joi, 7 iulie 2011

GEOGRAFIA - ROMANIA - TURISM - MUNŢII PIATRA CRAIULUI

Piatra Craiului – Muntele florii fără seamăn 

In partea de răsărit a Carpaţiilor Meridionali, pe latura de vest şi nord-vest a culoarului Rucăr-Bran, încadrat între munţii Bucegi, Leaota, Iezer şi Făgăraş, tronează, de milioane de ani, masivul Piatra Craiului. Trageţi adânc aerul tare în piept, contemplaţi, fotografiaţi, opriţi-vă pentru o clipă gîndurile, gustaţi reveria cu toate simţurile lacom deschise, bucuraţi-vă şi mulţumiţi providenţei. Nu visaţi deloc.
Sunteţi cu adevărat pe o "gură de rai". Depinde doar de noi dacă vom păstra acest colţ de paradis, pentru ca şi copii noştri să trăiască senzaţia Raiului scoborât pe Pământ.
Caracteristicile unui munte aparte
Pentru mulţi semeni de-ai noştri, masivele muntoase din lanţul Carpaţilor, care ne străbate ţara, sunt, cumva, extrem de asemănătoare, chiar plictisitoare.
Din nefericire, nu este decât o dovadă a ignoranţei celor care nu îşi cunosc şi, spre ruşinea lor, nu îşi apreciază munţii la adevărata valoare.
Dacă luăm, spre exemplu, masivul Piatra Craiului şi ne concentrăm puţin asupra particularităţilor şi comorilor sale unice, vom fi uluiţi.

