ROMA V - BISERICA SANTA FRANCESCA ROMANA

Este biserica care a purtat la început numele de Santa Maria Nova și se găsește aproape de Forum Romanum, în partea de apus, pe structura apuseană a fostului templu roman dedicat zeiței Venus și zeiței Roma. Ea a avut rolul de a suplini, la un mament dat, biserica distrusă paleocreștină Santa Maria Antiqua, din Forum Romanum.

In sec.al 8-lea, papa Paul I-ul a ridicat, în partea apuseană a templului Venus și Roma, un oratoriu dedicat sfinților Petru și Paul. Apoi, în secolul următor, oratoriul a fost înlocuit cu biserica Santa Maria Nova, deoarece vechea Santa Maria Antiqua devenise vetustă. Aceasta din urmă a devenit Santa Francesca Romana când Francesca Buzzi a fost canonizată, în 1608.

Biserica a fost reconstruită de papa Honorius al III-lea, în sec.al 13-lea, ocazie cu care s-a ridicat campanila și s-a decorat absida cu un mozaic numit Maesta, în care Fecioara tronează cu Pruncul în brațe, înconjurată de sfinți. Campanila este cotată drept cea mai elegantă din Roma.

Din anul 1352, biserica a fost coferită ordinului olivetanilor (ordinul monastic Nostra Seniora de Monte Oliveto), iar în sec.al 16-lea a fost atribuită Sfintei Francesca Romana, sfântă de origine romană, canonizată în 1608 și ale cărei relicve sunt păstrate în criptă.

Porticul bisericii și fațada din travertin, au fost terminate, în 1615, de Carlo Lombardi, în stil contra-reformă. Fațada afirmă o oarecare solemnitate, prin folosirea unui singur rând de pilaștri plați, plasați pe o structură înaltă. Interiorul oferă un frumos plafon cu casete, din sec.al 17-lea. și este compus dintr-o singură navă cu capele laterale. El a fost reconstruit de Lombardiîn anul precedent canonizării sfintei Francesca Romana.

In mijlocul navei rectangulare se găsește o schola cantorum de la vechea biserică, acoperită cu mozaicuri de tip Cosmas. Un alt element interesant este confesionalul realizat de Gian Lorenzo Bernini, între 1638-1649, din marmură policromă și cu patru coloane placate cu japs (mineral semiprețios de culoare roșie, galbenă, brună, sau verde). Biserica adăpostește și prețioasa icoană Madonna Glycophilousa (Madona tandreței), din sec.al 5-lea (sau al 8-lea), adusă de la Santa Maria Antiqua. Tabloul în frescă, Fecioara și Pruncul, pictat în sec.al 12-lea a fost meticulos detașat în anul 1950 și reamplasat în sacristie.

Mozaicul din absidă reprezintă Fecioara și Pruncul tronând între sfinții Petru și Andrei, Iacob și Ioan. Opera datează din jurul anului 1160, epocă care  arta mozaicului s-a caracterizat printr-un oarecare eclectism. Se remarcă o exuberanță a culorilor, proprie artei antice, și o apropiere de rigiditatea personajelor bizantine.

In brațul din dreapta al transeptului, în spatele unui grilaj se păstrează două pietre cu amprentele genunchilor sfânților Petru și Paul, care s-au rugat,în genunchi, lui Dumnezeu pentru ca să oprească zborul Mgicianului Simon. Legeda spune că Simon Magicianul a vrut să demonstreze că deține puteri mai mari decât ale apostolilor și a început să plutească în aer prin fața lor. Apostolii au îngenuncheat și s-au rugat ca acea levitație să înceteze. Ruga le-a fost ascultată și Simon s-a prăbușit în apropiere de actuala biserică. Tot în acea parte a transeptului se găsește și mormântul papei Grigore al XI-lea, cel care a readus Sfântul Scaun de la Avignon la Roma, în 1377. Mormântul a fost reconstruit de către Per Paolo Olivieri, fiind semnat și datat în 1584. Baso-relieful central al mormântului reprezintă intrarea în Roma a Sfântului Petru. Pe laturi se prezintă statuile  Credinței și Prudenței.

In fața rămășițelor Sfintei Francesca Romana din cripta bisericii se află un basorelief  din marmură, care figurează pe sfântă și un înger. Lucrarea aparține sec.al 17-lea și a fost executată de un elev al lui Bernini.

ROMA V - BISERICA SANTA MARIA ANTIQUA (FORUM ROMANUM)

Este un edificiu religios paleo-creștin, care datorită amplasării a primit numirea italiană de Santa Maria Antiqua al Foro Romano. A fost amenajată în sec .al 5-lea e.N pe latura de sud a forumlui roman , la poalele colinei Palatin și spre sud-est față de templul Dioscurilor. Era o clădire modestă, rudimentară și lipsită de ornamente, o simplă clădire pentru întruniri și rugăciuni. La amenajarea ei s-au folosit, desigur, unele structuri antice preexistente, probabil anexe ale palatelor Palatinului. De altfel, a servit mult timp ca acces spre construcțiile monumentale ale colinei palatelor.

