marți, 23 august 2011

SCENA SI CULISELE ULTIMUNLUI 23 AUGUST

În '89, sărbătoarea naţională a căzut într-o miercuri. Manifestările omagiale au început însă luni, 21 august. 
Pentru a 25-a şi ultima oară, de ziua naţională a României,  Ceauşescu a fost eroul principal. Din relatările unor foşti demnitari reiese însă că, în vara aceea, soţii Ceauşescu erau focalizaţi pe schimbări de anvergură.


Faţa văzută a sărbătoririi 

Toate "manifestările" lunii august au fost "dedicate celei de-a 45-a aniversări a revoluţiei de elibe­rare socială şi naţională, antifascistă şi antiimpe­rialistă".

Festivităţile au debutat la Palatul Republicii cu Adunarea solemnă de luni, 21 august (orele 17:00-21:20 în agenda Elenei Ceauşescu). Organizatorii declaraţi au fost CC al PCR, Marea Adunare Naţională şi Consiliul Naţional al FDUS. Adunarea a fost deschisă de Manea Mănescu. De observat ar fi fost că pauzele de respiraţie din discursul lui Ceauşescu - umplute cu aplauze şi scandări de lo­zinci - au fost mai dese şi mai lungi ca-n alte dăţi. În final, participanţii au asistat la un "vibrant spectacol omagial" (regizori Dan Micu şi Cristian Hadjiculea). În aceeaşi zi fusese vernisată şi o expoziţie omagială (menţionată în agenda Elenei Ceauşescu între orele 10:30 şi 11:10). Artiştii spectacolului şi creatorii expoziţiei au fost amintiţi doar ca laureaţi ai  ediţiei a VII-a din "Cântarea României".

Marţi a fost o recepţie la Palatul din Piaţa Victoriei. Spre deosebire de anii anteriori, când erau menţio­nate ca gazde Nicolae şi Elena Ceauşescu, în 1989 recepţia a fost oferită de  CC al PCR, Consiliul de Stat şi Guvernul RSR. În aceeaşi zi, în calitate de comandant suprem, Nicolae Ceauşescu s-a adresat Forţelor Armate din RSR printr-un ordin de zi: "În ziua de 23 August la Bucureşti se vor trage, în semn de salut, 21 de salve de artilerie". În preambulul ordinului, li­derul partidului a omagiat Armata (spre deosebire de trecut când "actul de la 23 August" era meritul conducerii partidului - întâi al lui Dej, apoi exclusiv strategiei lui Ceauşescu). Casta subofiţerilor şi ofiţerilor a fost, de altfel, singura categorie ce-a simţit şi la portofel ultimul 23 August.

Miercuri 23 August, pe esplanada din faţa edificiului noului Muzeu Naţional de Istorie, s-a produs "grandioasa demonstraţie a oamenilor muncii". A început cu intonarea Imnului de Stat al RSR. Au defilat unităţi militare, gărzi patriotice, delegaţii de pionieri, Crucea Roşie, "oameni ai muncii" şi sportivi. S-a încheiat cu Imnul FDUS ("E scris pe tricolor Unire").
Simultan s-au desfăşurat demonstraţii la scară redusă în marile oraşe din ţară. Iar adunări festive s-au ţinut în toate întreprinderile şi instituţiile din mediul rural şi urban.

