ISTANBUL - MOSCHEEA ARABILOR (ARAP CAMÎI)

Moscheea Arabilor este un monument remarcabil, atât prin unicitatea şi valoarea arhitecturală, cât şi prin trecutul său. Este situată în cartierul Galata, nu departe de malul Cornului de Aur. Pentru ea s-a folosit biserica catolică Sfântul Paul şi Sfântul Dominic, aflată în grija călugărilor dominicani în momentul cuceririi Constantinopolului.

Pe locul respectiv s.a construit în sec.al 6-lea e.N. o biserică bizantină dedicată Sfintei Irina. Astăzi numai o mică bucăţică de zidărie mai aminteşte de ea.

Conform unei legende tradiţionale, o moschee s-a construit pe timpul asediului arab din anii 717-718, condus de Maslama, un comandant de oşti al califului Umar-ibn-Abdulaziz, care ocupase Galata şapte ani. Mai târziu, arabii fiind izgoniţi ca un nor de lăcuste, bizantinii au transformat edificiul în biserică ortodoxă.  Primele înscrisuri de pe edificiu coboară la anul 1232. Pe atunci biserica era dedicată Sfântului Hyacinth, dar  din 1233, vechiul edificiu a făcut loc unuia nou, dedicate Sfântului Paul şi acordat în grijă călugărilor dominicani.

Trcuseră cinci secole de existenţă a lăcaşului ortodox până când genovezii apuseni, din Galata, şi-au impus cultul lor catolic, dedicând biserica Sfinţilor Paul şi Dominic şi transformând-o după gustul lor. O piatră tombală pare a indica anul 1260 drept an al ridicării edificiului ce poate fi văzut şi astăzi In anul 1299 un călugăr dominican, fratele Guillaume Bernard de Severac, a cumpărat un edificiu din apropierea bisericii şi a înfiinţat omănăstire cu doisprezece călugări. Clădirea care se vede astăzi a fost ridicată în anul 1325, ocazie cu care a fost dedicată Sfântului Dominic. Dar obişnuinţa locală a mrnţinut şi vechea dedicaţie către Sfântul Paul. In anul 1407, papa Grigore al XII-lea a acordat lăcaşului dreptul de a vinde indulgenţe, pentru a obţine sumele necesare întreţinerii. Biserica dominicanilor are un aspect tipic apusean, cu o campanilă specific italiană, care serveşte astăzi drept minaret. Era o copie a bisericii mănăstirii Chiari din Piemont, Italia şi a celei din Liguria, Finale Ligure.

In momentul crizei finale a statului bizantin, în 1453, genovezii au colaborat cu otomanii prin faptul că nu au luat parte la apărarea Constantinopolului. Drept recompensă, printr-un tratat, Mahomed al II-lea Cuceritorul le-a acordat dreptul  a-şi păstra bunurile şi bisericile din „oraşul lor“, Galata. Cu privire la biserica Sfântul Paul şi Sfântul Dominic otomanii nu şi-au respectat cuvântul. Acesta a fost singurul locaş creştin pe care otomanii l-au transformat în moschee după cucerire.

Intre anii 1475-1478, după mici modificări, biserica a fost transformată în moschee chiar de către sultanul Mahomed al II-lea, devenind Moscheea din Galata (Galata Camîi), cunoscută şi sub numele de Marea moschee (Camikebir). Dominicanii au fost mutaţi la biserica Sfântul Petru din Galata, în anul 1476. Atunci obiectele de cult au fost mutate la Genova, iar arhiva la Caffa. In 1492, unii refugiaţi mauri din Spania au venit la Constantinopol unde sultanul i-a recompensat cu acea moschee. Donaţia a adus o nouă denumire noscheei, pe cea de Moscheea Arabilor (Arap Camîi). In anul 1731, cartierul Galata a fost devastat de un mare incendiu, care a cuprins şi edificiul de cult. In anii următori, 1734-1735, mama sultanului Mahmud I-ul, Saliha Sultan (Saliha Valide Sultan), a întreprins renovarea moscheei. Cu acea ocazie ferestrele în stil gotic şi portalul, au fost înlocuite cu unele în stil otoman.  Trebuie amintit că cea mai celebră dintre fântânile Galatei a fost construită tot de Sliha Sultan, în 1732. Fântâna a urmat stilul baroc otoman, are cupolă şi prezintă minunate basoreliefuri ca o dantelă de marmură. Moscheea Arabilor a suferit un nou incendiu în anul 1808. La mijlocul sec.al 19-lea, Adile Sultan, fiica sultanului Mahmud al II-lea a reparat-o din nou. In anul 1868 s-a adăugat  o fântână rituală (şadirvan)  

Cu ocazia unor renovări şi săpături din anul 1913, sub dalele pavimentului s-au găsit morminte de călugări dominicani care au fost transferate în depozitele Muzeului Arheologic. Galeriile de lemn adăugate de otomani nu au darul de a pune în valoare monumentul, au un stil mizer. De altfel, din ornamentaţia originală nu s-a mai păstrat nimic.