Avea plan dreptunghiular prelungit spre sud și cu o absidă puțin adâncă în acel capăt. Nu respecta principiul plasării altarului spre răsărit. In dreapta absidei se găsește capela sfinților medicali, iar în stânga capela sfântului Theodat. Intrarea se face prin partea opusă absidei, prin capătul nordic al planului dreptunghiular. Din exterior se pătrunde înt-un atrium (pronaos) cu pereți neregulați și apoi în naosul central. In centrul naosului, un spațiu delimitat de pereți cu largi spații goale, este înconjurat de un deambulatoriu dreptughiular strâmt. Suprafețele atriumului și al naosului sunt aproape egale. Spre absidă se trece prin presbiteriul comun cu deambulatoriul. La stânga bisericii se deschide un culoar sub formă de rampă, ce conduce spre Palatin.

Această biserică este cel mai vechi monument creștin din Forum Romanum și cuprinde cea mai veche reprezentare a Sfintei Maria Regina, adică Fecioarei Maria în chip de regină., ăn sec.al 6-lea e.N.

Papa Ioan al VII-lea (705-707) a folosit locașul în calitate de episcop al Romei. Este posibil ca Cyriaci Titulus, consemnat în actele sinodului din anul 499 e.N, săpoată fi identificat cu această biserică.

Lăcașul a fost parțial distrus de un curemur din anul 847, când o parte din structurile vechilor palate de pe Palatin s-au prăbușit peste o parte di forum. Se pare că același cutremur a devastat și ruinat întregul Forum Romanum. Biserica a fost acoperită de resturi de pământ și zidării. In 1084, pe timpul unui incendiu provocat de jaful normanzilor, lăcașul s-a pierdut cu totul sub dărâmături.

Incă din sec.al 10-lea vechea biserică intrase în desuetudine și avea o stare foarte proastă, așa că s-a construit o nouă biserică în apropiere, cunoscută sub numele de Santa Maria Nuova (astăzi Santa Francesca Romana). Aceasta a fost așezată pe fundațiile vechiului templu al zeiței Venus și al Romei.

In sec.al 12-lea deasupra vechii biserici Santa Maria Antiqua, în Forum Romanum, s-a construit o alta, numită Santa Maria Liberatrice. Acest edificiu a fost renovat de Onorio Longhi cel Bătrân, în anul 1617, urmând stilul baroc în cea mai mare parte. Acesta a lucrat și la biserica San Carlo a Corso, unde barocul a trimfat. A încercat să creeze, la scară mică, o imitație a fațadei de la biserica Gesu, realizată de Giacomo della Porta. In 1749, interiorul a fost înfrumusețat cu decorațiuni din stuc de Francesco Ferrari și picturi neo-clasice de Sebastiano Ceccarini și Lorenzo Gramiccia.

Acest inportant edificiu a rezistat până în anul 1900 când a fost demolată din rațiuni de a scoate la suprafață vestigiile antice înconjurătoare. Au putut fi descoperite, astfel, resturile bisricii inițiale.

S-au păstrat un număr de fresce valoroase din sec.al 7 și al 8-lea, comandate de papii Martin I-ul (649-655), Ioan al VII-lea (705-707) și Zacharia (741-752). Papa Martin I-ul a pus a fi înscrise pe pereși deciziile Consiliului de Latran.

Un sarcofag creștin se află între vestigiile ce îmbogățesc tezaurul artistic datorat locului.

ROMA V - BISERICA SFINTII COSMAS SI DAMIAN (FORUM ROMANUM)

Biserica a luat naștere peste vetigiile antice romane din Forum Romanun și din Forum Vespasiani (numit și Forumul Păcii). Intrarea actuală se află în Via dei Fiori Imperiali, bulevard lat deschis de Benito Mussolini în anii 30 ai sec.al 20 –lea, pentru a pune în valoare maiestatea trecută a Romei.

Lăcașul creștin s-a amenajat în prima parte a sec.al 6-lea e.N, după ce regele ostrogot Theodoric cel Mare și fiica sa Amalasuntha au donat Biblioteca Păcii (Bibliotheca Pacis) și o parte din templul lui Romulus papei Felix al IV-lea. In 526 e.N, papa a amenajat în spațiile antice o biserică pe care a dedicat-o sfinților martiri de origine arabă, Cosmas și Damian. Biserica trebuia să constituie și o contrapondere pentru templul Dioscurilor, aflat de pe cealaltă parte a forumului, iar sfinții martiri să reprezinte o replică creștină a eroilor antici, Castor și Pollux. Aceasta a fost prima biserică creștină care a ocupat un edificiu păgân din Forum Romanum.

