ROMA V - FORUM ROMANUM

Forum Romanum, numit și Forum Magnum sau Forum Vetus a rămas mult timp piața principală a Romei, cu atât de mare importanţă istorică, religioasă şi politică încât a putut fi considerat centrul de fondare a Romei (cercul Mundus). A fost piaţa în jurul căreia s-a articulat toată viaţa politică a Romei timp de 12 secole, inima ei în care cetăţenii îşi petreceau o mare parte a zilei. Forul a fost repede şi pentru totdeauna acoperit de temple, coloane, altare, arcuri, platforme, magazine, toate acestea suprapunându-se din timp în timp şi generaţie după generaţie în forme noi, după degradări, cataclisme sau după dorinţa unor conducători. A fost locul procesiunilor solemne, al triumfurilor, al unor alegeri, al discursurilor publice, al afacerilor comerciale și, la un moment dat, locul primelor lupte de gladiatori. A fost locul cel mai celebru pentru întâlniri din lume și din istorie. Aici și-au găsit locul statuile și monumentele oamenilor celebri.

Câmpul de ruine care se vede astăzi, presărat cu ziduri ciopârţite, animat prin magie de coloane singuratice sau în mici mănunchiuri, poartă imprimat în pământ istoria care a forjat civilizaţia romană. Prin mijlocul acestui mănunchi de mărturii se prelinge demn fosta cale sacră şi trimfală.

 Către anul 750 e.A, pe locul forului nu se afla decât o mlaştină, inundată periodic de revărsările Tibrului şi de scurgerile de apă de pe colinale învecinate: palatin, caelius, Esquilin, Velia, care lega Palatinul de Esquilin, Viminal, Quirinal, şi Capitoliu. Sate, cu case rudimentare, ocupau pe atunci colinele. Locuitorii, latini sau sabini, erau ocupaţi cu agricultura şi, la nevoie luau armele în mână. Valea, care a devenit mai târziu Forum, le servea drept cimitir. Acest loc aflându-se aproape în centrul cercului de coline, devenise centru de reunire a conducătorilor pentru luarea de decizii ce vizau comunităţile mărunte înconjurătoare, dar şi centru pentru schimburi de produse, sau de adorare a zeităţilor comune.

Două secole mai târziu, valea mlăştinoasă şi-a schimbat total aspectul, devenind o piaţă veritabilă, un centru al unui adevărat oraş. Necropola a fost abandonată şi locul s-a acoperit cu case. Partea de vest a suprafeţei a fost chiar pavată.

Autorii acestor transformări au fost etruscii. Veniţi de pe malul drept al Tibrului, aceia şi-au întins dominaţia până în sud la Cumes, la porţile zonei de locuire a colonilor greci, zonă numită Grecia Mare (Magna Graecia). Ei s-au instalat pe locul Romei de mai târziu, au stabilit o citadelă pe Capitoliu, au realizat uniunea satelor înconjurătoare şi au organizat o viaţă socială comună a acelora. Intre anii 616-509 e.A, Roma a fost guvernată de regi etrusci. Luând în considerare pe legendarul Romulus au guvernat şapte regi etrusci. Aceia au delimitat Roma cu o incintă fortificată, au drenat apele care stagnau sub Forum spre Tibru printr-o canalizare acoperită care a devenit Cloaca maxima, au ridicat temple, construcţii publice şi au conturat viitorul Circus Maximus, în valea dintre Palatin şi Aventin (valea Murcia).  Tot din acel timp s-a conturat un panteon de zeităţi, cu rituri şi jocuri sacre, precum jocurile sacre, iniţiate de Romulus, în onoarea zeului Consus, numite Consualia şi derulate pe locul viitorului Circus Mximus.  

Primele sanctuare sau temple primitive s-au ridicat în sudul perimetrului. Acolo se găsea și vechea reședință regală (Regia), sau locuință principală, din sec.al 8-lea e.A, mai târziu sediul pentru Pontifex Maximus, marele preot al religiei romane. Regia ocupa o suprafață tringhiulară între templul zeiței Vesta, templul  lui Divus Julius și templul lui Antoninus și al Faustinei de mai târziu. Unele edificii străvechi, nu se pot localiza decât raportându-se la cele ridicate ulterior. Unele au dispărut fără urmă, iar altele s-au localizat arheologic. Unele au fost reconstruite în epocile ulterioare, alte au fost acoperite de edificii cu altă destinație. Ca și Curia, Regia a fost distrusă și reconstruită de mai multe ori.

Ultimul rege etrusc, Tarquinius Superbus, a fost izgonit în anul 509 e.A, după care s-a instituit Consulatul, epoca Republicii. Roma, din oraş rural s-a pregătit a deveni capitală imperială. Forumul, o mică piaţă de numai 2 hectare, va cunoaşte convulsii care vor naşterea unor timpuri noi. Perioada republicană a devenit timpul unei expansiuni teritoriale grandioase. De la începutul sec. al 4-lea e.A, Roma a intrat într-un război continuu cu vecinii mereu mai îndepărtaţi. In Forum se celebrau victoriile şi s-a ridicat un templu dedicat Dioscurilor, care i-au ajutat pe romani la lacul Regillum. In anul 260 e.A, pe timpul primului război punic, s-a ridicat o coloană în onoarea lui Caius Duilius, care a repurtat prima victorie navală romană la Mylae (Milazzo), pe coasta de nord a Siciliei.

Toți conducătorii și comandanții armatelor victorioase au defilat prin Forum, mod de suprem recunoaștere a serviciilor aduse patriei și modalitate de afirmare a puterii armate.

Cuceririle succesive au adus în Roma imense bogății, pe calea jefuirii tezaurelor inamicilor, a despăgubirilor vărsate de cei învinși și a tributurilor plătite de provincii. Din sec.al 3-lea e.a, Roma a devenit o importantă piață financiară. In Forum se efectuau toate operațiunile de schimb, de împrumut și de credit. Magazinele ocupate la început de micul comerț, au fost ocupate cu încetul de bancheri.

