miercuri, 13 aprilie 2011

ROMA V - CIRCUL FLAMINIUS

Caius Flaminius Nepos s-a afirmat ca personalitate remarcabilă a Republicii romane în a doua jumătate a sec.al 3-lea e.A și a dețimut demnitățile de tribun al plebei, de consul și cenzor. In calitate de tribun al plebei a reușit să trecă la vot o lege de atribuire de pământ pentru plebei într-un ținut de la sud de Armimium ( Rimini).  Ulterior s-a afirmat ca important inițiator de  construcții pentru Roma.
El a fost comandantul roman învins de Hanibal la lacul Trasimene, în anul 217 e.A, bătășie sângeroasă în care a pierit decapitat.
            Anterior, în anul 221 e.A, a amenajat Circus Flaminius în partea de sud a Câmpului lui Marte, iar în anul următor 220 e.A, a construit Via Flaminia, cale care unea Roma de costa Mării Adriatice, la Arminium. Până la el această cale parcurgea numai distanța dintre Roma și Spoletium (Spoleto). El a continuat-o pînă la Arminium, făcând din ea o arteră principală a Italiei.
            Circul său a fost cel de al doilea construit în Roma, după Circus Maximus. El a ocupat un loc important în viața publică, fără a avea suprafața imensă a Circului Maximus. Pe lângă spectacolele de circ și a curselor de care, a devenit și loc de adunare pentru consiliile plebaiene și punct de plecare al cortegiilor triumfale. Acele cortegii porneau de aici, din Câmpul lui Marte, treceau pe la Circus Maximus, ocoleau Palatinul pe la răsărit și intrau pe Via Sacra în Forum Romanum, de unde urcau pe Capitoliu la templul lui Jupiter cel Bun și Puternic.

Teatrul lui Marcellus și Porticul Octavia

            In acest circ s-au desfășurat, mult timp, jocurile plebeiene, inaugurate tot de Caius Flaminius Nepos în anul dispariției sale, precum și jocurile seculare.
            Către începutul perioadei imperiale, Circul Flaminius a pierdut rolul de circ, devenind o piață publică și apoi o piață comercială. Cu ocazia consacrării templului Mars Ultor din Forum Augustus, în anul 2 e.N, el a fost parțial inundat cu apă din Tibru pentru derularea unui spectacol acvatic pe timpul căruia au fost vănați 36 de crocodili.
            Pe timpul sec.al 2-lea e.N, s-au ridicat împrejur o serie de edificii, de porticuri și de temple (Templul lui Neptun, Teatrul lui Marcellus, etc. Circul a constituit un element urbanistic central, determinând orientarea întregii zone în paralel cu malul Tibrului.
            A căzut în ruină pe parcursul odată cu sfârșitul sec. 1 e.N. Pentru prezent nu au mai rezistat decât niște urme minore. Până în anul 1960 s-a greșit amplasarea sa, în apropiere de teatru Balbus. Aceasta a fost revizuită prin studiul planului din marmură rămas de la Septimius Severus, numit Forma Urbis. S-a stabilit că a avut amplasamentul cuprins între teatrul lui Marcellus, piazza Cairolli, via del Portico Ottavia și Tibru.
            Ocupa o suprafață de circa 300metri lungime și 120 de metri lățime. Se deschidea spre exterior, ca și teatrul lui Marcellus, printr-o serie de arcade de travertin pe pilaștri intercalați cu semi-coloane și capiteluri corintice. Arcadele parterului, poarta principală și o parte din gradenă mai puteau fi văzute în sec.al 16-lea. Ceva vestigii s-au găsit în subsol. Circul nu a avut niciodată construcții stabile pentru spectatori.
            Intrarea în piața rămasă din sec. 1 e.N, era marcată de trei arcuri de marmură ridicate în onoarea lui Germanicus și gravate cu victoriile lui militare. In piață au fost ridicate statui ale lui Augustus divinizat, în anul 15 e.N, de către Caius Norbanus Flaccus. Tot aici a ridicat Augustus Porticul Octaviei, în onoarea surorii sale Octavia Minor, lucrare din care se mai prezintă astăzi doar trei coloane elegante și înalte din marmură albă.