Naosul bisericii s-a amenajat în spațiul Bibliotecii Păcii, iar atriumul în rotonda templului lui Romulus. Atriumul avea ieșire spre Forum Romanum prin ușa de bronz originară, cu două canaturi, ușă încadrată de două coloane de porfir roșu și de o frumoasă friză de marmură albă deasupra. Naosul avea deschidere spre Forum Vespasiani (sau Forum Pacis), construit de împăratul Vespasianus între anii 71-75 e.N.

In acel timp înțelesul termenului de pace, la romani, se deosebea de cel din timpurile noastre. Se înțelegea Pax Romana, adică pacea impusă de Imperiul Roman prin orice mijloace, inclusiv prin represiunea armată. In acest accept, Vespasianus a construit foumul pentru a comemora pacificarea Palestinei și îngenuncherea evreilor revoltați.

Forumul Păcii a fost cel de al treilea forum imperial, în ordine cronologică (după Forum Romanum, după forumul lui Caesar și cel al lui Augustus). Era vorba de un ansamblu monumental lung de 145 de metri și lat de 85 de metri, înconjurat de un zid pe trei laturi și de un mare portic cu coloane pe toate patru laturile. Se construise la răsărit de forul lui Nerva și pe locul unei piețe (macellum) distruse în incendiul lui Nero, din anul 64 e.N.

Forumul lui Vespasianus cuprindea:

-Templul Păcii (34 X 22 m), care adăpostea tezaurul prădat de la templul lui Solomon din Ierusalim și numeroase alte opere de artă.

-Biblioteca Păcii (tabularium), care cuprindea arhivele prefecturii urbane, planurile cadastrale și o serie de documente referitoare la lucrările edilitare realizate în special sub Vespasianus și Septimius Severus, precum și un foarte mare număr de lucrări ale medicului Galianus.

- Celebra Forma Urbis (planul cadastral al Romei), ediția cea nouă completată și adusă la zi în anul 73 e.N, în raport cu planul lui Agrippa și care a dispărut într-un incendiu din anul 191 e.N.

- O grădină.

In anul 1512, biserica a fost cedată de papă ordinului franciscanilor, sub a căror îngrijire a rămas până în zilele noastre. ea a suferit modificări la sfârșitul sec.al 16-lea, când au fost redescoperite relicvele celor doi sfinți.  La începutul sec.al 17-lea, papa Clement al VIII-lea a redus lărgimea navei, prin crearea de capele laterale, acțiune care a condus la mutilarea gravă a mozaicului de pe arcul triumfal.
 In 1632, papa Urban al VIII-lea a dispus reconstrucția edificiului după planurile arhitectului Orazio Torriani. Platforma bisericii s-a ridicat cu 7 metri pentru a se înlătura infiltrarea apei sub formă de igrasie, s-a deschis o poartă laterală și s-a adăugat o arcadă din ghips în fața absidei. Tot atunci s-a adăugat o clopotniță. Până în 1947 intrarea se făcea prin fostul templu al lui Romulus, care servea drept atrium.

Biserica corespunde stilistic contra-reformei. Are o singură navă, flancată de câte tri capele pe fiecae parte. Absida este decorată cu mozaicuri bine conservate, care datează din sec. 6-7 e.N. Tabloul mozaical prezintă pe Sfinții Petru și Pavel prezentând lui Christos pe sfinții frați martiri, Cosmas și Damian.
Plafonul reprezintă o lucrare frumoasă cu casete, din sec.al 17-lea. In centru este reprezentat triumful sfinților Cosmas și Damian, iar la extremitîăți blazonul cu albine al cardinalului Francesco Barberini, promotorul a unei mari părți din lucrările efectuate în sec.al 17-lea.

Mozaicurile arcului triumfal datează de la sfârșitul sec.al 7-lea și reprezintă mielul și pe Iisus, înconjurați de șapte candelabre și de patru îngeri.. Ingerul din stânga și vulturul din dreapta, simboluri ale Evangheliștilor Luca și Ioan, au supraviețuit transformărilor din sec.al 7-lea. Mielul și tronul din mozaic au fost refăcute în 1936.
In absidă, mozaicul  a fost executat în sec.al 6-lea. In centru apare Christos pe un fond de cer de culoarea apusului. Pe laturile sale, apostolii Petru și Pavel prezintă pe sfinții Cosmas și Damian, înveșmântați în brun. La stânga, papa Felix oferă un model al bisericii sale, în timp ce la dreapta, sfântul Theodorus, este acoperit de o hlamidă, precum un demnitar de la curtea bizantină. Dedesupt, în partea mascată de altarul baroc ridicat în 1637, Mielul Pascal este înconjurat de doisprezece frumoși miei, care figurează pe apostolii Bisericii.
In prima capelă din dreapta, deasupra altarului, se prezintă o curioasă frescă, care reprezintă pe Christos în viață, pe cruce, operă de tip bizantin repictată în sec.al 18-lea.