joi, 24 martie 2011

ROMA V - BISERICA SFINTII COSMAS SI DAMIAN (FORUM ROMANUM)


Biserica a luat naștere peste vetigiile antice romane din Forum Romanun și din Forum Vespasiani (numit și Forumul Păcii). Intrarea actuală se află în Via dei Fiori Imperiali, bulevard lat deschis de Benito Mussolini în anii 30 ai sec.al 20 –lea, pentru a pune în valoare maiestatea trecută a Romei.
Lăcașul creștin s-a amenajat în prima parte a sec.al 6-lea e.N, după ce regele ostrogot Theodoric cel Mare și fiica sa Amalasuntha au donat Biblioteca Păcii (Bibliotheca Pacis) și o parte din templul lui Romulus papei Felix al IV-lea. In 526 e.N, papa a amenajat în spațiile antice o biserică pe care a dedicat-o sfinților martiri de origine arabă, Cosmas și Damian. Biserica trebuia să constituie și o contrapondere pentru templul Dioscurilor, aflat de pe cealaltă parte a forumului, iar sfinții martiri să reprezinte o replică creștină a eroilor antici, Castor și Pollux. Aceasta a fost prima biserică creștină care a ocupat un edificiu păgân din Forum Romanum.
Naosul bisericii s-a amenajat în spațiul Bibliotecii Păcii, iar atriumul în rotonda templului lui Romulus. Atriumul avea ieșire spre Forum Romanum prin ușa de bronz originară, cu două canaturi, ușă încadrată de două coloane de porfir roșu și de o frumoasă friză de marmură albă deasupra. Naosul avea deschidere spre Forum Vespasiani (sau Forum Pacis), construit de împăratul Vespasianus între anii 71-75 e.N.
In acel timp înțelesul termenului de pace, la romani, se deosebea de cel din timpurile noastre. Se înțelegea Pax Romana, adică pacea impusă de Imperiul Roman prin orice mijloace, inclusiv prin represiunea armată. In acest accept, Vespasianus a construit foumul pentru a comemora pacificarea Palestinei și îngenuncherea evreilor revoltați.
Forumul Păcii a fost cel de al treilea forum imperial, în ordine cronologică (după Forum Romanum, după forumul lui Caesar și cel al lui Augustus). Era vorba de un ansamblu monumental lung de 145 de metri și lat de 85 de metri, înconjurat de un zid pe trei laturi și de un mare portic cu coloane pe toate patru laturile. Se construise la răsărit de forul lui Nerva și pe locul unei piețe (macellum) distruse în incendiul lui Nero, din anul 64 e.N.
Forumul lui Vespasianus cuprindea:
-Templul Păcii (34 X 22 m), care adăpostea tezaurul prădat de la templul lui Solomon din Ierusalim și numeroase alte opere de artă.
-Biblioteca Păcii (tabularium), care cuprindea arhivele prefecturii urbane, planurile cadastrale și o serie de documente referitoare la lucrările edilitare realizate în special sub Vespasianus și Septimius Severus, precum și un foarte mare număr de lucrări ale medicului Galianus.