Cele cinci secole ale Republicii Romane, care au precedat constituirea instituțională a Impriului Roman, au abundat de evenimente. Personalitățile care au trasat destinul Romei s-au regăsit în Comitium, piață dispusă în colțul de nord-vast al Forului, unde se reuneau și adunările populare, sau Comiti. In spatele pieței se găsea Curia. Era numită Hostilia, pentru că, după tradiție, fusese creată de Tulus Hostilius, regele sabin care a domnit între anii 672-640 e.A.

Curia a rămas sediul celei mai înalte autorităţi a guvernului republican, Senatul. De acolo, 300 de senatori pe viaţă dirijau politica externă, controlau operaţiunile militare, elaborau tratate de pace, sau dectretau măsuri de salvare publică şi diverse.

In anul 497 e.A s-a construit în Forum un templu dedicat lui Saturn, iar în 484 e.A templul Dioscurilor (Castor și Pollux). Templul Concordiei a fost adăugat în secolul următor, probabil de către războinicul și omul de stat Marcus Furius Camillus.  

            In faţa Curiei se găsea tribuna oratorilor, sau a celor ce comunicau ştiri importante, numită Rostre. De acolo se rosteau discursuri cu o logică necruţătoare şi cu accente sociale, economice sau politice, precum cele ale fraţilor Gracchus, de la sfârșitul sec.al 2-lea e.A. Rostrele au aparţinut epocii republicane şi imperiale. La începuturi Rostrele erau orientate spre nord, către Curie, sediul senatului. Politicienii şi înalţii demnitarii îşi rosteau cuvântările cu faţa spre senat şi cu spatele spre mulţimea adunată în Forum. Un tribun cunoscut sub numele de Caius Licinius (consul în 361 e.A), este considerat a fi fost primul care s-a întors cu spatele la elită şi a vorbit poporului. Actul simbolic a fost repetat două secole mai târziu de către Caius Gracchus, care a fost învinuit de a fi încălcat mos maiorum, adică cutumele strămoşilor, în Roma.

Alături se găsea platforma numită Graecostasis, pe care aşteptau ambasadorii străini. In anul 185 e.A, basilica Porcia, primul monument de acest fel din Roma, se ridica pe o latură a Comitium-ului. Promotorul basilicii, Porcius Cato a permis, astfel, poporului să se adune într-un loc acoperit. Basilica, o mare sală cu nave, a devenit un tip de construcţie romană emblematică cu destinaţie civilă, comercială, politică şi juridică. Era o primă construcţie monumentală din Forum. A urmat construire basilicii Fulvia, cea care suferit modificări constructive s-a mai numit şi basilica Aemilia. A fost ridicată pe latura de nord a Forum-ului în anul 179 e.A. Nouă ani mai târziu, anul 170 e.A, a urmat basilica Sempronia, pe latura de sud.

In anul 80 e.A, pe timpul dictaturii lui Sulla, s-a ridicat nivelul Forum-ului cu un metru şi s-a aplicat paviment din plăci de marmură. Este remarcabil faptul că acest nivel s-a menţinut mai mult de un mileniu, cel puţin până la jaful normanzilor lui Robert Guiscard, în 1084, după care dărâmăturile au început să se adune.

In anul 78 e.A s-a construit în capătul de nord al Forum-ului, pe colina Capitoliului, imensul Tabularium, din iniţiativa consulilor M. Lepidus Aemilius şi Q. Lutatius Catulus. Tabularium era un edificiu oficial, cu birouri şi registre ale Romei în care activau numeroşi funcţionari. De la el se deschide şi astăzi o excepţională privelişte asupra întregului Forum şi spre Palatin şi Caelius.

Cicero a pronunţat celebrul discurs împotriva complicilor lui Catilina, în anul 63 e.A, în templul Concordiei. Templul avea o sală folosită adeseori de senatori, pentru adunări.

In anul 44 e.A, Marcus Antonius a rostit discursul funebru pentru Caesar de Rostrele Noi, iar pe locul unde a avut loc arderea pe rug a corpului a fost construit templul dedicat lui  Caesar cel divinizat, de către Augustus. Cu puțin mai mai târziu, Marcus Antonius a mărit notorietatea tribunei prin expunerea publică a acuzaţiilor sale împotriva lui Cicero, pentru condamnarea la moartea a marelui orator. Acela a fost ucis la proprietatea sa, de la Gaeta, dar capul și mâinile tăiate i-au fost expuse pe Rostre. Forum-ul la văzut pe Vecingetorix târât în alaiul triumfal al lui Caesar, în august 46 e.A, s-au pe Cleopatra a Egiptului sosită la Roma cu micul Caesarion, la începutul anului 44 e.A.

La 15 ianuarie 69 e.N, împăratul Galba a fost asasinat în Forum de către pretorieni plătiți de viitorul împărat efemer Otho. In același an, la 20 decembrie, împăratul Vitellius a fost târât legat de gât, pe Via Sacra, înaite de a fi ucis prin decapitare.

Exemplele unor astfel de evenimente care au însângerat Forum-ul, având ca subiect numai personalități cu rezonanță istorică, pot continua incomensurabil, la ele adăugându-se aproape o infinitate de nelegiuiri produse zilnic în lumea măruntă ce colcăia cu interese curate sau condamnabile. Dacă s-ar cântări ponderea evenimentelor festive și onorabile, în raport cu cele degradante și mârșave, cele din urmă ar deține o întâietate zdrobitoare. Din cauza construcțiilor spațiul liber  central al Forum-ului se redusese excesiv de mult.