Cetatea naturală de piatră, îmbrăcată cu brâul verde al pădurilor, este un unicat între munţii noştri. Peisajul tipic al Pietrei Craiului, imortalizat în mii de fotografii, este caracterizat de creasta sa singuratică, unică în relieful montan al României prin 4 trăsături definitorii: altitudine, lungime, proeminenţă şi unitate.
Dacă studiem pe îndelete particularităţile masivului, vom descoperi o mare varietate a formelor şi dimensiunilor reliefului rezidual (colţi de stâncă, ace, piramide, muchii, turnuri, brâuri, hornuri); numărul mare de văi, grohotişuri, arcade naturale întregeşte spectacolul vizual, alături de abrupturi structurale deosebit de spectaculoase. Autorităţile române din perioada interbelică au fost sensibile la frumuseţile acestui munte. Au purces la implementarea primei acţiuni concrete de ocrotire încă din anul 1938, când Consiliul de Miniştri al României a hotărât înfiinţarea rezervaţiei mixte Piatra Craiului, cu suprafaţa iniţială de 440 hectare, majorată ulterior la 1.459 hectare. Parcul Naţional Piatra Craiului a luat naştere în anul 1971 la iniţiativa inspirată a inimoşilor silviculori din Ocolul Silvic Zărneşti. În anul 1990, suprafaţa Parcului a fost mărită până la 14.800 hectare, cuprinzând porţiuni din judeţele Braşov şi Argeş.
Masivul Piatra Craiului este unic în Carpaţii Meridionali. Apariţia sa pare accidentală, deoarece acest munte consituie cea mai spectaculoasă formaţiune calcaroasă şi sinclinală din Meridionali, fiind compus din calcare mezozoice şi conglomerate stratificate pe roca de bază cristalină. Stratificaţia unică şi poziţia majoritar verticală a stratelor de calcar au influenţat decisiv crestele secundare, abrupturile, poliţele şi văile masivului, constituind un peisaj unic între toţi munţii noştri. Densitatea şi mărimea reliefului periglaciar situează Piatra Caiului pe primul loc în rândul masivelor calcaroase din România. Pe scurt, merită reţinut că Piatra Craiului prezintă cea mai lungă şi tipică creastă calcaroasă din Carpaţi, lungă de circa 25 kilometri, cea mai mare densitate de văi, cea mai înaltă creastă din Carpaţi, precum şi cea mai mare varietatea a reliefului rezidual.
Din punct de vedere structural morfo-geografic, masivul se împarte în trei mari părţi:
-Piatra Craiului Mică, cu altitudinea maximă de 1.816 metri, despărţită de restul masivului prin Şaua Curmăturii.
-Piatra Craiului Mare, cu înăţtimea maximă de 2.237 metri, cuprinsă între Şaua Curmăturii şi Şaua Funduri.
-Pietricica, cu altitudinea de 1.764, care constituie extinderea sudică a masivului până în bazinul Dâmbovicioarei.
Din secretele Pietrei Craiului
Principalul curs de apă care brăzdează Piatra Craiului este Dâmboviţa, cu cel mai mare afluent al său, Dâmbovicioara. În nord găsim apa Bârsei Mari, cu afluenţii săi. Reţineţi că masivul Piatra Craiului nu are multe izvoare cu apă permanentă, majoritatea acestora fiind sezoniere şi alimentate exclusiv cu apă din ploi sau topirea zăpezilor. Deci, dacă îl străbateţi, nu uitaţi de rezervele de apă din rucsac.
Clima este specifică regiunilor înalte din Carpaţii Meridionali, suferind influenţe considerabile din partea altitudinii, orientării crestei şi reliefului local. Orientarea muntelui de la nord la sud dă naştere unor microclimate diferite. Din acest motiv, versantul estic beneficiază de un climat mai blând, fiind încălzit la maximum în perioada dimineţii. Versantul vestic este mai rece, iar cel sudic prezintă o microclimă mai caldă.
Trebuie să fiţi foarte atenţi şi la vânturile din zonă, care au o frecvenţă şi intensitate considerabile. În special creasta Pietrei Craiului este expusă permanent acţiunii nemiloase a vînturilor. Direcţia acestora este, predominant, de la nord-vest la sud-est, fenomen care influenţează depunerea zăpezii în coroanele copacilor.
Piatra Craiului este un munte deosebit de noros, nebulozitatea locală exprimându-se în circa 200 de zile noroase pe an. Este şi ploios, cele mai bogate precipitaţii căzând în luna iulie.
Craiul este acoperit de zăpezi din noiembrie până în aprilie, iar zonele cu avalanşe frevente sunt: Valea Mărţoiului, Valea Funduri, Valea Cheii.
Comorile Craiului
Din punct de vedere al biodiversităţii vegetale şi animale, masivul este o comoară care trebuie ţinută cu orice preţ departe de drujbe, poluare de orice fel, drumuri asfaltate, braconieri, bulucul de turişti mitocani şi covorul de plastic, hârtii şi resturi alimentare aferent invaziilor românilor manelizaţi în Natură. Configuraţia orografică, dinamismul versanţilor şi relieful etajat fac ca muntele să prezinte condiţii optime de vegetaţie.
În total, botaniştii entuziasmaţi vor admira aici circa 1.300 specii de plante, dintre care 150 specii ocrotite. Lichenii sunt reprezentaţi prin 220 specii, muşchii sunt şi ei prezenţi cu peste 100 de specii. Jnepenişurile ocupă suprafeţe mari din versantul nordic şi din cel nord-vestic, fiind acompaniate de merişor, afin, bujor de munte. Pajiştile alpine sunt acoperite majoritar de păiuş roşu, trăstioară, margarete şi ciuboţica-cucului. Vegetaţia din zona stâncoasă este caracterizată de floarea-de-colţ, arginţica, mălaiul-cucului, macii de munte, ghinţura albastră.
Între Valea Crăpăturii şi Padina lui Călineţ, la altitudinea medie de 1.200 metri, se remarcă prezenţa a numeroase pâlcuri de tisă, arbore declarat Monument al Naturii şi specie ocrotită în România. În zona pădurilor propriu-zise, găsim etajul montan mijlociu, cu păduri de amestec din fag, brad, paltin, molid şi ulm de munte. Etajul montan superior prezintă molidişuri pure, care se întâlnesc până la altitudinea de 1.759 metri. Aceste molidişuri de limită, care cresc pe versanţii calcaroşi abrupţi, sunt arborete naturale care nu au fost niciodată exploatate de om, fiind unice în România. Din fericire, datorită condiţiilor naturale specifice, sunt foarte greu accesibile, fapt care le-a salvat de lăcomia drujbelor. În aceşti munţi au fost catalogate 30 de tipuri de pădure în cadrul habitatelor forestiere
Fauna Pietrei Craiului are, încă, multe secrete de dezvăluit.
Nevertebratele sunt bine reprezentate, aici întâlnindu-se două specii endemice, un păianjeni, Nesticus constantinescui, respectiv acarianul Rhagidia carpatica. "Fluturimea" muntelui este reprezentată cu onoare de peste 200 de specii, dintre care Erebia pronoe trăieşte doar în Piatra Craiului şi Bucegi.
Dintre amfibieni şi reptile, găsim aici viperele, şerpii de casă, guşterul şi alte specii de şopârle. Broasca roşie de munte, buhaiul de baltă, salamandra şi alte două specii de tritoni reprezintă fauna de amfibieni a zonei.
Avifauna cuprinde un număr de cca. 110 specii de zburătoare, între care 50 de specii care trăiesc pe munte sunt ocrotite prin Convenţia de la Berna. Cele mai impozante reprezentante sunt acvilele de munte, care au fost observate sporadic aici, dar nu s-a descoperit, până în prezent, nicio pereche clocitoare. Mai pot fi văzuţi corbi, ulii şorecari, ulii porumbari, cocoşi de munte, ierunci, şoimi călători, vinderei. Alte păsări importante sunt buha mare, fluturaşul de stâncă, brumăriţa, drepneaua, lăstunul, ciocănitoarea neagră şi diferite specii de paseriforme.
În peşterile, scorburile şi văgăunile din Crai îşi găsesc adăpost 21 specii de lilieci.
Lupii, urşii, râşii vulpile, jderii, bursucii, cerbii, mistreţii, şi caprele negre constituie principalii reprezentanţi ai mamiferelor mijlocii şi mari.
Floarea Craiului şi alte minuni ale Naturii


