PROGRESUL HUNGARISMULUI FĂRĂ TEMEI INTRE 1865-1867

La 20 noiembrie 1865 dieta de la Cluj alcatuita neconstitutional, isi incepe lucrarile. Dominata de nemesime, cu toata impotrivirea romanilor, voteaza unirea Transilvaniei cu Ungaria.

La 14 decembrie 1865, dieta Ungariei confirma hotararea dietei nemesesti de la Cluj.

La 9 ianuarie 1866, imparatui promulgă dieta, act prin care Transilvania isi pierde autonomia.

Reactia romanilor se concretizeaza in MEMORANDUM- ul semnat de 1493 de reprezentanti ai poporului roman. 37 plenipotentiali condusi de dr. Ioan Ratiu pleaca la Viena spre a inmana imparatului actul de protest al romanilor transilvaneni. Ioan Ratiu este primit in audienta de Francisc Iosif la 31 decembrie 1866.

Consecintele targului absolutism imperial-absolutism nemesesc se dezvolta pe doi vectori antagonici cu ramificatii centrifugale. Romanii isi dau seama de ostilitatea totala a habsburgilor, mascata de o diplomatie fara scrupule. Mitul imparatului de la Viena se prabuseste. Romanii transilvaneni se orienteaza catre Bucuresti. Imperiul pierde pe sprijinitorii lui din 1848- 1849. Pe cei care, ostasi fiind in regimentele graniceresti, au salvat de la dezastru armata imperiala in batalia de la Koniggratz.

Louis Leger despre "unirea" Transilvaniei cu Ungaria... citez:

Maghiarii nobili, cu egoismul lor obisnuit, nu se gandisera decat la propriile lor interese... ei au profitat de victoria lor pentru a face sa apese o grea dominatie asupra romanilor, a sarbilor si a slovacilor.

Robert Kaun, istoric american, specialist in epoca monarhiei austroungare, despre "unire" ... unul din cele mai deplorabile capitole din istoria politicii nationalitatilor in cadrul monarhiei.

SCURTA REMEMORARE Prea adesea ni-l reamintim pc Avram Iancu numai in chip de tribun si conducator de osti taranesti, facand abstractie de destinul lui postrevolutionar determinat tragic de aceeasi perfidie habsburgica, de veacuri cauza principala a unora din marile drame istorice ale poporului roman. In care se inscriu asasinarea lui Mihai Viteazul, martiriul conducatorilor taranilor de dupa rascoala si razboiul taranesc din 1784, lungul sir al silniciilor savarsite impotriva credintei, spiritualitaii, constiintei de sine si de neam. In 1849 Avram Iancu pleaca la Viena sa consfinteasca pe cale administrativa ceea ce motii si legiunile transilvane obtinusera cu lancea pe campul de lupta. Vreme de 10 luni nu este primit in audienta la nici un nivel al autoritatii imperiale.

In schimb este chemat la politie. Un nimeni ii inmaneaza o decoratie pe careo respinge. Acelasi nimeni, ofensat, Il someaza sa paraseasca Viena in 24 de ore.

La 21 iunie 1815 imparatul Francisc Iosif aflat in "vizita de lucru" in Transilvania este la Campeni. Fosta tabara mare, fostul loagar al Iancului.

Iancu se prezinta pentru o audienta la imparat. Aghiotantul acestuia, contele Grime, conform ordinelor primite, il scoate pe usa si-l da pe mana jandarmilor lui Lowenhart care-l iau la bataie. Umilinta si tratamentul in sine sunt exemplare pentru raportul habsburgi-romani. In septembrie acelasi an, spre a preintampina o revolta a motilor, colonelul Springinsfeld ocupa Campeni cu trei companii, aresteaza fruntasii romani din revolutie, pe Iancu trimitandu-l sub escorta la Alba-Iulia. Aici este aruncat in temnita dupa ce este palmuit de un functionar marunt, Hohn si stalcit in bataie de jandarmi si temnicieri.

Saguna, Al. Sterca Sulutiu, Barnutiu, Baritiu sunt pusi sub urmarire politieneasca.

