EVOLUŢIA VIEŢII SOCIALE ÎN ROMANIA MARE 1918-1940

La nivel social, Marea Unire din 1918 si activitatea reformatoare de dupa aceasta au generat mutatii semnificative. Astfel, a avut loc o crestere importanta a populatiei tarii, grevata insa, in vara anului 1940, de pierderile teritoriale.
Anul	Numar de locuitori	Suprafata tarii
1920 1930 1940 1941	17 393 149 18 025 896 19 933 802 13 551 756	316 710 km2 316 710 km2 316 710 km2 195 198 km2
Romania a devenit un stat de marime medie, aflandu-se, in ceea ce priveste populatia si suprafata, pe locul 8 si respectiv 10 intre statele Europei. Cel mai important recensamant al populatiei s-a desfasurat in anul 1930, cand au fost numarati 18 025 896 locuitori. Dintre acestia, 71,9% erau romani, 7,9% maghiari, 4,1% germani, 4% evrei, 3,2% ruteni si ucraineni, 2,3% rusi, 2% bulgari, 1,5% tigani, 0,9% turci, 0,6% gagauzi, 0,3% sarbi si croati, 0,3% polonezi, 0,1% greci, 0,1% tatari, 0,3% alte nationalitati.     Romania a incetat sa mai fie un stat de emigratie, mai ales dupa ce, in 1925, a fost adoptata o lege ce consfintea libertatea emigrarii. Pana in 1938, s-au asezat in Romania 28 580 cetateni straini si au plecat 11 709 cetateni romani. Marea majoritate a populatiei, in procent de 78,9%, a continuat sa traiasca in lumea satelor. Restul, de 21,1%, era concentrata in orase, ca Bucuresti, cu 630 000 locuitori, sau Cernauti, Galati si lasi cu cca 400 000 locuitori fiecare. 0 statistica din 1930, privind repartitia fortei de munca pe profesiuni, arata ca 72,3% dintre locuitori lucrau in agricultura, 9,4% in activitati industriale, 4,8% erau functionari, iar 4,2% se ocupau de comert si credit.    Fiecare provincie unita cu patria-mama, in anul 1918, a avut, in acest context, elemente specifice ale structurii sociale. In Basarabia, taranimea era numeroasa, iar intelectualitatea redusa, dar activa din punct de vedere politic. In Bucovina, marea majoritate a intreprinzatorilor capitalisti era de origine straina-germana sau evreiasca. Taranimea se ocupa in special cu cresterea vitelor. In Transilvania, dominau burghezia mica, industriala si comerciala, dar si taranimea si lucratorii industriali. Acestea au contribuit la cresterea, in ansamblul structurii sociale, a rolului si importantei burgheziei si muncitorilor, categorii sociale intre care s-a stabilit relatia sociala fundamentală in perioada interbelică.

ROMÂNII DIN AFARA STATULUI NAŢIONAL 1867-1914

Transilvania, Crișana, Maramureș

          Transilvania a continuat să reprezinte, în perioada dinaintea Marelui Război, cea mai importantă provincie cu populație românească aflată sub dominație străină. în 1900, Transilvania număra 5,2 milioane de locuitori. In toate recensămintele efectuate de autoritățile maghiare, în pofida falsificării unor date, românii au reprezentat majoritatea populației provinciei. Conform acestora, în 1880 ei reprezentau 47,44% din populație, în 1890 47,98%, în 1900 47,20%, iar în 1910 46,20%. In 1902, din 4 597 de comune din Transilvania, românii dominau numeric în 2 971, adică în 67,4% dintre acestea. Scaderea procentului se explica și prin treceri de locuitori în Vechiul Regat, sau prin emigrarea în S.U.A. si Canada.
                 Printr-o serie de măsuri legislative cu caracter discriminatoriu, precum: legea uniunii, legea pentru egala in-dreptațire a naționalităților, legea învățămantului (1868), legea electorală (1874), legea Trefort (1879), Ungaria a agravat la maximum situația românilor din Transilvania. Astfel, au fost anulate toate drepturile si libertățile politice ale populației românești, națiunea maghiară a fost proclamată "unitară și indivizibilă", a fost supusă maghiarizării toată administrația de stat, au fost respinse, sub pretextul "atentatului la ordinea de stat", orice revendicări cu caracter național, s-a îngrădit drastic accesul românilor la viața politică, s-a introdus in mod obligatoriu limba maghiară în învățămant, inclusiv în cel primar. In 1870, din 26 de școli existente în învățămantul mediu, doar 5 funcționau cu predare în limba română, fiind frecventate de numai  840 de elevi.