- Celebra Forma Urbis (planul cadastral al Romei), ediția cea nouă completată și adusă la zi în anul 73 e.N, în raport cu planul lui Agrippa și care a dispărut într-un incendiu din anul 191 e.N.
- O grădină.
In anul 1512, biserica a fost cedată de papă ordinului franciscanilor, sub a căror îngrijire a rămas până în zilele noastre. ea a suferit modificări la sfârșitul sec.al 16-lea, când au fost redescoperite relicvele celor doi sfinți.  La începutul sec.al 17-lea, papa Clement al VIII-lea a redus lărgimea navei, prin crearea de capele laterale, acțiune care a condus la mutilarea gravă a mozaicului de pe arcul triumfal.
 In 1632, papa Urban al VIII-lea a dispus reconstrucția edificiului după planurile arhitectului Orazio Torriani. Platforma bisericii s-a ridicat cu 7 metri pentru a se înlătura infiltrarea apei sub formă de igrasie, s-a deschis o poartă laterală și s-a adăugat o arcadă din ghips în fața absidei. Tot atunci s-a adăugat o clopotniță. Până în 1947 intrarea se făcea prin fostul templu al lui Romulus, care servea drept atrium.
Biserica corespunde stilistic contra-reformei. Are o singură navă, flancată de câte tri capele pe fiecae parte. Absida este decorată cu mozaicuri bine conservate, care datează din sec. 6-7 e.N. Tabloul mozaical prezintă pe Sfinții Petru și Pavel prezentând lui Christos pe sfinții frați martiri, Cosmas și Damian.
Plafonul reprezintă o lucrare frumoasă cu casete, din sec.al 17-lea. In centru este reprezentat triumful sfinților Cosmas și Damian, iar la extremitîăți blazonul cu albine al cardinalului Francesco Barberini, promotorul a unei mari părți din lucrările efectuate în sec.al 17-lea.
Mozaicurile arcului triumfal datează de la sfârșitul sec.al 7-lea și reprezintă mielul și pe Iisus, înconjurați de șapte candelabre și de patru îngeri.. Ingerul din stânga și vulturul din dreapta, simboluri ale Evangheliștilor Luca și Ioan, au supraviețuit transformărilor din sec.al 7-lea. Mielul și tronul din mozaic au fost refăcute în 1936.
In absidă, mozaicul  a fost executat în sec.al 6-lea. In centru apare Christos pe un fond de cer de culoarea apusului. Pe laturile sale, apostolii Petru și Pavel prezintă pe sfinții Cosmas și Damian, înveșmântați în brun. La stânga, papa Felix oferă un model al bisericii sale, în timp ce la dreapta, sfântul Theodorus, este acoperit de o hlamidă, precum un demnitar de la curtea bizantină. Dedesupt, în partea mascată de altarul baroc ridicat în 1637, Mielul Pascal este înconjurat de doisprezece frumoși miei, care figurează pe apostolii Bisericii.
In prima capelă din dreapta, deasupra altarului, se prezintă o curioasă frescă, care reprezintă pe Christos în viață, pe cruce, operă de tip bizantin repictată în sec.al 18-lea.


ROMA V - ARCUL DE TRIUMF AL LUI TITUS (FORUM ROMANUM)

Arcul de triumf dedicat lui Titus a fost ridicat în anii 81-82 e.N, din inițiativa fratelui său Domitianus. Arcul era menit să comemoreze victoria definitivă a romanilor asupra răscoalei evreilor din Palestina, răscoală începută în anul 66 e.N. Campania de pacificare a palestinei o începuse, cu mână de fier, în 66 e.N, generalul Vespasianus, la cererea lui Nero.
Vespasianus s-a implicat în luptele pentru ocuparea tronului imperial de după dispariția lui Nero, lăsând campania din Iudea sub comanda fiului său Titus. Acesta a încheiat victorios războiul, pacificând Palestina, după cucerirea și distrugerea Ierusalimului și a templului simbolic al evreilor.
Arcul de triumf ridicat de Domitianus era menit să glorifice faptele de arme ale celor doi bărbați din familia sa:Vespasianus și Titus, ambii mari războinici. In istoria evreilor acea victorie romană este cotată drept unul dintre cele mai tragice evenimente, cel prin care s-a pierdut definitiv libertatea. Templul care reprezenta unitatea spirituală a evreilor a pierit în incendiu și jaf, odată cu întregul Ierusalim. Toate odoarele sfinte din templu au fost devalizate și au luat calea Romei, pentru a fi etalate pe timpul ceremoniei de triumf acordată lui Titus.
Pe locul devastat de legiunile lui Titus, în anul 70 e.N, împăratul Hadrianus (117-138 e.N) a mai spulberat încă o revoltă după șase decenii și jumătate. El trecut la măsuri și mai drastice de anihilare a evreilor. Pe locul Ierusalimului a ridicat un oraș roman, Aelia Capitolina, după numele său de familie și temple romane. Pe evreii apți de muncă sau de luptă i-a răspândit pe la marginile de apus ale imperiului.
La început, Arcul de triumf dedicat lui Titus încăleca Clivus Palatinus, acea cale care urca pe colina Palatin în partea de răsărit a Forumului Roman. Se consideră că orientarea lui originară nu avea legătură cu Via Sacra. Sub domnia lui Hadrianus, odată cu începerea lucrărilor la templul etajat dedicat divinităților Venus și Roma, arcul lui Titus a trebuit să fie reorientat, prin lucrări speciale și plasat peste Via Sacra. In acest fel a ajuns să închidă strălucit, dinspre răsărit, foarte bătrânul Forum Romanum.
Pe timpul evului mediu arcul a fost cuprins în zidurile unei fortificații nobiliare. Cu acea ocazie, în partea superioară a arcului s-a practicat o încăpere. Distrugerile provocate monumentului au fost foarte mari, astfel că, în 1821, partea lui superioară s-a prăbușit. A fost reconstruit de arhitectul Giuseppe Valadier. S-au păstrat numai friza și inscripția de pe latura dinspre Colosseum, adică dinspre răsărit. Părțile adăugate de Valadier sunt din travertin, pentru a se deosebi de structura cea veche. Aceasta a fost dorința papei Pius al VII-lea, care a inițiat reconstituirea. Pentru aceasta a fost adăugată o altă inscripție pe partea opusă celei originale, dinspre Colosseum.
Pe interiorul arcului este povestit, în piatră, esențialul victoriei din Palestina. Pe o latură figurează purtătorii de pradă, care tind să treacă pe sub un arc ce poartă deasupra două quadrige, a lui Vespasianus și alui Titus, arc realizat imaginativ în Circus Maximus.
Sub arc, un baso-reliefu prezintă ostași ce poartă obiectele jefuite din templu: sfeșnicul de aur cu șapte brațe executat de Moise, masa sfântă a celor 12 pâini și trompetele de argint care anunțau sărbătorile. Un alt basorelief îl prezintă pe Titus în trimf pe carul său, trecând pe sub un arc și înpodobit cu lauri. Ambele lucrări sunt considerate capodopere ale sculpturii romane.
In cheia bolții, printre casete, un alt basorelief reprezintă apoteoza lui Titus, sufletul său este purtat de un vultur ceea ce înseamnă dorința de a fi divinizat. La exterior, pe friza dinspre Colosseum, deasupra arcadei se distinge destul de greu o procesiune de sacrificiu în care o figură întinsă reprezintă Iordanul, simbol al înfrângerii Palestinei.
Inscripția de frontonul apusean este:

