miercuri, 25 mai 2011

ROMA V - FALSELE STATUI VORBITOARE

Pasquino
Este vorba de un joc popular al romanilor, care în evul mediu au găsit calea de a se exprima şi de a satiriza, ocolind legile, moravurile şi personajele sus-puse. Pentru aceasta, în diverse perioade s-au dat atribute de vorbitoare” unor statui antice, descoperite în situaţii de deteriorare avansată. Acele statui au fost amplasate la vedere în diverse puncte ale oraşului şi cu timpul au devenit o prezenţă de-a dreptul ziaristică.



Statuile vorbitoare au fost patru: 1.- Pasquino, în piaţa cu acelaşi nume, 2.-statuia doamnei Lucreţia, plasată în Piazza San Marco, la unirea palatului Venezia cu Palazzetto şi în faţa Monumentului lui Vittorio Emmanuele al II-lea,
3.- Marforio, o statuie antică a unei fântâni din curtea Palatului Nou de pe Capitoliu, statuie colosală care pare puţin plictisită să privească apa din bazin, 4.- Abatele Luigi care este reprezentat de un personaj roman ce poartă togă şi este plasat pe Via Corso Vittorio Emmanuele al II-lea, în mica piaţă Vidoni.





                                                                                                                                                             




Abatele Luigi
Populaţia măruntă alipea în cursul nopţii diverse bilete de aceste statui pentru a deconspira fapte reprobabile şi a propaga satire. Veştile de pe statui se răspândeau repede prin oraş, iar în nopţile următoare unele ştiri primeau răspuns, sau completări, la o altă „statuie vorbitoare“.


Acest gen de critică era pedepsit prin legi până la pedeapsa cu moartea, dar conspiratorii ori nu erau prinşi, ori erau graţiaţi după un timp. Era vorba de o „ziaristică“ medievală eficientă şi chiar distractivă.

ROMA V - MONUMENTUL VITTORIO EMMANUELE AL II-LEA

Inceput în anul 1885 de către G. Sacconi şi inaugurat în 1911, acest monument gigantic s-a ridicat în onoarea regelui Vittorio Emmanuele al II-lea (1861-1878) care, în 1870, a făcut din Italia un regat unificat cu capitala la Roma.
Unii autori susţin că piatra de calcar foarte alb a monumentului nu se asortează cu tentele coloristice cafenii-aurii ale Romei şi că stilul grandilocvent al monumentului nu reuşeşte să se adapteze în acest oraş milenar unde grandoarea emană uneori de la o simplă coloană. Deşi a suferit numeroase critici, Vittoriano rămâne o operă arhitectonică fără egal a vremurilor moderne. Ea domină eterna capitală şi vorbeşte despre visele de viitor ale unui popor pe care apasă măreţia trecută.
Spre monument se accede dinspre Piazza Venezia pe o scară foarte largă, flancată de două grupuri alegorice din bronz aurit, reprezentând Gândirea şi Acţiunea. Scara conduce la Altarul Patriei, o lucrare sculpturală minunată, apoi se divide în două rampe pentru a conduce la statuia ecvestră a regelui aşezată deasupra Altarului Patriei. Mai departe se urcă la un imens portic concav care suportă două quandrige din bronz cu statui ale Victoriei înaripate. Jos, de o parte şi de alta a scării largi, sunt plasate două fântâni cu bazine semicirculare. Cea din dreapta reprezintă marea Tyrreniană, iar cea din stânga, marea Adriatică.
Jos, în stânga scării centrale, s-a găsit şi păstrat mormântul lui Caius Publicius Bibulus. Modesta zidărie din travertin şi cărămidă care a rămas de la edilul plebeian Bibulus, îngropat în urmă cu două mii de ani, prezintă un interes arheologic major. Deoarece nu era permisă înmormântarea în interiorul oraşului, amplasamentul acestui mormânt semnifică faptul că incinta Romei, în sec. 1 e.A. trecea pe la poalele Capitoliului şi că aici începea Via Flaminia, marea cale spre nord.
La baza statuii reprezentând pe zeiţa Roma din componenţa Altarului Patriei, statuie plasată exact sub soclul statuii ecvestre a regelui, se află mormântul soldatului necunoscut, în care au fost îngropate, în mod simbolic, resturile unui soldat mort în Primul Război Mondial (pentru Italia 1915-1918).
Statuia regelui Vittorio Emmanuele al II-lea, operă a lui E. Chiavadia a fost dezvelită, la 4 iunie 1911, în faţa unei mulţimi reunite în Piazza Venezia, în prezenţa regelui Vittorio Emmanuele al III-lea (1900-1946) şi a veteranilor trupelor garibaldiene. Un cronicar al epocii a relatat că monumentul regal executat într-o turnătorie din cartierul Transtevere, a cuprins 50 de tone de bronz şi că mustăţile Majestăţii Sale măsurau 1 metru în lungime.
Porticul grandios, care încununează monumentul, oferă o perspectivă unică asupra oraşului. Privitorul are posibilitatea să se aşeze pe terase din dreapta, stânga şi din centru pentru a schimba orizonturile aeriene şi a depista diversele monumente.
In centru, cu faţa la Piazza Venezia, privirile urmează Via del Corso care conduce până la Piazza del Popolo. La intrare pe această arteră, la stânga, se găseşte Palatul Bonaparte, construit în 1660 şi care a revenit mamei lui Napoleon I-ul în sec.al 19-lea. Ea a trăit aici după căderea imperiului francez, având plăcerea să contemple animaţia străzii din loggia de la primul etaj, ferită de privirile indiscrete de draperii persane. A murit în acest palat în 1836, la 15 ani după dispariţia inegalabilului său fiu.
In spatele monumentului Vittoriano este lipită culmea Capitoliului cu piaţa şi palatele sale. Tot acolo stă, tăcută şi venerabilă, într-o latură, biserica Santa Maria d'Aracoeli. La stânga monumentului se deschide generoasa Via dei Fiori Imperiali care conduce direct la Colosseum prin inima oraşului antic.



