ROMANIA - MONUMENTE - Mănăstirea Secu

Manastirea Secu îşi lasă amprenta în inimile pelerinilor ce-i pasesc pragul. In ciripitul pasarelelor si foşnetul frunzelor, la loc de taină, ea privegheaza de peste 400 de ani. Este ctitorie a vornicului moldovean Nestor Ureche si a sotiei sale Mitrofana, parintii cronicarului Grigore Ureche. Ea se găseşte la aproximativ 22 km de oraşul Târgu Neamţ, pe valea pârâului Secu , caee se deschide în stânga şoselei ce duce spre Pipirig şi Poiana Largului peste Muntele Petru Vodă.

Aşezată într-o fermecătoare poiană ce se întinde la poalele Muntelui Vasan, protejată din toate părţile de înălţimi împădurite, Mănăstirea Secu are aspectul unei impresionante fortăreţe, fiind înconjurată de ziduri impunătoare ce se îmbină la colţurile incintei cu puternice turnuri de apărare.

Marturia  solemnă a zidurilor iti reinvie in minte ideea ca nu exista moment în timp şi nici loc in lume  in care sa nu fi existat credinta. De la poarta manastirii îţi calauzesc pasii trandafirii ce cresc de o parte si de alta a aleii. Clopotele manastirii rasuna, amintind ca am calcat pe un pamant sfintit de nevointe, de rugaciuni, post si priveghere.Voci ingeresti cheama spre Inalt marturisind taina indumnezeirii. Ochii se plimba in voie pe culmile dealurilor, dintre care tasnesc turlele manastirii care ne leaga cu vesnicia. Din caldura verii si din cea a sufletelor necajite, izvoraste lumina ca o undă lină de alinare si de rascumparare. Dumnezeu face aici hotar pentru înduhovnicire.

Grupuri restrânse de sihaştri vor fi vieţuit aici şi în poienile ascunse de pe valea Secului încă din a doua jumătate a veacului al XIV-lea, aşa cum s-a întâmplat la Mănăstirea Neamţ şi în alte locuri din Moldova, depărtate de aşezările omeneşti dar care puteau asigura anahoreţilor hrană şi adăpost. Dar prima aşezare călugărească ce se cunoaşte aici nu poate fi mai veche de anii 1420-1450, când un grup de sihaştri condus de Zosim (sau Zosima) a curăţat un loc în pădure şi a ridicat o bisericuţă de lemn cu hramul "Naşterii Sf. Ioan Botezătorul", eveniment consemnat de altfel şi în Pomelnicul Mare al mănăstirii.
Depăşind din zona legendelor şi bizuindu-ne pe datele cuprinse într-o pisanie din 1530 păstrată până în 1910 în turnul-clopotniţă de la intrare, putem considera că Petru Rareş a ridicat la Secu, pe locul actualului cimitir, biserică voievodală înconjurată cu zid de către fiii acestuia şi Elena Doamna. Coroborând toate informaţiile de care dispunem, rezultă că schitul de la Secu a purtat multă vreme numele întemeietorului său, Zosim, şi că Alexandru Lăpuşneanu l-a înzestrat cu moşiile din hotarul Cetăţii Neamţ, pe care apoi alţi voievozi le-au întărit şi le-au extins.

Biserica manastirii este construita din piatră şi cărămidă de catre mesteri locali şi munteni, avind hramul “Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul”, cu praznuire la data de 29 august. A fost zidita cu o singura turla, iar intre anii 1812-1818 a fost prelungită, ridicindu-i-se şi cea de a doua turla. Pictura originala a fost executata în frescă de pictori anonimi, în stil bizantin. Din ea se mai pastrează doar câteva registre. In anul 1850, doi mesteri locali au repictat interiorul, în ulei, în stul renascentist, pictură care a fost curaţătă în 1972, iar in anul 2002 a fost restaurata, cu ocazia aniversarii a 400 de ani de existenta a manastirii.

Spre sfârşitul veacului al 16-lea, construcţiile din jurul Schitului lui Zosim erau slăbite de vreme şi chiar biserica zidită de Petru Rareş, din cauze necunoscute, se afla în ruină. Această situaţie explică în bună măsură de ce în 1602 vechiul lăcaş a fost abandonat, ridicându-se actuala ctitorie a lui Nestor Ureche, mare vornic al Ţării de Jos, tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche. După cum ne informează pisania originară aflată în zidul sudic al bisericii (şi ajunsă aici în urma unor adăugiri ulterioare) lucrările s-au săvârşit între 7 iunie şi 5 octombrie 1602, deci în numai 4 luni, ceea ce reprezintă - trebuie să recunoaştem - un record în materie, chiar dacă ne raportăm la marile construcţii din epoca lui Ştefan cel Mare, realizate şi ele într-un timp foarte scurt.

Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, cu ruga Preacuratei Maici a Domnului şi a Sfântului Înaintemergător Ioan şi a tuturor sfinţilor, cu bunăvoinţa dreptcredinciosului Domn al nostru, Io Eremia Moghila Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei şi a celor de Dumnezeu dăruiţi fii ai săi, Io Constantin şi Alexandru Voievozi şi a celuilalt frate al său Io Simion Moghila Voievod şi a copiilor lui şi cu binecuvântarea fratelui domniei lor, Preasfinţitul chir Gheorghe, Mitropolit al Sucevei, cu bună râvnă şi cu adevărată a lui de Dumnezeu dăruită agonisită, a făcut acest hram dumnezeiesc întru numele slăvitului prooroc Înaintemergător şi Botezător al lui Hristos, Ioan, şi a cinstitei lui Tăieri a capului, smeritul şi mult greşitul şi nevrednicul rob al stăpânului Hristos, Nestor Ureche mare vornic al Ţării de Jos şi cneaghina lui, Mitrofana, şi copiii lor, Vasile şi Grigorie şi alţi copii ai lor; Cinstite Sfinte Înaintemergătorule, pleacă-ţi pomenirea către binecinstitorul Domnului nostru şi a robului lui (Hristos?), Nestor Ureche mare vornic al Ţării de Jos ... şi Neamul lui pentru iertarea în acelaşi an, octombrie 5 (1602).

După anul 1602, aşezământul monastic de la Secu a continuat să se dezvolte în jurul ctitoriei lui Nestor Ureche, ridicându-se noi chilii şi construcţii-anexe. Astfel, în anul 1640, în vremea egumenului Ghedeon, s-a construit în partea de sud-est a incintei Paraclisul "Adormirea Maicii Domnului", iar sub oblăduirea lui Nifon Udrea Trotuşanu s-a ridicat în partea de nord-est, între anii 1758-1763, Biserica "Sf. Nicolae", în amintirea lăcaşului cu acelaşi hram de la Cetatea Neamţ, pe care voievodul Vasile Lupu îl supusese canonic Mănăstirii Secu (în 1646), iar Mihail Racoviţă îl distrusese împreună cu cetatea, din ordinul turcilor. Puţin mai târziu, între 1775 şi 1779, cât a stăreţit Paisie Velicicovschi, la Secu s-au construit aproximativ 100 de chilii, pentru a le face loc tuturor călugărilor pe care marele cărturar îi adusese cu sine de la Dragomirna.

După plecarea lui Paisie Velicicovschi la Mănăstirea Neamţ (15 august 1779), aşezământul monahal de la Secu îşi pierde autonomia canonică, apărând în documentele vremii, până în 1910, ca dependentă de marea lavră a Neamţului sub denumirea de Mănăstirea Neamţ-Secu.

După greaua încercare din 1691, când şi la Secu se stabilesc vremelnic oştenii regelui polon Ian Sobieski, şi după pierderile suferite în tot secolul al 18-lea cu prilejul deselor incursiuni ale cetelor prădalnice de tătari, poloni şi austrieci, au urmat tragicele evenimente din vara anului 1821, care au marcat un adevărat dezastru în istoria acestei străvechi vetre mănăstireşti. Documentele vremii ne informează că, pe la mijlocul lunii august 1821, cetele eteriste urmărite de oastea otomană s-au retras în bună parte şi pe Valea Secu, însumând între 380 şi 500 de oameni sub comanda lui Iordache Olimpiotul şi a lui Farmache. Cei mai mulţi s-au adăpostit direct la Mănăstirea Secu, alţii, sub comanda lui Gheorghe Călăuz, au rămas pe valea pârâului hărţuind unităţile lui Emin Aga şi provocându-le grele pierderi. Nevoiţi să se retragă între zidurile mănăstirii sub presiunea unui duşman mai numeros şi mai bine înarmat, eteriştii sunt supuşi, în ultimele zile ale lunii august, la un adevărat asediu, în timpul căruia s-a folosit şi artileria. Timp de 14 zile asediaţii au reuşit să reziste furibundelor atacuri otomane, dar pierderile mari şi incendiul mistuitor care s-a declanşat în incinta mănăstirii i-au obligat, în cele din urmă, să intre în tratative cu Salih Paşa, care conducea întreaga acţiune. Amăgiţi de promisiunile acestuia, eteriştii s-au predat, fiind apoi măcelăriţi împreună cu monahii şi toţi cei care se adăpostiseră aici. Doar căpitanul Farmache şi 14 oameni ai săi au fost cruţaţi pentru a fi duşi la Istambul, unde au fost apoi decapitaţi.

 Anii care au urmat distrugerilor şi devastărilor din 1821 au fost ani grei, ani de privaţiuni şi muncă asiduă, în timpul cărora s-au reparat zidurile incintei şi s-au refăcut chiliile cu Paraclisul "Sf. Nicolae". În 1832 s-a reconstruit Biserica "Naşterea Sf. Ioan Botezătorul" din cimitirul mănăstirii, pe locul micului edificiu de lemn ridicat de monahii lui Zosim, şi abia în 1850 se vor încheia lucrările de restaurare la ctitoria lui Nestor Ureche, aceasta fiind lungită, zugrăvită în interior şi împodobită cu o nouă catapeteasmă.