Basarabia  

Teritoriul dintre Prut si Nistru a fost anexat de Rusia în urma războiului ruso-turc dintre 1806-1812, încheiat cu pacea de la Bucureşti din 1812. In perioada ce a urmat, în ciuda unui control militar ţarist efectiv, s-a acceptat menținerea unor elemente de autonomie specifice provinciilor de margine ale Imperiului. In 1817, provincia avea o suprafață de 45 630 km pătrați și o populație de 482.630 de locuitori, dintre care 86,7% erau romani. Restul erau ruteni, evrei, lipoveni, greci, armeni, bulgari, găgăuzi. Ea constituia o zona cu importanță economică, date fiind numeroasele cirezi de vite și cantitățile mari de cereale ce se obțineau aici.
   Cu toate acestea, datorită asupririi naţionale s-a desfăşurat mereu un exod de populaţie peste Prut, în Moldova. In 1818 regiunea a primit statutul de regiune de graniță (oblastie), iar capitala s-a stabilit la Chișinău. S-a elaborat Regulamentul Basarabiei, care a constituit o lovitură grea dată autonomiei acestei provincii romanești. Până în 1828 teritoriul a fost condus de un guvernator militar ce colabora cu un sfat boieresc. Pentru a atrage boierimea locală, s-au luat măsuri de distribuire, către aceasta, a unor pământuri, în alte zone ale Rusiei, și proclamarea sa drept nobilime ereditară. După 1828, măsurile de integrare forţată a Basarabiei în cadrul Rusiei s-au accelerat, autonomia sa fiind practic desfiinţată. La sfârșitul perioadei, între 1828 și 1871, ea a devenit o simplă provincie (gubernie) în cadrul Imperiului Romanovilor, fiind guvernată autocratic. Ţarismul a desfățurat intens o politică de colonizare cu populație slavă, ucraineană, poloneză și chiar germană adusă din zonele Marii Baltice. In administrație s-a desfășurat un proces de rusificare din ce în ce mai intens. Statutul de gubernie a semnificat aplicarea legilor ruse, introducerea instituțiilor corespunzatoare, obligativitatea folosirii limbii ruse și a alfabetului chirilic în administrație, Biserică și școală.
   S-a deschis, astfel, drumul politicii de deznaționalizare, ce a generat protestul populației românești. In Basarabia, principala formă a luptei naționale a devenit lupta pentru păstrarea limbii române. In 1848 s-a publicat gazeta "Românul", iar în 1862 boierul Cristi cerea permisiunea de a deschide o tipografie, dar solicitarea i-a fost respinsă. Marile evenimente din România, și anume revoluția din 1848-1849, unirea Moldovei cu Muntenia, au avut un ecou puternic în rândul populației românești dintre Prut si Nistru, fapt ce a determinat autoritățile țariste să impună întreruperea oricăror legături cu Țara, intensificând politica de rusificare a populației românești. In 1867, limba română a fost interzisă în toate școlile din Basarabia, limba rusă devenind obligatorie. In campania de rusificare s-a remarcat Episcopul Pavel Lebedev. S-a decis, de asemenea, ca toate cărțile vechi bisericești să fie strânse din sate și trimise la Arhiepiscopia din Chișinău, unde multe din ele au fost distruse. Totuși, în 1890, autoritățile țariste erau nemulțumite de menținerea și afirmarea specificului național al populației românești, astfel că țarul Alexandru al III-lea a cerut guvernatorului Batiuskov să cerceteze cauzele ineficienței procesului de rusificare. Românii au continuat, astfel, să reprezinte, în ciuda politicii de deznaționalizare, contingentul etnic cel mai important din Basarabia, lucru relevat și de recensăminte. In 1834 ei reprezentau 86% din populație, în 1862, 66,4%, în 1871, 67,4%, iar în 1897, ca rezultat al rusificării, doar 47,6% dintre locuitori. Românii erau oricum cei mai numeroși, căci 19,6% erau ruteni și ucrainieni, 8,2% ruși, iar 11,8% evrei. Problema Basarabiei a fost subiect de discuție între Marile Puteri, dar și între Romania și Rusia. Dacă, în 1856, județele din sudul Basarabiei, - Cahul, Ismail si Bolgrad - au fost retrocedate Moldovei, până în 1877, guvernul țarist a căutat, pe diferite căi, să anuleze prevederile Tratatului de la Paris în acest sens. A reușit aceasta însa doar încălcând integritatea teritorială a României, prevazută a fi respectată prin Convenția de la 4 aprilie 1877. Congresul de la Berlin, din anul 1878, a acceptat ca Rusia sa încorporeze întreaga provincie românească dintre Prut și Nistru.
   La începutul secolului al 20-lea mișcarea națională a populației romanești s-a intensificat. Ea a fost condusă de o pleiadă de intelectuali, precum lon Ienculeț, lon Pelivan, Emanoil Gavriliță, Alexandru Nour, Constantin Stere, Pantelimon Halipa, Vasile Stroescu și alții. După revoluția din 1905-1907, în Basarabia s-au afirmat trei grupări, și anume gruparea radicală a studenților, cea a intelectualilor, cea a boierilor moldoveni conduși de P. Dicescu, care au format, mai tarziu, Partidul Moldovenesc Democrat. La Chișinău s-a format și a activat "Societatea moldovenească pentru răspandirea culturii naționale" și a fost publicat ziarul "Basarabia". In ciuda represiunii, populația românească a continuat să militeze pentru emanciparea națională, folosirea limbii române în școală, Biserică și administrație.

Bucovina   

Anexată în 1775, în urma unor rapturi teritoriale, de catre Habsburgi, Bucovina s-a aflat, până în 1786, sub ocupație militară, iar apoi alipită Galiției. In 1849 ea a devenit ducat aflat sub directa guvernare a împăratului de la Viena. Politica de deznaționalizare forțată a românilor practicată de Habsburgi a vizat în special Biserica și școala, unde a fost interzisă folosirea limbii române și au fost facilitate mari imigrări de populație ucraineană, germană, ruteană, slovacă. In cele din urmă, s-a produs și descreșterea treptată a populației românești și creșterea populației ucrainene. In 1848 populația Bucovinei a numarat 377.571 locuitori, din care 209.293 români și 108.907 ucraineni. In 1900, din 730.195 locuitori, 229.018 erau români și 297.798 ucraineni. Restul populației era reprezentată de germani, polonezi, maghiari, ruteni, armeni.

Dobrogea    

Spațiul Dobrogean a urmat un drum propriu, ce a permis supraviețuirea populației românești. Dobrogea nu a fost integrată total structurilor Imperiului Otoman, iar lupta antiotomană a voievozilor români a suscitat, mereu, idealul luptei sociale și naționale. Populația românească a continuat să viețuiască în comunități proprii nu doar în mediul rural, ci și în orașe. Centrul politic, administrativ și militar al regiunii s-a aflat, în secolul al 19-lea, la Babadag. După 1848 s-a constatat o strângere a legăturilor cu românii din Vechiul Regat. Biserica și școala au rămas, în continuare, principalele instituții în lupta pentru drepturi naționale. Cu concursul și al unor cărturari ardeleni, școala dobrogeană a devenit o armă de luptă pentru păstrarea spiritului românesc, fiind întreținută de comunitățile locale și statul roman. Nifon Bălăsescu a fondat circa 25 de școli, dintre care cea de la Tulcea a fost sprijinită financiar direct de către guvernul de la București. Congresul de la Berlin din 1878 a recunoscut dreptul istoric al României asupra Dobrogei. Intr-o proclamație adresată armatei, la 14 noiembrie 1878, de principele Carol, cu prilejul unirii Dobrogei cu România, se spunea că "veți merge în Dobrogea nu în calitate de cuceritori, ci amici, ca frați ai locuitorilor, care de azi înainte sunt concetățenii noștri".

