MONARHIA ȘI REÎNTREGIREA

Regele Ferdinand şi Regina Maria - Alba Iulia - Incoronare

In ultimele luni ale anului 1918, cei peste 3 milioane de români din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, sub conducerea Consiliului National Central Român de la Arad, au hotărât a organiza o mare adunare naţională cu caracter plebiscitar şi de constituantă, la Alba Iulia, pe ziua de 1 decembrie 1918. Adunarea de la Alba Iulia care se dorea a fi şi un semn al marelui act de unire a ţărilor române sub Mihai Viteazul. Adunarea a fost bine pregătită. In toate localitaţile Transilvaniei, românii s-au întrunit si au ales delegaţi împuterniciţi,  învestiţi cu acte semnate de obstea satelor, pentru a se face clar si hotărât cunoscută dorinţa lor nestrămutată de a se uni cu ţara "mumă". Ca urmare, la Alba Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918, la Marea Adunare Naţională Constituantă au sosit 1 228 de delegaţi cu drept de vot deliberativ. Alături de ei s-a adunat spontan o masă de peste 100 000 de români veniţi din toate colţurile Transilvaniei pentru a întări actul de Unire.

La 1 decembrie 1918 delegaţii ţinuturilor româneşti subjugate au votat, la Alba Iulia, unirea cu Romania - încheind astfel procesul început pe 28 martie cu votul din Sfatul Tarii de la Chisinău si apoi cu votul Consiliului National Roman de la Cernauţi din 28 noiembrie. Pentru multi dintre contemporani, realizarea Romaniei Mari a aparut de-a dreptul ca un miracol. Entuziasmul din vara anului 1916 - când Romania a intrat in război de partea Antantei - fusese spulberat de înfrângerile suferite, dar victoriile din vara anului 1917 au refăcut doar în mică masură moralul romanilor. Pacea umilitoare impusă de germani si austro-ungari în toamna lui 1917 închiriase practic întreaga ţară Puterilor Centrale pe o perioadă de 90 de ani. Insă, începand cu 28 martie 1918 - Unirea Basarabiei - si încheind cu 1 decembrie 1918 - Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului- Romania Mare a apărut drept un miracol.

Dezastrul din 1916

Cavaleria română - Budapesta 1919

Campania din august 1916 - denumita in presa vremii "atacul bruscat" - nu a luat de fapt prin surprindere Puterile Centrale, care reusisera sa cumpere pana si planurile de mobilizare ale armatei romane. Armata romana - prost echipata si prost instruita, in mare parte datorita ghesefturilor guvernarii liberale - a fost zdrobita rapid de fortele germane si austro-ungare. Un ofiter britanic - capitanul de Stat Major J.D. Scale - avea doar cuvinte de lauda pentru soldatul roman in iarna anului 1916, iarna retragerii dezorganizate la Iasi. "Cea mai mare parte din cele doua luni am stat alaturi de taranii din Romania si sunt sigur ca au constitutia unor soldati excelenti. Au un stil de viata simplu, muncesc din greu, au un fizic excelent, iar cei care le cunosc limba se inteleg foarte usor cu ei. Sunt marsaluitori excelenti. Am fost cu generalul Vaitoianu la Campina cand fortele sale s-au retras din trecatoarea Predeal si am vazut trupele sale in timpul unui mars de 45 de kilometri, executat fara odihna si fara hrana; desi disciplina marsului a fost inexistenta, trupele au continuat sa inainteze si din cate stiu au mers si pe timpul noptii", scria intr-un raport capitanul britanic. Insa cuvintele sale de lauda la adresa soldatilor romani se schimba dramatic cand vine vorba despre ofiteri: "Ofiterii sunt nefolositori. Par sa nu fie niciodata alaturi de oamenii lor atunci cand conditiile sunt neplacute. In timpul unei nopti de retragere, cu drumurile blocate de carute si tunuri am vazut doar doi ofiteri romani, intr-o situatie in care era nevoie de orice ofiter. Cu un astfel de exemplu nu poate fi acuzat soldatul simplu". Experienta dura din 1916 avea sa schimbe atitudinea celor care credeau intr-o victorie usoara, iar misiunea militara franceza condusa de generalul Berthlot a avut o contributie majora in reorganizarea armatei romane pentru luptele din 1917.

Regina Unirii

Monumentul dela Dragoslavele

Armistitiul incheiat cu Puterile Centrale aducea cu sine amenintarea ca Romania sa nu mai ia parte la Conferinta Pacii la masa invingatorilor. Artificiul folosit a fost refuzul regelui Ferdinand sa semneze pacea incheiata la Buftea, iar aici meritul cel mare a revenit reginei Maria. Unul dintre cei mai critici memorialisti - Constantin Argetoianu - are doar cuvinte de lauda pentru Regina Romaniei Mari: "Anul 1918 a fost pentru regina noastra un an de grele incercari. La inceputul iernii s-a vazut nevoita sa treaca prin cele mai mari umiliri din cate o femeie ca dansa putea fi silita sa treaca: sa renunte la visul de a juca un rol mare. Caci aceasta fusese tainica putere care o sustinuse tot timpul razboiului. Se vazuse aclamata imparateasa tuturor romanilor si au venit zile grele in care a fost amenintata sa nu mai fie nimic, nici macar sora sau mama ranitilor, in alb imbracata si cu crinul in mana, caci nu mai erau raniti si se vestejisera toti crinii (...) Cu toate aceste incercari din punct de vedere politic, regina Maria s-a purtat eroic mai departe si toata vara anului 1918. Multumita ei, aproape numai multumita ei - faptul nu s-a subliniat destul - regele Ferdinand a refuzat lui Marghiloman si a amanat ratificarea pacii de la Bucuresti, pe care nemtii o cereau cu insistenta amenintatoare. Daca regele n-ar fi ramas decat sub influenta lui Stirbei si a lui Bratianu (a lui Stirbei singura directa era foarte sovaitoare in aceasta privinta, o afirm inca o data) - e mai mult decat probabil ca ar fi cedat pretentiilor guvernului sau. Numai regina l-a impiedicat sa cada in ispita si s-a asezat astfel pentru a doua oara (intaia oara cu prilejul intrarii noastre in razboi) ca ctitorita a Romaniei intregite si ca una dintre cele mai mari figuri ale istoriei noastre nationale - nu o putem spune indeajuns". De altfel, regina Maria a spus in timpul razboiului, in cele mai grele momente: "nu putem pierde acest razboi pentru ca suntem de partea Marii Britanii, iar Marea Britanie nu pierde niciodata".

Un popor fericit



Monument al Eroilor - Oituz

Constantin Argetoianu - caracterizat de multi contemporani drept un cinic si un om lipsit de scrupule - a lasat cateva randuri emotionante despre anul Unirii, in memoriile sale altfel extrem de acide: "Am asistat la defilarea Armatei biruitoare din tribuna in care fusesem randuit, in fata statuiei lui Mihai Viteazul, de la stanga caruia regele, regina, printul Carol, generalul Berthelot si generalul Prezan au primit defilarea, calari cu totii. Sosira cu totii in fruntea trupelor si de la Sosea pana la Bulevard strabatusera orasul in mijlocul unui adevarat delir de entuziasm, entuziasm care pe bulevard a ajuns la paroxismul sau. Plangeau femeile, plangeau barbatii, plangeau copii! Iertasem cu totii meschinaria din spatele celor care paseau in primul rand si ii primeam ca simboluri ale visului implinit, ca marturii vii ale victoriei si Unirii tuturor romanilor! Cine n-a trait aceste clipe nu-si poate da seama ce inseamna un popor fericit. N-am trait, cu siguranta, in intreaga mea viata clipe mai inaltatoare. (...) Adanc emotionanta a fost toata defilarea, dar culmea emotiei a fost atinsa cand au trecut trupele frantuzesti. Am uitat cu totii totul si toate si din toate inimile s-a ridicat un val nemarginit de recunostinta pentru aceasta admirabila armata franceza care dusese tot greul razboiului, care izbutise in fine sa ingenunche pe nemti si sa ne redea nu numai tarisoara noastra cotropita, dar si sa faca din visurile noastre naruite o stralucitoare realitate. Plangeam cu totii la sunetele marsului <> si am plans si eu cu hohote! Nu erau insa lacrimile suferintei sau ale deznadejdei, ci prisosul sufletelor noastre rascolite ce rupsesera zagazurile nervilor incordati..."

Doctrina Maniu



Militari români din fosta armată austro-ungară

Realizarea Romaniei Mari a adus in componenta statului roman o seama de minoritati nationale. Aceasta problema a fost tratata de Iuliu Maniu chiar la Adunarea Nationala de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 in cadrul discursului sau, care a stabilit liniile directoare ale comportamentului statului roman fata de minoritatile nationale. "Nu voim ca din asupriti ce am fost sa devenim asupritori. Voim sa asiguram libertatea pentru toti si dezvoltarea pentru toate popoarele conlocuitoare. Noi care am varsat lacrimi vazand limba noastra scoasa din scoli, biserici, justitie, nu o vom lua altora. Nu vom lua putinta vietii de la altii. Nu voim sa traim din sudoarea altora pentru ca noi putem trai din vrednicia si puterea noastra, din munca noastra. Numai intr-un regim democratic putem intari tara noastra romaneasca, mai ales cand trebuie sa tinem seama de cerintele vietii moderne de stat", spunea Iuliu Maniu in urma cu 90 de ani, sintetizand in discursul sau ceea ce aveau sa devina principiile de baza pentru mecanismele de protectie a minoritatilor nationale.

ROMANIA - MONARHIA - REGINA MARIA A ROMANIEI 1



Incoronarea




Coroana Reginei Maria la Alba Iulia





Racla cu inima Reginei Maria - Bran



Capela cu inima Reginei Maria - Bran



Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg şi de Saxa Coburg şi Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg şi Gotha (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia — d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul României), a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

Biografie

Regina Maria a României s-a născut la Eastwell Park în Kent, şi a fost iniţial Principesă de Edinburg. A fost fiica ducelui Alfred de Saxa Coburg şi Gotha, cel de al doilea fiu al Reginei Victoria, având ca mamă  pe Marea Ducesă Maria Alexandrovna, unica fiică a Ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. In consecinţă, Prinţesa Maria era nepoata Regelui Edward al VII-lea al Marii Britanii şi verişoara primară a Ţarului Nicolae al II-lea şi a Regelui George al V-lea. Regina Maria a fost supranumită de popor "Mama răniţilor", sau "Regina-soldat", pentru atitudinea ei bravă din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte a activat direct pe front, în spitalele de campanie şi a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate. Maria Alexandra Victoria s-a logodit la 16 ani cu Prinţul Ferdinand de Hohenzollern, moştenitor al tronului României. Căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892. Unul dintre exponatele Muzeului Naţional al României, o cupă de argint oferită de municipalitatea Capitalei, aminteşte de acest eveniment. Piesa are gravată inscripţia: „Bine ai venit mireasă de Dumnezeu, aleasă spre a patriei cinstire. Ianuarie 1893“.



Regina soldat şi diplomat

Celebra sa bunică, Regina Victoria, a caracterizat România ca fiind o ţară „foarte instabilă şi având populaţia destul de coruptă“. In timpul Primului Razboi, aceste cuvinte s-au dovedit a fi premonitorii, căci România neîntregită, care se unificase în 1859, a fost ocupată după o serie de înfrângeri militare în faţa armatei germane ce atacase dinspre Ungaria şi din Bulgaria, concomitent, şi obligată să se restrângă în Moldova. Pe această suprafaţă restrânsă, cu capitala la Iaşi, s-a retras atât familia regală, cât şi toate instituţiile publice ale statului român, In scurt timp, în Rusia, aliata de la Răsărit a României, a izbucnit Revoluţia Bolşevică iar familia ţarilor ruşi, Romanov, au fost executată bestial. Dilema politică a României în perioada dintre 1914 şi 1916 a fost dacă să participe în Primul Război Mondial alături de aliaţi sau alături de germani, şi ţara rămăsese într-o poziţie de neutralitate timp de doi ani, nu în ultimul rând datorită prim-ministrului I.C. Brătianu. Dar alături de acesta, o influenţă deosebită în a determina pe regele Ferdinand (după 1914) să intre în război de partea Antantei, în 1916, l-a avut Regina României, Maria. Armata română, insuficient înarmată şi pregătită a luptat cu vitejie la trecerea Munţilor Carpaţi şi a învins o armată germană superior dotată, dar în cele din urmă a fost forţată să se retragă la sfârşitul războiului din faţa unor noi forţr trimise pe frontul ei.
Cu ocazia încherii păcii, au intrat în scenă diplomaţii care au obţinut o victorie prin recunoaşterea eforturilor şi faptelor de vitejie române şi deci recunoaşterea Romaniei ca membru valoros al taberei victorioase, în momentul semnării tratatului de la Versailles.

Regina diplomat

Regina Maria a călătorit la Paris în timpul Conferinţei de Pace şi s-a instalat cu fiicele sale, extrem de frumoase, la Hotelul Crillon, în Place de la Concorde. Primul ministru francez Clemenceau, un fost ofiţer cu maniere impecabile şi cu o înclinaţie spre femei frumoase, a prezentat Reginei omagiile sale, care l-a primit în toată splendoarea sa. Frumuseţea ei era dublată de o inteligenţă ieşită din comun. Regina a pledat pentru cauza românilor, reamintindu-le aliaţilor occidentali enormul sacrificiu al Armatei Române. Serviciul adus României de regina Maria a fost crucial, deşi puţin înţeles şi cunoscut. Când negociatorul şef al delegaţiei româneşti, primul ministru Brătianu, a început să piardă teren, regele a rugat-o pe regină să intervină, iar aceasta a plecat într-o misiune neoficială la Paris şi la Londra.

A rezultat astfel România Mare, care reunea provinciile istorice ale Transilvaniei, Bucovinei, Moldovei, Basarabiei şi Munteniei. Deşi rolul femeilor în politică era redus, Regina Maria a fost sfetnicul regelui Ferdinand până la moartea acestuia în 1927. In momentul în care fiul său a moştenit tronul, el a izolat-o complet pe regină. S-a retras din viaţa publică până la moartea ei, în 1938. După 1990 a fost publicat jurnalul ei şi au început să circule tot mai multe poveşti legate de viaţa ei amoroasă extrem de agitată.

In 1924 a construit Palatul de la Balcic, într-un peisaj superb, şi a făcut din acesta un loc de întâlnire pentru artiştii epocii. Palatul a fost cedat Bulgariei, odată cu Cadrilaterul şi se găseşte acum pe teritoriul ţării vecine.



Inima reginei Maria

Inima reginei a fost înmormântată din ordinul ei la Balcic, reşedinţa sa de pe malul Mării Negre. Regina Maria a României Mari a avut ca ultima dorinţă ca trupul să-i fie înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeş, iar inima la reşedinţa de la Balcic. După pierderea Cadrilaterului (1940), inima a fost adusă lângă castelul Bran, a doua reşedinţă a Reginei Maria. In anul 1968, comuniştii au spart cu răngile sarcofagul de marmură şi au luat caseta cu inima. Caseta a fost trecută în Tezaurul Istoric al României, iar inima reginei zace pe undeva prin Muzeul Naţional de Istorie. Oamenii din Bran au făcut numeroase apeluri ca inima reginei să fie readusă la locul ei.

Regina Maria, artistă şi colecţionară de artă

Regina Maria a iubit arta, poezia şi filosofia. Ea a continuat tradiţia Reginei Elisabeta de susţinere a acestora, ajutând cu burse de studiu şi bani o seamă de personalităţi din lumea literară şi artistică. A scris la rândul ei Povestiri pentru copii, poezii, a pictat , florile ei preferate fiind crinii si macii. A colecţionat lucrări de artă ale unor pictori foarte cunoscuţi precum Arthur Verona, Ştefan Popescu, Kimon Loghi, Cecilia Cuţescu Storck, Nicolae Vermont, Eustaţiu Stoenescu.

Multe din obiectele personale pot fi văzute la Maryhill Museum, iniţial locuinţa unui om de afaceri feroviare american din Washington, DC, Sam Hill, cu care Regina Maria a purtat o îndelungată corespondenţă. Muzeul, situat în statul Washington, la nordul fluviului Columbia, expune o mare parte din garderoba regală, mobilier precum şi alte obiecte, inclusiv coroana reginei.