Revizuiri privind pe Ion Antonescu 
In vara lui '89, generalul (r) Constantin Olteanu era secretar al CC al PCR cu propaganda.
Cu referire la maniera soţilor Ceauşescu de-a aborda chesti­uni ideologice şi de propagandă referitoare la ultimul 23 August, mi-a relatat următoarele: "Prin iunie, cred, s-au produs două chestiuni. Manea Mănescu îmi dă telefon: «Tovarăşe secretar, am aici un do­cument, vreau să ţi-l arăt, viu eu la dumneata?»; «Ei, viu eu la dumneata!» - eram la etajul 4, el la etajul 2. La vârsta lui, faţă de mine...! Avea cam vârsta pe care o am eu acum. Şi m-am dus la el. Avea două hârtii roşii, ambele cu acelaşi conţinut. «Am fost la Tovarăşul, i-am arătat, aici scrie cum a participat dânsul la revoluţia din august 1944». Zic: «Era la Târgu-Jiu, pe urmă...». «Dragă, e altceva, că nu se poate să nu fi participat!...» «Daţi-mi-le pe amândouă şi mă duc cu ele», i-am zis. Trebuia să şi veri­fic. Dar nu puteam să îl întreb pe Ceauşescu direct. Când m-am dus la el - în ziua aceea sau a doua zi, nu mai ţiu minte - după ce-i prezentasem şi Elenei Ceau­şes­cu, am zis: «Am avut şi o discuţie cu tovarăşul Manea Mănescu cu problema aceea cu participarea dumneavoastră la actul din 23 August 1944...» «Da, da, bine, bine, ştiu.» Şi, după puţin timp, când am fost iarăşi la Ceauşescu: «Nu mai puneţi voi problemele astea cu 23 August, cu 1944, ştiţi că s-au mai schimbat regulile cum s-au petrecut lucrurile». Bine, că era totuşi coaliţia celor patru partide, nu puteam să o negăm... «Vedeţi voi, nu mai vorbiţi cu dictatura fascistă; aia a fost dictatura militară fascistă, cum scrieţi voi?!» Spunea să nu mai accentuăm, să îngreunăm mai mult lucrurile cu Antonescu."

Ce  puteai înţelege din eliptica "indicaţie"?, l-am întrebat pe fostul demnitar. Că versiunea istoricilor oficiali Muşat şi Ardeleanu nu-i mai convenea lui Ceauşescu?... "Mă lăsa să înţeleg că Antonescu şi regimul trebuie priviţi şi altfel. El numai asta a spus, n-a fost dictatură fascistă cum s-a spus, cum se spune", mi-a răspuns general (r) Constantin Olteanu. Cu cine se mai consulta Ceauşescu în pro­bleme de istorie, nu ştie nici fostul secretar cu pro­paganda.

Se pregăteau de schimbări soţii Ceauşescu? "Nu ştiu, a răspuns interlocutorul. Nu l-am auzit, nu ştiu... Dar era preocupat de conducere şi mi-a spus, aşa, nu ştiu cum şi în ce scop: «La Congresul al XIV-lea n-o să facem schimbări în domeniul administrativ, le facem după alegerile din martie de la anul»."
Atitudinea lui GorbaciovPrintre grijile lui Ceauşescu legate de 23 August fusese şi interviul acordat trimisului Pravdei, Boris Avercenko. Gazetarul sovie­tic i-a adresat punctuale întrebări derivate din programul de pe­restroika. În interviul publicat în presa românească în chiar ziua de 23 August, Ceauşescu nu răspunde "provocărilor". A renunţat însă la etalarea meritelor sale în dirijarea "revoluţiei" din august 1944. Concesie maximă, probabil, a elogiat şi armata sovietică! Dar a încercat să-şi ia revanşa în noiembrie, la Congresul al XIV-lea, când a "ridicat" oficial chestiunea Basarabiei.

Şi din lectura mesajelor de felicitare de peste hotare cu prilejul sărbătorii naţionale a României se simte însă ghiontul lui Gorbaciov. Telegrama sovietică a ieşit din tipicul celorlalte, căci n-a fost semnată de liderul PCUS.

Din memoriile publicate recent de Santiago Carrillo rezultă că în marea familie comunistă şi alţii îl înghionteau pe Ceauşescu. Liderul comuniştilor spanioli îl ironizase direct pentru tinereţea din portretele oficiale. Să-şi fi însuşit critica? De 23 August 1989 s-a demonstrat cu aceleaşi portrete din recuzită. Dar presa a prefe­rat "omagiile" pictorilor în locul fotografiilor.


Supervizorul tribunei oficiale
Silviu Curticeanu, fostul şef al Cancelariei CC al PCR, relatează în memoriile sale ("Mărturia unei istorii trăite", Albatros, Bucureşti, 2000) cum a pregătit Ceauşescu locul defilării militare în faţa se­­diului noului Muzeu Naţional. În acest scop vizitase şantierul şi de mai multe ori într-o singură zi. "Pentru a putea privi «Comedia mi­litară», scrie fostul demnitar, au fost improvizate o tribună principală în balconul clădirii  şi o tribună secundară pe scările ei." Nemulţumit, Ceauşescu "a indicat" iarăşi. Apoi s-a retras la Snagov, lăsându-i pe "falsul diriginte de şantier" (cum se autoironizează memorialistul) şi pe cel adevărat, inginerul Ciurel, să finalizeze amenajările.


