ROMA V - BASILICA LUI MAXENTIUS (FORUM ROMANUM)

Maxentius s-a proclamat împărat prin sprijinul popular după abdicarea concomitentă a celor doi auguști, Maximianus și Diocletianus, în anul 305 e.N. Maximianus era tatăl lui Maxentius, fapt ce a determinat pe fiu să pretindă tronul părții apusene a Imperiului Roman. La tronul Imperiului roman a râvnit imediat și Constantin, fiul lui Contantius Chlorus, cel care deținea demnitatea de Caesar în tetrarhia din care ieșiseră Maximinus și Diocletianus.

Aproape imediat, Maxentius a început ridicarea unei basilici impresionante în partea nord-estică a Forum-ului Romnum, în continuarea templului lui Jupiter Stator, pe care îl va reconstrui și-l va dedica fiului său Romulus, mort prematur la vârstă fragedă, în anul 309 e.N.

Construită din cărămidă, beton și marmură, cu bolți masive, această bazilică s-a deosebit mult de cele preexistente, precum Basilica Aemilia și Basilica Julia. Basilica se sprijinea pe o platformă rectangulară enormă din beton, cu lungimea de 100 de metri și lățimea de 65 de metri. Ea era compusă dintr-o navă centrală lungă de 80 de metri, lată de 25 de metri și înaltă de 35 de metri și din două naosuri laterale, largi de 16 metri și înalte de 24,5 metri. Cele trei travee ale sale au fost separate și articulate prin opt coloane monolitice de marmură de 14,5 metri înălțime și o circomferință de 5,4 metri, cele mai mari din Roma antică. Cele trei nave erau orientate pe direcția est-vest. Plafonul era decorat cu casete profunde hexagonale și octogonale, asemănător Pantheonului, iar acoperișul era protejat de țile din bronz aurit.

Intrarea principală proiectată sub Maxentius era orientată spre răsărit, spre Colosseum, în timp ce absida prelungea nava centrală spre apus. Colțul de sud-vest se învecina cu Forumul Păcii, închizând astfel calea de comunicație precedentă dintre Forum Romanum și zona Carinae (Suburus). Ca urmare, Maxentius a construit un pasaj pe sub acest colț al edificiului, larg de 4 metri și lung de 15 metri. Fațada basilicii era concepută pe latura de răsărit, iar un vestibul cu o profunzime de 8 metri se întindea pe întreaga această fațadă. Din acest vestibul se putea pătrunde în basilică prin cinci intrări, trei în nava centrală și câte una în navele laterale. Una dintre marile coloane a fost dusă să susțină o statuie a Feciorei Maria în fața basilicii Santa Maria Maggiore , în anul 1603. 

Edificiul a primit numele popular de Noua Bazilică sau Basilica lui Maxentius și a devenit cel mai impresionant monument din Forum Romanum. După moartea lui Maxentius în bătălia de Podul Milvius (312 e.N), Constantin I-ul a devenit stăpânul Romei și a continuat edificiile începute de Maxentius.

Constantin a creat o nouă axă a basilicii, pe direcția nord-sud, construind un portic de intrare pe latura lungă dinspre Via Sacra, lăsând cealaltă latură lungă spre Forurile Imperiale, adică spre actuala Via dei Fori Imperiali. Una din laturile scurte era îndreptată spre răsărit, adică spre Colosseum, iar cea dinspre apus avea o absidă largă în centru, absidă destinată a adăposti statuia colosală a noului stăpân al Romei. Ansamblul era divizat în trei nave susținute de patru perechi de pilaștri, flancați fiecare de o coloană enormă.

Basilica lui Maxentius - Se văd casetele octogonale

Basilica impresionează profund prin dimensiuni și cutezanța artei construcțiilor și, asemănător altor basilici romane, era destinată practicării justiției, întrunirilor politice și activităților comerciale.  In întregul său edificiul era o copie a termelor gigantice ridicate de Caracalla și Diocletianus, la Roma.