TEXTUL TRATATULUI DE PACE DE LA BUCUREŞTI 1918

Sursa: Statele Unite ale Americii, Departamentul de stat, Texte româneşti - pace
(Washington DC: Statele Unite  Aparatul de imprimare al Guvernului, 1918), pp 5-28

Ratificat de către Bundesrat-ul german la 04 iunie 1918: prin Reichstag 03 iulie 1918: de către Camera românească 28 iunie 1918: de către Senatul român 04 iulie 1918. (Deutscher Reichsanzeiger, 05 iulie şi 06 iulie 1918; Istorie curentă, august 1918, pag. 321)

Text publicat în limba germană ca Reihsanzeiger Deutscher: 08 mai 1918

Germania, Austria-Ungaria, Bulgaria şi Turcia, pe de o parte şi România pe de altă parte, animate de dorinţa de a aduce stării de război între ele la un capăt şi de a restabili relaţiile de prietenie ale popoarelor lor în domeniul de politică, drept şi economie, au decis să transforme preliminariile de pace semnate în Buftea, 05 martie 1918, într-un tratat de pace final. In consecinţă, plenipotenţiarii guvernelor celor Patru Puteri menţionate, şi anume, pentru guvernul german Imperial, secretarul de stat pentru afaceri externe, Actual Consilier Imperial Coroană, Herr von Kuhlmann, Actual Consilier Imperial Coroană, Herr von Körner, director al Foreign Office, Consilier Imperial Coroană real, Dr. Kriege, General prusac Maior regal, Herr Hell, Şeful Statului Major General al Comandamentului Suprem al Grupului de Armate Mackensen, căpitanul Imperial Naval, Herr Bene: pentru Guvernul Imperial şi Regatul comun austro-ungar, Ministrul Casei Imperiale şi Regale şi al Afacerilor Externe, Consilier Imperial şi Privat al Majestăţii Regale Apostolice, baronul Burian von Rajecz; pentru guvernul bulgar regal, Preşedintele ministerial regal, Dr. Radoslavoff , ministrul regal de Finanţe M. Tontscheff, Generalul-maior regal M. Zanttloff, adjunct al Adunării Naţionale M. Kostoff, Dr. Miletitsch, profesor la Universitatea din Sofia, pentru Guvernul Otoman imperial, ministrul de Externe Imperial pentru afaceri Ahmed Nessimy Bey, General Imperial al Cavaleriei Ahmed Izzet Paşa, Sub-secretar în Ministerul Imperial al Afacerilor Externe Rechad Bey Hikmet, pentru guvernul român regal, preşedintele ministerial regal, M. Marghiloman, ministrul Regal pentru Afaceri Externe , M. Arion, Royal ministrul regal plenipotenţiar, M. Papiniu, şi ministrul regal, în pensionare, M. Burghele, s-au întâlnit la Bucureşti pentru a continua negocierile de pace, şi după prezentarea de depline puteri, găsite în bună şi cuvenită formă , au convenit asupra următoarelor dispoziţii:

Primul capitol

Reînfiinţarea de pace şi prietenie.

ARTICOLUL I.

Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia, pe de o parte şi România pe de altă parte, să declare, că starea de război între ele este încheiată. Părţile contractante au decis să trăiască de acum înainte unul cu altul în pace şi prietenie.

ARTICOLUL II.

Imediat după ratificarea tratatului de pace, relaţiile diplomatice şi consulare vor fi reluate între părţile contractante. In ceea ce priveşte admiterea de consuli de ambele părţi, alte acorduri sunt rezervate.

Al doilea capitol.

Demobilizarea FORŢELOR româneşti de luptă.

ARTICOLUL III.

După semnarea tratatului de pace şi pe baza dispoziţiilor cuprinse în articolele IV-VII, demobilizarea armatei române, acum în curs de desfăşurare, va fi efectuată imediat.

ARTICOLUL IV.

Birourile militare generale ale armatei, autorităţile superioare de comandă şi instituţiile militare vor fi menţinute astfel cum este prevăzut în ultimul buget de pace. Diviziunile 11-15 continua demobilizarea lor astfel cum se prevede în Tratatul de la Focşani din martie, 1918. A diviziilor române nr.1 la 10, 2 divizii care deservesc în Basarabia rămân pe picior de război, împreună cu batalioanele de vânătoare rămase de la diviziile de vânătoare desfiinţate, precum şi cele 2 divizii de cavalerie al armatei române, până când, după cum va rezulta din operaţiunilor militare desfăşurate în Ukrainia de Puterile Aliate, nu va mai fi nici un pericol pentru frontierele României. Restul de 8 divizii rămâne în Moldova cu personalul de întreţinere a lor şi de comenzi, pe un picior de pace redus. Acestea vor cuprinde patru regimente de infanterie din 3 batalioane fiecare, 2 regimente de cavalerie din 4 escadroane de fiecare, 2 regimente de artilerie de câmp din 7 baterii fiecare, un batalion de pionieri şi trupe şi tehnică necesară convoaielor, al căror număr trebuie să fie stabilit într-un acord ulterior; forţa totală a acestor divizii de infanterie 8 nu trebuie să depăşească 20.000 de oameni, iar a cavaleriei nu trebuie să depăşească 3200 bărbaţi şi că din totalul de artilerie a armatei române, în afară de diviziile care rămân mobilizate nu trebuie să depăşească 9000 oameni. Diviziunile care rămân mobilizate în Basarabia, în caz de demobilizare, să fie readuse pe picior de pace la fel cu cele 8 divizii menţionate în teza 4. Toate celelalte trupe romanesti care nu există în timp de pace, vor fi desfiinţate. Perioada activă de serviciu rămâne acelaşi ca în timp de pace la rezervişti, inclusiv la forţele regimentelor de Calaraşi şi nu vor fi chemate sub drapel până după încheierea păcii generale.

Articolul V.

Muniţie, mitraliere, arme de mână, cai, vagoane şi muniţii puse la dispoziţie în consecinţă de reducerea sau desfiinţarea trupelor romaneşti vor fi transferate, până la încheierea păcii generale, sub comanda forţelor aliate de ocupaşie din teritoriile româneşti şi să fie luate în grijă de către aceasta, şi sub supravegherea indicată de comanda supremă vor fi vizionate şi administrate de către trupele din depoul Roman. Muniţia care urmează să fie lăsată cu armata română în Moldova este limitată la 250 de cartuşe pentru fiecare puşcă, la 2500 cartuşe pentru fiecare mitralieră şi la 150 de fotografii pentru fiecare bucata de muniţie. Armata romaneasca are dreptul, în acord cu comanda supremă a forţelor aliate în luptă, la schimb cu materiale inutile în depozitele din regiunile ocupate şi a cererii de înlocuirea depozitelor de armament şi muniţii utilizate mai sus. Diviziile care rămân mobilizate în Basarabia îşi păstrează valoarea de muniţie permisă în mod regulat, în stare de război.

Articolul VI.