             



marți, 12 aprilie 2011

ROMA V - CIRCUS MAXIMUS

Circus Maximus a fost cel mai întins edificiu public al Romei antice și cel mai mare din întreg imperiul. Plasat în valea Murcia, dintre colinele Aventin și Palatin, a fost destinat în special curselor de care, sau de cai, dar a folosit și la alte diverse spectacole de circ și de gladiatori. A fost cel mai vechi și cel mai vast hipodrom al Cetății Eterne.
Conform relatărilor lui Plinius cel Bătrân, el putea primi în jur de 250.000 de spectatori, iar atunci când a atins dimensiunile maxime, în sec.al 4-lea e.N, cataloagele romane au menșionat capacitatea de 385.000 de spectatori. Această capacitate este pe departe cea mai mare pentru spectacolele sportive din toate timpurile.
Marele circ a cunoscut multe reconstruiri și lărgiri, după deteriorări datorate timpului și oamenilor, dar și după ce a suferit ravagiile unor incendii, ca cel din anul 64 e.N, din timpul lui Nero. Incendiile s-au datorat totdeauna unor fapte, sau acțiuni reprobabile umane.  
In sec.al VI-lea e.A, sub domnia regelui Tarquinius cel Bătrân, s-au făcut primele amenajări la arena ce urma a deveni Circus Maximus. Amplasamentul era acela unde de pe timpul lui Romulus se derulau riturile și jocurile sacre în onoarea zeului Consus, festivități numite Consualia. Se apreciază că pe timpul unei astfel de festivități s-a decis de către romani legendara răpire a sabinelor, menită să ducă la creșterea populașiei orașului.
Arena era folosită la început de etrusci pentru cursele de care și călare. Etruscii conduceau Roma în acea perioadă și constituiau exemplul de viață al romanilor. Arena a folosit și la alte divertismente publice de către regii etrusci ai Romei. Orașul în continuă dezvoltare a ajuns să posede nu mai puțin de 12 circuri, dintre care Circus Maximus a fost cel mai vechi și tradișional.
In anul 329 e.A, sub republică, circul a fost dotat cu douăsprezece săli de plecare (carceres) și cu tribune din lemn. Incepând cu sec.al II-lea e.A, circul a devenit locul jocurilor publice și al festivalurilor după moda grecească. In anul 174 e.A, cenzorii Aulus Postumus Albinus și Quinrus Fulvius Flaccus au reconstruit sălile de plecare, au așezat pe spina șapte omphales (ouă pentru turnante) și au reamenajat edificiul. In anul 55 e.A, Pompeius Magnus a adus în arenă lupta a 20 de elefanți și a adăugat o balustradă metalică pentru protejarea spectatorilor.
In anul 46 e.A, Julius Caesar a dispus o reamenajare importantă a circului, pentru a satisface cererile populației. Gradenele din cavea au fost dotate cu șezuturi pentru toți spectatorii, dar ultimile rânduri au rămas confecționate tot din lemn. Circul a fost mărit, atingând lungimea de 600 de metri și lățimea de 200 de metri, pentru 250.000 de spectatori. Urmând exemplul lui Pompeius, Caesar a organizat o nouă protecție a spectatorilor, săpând un șanț între arenă și gradenele spectatorilor. In anul 33 e.A, Marcus Vipsanius Agrippa a așezat pe spina șapte delfini (pentru turnante). Doi ani mai târziu, circul a fost devastat de un incendiu.
Pe parcursul deceniilor următoare circul s-a aflat în modernizare, dar și pentru reparații după incendii. Către anul 10 e.N, Augustus a ridicat primul obelisc egiptean în hipodrom. Era un obelisc al lui Ramses al II-lea, de la Heliopolis, care se află astăzi în Piazza del Popolo. In sec.1 e.N, circul s-a limitat numai la 150.000 de spectatori. Un mare portic, cu trei etaje, suporta gradenele. S-au amrnajat două lojă speciale, una pentru împărat și alta rezervată celui care subvenționa jocurile.
La mijlocul sec. 1 e.N, împăratul Claudius a fost primul care a amenajat tribune din piatră. Nero a protejat spectatorii de fiarele sălbatice cu o bandă continuă de lemn, acoperită cu fildeș, pentru a nu lăsa nici o priză animalelor.
In anul 64 e.A, marele incendiu al Romei s-a declanșat în magazinele Palatinului, alăturate circului. El a devastat circul în întregime, astfel că gradenele și tribunele au fost reconstruite în întregime din marmură. In anul 81, din inițiativa senatului s-a construit un edificiu cu trei bolte, pentru a onora pe împăratul Titus. La sfârșitul sec. 1 e.N, împăratul Domitianus a unit noul său palat de pe Palatin cu circul, pentru ca familia imperială să poată privi cursele mai cu ușurință.
In sec.al 2-lea e.N, după un nou incendiu, împăratul Traianus a reconstruit circul, a dăugat încă 5.000 de locuri și a mărit loja imperială. Prin dezvoltări a adus capacitatea la 250.000 de locuri. In anul 354 e.N, când numărul de zile cu jocuri (ludi) ajunsese la 109, un număr de 62 erau conscrate aici pentru curse de care. In fiecare din acele zile aveau loc circa 20-24 de curse. Restul zilelor erau destinate atletismului, boxului și chiar teatrului. Luptele de gladiatori nu făceau parte din ludi, ele fiind programate separat. Numai în câteva ocazii foarte rare, luptele de gladiatori au fost cuprinse în programul de ludi. De când au început să scoată capul, creștinii s-au împotrivit jocurilor romane ludi, dar aceasta nu a împiedicat multiplicarea lor după dorința largă a populației.

