joi, 27 iulie 2017

LEGIONARISM - ROMÂNIA


Imagine similară
Guvernul legionar - reculegere - mareșalul Ion Antonescu în stânga în genunuchi - 1940
Imagine similară
Imagine similară
Mareșalul Antonescu primea raport din tranșeu - 1941
Imagine similară
Reculegere - în centru Mareșalul Ion Antonescu - 1940
Imagine similară
Protocol româno -german - 1940-1941 - Regele Mihai în centru
Imagini pentru Catedrala Predeal
Spre cimitirul legionar din Predeal - 1940
Imagine similară
Noaptea de 21 spre 22 septembrie a anului 1939 s-a dovedit a fi una neagră și bine meritată pentru o bună parte a elitei Mișcăcrii Legionare. Acestia au fost executați ca represiune, fară judecată, în lagăre si pe tot cuprinsul țării, din ordinul regelui Carol al II-lea, decis să-i pedepsească pentru crimele lor, în acea zi  252 de legionari. In zorii zilei de 22 septembrie, fiecare județ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari marcanți, pe care polițiștii și jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos in stradă și i-au impuscat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile.
Elevii de scoala generala si liceu erau dusi in mod organizat sa vada cadavrele aruncate pe caldaram si pazite de jandarmi! Prigoana impotriva legionarilor a continuat cu salbaticie pana in toamna anului 1940, cand regele Mihai pămpălău a proclamat Statul National Legionar.

Pretextul acestui pogrom, care a distrus o bună parte a elitei Mișcării, a fost pedepsirea asasinării premierului Armand Calinescu in 21 septembrie 1939, la Bucuresti, de catre o echipa legionară. Acesta a fost împușcat pentru responsabilitatea sa în asasinarea prin strangulare, a lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul si liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, si a Nicadorilor si Decemvirilor, din ordinul lui Carol al II-lea. Codreanu fusese și el un asasin cu altă ocazie și scăpase de condamnare.
Armand Călinescu a fost membru in Partidul National Țăranesc si a fost ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa dreaptă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne. In 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de munca silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdașie cu șeful unei puteri străine”. Lui Armand Călinescu i s-a atribuit responsabilitatea comenzii asasinarii necesare a liderilor legionarilor arestati, inclusiv a lui Codreanu, în 30 noiembrie 1938. In decembrie același an, a fost membru fondator al partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea l-a numit Prim Ministru al Romaniei. A fost pedepsit pentru crimele sale de echipa legionară de asasini denumita “Răzbunătorii“, condusă de Miti Dumitrescu.
După așa zisa pedepsire a lui Armand Călinescu, “Razbunatorii” au intrat în cladirea Radioului, au intrat în direct, anunțând “pieirea tiranului”. Apoi s-au predat Poliției, fiind omorați a doua zi chiar în locul atacului.asupra lui Armand Călinescu Legionarii au socotit acea zi drept Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii

In 1940, când Mișcarea Legionară a venit la guvernare, ziua de 22 Septembrie a fost proclamată Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii iar cei peste 80 de fruntași legionari asasinați în lagarele de concentrare de la Vaslui, Miercurea Ciuc și Ramnicu Sarat au fost dezgropați din cimitirele lagărelor și înhumați cum nu trebuia creștinește în cimitirul Mănăstirii Predeal, în cadrul unei mari solemnități la care au participat Fabricius, Ministrul Germaniei, si Ghigi, Ministrul Italiei.

In cimitirul Mănăstirii “Sf. Nicolae” din Predeal odihnesc rămășițele oribilei elite legionare, între care Gheorghe Clime, Alexandru Cantacuzino, Nicolae Totu, Alexandru Christian-Tell, Gheorghe Furdui , Banica Dobre, Mihail Polihroniade, Paul Craja, Gheorghe Istrate, Ion Banea, Iordache Nicoara, Ion Belgea, Victor Gărniceanu, ca și cenușa celor incinerați de autoritatile asasine la crematoriul din Capitala: Vasile Christescu, Nicoleta Nicolescu, Victor Dragomirescu, grupul Nadoleanu si grupul Miti Dumitrescu.După instaurarea comunismului, cimitirul legionar de la Predeal a fost profanat pe drept de noile autorități atee, troitele ridicate în memoria lor distruse, crucile arse și pângărite.