Peroiectul privind o nouă capitală la Târgovişte

In 23 şi 24 august, paginile din agenda Elenei Ceauşescu sunt albe. Poţi deduce că după demonstraţie soţii Ceauşescu petrecuseră romantic, în doi, ultimul lor 23 August.

Proiectele lor ţinteau însă peste viitoare zile naţionale. Spre exemplu, la 16 august, de două ori Elena Ceauşescu i-a primit, la Snagov, pe arhitecţii Vlădescu şi Lăzărescu. Responsabilităţile acestora au fost precizate de Silviu Curticeanu astfel: în 1989, Lăzărescu coordona proiectul Bibliotecii Naţionale, iar Vlădescu pe cel al "noii capitale" de la Târgovişte.

În relatarea lui Silviu Curticeanu, proiectul apăruse astfel: "Într-o adunare populară de pomină, la Târgovişte, cu ovaţii ce nu se mai terminau, cu râsete şi o bună dispoziţie generală, nemaivăzute de mine într-o asemenea ocazie, Ceauşescu a promis că Târgovişte va deveni a doua capitală a ţării; Vlădescu urma să ridice pe vechile ruine un palat reprezentativ...".  

Liderul se închipuia, aşadar, veşnicul arhitect şi constructor al României! De altfel, după ultimul punct din programul lui 23 August 1989, a dispus demnitarilor să-l însoţească la Casa Poporului. I-a ghidat el, după relatarea lui Dumitru Popescu, prin interioarele finisate şi decorate.
Şi un tablou ne(mai)văzut despre viciu şi desfătare: Ce zici, cutare?!... Aţi construit aici pentru cel puţin o mie de ani! - l-au lăudat ei.

23 AUGUST INAINTE DE 1990

Inainte de 1989, ziua de 23 august era prilej de mare sarbatoare. De fosta zi nationala, in toata tara erau organizate parade cu fast si spectacole omagiale in cinstea conducatorilor.


 
Nicolae Ceausescu, cel in cinstea caruia ajunsesera sa fie organizate toate evenimentele de 23 august, a aparut pentru prima data in tribuna oficiala a unei astfel de manifestari in 1956, alaturi de sefii Partidului Muncitoresc Roman. De atunci, an de an, pana in 1989, Ceausescu a fost nelipsit de la defilarile si grandioasele adunari organizate de 23 august.

Pana in anul 1953, anul mortii lui Stalin, sarbatoarea de 23 august reprezenta "eliberarea tarii noastre de catre glorioasa armata sovietica", iar ulterior a devenit "ziua eliberarii de sub jugul fascist". In anii '70, ziua de 23 august a ajuns "ziua insurectiei antifasciste". In anii '80, s-a vorbit despre "revolutia de eliberare sociala si nationala, antifascista si antiimperialista". Tot În anii '80, demonstratiile si paradele au fost mutate de pe traseul Piata Victoriei - Piata Aviatorilor, pe Stadionul "23 august".

Acum 67 de ani (2011), Romania a intors armele contra Germaniei, act ruşinos de trădare a unui aliat, act ochestrat de nevolnicul şi păgubosul (pentru ţară) rege Mihai.

In ziua de 23 august 1944, Romania a întors armele împotriva aliatului de până atunci, Germania hitlerista, trecand în tabara SUA, Marea Britanie si URSS.

In dimineata zilei de 23 august 1944, Regele Mihai i-a convocat la Palat pe Ion Antonescu, primul-ministru al guvernului, dar si autoproclamatul "Conducator al statului", si pe cativa dintre principalii colaboratori ai acestuia. In fata refuzului maresalului de a semna armistitiul cu Natiunile Unite, regele, sustinut de membrii Blocului National Democrat, format din PNT, PNL, PSD si PCR, a ordonat arestarea acestuia, numind un alt prim-ministru, in persoana generalului Constantin Sanatescu. Majoritatea istoricilor sunt de acord ca actul de la 23 august a rasturnat raportul de forte pe frontul romanesc si a scurtat durata celui de-al Doilea Razboi Mondial cu cel putin şase luni. In schimb a dus la înrobirea ţării pentru aproape o jumătate de secol.
Decât să întoarcă armele, Romania lui Mihai ar fi trbuit să ceară armistiţiu, sau capituleze onorabil.

La Arad




La Brasov




23 August 1967

In 1989 parada de 23 August s-a desfăşurat ptin faţa
viitorului Muzeu naţional de istorir sau viitoarea Bibliotecă
Naţională, încă neterminată dar care nu s-a finalizat nici în 2011


Parada de la 23 August 1945


Tot la Mihai Viteazu cu 5 ani înainte o paradă
cu Armata a 11 Germană

In 1989 a fost cea mai grandioasă demonstraţie de 23 August
1989

Ceauşescu la Parada de 23 August 1958

23 August la Slatina


Există o legendă că Nicolae Ceauşescu trebuia asasinat
la 23 August 1988


TEZAURUL SECHESTRAT AL ROMANIEI - Variantă Simona Fica

 Articilul Simonei Fica oferă date suplimentare despre tratativale de retrocedarea Tezaurului nostru de la Moscova, dar are şi conotaţii radicaliste şi politizate. Pe ansamblu esre un articol bine structurat.

TEZAURUL ROMANIEI, NEGOCIAT DE UN TERORIST SIRIAN SI UNUL GREC, CU MOSCOVA, LA CEREREA FOSILELOR ILIESCU SI NASTASE (pentru asemenea fapte, ca cele descrise, oricare altii, ar fi fost executati)
"Maresalul Ion Antonescu a încheiat un pact cu Hitler, iar ţara noastra  a început sa vanda statului nazist diferite produse, in special grau si petrol, contra aur. In urma acestui comert, rezerva de metal pretios a Bancii Nationale a Romaniei ajunge in 1944 la 244,9 tone, cea mai mare din toata istoria tarii noastre. In 1944, de frica invaziei sovietice, aceasta rezerva uriasa e ascunsa intr-o grota de la manastirea Tismana. Ea reapare in documente in februarie 1947, cand este readusa la Bucuresti sub supravegherea armatei sovietice. Dupa care se asterne tacerea pana in 1953, cand se consemneaza ca rezerva de aur a Romaniei este de 53,1 tone. Fata de 1947 avem un minus de 191,8 tone".

IN 2003, ILIESCU A VRUT SA VANDA RUSILOR BASARABIA, CONTRA TEZAUR. NEGOCIATORII AU FOST HAYSSAM SI ISKANDARANI! CE CAUTA HAYSSAM SI ISKANDARANI INTR-O CHESTIUNE ROMANO-RUSA DE O ASEMENEA ENORMA IMPORTANTA?

In 2003, rusii ne-au oferit un miliard de metri cubi de gaze naturale, direct de la Gazprom, contra celor 93,4 tone de aur din Tezaur. Ion Iliescu si Guvernul Nastase au refuzat atunci targul, considerand ca aurul e mult mai important. Asa ca i-au trimis la negocieri cu Moscova pe teroristii Hayssam si Iskandarani, propunand un targ: rusii sa dea Tezaurul, iar Romania sa renunte definitiv la pretentii asupra Basarabiei si unor localitati din Ucraina.

Daca trocul reusea, cele 93,4 tone de aur ar fi intrat nu in BNR, ci in vistieria PSD. Doar profesionalismul ofiterilor din Serviciul de Informatii Externe, ajutati la randul lor de agenti CIA, a facut ca planul diabolic al celor patru criminali (Iliescu, Hayssam, Nastase si Iskandarani) sa fie dejucat! In premiera absoluta, Exploziv-News prezinta acum filmul celei mai grave tentative de vanzare a Romaniei de catre clanul Iliescu-Nastase. Daca este sa luam in calcul numai aceasta fapta, de o gravitate exceptionala si nemaintalnita pana acum, cei doi ar trebui, conform legilor in vigoare, sa zaca in puscarie pentru cel putin 50 de ani! (Sau executati !).