Procesinile trimfale acordate comandanților victorioși au trecut totdeauna prin Forum. Urmau Via Triumphalis, dinspre apus, ocoleau Palatinul pe la Circus Maximus, intrau pe Via Sacra prin Forum, după care urcau pe Clivus Capitolinus, fără prizonieri și se opreau pe Capitoliu pentru a se aduce jertfela marele templu al lui Jupiter Capitolinus, sau Jupiter foarte  Bun și foarte  Mare. Comandanții victorioși, purtați de o quadrigă trasă de cai albi, erau machiați pe față cu o culoare roșie, îmbrăcați cu o robă de purpură și purtau o coroană de lauri. Erau precedați de muzicieni și dansatori și urmați de armata victorioasă, ce cânta și fraterniza cu mulțimea. Marii magistrați și membrii senatului  urmau alaiul. La baza Capitoliului, prizonierii erau închiți în închisoarea de tristă amintire și cea mai veche din Roma, Carcer Tullianum (Carcere Mamertino de astăzi).    

Pe parcursul secolelor, în Forum noile construcţii au acoperit toate suprafeţele, iar comerţul s-a înghesuit asfixiant. Sulla, Caesar și Augustus au fost primii care au trecut la unele măsuri de sistematizare și de curățire edilitară în Forum. Din cauza construcțiilor spațiul liber  central al Forum-ului se redusese excesiv de mult. De altfel pe timpul regalității și al republicii Forum-ul era mult mai scurt decât cel ce poate fi vizitat astăzi. Regia și Casa Vestalelor marcau limita dinspre răsărit a Forum-ului. Partea dinspre Arcul de triumf al lui Titus s-a adăugat mai târziu.   

După moartea lui Caesar, Augustus a sfârșit inițiativa unchiului său de a da Forum-ului o nouă formă. La 16 februarie 27 e.A, senatul a permis lui Octavianus să poarte titlul de Augustus (protejat de zei în toate actele sale). S-a născut astfel un nou regim, plasat sub semnul grandorii. Augustus începuse cu ridicarea templului Divus Julius și a Arcului lui Augustus, în anul 29 e.A  Augustus a putut să afime spre sfârșitul domniei că: Am găsit Roma ca oraș din cărămidă și îl las un oraș din marmură !

Augustus, apoi Vespasian, Domitian și Traian, dar nu numai ei, au mărit vechiul Forum și au construit alături o salbă de foruri imperiale. Din epoca lui Augustus vechea piață publică a fost desărcinată de o serie de funcțiuni. Printre acestea, marile adunări populare și trecerea în revistă a trupelor au început a se organiza în Câmpul lui Marte. Forum-ul, centrul monumental al capitalei s-a acoperit din nou cu arcuri de triumf, basilici, temple dedicate împăraților divinizați după moarte, coloane, altare și statui. După construirea Forum-ului lui Traian (cca 110 e.N.) o serie de activități economice și juridice s-au transferat în basilica Ulpia. Impăratul Diocletianus (285-305 e.N.) a fost ultimul dintre marii constructori ai Romei, fără a omite venerabilul Forum Romanum. In ascel timp acesta s-a acoperit și mai mult cu monumente onorifice. Diocletianus a renovat și reorganizat piața, a reconstruit radical templul lui Saturn, templul zeiței Vesta și Curia. Cea din urmă fusese distrusă de un incendiu recent, iar versiunea lui Diocletianus este cea care poate fi admirată astăzi. Impăratul Antoninus Pius care i-a suucadat lui Hadrianus, în 138 e.N, a ridicat, în Forum,un templu opulent în anul 141 e.N, cu ocazia morții soșției sale, Faustina. La moartea sa, în 161 e.N, senatul a decis ca templul să fie dedicat ambilor soți. In anul 312 e.N, basilica lui Maxentius a completat cu structura sa majestoasă complexul edilitar al Forum-ului.

Incepând cu sec.al 3-lea nu s-a mai construit din lipsa de suprafețe, dar și din cauza creștinismului care se răspândea și care nu accepta divinizarea împăraților Unul din motivele trecerii la represiuni a fost și acela al refuzului creștinilor de a se închina la templele împăraților. Al doilea a fost legat de refuzul de a aduce jertfe vechilor divinități, iar al treilea și cel mai grav a fost doctrina defetistă a creștinilor, doctrină care a dus la prăbușirea civilizației romane și trecerea la un ev mediu întunecat și înapoiat în Europa. Construcțiile religioase bogate s-au diminuat drastic după edictul de la Milano, din anul 313 e.N, care a dat creștinismului drept de religie egală cu cele clasice. Iar în anul 391 e.N, împăratul Theodosius I-ul a decretat închiderea definitivă a vechilor temple. Prin el a început să se afirme intoleranța și răzbunarea creștinismului în imperiu și epoca distrugerilor de monumente, înainte de cele provocate de barbari.

Agonia monumentalului Forum s-a agravat odată cu jefuirea Romei de către vizigotul Alaric, în anul 410 e.N, ocazie cu care a fost incendiată Curia și basilica Aemilia. După cutremurul din anul 442 e.N, a urmat jaful vandalilor lui Genseric, în 455 e.N, venirea oștilor ostrogote ale lui Theodoric cel Mare pe la anul 500 e.N. și a celor bizantine, comandate de Belizarie, în 537. Au urmat luptele pentru stăpânirea Italiei și a Romei dintre vizigoți și bizantini, cu victoria celor din urmă. Cu fiecare confruntare Forum Romanum murea încet și sigur, ca și întreaga Romă antică.

Sub biserica creștină de Roma, sub papalitate, multe edificii imperiale au fost transformate în biserici, fără nici o grijă pentru valoarea lor. Unele dintre acele biserici mai există și astăzi, curios zidite pentru a se împreuna cu structurile antice. Multe au dispărut, precum cele două oratoriicare ocupaseră porticul basilicii Aemilia, precum biserica Sfinților Sergius și Bacchus, care a rezistat până în sec. al 16-lea între templele lui Saturn și al Concordiei, precum Santa Maria in Cannapara, situatăîn basilica Julia.