Cea mai valoroasă reprezentantă a plantelor de aici, precum şi simbolul viu al Parcului Naţional Piatra Craiului, este reprezentată de Garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus). Priviţi-o cu mare respect, admiraţi-o şi ocrotiţi-o. Este singura plantă care creşte doar în România, mai precis aici, pe culmile Craiului. Este unică şi deosebită, un endemism perfect. Nu există în nicio altă ţară, fiind un motiv în plus de mândrie.
A fost descoperită abia în anul 1853, cînd botaniştii saşi Kotschy şi Schot au descris-o ştiinţific în premieră. Numele său latinesc, Dianthus callizonus, este cum nu se poate mai potrivit, însemnând "garofiţa cu prea frumoase brâuri". Din punct de vedere sistematic, planta este o specie izolată, fără "rude" apropiate în Europa, botaniştii considerând că întruneşte caracteristici ale grupurilor Alpini şi Glauci din cadrul genului. Această plantă unică, purtând flori superbe, este o specie relictă, supravietuitoare a ultimelor glaciaţiuni, care a evoluat izolat pe creasta Pietrei Craiului. Creşte doar pe stâncăriile înierbate şi însorite din zona alpină inferioară sau la limita superioară a pajiştilor alpine.
Din motive mai mult decât evidente, nu voi dezvălui locurile exacte unde creşte...
Printre minunile naturale a căror vizionare directă are darul de a-ţi vindeca sufletul prin pitorescul, grandoarea şi frumuseţea lor, se numără Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Brusturelui, Avenul Vlăduşca, Prăpăstiile Zărneştiului, Zaplazul, Turnurile Dianei, Degetul lui Călineţ, Acul Crăpăturii, Creasta Dinţată.
În interiorul graniţelor parcurilor există doar două sate, Măgura şi Peştera.
Muntele oferă un total de 33 trasee turistice, care acoperă toate gradele de dificultate, dintre care 21 sunt trasee turistice principale, iar 7 sunt destinate doar alpiniştilor experimentaţi.

GEOGRAFIA - AFRICA - MUNŢII ATLAS

Paşi prin Munţii lui Atlas 

Vechile mituri greceşti ne povestesc despre gigantul Atlas, titanul primordial, cel care a pierdut războiul cu zeii olimpieni şi, în consecinţă, a fost obligat să poarte pe vecie întreg Pământul pe umeri. Astăzi, pe locul unde grecii antici credeau că pătimeşte titanul cel cutezător, se înalţă un lanţ muntos unic. Munţii Atlas domină de milenii peisajul arid, oferind turistului iubitor de frumos şi pitoresc imagini şi experienţe magnifice, nostalgie faţă de spectaculosul naturii nord-africane şi ospitalitatea localnicilor.

Pavăză în calea Saharei

Din punct de vedere geografic, lanţul muntos al Atlasului, cu cei 2.500 kilometri întinşi pe suprafeţele Marocului, Algeriei şi Tunisiei, este o eficientă barieră naturală care separă zonele costiere ale Mediteranei şi Atlanticului de cel mai mare deşert al lumii.
Din punct de vedere meteo-biotic, Atlasul este o binecuvântare pentru clima, plantele şi vietăţile unor ţări din sud-vestul Europei.
Fără înălţimile sale abrupte - care blochează, în bună parte, acţiunea negativă a fronturilor atmosferice care aduc spre Europa masele de aer ucigător de fierbinţi ale Saharei -, Spania, sudul Franţei, Insulele Mallorca, Corsica, Sardinia, precum şi mare parte din Peninsula Italică ar arăta, astăzi, ca nişte zone deşertice, presărate din loc în loc cu formaţiuni stâncoase, unde temperaturile nu ar coborî sub 40 de grade o bună parte a anului.
Djebel Toubka, cel mai înalt pisc al Atlasului, situat în parcul naţional cu acelaşi nume din sud-vestul Marocului, străpunge cerul albastru cu ai săi 4.167 metri.