Momentul 1849-1867 nu poate fi sters din memoria neamului. Nici din cea afectiva. Nici din cea politica. Destinul lui Avram Iancu este, si in acest rastimp, exemplar in tragismul lui cutremurator.

(Articolul aparţine lui Radu Theodoru sub titlul Consecinţe - din lucrarea Urmaşii lui Atilla)

HUNGARISMUL AGRESIV ÎNTRE 1848-1867

Revolutiile europene de la 1848 au creat imperiului habsburgic probleme de viata si de moarte. In primavara lui 1860 reprezentantii romanilor, ungurilor si sasilor din Transilvania expun in VERSTARKTER REICHSTRAT - senatul imperial intarit, tezele federalizarii monarhiei.

Manevra diplomatiei austriece sensibila la opinia nemesimii unguresti si a nobilimii autohtone total refractare la "tendintele garibaldiene" a fost prompta. A abolit incercarea de unire a Transilvaniei cu Ungaria ca sa slabeasca presiunea romanilor, dar terorizata de nasterea Principatelor Romane si de tendintele unioniste ale miscarii romanesti, exprimate limpede la Blaj in 1848 - NOI VREM SA NE UNIM CU TARA – a impartit romanimea in patru unitati administrative deosebite: Transilvania, Bucovina devenita in 1849 ducat autonom, Crisana si Maramuresul incluse in Ungaria, Banatul inclus in Voivodina sarbeasca.

Se repeta politica duplicitara a Casei de Habsburg practicata fata de romani si unguri cu mult inainte de revolutia lui Horea si razboiul taranesc din Transilvania. Fruntasilor romani li se fac promisiuni. Li se sugereaza ca reformele initiate de Viena sunt blocate de nemesime. Nemesimii transilvane i se ofera perspectiva unei integrari avantajoase in noile structuri ale monarhiei. Jocul devine din ce in ce mai restrictiv pentru romani si mai favorabil ungurimii pe masura ce manifestarile romanesti din Transilvania capata un caracter national, fiind sprijinite de peste Carpati. Cand domnitorul Alexandru Ioan Cuza realizeaza Unirea Principatelor, cand se creaza astfel un pol de putere si afirmare nationala peste Carpati, politica restrictiva a Vienei se transforma in regim politienesc pentru romanii din Transilvania, regim sprijinit fanatic de structurile feudale unguresti.

Razboiul de independenta din 1877-1878, recunoasterea internationala a independentei, a regatului Romania, campania din 1913 care confera Romaniei un rol de mediator si echilibru in Balcani, au fost tot atatea semnale de alarma pentru imperiul habsburgic, mai tarziu pentru dualismul austro-ungar. Diplomatia habsburgica, apoi cea austro-ungara au urmarit cu spaima mutarea centrului de interes politic, cultural si confesional al romanilor din imperiu de la Viena, la Bucuresti. Reactia politica a autoritatilor s-a concretizat in legi restrictive si in masuri administrative care sa impuna romanilor fidelitate sau macar supunere neconditionata. Cu toate abuzurile de rigoare.

11 februarie 1861. Alba-Iulia. Conferinta reprezentantilor romani, unguri si sasi avand dublu scop. Stabilirea unei unitati de vederi pentru reorganizarea politica si administrativa a principatului, unitate de vederi care sa fie prezentata Vienei. Ecourile revolutiei de la 1848 nu se stinsesera. Nu se uitasera obiectivele. Reprezentantii ungurilor cer sa se aplice hotararile falimentarei revolutii maghiare de la 1848. Romanii cer o lege care sa recunoasca drepturi egale natiunii romane. Exercitarea acestor drepturi in proportia participarii la sustinerea statului.

26 februarie 1861. Se publica Diploma imperiala si Patenta privind organizarea politica si administrativa a principatului Transilvania.

13-16 ianuarie 1861. Conferinta intelectualilor romani de la Sibiu, autorizata de presedintele progresist al ministerului, Anton von Schweiting.

