ROMA - CELE ŞAPTE BISERICI PENTRU PELERINAJ

Turul celor şapte biserici este o expresie tradiţională şi oficială a pelerinajului la Roma, instituit de Sfântul Philip Neri la 25 februarie 1552. Acest tur de pelerinaj cuprinde cele patru basilici majore ale Romei şi încă trei basilici minore, care sunt:

- Basilica Sfânta Cruce de Ierusalim, care adăposteşte relicvele Patimilor

- Basilica Sfântul Laurenţiu din afara zidurilor, care adăposteşte mormintele Sfinţilor Ştefan şi Laurenţiu.



Basilica Sf. Laurentius din afara zidurilor

- Basilica Sfântul Sebastian din afara zidurilor, aflată pe Via Appia, deasupra unor catacomde.



Basilica sfânta Cruce de ierusalim

            Numărul de şapte are o valoare simbolică: evocă numărul de coline ale Romei, cele şapte minuni ale lumii antice, cele şapte zile ale săptămânii Creaţiei, etc. Numărul nu are legătură directă cu „cele şapte Biserici”, din cartea Apocalipsului.



Basilica Sfântul Sebastian din afara zidurilor

            Parcursul măsoară în total 25 de kilometri, pentru că trece pe la multe basilici aflate în afara centrului istoric antic şi mediaval. La început pelerinii au urmat numai traseul indicat de Sfântul Philip Neri, el putând fi parcurs pe parcursul unei zile, cu plecarea la ora 7 dimineaţa, de la Basilica Sfântul Petru şi cu final la Basilica Santa Maria Maggiore, la ora 7 seara. In timpul din urmă s-a apelat şi la mijloace de transpot, chiar la cele de transport în comun.

            Din anul 1575 pelerinajul pe la cele şapte biserici a devenit o normă pentru obţinerea unei indulgenţe plenare, a jubileului, atâta timp cât acea formă de îmbogăţire a Biseicii catolice a mai putut rezita şi a mai putut fi credibilă. In anul 2000, bula papală de proclamarea jubileului a cuprins din nou cele şapte biserici romane alături de sanctuarele de pe Pământul Sfânt ca locuri unde vizita permite obţinerea de indulgenţă plenară.

ROMA - BISERICA SAU BASILICA IN CATOLICISM



Biserica Sfântul Dumitru- Craiva

 In Biserica catoliocă se face o disticţie între Biserică şi Basilică, disticţie referitoare la atribute şi rol. Terminologia trebuie însuşită şi de credincioşi sau comentatori pentru o bună clarificare în exprimare şi în referinţe. In antichitatea romană Basilica era o clădire publică cu multe atribute sociale, comerciale şi judecătoreşti. Ea avea de obicei cel puţin o absidă şi un plan dreptunghiular. Deoarece vechile basilici au fost transformate, cu predilecţie, în lăcaşuri de cult creştine, în terminologia populară creştină de început s-a încetăţenit termenul de Basilică pentru oricare lăcaş de cult creştin.

            Odată cu extinderea creştinismului au apărut edificii noi de cult, construite după alte planuri decât cele de Bazilică. Acelea erau noile biserici, care s-au conceput cu planuri ce cuprindeau forma crucii în diverse versiuni, cuprindeau cupole, bolţi, transepturi şi multe alte elemente constructive deosebite de anticile basilici. Cu toate acestea, Biserica catolică a instituit, ulterior, altă deosebire între Bazilică şi Biserică, nu cea legată de planul edificiului, aşa cum s-ar fi putut încetăţeni. 



Biserica Notre dame - paris

 - Biserica este un edificiu religios al cărui rol principal este acela de a uşura adunarea unei comunităţi creştine. Este principalul edificiu al unei parohii creştine. Edificiile caracterizate drept Capelă sunt, în general, private. Capele pot exista la castele fortificate, la palate, la mari proprietăţi, în mănăstiri, în cimitire şi înalte multe locuri retrase,sau depărtate de colectivităţile de creştini. Biserica este reprezentată de un edificiu de rugăciune şi destinat practicilor de cult creştine. Slujbele sunt rostite şi conduse de preoţi, atât în cultul ortodox, cât şi în cel catolic. La protestanţi, acelaşi edificiu, având aceeaşi utilizare este numit Templu, nu Biserică. Termenul de Biserică, cu literă majusculă la început este folosit numai pentru a desemna instituţia, sau comunitatea de credincioşi ai acestui rit. Numai în cazuri excepţionale, la luterani, cuvântul biserică poate fi folosit pentru desemnarea unui edificiu.

-  Basilica  In Biserica catolică basilica este o biserică privilegiată. Este un titlu onorific dat de papă unei biserici la care vin numeroşi pelerini pentru a onora pe Iisus Christos, pe Sfânta Fecioară, sau relicvele unui sfânt foarte venerat. Se disting Basilicile majore, aflate numai la Roma în număr de patru şi Basilicile minore. Basilicile majore şi unele dintre cele minore posedă privilegii din timpuri imemoriale. Alte le datorează unor decizii papale. Prin extensie şi alte biserici deosebite sunt numite basilic, precum Sfânta Sofia de la Constantinopol.



Biserica Sfânta Sofia - Constantinopol

             Preotul care îşi exercită atribuţiile într-o basilică poartă titlul de rector, sau rector-arhipreot, iar acesta are calitatea de catedrală.

            Toate aceste consemnări se fac numai din practica Bisericii catolice, în Biserica ortodoxă existând multe alte rânduieli şi chiar terminologii legate de lăcaşuri şi slujitori.

ROMA - LOCURI DE CULT PALEOCRESTINE

Primele locuri de întrunire, de rugăciune şi de învăţătură creştină din Roma, locuri ce pot fi asemănate ca funcţiune unor “biserici” creştine, se pot clasifica în trei categorii:

-         Case particulare ale unor cetăţeni romani, care adăposteau reuniunile creştinilor a căror religie nu era recunoscută de statul roman şi prigonită. Aceste case erau cunoscute sub numele de oratoria sau oracular.

-         Diaconatele – locuri în care se propovăduia Evanghelia lui Iisus Christos privind pe săraci, locuri plasate sub controlul unui diacon. Cele mai mari diaconate aveau mai mulţi diaconi, iar unul dintre ei era ales drept arhidiacon.

-         Alte case ce aveau un Titulus, cunoscute sub numele de domus ecclesiae.

In Roma titulus desemna numele dat caselor private transformate în locuri de cult paleocreştine, cu character permanent – numite şi domus ecclesiae – după numele proprietarului lotului sau imobilului aleasă pentru această folosinţă, nume care vor fi progresiv înlocuite cu nume de sfinţi sau de episcope romani. Aceste locuri de cult domestice au prefigurat bisericile sau basilicile creştine, care au apărut începând cu sec.al 4-lea e.N. Actele sinodului roman din anul 499 e.N. menţionau 25 de tituli, corespuzător districtelor romei. S-a realzat, astfel, o împărţire administrativă a Bisericii romane.

Trebuie remarcat că în Biserica catolică se face disticţie între biserică şi basilică.