Incepând cu sec.al 9-lea edificiile Forum-ului au început să se prăbușească, iar molozul și pământul acumulat a început săîngroape ruinele. In sec. al 12-lea, familiile nobile ale Romei au început să se înfrunte, îmbrățișând cauza papală, sau imperială germană. Unele monumentele antice din Forum au fost transformate în fortăpețe. Zona situată între templul lui Antoninus și al Faustinei și Forum-ul lui Caesar s-au ridicat turnuri. Edificiile antice au fost despuiate de ornamente pentru a înfrumuseța fără efort bisericile și palatele noi. Statuile și coloanele antice de marmură au umplut cuptoarele pentru a fi transformate în var.

Forum-ul părăsit a ajuns loc de pășunat, devenin Campio Vaccino, adică Câmpul vacilor. In apropiere de templul Dioscurilor, un vas de marmură servea adăpării animalelor. El ornează astăzi piața Quirinale împreună cu un obelisc egiptean.



In anul 1536, pregătind o vizită a lui Carol Quintul la Roma, papa Paul al III-lea a trasat o cale largă prin Forum între arcul de triumf al lui Titus și cel al lui Septimius Severus, demolând fără milă casele ce acoperiseră terenul de deasupra Forum-ului. Impăratul urma să treacă, în plus, și pe sub arcul lui Constantin cel Mare.

Este straniu că pe timpul Renașterii, când toate valorile antichității au fost reconsiderate și repuse în valoare, pentru Forum și pentru alte vestigii venerabile nu s-a găsit interesul cuvenit. Acea indiferență și acea indiferență s-a manifestat ca un sacrilegiu, întârziind salvarea unor monumente. La fel și papii, care domneau asupra Romei ca protectori ai celor mai mari maeștri ai Renașterii, s-au comportat adeseori ca vandali în propriul oraș.  Abia în sec.al 19-lea au început primele cercetări arheologice sistematice, unele dintre ele inițiate chiar de împăratul francez Napoleon al III-lea.

Vestigiile care pot fi vizitate astăzi sunt:

-          Basilica Aemilia (Emilia)

-          Via Sacra

-          Sanctuarul Venus Cloacina

-          Argiletum

-          Curia

-          Lapis Niger

-          Comitium

-          Decennalia Caesarum

-          Rostrele

-          Arcul lui Septimius Severus

-          Ombilicus Urbis

-          Altarul lui Vulcan

-          Mila de Aur

-          Tabularium

-          Templul Concordiei

-          Templul lui Vespasianus

-          Templul lui Saturn

-          Porticul Zeilor Consilieri (cei doisprezece zei principali)

-          Coloana lui Phocas

-          Lacul lui Curtius

-          Coloanele votive

-          Basilica Julia

-          Vicus Tuscus

-          Templul lui Caesar

-          Arcul de triumf al lui Augustus

-          Templul lui Castor și Pollux

-          Incinta sacră a nimfei Juturna

-          Biserica Santa Maria Antiqua

-          Oratoriul martirilor

-          Templul și Atriumul vestalelor

-          Regia

-          Templul lui Antinoninus și al Fustinei

-          Templul lui Romulus

-          Basilica lui Mxentius și Constantin

-          Antiquarium Forului

-          Arcul de trimf al lui Titus

-          Templul lui Jupiter Stator

     

TRONUL ROMEI - DOMITIANUS (TITUS FLAVIUS DOMINITIANUS)

Timp de viață 51-96 e.N.
Impărat roman 81/96 e.N.
A fost al doilea fiu al împăratului Vespasianus şi s-a născut la 22 octombrie 51 d.Ch. La moartea fratelui său, împăratul Titus, avea 30 de ani. Casa în care s-a născut a transformat-o, mai târziu, în templu al familiei Flavia, numit templul Minervei Flavia.

            Spre deosebire de tatăl şi fratele său, Domitianus a avut o fire rea şi violentă, ascunsă, perfidă, laşă şi bănuitoare. Cei cincisprezece ani de domnie au fost trasaţi cu un lung şir de omoruri şi execuţii, în cea mai mare parte fără justificări logice sau motivate de apărare.

            Era atât de perfid încât după ce se folosea de ajutorul unor persoane sau al unor delatori îi făcea dispăruţi, astfel că se putea spune că nici cei ce i se alăturau nu se aflau în siguranţă. Ceea ce îndeplineau unii în numele lui se întorcea împotriva lor, pentru că Domitianus îi distrugea pentru a-şi ascunde mârşăviile săvârşite. In acest fel crimele apăreau opera altora, fără amestecul său. Obsedat de ideea neimplicării sale în fapte reprobabile, a dat un decret prin care declara că atunci când împăratul nu-i pedepseşte pe denunţători nu înseamnă că-i încurajează să fie ceea ce sunt.

            Sigur că acest decret nu l-a împiedicat să se folosească în continuare de informatori, pentru cruzimile de care a dat dovadă mai ales în ultima parte a domniei, când psihicul său a evoluat din ce în ce mai nefavorabil.

            Ultimii ani ai domniei s-au scurs ca ani ai unui tiran crud şi avar, aşa cum s-a exprimat Suedonius:”inopia rapax, metu soevus .”

            A ucis filozofi pentru părerile lor, sau i-a gonit din Roma. Printre aceia s-au aflat: Dio Chrysostomus şi Epictetus. Scrierile lor le-a dat focului.

            Senatori, consulari şi chiar multe femei au pierit pe baza denunţurilor delatorilor, delatori pe care îi transformase în poliţia sa. Onorurile s-au extins şi asupra primilor creştini aşa cum a fost cazul şi cu vărul său Flavius Clemens şi cu exilul Flaviei Domitilla, tot rudă cu el (95 d.Ch.), ambii învinuiţi de impietate. In acelaşi an a declanşat o sângeroasă persecuţie a creştinilor, clasificată drept a doua în istoria ecleziastică. Persecuţia poate fi apreciată ca o adevărată exterminare a comunităţii creştine din Roma.

            Purtarea sa crudă nu a cunoscut excepţii, nici în familie şi nici în rândul prietenilor tatălui, sau ai fratelui său.