Totuşi, la sfârşitul veacului trecut, Mănăstirea Secu va continua să se afle într-o situaţie precară, fiind serios stânjenită în activitatea sa de subordonarea canonică faţă de Mănăstirea Neamţ. Acest fapt îl determină pe Mitropolitul Pimen Georgescu să acţioneze întru separarea celor două aşezăminte: în 1910 s-a procedat la împărţirea terenurilor, iar în 1919, odată cu aprobarea oficială, s-au întocmit şi primele bugete distincte pentru Mănăstirea Neamţ (cu schiturile Vovidenia şi Pocrov) şi Mănăstirea Secu (cu Sihăstria şi Sihla în subordine). Deşi în anii următori autonomia atât de râvnită a fost din nou pierdută, fiind pe deplin câştigată abia în 1950, Mănăstirea Secu s-a afirmat constant ca un puternic centru monastic şi spiritual din această parte a ţării, reuşind să se ridice la înălţimea bogatelor sale tradiţii istorice şi de cultură.

Pe latura de SE a manastirii se afla Paraclisul “Adormirea Maicii Domnului”, construit in 1640 pentru pravila calugareasca. Aici atrage in mod deosebit si placut atentia catapeteasma, suflata in aur, sculptata de Monahul Iulian in stil renascentist in 1835. In acest paraclis, in doua racle frumos sculptate, isi asteapta canonizarea doi smeriti vietuitori ai acestei Sfintei Manastiri: milostivul Parinte Vichentie Malau si mult nevoitorul Parinte Antim Gaina. Parintele Vichentie Malau a scris cu mana sfiintiei sale citeva cugetari de mare intelepciune si sensibilitate ce stau si azi marturie pe stranele din Paraclisul “Adormirii Maicii Domnului”: Omul rau e cu desavirsire rau cind se preface ca e bun. O constiinta fara Dumnezeu e ca un tribunal fara judecator.A nu te mania niciodata e semn de mare intelepciune. Mânia e o scurta nebunie. Lenesul e frate cu cersetorul. Trândavia e mama tuturor pacatelor. Durerea e o învatatura. In anii durerii am învatat sa ma rog. A ponegri pe altul e cea mai mare crima. Altora sa ierţi totdeauna, ţie niciodată. Din faptele tale vei fi judecată, slugă vicleană. O camera fara carti e un trup fara suflet. Acel ce stie sa înduioşeze stie tot. Nimic nu e mai liber ca cugetarea. Aceste cuvine rasuna zilnic pe buzele credinciosilor si nu putini sunt cei care si le noteaza.

In partea de NE strajuieste Paraclisul cu hramul “Sf.Ierarh Nicolae”, care a fost refacut de calugarii manastirii in 1823, prin purtarea de grija a Mitropolitului Veniamin Costachi, noul ctitor, in urma incendiului provocat de turci atunci cind au infrant ultima rezistenta a eteriei de la 1821. Catapeteasma este executata de Monahul Iulian, fiind poleita in aur. Biserica a fost îmbracată cu pictură în frescă, în stil neobizantin, de pictorul Vasile Carp, în anul 1992.

Pe locul vechii sihăstrii a lui Zosim se afla biserica cimitirului cu hramul “Nasterea Sf.Ioan Botezatorul”, ctitorita de Mitropolitul Veniamin Costachi şi sfiinţită în 1832. Sub Sfantul Altar, în gropnita mănăstirii stau de veghe osemintele altor vieţuitori care s-au ostenit de-a lungul veacurilor in aceasta manastire.

Terminind pagina de istorie, dar lasand in acelasi timp cartea dechisa,  pasii  se indreapta spre bogata colectia de obiecte bisericesti a manastirii, pastrata cu migala si sfintenie din generatie in generatie, ca marturie dar si responsabilitate asumata cu barbatie a credintei stramosesti. In colectie se gasesc cruci sculptate in diferite esente, ferecate in argint aurit, chivote marete stropite cu pietre pretioase, Evanghelii împodobite, vase liturgice, cadelnite, pastrand cu ele parca fumul de odinioara al tamaiei, un epitaf tesut in fir de aur si argint (donat manastirii de sotia ctitorului), manuscrise si diferite tiparituri, printre care la loc de cinste se afla Cazania Mitropolitului Varlaam, ouă încondeiate şi alte pretioase odoare ce bucura inimile pelerinilor de frumusetile lasate de inaintasii noştri.

ROMANIA - MONUMENTE - Mănăstirea Bogdana

Inceputurile Manastirii Bogdana, cunoscută sub denumirea de Biserica Sfantul Ierarh Nicolae, se pierd in negura vremurilor, în perioada de constituire a statului feudal moldovean. De-a lungul vremii, acest monument arhitectural de o frumusete aparte a indeplinit un rol istoric, religios si cultural deosebit.

In ciuda intemperiilor vremii, a cotropirilor tatare ăi turceăti, a jafurilor, a războaielor ăi dominaţiei hasburgice, biserica a rezistat peste veacuri, constituind de-a lungul timpului o garantie a spiritului naţional românesc.

Daca in Transilvania prima manastire a fost Hodos - Bodrog, amintita in anul 1117 intr-o scrisoare a regelui Bela al III-lea, iar in Tara Romaneasca Manastirea lui Negru Voda, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, in Moldova avem Manastirea Bogdana, inchinata Sfantului Ierarh Nicolae, ctitorita de Bogdan I.