ROMA V - PIAZZA DI SPAGNA (PIAŢA SPANIEI)

Piazza di Spagna este un loc celebru în lumea întreagă. Faimoasa ei scară constituie un loc de întâlnire pentru tinerii Romei şi de atracţie pentru turişti.
Formată din două suprafeţe triunghiulare aşezate cap la cap Piazza di Spagna a luat acest nume în sec. al 17-lea când ambasada Spaniei pe lângă Sfântul Scaun a ocupat palatul de Spania ridicat în această zonă a oraşului. Un teren foarte larg se afla atunci în proprietatea Spaniei şi se afla în paragină. Străinii care îl traversau noaptea puteau dispărea pentru a fi înrolaţi în armata spaniolă dacă corespundeau fizic.
Francezii posedau un teren ceva mai sus, în jurul mănăstirii Trinite-des-Monts (Trinita dei Monti) începută a fi construită în 1495 de către regele francez Carol al VIII-lea pentru călugării franciscani din mănăstirea vecină. Francezii au pretins să treacă prin terenul spaniol şi au numit o parte din el Piazza di Francia. Ei rivalizau cu spaniolii prin organizarea de sărbători cât mai somptuoase care atrăgeau populaţia.
In 1681, spaniolii au organizat sărbătoarea reginei lor cu decoruri din materiale uşoare şi colorate. In 1685, francezii au ripostat prin sărbătorirea revocării Edictului de la Nantes. Atunci colina s-a acoperit de candelabre, iar biserica Trinităţii s-a transformat într-un altar în aer liber. In acelaşi timp focurile de artificii au îmbrăţişat oraşul.
Biserica Trinites des Monts se afla pe culmea dintre Colina Quirinal şi colina alăturată Pincio, iar piaţa contestată de cele două regate se află la baza colinei pe care se ridica biserica.
Cele două puncte au fost unite printr-o scară emblematică şi fastuoasă între anii 1723 şi 1726. Ea a fost realizată de către De Sanctis după desenele lui Specchi, un elev al lui Carlo Fontana. Monumentul a moştenit de la arta barocă gustul perspectivelor şi al cadrelor scenografice.
La începutul scării, vulturii de pe blazonul papei Innocentius al XIII Conti, în vecinătate cu crinii Franţei, amintesc că această construcţie a fost precedată de lupte diplomatice încinse între Sfântul Scaun şi Franţa. Incă din sec. al 17-lea s-a proiectat a se construi o scară care să unească Piazza di Spagna cu biserica de pe colină. Ambasadorul Franţei a donat 10.000 de ecus pentru realizarea proiectului. In acelaşi timp cardinalul Mazarin s-a decis ca să transforme scara într-un simbol al gloriei monarhiei franceze la Roma. S-a elaborat un proiect grandios, dominat de statuia ecvestră a lui Ludovic al XIV-lea. Un rege francez a cărui efigie să troneze asupra Romei nu a fost acceptat de papa Alexandru al VII-lea. Problema a fost rezolvată de către papa Innocentius al XIII-lea (1721-1724) care a acceptat construirea scării de către francezi fără statuia regelui.
Arhitectul De Sanctis a realizat o succesiune de rampe care se lăţesc, sau se restrâng şi se despart, exagerând efectul de înălţime şi creând un decor atât graţios cât şi majestos. Sus, pe piaţeta din faţa bisericii Trinita dei Monti a fost aşezat un obelisc, în anul 1789, la iniţiativa papei Paul al VI-lea, obelisc ce a provenit din grădinile antice ale lui Sallustus, obelisc de factură egipteană.
La baza scării s-a creat o fântână cu aspect bizar, în anii 1627-1629. Autorul ei a fost Pietro Bernini, tatăl renumitului creator Bernini, la îndemnul papei Urban al VIII-lea. El a reprezentat o barcă ornată la extremităţi cu soarele şi albinele blazonului familiei Barbenini, familia papei. Barca de piatră pare a fi naufragiată în bazinul său. Se spune că sculptorului i-a venit ideea într-o zi când o inundaţie provocată de Tibru a împins o barcă până în Pizza di Spagna.
In toată perioada caldă a anului, piaţa este plină de tarabele florăreselor şi de marile lor umbrele colorate. In diferite perioade scara este acoperită aproape în întregime de flori (spre exemplu în aprilie domină azaleele), oferind trecătorilor un delicios spectacol coloristic.
Cu anumite ocazii se foloseşte tabloul scenografic al scării pentru evenimente festive care necesită fast (prezentări de modă, concerte, spectacole în aer liber, zile de sărbătoare, etc.).