            Afirmarea sa în viaţa politică a început odată cu victoria partidului lui Vespasianus, când după intrarea trupelor acestuia în Roma, Domitianus a fost salutat ca caesar  şi apoi a primit demnitatea de pretor urban.

            Până în ziua în care, după moartea tatălui şi apoi a fratelui, a obţinut titlul imperial, a rămas în obscuritate, fiind estompat de personalităţile celor doi. Cu toate acestea, a beneficiat de o serie de consulate, de două ori având poziţia de consul ordinar, în 73 şi în 79 d.Ch.

            Proclamat împărat, la 13 septembrie 81 d.Ch., acest principe pe care Juvenal  l-a numit  Nero cel Chel (“Nero calvus”), a trezit pentru început speranţe de conducere bună. Cetăţenii se aşteptau la continuarea bunelor tradiţii ale înaintaşilor săi, de acelaşi sânge. La început a avut un comportament echilibrat.

            Faptul că fusese ţinut în obscuritate politică i-a alimentat, probabil, o ură ce a răbufnit mai ales pe parcursul domniei fratelui său Titus, frate care l-a tratat cu clemenţă şi bunăvoinţă. Dorinţa de a ocupa tronul l-a determinat, după unele bănuieli, să grăbească moartea fratelui şi să se proclame chiar în clipele când acela era pe moarte. Nu numai că nu l-a durut moartea fratelui, dar nici după aceea nu i-a acordat onoruri postume, care să-l ridice prea mult în faţa populaţiei pline de regrete. Plin de perfidie, a rămas toată viața gelos pe faptele, caracterul, gloria şi renumele lui Titus, persecutând pe lăudătorii aceluia.

            Toate funcţiile care le-a exercitat pe timpul tatălui său au fost îndeplinite fără răspundere şi seriozitate. Imediat după ce s-a văzut fiu de împărat a început să abuzeze de funcţii, distribuindu-le fără discernământ. Odată, numai într-o singură zi, a acordat peste douăzeci de funcţii în Roma şi în provincii. Se zice că Vespasianus, hâtru cum era, ar fi spus “că se miră  cum de nu-i trimite şi lui un succesor”. Vespasianus i-a analizat comportatea și tendințele. Nu numai că l-a mustrat, dar l-a și obligat să locuiască împreună cu el, pentru a-l avea sub observaţie.

            S-a căsătorit cu Domitia Longina, femeie care era măritată cu Aelius Lamia, fără a-i da nici-o socoteală soţului. Pe acela l-a ucis mai târziu, învinuindu-l pentru proferarea unor anecdote fără importanţă, dar trebuia găsit un motiv.

            O anecdotă arată că Titus, pe când era împărat, l-a îndemnat de mai multe ori pe Aelius Lamia să se căsătorească. Acela, se zice, că i-ar fi răspuns:”Dar de ce?  Ai de gând şi tu să te căsătoreşti? “ Făcea aluzie la faptul că fratele lui Titus îi răpise deja o soţie.

            Domitia Longina i-a rămas soţie şi după proclamarea sa ca împărat, iar după ce i-a născut un fiu a proclamat-o Augusta. Mai târziu relaţiile s-au deteriorat, atât datorită dispariţiei fiului unic, cât şi datorită iubirii pe care Domitianus i-o purta nepoatei sale Iulia, fiica lui Titus. Domitia a scăpat ca prin urechile acului de a nu fi suprimată, așa că a apucat să asiste la moartea lui Domitianus şi chiar să sprijine complotul ce urma să-l suprime.

Templul lui Domitianus la Efes

            Cu toate că la început au existat speranţe în domnia lui, Domitianus a inaugurat o politică sensibil deosebită de cea a primilor Flavii. Sprijinindu-se pe armată, pe garda pretoriană şi pe anumite cercuri servile din rândul cavalerilor şi aristocraţiei, Domitianus a urmat o linie autocratică, asemănătoare celor practicate de detracaţii Caligula şi Nero.

            Fiind o personalitate orgolioasă, capricioasă şi violentă, a revendicat un titlu care să-l apropie Caesar și augustus, cel de „dominus et deus“.

            In 85 d.Ch, s-a proclamat cenzor pe viaţă (censor perpetuus) şi a intrat în conflict cu aristocraţia senatorială. Ca r[spuns a reluat procesele pentru “crimen laesae maestatis “ care erau îndreptate cu predilecţie împotriva acestei categorii sociale. Din acea aristocraţie ostilă provin mulţi din istoricii latini. Aceia nu au pregetat să accentuieze imaginea sa  negativă.

            Bilanţul administraţiei sale interne s-a dovedit, în general, pozitiv. A arătat un mare zel pentru moralitatea publică, ca şi înaintaşii săi, neputând să predice aceasta cu exemple din viaţa lui privată şi cu pasiunea pentru actorul Paris din anturajul său. Actorul a sfârşit şi el ucis, sub învinuirea că ar fi trezit iubirea Domitiei.

            In anul 82 d.Ch, a reclădit cu mare grandoare templul Capitoliu, distrus de marele incendiu din timpul domniei lui Titus.

            Sub numele de Agon Capitolinus a intrat, în anul 86 e,N,  în concursul cincinal de exerciţii de gimnastică, de elocinţă şi de poezie, concurs ai căror învingători erau încoronaţi, la Capitoliu, de însăşi mâna împăratului. A protejat pe poeţii Statius şi Martialis.

            Continuând politica înaintaşilor de reconstrucţie a Romei a realizat  pentru sine un palat magnific pe Palatin, dar şi un mare circ sau stadion pe Câmpul lui Marte, stadion al cărui contur este amintit astăzi de actuala   Piazza Navona din apropierea Panteonului.

            Măsurile militare iniţiate de el au avut menirea de a facilita politica de cuceriri şi pacificare a viitorului împărat, Traianus, în arealul carpato­danubian. In anul 83 d.Ch, a ieşit victorios în campania de la Rhin, împotriva tribului german al chatilor. Atunci şi-a atribuit şi titlul de Germanicus.

            Regiunea Dunării de Jos i-a creat însă mari greutăţi. O invazie a dacilor aliaţi cu sarmaţii şi cu bastarnii, în Moesia, s-a soldat cu moartea lui Caius Oppius Sabinus, guvernatorul provinciei. Acela a fost momentul când regele dac, Duras, i-a transferat de bună voie puterea lui Decebal, viitorul rege martir al dacilor.

            Cel mai însemnat război al romanilor, pe timpul domniei lui Domitianus, a fost cel împotriva dacilor conduși de Decebal. Noul rege dac a fost considerat, de autorii contemporani romani şi greci, conducătorul cu cea mai mare pricepere şi iscusinţă în ale războiului. Executa acţiunile de luptă în momentul cel mai favorabil pentru armata lui şi îşi asigura retrageri sigure. Era şiret în întinderea curselor, în a exploata o victorie, sau în a se retrage cu cât mai puţine pierderi.

            Decebal al dacilor, a fost, pentru multă vreme, cel mai de temut adversar al romanilor.

            Domitianus s-a văzut obligat să intervină personal pe frontul de la Dunăre, în 86 d.Ch. Acolo însă, în loc să conducă campania, a rămas într-un oraş din Moesia unde a dus un trai de desfrâu. Moesia a subîmpărţit-o în două provincii, Moesia Superior spre vest şi Moesia Inferior spre est, cuprinzând şi Dobrogea până la gurile Dunării. Domitianus nu era un luptător şi pe deasupra era şi leneş, aşa că a trimis la luptă numai generalii. In cea mai mare parte a suferit numai înfrângeri. Toate momentele grele ale campaniei le punea pe seama generalilor săi, iar când lucrurile mergeau bine, deşi el nu participase cu nimic, își atribuia tot meritul. Ii ura pe toţi care săvârşeau vreo ispravă frumoasă şi critica vehement pe cei care aveau eşecuri.

            La sfârşitul campaniei s-au început tratative de pace. Tratativele au ajuns la impas atunci când Decebal a pretins lui Domitian, în batjocură, “câte doi oboli de cap de locuitor roman “.

            Atunci s-a hotărât trecerea Dunării şi pătrunderea, pentru pedeapsă, în adâncul teritoriului dacic. Campania iniţiată la nordul Dunării, în 87 d.Ch, s-a atribuit generalului Cornelius Fuscus, prefectul pretoriului. Ea s-a încheiat cu o zdrobitoare înfrângere, într-o trecătoare din munţii Daciei, după ce romanii urmaseră valea Timişului sau a Oltului.

            In 88 d.Ch, s-a reluat ofensiva romană sub comanda lui Tettius Iulianus. Victoria romanilor la Tapae, a determinat reluarea tratativelor de pace în anul următor. Atunci Domitianus a fost înfrânt, în Pannonia, într-o campanie împotriva marcomanilor şi a guazilor, pe care vroia să-i pedepsească pentr că nu-i dăduseră ajutor împotriva dacilor. După înfrângere,  trimis grabnic o solie la Decebal, arătând disponibilitatea de a  încheia tratatul de pace care anterior îl refuzase.

            Domitianus a cheltuit mulţi bani pentru a obţine tratatul de pace, acordându-i lui Decebal meşteri pricepuţi în cele mai diverse meserii folositoare atât în timp de pace, cât şi de război. In plus a făcut promisiuni că va da mereu alte ajutoare dacilor.

            Decebal a evitat să poarte personal tratativele şi a trimis pe fratele său, Diegis. Acela a fost însoțit de un număr mare de oameni, pentru a-i preda, lui Domitianus, arme şi captivi romani, dobândiţi în confruntările anterioare.

            După terminarea ceremoniei, Domitianus a aşezat pe capul lui Diegis o diademă. Era un semn că se considera învingător şi i-ar fi stat în putere să aşeze un rege pe tronul dacilor.

            A dorit să înşele populaţia din metropolă printr-o aşa zisă scrisoare a regelui dac şi printr-un cortegiu triumfal împodobit cu false obiecte luate de la daci, dar care, în realitate proveneau din mobilierul şi averea palatului imperial.

            Tot în anul 89 d.Ch, Domitianus s-a confruntat cu revolta legatului Germaniei Superior, Lucius Antonius Saturninus, revoltă reprimată cu repeziciune, dar simptomatică pentru opoziţia senatorială împotriva politicii sale discreţionare.

            După ani de crime şi teroare, la 18 septembrie 96 d.Ch, a fost asasinat de libertul Stephanus, mort şi el în lupta corp la corp cu împăratul.

            Asasinatul se pregătise în palat de către Parthenios, cubicularul său, de Sigerius, alt cubicular, de Entellus, cel ce răspundea de scriptele imperiului, şi de Stephanus. Nu erau străini de complot nici soţia sa, Domitia, nici Narbonus şi nici colegul acestuia, Titus Petrononius Secundus, prefectul pretoriului.

            Nu au trecut la acţiune până nu au găsit un succesor la domnie, pretendent care să îşi asume riscul represaliilor în caz de nereuşită. Pe această temă s-a discutat cu multe personalități, care au refuzat de teamă să nu li se întindă o cursă. Nerva, cel care a acceptat se temea de răzbunarea lui Domitianus, în caz că acesta ar fi aflat prezicerea astrologilor care-l desemnau ca viitor împărat. Nerva provenea dintr-o familie nobilă şi avea o fire blândă, fire care nu a inspirat teamă conspiratorilor.

            Cu Domitianus s-a stins dinastia Flaviilor, dinastie ce a ocupat tronul Romei numai 27 de ani, dar care a dat trei dinaşti cu mult mai folositori imperiului şi mai dispuşi să facă ordine în stat decât cei care încheiaseră dinastia iulio­claudiană.