In anul 357 e.N, împăratul Constantius al II-lea a adus pe spina arenei un al doilea obelisc egipten, cel mai înalt dintre cele aflate la Roma. Avea 33 de metri înălțime, fchivaletă cu a unui bloc modern cu zece etaje. Obeliscul era adus de la Karnak, tăiat din granit roșu de Syena (Assuan) sub faraonul Thutmosis al IV-lea (1401-1390 e.A). Fusese adus la Roma din anul 323 e.N.
In evul mediu obeliscul a fost reamplasat în fața basilicii Sfântul Ioan de Latran. El fusese degajat din depuneri rupt în trei bucăți. A ocupat noul amplsament în anul 1588, iar obeliscul lui Augustus din aceeași arenă,a ajuns în piața Popolo în anul următor, 1589.
In anul 549 e.N, a avut loc ultima cursă, după care Circus Maximus a fost abandonat și a căzut în ruină, la fel ca toate monumentele intrate pe mâna creștinilor. Cursele au luat sfârșit pe timp ce Roma era în puterea regelui ostrogot Totila (541-552 e.N). trecuseră circa 1150 de ani de la prima cursă pe această arenă.
Pe parcursul evului mediu, piatra și marmura grasenelor și a tribunelor s-au refolosit în construcția diverselor biserici și palate. După Renaștere nu mai rămăsese aproape nimic din măreața construcție publică.
Circus Maximus ocupa întreaga vale Murcia dintre Aventin și Palatin. Avea o lungime de 600 de metri și o lățimr variabilă, între 80 și 200 de metri, după lărgimea văii. Avea 120.000 de metri patrați, egală cu aceea a 12 stadioane moderne. Arena în sine măsura 568 de metri lungime și o lățimr tot variabilă, în funcție de teren: 75 de metri la caceres, 84 metri la începutul spinei și 87 la extremitatea sa de est. Pe mijlocul arenei, un zid puțin ridicat, numit spina, era ornat cu cele două obeliscuri, cu statui și cu uin portic. Spina despărțea în două arena, pe lungime, pentru a delimita pistele de dus și întors. La extremitatea de apus, circul era delimitat de ecurii (spații pentru cai, grajduri) și remize. In capătul de răsărit, incinta rotunjită a circului deținea o poartă triumfală destinată ieșirii învingătorilor. Circul se prezenta ca o un imens bazin îngropat între gradene și s-a dovedit un tezaur arheologic.
Laturile cu gradene aveau o lățime de 27 de metri, dar creșteau mult cu ajutorul construcțiilor de desupra drumurilor de la sud și nord. Gradenele din partea de jos erau realizate din marmură, iar cele de sus din lemn, fapt ce exlică numeroasele incendii ce au afectat construcția.