 

Păcat că acum nu cunosc mai multe despre această asociație de derbedei.



Imagine similară
Și aceștia au sfârșit prin pușcăriile comuniste
Imagini pentru Catedrala Predeal
Unii au scăpat și comemorează pe ucigași și pe trădătorii care nu s-au
aflat pe fronturile românești
Imagini pentru Catedrala Predeal
Tot comemorare de legionari în cimitirul de la Predeal

          Legionarii au presat abdicarea regelui și atașarea generalulii Ion Antonescu la mișcarea lor, în calitate de conducător al statului. Generalul nu era un om care să accepte puterea, sau alăturarea unui egal. Actul constituțional semnat pe 14 septembrie 1940 de el si de rege îl stânjenea și împotriva acestui act va atenta nu numai o data, desconsiderându-l și încâlcindu-l de mai multe ori. În intimitatea lui Ion Antonescu a rămas fidel democrațiilor occidentale și a cautat fără succes să se acomodeze condițiilor create de acceptarea colaborării cu forțele Axei. El era un militar ferm și hotărât. Era omul care nu accepta concurenta, nu suporta să împartă puterea cu cei care-l ajutaseră să vină la putere în septembrie 1940. Oricare ar fi fost aceștia.
               Coabitarea dintre Ion Antonescu și Horia Sima a slăbit treptat, pe măsură ce legionarii deveneau tot mai impertinenți, agresivi, hrăpăreți și înclinați spre crime politice.
Simțind intențiile agresive și pregătirile armate ale legionarilor, organizați pe "cuiburi", generalul a făcut o călătorie politică în Germania și a obținut acordul lui Hitler pentru anihilarea Mișcării Legionare. Hitler avea nevoie de o Românie liniștită în vederea intențiilor sale de expnsiune spre răsărit.
                  Acțiunea legionară de masă a fost pregătită pentru ziua e 21 ianuarie 1941, dar ăn aceeași zi generalul a trecut la contraatac ferm. A dispus înlocuirea tuturor prefectilor si chestorilor legionari, concomitent cu eliberarea din functie a prefectului Capitalei, Radu Mironovici, care asigura ordinea publică, și a lui Alexandru Ghica, seful Directiei generale a Politiei. Antonescu a dat un ordin general ca armata sa ocupe toate instituțiile publice punând în fruntea lor ofițeri, dintre coloneii cei mai în vârstă. In acest fel, normativul legal al numirilor în înaltele funcții ale statului a fost ignorat, luând prin surprindere pe legionari. Noii numiți nu au fost desemnați prin vreun decret semnat de conducătorul statului, decret care să fi fost publicat în prealabil în Monitorul Oficial. Ofițerii care se prezentau la prefecturi si chesturi nu dispuneau decât de ordine verbale, emanate de la garnizoanele militare locale. Singura lor justificare era forța de care dispuneau, întrucât veneau însoțiți de un pluton, o companie sau chiar de un regiment, după necesitățile locului și momentului. In plus, pretenția lor de a li se ceda locul se baza exclusiv pe amenințarea că vor trage în caz de nesupunere.
             Prefecții și chestorii fuseseră convocați primii la București chiar de către general, ceilalți la inspectoratele generale respective încă din 19 ianuarie, iar dispozițiile de convocare a lor au fost strict secrete ale lui Antonescu, de ele nefiind înștiințat nici Horia Sima, nici vreun alt ministru legionar. Prefecții fuseseră chemați la București pentru a se discuta importante „chestiuni economice”, iar chestorii la „reuniuni curente de informare si consfătuire”. Subalternii lor, care se aflau în clădirile vizate de armata, au opus o fireasca rezistenta unităților militare înarmate. Celor asediați li se alaturasera peste tot numeroase grupuri spontane de săteni și orășeni care fraternizau cu ei. Aceasta rezistenta inițiala a fost considerata un al doilea act de rebeliune de catre generalul Antonescu, după protestul de la demiterea ministrului Petrovicescu. Incidentele armate au fost putin numeroase întrucât, în cele mai multe locuri, armata, în special soldații și ofițerii tineri, simpatiza pe legionari și s-au evitat vărsările de sânge. Mai ales ca, spre cinstea lor, generalii de armata Coroama, Dragalina, Avramescu, Leventi, Atanasiu și Popescu, de la Corpurile de armata IV, VI, VII si III, precum si cei de la Timișoara, au fraternizat cu legionarii din instituțiile ce urmau să fie asediate.
         Ion Antonescu, militar precaut, a dispus consemnarea regimentelor în cazarmi, pâna când se va limpezi pozitia armatei germane. Aceasta limpezire nu a întârziat. Pe de o parte, încă din 14 ianuarie, când Antonescu se întâlnise cu Hitler, primise de la acesta acceptul de a lua măsuri „pentru restabilirea ordinii interne, adică de a stârpi anarhia legionare”. Pe de altă parte, informațiile lui Fabricius erau total defavorabile Mișcăii Legionare și-l recomandau pe Antonescu ca garantul liniștii, a stabilității de care Reichul german avea nevoie în România, plină de petrol, în perspectiva apropiatei campanii împotriva URSS. Astfel că, în dimineața zilei de 23 ianuarie, ministrul german Neubacher l-a înștiinșat pe comandantul Horia Sima că Hitler îi somează pur și simplu pe legionari să înceteze orice rezistență. 
        Generalul Antonescu a fost de acord să făgăduiasca că, dacă rezistența legionară va înceta imediat, nici un legionar nu va fi urmărit și Mișcarea Legionară nu va fi trasă la răspundere. In fața acestui adevarat ultimatum, Horia Sima a redactat împreună cu Neubacher ordinul de încetare a oricărei lupte și de părăsire a localurilor asediate de armată. De fapt, trupele germane erau autorizate să facă uz de arme. Ultimul comunicat dat de Hitler echivala cu un act de ocupație. Ofițerii germani chiar au intervenit pe 24 ianuarie la Timișoara, Arad, Deva, Sibiu, Tulcea, somând pe legionarii care erau deținătorii legali ai administrației să părăsească și să predea clădirile. 