Până în momentul evacuării teritoriilor ocupate de trupele romanesti demobilizate acestea trebuie să rămână în Moldova. Excepţie la prezentul regulament se face cu privire la forţele menţionate la articolul V, teza 1, necesare pentru conservarea arme şi alte materiale depozitate în aceste teritorii. Trupele demobilizate, şi ofiţeri de rezervă ar putea reveni în teritoriile ocupate. Ofiţeri ai armatei active şi alţii găsiţi anterior în serviciu activ trebuie, în scopul de a reveni în aceste teritorii, să-şi asigure permisiunea de comanda supremă a Forţelor Aliate din luptă.

ARTICOLUL VII.

Un ofiţer din statul major al Puterilor Aliate, cu personal, este numit ca ofiţer de legătură la comandantul şef român în Moldova, şi în teritoriile ocupate româneşti, un ofiţer român al Statului Major General, cu personal, este numit ca ofiţer de legătură la comanda supremă al forţelor aliate luptă.

ARTICOLUL VIII.

Forţele Române fluviale şi maritimr sunt, până când condiţiile din Basarabia vor fi clarificate, rămân intacte în ceea ce priveşte forţele lor şi echipamente, în măsura în care aceste forţe nu sunt restricţionate în conformitate cu articolul IX. Ulterior aceste forţe de luptă trebuie a fi restaurate pe picior de pace în situaţia lor obişnuită. Exceptate de la acestea sunt forţele poliţiei fluviale necesare şi forţele navale care pot fi utilizabile în Marea Neagră ca protecţie a navigaţiei comerciale şi restabilirea benzii navigabile libere de mine. Imediat după semnarea tratatului de pace, aceste forţe fluviale, pe baza unui acord special, vor fi puse la dispoziţia organelor însărcinate cu poliţia pe râuri. Comisia tehnică navală din Marea Neagră are dreptul de a dispune de forţele maritime; un ofiter roman naval trenbuie a fi numit la această Comisie pentru a stabili legătura.

Articolul IX.

Tot personalul militar şi navale care în timp de pace au fost angajate în porturi şi în navigaţie, în momentul de demobilizare, vor fi puse în primul rând, pentru ca acestea să poată găsi locuri de muncă în fosta lor activitate.

Al treilea capitol.

Cesiuni teritoriale.

ARTICOLUL X.

In ceea ce priveşte Dobrogea, în conformitate cu nr 1 a preliminariilor păcii trebuie să fie cedate de România, următoarele teritorii:

a. România cedează Bulgariei teritoriul bulgar care a scăzut la ea, ca urmare a tratatului de pace de la Bucureşti din 1913 cu o rectificare de frontieră în favoarea Bulgariei, astfel încât noua frontiera bulgară în Dobrogea, trasate cu cerneală roşie pe harta anexată la acest tratat, va avea de acum înainte cursul următor: noua frontiera a Bulgariei în Dobrogea începe la un punct situat la vest de satul Cochirleni pe Dunăre, în care operaţiunea lac situată la sud de satul Cochirleni şi pârâul ce conectează lacul cu Dunărea sunt alocate Bulgariei. Ea trece prin mijlocul lacului situată la sud de satul Cochirleni şi prin mijlocul lacului situat la nord de Mic Ivrinez, urmeaza talvegul văii Pestera, continuă spre nord de la marginea de nord a satului Daidia, care merge la Bulgaria, reduceri înălţimea între Saidia sate şi Mircea Voda, conduce spre nord de. la marginea de nord a satului Mircea Voda, care merge la Bulgaria, urmează apoi creasta de înălţime care se ridica la est de satul Mircea Voda, reduceri deal 127 (Idris Kiruos), continuă în direcţia est până la Valul lui Traian , care ajunge la aproximativ 2 ½ kilometri spre nord de la punctul 129, urmează apoi Vadul de Traian la un punct situat la sud de satul Osmancea, şi apoi talvegul văii care leagă satele Osmancea şi Omurcea, ruleaza la nord de nord marginea satului Omurcea, care merge la Bulgaria, apoi, în direcţia spre est, la deal 6 (Pipiliga Juk), reducerile acest deal şi continuă în direcţia est sale, care trece prin Orta Tabia şi apoi 1 km la nord de marginea de nord a Agigea sat care merge la Bulgaria traversează autostrada Constanta-Techirghiol, urmează într-o direcţie sud în lacul situat la est de comuna Agigea, pe care-l traversează în aşa fel încât le emite în mijlocul malul de est, de unde intră în Mărea Negră. Harta menţionată la început constituie o parte esenţială a tratatului de pace. O comisie compusă din reprezentanţi ai Puterilor Aliate, imediat după semnarea tratatului de pace, determină şi demarchează la faţa locului linia noii frontiere a Dobrogei. La frontiera Dunării dintre teritoriile cedate către Bulgaria şi România urmează talvegul râului. Imediat după semnarea tratatului de pace, dispoziţii mai detaliate vor fi introduse întrecele două Puteri cu privire la stabilirea de talvegul; Delimitarea descrisă la punctul b va fi făcută în toamna anului 1918 la apa mai scăzută.

b. România cedează la Puterilor Aliate parte a Dobrogei situate la nord de linia noii frontiere descrise la punctul a, până la Dunăre şi exact între bifurcarea râului şi a Mării Negre, chiar la bratul Sf. Gheorghe. Frontiera Dunării dintre teritoriile cedate de Puterile Aliate şi România va urma talvegul pârâului. Detaliile cu privire la determinarea talvegul trebuie să fie convenite între Puterile interesate imediat după semnarea tratatului de pace; delimitarea va avea loc în toamna anului 1918. Puterile Aliate au în vedere că România obţine un drum garantat comercial la Marea Neagră prin Cernavodă şi Constanţa.

ARTICOLUL XI.