Balcic - Bulgaria

 La începutul anilor ’30 ai secolului trecut, regina Maria era cunoscută sub numele de Soacra Balcanilor, datorită alianţelor matrimoniale pe care le-a făcut cu marile Case regale din Balcani şi în urma cărora copiii săi au fost căsătoriţi cu membri ai acestor familii: principele Carol, viitor rege al României, a fost căsătorit cu principesa Elena, fiica regelui Constantin al Greciei, principesa Elisabeta a fost căsătorită cu principele George, viitor rege al Greciei, şi principesa Marioara a fost căsătorită cu regele Alexandru I al Serbiei

Regina -soldat

 

Regina Maria a fost supranumita “Regina-soldat” pentru atitudinea sa curajoasa din timpul Primului Razboi Mondial. În acea perioadă, zilnic, la Iaşi, în haine de soră medicală, întâlnea eşaloanele cu soldaţi răniţi sau bolnavi de tifos. Zi şi noapte, regina pe care ostaşii au numit-o şi “mama-răniţilor” avea grijă de răniţi şi bolnavi…

A decedat în 1938, la 63 de ani. Înmormântarea sa a fost grandioasă. Bucureştiul s-a îmbrăcat în culoare violetă, culoarea sa preferată. După sicriu mergea calul său iubit, cu cizmele regale ataşate la scăriţe. „A fost înmormântat un soldat, scria un ziar al timpului. Regina Maria a fost doar un ostaş care a luptat pentru libertatea românilor”…

Opera literară

* The Lily of Life, Crinul Vieţii, 1912
* The Dreamer of dreams, Visătorul de vise, 1912
* Ilderim, 1915
* Patru anotimpuri, 1915
* Povestea unei inimi, 1915
* Why? A Story of Great Longing, Povestea unui dor nestins, 1915
* The Stealers of Night, 1916, Londra
* Regina cea rea, 1918
* The Story of Naughty Kildeen, Povestea neastâmpăratei Kildeen, 1917
* O poveste de la Sfântul Munte, 1917
* My country, Ţara mea, 1921 versiune digitală
* Minola, 1918
* Gânduri şi icoane din timpul războiului, Sibiu, 1919
* Peeping Pansy, Londra, 1920
* The Queen s of Romania Fairy Book, Cartea de basme a reginei României, 1923
* The Voice on the Mountain, Glasul de pe munte, 1923
* The Lost Princess, Londra, 1924
* Înainte şi după războiu, 1925
* The Magic Doll of Romania, New York, 1929
* Lulaloo, 1929
* Casele mele de vis, 1930
* Copila cu ochi albaştri, 1930
* Crowned Queens, Regine încoronate, 1930
* Stella Maris, 1933
* The Story of My Life, Povestea vieţii mele, 1934, ed. A II. A, Ed.Eminescu 1991

ROMANIA CAROL II LUNA BUCURESTILOR

Patriarhul ]n calitate de prim-ministru Miron Cristea
la "Luna Bucureştilor" 1938 Alături de miniştri, precum
Armand Călinescu şi Gen. Argeşanu

După cinci ani de domnie, regele Carol al II-lea se considera un urmaş direct al lui Carol I, ba chiar un  nou ctitor al României, cel care avea să dea un nou suflu economiei, culturii, sportului şi a tot ceea ce trebuia să funcţioneze în România. Mai mult, ziua de 9 iunie, considerată ziua "Restauraţiei", ziua când revenise pe tronul României, a transformat-o în zi naţională. Pentru a nu fi umbrită, de ziua de 10 mai, începând cu 1935, regele a inventat "Luna Bucureştilor".

Aceasta începea din 9 mai şi se sfârşea cu 9 iunie, lună menită să "concentreze eforturile celui dintâi oraş al ţării" şi care trebuia să fie "ziua cea mai frumoasă a anului". In această perioadă se organizau mai multe manifestări culturale, sportive, de divertisment, expoziţii ale Micii Antante, ale regalităţii, sau culturale. Expoziţiile erau amenajate în "Parcul Naţional Regele Carol al II-lea" (astăzi Herăstrău). In 1936, s-a deschis "satul românesc", care mai apoi s-a transformat în Muzeul Satului. In 1938, în calitate de prim-ministru, patriarhul Miron Cristea participa la deschiderea "Lunii Bucureştilor", alături de miniştri, precum Armand Călinescu, sau generalul Argeşanu, după cum se poate vedea în fotografia de epocă.