Biserica având caracteristici arhitecturale total deosebite de cele bizantine şi moscheea rezultată a devenit una cu trăsături unice şi foarte interesantă. Are trei nave rectagulare şi o zidărie din cărămidă şi piatră tăiată. Avea ferestre şi portal gotic, iar pe laturi capele ale unor familii genoveze. Acoperişul plat, care i-a redus din înălţime şi galeriile de lemn, specifice moscheilor, s-au adăugat la reparaţiile dintre anii 1913-1919. A rămas totuşi cea mai mare moschee din Galata.

ISTANBUL - PIATA TAKSIM



Monumentul Independenţei - Piaţa Taksîm



Piaţa Taksîm, se află la capătul bulevardului Istiklal (Independenţei), pe platoul cel mai înalt al colinei pe versanţii căreia se caţără cartierele Galata şi Pera. Are o suprafaţă grandioasă şi este socotită piaţa principală a „oraşului nou“. Este un centru nervos multicultural al metropolei, centru care trăieşte 24 de ore din 24 şi atrage un trafic rutier extrem de intens în jurul sensului giratoriu din mijlocul său.

In mijlocul ei se ridică Monumentl Independenţei (Istiklal Aniti), creat de sculptorul italian Canonica, în anul 1928. O latură a monumentului îl prezintă pe Atatűrk pe timpul unei lupte decisive contra grecilor, după primul război mondial. Intr-o altă latură, Atatűrk este reprezentat împreună cu Ismet Inőnü şi cu mareşalul Çakmak, anunţând proclamarea republicii. Pe latura de est şi vest armata turcă este simbolizată de un soldat ce ţine drapelul Turciei moderne. Tot în piaţă se mai găseşte şi un edificiu vechi, din sec.al 18-lea, care a servit drept „staţie de distribuţie”a apelor potabile, de la care îşi trage şi numele chiar piaţa (în arabă taksîm înseamnă distribuţie). Piaţa este şi un centru nodal al traseelor de autobuze care circulă către foarte multe cartiere, chiar şi către cele mai îndepărtate.

Piaţa Taksîm (Taksîm Meydani) s-a dovedit un spaţiu ideal pentru defilări, adunări pentru sărbători naţionale, adunări politice, manifestaţii politice şi chiar pentru confruntări politice sângeroase. Din această cauzăpiaţa este puternic supravegheată de poliţie.

La răsăritul pieţei se ridică Opera şi hotelul de lux Etap–Marmara. Mai departe atrag privirile alte hoteluri de primă clasă ale Istanbulului: Sheraton, Hilton şi Ritz-Carlton. In acelaşi sector se găseşte un teatru în aer liber, Palatul Sporturilor şi al Expoziţiilor, Universitatea Tehnică a Istanbulului şi Centrul cultural Atatürk. Nimic atractiv, totul modern şi anodin.

Mult mai atractiv decât ansamblul pieţii foarte largi, este Muzeul Militar, amenajat în cartierul Pancaldi din apropiere. Instalat odinioară în Biserica Sfânta Irina din spaţiul Palatului Topkapî, acesta este cel mai vechi muzeu al oraşului, fiind fondat în 1726. Mutat în 1959 pe noul amplasament, muzeul oferă acum o foarte bogată colecţie de arme din epoca otomană (sec. 15-20).

Fanfara Ienicerilor, aparţinătoare muzeului, oferă în fiecare zi între orele 15-16 un concert simbolic. Este o ocazie unică de a-ţi face o idee, cât mai apropiată de realitate, despre corpurile armatei otomane care a terorizat Europa întreagă pe timpul sultanilor. Costumaţia celor din fanfară, ritmul lor de marş, agresivitatea şi ritmicitatea muzicii intonate cu putere din instrumente ale vremii, tobe şi suflători, fac să ţi se încreţească pielea pe corp. Muzica şi mişcările soldăţimii otomane dau măsura unei forţe armate cutremurătoare.

Famfara şi parada trupelor se mai repetă, cu unele ocazii, la intrarea în Palatul Dolmabahçe, pentru deliciul turiştilor. Costumaţia celor din fanfară, ritmul lor de marş, agresivitatea şi ritmicitatea muzicii intonate cu putere de instrumentele vremurilor apuse, tobe şi suflători, fac să ţi se încreţească pielea pe corp. Muzica şi mişcările soldăţimii otomane dau măsura unei forţe armate cutremurătoare.

ISTANBUL - CARTIERUL PERA



Tranvaiele vechi de pe Istiklal Caddesi

 Cartierul Pera s-a dezvoltat în urma cartierului Galata, spre nord şi răsărit de acesta, adică spre culmea dealului de vis-a-vis de Constantinopol. Numele de Pera pare a veni de la un vechi nume grecesc al locului, d'en Sykais de Peran de, adică „câmpul de cealaltă parte“.



Aznavur Pasaji

 De altfel, privind harta Istanbulului, Pera apare ca o extensie a „oraşului genovez“ mai vechi. Colina pe care se întinde Pera s-a urbanizat în sec. al 16-lea, fapt ce o cataloghează ca „mai tânără“ decât cartierele centrale mai joase. Cu toate că numirea este puţin desuetă, se utilizează încă pentru a desemna locuirea cuprinsă între pieţele Tűnel şi Taksîm.