Biserica „Sfântul Nicolae“ din Rădăuţi este prima biserica de piatra construita în Moldova. Ctitorirea ei coincide cu întemeierea statului medieval Moldova, anul 1359, în care a început sa fie ridicata, fiind acelaşi cu anul în care voievodul Bogdan I-ul a venit din Maramureş în Moldova. Locaşul, sfintit în 1364, avea sa fie necropola domnitorilor moldoveni, de la Bogdan I-ul, pâna la Alexandru cel Bun. Mai exact, în biserica Manastirii Bogdana, în naos, îşi dorm somnul de veci Bogdan I, Laţcu, Stefan I, Roman I, Bogdan, fratele lui Alexandru cel Bun, şi Bogdan, fiul lui Alexandru cel Bun. In pronaosul bisericii se afla 3 morminte: al Doamnei Stana, soţa lui Bogdan al III-lea şi mama lui Ştefaniţă Vodă, şi mormântul Anastasiei, fiica lui Laţcu. Inaintea usii pronaosului se gaseste piatra de mormânt a episcopului Ioanichie, mort la 1504.

In timpul domniei lui Alexandru cel Bun, biserica a devenit locas episcopal, episcopii avandu-si resedinta in incinta manastirii. Unii istorici afirma ca Manastirea Bogdana a fost resedinta mitropolitana, pana la data de 26 iulie 1401, cand Mitropolia Moldovei a fost recunoscuta oficial de catre Patriarhia de la Constantinopol si scaunul mitropolitan a fost mutat la Suceava.

Istoria bisericii, la fel de zbuciumata ca si istoria tarii

In timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), biserica a devenit reședință episcopală, episcopii de Rădăuți avându-și reședința în incinta mănăstirii.

Intre anii 1479-1482, Ștefan cel Mare a pus pe mormintele celor șase prinți ai Moldovei lespezi frumos sculptate, decorate cu motivul obișnuit al împletiturilor, deosebite de la o lespede la alta, având inscripții în limba slavonă. La intrarea în biserică, se află o pisanie datând din perioada lui Bogdan al III-lea (1517).

Domnitorul Bogdan al III-lea (1504-1517) a dăruit mănăstirii 800 de zloți, episcopii de Rădăuți obligându-se să slujească un parastas în seara din Duminica mironosițelor, iar dimineața o liturghie, cât va trăi domnitorul. După moartea sa, în fiecare dimineață trebuia să se slujească o liturghie și seara un parastas pentru mântuirea sufletului domnitorului, după cum atestă o lespede de piatră amplasată la 8 decembrie 1517 pe peretele nord-estic al altarului, lângă nișa care servește ca proscomidiar.

Biserica a fost restaurată în timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu, care i-a adăugat un pridvor închis în față în anul 1559 și a înlocuit chenarele unor ferestre cu altele noi, de factură gotică. ^[4] Există o pisanie în limba slavonă lângă ușa sudică, în care sunt relatate următoarele: "Cu bunăvoința Tatălui, ajutorul Fiului și săvârșirea Sf. Duh s-a început și zidit acest pridvor bisericesc de evlaviosul și închinătorul Treimii, Domnul Io Alexandru Voievod, Domnul Țării Moldovei, în anul 7067 (=1559) luna iunie 30, sub episcopul chir Eutimie".

In secolul al 17-lea și la începutul secolului al 18-lea, aici au fost copiate mai multe lucrări bisericești (un tetraevanghel în limba slavonă - 1613 etc.). In anul 1744, episcopul Varlaam (1734-1745) a înființat aici o tipografie în care a tipărit mai multe cărți bisericești, printre care și Ceaslovul din 1745 aflat și astăzi în colecția Mănăstirii. Totuși, în 1750, odată cu alegerea episcopului Iacob Putneanul ca mitropolit al Moldovei, tipografia a fost mutată la Iași.

In 1775, anul ocuparii Bucovinei de catre habsburgi, Bogdana avea 13 cladiri, semn ca mănăstirea avea o viaţă înfloritoare. Habsburgii au închis, însă, mănăstirea în acelaşi an, transformând biserica „Sfântul Nicolae“ în biserica episcopala, chiliile calugarilor fiind transformate în adaposturi pentru cai. In 1782, dupa mutarea episcopiei la Cernăuţi, biserica „Sfântul Nicolae“ a fost transformată în biserică de parohie. In anul 1876 a fost construită aici o casă parohială.

Ca urmare a lucrărilor efectuate în ultimul deceniu al secolului al 20-lea, s-a înlocuit în 1996 catapeteasma degradată din lemn de tei a Bisericii "Sf. Nicolae" cu una nouă din lemn de stejar, s-a finalizat în 1998 construcția unui corp de chilii cu arhondaric și a unei biserici noi cu hramul "Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuți", care a fost acoperită cu tablă de cupru.
Mănăstirea nu a mai fost reînfiintata nici dupa eliberarea Bucovinei, în 1918, cea mai veche biserică de piatră din Moldova pastrându-şi statutul de biserică de parohie până în ultimii ani ai regimului comunist, când a fost închisă. La 6 decembrie 1992, de ziua Sfântului Nicolae, după mai mult de 200 de ani, Mănăstirea Bogdana a fost redeschisă, slujbele mănăstiresti rasunând din nou în ctitoria voievodului Bogdan I-ul. Mănăstirea Bogdana este unul dintre principalele repere ale spiritualitaţii creştin-ortodoxe româneşti, un semn că românii au început orice faptă istorică cu o biserică. Pentru valoarea sa artistică şi culturală, biserica „Sfântul Nicolae“ a fost inclusă în patrimoniul UNESCO, în anul 2004. Ansamblulu este alcătuit din trei edificii:

