ROMA - ALTARUL ARA PACIS

La 4 iulie, anul 13 e.A, senatul a decis construirea unui altar dedicat pentru Pax Augusta, în onoarea întoarcerii victorioase a lui Augustus. Principele revenea din Spania şi din Gallia, după trei ani de absenţă din Roma. Pe timpul celor trei ani, el purtase acţiuni de pacificare şi reorganizase provinciile din sudul Galliei. Sacrificiul oferit de princeps în acea zi este reprezentat pe zidurile externe ale edificiului.

            Ceremonia de consacrare solemnă către zei, care a însemnat începutul funcţionării edificiului nu a avut loc decât mai târziu, la 30 ianuarie, anul 9 e.N. Data avea importanţa sa particulară, deoarece era ziua aniversară a Liviei, soţia lui Augustus. Acest aspect dinastic a fost net subliniat.

            Astăzi Ara Pacis nu se mai găseşte pe locul iniţial de construcţie. Inainte se afla într-o împrejmuire. Un edificiu modern l-a refugiat între Tibru şi Mausoleul lui Augustus.

            Altarul era strâns asociat monumental de Horologium augusti într-un complex astronomic şi demonstreză alături de acela interesul pentru propaganda politică din jurul anului 10 e.A.

            Monumentul era constituit dintr-un altar de sacrificii înconjurat de o incintă sub cer deschis, de 6 metri înălţime, având o intrare principală frontală şi o alta în partea din spate. Perimetral avea dimensiunile de 12 X 11 metri. Altarul, incinta interioară şi cea exterioară erau executate din marmură albă. Toate suprafeţele erau acoperite de basoreliefuri de factură clasică şi de o calitate remarcabilă a execuţiei, calitate care face din acest monument capodopera absolută a artei din epoca lui Augustus.

            Dacă se face abstracţie de somptuozitatea programului iconografic al basoreliefurilor, prima caracteristică a monumentului este relativa sa apropiere se simplism. Dacă se compară realizările de la doi poli ai domniei lui Augustus, Mausoleul în tinereţe şi Templul lui Marte Ultor la bătrâneţe, dimensiunile altarului Ara Pacis sunt foarte modeste. El pare o bijuterie alături de doi coloşi foarte eleganţi.

            Pereţii interiori de marmură reproduc motivele unui gard rustic cu ghirlande. El încearcă să figureze o incintă de sacrificii din primele timpuri ale Romei, a unei epoci în care religia era respectată şi principalele valori respectate erau  pietatea şi simplitatea. Acea epocă de aur dispărută era cea pe care dorea Augustus să o învie, ceea ce evocă pe pereţii exteriori.

            Pereţii exteriori cu portaluri erau decorate cu reliefuri ce relatau originea Romei: Lupercanele (sărbători în onoarea zeului turmelor de animale domestice Faunus Lupercus, sărbători ce aveau loc într-o grotă de la baza Palatinului), sacrificiul lui Eneas, personificarea Pământului şi a Romei.

            Pe partea de sus a laturilor lungi, fără deschideri, erau reprezentată o lungă procesiune condusă de Augustus şi însoţită de Agrippa şi Livia. Este o idealizare care aminteşte de procesiunile Panatheneene spre Parthenonul de pe Acropolis, la Atena. Sculpturile sunt de un asemenea realism încât fiecare figură din cortegiu ar fi putut fi recunoscută de contemporani. In fruntea cortegiului se află Augustus înconjurat de lictori şi urmat de Flamines majores, preoţii al căror cult special pentru zei intrase în delăsare şi pe care Augustus dorea să-l reactiveze cu seriozitate.

            In urma cortegiului urmau o serie de membri de familie ai lui Augustus, gineri, fiice şi nepoţi. Familia puţin numeroasă este înrolată într-o scenă exemplară, în care trebuia să se încarneze, conform politicii voluntariste a lui Augustus în materie de morală, un model de uniune şi fecunditate. Inutil de adăugat că realitatea nu se asemăna decât de foarte departe cu ce dorea împăratul. La această punere în scenă copiii au fost puşi înainte în mod simbolic.

            Pe partea de jos a celor patru laturi se derula o friză continuă cu spirale de acant (planta lui Apollo, a lui Augustus şi a ordinii) şi cu diverse animale. In această construcţie savantă iedera şi viţa de vie, plante ale lui Dionysos (şi ale lui Antonius, asociat la haosul războiului civil) au fost delimitate cu grijă.

            Manifest politic, moral şi religios, Ara Pacis este şi un manifest estetic, reîntoarcerea la ordine şi clasicism.

            Ara Pacis a dispărut sub palatul Peretti Fiano-Almagia şi nu a fost cunoscut decât prin fragmente găsite pe timpul Renaşterii şi adăpostite în diverse muzee. A trebuit să intervină energic Mussolini, care dorea să pozeze într-un nou Augustus, pentru ca, în 1937, echipa lui Giuseppe Moretti să efectueze săpături complete. Atunci s-a decis reconstruirea monumentului, dar alături de Mausoleul lui Augustus, pe malul Tibrului. Astfel orientarea sa a fost modificată cu 90 de grade. Pe timpul războiului preţiosul monument a fost apărat cu grijă cu saci de nisip. Restaurările succesive de după război au permis reconstituirea  aproape integrală a monumentului bijuterie. Astăzi altarul Ara Pacis este protejat într-un muzeu special modern.