Conducerea conferintei este asigurata de episcopii Andrei Saguna si Alexandru Sterca Sulutiu, fostul consilier al lui Avram Iancu. Conferinta constata ca: romanilor nu li s-a recunoscut egalitatea cu celelalte natiuni printr-un text de lege. In dieta, transilvanenii nu sunt reprezentati in raport de numarul populatiei, fapt care-i dezavantajeaza pe romanii majoritari. In administratia de stat sunt foarte putini functionari romani. Conferinta cere Curtii imperiale: sa elaboreze o noua lege electorala care sa dea drept de vot tuturor barbatilor majori care au pamant, casa de locuit sau un venit anual de cel putin 50 florini. Votul sa fie secret... Pentru a comunica imparatului hotararile si a le sustine cu argumente se imputerniceste o delegatie formata din trei membri: dr. Ioan Ratiu, Iacob Bologa si Ilie Macelariu.

Curtea de la Viena convoaca alegerile pentru Dieta Transilvaniei la 1 iulie 1863. Este cel dintai rezultat pozitiv al revolutiei romane de la 1848.

Taranimea romana isi voteaza candidatii in masa. Sunt desemnati in Dieta:

46 romani, 42 unguri, 32 sasi. Imparatul impune un numar de deputati regalisti: 11 romani, 12 unguri, 11 sasi. Prima Dieta postrevolutionara este formata astfel din: 57 romani, 54 unguri, 43 sasi.

Votul Censitar a impiedicat reprezentarea majoritara a romanilor.

Izbanda romanilor este reala. Se rccunoaste ca formcaza majoritatea.

Deputatii unguri nu mai pot elabora si impune legi de unii singuri.

Dezbaterile dietale sunt sabotate de deputatii unguri prin neparticipare.

Se alarmeaza nemesimea. Se pun bazele centrului unguresc de presiune politica asupra Curtii Imperiale. Se lanseaza sloganul ca Dieta Transilvaniei nu este constituita legal. Ca nu poate exista o dieta in Transilvania, din moment ce aceasta s-a unit cu Ungaria la 1848. Functioneaza minciuna.

Dezinformarea.

Dieta aleasa in Transilvania, cel dintai pas spre constitutionalitate in acest principat autonom, tine la Sibiu doua sesiuni: intre 15 iulie - 13 octombrie 1863 si 23 mai – 29 octombrie 1864. In sesiunea din 1863 se voteaza doua legi importante pentru romani: Legea transilvana pentru egala indreptatire a natiunii romane si Legea transilvana pentru folosirea limbilor in afacerile oficiale.

Cele doua legi acorda romanilor drepturi interzise de nemesimea ardeleana. Paragraful 3 din prima lege: ...Cele patru natiuni recunoscute de lege, adica natiunea ungurilor, secuilor, sasilor si romanilor fata una cu alta sunt pe deplin egal indreptatite si ca atare, sa se foloseasca in sensul Constitutiunii transilvane de asemenea drepturi politice.

In acelasi paragraf se garanteaza ...liberul exercitiu religios precum si egalitatea de drept cetatean si politic a tuturor locuitorilor tarii, fara distinctiune de nationalitate si confesiune.

Intra in actiune centre de presiune retrograde unguresti care gasesc ecou in absolutismul habsburgic. Nemesimea actioneaza impotriva Patentei imperiale din 1861. Asa cum a actionat impotriva Rescriptului imperial din 9 septembrie 1743 si impotriva intregii legislatii absolutist-iluministe promulgata de imparatui Iosif al II-lea, fiul Mariei Terezia. Se demonstreaza contradictia fundamentala dintre absolutismul feudal si constitutionalitate.

Pus sa aleaga intre libera propasire a natiunilor care alcatuiau imperiul austriac cu consecintele centrifuge previzibile si interesele hegemonice absolute, imparatul Francisc Iosif opteaza pentru absolutismul austriac, sprijinit pe marea nemesime ungueasca. In iulie 1865 il elibereaza din functie pe progresistul Anton von Schwerting si cabinetui sau. In urma convorbirilor cu reprezentantii nemesimii transilvane condusa de Kemeny Ferencz accepta in principiu si fara a propune un referendum, unirea Transilvaniei cu Ungaria. Dizolva dieta democrata de la Sibiu. Dispune tinerea de alegeri noi pentru dieta de la Cluj.