 

Atlasul este un cu adevărat un lanţ muntos bătrîn, cu mult mai vârstnic decât miticul titan cu care îşi împarte numele, geologii estimând că ar fi apărut acum circa 300 milioane ani, în plină Eră Paleozoică, ca un rezultat direct şi firesc al coliziunii continentale din regiune.
Adrar sau Adras, cum îl mai denumesc păstorii berberi în dialectele locale, este un masiv deosebit de bogat în resurse naturale şi depozite de diverse minereuri. Geologii care l-au prospectat de-a lungul timpului au descoperit aici importante zăcăminte de fier, plumb, cupru, argint, mercur, sare gemă, marmură, fosfaţi, cărbuni şi gaze naturale.
A fost şi încă a rămas gazda unor specii de plante şi animale unice în peisajul african. Din nefericire, în urma vânătorilor fără oprelişte, destul de recent au dispărut leul berber, elefantul nord-african, bourul african, precum şi ursul brun de Atlas.
Printre speciile şi subspeciile care au reuşit cu greu să supravieţuiască gloanţelor şi suliţelor până în zilele noastre, se numără bursucul de Atlas, leopardul berber, macacul berber, cerbul şi capra de munte din Atlas, vipera de Atlas, pinul negru european, stejarul algerian şi cedrul de Atlas.

Mecca drumeţiilor montane

Fără a exagera deloc, putem considera Munţii Atlas o adevărată Mecca pentru "trekkeri". Mai ales dacă dorim să ne menţinem în specificul musulman al locului, omniprezent de altfel.
Munţii nord-africani oferă condiţii meteo ideale pentru drumeţii pe tot parcursul anului, trasee libere de colcăiala şi poluarea fonic-vizuală produsă de grupurile mari de turişti, peisaje spectaculoase, alături de ocazia de neratat a unei incursiuni în interesanta cultură şi civilizaţie berberă, prin intermendiul încântătoarelor sate montane ale acestei populaţii umane deosebite şi originale.
Una dintre cele mai recomandate rute de călătorie începe odată cu aterizarea pe aeroportul internaţional din Marrakech. De la aeroport, distanţa de 65 de kilometri până la poalele munţilor este străbătută, de obicei, în circa 65 de minute de condus, în condiţii excelente.
Cu toate că Munţii Atlas sunt recunoscuţi ca o destinaţie pentru tot anul, există unele mici secrete şi recomandări pe baza cărora poţi vizita anumite porţiuni în momente optime.
Astfel, împrejurimile oraşului Marrakech sunt abordabile îndeosebi în lunile de toamnă, iarnă şi primăvară, cănd temperatura se situează în jurul valorii de +20 de grade, pe când Parcul Naţional Djebel Toubkal este recomandat să fie vizitat în lunile februarie, martie, aprilie şi mai, perioadă în care pot fi admirate piscurile acoperite de zăpezi. Însă în lunile de iarnă, Toubkal este acoperit de zăpezi şi gheţuri, astfel încât poţi să juri că eşti în Alpi sau Carpaţi. Ai nevoie, aşadar, de un ghid experimentat şi de încălţăminte specială prevăzută cu crampoane metalice.

 

Versantul Atlasului orientat spre Sahara oferă condiţii ideale de vizitare chiar pe timpul verii, când temperaturile depăşesc 40 de grade, deoarece valurile de căldură au umiditatea foarte scăzută, fiind relativ uşor de suportat. Pe timpul iernii, chiar şi aici ai nevoie de un sac de dormit, fiindcă temperatura scade noaptea sub limita celor 0 grade.
Indiferent de anotimp, o incursiune în Atlas necesită o condiţie fizică bună, haine impermeabile la apă şi, mai ales, încălţăminte specializată, plus o trusă de prim ajutor, deoarece, în caz de Doamne Fereşte!, vei fi la mare depărtare de orice centru medical marocan.
Facilităţile legate de cazare şi hrană în Atlas se găsesc în satele berbere, aşa-numitele Gîtes Berberes, unde vei găsi hrană şi adăpost la preţuri simbolice. Un gîte (se pronunţă jit; este un cuvânt francez, trecut şi în engleză şi care desemnează o structură de cazare mai simplă decât un hotel şi deţinută de localnici; să zicem, un fel de pensiune ori casă de oaspeţi) oferă băi fierbinţi şi camere simple. Aceste gîtes Sunt deţinute de oamenii locului, fiind amplasate pe coastele munţilor, o dimineaţă aici oferind un adevărat spectacol pentru ochi şi suflet!
O alternativă la gîtes o reprezintă refugiile montane tipice, unde pot găsi adăpost până la 20 de persoane.