România este de acord că frontiera ei se acorde o rectificare în favoarea Austro-Ungariei în mod astfel încât noua frontiera trasată în cerneală roşie pe harta, anexat la Tratatul va avea de acum înainte cursul următoarele: noua frontieră incepe de la calea ferată de tăiere la vest de Turnu-Severin, la sud de Dudasu. Acolo se trece la o distanţă de 400 m la vest de ultimele case situate la capătul vestic al Dudasu, şi de marginea vestică a localităţii a Seretu peste J din inscripţia de pe harta a pârâului Jidoscita, în întreaga J de inscripţia localităţii Jidoscita, peste deal 682 D. Matoret (summit-ul merge la Ungaria), apoi de-a lungul autostrăzii a declarat deal în direcţia Ciresiu, autostrada merge în Ungaria, apoi de la marginea de vest a Ciresiu , de-a lungul drum de tara peste N de inscripţia localităţii Jupanesci, ajunge la E de inscripţia Gornenti, care trece prin F a inscripţia Costesc, la deal 1333 Mt. Sec (summit-ul merge la Ungaria) şi de acolo în direcţia nord direct la frontiera actuală între România şi Ungaria, care rămâne intact până la punctul în care pârâul Craiova intra in Cerna. Din punct de menţionat în cazul în care pârâul Craiova intră în Cerna, la Cerna se formează noua frontieră până la punctul A din inscripţie Rinceunisora, apoi frontiera apleacă spre est şi traversează D. inscripţia Milano, trece inscripţia D. Negoea la sud, traversează inscripţie D. Seniuleului în direcţia est direct la drumul care duce de la Cheile Vulcan la sud, care taie 600 metri la sud de Buliga, apoi la punctul de intersecţie al râului Ztilv şi rutier la sud de inscripţia Lainici. Ea purcede direct spre est la pârâul Sadu, apoi de-a lungul pârâului nord-est de sursa lor (1 km est de U a inscripţie Stana Prislopu), apoi directlv spre nord până la frontiera prezent la punctul 2529 VRF. Mandrei, şi de-a lungul frontierei vechi la 400 de metri sud-vest a V a VRF inscripţie. Ciobavul. Din acest punct de frontieră trece într-o linie directă de către est, la marginea de sud a Bucolie, la sud de VRF inscripţia Repede, la sud de inscripţia Ciungetu şi de inscripţia Par. Latorita. Rezultă apoi 400 de metri sud a dealului 1632 Piscu Moldovisulai în direcţia est până la confluenţa km sud-vest 1 pârâul R a inscripţia Racovita, la 2 km sud de la locul Bolioara, trece la marginea de nord a Titesti la deal 1248 Zanoaga (summit-ul de gând să Ungaria), peste U a Stana inscnption Cioricu, 1 km sud de deal 1862 Comarnicul, peste calea ferată cu ecartament îngust 3 km sud-vest de deal 2000 Mt. Lipitoarea apoi în direcţia est peste dealuri 1961,1932, 1576, 1772, 1607, 2338 M,. Bătrâna 2237, punctul trigonometrice 2379, M. Papusa, 1785, 1411, 1264, 1265, 1074 (toate aceste reuniuni la nivel înalt de gând să Ungaria), taie autostrada Campolung-Brasso la sud-est km podul 1 de la punctul 1074, trece apoi pe punctul 1265 (pod şi summit-ul atât de gând să Ungaria) şi ajunge la frontieră prezent într-o din cauza est direcţie aproape la jumătatea distanţei între VRF inscripţia Ilie. Santu şi VRF. Sigluia la deal 1880.

Frontiera prezente până la deal 1909 rămâne intact; noua frontieră, apoi duce de la faptul că peste deal C a doua a Schitu inscripţia Pestera Decebal, peste U de înscriere Caraimanu, peste B de inscripţia V. Cerbulni, de-a lungul marginii de nord a Azuga peste O a doua inscripţie Azuga, peste deal 1505, care este lăsată la România, în V de inscripţie. de VRF. Cajacu, apoi îndoire la 1 km sud sud-est de Mt inscripţie. Prislop peste deal 1531 (care merge la Ungaria), peste deal 1128, 873, 1235, l540 (toate din care merge în Ungaria), 1 km sud de la punctul 1771 Mt. Grohitis deal 1450 (toate aceste puncte de gând să Ungaria), apoi 700 de metri sud de la punctul 871 din locul numit Teleajenului, peste punctul 961 (care merge la punctul Ungaria), 1 km sud de la punctul 1340 (în V de înscriere tătarilor Havas P .), peste 975 de puncte, 1486, 1115 (toate cele trei puncte de gând să Ungaria), apoi mai departe în direcţia nord-est de tăiere pe autostrada în valea Podza, la 2 km nord-vest de G de înscriere Gura Sirtulni, apoi, prin puncte de 1183, 1363, 600 de metri sud de la punctul 1338, apoi la nord-est în nord km 1 de la punctul 789, în cazul în care se alătură frontiera prezent între Ungaria şi România. Frontiera antic rămâne intact până la punctul 2 ½ km sud-vest a Popii, apoi trece în nord-est direcţie până la sud-est km punctul 1 de la punctul 1530, apoi face aici o întoarcere bruscă spre est nord-vest de la punctul 1530, la est de puncte 1521, 1587 şi îndoire la nord-est în jurul punctului 1490 Mt. Condratu, la est de punctul 950, de trecere de cale ferată cu ecartament îngust 4 km vest de Lepsa, la est de punctul 1374 Mt. Sboina Neagra, la est de punctul 1014 Mt. Resboiului şi trecere de cale ferată mici 2 km est de la punctul 508, 1 km est de punctul trigonometrice 1167 Mt. Maguis Casinului, apoi, prin punctul 843, 1 km est de la punctul 737, în punctul 704, 716, S de înscriere Hirsa, sud-vest de malul Harja, post militar 962, militare post 3 km nord-vest ale acestora (toate punctele de mai sus merge la Ungaria) . apoi spre nord peste îndoire punctul 1050 VRF.

Cheschtului (punct care merge la Ungaria), de acolo ascuţite la nord-vest, la nord de punctul 1071 Mt. Cleja nord de-a lungul pantei de la punctul 1108 la est de punctul trigonometric 1653 Mt. Nemira, care trece la est de punctul 1370, trecerea mici de cale ferată 3 km vest de la punctul 479 Poiana Uzului, pe punctul trigonometrice 1342 (summit-ul merge la Ungaria), care trece 1800 metri est de la punctul 682, care traversează calea ferată de pe Valea Trotusului de la P inscripţie Preluci, urmează direct la est de U de înscriere Agasu, în punctul în 1275, 1613 (puncte care merge în Ungaria), la est de punctul trigonometrice Csülemer 1651, la est de punctul trigonometrice Tarhavas 1662, peste M de înscriere Switch to Garda, la est de punctul 1573, trece la est de punctul 1463 Mt. Mairus, 762 direct la vest de punctul 1211, trecerea de cale ferată mici în valea Bicazului, la est terminalul său de Tasca, la est de punctul 1245, la vest de punctul 932, punctul rotunjire trigonometrice 1904 Teca (2 km nord-est de cel mai înalt punct) peste S de înscriere Schitul Ducau, la vest de punctul 1080, şi traversarea unei autostrăzi în valea Bistricioarei, pe G de înscriere Grintiesiul, apoi spre est, peste punctul de 1,145 Frasin, 1021, peste C de înscriere Farcasa, la est de punctul trigonometrice 1086, punctul 1150, trigonometrice punctul 1534, Monte Bivol, punctul 1276, punctele 1208, 975, 1010, 882, de aici îndoire la nord-est la doi kilometri sud de Paiseni peste N de înscriere Paiseni, O inscripţie din Moldava, L de înscriere Kornoluncze, în partea de est a marginea de la locul Rotopanesti şi marginea de sud a Mihaesti, apoi lângă deal 393 A din Mihaesti, apoi vechea frontieră din Austria, în direcţia de România la 2 km sud-est a punctului de trigonometrice 503 La Zara, apoi nord-est de îndoire peste punctul 305, 281 pe Sereth, la marginea de est a Talpa, la marginea de est a Colinesti, punctul 396, 402, ½ km la est de Dersca, peste punctul 189, 198, 332, 304, Ziehbrunnen un km sud-vest de la punctul 311, partea de est a marginea Baranca, la marginea de est a Pilipauti, punctul 251, la Prut, la 1 kilometru la est de Lunca.

Harta menţionată la începutul constituie o parte esenţială a tratatului de pace. Două comisii mixte compusă dintr-un număr egal de reprezentanţi ai Puterilor interesate imediat după ratificarea Tratatului de Pace determina şi demarchează la faţa locului linie noua frontieră.

ARTICOLUL XII.

Proprietăţile de stat din teritoriile romaneşti ocupate trec fără acordarea de despăgubiri şi fără servituţi, ci de apărarea drepturilor privat în cadrul acestor regiuni, în statul care le achiziţionează. Din faptul că aceste teritorii au aparţinut în trecut României, acolo se anulează orice obligaţie de orice natură, indiferent fie la România sau la statele-devenind proprietari cu privire la aceasta.

In plus, statele care achiziţioneaza teritoriile cedate, vor intra cu România în acorduri cu privire la următoarele puncte:

1. In ceea ce priveşte naţionalitatea locuitorilor până în prezent român din aceste teritorii în care acesta din urmă trebuie, în orice caz să fie acordat un drept de opţiune şi emigraţia;
2. Privind repartizarea proprietăţilor. districtele comunale taie prin noile frontiere;
3. Cu privire la atribuirea arhivelor, actele autorităţilor judiciare şi administrative, înregistrările instanţelor şi administraţia, precum şi personal civil registru;
4. privind gestionarea noilor frontiere;
5. în ceea ce priveşte efectul schimbărilor teritoriale pe cartiere diecezan;
6. în ceea ce priveşte efectul modificărilor teritoriale asupra tratatelor politice.

După semnarea tratatului de pace, Romania va lăsa, la cererea lor, ofiţerii şi forţele militare care provin din teritoriile cedate, şi să le permită să se întoarcă în patria lor.

CAPITOLUL AL PATRULEA.

INDEMNIZAŢII DE RĂZBOI.

ARTICOLUL XIII.

Părţile contractante renunţă reciproc despăgubiri pentru cheltuielile de război lor, adică, cheltuielile statului pentru desfăşurarea războiului. Acorduri speciale. în ceea ce priveşte reglementarea despăgubiri de război sunt rezervate.

Capitolul al cincilea.

Evacuare a teritoriilor ocupate.

Articolul XIV.

Teritoriile romanesti ocupate de către forţele militare ale Puterilor Aliate vor fi evacuate la un moment dat pentru a fi determinată mai târziu sub rezerva dispoziţiilor din al treilea capitol în raport cu cesiuni de teritoriu. În timpul ocupaţiei, forţele de armata de ocupaţie nu va depăşi 6 divizii, nu inclusiv detaşamentele utilizate în domeniul activităţilor economice.

Articolul XV.

Până la data de ratificare a tratatului de pace administrarea prezent de ocupaţie va continua cu autoritatea exercitată până acum. Dar guvernul român, imediat după semnarea tratatului de pace, poate proceda la numirea şi eliberarea din funcţie a personalului oficiale pe care le consideră adecvate.

Articolul XVI.

După ratificarea tratatului de pace, administraţiei civile din teritoriile ocupate va fi din nou transferate către autorităţile române, pe baza articolelor XVII la al XXIII-lea.

ARTICOLUL XVII.

In conformitate cu dorinţa de guvernul român, şi până după evacuarea din teritoriile ocupate, un ofiţer civil al administraţiei de ocupaţie va fi desemnat pentru fiecare minister române, în scopul de a facilita, pe cât posibil, transferul de civili de administrare a autorităţilor române. Mai mult. autorităţile române vor trebui să se conformeze cu reglementările care comandanţii armatei de ocupaţie ar putea crede că este necesar să se adopte, în interesul siguranţei publice în teritoriile ocupate, precum şi în interesul securităţii de întreţinere şi distribuţia de lor trupe. Mijloacele de comunicare, în special căile ferate, serviciul poştal telegraf aride vor, până la noi ordine, rămâne sub administraţie militară, acestea vor fi puse la dispoziţia autorităţilor române şi persoane, pe baza acordurilor care urmează să fie atins la acest chestiune. În ceea ce priveşte cooperarea m comandă înalt de reglementare a mişcărilor financiare şi operaţiuni monetare, un acord aparte este rezervat, în special cu privire la operaţiunile de afaceri a Băncii Naţionale româneşti şi biroul central al băncilor oamenilor.

ARTICOLUL XVIII.

Jurisdicţia în districtele ocupată, sub rezerva dispoziţiilor cuprinse în § § 2 şi 3, vor fi complet preluate din nou de către instanţele româneşti. Puterile Aliate îşi păstrează competenţa deplină asupra persoanelor care fac parte din armata de ocupaţie, atât în ​​afaceri penale şi civile, precum şi în calitate de autoritate de poliţie peste aceste persoane. Pedepseşte acte comise împotriva armatei de ocupaţie va fi decisă de competenţei sale militare; acelaşi lucru se aplică pentru infracţiunile împotriva ordonanţelor de administrare de ocupaţie, în măsura în care în conformitate cu articolul XXII, § 1, aceste ordonanţe încă provizoriu în vigoare. Mai mult, afacerile care au fost stabilite înainte de tribunale instituite de către administraţia de ocupaţie înainte de ratificare a tratatului de pace, vor fi judecate de către aceste tribunale.

ARTICOLUL XIX.

Înaltul comandament al armatei de ocupaţie, în acord cu guvernul român, va face aranjamentele necesare pentru a reglementa relaţiile dintre teritoriile ocupate şi teritoriile neocupate. În consecinţă, printre altele, de repatriere în teritoriile ocupate va avea loc în proporţia în care Guvernul român va asigura pentru întreţinerea persoanelor care se întorc, prin intermediul unui import corespunzătoare de mijloace de subzistenţă de viaţă din Moldova sau din Basarabia.

ARTICOLUL XX.

După ratificarea tratatului de pace, armata de ocupaţie nu va mai face necesarurile, fie in bani sau produse de orice fel, sub rezerva prevederilor paragrafului 2. Înaltul comandament al armatei de ocupaţie îşi rezervă dreptul de rechiziţii de cereale, cereale cu păstăi, furaje, lână, bovine şi carne de la recoltele din anul 1918, în continuare, cherestea precum şi ulei mineral şi produse petroliere, precum şi dreptul de a lua măsurile necesare pentru asigurarea, transformarea, transportul şi distribuirea acestor produse. Comanda de mare în acest scop va elabora un plan de ordonată pentru securizarea acestor articole, precum şi da satisfacţie ca la nevoile interne româneşti, în acest scop, mai multe acorduri de detaliate pentru a fi introduse în între comanda de mare şi guvernul român sunt rezervate. Pentru ca, restul, guvernul român va trebui să îndeplinească cererile de comandă înalt cu privire la necesarurile să fie făcute pentru nevoile armatei de ocupaţie, precum şi cu privire la rechiziţiile de alte articole care România va trebui să aprovizionare în conformitate cu alte acorduri încheiate deja.

ARTICOLUL XXI.

De la data de ratificare a tratatului de pace de întreţinere a armatei de ocupaţie, inclusiv de necesarurile făcute în acest scop, este în detrimentul României. Obiecte rechiziţionată pentru alte scopuri decât nevoile de armata de ocupaţie vor fi plătite de către Puterile Aliate, începând cu data de ratificare a tratatului de pace.

ARTICOLUL XXII.

Un acord special va fi introdus în a stabili detaliile transferului a administraţiei civile prevăzute în articolul XVI, precum şi abrogarea ordonanţelor emise de către administraţia de ocupaţie. Nici o cerere de despăgubire pot fi depuse cu privire la aceste ordonanţe, precum şi drepturile dobândite de către terţi, ca urmare a acestor ordonanţe sunt lăsate intacte. Administratorii şi lichidatorii numiţi prin ordin de administraţia de ocupaţie poate fi urmărită penal în conformitate cu dreptul civil sau penal pentru încălcarea îndatoririlor lor doar cu aprobarea de comandă înalt de armata de ocupaţie, în exercitarea atribuţiilor lor, aceştia nu pot fie să fie penalizat sau prejudecăţi.

Articolul XXIII.

Cheltuielile efectuate de către Puterile Aliate în teritoriile ocupate pentru lucrări publice, inclusiv de întreprinderi industriale, vor fi returnate la aceste puteri, la momentul transferului de teritorii. Până la momentul de evacuare a teritoriilor ocupate, întreprinderile industriale menţionate în paragraful 1 va rămâne sub administraţia militară. În considerare utilizarea lor de produse trebuie avut pentru a satisface nevoile interne român.

Şaselea capitol.

REGULAMENT DE, navigaţia pe Dunăre.

ARTICOLUL XXIV.

Cu Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia, România va încheia un acord de navigare nou cu privire la Dunăre, care va soluţiona situaţia juridică pe Dunăre de la punctul în care devine navigabil, luând în considerare prevederile următoarele sub un a d şi cu condiţia ca dispoziţiile în temeiul b sunt în mod egal aplicabile tuturor participanţilor la acord Dunării. Negocierile anent noul acord Dunării începe la Munchen, cât mai curând posibil după ratificare a tratatului de pace.

o. Pentru cursul râului de mai jos Braila, inclusiv din acest port, Comisia Europeană a Dunării va fi reţinut ca o instituţie permanentă cu puterile sale, privilegii şi obligaţii sub numele de "Comisiei cu privire la gura de vărsare a Dunării":

1. Comisia va consta de acum înainte doar de delegaţi din statele situate pe Dunăre sau pe malul european al Mării Negre.

2. Din Braila jos, competenţa Comisiei de a extinde toate ramurile şi gurile Dunării şi la piesele în vecinătatea Mării Negre; normele emise de porumb-misiune cu privire la braţul Sulina se aplică, de asemenea, în mod similar sucursale sau sub-ramuri pentru care până în prezent Comisia nu a fost, sau nu a fost exclusiv competente.

b. România garantează navelor celorlalte părţi contractante în liberă circulaţie pe partea romaneasca a Dunarii, inclusiv a porturilor legate de aceasta. Nici pe navele şi plute ale părţilor contractante şi nici la încărcătura lor. România va percepe orice taxe bazează pe faptul că acestea naviga pe râu. Nici România va percepe în viitor pe râul orice alte taxe sau taxe decât cele admise în virtutea noii convenţii de navigaţie pe Dunăre.

c. Impozitul român de ½ procente la valoarea mărfurilor importate sau exportate prin porturile din ţară, va fi abrogată de la a intra în vigoare a noii convenţii de navigaţie pe Dunăre, şi de îndată ce România va fi stabilit taxele , în conformitate cu noua convenţie, pentru utilizarea a instituţiilor publice care deservesc pentru dezvoltarea transportului de trafic şi circulaţia mărfurilor. Această taxă va fi percepută de la toate evenimentele, cel mai târziu, cinci ani de la ratificarea tratatului de pace de faţă. Mărfuri şi plute transportate în România de pe Dunăre nu vor fi supuse la plata unui impozit de trafic pe baza faptului că acestea sunt astfel transportate.

d. Secţiunea de cataracta si de Porţile de Fier la care se referă dispoziţiile articolului VI din Tratatul de la Londra din 13 martie 1871, a articolului LVII din Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878, cuprinde stretch a râului din Moldova la Turn-Severin, pe întreaga lăţime a râului, de la un mal pe celălalt mal, inclusiv a tuturor ramurilor de râu şi insulele situate între ele.

În consecinţă, obligaţiile referitoare la mentinerea de navigabilitate peste stretch de cataracta si Portile de Fier, care a fost asumat de către Austro-Ungaria, pe baza prevederilor menţionate în paragraful 1 şi care Ungaria a fost acuzat de a efectua, va aplica în viitor , chiar ca drepturile speciale rezultate din acestea în Ungaria. la acea parte a Dunării specificată în mod explicit în conformitate cu alineatul 1. Statele de frontieră din această parte a râului va permite Ungariei toate facilitatile ea s-ar putea cere în interesul lucrărilor pe care ea trebuie să efectueze acolo.