             Figura lui Domitianus devenise atât de dușmănită încât senatul s-a grăbit să aprobe crima şi să dispună ştergerea (martelarea) numelui său de pe toate inscripţiile, cale prin care să-i fie distrusă amintirea (damnatio memoriae).

            In timpul vieţii, Domitianus primise, prin decrete, o mulțime de cinstiri. De aceea întreagul imperiu era plin cu imaginile sale din marmură, din aur sau argint şi de inscripţii care aminteau de figura sau numele lui. Prin acest gen de slugărnicie devenise odios de prezent în viaţa supuşilor şi aşa le-a rămas în amintire.

Poarta lui Domitianus - Pamukkale (Heliopolis)- Asia Mică

            De înmormântare s-a ocupat doica lui, Phyllis, care i-a ridicat corpul pe ascuns. Domnia lui Domitianus au trăit-o, având diverse vârste, un număr însemnat de oameni de cultură ai imperiului. Printre aceştia se pot enumera: Suetonius, Tacitus, Martialis, Statius, Iuvenalis, Quintilianus, Pliniu cel Tânăr, Silius Italicus, Iosephus Flavius şi alţii.

            Forţa militară şi civilizatoare a Imperiului Roman își continua ascendenţa tradiţională.

IMPERIUL ROMAN - MIC COMPEDIU DE EVOLUTII MONETARE



Sestertius - traianus



Instituția triumvirilor monetales a fost atestată documentar în sec. 1 e.A.. Aceşti trei magistrați erau responsabili cu emiterea monedei în Roma republicană. De la acea dată a apărut pe monede legenda (III VIR AAA FF) adică triumviri aere argento auro flando feriundo , în traducere: „cei trei responsabili cu topitul şi bătutul bronzului, argintului şi aurului”.  Monetăria era situată în templul zeiţei Juno Moneta pe Capitoliu. Din acea perioadă de timp, Roma a început să bată monedă, obiect ce va constitui elementul principal al economiei romane până la căderea Imperiului.

Denarius - Caesar

O latură mai puţin cunoscută a monedei romane şi a circulației sale este legată de puterea ei de cumpărare pe piaţă. In acest devine ineresantă o introspecţie în domeniul preţurilor pieţei la Roma, atât cât permit izvoarele istorice, introspecție limitată în ceea ce privește evoluţia acestora în timp şi devalorizarea monetară. Introspecția este limitată și orientativă numai pentru Roma, nu și pentru provincii.           

Consumul de pâine era la ordinea zilei în Roma antică. Un roman de rând consuma mai bine de jumătate de  kilogram de pâine pe zi. De aceea analiza se va raporta la unitatea romană de măsură pentru cereale, si pentru grâu în special, ca materie primă esențială. Unitatea de masură pentru grâu purta numele de modius (plural: modii) şi era echivalentul a 6,67 kg . Pentru consumul lunar, un roman avea nevoie în medie de 4 modii de grâu. Dintr-un modius se puteau face aproximativ 16-20 de pâini a câte 300 g fiecare.

Evoluţia preţului unui modius de grâu, din sec.al 3-lea e.A, până în sec.al 3-lea e.N. este prezentată în cele ce urmează :

                                   Prețul unui modius de grâu

Perioada                                                              Prețul unui modius de grâu

211-210 e.A (al doilea război punic)                                    20 – 24 ași

203 e.A                                                                                 4 ași

200-150 e.A                                                                          4 ași

141 e.A                                                                                 6 ași

123 e.A                                                                                 6,33 ași

100 e.A                                                                                 8 ași

  73 e.A                                                                                12 ași

  46 e.A                                                                                12 ași

   0                                                                                  16 ași=1 denar

60 e.N                                                                            32 ași=2 dinari

170 e.N                                                                  40 ași=2 denari și 8 ași

218 e.N                                                                  68 ași=4 dinariși 4 ași

305 e.N (în 294 s-a introdus nummus)                             2-10 nummi

As - Republica

Analiza prețurilor pe provincii demonstrează palta largă a prețurilor în imperiu. De exemplu, atunci când în Roma un modius de grâu costa 32 de aşi, în Italia provincială costa numai 16 aşi, în Africa și în Asia Minor costa între 8 –16 aşi, în Palestina între 10-12 aşi, iar în Egipt între 7 şi 9 aşi, aproximativ pe sfert cât la Roma.

            In sec. 1 e.N, o pâine costa 1 dupondius (2 aşi) , un sextarius de vin de masă (circa 0,5 litri) se situa între 1 –5 aşi, pe când un sextarius de vin foarte bun se ridica şi până la 30 de aşi. Pentru a face o baie la terme, romanul trebuia sa cheltuie un quadrans (un sfert de as) . O tunică se putea cumpăra cu aproximativ 15 sesterţi, în timp ce un măgar valora 500 sesterţi. Pe piaţa de sclavi, un sclav valora intre 500 şi 1500 denari, în timp ce o sclava era apreciată între 2000 şi 6000 de denari. O holdă de pământ valora în medie 1000 de sesterţi, echivalentul a 250 denari.

            In mod special, există mărturii despre situaţia preţurilor în oraşul Pompei, în anul 79 e.N, anul fatidic al erupţiei Vezuviului.

                                      Prețurile aplicate în Pompeii, în anul 79 e.N.