Planul imperialo-nemesesc de franare a dezvoltarii legice spre constituirea natiunilor politice din imperiu se pune in lucrare, sfidandu-se libera optiune a popoarelor. Se pare ca adeptii hungarismului omit deliberat acest moment de croitorie politica aberanta, cu consecinte dezastruoase pentru hibridoidul austro-ungar si tragice pentru romani in perioada 1867- 1918. (Articolul aparţine lui Radu Theodoru sub titlul Punere în temă. - din lucrarea Urmaşii lui Atilla).

HUNGARISMUL FANATIC

Prezentele aprecieri ale unei documentări prfunde aparţin lui Radu Theodoru şi nu pot fi completate cu succes, sau compilate. Autorul are valoare spirituală şi demnitate şi tot ceea ce urmează reprezintă poziţia lui faţă de problema atât de fierbinte a hugarismului agresiv. 

Autorul nu subscrie în nici un fel la apelul politicienilor, de aiurea şi de aici, de a uita trecutul. El afirmă pe bun temei că un popor fără memorie istorică este un popor mort. Un popor fosil. Sau cel mult o masă centrifugă, lipsită de centre gravitnţionale, aflată la dispoziţia oricarei forţe şi voinţe stră ine. Relaţiile romano-ungare nu pot fi aduse la nivelul unei colaborări reciproce avantajoase decât în momentul când partea ungară va renunţa la hungarism. Adică la imperialism. Este o crimă impotriva naţiunii române, a prezentului si a viitorului ei să i se ceară trecerea trecutului de suferinţa la arhivă, în vreme ce naţiunea maghiară fanatizează trecutul imperialist, il sacralizează, proiectându-l în prezent şi mai ales în viitor.

Problema problemelor este Transilvania. Ungaria nu are nici un drept istoric asupra ei. N-a facut parte din regatul ungar, a fost principat autonom şi actul formal al alipirii la Austro-Ungaria prin încoronarea împaratului Francisc losif ca rege al Ungariei la 8 iunie 1867 nu spune nimic în ordinea dreptului istoric. Cei 51 de ani cât reprezintă formal stăpânirea ungurească a Transilvaniei sunt nesemnificativi raportaţi la istorie, dar esenţiali pentru a caraeteriza structurile hungariste.

Incompatibilitatea hungarismului cu valorile statului de drept şi anacronismul lui funciar au înghetat la nivelul feudalismului primitiv. Există o întreagă bibliotecă pe tema dreptului nostru istoric asupra Transilvaniei. Cu o argumentaţie stiinţifică acceptată de majoritatea istoricilor străini. Prezenta PRECIZARE afirmă ca autorul se ocupă de aplicarea noilor principii ale dreptului istoric la epoca scurtă cât Transilvania a fost formal alipită la imperiul Austro-Ungar, între 1867-1918, şi la intervalul 1940-1944, când o parte din acest pământ românesc a fost cedată Unganei prin diktatul de la Viena.

Aceste principii care lărgesc sfera noţiunii de drept istoric se referă şi la modalitaţile în care Ungaria a acordat românilor dreptul la învăţăatură, la limba maternă, la drepturi politice si cetaţeneşti, la libertatea cuvântului, la libertatea religioasă, la identitate etnică şi culturală, cu o rostire uzată astazi până la tocire, în ce masură Ungaria a acordat românilor drepturile fundamentale ale omului. Şi ale naţiunilor. Cea ce este foarte important pentru caracterul multinaţional al imperiului austro-ungar.

Moştenind fanatismele kossuthiene, Ungaria dualismului le-a exacerbat, concentrându-le pe o idee politică aberantă: maghiarizarea forţată a celor 3 milioane de români care alcătuiau majoritatea zdrobitoare a locuitorilor din Transilvania, Maramureş, Crişana şi Banat. De aici practicile criminale folosite în jurisdicţie, economie, cultură, spiritualitate, culminând cu eliminarea fizică a romanilor, individual sau în masă. Deci culminând cu genocidul. Care a atins limita monstruosului in anii 1940-1944, depăşind cu mult în atrocitate crimele de acest gen practicate de hitlerism si komintemism.