Trasee şi obiective


Valea Draa, Valea Azzadan cu pădurile sale de alun, alături de Valea Ourika, sunt considerate de mulţi drept unele dintre cele mai frumoase locuri din bătrânul Atlas. O altă atracţie turistică este lacul Lalla Takerkoust, apărut relativ recent, în urma construirii unui baraj pentru o hidrocentrală.
Vizitarea satelor Tahanaoute, Amizmiz, Asni, Tin Mal, Ijoukak este asemenea unor călătorii în timp în lumea păstorilor şi a războinicilor berberi.
Odată ce ai ajuns în Marrakech, poţi încerca un traseu relativ uşor în văile verzi şi abrupte din jurul pitorescului sătuc berber Imlil. Aşezarea este situată la înălţimea de 1.740 metri şi este considerată, pe bună dreptate, centrul turismului montan din Maroc. Din Imlil porneşte cel mai sigur traseu spre piscul Djebel Toubkal. Reţine însă că parcurgerea sa necesită 2 zile întregi de mers, plus un popas de o noapte. Dacă dispui de timp berechet, este recomandată vizitarea Văii Azzaden, urmată de o ascensiune directă spre Toubkal. În acest caz, parcurgerea întregului traseu dureaza 3 zile, plus 2 nopţi. În cazul în care eşti un montagnard experimentat, încearcă traseul care leagă satul Imlil de Valea Ourika, plus vizitarea cascadelor din Setti Fadma.



Un alt obiectiv turistic de prim rang apare sub forma maiestuoasă a masivului Mgoun, al cărui pisc este situat la doar 100 metri de Djebel Toubkal. Experţii consideră că Mgoun oferă trasee mai antrenante şi mai dificile decât cele ale "vecinului" său mai înalt. Pe de altă parte, peisajul este mai sălbatic şi mai variat, presărat cu sătucuri berbere izolate în spaţiu şi timp, defileuri abrupte, văi garnisite cu vegetaţie luxuriantă, stânci şi promontorii sculptate sub forme fantastice de acţiunea milenară a vânturilor şi ploilor, privelişti care îţi taie răsuflarea, precum şi ocazia de a surprinde apariţiile fugare ale vieţuitoarelor din Atlas.

Un alt obiectiv de neuitat este Valea Dadès, cunoscută sub renumele de Valea celor o mie de Kasbah-uri. O incursiune în lumea sa magică oferă ocazia vizitării celebrelor Kasbah-uri, fortăreţe montane zidite din piatră roşiatică în stil arhitectural nord-african, folosite de secole drept loc de refugiu şi rezistenţă al clanurilor berbere în faţa nenumăratelor invazii care au răvăşit, în trecut, Atlasul. În imediata apropiere a Văii Dadès este o altă vale de poveste, a cărei vizitare este un deziderat care trebuie îndeplinit cu orice preţ dacă tot vă aflaţi în regiune. Este vorba de magnifica (şi aici epitetele pot continua la nesfârşit) Vale a Trandafirilor - doi versanţi montani, pe care berberii cultivă, de sute de ani, doar trandafiri. Dacă sunteţi aici în luna aprilie, efectul vizual creat de verticalele multicolore pline de trandafiri înfloriţi care parcă se caţără spre albastrul cerului, combinat cu mirosul suav şi îmbătător al milioanelor de corole deschise, poate crea adevărate stări de extaz al tuturor simţurilor!



La mică distanţă de aceeaşi Vale Dadès, găsim pitorescul defileu Todra. Închipuiţi-vă un drum lat de doar 10 metri, care străbate doi versanţi stâncoşi cu înălţimea medie de 160 metri... Ei bine, l-aţi găsit!
Acestea sunt doar o parte din bogăţiile turistice cu care Atlasul îşi aşteaptă drumeţii curajoşi care vor descoperi, cu această ocazie, o lume străveche, unică şi incomparabilă, presărată de istorie vie şi omniprezentă la fiecare pas. În plus, s-ar părea că "puternicii lumii" nu organizează încă revoluţii (foarte "la modă" în ultimele luni) în Maroc, considerată în prezent, pe bună dreptate, ca fiind una dintre cele mai stabile şi sigure ţări arabe, din punct de vedere turistic.

miercuri, 6 iulie 2011

CEHIA - TURISM - PRAGA

Este neîndoielnic că una dintre cele mai cochete si atractive capitale europene este Praga. Pentru acest fapt stau dovadă cei circa 4 milioane de turisti care o viziteaza anual. Se pune întrebarea cu ce atrage acest stravechi oraş regal, oraş care este în egală masură a fost creat de cehi, dar şi de germani şi evrei, ce are în plus faţă de Budapesta, Viena sau Munchen?

Profetia, vadul, pragul 
La intrebarile de mai sus, un calator rafinat, cu eventuale afinitati antropologice, istorice si culturale, ar stramba din nas. Poate, pe buna dreptate. In fond, nu poti sa compari o cetate cu alta - fiecare are povestea si specificul ei. Cu toate acestea, este absolut natural sa te indragostesti de la prima vedere de unele locuri, atat de tare incat sa-ti doresti cu ardoare sa vezi, sa atingi si sa simti cat mai multe din spiritul si savoarea lor, fara a te satura in cele cateva zile de excursie sau vacanta. Dupa gustul meu, un astfel de loc este Praga, un oras ale carui origini se pierd, la propriu, in legenda.
Se spune că un anume Krok, un sef de trib mitic, a suparat o zeitate straveche, motiv pentru care soata sa nu i-a nascut niciun mostenitor, ci a avut trei fiice: vindecatoarea Kazi, vrajitoarea Teta si profetesa Libuše. Pe patul de moarte, neavand alta solutie, Krok a ales-o pe fiica cea mica sa-i fie succesoare - Libuše era blanda si inteleapta si iubita de popor. Cu toate acestea, razboinicii tribului nu au acceptat sa fie condusi de o femeie si i-au cerut clarvazatoarei sa-si aleaga un sot. Pentru a-i sfida pe luptatori, care se asteptau ca domnita sa-si ia de barbat pe unul dintre ei,Libuse s-a măritat cu Premysl Plugarul, un om din popor, darz si blajin.
In cele din urma, razboinicii i-au acceptat pe cei doi drept conducatori, iar fiul cuplului, Nezamsyl a devenit primul din cei 7 printi legendari Přemysl, de la care se revedinca primul Duce de Boemia, Bořivoj I (870 - 889), cel dintai conducator atestat istoric al cehilor. De altfel, in Europa Centrala, dinastia Přemysl domina intregul Ev Mediu - o serie aproape nesfarsita de nobili, printi si regi cehi, polonezi, unguri si austrieci impartindu-si in arborele genealogic sangele albastru cu fiul lui Libuše.
Legenda familiei intemeietoare mai spune ca la putina vreme dupa casatorie, Libuše a profetit ca "cetatea familiei ei va fi ridicata pe vadul unui fluviu, acolo unde un om construieste pragul unei case". Intr-o buna zi, in timp ce vana impreuna cu fiul sau de-a lungul fluviului Vltava, Přemysl a descoperit un vad si pe zidarul din profetia nevestei sale. In acel loc, cuplul princiar si-a intemeiat resedinta, un Castel botezat Praha  (termen de origine slava care se talmaceste atat vad, cat si prag).

Citadela Ducilor 

Istoric, nucleul din jurul maiestuosului Castel Praga, este atestat drept urbe din 870, devenind resedinta predilecta a ducilor si regilor Boemiei si, de asemenea, una dintre primele episcopii (973) si arhiepiscopii (1344) europene. In jurul anului 1000, gratie pozitiei geografice extrem de avantajoase, Praga ajunge unul dintre cele mai mari centre comerciale ale Europei, statut care-i asigura bunastare si prosperitate, plus o dezvoltare galopanta - in acelasi an, este orasul cu cele mai multe castele si catedrale de pe continent, statut pe care si-l va pastra secole la rand.
Numerosii comercianti germani si evrei, care vin si se stabilesc aici, duc la nasterea unei atmosfere deschise, tolerante si cosmopolite. In 1270, se ridica Sinagoga Stanorova, prima cladire in stil gotic din Praga, care dainuie peste vremuri si ajunge cea mai veche sinagoga din Europa care mai este deschisa si astazi. In aceeasi perioada, se dezvolta Mala Strana, superbul cartier al germanilor, care, de asemenea, a supravietuit aproape intact pana in prezent, si cel de-al doilea pod peste Vltava.

Praga ajunge la apogeu in vremea lui Carol al IV-lea, rege al Germaniei, rege al Boemiei si, din 1355, imparat al Sfantului Imperiu Roman, un monarh luminat care face din Praha al treilea oras al Europei din vremea sa si construieste o seama dintre simbolurile-cult ale capitalei, precum impunatoarea catedrala a Sfantului Vitus (in curtea careia se afla o imensa statuie a Sfântului Gheorghe, sculptata de niste mesteri romani din Cluj), cel mai frumos pod praghez (care-i poarta si numele) sau Universitatea Carol, cea mai veche universitate a Europei Centrale.
Perioada habsburgică, care a început în secolul al XV-lea şi s-a sfârşit la începutul secolului al XX-lea, şi-a lasat şi ea amprenta apasat asupra oraăului - cehii, dimpreună cu minoritaţile germane, italiene si spaniole au dat naştere  unui stil baroc original, unic în lume, care avea să ajungă renumit în Europa. Au apărut noi castele şi palate, s-au ridicat noi catedrale, iar evreii au fost persecutati şi alungaşi în scurte episoade de antisemitism, pentru ca mai apoi sa fie reprimiţi şi să ajungă să formeze o minoritate care, în 1708, numara o pătrime din întrega populaţie pragheză.

Incercata de numeroase revolte si lupte, de invazia nazista, de bombardamentul aerian american de la sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial si de ocupatia Armatei Rosii, Praga a reusit sa treaca cu eleganta peste toate aceste suferinte, fara a-si altera magia staveche, blanda Revolutie de Catifea din 1989, prin care cehoslovacii s-au lepadat non-violent de comunisti, si separarea tihnita de Slovacia din 1993, fiind miscari politice firesti, naturale precum cele ale unui gentelman ce-si scutura o scama de pe frac.

Orasul din poveste si neintelesul Kafka

Am insistat atat de mult asupra istoriei Pragai pentru ca aceasta, aici mai mult decat in alte locuri, este absolut definitorie pentru oras. In fapt, daca te plimbi pe strada Mosteksá, prin Orasul Vechi - care, apropo, se afla pe lista siturilor patrimoniului mondial protejat de UNESCO -, printre numeroasele palate si taverne, ai impresia veritabila ca ai fost teleportat undeva in secolele XVI - XVII. Senzatia de imersiune intr-o alta lume este cu atat mai pregnanta cu cat majoritatea cladirilor sunt restaurate si bine intretinute, iar in Staré Město (Orasul Vechi), traficul este exclusiv pietonal.

Aceasta citadela de catedrale, turnuri si cupole, taiata de o Vltava cu ape limpezi, pe care mereu aluneca lebede, dar unita de numeroase poduri, a avut marele noroc de a scapa din curgerea timpului. A traversat secolele aproape neschimbata si s-a pastrat pana astazi cu ulitele si strazile ei pietruite, vilele si palatele cu gradini si curti imense, turle si statui, toate vegheate de sus de imensul Castel (conform Cartii Recordurilor, Pražský hrad cu cei 570 de metri pe care-i poseda in lungime este cel mai mare castel din lume), asa cum era in urma cu alte timpuri.

Acesta cred ca este marele farmec al Pragai si acest oras medieval viu, aflat in chiar inima unui "alt" oras cat se poate de modern, energic si vibrant, este particularitatea prin care Praga se distinge de alte mari capitale europene, unde istoria, chiar daca a fost atent conservata, este acum perceputa in cadru de muzeu, la timpul trecut. Plimbandu-te pe stradutele intortocheate din Staré Město, printre comercianti ambulanti costumati ca pe vremuri, crasmari care te imbie sa le calci pragul tavernelor medievale sau saltimbanci si performanti stradali ce-ti imbie urechile cu povesti si balade din alte veacuri, te astepti in orice clipa sa dai nas in nas cu domnite gratioase, sumbri cavaleri si falnici aristocrati. Iar de ajungi in miez de noapte prin Josefov, stravechiul cartier evreiesc in care s-a nascut si Franz Kafka, incadrat de cele sase sinagoci - Vysoká, Klausova, Maiselova, Pinkasova, Španělská si Staronov -, de Cimitirul Vechi si de ceasornicul Židovská, Golemul plamadit de rabinul mistic Judah Loew ben Bezalel pentru a apara ghetto-ul evreiesc de atacurile antisemite din secolul XVI ar fi o aparitie aievea cat se poate de fireasca.
In ceea ce-l priveste pe Kafka, daca ajungi sa cunosti cu adevarat Praga, este destul de greu de inteles cum un asemenea oras - eminamente gotic, baroc si romantic - a servit drept muza genialei viziune a absurdului care l-a propulsat pe scriitorul praghez de origine evreiasca in literatura universala. Cert este ca, postmortem, Praga si l-a insusit pe "fiul ratacitor" pe care-l ranise in timpul vietii, iar astazi orasul este al lui, mai mult decat al oricui altcuiva - dovada stau zecile de statui inchinate scriitorului, la poalele carora in fiecare zi praghezii aduc flori proaspete, muzeul Franz Kafka mereu arhiaglomerat si unde trebuie sa astepti cu orele pentru a-i trece pragul sau mormantul sau din Noul Cimitir Evreiesc din Olšany, devenit cel mai mare loc de pelerinaj al capitalei Cehiei.

5 obiective pe care nu avem voie sa le ratam in Praga 

Staré Město, Orasul Vechi - situat intre Piata Wenceslas si Podul Carol, este cel mai frecventat loc turistic din Praga. Alei inguste se stracoara printre cladiri baroce si gotice, precum Catedrala Tyn (1256) sau Biserica Sfantului Nicolae (sec XIII). In piata din Staré Město se afla faimosul Ceas Astronomic (Orloj) faurit in 1410 de mesterul Mikuláš din Kadaň si profesorul Jan Šindel, iar turnul Vechii Primarii ofera o priveliste panoramica asupra intregului loc.

Pražský hrad, Castelul Praga - a fost domeniul legendar al intemeietorilor orasului si al tuturor ducilor, regilor si imparatilor Boemiei. In prezent, serveste drept muzeu si presidintie. Piatra de temelie i-a fost pusa undeva prin 870. In complexul de cladiri care alcatuiesc castelul se mai afla Bazilica Sfantului Gheorghe, Catedrala Sfantului Vitus, patru palate (vechiul palat regal - Starý královský, palatul de vara - Letohrádek královny Anny, palatul Lobkovický si noul palat regal - Nový královský), numeroase alte conace, amfiteatre si edificii si 8 gradini. Castelul care l-a inspirat pe Kafka este situat, precum in roman, pe un deal semet, de pe care ai o priveliste panoramica grandioasa asupra Pragăi.

Malá Strana sau Prager Kleinseite, Orasul Micut - este unul dintre cele mai vechi locuri din capitala Cehiei, fiind cartierul minoritatii nemtesti care l-a cladit pe parcursul secolului XII. Aici se intalneste cea mai impunatoare cladire baroca din Praga, Palatul lui Albrecht von Wallenstein (1583 - 1634), generalul armatei imparatului Ferdinand II, biserica St. Nish pe al carei dom se gaseste faimoasa pictura a apoteozei Sfantului Nicolae, turnul Petřín sau Statuia Copilului Iisus ridicata in secolul XV in catedrala Kostel Panny Marie Vítězné.
Karlův most, Podul lui Carol - este cel mai pitoresc pod peste Vltava, ridicat de imparatul Carol al IV-lea in 1357 si finisat la inceputul secolului XV. Podul, cu o lungime de 516 metri si o latime de 10 m, a avut o importanta strategica deosebita - la vremea cu pricina, celelalte poduri, stravechi, se prabusisera, iar Kamenný most (Podul de piatra, cum a fost numit initial) a devenit cea mai importanta conexiune intre Orasul Vechi, Castel si imprejurimi, facand practic legatura comerciala intre Europa de Est si Europa de Vest. Este protejat de trei turnuri, doua situate pe malul cu Malá Strana, celalalt pe malul cu Staré Město. Turnul din Orasul Vechi este considerat de criticii de arta drept cea mai frumoasa cladire civila in stil gotic din lume. Karlův most este decorat cu 30 de statui, ridicate in secolul XVI. In prezent, se afla in plina restaurare, dar este deschis accesului publicului (de altfel, niciodata nu au circulat masini moderne pe el).
Nové Město, Orasul Nou - este cel mai nou din cele cinci asezari istorice autonome (din Evul Mediu pana in 1784) care formeaza astazi centrul Pragai, fondat in 1348 de Carol al IV-lea, dupa zidurile de est si sud ale Orasului Vechi. Cea mai cunoscuta locatie a Orasului Nou este Václavské náměstí, Piata Wenceslas (denumita astfel dupa sfanta patroana a Boemiei). Initial, locul se numea Koňský trh (Piata de cai), insa incepand cu secolul XIX, se transforma in centrul cultural si politic al Orasului Nou. Alte puncte de atractie in Nové Město sunt Muzeul Dvořák, Teatrul National, Piata Carol sau cele doua manastiri medievale inchinate Fecioarei Maria.