• Biserica "Sf. Nicolae" - datând din secolul al 14-lea
• Turnul clopotniță - datând din anul 1781
• Casa parohială - datând din anul 1876

Arhitectura Bisericii sf. Nicolae

Biserica Sfântul Nicolae este prima constructie religioasa de piatra din Moldova, pastrata în forma ei originala, nealterata pâna astazi, fiind considerata un adevarat document de nastere a arhitecturii Moldovei. Biserica Sfântul Nicolae aminteste de zbuciumatele vremurilegate de întemeierea statului feudal moldovean si constituie expresia unei admirabile sinteze artistice între arhitectura romanica, gotica si bizantina.

Dispozitia generala a planului prezinta caracteristicile basilicii romanice cu cor si cu absida. Tendinta de a frânge unele arcuri si bolti sunt caracteristice arhitecturii gotice, iar specific arhitecturii bizantine este delimitarea spatiului interior în altar, naos, pronaos si pridvor. Edificiul are plan basical (influenta romanico-gotica), fara turle, unic in arhitectura moldoveneasca; navele laterale interioare au deasupra tribune false, mai degraba tainuite la care se ajunge pe scara in spirala din pronaos. Zidurile sunt intarite la exterior, cea ce-lincanta. Lacasul a constituit modelul important in orientarea si dezvoltarea arhitecturii moldovenesti a secolelor XV-XVII. Nu se stie ce fel de clopotnita a avut initial biserica. Astazi are una de piatra construita de episcopul Dositei Herescu, in care se afla un clopot cu urmatoarea inscriptie, in limba slavona: "Ioan Stefan voievodu tarii Moldovei".

Langa usa sudica se afla pisania in limba slava, a lui Alexandru Lapusneanul care ne relateaza urmatoarele: "Cu bunavonta Tatalui, ajutorul Fiului si savarsirea Sfantului Duh s-a inceput si zidit acest pridvor bisericesc de evlaviosul si inchinatorul Treimii, Domnul Io Alexandru Voievod, Domnul Tarii Moldovei, in anul 7067 luna iunie 30, sub episcopul chir Eutemie" (1559). Usa de trecere in pronaos pare a fi fost modificata de mesterii lui Alexandru Lapusneanul, deoarece, dupa profil natura si colonetele cu baze seamana cu cele din veacul al XIV lea.

In interior, manastirea, se prezinta ca un edificiu romanic, cu o nava centrala si doua laterale, adaptat cultului ortodox, care a impus cele trei incaperi obisnuite: pronaosul, naosul si altarul. Navele sunt despartite prin sase stalpi masivi in dreptul carora bolta navei centrale este intarita cu arcuri dublouri. In pronaos nava centrala, ca si cele laterale, au aceeasi inaltime, iar in naos navele laterale sunt mult mai joase, mai inguste si acoperite cu bolti semicilindrice, usor frante, perpendiculare pe bolta navei centrale. Deasupra lor au fost zidite doua incaperi mici, boltite in semicilindru la care se ajunge pe o scara spiralica.

Pictura Bisericii sf. Nicolae

Istoricul bisericii de la Bogdana consemneaza faptul ca primul strat de pictura dateaza din secolul al 14-lea, din vremea lui Alexandru cel Bun. Alexandru Lapusneanu a dispus refacerea picturii originale în anul 1558. Restaurari ulteriore au avut loc în sec. 18-19 (1745-1750), în timpul episcopului Iacob Putneanul si 1880 când pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi a realizat în tempera frescele actuale). Din fresca epocii Stefan cel Mare un interes deosebit prezinta compozitiile altarului (Cina cea de Taina, Împartasania apostolilor, Spalarea picioarelor), în parte asemanatoare celor din altarul Manastirii Voronet. Tabloul votiv, pictat în naos, reprezentând pe Stefan cel Mare alaturi de Alexandru Lapusneanu, Bogdan I si Alexandru cel Bun, confirma presupunerea ca a fost executat în timpul acestuia.

Mormintele

Biserica Sfântul Nicolae este prima constructie religioasa de piatra din Moldova pastrata în forma ei originala, nealterata pâna astazi, fiind considerata un adevarat document de nastere a arhitecturii Moldovei. Ctitorita în jurul anilor 1360 de voievodul Bogdan I (1359-1365) drept multumire adusa lui Dumnezeu pentru izbânda în luptele pentru constituirea statului liber si independent Moldova, acest sfânt locas de închinare avea sa-i fie necropola lui si familiei.

In biserica Manastirii Bogdana sunt înmormântati domnitorii Moldovei si membrii familiilor domnitoare pâna în timpul lui Alexandru cel Bun. Locasul, sfintit în 1364, avea sa fie necropola domnitorilor moldoveni, de la Bogdan I, pâna la Alexandru cel Bun. Mai exact, în biserica Manastirii Bogdana, în naos, îsi dorm somnul de veci Bogdan I, Latcu, Stefan I, Roman I, Bogdan, fratele lui Alexandru cel Bun, si Bogdan, fiul lui Alexandru cel Bun. În pronaosul bisericii se afla 3 morminte: al Doamnei Stana, sotia lui Bogdan al III-lea si mama lui Stefanita Voda, si mormântul Anastasiei, fiica lui Latcu. Înaintea usii pronaosului se gaseste piatra de mormânt a episcopului Ioanichie, mort la 1504.