SENATVS POPVLVSQVE ROMANVS DIVO TITO DIVI VESPASIANI F(ILIO)
                                               VESPASIANO AUGUSTO
(Senatul și poporul roman divinului Titus fiul divinului Vespasian Augustus)

Inscripția a fost scoasă în evidență cu litere de bronz aurit, litere ale căror locașuri de prindere se observă ușor în carnea marmirii.
Sculpturile ce au existat pe fețele celor doi mai pilaștri ai arcului s-au pierdut pe timpul când monumentul a fost integrat unei fortificații medievale, cea a familiei Frangipani. Se presupune că partea de sus a arcului a fost decorată cu statui, sau chiar cu o quadrigă trasă de elefanți.

miercuri, 23 martie 2011

ROMA V - BASILICA LUI MAXENTIUS (FORUM ROMANUM)



Maxentius s-a proclamat împărat prin sprijinul popular după abdicarea concomitentă a celor doi auguști, Maximianus și Diocletianus, în anul 305 e.N. Maximianus era tatăl lui Maxentius, fapt ce a determinat pe fiu să pretindă tronul părții apusene a Imperiului Roman. La tronul Imperiului roman a râvnit imediat și Constantin, fiul lui Contantius Chlorus, cel care deținea demnitatea de Caesar în tetrarhia din care ieșiseră Maximinus și Diocletianus.
Aproape imediat, Maxentius a început ridicarea unei basilici impresionante în partea nord-estică a Forum-ului Romnum, în continuarea templului lui Jupiter Stator, pe care îl va reconstrui și-l va dedica fiului său Romulus, mort prematur la vârstă fragedă, în anul 309 e.N.
Construită din cărămidă, beton și marmură, cu bolți masive, această bazilică s-a deosebit mult de cele preexistente, precum Basilica Aemilia și Basilica Julia. Basilica se sprijinea pe o platformă rectangulară enormă din beton, cu lungimea de 100 de metri și lățimea de 65 de metri. Ea era compusă dintr-o navă centrală lungă de 80 de metri, lată de 25 de metri și înaltă de 35 de metri și din două naosuri laterale, largi de 16 metri și înalte de 24,5 metri. Cele trei travee ale sale au fost separate și articulate prin opt coloane monolitice de marmură de 14,5 metri înălțime și o circomferință de 5,4 metri, cele mai mari din Roma antică. Cele trei nave erau orientate pe direcția est-vest. Plafonul era decorat cu casete profunde hexagonale și octogonale, asemănător Pantheonului, iar acoperișul era protejat de țile din bronz aurit.

Intrarea principală proiectată sub Maxentius era orientată spre răsărit, spre Colosseum, în timp ce absida prelungea nava centrală spre apus. Colțul de sud-vest se învecina cu Forumul Păcii, închizând astfel calea de comunicație precedentă dintre Forum Romanum și zona Carinae (Suburus). Ca urmare, Maxentius a construit un pasaj pe sub acest colț al edificiului, larg de 4 metri și lung de 15 metri. Fațada basilicii era concepută pe latura de răsărit, iar un vestibul cu o profunzime de 8 metri se întindea pe întreaga această fațadă. Din acest vestibul se putea pătrunde în basilică prin cinci intrări, trei în nava centrală și câte una în navele laterale. Una dintre marile coloane a fost dusă să susțină o statuie a Feciorei Maria în fața basilicii Santa Maria Maggiore , în anul 1603. 