Turn medieval în Circus Maximus
Circus Maximus putea primi, în funcție de epocă, între 140.000 și 385.000 de spectatori. Limitele maxime au fost atinse în sec.al 3-lea și al 4-lea. Carcerele de la apus aveau și rolul de a evita lovirea dintre care la plecarea în cursă. Ca și la Colosseum, în exterior circul prezenta trei etaje, în totalitate acoperite cu marmură. Cavea a fost despărțită în trei zone de locuri, zone despărțite de culoare.
Altarul zeului Consus se afla la extremitatea de est a spinei, unde par a fi existat unele morminte vechi. Tot în răsăritul circului, pe curba făcută de gradene s-a aflat Arcul lui Titus de la Circus Maximus. Era o intrare monumentală cu trei bolte, dedicată de senat. Acest arc corespunde cu poarta trimfală destinată ieșirii învingătorilor.
Astăzi din Circus Maximus nu au mai rămas decât ceva vestigii de zidărie, din tribunele de sud-est și o mare întindere care desemnează fosta arenă prelungă. Edificiul a rămas până astăzi cea mai vastă incintă sportivă pe care a cunoscut-o lumea. Valea înierbată care amintește astăzi de Circus Maximus mai este folosită pentru adunări la mari evenimente, precum concerte care au adunat până la 200.000 de spectatori, sau spectacole cu ecrane de cinema gigantice. Cu ocazia victoriei Italiei la Cupa mondială de fotbal din 2006, pe suprafața circului au sărbătorit circa un milion de cetățeni ai Romei moderne.
Plecarea în curse se dădea din loja imperială (pulvinar), unde se afla organizatorul curselor din ziua respectivă. Acela dădea semnalul pornirii aruncând o eșarfă de stofă albă (mappa). Cursa trebuia să facă șapte ocoluri de arenă, ceea ce însemna circa 7,5 kilometri.
Jocurile începeau cu pompa, procesiune care începea în Forum Romanum și ajungea la Circus Maximus. La procesiune sau defilare participau: magistratul care organiza cursele zilei, soldați, aurigi (vizitii), muzicieni, dansatori, preoți, etc. Preoții depuneau statui ale zeilor în loja imperială (pulvinar).
Jocurile cuprindeau acrobații în cerc, pe cal, individuale sau în echipe, dansuri pyrrhice (războinice), curse de care și lupte de gladiatori. Cele din urmă erau rare, pentru că înainte de construirea amfiteatrului lui Statilius Taurus și a Colosseumului, acestea se desfășurau cel mai adesea în Forum Romanum.
Pentru fiecare cursă se aflau în staluri, pentru plecare, câte douăsprezece atelaje, câte trei pentru fiecare grajd, sau ecurie reprezentată de câte o culoare simbolică. Carele erau trase de un cal, de doi cai (biga), de trei cai, de patru cai (quadriga), pănă la zece cai (decemiga). Vizitii erau de obicei sclavi. Ecuria însemna atât grajdul, cât și echipa unui anumit grajd.
Simolistica celor patru echipe a câte trei atelaje era:
-          Alb: reprezenta popotul, aerul, iarna și pe Jupiter
-          Verde: reprezenta pe împărat, pământul, primăvara și pe Venus
-          Roșu: reprezenta opoziția, focul, vara și pe Marte
-          Albastru: reprezenta aristocrația, apa, toamna și pe Neptun
Existau și ecurii (grajduri) mai mici, reprezentate de alte simboluri dar ele s-au pierdut în fața celor patru ecurii tari și bine susținute. Cursele provocau atât de mari pasiuni încât uneori împărații au trecut la fapte nedemne și sângeroase. Spre exemplu, Vitellius (68-69 e.N.), care proteja culoarea Albastră a dispus cu simplitate executarea vizitiilor adversari ai favoriților săi. Caracalla (211-217 e.N.) a aplicat aceeași soartă vizitiilor culorii Verde. Ecuriile și culorile au ajuns să reprezinte adevărate cluburi sportive, dar au evoluat și spre politică.
Cursa reprezenta cursa soarelui sau cursa caruluim lui Apollo, de la răsărit la apus.
-          cele 12 caceres reprezentau cele 12 luni ale anului sau cele 12 constelații
-          cele 7 tururi de arenă reprezentau cele șapte zile ale săptămânii sau cei șapte aștri ai sistemului lui Ptolemeu
Inainte de construirea Colosseumului spectacolele de vânătoare se țineau în Circus Maximus, ca extensie a luptelor de gladiatori care se țineau în Forum. Mult timp, Circus Maximus a fost singura arenă în care avea un șanț ce proteja gradenele și spectatorii de furia animalelor sălbatice.
           