Fiind necropola Musatinilor, primii voievozi ai Moldovei, biserica Bogdana a beneficiat de atentia lui Stefan cel Mare care a împodobit mormintele înaintasilor cu lespezi executate de mesterul Jan (cca 1480) în tehnica reliefului plat, cioplire în piatra care “…se opune principial sculpturii decorative occidentale” (P. Comarnescu); si motivele ornamentale sunt bizantin-orientale (palmata – frunza de palmier stilizata), chiar amendate autohton cu frunzele fagului, frasinului, ulmului.

Mormintele voievodului Stefan

- „De Hristos iubitorul“ voievod Stefan cel Mare a fost si el legat sufleteste de Manastirea Bogdana, locul unde îsi dormeau somnul de veci multi dintre strabunii sai. Marturie stau si astazi inscriptiile de pe pietrele de pe mormintele din biserica „Sfântul Nicolae“:

- „Dreptmaritorul si de Hristos iubitorul Io Stefan voievod, domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a înfrumusetat acest mormânt mamei sale Stana, în anul 7026 (1518) luna ianuarie 28, sub episcopul Pahomie“.

- „Io Stefan voievod, domn al Tarii Moldovei, în anul 7005 (1497) luna lui aprilie 11, a înfrumusetat mormântul strabunicii sale, a cneaghinei Anastasia, care a dat Cotmanul acestui locas, fiica lui Latcu voievod, ea a raposat în anul 6928 (1419) luna martie 26“.

- „Din mila lui Dumnezeu, Io Stefan voievod, domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a împodobit acest mormânt, strabunului sau, batrânului Bogdan voievod, în anul 6988 (1480) luna ianuarie 27“.

- „Binecredinciosul si de Hristos iubitorul, Io Stefan Voievod, domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a împodobit mormântul acesta stramosului sau Latcu Voievod, în anul 6988 (1480) luna ianuarie 20, în timpul episcopului de Radauti, Ioanichie“.

- „Dreptmaritorul si de Hristos iubitorul Io Stefan Voievod, domnul Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a înfrumusetat mormânt stramosului sau Ioan Stefan Voievod cel Batrân, care a batut pe unguri la Hindau, în anul 6988 (1480) luna mai 20“.

- „Din mila lui Dumnezeu, binecinstitorul domnul nostru, Io Stefan Voievod, domn a toata Tara Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a împodobit mormântul acesta stramosului sau, Roman Voievod, domn al Tarii Moldovei, în anul 6987 (1479) luna decembrie 15“.

- „Dreptmaritorul si de Hristos iubitorul Io Stefan Voievod, domnul Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a înfrumusetat acest mormânt mosului sau Bogdan Voievod, fratele lui Alexandru Voievod, în anul 6988 (1480) luna ianuarie 23 zile, spre vesnica lui pomenire“.

- „Binecredinciosul si de Hristos iubitorul, Io Stefan Voievod, domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a împodobit mormântul acesta unchiului sau, Bogdan Voievod, fiul lui Alexandru Voievod în anul 6988 (1480) luna ianuarie 30“.

ROMANIA - MONUMENTE - Biserica Bălineşti

La intrarea in orasul Siret, din drumul principal care conduce spre vama ucraineana, se desprinde o sosea ingusta, ale carei ocolisuri strabat lunca Siretului, strabatand sate si paduri. Dupa vreo zece kilometri, pe varful colinei dinspre lunca se infatiseaza, in maretia ei sobra, Biserica din satul Balinesti.

Monumentul face parte din pretioasa mostenire a epocii lui Stefan cel Mare. Manastirea Bălinesti este unul dintre monumentele istorice reprezentative pentru arta Moldovei din cea de a doua jumatate a secolului al 15-lea. Arhitectura acestei biserici este singulara in epoca si exprima convingator gustul ctitorului Ioan Tautu.

Biserica din Balinesti nu este o ctitorie domneasca, iar acest fapt o face cu atat mai interesanta, caci voievodul nu obisnuia sa permita oricaruia dintre boierii lui sa ridice biserici de zid. Bisericile din Balinesti, Arbore si Dolhesti sunt capelele de curte ale unor boieri privilegiati, oameni de incredere ai domnitorului: logofatul Ioan Tautu, Luca Arbore, portarul Sucevei, si hatmanul Sendrea. Nici una nu are turla pe naos, fapt obisnuit in cazul bisericilor-capela.

Logofătul Ioan Tăutu şi Bălileşti

Satul Bălinesti este cunoscut din secolul al 15-lea, cand apartinea logofatului Ioan Tautu, om de seama si bun diplomat al marelui domn Stefan cel Mare si al fiului sau Bogdan, dupa cum este amintit de cronicarii Grigore Ureche si Ion Neculce. Acesta a construit intre anii 1494-1499 la Curtea sa de pe malul Siretului o biserica impozanta, ajunsa astazi "unul dintre cele mai reprezentative monumente din epoca lui Stefan cel Mare".

Ioan Tautu este intemeietorul unei familii boieresti care stapanea un numar de sate din zona Botosanilor si in apropierea Bălinestilor. Această realitate, impreuna cu pietrele de mormant tarzii, din1613, 1634, ce se pastreaza in biserica, arata ca Bălinestii raman vatra a familiei Tautestilor si ca la cancelaria domneasca se mai pastra, in secolul XVII inca vie amintirea marelui dregator.

Daca initial s-a crezut ca biserica a fost construita de logofatul Tautu, cu banii primiti in dar de la sultan, in realitate, Biserica Balinesti a fost construita cu cheltuiala acestuia, dupa cum spune pisania de pe zidul de rasarit al bisericii:

"Cu vointa Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Duhului Sfant, pan Tautu logofat a inceput a zidi aceasta biserica in numele celui intre sfinti parintele nostru Ierarh si facator de minuni Nicolae in zilele blogoslavitului si de Hristos iubitor domn io Stefan voievod fiul lui Bogdan voievod si s-au savarsit in an 7007 luna 6".

Arhitectura exterioara unică

Ca numeroase biserici de curte boiereasca, biserica Sfantul Nicolae din Bălinesti a fost construită după un plan dreptunghiular, cu o singura navă, compartimentata în naos şi pronaos, cu absidă poligonală la est si la extremitatea vestica rotunjită. Pe latura de sud construcţia este întregită de un turn clopotniţă.  Forma bisericii este simplă. Corpul rectangular fără nici o absidă laterală şi o absidă estică poligonală erau destul de obişnuite în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, dar capătul vestic rotund este unic.

Turnul clopotnita este scund, amplasat pe latura de sud, in dreptul intrarii. Partea inferioara a clopotnitei este un fel de pridvor boltit, bolta fiind semicirculară, ca şi în naos şi pronaos, unde sunt imparţite in trei travei egale prin arcuri care se sprijina pe stâlpi de piatra angajati în zid şi decoraţi cu capiteluri şi socluri.

Doua şiruri de firide, mai mici deasupra si mai mari dedesubt, înconjoara biserica pe toate fatadele ei. Latura sudică este diferită faţă de celelalte: un portal deschis, cu bolti gotice înalte, de piatră, surmontate de o clopotniţă, se afla la intrarea in biseric.  Urme de picturi murale exterioare s-au găsit pe firidele mai mari de pe absida estică şi pe faţadele estică şi vestică. Aceste picturi s-au făcut în timpul domniei lui Petru Rareş, între anii 1535-1538.

Zugraveala exterioară
Picturile exterioare trebuie să fi avut o calitate remarcabilă, după cum se observă în cazul frumoaselor imagini ale Sf. Nicolae şi ale Arhanghelului Mihail, situate pe două firide de pe absida estică. La capătul vestic al bisericii, s-au putut remarca urme ale picturii Judecata de Apoi. Această pictură exterioară a fost aplicată peste prima decoraţie a faţadelor bisericii, ce conţinea discuri din ceramică emailată cu rânduri de maro, galben şi verde.

Aceste discuri erau decorate cu creaturi fantastice, preluată din bestiarul occidental sau cu teme eraldice scoase în relief. Rânduri formate din aceste discuri înconjoară partea superioară a bisericii şi formează o compoziţie luminoasă pe faţadele portalului. Acest tip de ornamentaţie este caracteristic epocii lui Ştefan cel Mare şi nu se mai poartă după domnia sa. Portalul leagă exteriorul de interior. Are trei laturi cu deschidere, cu arcuri ascuţite, fiind acoperit cu o boltă gotică autentică striată. Aceasta e susţinută de console decorate cu motive botanice. În locurile în care striaţiile se întâlnesc, există ornamente cu forme florale. Intradosul şi părţile interioare sunt decorate cu medalioane pictate. Pe intradosul din absida sudică, sunt reprezentaţi Episcopi, în timp ce în partea superioară a lunetei se află Iisus adorat de îngeri.
Pe absida estică se află Apostolii în medalioane, iar deasupra lor se află Dumnezeu, ca Bătrânul Timpului iar de o parte si de alta cei doi Arhangheli, Mihail şi Gavril. Pe absida vestică se află Profeţii, iar deasupra lor scena din Deisis (Intervenţia Rugăciunii), cu Iisus în mijloc, avându-i alături pe Fecioara Maria şi pe Sf. Ioan Botezătorul. Frumosul portal sudic are un lat chenar modelat după forma gotică ascuţită. Pe lunetă, este reprezentată Fecioara Maria cu Pruncul.
Starea de conservare a zugravelilor nu este prea stralucită - sunt zone in care pictura s-a desprins împreună cu stratul suport, lăsând să se vadă prima zugraveala a bisericii, cea provizorie alcatuită numai din dreptunghiuri roşii si verzi ce imită cărămidă smalţuită.

Picturile exterioare trebuie sa fi avut o calitate remarcabilă, dupa cum se observă în cazul frumoaselor imagini ale Sfantului Nicolae si ale Arhanghelului Mihail, situate pe doua firide de pe absida estică.