    După încercările nereușite ale legionarilor, zone întregi, ca de pilda cea dintre Palatul telefoanelor si Posta veche, de pe Calea Victoriei, au fost mitraliate, victimele, morți și răniți (între 300 si 800), provenind, în imensa lor majoritate, dintre curioșii din populația civilă care veniseră să urmărească desfășurarea evenimentelor. Nici termenul acordat pentru evacuarea instituțiilor și sediilor nu a fost respectat. Antonescu se declanșa cu o duritate care nu făcea decât să confirme pronosticurile cele mai sumbre lansate de cei care îl cunoșteau pe fermul general Antonescu. Pentru a demonstra cu încă un fapt atitudinea dezlănțuită a generalului, se amintește că Regele Mihai, aflat până atunci la Sinaia și pornind spre Capitală ca sa reinstituie ordinea prevazută în actul constitutional de la 14 septembrie 1940, a fost împiedicat cu forța de a veni la București de către Rioșanu, însoțit de un grup de ostași.
După restabilirea liniștii a urmat un val de sute si mii de arestări, mai ales din rândul tinerilor elevi si studenți inconștienți politic, supuși unor anchete dure. Au fost respinse intervențiile de reconciliere făcute de personalități legionare ori de simpatizanți legionari, profesori universitari cu mare audiență în opinia publică. Legionarii care se știau vizați de agenții serviciului lui Eugen Cristescu au ales exilul, cu tot ce însemna acesta, într-o Germanie care îl ajutase pe Antonescu. Sentințele, dintre care unele capitale, au fost aduse neîntârziat la îndeplinire. In aceste împrejurări a fost împuscat si colonelul Zăvoianu, Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul. Apoi, s-a decis trimiterea pe front în scopul unei ipotetice reabilitări, în linia I și în misiuni de sacrificiu, a unui număr de deținuți legionari încadrați mai întâi în batalioanele de la Sărata, alături de delincvenți periculoși de drept comun. Jertfele au fost numeroase.

 



         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu