vineri, 3 iunie 2011

ZIDURILE DE FORTIFICAŢIE ALE ROMEI ANTICE


Poarta San Sebastian

Conform tradiţiei la întemeierea Romei, Romulus a trassat primele limite ale oraşului şi a trecut la ridicarea unor fortificaţii. Zona delimitată de el era colina Palatin, iar în ultimii ani arheologii bănuiesc că au descoperit urme alei unei fortificaţii străvechi chiar în limitele Palatinului. Prima aşezare romană, chiar în afară de legendă a avut totuşi o incintă fortificată despre care nu se pot emite decât presupuneri. Aceasta chiar dacă s-au descoperit urme puţin semnificative şi încă mult prea nesigure.
O primă incintă fortificată bine atestată istoric şi arheologic este zidul servian, numit şi Murus Servii Tullii. Era o incintă defensivă construită în jurul oraşului în sec. Al 4-lea e.A. Zidul avea 3,6 metri lăţime, 11 Km perimetru şi şaisprezece porţi.

                              Porta Metronia
Zidul servian poartă numele celui de al şaselea rege al Romei, Servius Tullius. Cu toate că se poate vorbi de un contur trasat probabil în sec. al 6-lea e.A, segmentele de zid care ne-au parvenit aparţin unei epoci mai târzii, din timpul Republicii. Zidul a reprezentat o reacţie a Republicii la jafuirea Romei de către galezii conduşi de Brennus, în anul 390 e.A. Zidul a fost construit din blocuri mari de tuf de culoare deschisă cu inserţii de mică, rocă extrasă din Grotta oscura. Anumite porţiuni de zid erau ajutate de un şanţ adânc, cu scopul de a mări înălţimea părţii zidite. In lungul perimetrului de nord, cel mai slab din punct de vedere topografic, se ridicase un val de pământ (agger), o rampă de pământ defensivă în interiorul incintei. Acesta lărgea zidul şi dădea apărătorilor o bază pentru menţinere şi pentru respingerea atacurilor. Zidul era echipat şi cu maşini de război defensive de natura catapultelor.
Celio - le mura tra porta san Sebastiano e porta Ardeatina 1974.JPG
Zidul aurelian între Porta Ardeatina și porta San Sebastiano
Pe timpul celui de al doilea război punic, Hannibal, care zdrobise toate armatele romane pe pământ italic, nu s-a decis să asedieze Roma cu fortificaţile de atunci. Aparenţa lor a fost suficientă pentru a proteja oraşul de cel mai periculos duşman. Zidul era încă menţinut la sfârşitul Republicii şi la începutul Imperiului. In acea epocă Roma începuse deja să se întindă în afara limitelor zidului servian, dar zidul îşi pierduse motivaţia de a exista. Roma era bine protejată prin expansiunea ei continuă şi prin creşterea puterii militare.
Oraşul continua să crească şi să prospere şi nu a mai simţit nevoia unor incinte de apărare până în cel de al treilea secol al erei Noi. In acel secol a crescut pericolul atacurilor barbare şi virulenţa lor. Ca urmare împăratul Aurelianus s-a văzut obligat să un zid cu adevărat important, cu un perimetru mult extins, care să cuprindă toate cartirele din afara zidului cel vechi. Noua incintă avea un caracter defensiv pentru asedii scurte şi neprevăzute. Nu era o incintă fortificată prevăzută să facă faţă unor asedii lungi.

Porta Maggiore

Secţiuni ale zidului servian sunt încă vizibile în multe locuri ale Romei. Cea mai mare parte de zid conservat se găseşte în apropiere de gara Termini, principala gară feroviară a Romei. O altă porţiune notabilă se află pe colina Aventin, incluzând un aer pentru o catapultă defensivă de la sfârşitul Republicii.

Porţile fortificate


O  enumerare a porţilor zidului servian se poate face pornind de la Velabru, în sensul acelor de ceasornic, ocolind Capitoliul, Quirinale, Viminal, Caelius, Aventin, pentru a se ajunge la Forum Boiarium:

*Porta Flumentara – acolo unde Via Aurelia traversa Tibrul şi intra în Roma republicană pe podul Aemilius.

* Porta Ostiensis numită acun Porta san Paolo - se afla la începutul Viei Ostiensis


* Porta Carmentalis – la sud-vest de Capitoliu, între această colină şi Tibru şi între Câmpul lui Marte şi Forum Boiarium. Aici se termina Vicus Jugaris ce venea din Forum Romanum. Numele îi provenea de la altarul nimfei Carmenta aflat nu departe de baza Capitoliului. Se considera că este funest de trecut pe sub această poartă, supranumită din acveastă cauză şi Porta scelerata, adică blestemată. Legenda provine din timpurile semi-legendare ale războaielor romano-etrusce, când trei sute şase fabieni ce au trecurt pe sub ea au ffost masacraţi în bătălia de la Cremera, în 477 e.A.

* Porta Fontinalis – la nord de Capitoliu, acolo unde Via Lata intra în Roma republicană între Câmpul lui Marte şi Forumurile Imperiale.

* Porta Sanqualis – între Quirinal şi Forumurile Imperiale.

* Porta Salutaris sau Porta Salutaris – pe Qurinal

* Porta Quirinallis – pe Qurinal

* Porta Collina – poarta cea mai de nord pe Quirinal, acolo unde Via Salaria şi Via Nomentana intrau în Roma republicană. Se afla în poziţia cea mai vulnerabilă a zidului.

* Porta Viminalis – pe Viminal.

Porta Ostiensis - ulterior Porta San Paolo

Porta Asinaria

* Porta Esqulina – poarta cea mai de est pe Esquilin, acolo unde intrau în Roma republicană Via Labicana, Tiburtina, Praenestina, devenită arcul lui Gallianus. Apeductul Anio Verus se termina în apropiere, în interiorul zidului servian. In 262 arcul lui Gallianus a fost ridicat pe amplasamentul porţi de către marcus Aurelius Victor. In sec. alş 19-lea s-a construit biserica santi Vito e Modesto, alăturată arcului lui Gallianus.

* Porta Querquetulana – între Esquilin şi Caelius, acolo unde intra în Roma republicană Via Tusculana.

* Porta Caelimontana – pe Caelius, aici s-a ridicat arcul lui Dolabella şi Silanus pentru a susţine un tronson din apeductul Aqua Marcia, apoi o ramură a apeductului Aqua Claudia, continuat de Nero.

* Porta Capena – între Caelius şi Aventin, în apropiere de Circus Maximus, acolo unde intrau în Roma republicană Via Appia şi Via Latina.

* Porta Naevia – poarta de sud pe Aventin, acolo unde intra în Roma republicană Via Ardeatina.

* Porta Raudusculana – pe Aventin, acolo unde Via Ostiensis intra în Roma republicană o deviaţie a Via Ostiensis.

Zidul servian

* Porta Lavernalis – pe Aventin, acolo unde o altă deviaţie a Via Ostiensis intra în Roma republicană.


Porta Eschilin

* Porta Trigemina – la baza Aventinului, pe Tibru, în preajma Forumului Boiarium.

Reorganizarea militară a Dunării nu a constituit decât o parte din măsurile defensive ale împăratului Aurelianus (270-275 e.N). Incursiunile barbarilor până în Italia de nord sub Gallianus (260-268 e.N), Claudius Goticul (268-270 r.N) şi chiar la începutul domniei lui Aurelianus, a indus teama despre un atac asupra Romei. Zidul servian, construit sub regalitate şi Republică, devenise inapt pentru apărarea capitalei, care se întinsese mult dincolo de perimetrul său străvechi. Aurelianus a luat decizia de a construi o nouă incintă fortificată împrejurul capitalei mult extinse.


Porta Latina

Zidul său din cărămidă se întindea pe 19 Km şi atingea în anumite puncte o înălţime de 10 metri. Se sprijinea pe cuesul Tibrului şim pe colinele de la est de Tibru. Un bastion avansat pe colina Janiculus proteja cartierul Trastefere (Transtiberium) şi principalele poduri de pe Tibru. In schimb, colina Vatican rămânea fără protecţie. Traseul zidului se sprijinea pe unele monumente existente, precum Cazarma Gărzii pretoriene, pe un mic amfiteatru, pe morminte, precum piramida lui Cestius, pe arcurile apeductelor de pe Esquilin şi pe structurile din grădinile Pincio.

Lucrările au început în anul 272 e.N şi au duratb unsprezece ani până sub domnia împăratului Probus (276-282 e.N). Zidul cuprindea o temelie din blocaj (opus caementicium), înalt de aproximativ 8 metri, având deasupra încăperi boltite sprijinite pe un zid exterior de un metru lărgime. Un drum de rond încorona construcţia. Incăperile serveau pentru depozitare de arme şi pentru magazii, diminuând volumul de construit. La fiecare circa 30 de metri era prevăzut un turn pastrulater.

Incinta fortificată nu era destinată să reziste în cazul unui asediu lung, de care barbarii nu erau în stare, ci numai pentru a proteja Roma de un atac neaşteptat, în aşteptarea unei armate de ajutor.


Porta Pinciana

Această protecţie nu a împiedicat unele jefuiri ale Romei în cursul sec.al 5-lea e.N, cele ale vizigoţilor, vandalilor, ostrogoţilor, sau ale generalului Belizarie pe timpul recuceririi italieui de către Imperiul Roman de Răsărit, în sec.al 6-lea. In schims, el a protejat Roma eficient contra raidurilor sarazinilor în evul mediu timpuriu.

Cea mai mare parte a zidului lui Aurelianus s-a păstrat bine până în zilele noastre şi constituie limita a ceea ce este numit Centro Istorico, în care sunt cuprinse în totalitate cartierele antice.


Porţile zidului Aurelian


Zidul AurelianusZidul Aurelian era străpus de 17 – 18 porţi distincte şi construite în trei stiluri diferite, în funcţie de importanţa lor în epoca edificării. Cele mai importante erau construite cu două arcuri pereche, flancate de două turnuri cilindrice şi erau pavate cu travertin. Porţile cu importanţă secundă nu erau constituite decât dintr-un singur arc, flancat de două turnuri cilindrice şi pavate cu opus latericium. Porţile minore erau realizate cu un singur arc, încadrat de turnuri patrulatere comune. Porta Maggiore, împreună cu apeductul său încalca această regulă.
Pe parcursul secolelor, unele porţi şi-au schimbat numele, sau au suferit deplasări, precum Porta Pia care a fost reconstruită între 1561 şi 1565 de către Michel Angelo la o sută de metri distanţă, din dispoziţia papei Pius al IV-lea.

Lista poţilor, pordind de la nord şi urmând sensul acelor de ceasornic :
  • Poerta del Popolo (porta Flaminia) – unde începea Via Flaminia
  • Porta Pinciana – aproape de villa Borghese
  • Porta Salaria – unde începea Via Salaria
  • Porta Pia – unde începea noua Via Nomentana
  • Porta San Giovanni
  • Porta Nomentana – unde începea vechea Via Nomentana
  • Porta Praetoriana – vechea intrare de la Castra Praetoria, tabăra Gărzii pretoriene
  • Porta Tiburtina – unde începea Via Tiburtina
  • Porta Maggiore (Porta Prarnrstina) – punct de întâlnire a trei apeducte ale oraşului şi unde începea Via Praenestina
  • Porta San Giovanni – alături de Arhibasilica San Giovanni in Latran
  • Porta Asinaria – unde începea vechea Via Tuscolana
  • Porta Metronia
  • Porta Latina – unde începea Via Latina
  • Porta San Sebastiano (Porta Appia) – unde începea Via Appia
  • Porta Ardeatina
  • Porta Pia
  • Porta San Paolo (vechea Porta Ostiensis) alături de piramida lui Cestius, care conduce la Basilica San Paolo fuori mura, unde începea Via Ostiense
Porţile din Trastevere, de la cea mai de sud în sensul acelor de ceasornic :
·         Porta Portuensis
·         Porta Aurelia Pancraziana
·         Porta Settimiana
        Porta Aurelia Sancti Petri
Porta Portuensis
·        