La capatul vestic al bisericii, s-au putut remarca urme ale picturii Judecata de Apoi. Aceasta pictura exterioara a fost aplicata peste prima decoratie a fatadelor bisericii, ce continea discuri din ceramica emailata cu randuri de maro, galben si verde.

Aceste discuri erau decorate cu creaturi fantastice, preluata din bestiarul occidental sau cu teme heraldice scoase in relief. Randuri formate din aceste discuri înconjoara partea superioară a bisericii şi formează o compozitie luminoasa pe fatadele portalului. Acest tip de ornamentatie este caracteristic epocii lui Ştefan cel Mare si nu se mai poarta dupa domnia sa.

Portalul, care leaga exteriorul de interior, are trei laturi cu deschidere, cu arcuri ascutite, fiind acoperit cu o bolta gotica autentica striata. Aceasta e sustinuta de console decorate cu motive botanice. In locurile in care striatiile se intalnesc, exista ornamente cu forme florale. Pe luneta acestuia este reprezentata Fecioara Maria cu Pruncul.

Podoabele şi fresca interioară

Naosul de forma patrata este acoperit cu o bolta semicilindrica intarita de arcuri dublouri ce o compartimenteaza in trei nave. Pronaosul aproximativ de aceleasi dimensiuni, prezinta particularitatea incheierii in poligon a capatului de vest. Elementele cele mai iteresante sunt pilastrii ce sustin arcurile dublouri ale boltii semicilindrice.

Elementele de decor architectural de la ancadramentele de usi si ferestre prezinta trasaturi care le incadreaza in arhitectura gotica tarzie. Pridvorul de sub clopotnita are bolta cu arcuri de piatra cioplita, decorata cu rozete tot din piatra.

Ferestrele altarului si ale naosului sunt dreptunghiulare, iar cele ale pronaosului, cat si usa de la intrare in pronaos sunt lucrate in stil gotic. Cu ocazia pictarii in exterior a bisericii, realizata intre anii 1535-1538, au fost zidite firidele, iar elementele ceramice au fost tencuite, smaltul acestora pierzandu-si partial stralucirea.

Pictura, ce dateaza din secolul al XV-lea, de o ridicata valoarea artistica, este opera unei echipe conduse de zugravul Gavriil Ieromonahul si se pare ca este realizata in stilul celei de la Manastirea Voronet si de la "Sfantul Nicolae" din Dorohoi.

Fresca interioara se mai pastreaza si astazi, spre deosebire de cea exterioara, care este degradata in proportie de 90 la suta. Pronaosul, naosul sunt impodobite cu sfinti, cu scene biblice si cu Acatistul Sfantului Nicolae. Portretul ctitorului din tabloul votiv reprezinta una din cele mai reusite picturi de acest gen din Moldova epocii.

Pe absida estica se afla Apostolii in medalioane, iar deasupra lor se afla Dumnezeu, ca "Cel Vechi de Zile" iar de o parte si de alta cei doi Arhangheli, Mihail si Gavriil. Pe absida vestica se afla Profetii, iar deasupra lor scena Deisis (Interventia Rugaciunii), cu Iisus in mijloc, avandu-i alaturi pe Fecioara Maria si pe Sfantul Ioan Botezatorul.

Catapeteasma este mai noua, ctitorul ei este Ieremia Jigniceanu, pe la anul 1792, proprietarul de atunci al mosiei Balinesti. Este lucrata in lemn de tei si cuprinde trei randuri de icoane. Sculptura acesteia este bogata in elemente florale si a fost poleita cu aur.

In pronaosul bisericii se afla gropnita familiei Tautu, gasindu-se aici noua lespezi din piatra. Pietrele de mormant ale celor doi fii ai logofatului, Petru si Teodor, morti in 1494, se caracterizeaza prin impartirea suprafetei trapezoidale intr-un chenar decorativ urmat de zona inscriptiei ce inconjura campul central.

Urmeaza lespedea Vasilichii (+1495) si cea a Magdei (+1500). Numai lespedea sub care a fost ingropat logofatul se inrudeste cu seria de pietre funerare puse de Stefan cel Mare in necropola domneasca de la Radauti.

Istoric

In decursul timpului, Biserica Balinesti nu a suferit modificari majore, ea aparand in aceeasi forma si in tabloul votiv. Chiar daca, de-a lungul vremii, Biserica din Balinesti a avut de suferit in mai multe randuri din cauza turcilor care, in incursiunile lor, au dat foc bisericii, producand degradari ale picturii si zidului.

In anul 1721, biserica a fost restaurata prin grija Episcopului Calistru de Radauti, cand s-au restaurat acoperisul, usile si mobilierul. Pana in anul 1864, Biserica din Balinesti a adapostit o manastire de maici, metoc al Manastirii Varatec iar din anul 1899, este luata in grija, pastrare si conservare de Departamentul pentru Monumente Istorice.

In ultimul timp, Biserica Balinesti a beneficiat de unele restaurări după cum urmează: s-a pus un brâu de caramizi smaltuite in jurul bisericii; s-au dat jos resturile de pictură exterioară, rămânand cele trei rânduri de medalioane din teracota smaltuită de sub cornişă; s-a consolidat clopotniţa cu bare de fier; s-a refăcut invelitoarea, care era distrusă şi din cauza căreia ploua în biserică.