 Porticul grandios din planul conceput pe timpul lui Constantin, cuprindea patru coloane. De la portic cobora o scară lată spre Via Sacra. Aceste coloane se mai pot identifica astăzi. Tot Constantin a prevăzut construirea unei abside largi pe latura lungă de nord, pe partea opusă intrării, spre actuala Via dei Fiori Imperiali, absidă care a dispărut total.

Planul Basilicii finalizat sub Constantin cel Mare

In forma sa originală, impunătorul edificiu era realizat din beton roman, placat la exterior cu cărămidă fină. La interior s-a folosit placajul din marmură de diverse culori, armonios intercalat.

Suprafața acoprită de basilică atingea 4000 de metri pătrați și cuprindea multe lucrări de artă sculpturală și mozaicală, inclusiv pe paviment. Era o lucrare menită a depăși tot ce se realizase înainte, atât în materie de structură, cât și în materie de lux artistic.

Basilica lui Maxentius și a lui Constantin a fost ultimul mare edificiu al perioadei imperiale romane și a servit mult ca exemplu pentru unele monumente medievale, printre care și basilica gigantică dedicată Sfântului Petru, în sec.al 16-lea.

Ruinarea majoră a structurii antice a început în sec.al 7-lea, când, din ordinul papei Honorius I-ul, s-au luat țiglele de bronz de pe acoperiș, pentru a fi duse la vechea bazilică Sfântul Petru. O altă distrugere gravă  s-a produs pe timpul cutremurului din anul 847, dată după care basilica a devenit sursă de materiale de construcție.

Astăzi se mai păstrează puțin din magnificul edificiu, dar și așa a rămas impresionant. S-a păstrat numai latura lungă a basilicii dinspre Via dei Fiori Imperiali, cu rămășițele tulburătoare ale celor trei nave. Pe zidul masiv dinspre Via dei Fiori Imperiali s-au plasat pe timpul lui Benito Mussolini hărțile Imperiului Roman în diferite etape de expansiune. Una dintre hărți ilustra cum urma să arate Noul Imperiu Roman, visat de dictator. Dar aceasta a fost ștearsă de urmașii cu idei socialiste.

In absida construită pe latura de nord de Constantin, a fost plasată ulterior o statuie colosală a sa. Connstantin era prezentat șezând pe tronul său din Curie, lucrarea având o bază puternică și masivă. Fragmente ale statuii se găsesc în curtea Palatului Conservatorilor, din ansamblul muzeal al Capitoliului. Acestea au fost descoperite în absida vestică, în anul 1487.

Există o incertitudine privind amplasarea statuii într-una din cele două abside, de vest sau de nord, datorită relatărilor unor diverși autori. Există însă și posibilitatea ca statuia să fi fost mutată dintr-o absidă în alta. Se poate adăuga că înălțimea aceleia era cu 6 metri mai mică decât cea a statuii lui  Lincoln, de aceeași factură, din Memorialul de Washington DC.

ROMA V - TEMPLUL LUI ROMULUS (FORUM ROMANUM)

Templul lui Romulus, sau Jupiter Stator se găsește în Forum Romanum pe latura de nord, alături de templul lui Antoninus și al Faustinei. In fața sa se prelinge spre apus Via Sacra, iar pe partea opusă a acesteia se găsesc vestigiile Casei vestalelor. El prelungește latura de nord a Forum-ului, la răsărit de Regia, edificiu considerat drept limita de răsărit a acestei piețe istorice. De altfel, în ultima parte a existenței sale Forum Romanum s-a extins, spre răsărit,  până pe aliniamentul arcului de trimf al lui Titus.

In primele timpuri ale Romei, locul a fost ocupat de un sanctuar sub cer deschis, dedicat lui Jupiter Stator, templu fondat, conform tradiției, de legendarul Romulus. In anul 294 e.A, consulul M. Attilius a construit un templu.

La moartea fiului său, încă copil, împăratul Maxentius (306-312 e.N) a decis să reconstruiască templul lui Jupiter Stator, în anul 307 e.N, dedicându-l fiului său Romulus. Templul a fost terminat după moartea lui, care a survenit în 312 e.N, de către Constantinus I-ul, dușmanul său în lupta pentru tronul Imperiului Roman.  O inscripție amintește că, la terminare, senatul a dedicat templul la lui Constantin, în calitate de învingător:

                 IMPERATORI CAESARI FLAVIO CONSTANTINO

                            MAXIMO TRIUMPHATORI AUGUSTO

                              SENATUS POPULUSQUE ROMANUS

In starea actuală, este apreciat drept un edificiu antic remarcabil de bine conservat, datorită transformării lui în atrium al bisericii dedicate Sfinților Cosmas și Damian, în sec.al VI-lea e.N. Biserica s-a amenajat într-o sală antică din spatele templului.

Se prezintă sub forma unui edificiu cu dimensiuni moderate, cu plan circular și executat din zidărie de cărămidă. Cilindrul central este acoperit de o cupolă cu un diametru în jur de 15 metri. Pe laturile lui au fost alăturate două săli prelungi, fiecare terminată cu câte o absidă. Dintre acestea numai cea din dreapta și-a păstrat conturul antic.

Fațada templului are forma unui arc de cerc orientat cu deschiderea spre Via Sacra. In centrul ei este încastrată poarta originară din bronz, străjuită pe lături de două coloane de porfir roșu și deasupra de o cornișă din marmură albă. In zidăria ei sunt practicate patru nișe pe două niveluri.

Cele două săli laterale erau și ele străjuite de câte două coloane, dar nu s-au menținut decât cele din dreapta, din care numai una integral. Coloanele erau monolit din marmură cipolin (marmură cu fond alb-verzui traversată de vinișoare ondulate verzi și cu inserții de mică).

La stânga templului lui Romulus s-au scos la suprafață zidurile roase a zece încăperi așezate de o parte și de alta a unui culoar. Vestigile au aparținut unei structuri neînsemnate din timpul republicii.

In lungul Viei Sacra, resturile unei construcții medievale cu arcuri, foarte înălțată, indică foarte bine nivelul solului din Forum pe timpul evului mediu.

ROMA V - BISERICA SAN LORENZO IN MIRANDA (FORUM ROMANUM)

Biserica a fost construită în Forum romanum pe structura templului lui Antoninus și al Faustinei. Templul a rezistat tuturor vicistitudinilor de după căderea Imperiului Roman, incendii, cutremure și jafuri, dar a rezistat și intențiilor sălbatice și răzbunătoare ale creștinilor, în evul mediu timpuriu. Astăzi se mai văd încă urmele de frecarte ale frânghiilor cu care creștinii au încercat să prăbușească coloanele porticului de la fațadă.

Locașul creștin inițial, dedicat Sfântului Laurentius de Roma, poate să fi fost clădit în sec.al 7-lea, dar, în mod cert, a fost menționat în sec.al 11-lea în diverse surse, printre care Mirabilia Urbis Romae. Numele de Miranda provine de la cuvântul mirare, care înseamnă contemplare. Mirarea putea fi provocată de poziția dominatoare a edificiului în Forum, sau de numele unei binefăcătoare. Biserica a avut un pronunțat caracter paleocreștin și romanic, lipsită de elementele de ornamentație obișnuite mai târziu în lăcașurile catolice.

In anul 1429, papa Martin al V-lea a cedat biserica către Universitas Aromatorium, adică „Colegiului de chimiști și botaniști”, care a continuat să o folosească și ca muzeu care poseda un protocol de medicină semnat de marele pictor Raphael (Raffaelo Sanzio).

Cu ocazia vizitei împăratului Carol al V-lea (Quintul), în 1536, vechea biserică a fost demolată pentru a se reda amplitudinea originară templului antic. Cu acea ocayie dinastul medieval a trecut pe sub arcurile de triumf ale lui Constantin, Titus și Septimius Severus, urmând un traseu imaginar pe Via Sacra.

In 1602, arhitectul Orazio Torriani a realizat o nouă reconstrucție a lăcașului creștin, ocazie cu care a creat o navă unică mai înaltă și trei noi capele pe laturi.

Biserica adăpostește deasupra altarului principal o pânză a pictorului Pietro de Cortona, intitulată Martiriul Sfântului Laurentius (1646) și în prima capelă din stânga o Madona cu Pruncul și cu sfinți (1626), de Domenico Zampieri zis Dominichino.