ROMA - MAUSOLEUL LUI AUGUSTUS

In urma cuceririi puterii şi a Egiptului, Octavianus, nepotul colateral, prin fiica surorii lui Iulius Caesar şi moştenitorul lui Iulius Caesar, s-a reîntors la Roma şi a început construirea unui mormânt monumental pentru el şi familia sa în nordul Câmpului lui Marte, între Tibru şi Via Flaminia. Din relatările istoricului Suetonius se ştie că în anul 28 e.A. mausoleul se afla într-o fază finală de execuţie, deoarece grădinile şi promenadele din jur au fost deschise publicului.

Se presupune că ideea de a ridica pe malul Tibrului un ansamblu aşa de impunător şi vizibil, inspirat din modelele asiatice (Mormântul grandios al lui Mausol la Halicarnas şi cel al lui Alexandru cel Mare de la Alexandria) trebuie să se fi înscris în lupta ideologică dintre Octavianus şi Marcus Antonius, înainte de bătălia decisivă de la Actium. Pe această cale Octavianus a răspuns lui Marcus Antonius, care îşi exprimase voinţa, prin testament, de a fi îngropat pe malul Nilului, fapt ce lăsa să se înţeleagă că dacă ar fi învins în acel război capitala imperiului urma a se deplasa la Alexandria.

Octavianus a ridicat propriul monument sepulcral de tip helenistic pentru a impune atât imaginea simbolică a puterii sale şi a preeminenţei indiscutabile a Romei. Trebuie bănuit că monumentul construit chiar la început de conducere unică a Romei, dovedea şi intenţia lui Octavianus de a fonda o dinastie după asemănarea celor elenistice.

După ce îşi eliminase adversarii cu preţul războaielor civile şi unor alte persecuţii dure pe timpul Triumviratului, Octavianus a obţinut treptat titlul de Imperator, de Princeps Senatus şi de Augustus. A devenit, astfel, primul împărat roman şi a rămas în istorie sub numele de Augustus.

Forma mausoleului a fost inspirată după cel al lui Alexandru cel Mare şi după tumulus-urile etrusce. Pe o bază rectangulară, o structură cilindrică amplă purta deasupra un tumulus plantat cu chiparoşi. Corpul cilindric cu mai mute etaje, avea la exterior un diametru de 85-87 de metri şi o înălţime în jur de 12 metri. Unele date apreciază că baza rectangulară avea tot 12 metri înălţime.

Patru structuri circulare (care aveau menirea de a susţine grădina de deasupra) adăposteau un nucleu central din piatră, cu un diametru de 9 metri. In interior, pe circumferinţă erau plasate o serie de morminte concentrice. Cel din centru era cel al lui Augustus. Mai înalt decât toate, el se pare că era probabil ornat de o colonadă şi de o statuie a împăratului. La baza acestui nucleu central se găsea încăperea sepulcrală.  Intrarea în mausoleu era orientată spre sud. Pe timpul lui Domitianus, la sfârşitul sec.1 e.N, de o parte şi de alta a intrării s-a aşezat câte un obelisc egiptean, fără inscripţii. Este probabil ca cele două obeliscuri să fi fost comandate special pentru această destinaţie, la Syena (Assuan).  Astăzi unul dintre obeliscuri se află pe Esquilin, în spatele basilicii Santa Maria Maggiore, iar cel de al doilea pe colina Quirinale, în faţa palatului cu acelaşi nume, palatul reşedinţă al preşedintelui Italiei (vezi Obeliscurile Romei).

Monumentul a servit ca mormânt imperial până în epoca împăratului Trainus. Acolo au fost depuse după moarte un număr mare de personalităţi ramane: Marcellus, Agrippa, Octavia, Drusus fiul Liviei, Caius şi Lucius Caesar nepoţii lui Augustus, Augustus, Drusus cel Tânăr, Agippina soţia lui Germanicus, Nero şi drusus fraţii lui Caligula, Claudius, Britanicus şi Nerva (deşi nu a avut descendenţă din familia Iulio-Claudiană). Unele personae non gratae nu au fost nu au fost admise, precum Iulia, fiica lui Augustus şi împăratul Nero.

La moartea lui Augustus, pe pilaştrii de la intrare s-au plasat plăci de bronz inscripţionate cu Res Gestae ale împăratului (Res Gestae Divi Augusti). Este vorba de testamentul primului împărat roman prin care trecea în revistă acţiunile şi realizările sale. Plăcile au dispărut de mult timp, dar ne-a rămas o copie în marmură în Templul Romei şi al lui Augustus de la Ankara, în Turcia.