                        1 modius grâu                        7 sesterti=28 ași

                        1 modius de secară                 3 sesterti=12 ași

                        1 litra (1/3 litri) ulei                1 sestert= 4 ași

                        1 pâine (cca 300 gr)                           1 as

                        1/2 litru vin comun                             1 as

                        1/2 litru vin superior                        2 – 4 ași

                        1 oală                                                 1 as

                        1 farfurie                                            1 as

                        1 opaiț                                                1 as

                        1 găleată                                 2 sesterti=8 ași

                        1 tunică                                 15 sesterti=3 din+3 sesterti

                        1 măgar                               500 sesterti= 125 dinari

                        1 sclav                               2500 sesterti=625 dinari       

As - Pertinax

Pentru arheologia modernă, oraşul Pompei este un imens izvor istoric. Sub cenușa vu întărită a Vezuviului s-au conservat foarte bine măeturii ale vieţii cotidiene romane din sec. 1 e.N. mărturii care conduc la concluzii cat mai apropiate de adevăr.
Antoninianus



Antoninianus



            In anul 215 e.N, împăratul Caracalla a introdus un nou nominal, antoninianus, având o valoare de dublu-denar, deşi greutatea acestuia era doar de 1¹/₂ fata de cea a doi denari. Incepând cu această dată antoninianus a devint moneda de referinţă, deşi denarul încă se afla majoritar pe piaţă. Denarul a suferit deprecieri sub împăraţii Severi, deprecieri folosite pentru a finanţa războaiele şi pentru a construi edificii, prin valorificarea diferenţei de material rămasă după baterea monedelor. Deşi fiecare depreciere determina creşterea salariilor şi a preţurilor pe termen lung, acestea aduceau importante beneficiii pe termen scurt. Insuşi Septimius Severus îi sfătuia pe fiii săi să aibă grijă specială de soldaţi,şi a pus în practică sfatul, reducând titlul denarului şi crescând valoarea soldelor. Măsura a atins nivelul de viață al populației civile, prin scăderea puterii ei de cumpărare.

            Impăraţii Severi au refăcut mult din spelndoarea Romei de altădată. Au reuşit să păstreze rata de schimb a monedei stabilită de Augustus, chiar dacă au fost nevoiţi să recurgă la deprecierea  monedei pentru a acoperi marile cheltuieli de război. Preţurile erau duble, aproape trimple, faţă de cele de la începutul sec. 1 e.N, iar inflaţia crescuse concomitent şi proporţional cu scăderile de titlu ale denarului. In anul 235 populaţia încă mai avea încredere în valoare denarului. Intrucât un antoninianus avea numai 75% din conţinutul de argint a doi dinari, oamenii au început sa tezaurizeze masiv dinari, fapt ce a dus la explozia preţurilor şi a ratelor de schimb. Următoarele două decenii au adus deprecieri succesive ale denarului, astfel că în timpul lui Decius, acest nominal devenise o piesă ordinară de billon (aliaj cu cel puțin 50% cupru, argint în cantități variabile și restul plumb). Ca urmare, la mijlocul sec.al 3-lea e.N. preţurile, exprimate în antoninianus arătau în felul următor:

                        1 plasă de pescuit                                  14 antoninianis

                        1 cârlig de pescuit                                    6

                        1 barcă mică                                        186

                        1 oală de gătit                                          3

                        1 opaiț                                                     1

                        1 pâine                                                    1

                        1 sextarius de vin (cca 0,5 lit)                   4

                        1 tunică iarnă soldat                               75

                        1 cizme piele cămilă                               20

                        1 pantofi ușori            de piele                12

                        1 sabie                                                  60

                        1 măgar                                              145

                        1 cal                                                   250

                  1 sclav sănătos                              800 - 1200                                   

            Interesantă este și o investigație asupra veniturilor diferitelor clase sociale în imperiu. Ele sunt un indicator al nivelului de trai și al aprecierii meseriilor în Roma.

- secretar 15 dinari/lună  - lector  12 dinari / lună  - curier  9 dinari / lună  - haruspex (ghicitor)  10 dinari / lună  - soldat legionar  20 dinari / lună  - pretorian la Roma 60 dinari / lună  - centurion  cca 300 dinari / lună.

Nummus

 Se observă că de departe, soldaţii erau mult mai bine plătiţi în raport cu funcţionarii de rând. Armata a constituit postamentul pe care s-a clădit statul roman, iar împărații au fost nevoiți să țină seamă de aceasta. Venitul statului roman era susţinut cu precădere de taxele aplicate provinciilor, teritorii înglobate în statul roman prin forță, cu ajutorul armatei.

            Este interesant de comparat venitul din cadrul armatei și prețul unui modius de grâu. Astfel se poate aprecia nivelul de trai al soldaților, dar și înclinarea lor spre războaie aducătoare de pradă.

         Perioada            Venit soldat/zi        Preț modius de grâu

211-210 e.A                                                   20-24 ași

203 e.A                                                          4 ași

200 – 150 e.A             3 ași                            4 ași

141 e.A                       5 ași                            6 ași

123 e.A                       0,5 denar                    6,33 ași

100 e.A                     1 denar (centurion)        8 ași

100 e.A                     1,5 denar (cavalerist)     8 ași

 73 e, A                       5 ași                          12 ași

  46 e.A                       10 ași                        12 ași               

                                                           

Odată cu trecerea la Principat, armata a devinit treptat o unealtă în cadrul luptei interne pentru accederea la tron. In prima jumătate a sec.al 3-lea e.N. se declanșază o adevărată anarhie militară, care a produs situaţii dramatice, unii caesari, sau uzurpatori, fiind linşaţi de legiunile contracandidaţilor la tron înainte ca imaginea lor să fie cunoscută de către atelierele monetare, după domnii de câteva luni. In acele vremuri ale anarhiei militare veniturile soldaţilor în imperiu erau următoarele:

An                   Venit soldat/zi                          Preț modius de grâu

0                                 10 as                           16 as=1 denar

60 e. N                        16 as                           32 as=2 dinari

170 e.N                       13 as                           40 as=2 din+8 as

218 e.N.                16 as=1 denar                   68 as=4 din+4 as

305 e.N                                                                2 – 10 nummi

     Retarifarea denarului: înainte de 141e.A: 1 denar = 10 ași ; după 141e.A: 1 denar = 16 ași

Nummusul a fost introdus în 294 e.N. Avea aceeaşi putere de cumpărare ca şi denarii în perioada timpurie. 
Raportul era: 2 nummi în Egipt  echivalau 10 nummi în Roma.