joi, 2 iunie 2011

PROCLAMAŢIA LUI FERDINAND CĂTRE OSTAŞI LA REMOBILIZARE 10 noiembrie 1918

Ora mult asteptata de catre toata suflarea romaneasca, si indeosebi de voi, vitejii mei ostasi, a sunat in sfasit dupa lunga si dureroasa asteptare. Trecerea trupelor aliate peste Dunare ne impune ca o sfanta si patriotica datorie sa luam iarasi arma in mana ca sa izgonim, impreuna cu ele pe vrajmasul cotropitor din tara si sa aducem linistea populatiei asuprite.
Regele vostru va cheama din nou la lupta ca sa infaptuiti visul nostru de atatea veacuri: Unirea tuturor Romanilor, pentru care in anii 1916-1917 ati luptat cu atata vitejie.
Sufletele celor cazuti pe campul de onoare va binecuvanteaza pentru aceasta ultima sfortare: privirile credinciosilor nostri aliati sunt indreptate cu dragoste si incredere spre tara noastra si fiii ei. Camarazii vostri de arme… cari vin in ajutorul nostru, cunosc vitejia voastra de la Oituz, Marasesti si Marasti, aratati-le ca timpul de asteptare n-a putut sa slabeasca bratul ostasului roman. Fratii nostri din Bucovina si din Ardeal va cheama pentru ultima aceasta lupta, ca prin avantul vostru sa le aduceti eliberarea de jugul strain.
Bituinta e a noastra si viitorul va asigura intregului neam romanesc viata pasnică si fericită.
Inainte deci cu vitejia stramoseasca!
Dumnezeu este cu  noi!
Ferdinand

PROCLAMAŢIA REGELUI FERDINAND LA ALBA IULIA CU OCAZIA INCORONĂRII

In preajma sărbătoririi împlinirii a 92 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 (foto), redăm integral textul Proclamaţiei Regelui Ferdinand transmisă cu ocazia „marilor serbări ale încoronării suveranilor României Mari”, care au avut loc la Alba-Iulia şi Bucureşti, în zilele de 15 -17 octombrie 1922:
„Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa Naţională am moştenit Coroana României, după glorioasa domnie a Regelui Întemeietor. Suindu- mă pe Tron am rugat Cerul să dea rod muncei, ce, fără preget, eram hotărât să închin iubitei mele Ţări, ca bun Român şi Rege. Pronia cerească a binecuvântat şi, prin bărbăţia poporului şi vitejia ostaşilor, ne-a dat să lărgim hotarele Regatului şi să înfăptuim dorul de veacuri al Neamului nostru. Am venit astăzi cu Regina - care ne-a fost tovarăşă în credinţă neclintită la răstrişte şi la bucurie - ca printr’această sărbătoare să consacrăm în faţa Domnului şi a scumpului nostru Popor legătura ce ne uneşte dea-pururea cu dânsul.
Punând pe Capul Meu, într’această străveche cetate a Daciei Romane, Coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioase lupte au făcut-o pe veci Coroana României-Mari, Mă închin cu evlavie memoriei celor cari, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe acei cari au proclamat-o într’un glas şi o simţire de la Tisa până la Nistru şi până la Mare.
Într’aceste clipe gândul meu se îndreaptă cu recunoştinţă către viteaza şi iubita noastră armată. Pentru răsplata trudelor trecutului, rog Cerul ca Poporul nostru să culeagă în pace roadele lor binecuvântate şi să propăşească în linişte, frăţie şi muncă harnică. Cu inima plină de dragoste şi credinţă mărturisesc dorinţele sufletului meu: Vreau ca ţărănimea, stăpână pe veci pe ogoarele ce le-a dobândit, să le dea toată puterea de rodire în folosul ei şi al binelui obştesc. Vreau ca muncitorimea, credincioasă Patriei, să-şi afle soarta tot mai prosperă într’o viaţă de armonie şi dreptate socială. Vreau ca, în hotarele României-Mari, toţi fiii buni ai Ţării, fără deosebire de religie şi de naţionalitate, să se folosească de drepturi egale cu ale tuturor Românilor, ca să ajute cu toate puterile Statul, în care Cel-de-Sus a rânduit să trăiască împreună cu noi. Vreau ca Românii din toate straturile sociale, însufleţiţi de năzuinţa unei depline înfrăţiri naţionale, să se folosească toţi de legitima ocrotire a Statului. Vreau ca în timpul Domniei Mele, printr’o întinsă şi înaltă dezvoltare culturală, Patria noastră să-şi îndeplinească menirea de civilizaţie ce-i revine în renaşterea Orientului European, după atâtea veacuri de cumplite zbuciumări.
Sunt sigur că, în îndeplinirea marei noastre datorii, voiu avea sprijinul tuturor bunilor fi i ai Ţării, nedespărţiţi în gând şi în faptă în jurul Tronului. Acestei sfi nte misiuni, în neclintită unire cu Poporul nostru, voiu închina toate puterile mele de om şi Rege şi asupra ei chem, în această zi solemnă de înălţare sufl etească, binecuvântarea celui A-Tot-Puternic.
FERDINAND I, Alba-Iulia,
15 Octomvrie 1922