Mausoleul a fost devastat pe timpul jafului vizigotului Alaric, la Roma,  în anul 410 e.N. Atunci urnele au fost furate şi resturile împrăştiate. Jefuit, transformat în fortăreaţă pe timpul evului mediu de către familia Colonna, fortăreaţă dărâmată apoi de papa Grigore al IX-lea (1227-1241) şi despuiat de învelişul de travertin, mausoleul a fost cercetat prin săpături abia în sec.al 18-lea. Apoi a fost recuperat, între 1936-1938, de către Mussolini, fiind inserat într-un ansamblu arhitectural, Piazza Imperatore, în acelaşi timp în care s-a trecut la reconstituirea din rămăşiţe a altarului Ara Pacis. Tot atunci s-a amenajat în interior o sală de spectacole şi s-a restaurat în starea în care poate fi văzut astăzi.

In ciuda stării sale de ruină, acest mausoleu constitue încă, prin statura sa colosală, una dintre mărturiile cele mai spectaculoase ale concepţiilor autoritare de putere ale lui Augustus, disimulat sub un înveliş republican.

Astăzi monumentul încă nu se află într-un program de reamenajare şi de punere în valoare. 

ROMA - SOLARIUM AUGUSTI - OROLOGIUL LUI AUGUSTUS

Situat în partea de nord a Câmpului lui Marte, la jumătatea distanţei dintre Mausoleul lui Augustus şi Panthonul lui Agrippa, acel monument, inaugurat în anul 10 e.N, era, prin talia sa, unic în antichitate. La numit la vremea a fost numit solarium augusti. Era un gigantic cadran solar, ce ocupa o piaţă vastă cu dimensiuni aproximative de 150 X 70 metri. Era pavată cu marmură, pe ea erau trasate gradaţii astronomice şi inscripţii din bronz aurit. Unele dintre ele au fost regăsite.

Construcţia poate fi legată de noua funcţie primită de Augustus (27 e.A-14 e.N), de Pontifex Maximus, însărcinat cu calendarul, şi care doi ani mai târziu a trebuit să opereze o modificare necesară în calendarul Iulian. Se poate aprecia şi că iniţiativa a avut un scop de propagandă populară.

Acul acestui cadran solar era un obelisc de granit roşu de 21,79 metri înălţime, adus din Egipt, de la Heliopolis, obelisc acoperit de hieroglife care aminteau de faraonul Psammetic al II-lea. Augustus a dedicat orologiul zeului Soarelui, destinându-l să fie centrul unei noi scenografii urbane, una astronomică. A fost primul ataşament faţă de cultul soarelui la Roma.

Obeliscul se află astăzi nu departe, în Piazza Montecitorio. Aici are o înălţime de 33,97 metri, împreună cu soclul modern şi globul din vârf. A fost plasat pe acest loc de papa pius al VI-lea, în 1789.

Pavimentul de marmură în subsolul
edificiu din Campo Marzio

Orologiul indica orele, zilele anului şi semnele zodiacului, datorită unui sistem complicat de linii trasate pe paviment. La început pavimentul de marmură a fost înzestrat cu indicaţii din benzi de bronz aurit, ca apoi să fie restaurat cu litere de bronz, sub domnia lui Hadrianus (117-138 e.N). Vestigii ale pavimentului au fost descoperite în mai multe puncte de la baza, din subsolul, unor clădiri dintre Piazza del Parlamento şi Piazza san Lorenzo in Lucina (în subsolul unui edificiu din Campo Marzio se pot vizita).

Se spune că umbra obeliscului atingea la o anumită oră altarul Ara Pacis, construit în acelaşi complex monumental şi că umbra trecea de portal pentru a atinge altarul central în ziua de 23 septembrie, ziua de naştere a.lui Augustus. Unii autori antici au susţinut, iar alţii au conestat această teză. Prin orologiu şi complexul monumental, care cuprindea Pantheonul, Solariumul, Ara Pacis, Mausoleul său şi aliniamentul cu Via Flaminia, Augustus vroia să amintească de sfârşitul haosului ce domnise până atunci, de reîntoarcerea Păcii, a prosperităţii şi credinţei, fapt ce părea a fi scris în aştri printr-un plan divin. Augustus dorea să se creadă că ordinea cosmică era providenţială pentru Roma. Să demonstreze aprecierea că el era pacem ad natus, adică născut pentru a aduce Pacea lumii romane. Mesajul lega spectaculos Pacea de autoritatea militară şi expansiunea imperială. Obeliscul din ţara Nilului trebuia să amintească şi să comemoreze aducerea Egiptului sub stăpânire romană prin însuşi Augustus.

Obeliscul a fost ilustrat, susţinut de o figură culcată, pe baza coloanei lui Antoninus Pius. El se afla încă pe poziţie în sec.al 8-lea, dar a fost răsturnat şi distrus, apoi acoperit cu sedimente. A fost redescoperit în anul 1512, dar nu scos la suprafaţă. A revăzut soarele în anul 1789.

Via Flaminia era o cale de legătură esenţială a Romei cu nordul peninsulei şi cu provinciile din nord şi răsărit, una chiar simbolică, spre Ariminum (Rimini), cale ce traversa centrul peninsulei şi a fost intens de mult folosită de trupele romane, de barbarii invadatori, precum şi de bizantini după recucerirea lui Justinian, fiind numită chiar calea bizantină.