ARTICOLUL XXV.

Până la şedinţa Comisiei cu privire la gurile Dunării, România se va administra în mod ordonat şi de a conserva din orice prejudiciu proprietăţi ale Comisiei Europene a Dunării pe care le are în custodie. Imediat dupa, semnarea tratatului de pace, o comisie compusă din cel puţin doi reprezentanţi ai fiecărei părţi contractante, va ancheta starea materialului în grija a României. Un acord special va fi introduse în anent obligaţia de România pentru returnarea tentativă imediată a acestui material.

ARTICOLUL XXVI.

Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, şi România au dreptul de a păstra nave de război pe Dunăre. Aceste nave de război, pot naviga în jos în ceea ce priveşte fluxul de mare şi până râu în ceea ce priveşte limita extremă a teritoriilor lor; cu excepţia în caz de forţă majoră, ele pot, totuşi, să intre în comunicare cu sau ancora la mal dintr-un alt stat, numai cu aprobarea unui astfel de stat care urmează să fie asigurată prin intermediul canalelor de diplomaţie. Fiecare dintre puterile reprezentate în Comisie cu privire la gurile Dunării are dreptul de a păstra două nave de război lumina, ca staţie de nave,. la gurile Dunării. Astfel de nave de război, fără nici o autorizaţie specială, poate urca pe Dunăre în ceea ce priveşte Braila. Navele de război menţionate la alineatele 1 şi 2, să beneficieze, în porturi şi apele Dunării, la toate privilegiile şi avantajele de război, navelor ..

Capitolul al şaptelea.

EGALITATEA DE Religiilor în România.

Articolul XXVII.

Egalitate de libertate se acordă în România pentru a Romano-Catolică, Greco-Unite, la Ortodoxe Bulgare, la protestante, la Musulman, şi la credinţe evreieşti, şi fiecare va primi aceeaşi protecţie juridică ca şi oficial că se acorde romaneasca Credinţă Ortodoxă. În special, ele au dreptul să înfiinţeze parohii sau comunităţi de credinţă, precum şi şcolile care sunt considerate ca şcoli private şi nu pot fi intervenit cu excepţia, în cazul de o încălcare a securităţii naţionale sau a ordinii publice. În toate şcolile publice şi private, elevii nu pot fi obligaţi să participe la educaţie religioasă excepţia cazului în care este dat de un profesor autorizat al credinţei lor.

Articolul XXVIII.

Diferenţa de credinţă religioasă nu trebuie să exercite în România orice influenţă asupra statutului locuitorilor din punct de vedere al drepturilor lor, în special în ceea ce priveşte drepturile lor politice şi civile. Principiul exprimat în paragraful 1 vor fi aplicabile, de asemenea, se referă, în măsura în care

naturalizarea din populaţia României fără naţionalitate, inclusiv a evreilor, până în prezent considerate ca străini. În acest scop, va fi decretat în România, până în momentul de ratificare a tratatului de pace, o lege potrivit căreia toate persoanele fără cetăţenie, care au luat parte la război, fie în cadrul serviciului militar activ, sau în auxiliare serviciu, sau care sunt născuţi în ţară şi sunt stabilite acolo şi ai căror părinţi s-au născut acolo, sunt considerate de îndată ca şi cetăţenii romani cu toate drepturile ca atare, şi poate s-au înregistrat ca atare în instanţele dobândirea cetăţeniei române se va de asemenea, extinde la femeile căsătorite, văduve şi copiii minori.

Capitolul opt.

DISPOZIŢII FINALE.

ARTICOLUL XXIX.

Relaţiile economice dintre România şi Puterile Aliate vor fi reglementate în tratate speciale care constituie o parte esenţială a tratatului de pace, şi, în măsura în care aceasta nu este prevăzută în sens contrar, va intra în vigoare simultan cu acesta din urmă. Acelaşi lucru este valabil la restabilirea de relatii publice si juridice private, de soluţionare a daunelor civile şi militare, schimbul de prizonieri de război şi internaţi civili, decretul de amnistii, precum şi tratamentul de vase fluviale şi alte mijloace de trafic care au venit în puterea adversarului.

ARTICOLUL XXX.

În ceea ce priveşte interpretarea acestui tratat, textul în limba germană şi textul roman vor

avea autoritate în relaţiile dintre Germania şi România; textul german, în limba maghiară şi textul roman cu privire la relaţiile dintre Austria şi Ungaria ~ Romania; textul bulgară şi textul românesc în relaţiile dintre Bulgaria şi România, şi text turc şi textul românesc în relaţiile dintre Turcia şi România.

Articolul XXXI.

Acest tratat de pace va fi ratificat şi ratificările schimbate în Viena, cât mai curând posibil. In măsura în care nu este altfel aici, tratatul de pace intră în vigoare la momentul ratificarii sale.

In credinţă Drept plenipotenţiari au semnat acest tratat de pace şi aplicat sigiliile lor oficiale la aceasta.

Intocmit în cvintuplu originale în Bucureşti, 7 mai, 1918.

---

***Tratatul nu a fost semnat niciodată de Regele ferdinand şi deci nu a fost ratificat de partea română.

Notă : Traducerea textului este mult îngreunată de faptul că s-a realizat automat prin program de calculator. Oricând poate fi corectată cu bună credinţă exprimarea. Esenţial este că a fost un proiect de tratat mârşav, cu tendinţa de a desfiinţa statul român în etapele următoare.

*** In sinteză restrânsă învingătorii aroganţi urmau doar puţine obiective de îngenuncherea Romaniei, dar esenţiale şi cu consecinţe pe termen lung, consecinţe care puteau duce chiar la dezintegrarea statului. Acele condiţii înrobitoare erau:

-România trebuia să retrocedeze Dobrogea de sud (zisă "Cadrilater") și să cedeze o parte a Dobrogei de nord (la sud de linia Rasova-Agigea) Bulgariei, care reanexase deja "Cadrilaterul" în decembrie 1916 ; restul Dobrogei, deși rămânea în proprietatea nominală a României, urma să fie controlat și ocupat de Germania și Bulgaria până la un tratat ulterior definitiv ;
-România urma să cedeze Austro-Ungariei controlul asupra trecătorilor Munților Carpați;
-România concesiona pe 90 de ani Germaniei toate exploatările petroliere.