Pera reprezintă una dintre cele mai importante cartiere centrale al Istanbulului şi în mod cert unul dintre cele mai pline de viaţă. Este înconjurat din trei părţi numai de cartiere moderne ale metropolei. Pera era la începutul sec. al 20-lea mândria Istanbulului. Ambasade, şcoli prodigioase, imobile falnice, teatre, cinematografe, restaurante şi taverne, făceau viaţa istanbulioţilor vie şi bogată. Pera începuse a fi numită „Parisul Oriental“.






 Devenise fieful unor puternice familii şi instituţii străine, dar Revoluţia turcă a pus sfârşit nu numai privilegiilor străinilor şi ale minoritarilor, dar şi rolului de capitală al Istanbulului, după anul 1923.

In anii 30, un prim val de locuitori a părăsit cartierul pentru a se stabili în noile suprafeţe urbanizate la nord (Pancaldi, Bomonti, Sisli, etc.). Apoi, evenimentele din septembrie 1955, au precipitat plecarea în masă şi forţată a grecilor din întregul oraş, precum şi din Pera, unde erau foarte numeroşi. Apusenii au părăsit Pera în masă între anii 1964 şi 1974. Mulţi au optat pentru noile cartiere de la nord, est şi vest de aglomeraţia istanbuliotă, dar cea mai mare parte pentru a se restabili în străinătate.

Intre 1980 şi 1990, Pera prezenta un tablou trist de delăsare, fiind greu de imaginat splendoarea trecută. Astăzi se fac eforturi pentru revigorarea cartierului. Vechea mare stradă a Perei – Istiklal Caddesi – care uneşte Piaţa Tűnel cu cea de la vârful colinei, Piaţa Taksîm, trecând prin Piaţa Galata Saray, este o cale pietonală prin care circulă calm un tramvai bătrân cu cremalieră.

Pe această stradă explodează toată tinerimea acestei părţi de oraş şi toate resursele de revigorare a pierdutei bogăţii. Aici supravieţuiesc vechile tradiţii legate de modernism.



Tarabă cu dulciuri în piaţa Galata Saray

 Pera, cu toate că face parte din centrul istoric al Istanbulului, are ca direcţie de dezvoltare a o modernitate cu pecetea „Anilor Nebuni“. Noile cartiere ce se întind ca braţele unei caracatiţe în interiorul provinciei, nu se bucură, ca Pera şi Galata, de dualitatea modernismului şi tradiţiei bogate, ele sunt depersonalizate ca oricare alt oraş modern al Europei, cu largi bulevarde, cu supermagazine şi cu turnuri de beton şi de sticlă.

Vechiul Constantinopol, desemnat astăzi generic cu numele Sultanahmed, cu toate că îşi păstrează o veche pecete orientală, nu oferă locuri la fel de atractive noaptea, ca cele din Galata şi Pera, pentru cei ce vor să se distreze sau să se destrăbăleze. Istanbulul vechi îşi păstrează însă valurile de vizitatori, gata să se mire, să admire şi să cumpere, dar pregătiţi ca  la o anumită oră să se retragă pentru o bine meritată odihnă.



Cicek Pasaji - Pera

 Ajunşi în Pera, în centru, după un urcuş greu şi împletit cu deviaţii laterale şi cu multe opriri pe la magazinele bulevardului Istiklal Caddesi, nu ne-am putut abţine de a arunca câteva priviri prin renumita Piaţă Galata Saray, una dintre cele mai atractive ale oraşului. Plasată chiar în inima cartierului şi în pofida creşterii numărului de turişti ea îşi păstrează aspectul de mică piaţă de cartier. Se pot vedea acolo magazinaşe înghesuite cu mese supraîncărcate, unele dughene restaurant, ceainării, negustori ambulanţi, pasaje şi străduţe sub cerul liber. Se pot petrece cu uşurinţă ore întregi inspirând parfumurile şi apreciind culorile unui colţ de lume cu adevărat pitoresc.



Cicek Pasaji - interior

 Produsele care se vând aici sunt renumite pentru calitatea lor excelentă, fiind destinate în principal locuitorilor oraşului, buni cunoscători şi mai puţin turiştilor. Aici se poate găsi cel mai bun locum (rahat), cele mai bune baclavale, cel mai bun fistic, caviar, sugiuc şi multe altele nenumărate. In piaţă pătrund numeroase pasaje laterale. Pasajul Europei (Avrupa-Drob) este plin de magazine de antichităţi şi bijuterii. Pasajul Crepsin adună anticari, iar pasajul Pera sau al Florilor, grupează restaurante scumpe şi ademenitoare într-un frumos şi inedit decor din sec. al 19-lea.

Mai departe şi mai la „altitudine” am ajuns în punctul terminus al traseului zilei, în Piaţa Taksîm, aflată la capătul bulevardului Istiklal.