Edificiul a primit numele popular de Noua Bazilică sau Basilica lui Maxentius și a devenit cel mai impresionant monument din Forum Romanum. După moartea lui Maxentius în bătălia de Podul Milvius (312 e.N), Constantin I-ul a devenit stăpânul Romei și a continuat edificiile începute de Maxentius.
Constantin a creat o nouă axă a basilicii, pe direcția nord-sud, construind un portic de intrare pe latura lungă dinspre Via Sacra, lăsând cealaltă latură lungă spre Forurile Imperiale, adică spre actuala Via dei Fori Imperiali. Una din laturile scurte era îndreptată spre răsărit, adică spre Colosseum, iar cea dinspre apus avea o absidă largă în centru, absidă destinată a adăposti statuia colosală a noului stăpân al Romei. Ansamblul era divizat în trei nave susținute de patru perechi de pilaștri, flancați fiecare de o coloană enormă.
Basilica lui Maxentius - Se văd casetele octogonale

Basilica impresionează profund prin dimensiuni și cutezanța artei construcțiilor și, asemănător altor basilici romane, era destinată practicării justiției, întrunirilor politice și activităților comerciale.  In întregul său edificiul era o copie a termelor gigantice ridicate de Caracalla și Diocletianus, la Roma.
 Porticul grandios din planul conceput pe timpul lui Constantin, cuprindea patru coloane. De la portic cobora o scară lată spre Via Sacra. Aceste coloane se mai pot identifica astăzi. Tot Constantin a prevăzut construirea unei abside largi pe latura lungă de nord, pe partea opusă intrării, spre actuala Via dei Fiori Imperiali, absidă care a dispărut total.
Planul Basilicii finalizat sub Constantin cel Mare
In forma sa originală, impunătorul edificiu era realizat din beton roman, placat la exterior cu cărămidă fină. La interior s-a folosit placajul din marmură de diverse culori, armonios intercalat.
Suprafața acoprită de basilică atingea 4000 de metri pătrați și cuprindea multe lucrări de artă sculpturală și mozaicală, inclusiv pe paviment. Era o lucrare menită a depăși tot ce se realizase înainte, atât în materie de structură, cât și în materie de lux artistic.
Basilica lui Maxentius și a lui Constantin a fost ultimul mare edificiu al perioadei imperiale romane și a servit mult ca exemplu pentru unele monumente medievale, printre care și basilica gigantică dedicată Sfântului Petru, în sec.al 16-lea.

Ruinarea majoră a structurii antice a început în sec.al 7-lea, când, din ordinul papei Honorius I-ul, s-au luat țiglele de bronz de pe acoperiș, pentru a fi duse la vechea bazilică Sfântul Petru. O altă distrugere gravă  s-a produs pe timpul cutremurului din anul 847, dată după care basilica a devenit sursă de materiale de construcție.
Astăzi se mai păstrează puțin din magnificul edificiu, dar și așa a rămas impresionant. S-a păstrat numai latura lungă a basilicii dinspre Via dei Fiori Imperiali, cu rămășițele tulburătoare ale celor trei nave. Pe zidul masiv dinspre Via dei Fiori Imperiali s-au plasat pe timpul lui Benito Mussolini hărțile Imperiului Roman în diferite etape de expansiune. Una dintre hărți ilustra cum urma să arate Noul Imperiu Roman, visat de dictator. Dar aceasta a fost ștearsă de urmașii cu idei socialiste.

In absida construită pe latura de nord de Constantin, a fost plasată ulterior o statuie colosală a sa. Connstantin era prezentat șezând pe tronul său din Curie, lucrarea având o bază puternică și masivă. Fragmente ale statuii se găsesc în curtea Palatului Conservatorilor, din ansamblul muzeal al Capitoliului. Acestea au fost descoperite în absida vestică, în anul 1487.
Există o incertitudine privind amplasarea statuii într-una din cele două abside, de vest sau de nord, datorită relatărilor unor diverși autori. Există însă și posibilitatea ca statuia să fi fost mutată dintr-o absidă în alta. Se poate adăuga că înălțimea aceleia era cu 6 metri mai mică decât cea a statuii lui  Lincoln, de aceeași factură, din Memorialul de Washington DC.