ROMA V - SEPTIZONIUM

Septizonium sau Septizodium a fost un edificiu cu totul ieșit din comun și grandios, dar obișnuit pentru orașele grecești orientale. Era un nimfeum, adică o fântână monumentală construită în anul 203 e.N de către Septimius Severus. Ocupa o suprafață generoasă la nord-est de Circus Maximus, la poalele colinei Palatin acoperită de reședințele imperiale. Avea rolul de a impresiona pe locuitori dar și mai ales pe cei ce intrau în Roma dinspre Via Appia, adică dinspre sud. Septizonium avea darul și de a completa priveliștea magnifică a palatelor imperiale care acopereau Palatinul.
Structura edificiului este cunoscută prin lucrarea din marmură Forma Urbis. Aceasta era o imensă hartă din marmură a Romei antice, executată pe timpul lui Septimius Severus, între anii 203-211 e.N și plasată pe un perete al Forumului Păcii. Avea 18 metri lungime și 13 metri înălțime și era compusă din 151 de plăci de marmură așezate pe 11 rânduri.
Septizonium era conceput ca un perete scenă, asemănător celor din teatrele grecești și romane, agrementat cu trei exedre în semicerc. Exedra centrală era ocupată de o statuie a împăratului. Fațada era ritmată de numeroase coloane și de nișe pentru statui. Baza monumentului era udată de un mare bazin, pentru a întări aspectul scenografic general.
Edificiul măsura în jur de 100 de metri, dar înălțimea a rămas necunoscută deși s-au  emis unele informații exagerate despre șapte etaje și chiar o înălțime de circa 100 de metri. Inălțimea probabilă era de 30 de metri, dar și aceasta a clasat monumentul printre cele mai impresionante ale dinastiei severiană și ale Romei antice. O gravură din sec.al 16-lea este singura care a transmis o imagine a rămăşiţelor edificiului (Gamucci Antichita di Roma).
Septizonium a supraviețuit parțial până în timpul Renașterii, dar papa Sixtul al V-lea (Quint) l-a demolat, în 1588, folosind multe din elementele de construcție pentru edificii noi, precum basilica Sfântul Petru. Astăzi numai o esplanadă marchează vechiul amplasament al acelui  nimfeum grandios.
Se pare că acest monument esoteric a fost dedicat celor șapte aștri majori cunoscuți în antichitate. (Soarele, Luna și cinci planete), aștri de la care s-au dat numele zilelor săptămânii la romani. Numele edificiului ar fi putut fi legat de cuvântul zodiac, derivat din grecescul zodion, care desemna o figură de animal (se figurau astfel constalații). Mult mai târziu, în evul mediu, monumentul a fost desemnat drept Septizodium, de la cuvintele greceşti hepta hodoi, care desemnau cele şapte căi celeste ale aştrilor majori.
In evul mediu de mijloc Septozonium era încă într-o oarecare folosință, deși în stare avansată de degradare. In anul 1241, după moartea papei Grigore al IX-lea, unsprezece cardinali au fost în măsură să treacă de liniile armatei împăratului german Frederic al II-lea pentru alegerea unui nou papă. Alegerea ac durat două luni, atât datorită controverselor privind alegerea, cât și datorită condițiilor fizice grele ale ambientului. Căldura era sufocantă, dar și ploua prin acoperișul camerei de adunare a cardinalilor. Pe deasupra situația era încordată și datorită presiunilor exercitate de Matteo Rossi Orsini, senator al Romei și conducător unic pe timp ce scaunul papal era vacant. Ca urmare, unul dintre cardinali a căzut bolnav și a murit. Noul papă ales, Celestin al IV-lea, a suferit și el o oboseală atât de pronunțată încât a murit după numai 16 zile de la alegere.