Problema tezaurului din 1917 a inceput sa reintre in atentia SIE, in urma cu sase ani. Cand dedesubturile operatiunii Banca Fortuna S.A. au atins alte conotatii decat cele stiute pana atunci. In anul 1995, respectiva banca era "abilitata" de autoritatile rusesti pentru tranzactionarea retrocedarii tezaurului. SIE a intrat in posesia "unor documente provenite de la Parlamentul Federatiei Ruse privind intentia de retrocedare a tezaurului Romaniei, predate in anul 1995 Bancii Nationale, care le-a predat ilegal Bancii Fortuna, iar aceste documente fusesera folosite drept gaj colateral de catre Bancorex pentru a putea atrage credite externe de pana la valoarea de 1 miliard de dolari, prin intermediul cetatenilor sirieni Zaher Iskandarani si Omar Hayssam", ne-a spus un important ofiter care a condus, ca adjunct, Serviciul de Informatii Externe in acea perioada. Cu alte cuvinte, ofiterii SIE s-au intrebat, pornind de la faptele de mai sus, daca nu cumva pe baza documentului prin care rusii isi exprimau intentia sa ne retrocedeze tezaurul s-a facut un imprumut, iar banii au fost papati.

Sa descriem insa afacerea mai pe larg, asa cum ne-a fost ea prezentata de cadrele Serviciului de Informatii Externe. In anul 1994, fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, a decis sa-l trimita pe ambasadorul Traian Chebeleu la Moscova, cu intentia de a redeschide aceasta istorica tema a tezaurului din 1917. In toamna anului 1994, o delegatie a Rusiei s-a prezentat la Bucuresti, la Presedintia Romaniei. Rusii i-au comunicat lui Ion Iliescu ca problema tezaurului nu poate fi solutionata pe canale diplomatice, dar ca "ea ar putea fi mult mai usor lichidata daca s-ar accepta propunerea Kremlinului de a se incepe o colaborare economica, comerciala si financiara intre agenti economici rusi si romani, care sa conduca - in primul rand - la retrocedarea celor 93,4 tone de aur catre Banca Nationala a Romaniei (BNR)". Rusii au alcatuit atunci un pachet de 32 de proiecte economice private, din care 31 urmau sa le atribuie agentilor economici romani, iar cel de-al 32-lea, intitulat "Componenta de metale pretioase", adica tezaurul, ar fi revenit Bancii Nationale a Romaniei. Iona Iliescu nu a fost de acord ca aurul sa fie virat BNR si a dispus infiintarea "Bancii Comerciala Fortuna". Conform SIE, aceasta avea doua roluri: "pe de o parte, sa deruleze, intr-un cadru privat, tranzactia de retrocedare a celor 93,4 tone de aur; pe de alta parte, sa aspire averile bancherilor din Hong Kong, in masura in care pe atunci se punea problema alipirii Hong Kong-ului la China si foarte multi patroni din acea colonie a Angliei au primit invitatia sa investeasca in economia rusa, printr-o banca agreata de Kremlin, dar care sa fie situata totodata intr-o alta tara, respectiv in Romania". Parlamentul Federatiei Ruse trimite si un document privind intentia de retrocedare a tezaurului Romaniei. Acesta a fost predat BCF. Conform informatiilor SIE, "acest act a fost folosit drept gaj colateral de catre Bancorex pentru a putea atrage credite externe de pana la valoarea de un miliard de dolari prin intermediul cetatenilor sirieni Zaher Iskandarani si Omar Hayssam. Adica prin Bancorex au fost luati bani imprumut in contul tezaurului, banii au fost cheltuiti, nu se stie cum, iar Bancorex a disparut". In 1996, in mod straniu, BNR retrage licenta Bancii Fortuna.

Apoi problema tezaurului a inghetat pana in 2003. In schimbul celor 93,4 tone de aur pe care voiau sa le retrocedeze exclusiv prin canale private, adica nu de la stat la stat, rusii impuneau si multe contracte economice, printre care livrarea unui miliard de metri cubi de gaze naturale, direct de la Gazprom. Iliescu si Nastase, spun sursele SIE, " au refuzat insa oferta si au cerut retrocedarea neoficiala, aurul urmand sa fie depus nu in BNR, asa cum era firesc, ci intr-o Banca din Elvetia, acolo unde PSD avea (n.r. - si are, inca) depuse si conturi in valuta". Si de aceasta data, la "negocieri" a fost trimisi tot Omar Hayssam. El trebuia sa se intalneasca, in ziua de 3 octombrie 2003, la Moscova, cu Igor Troitky, un pion important in spionajul rus si, impreuna cu acesta urma sa prezinte regimului moscovit un document, semnat de Adrian Nastase si contrasemnat de Ion Iliescu, prin care cei doi isi luau angajamentul ca "In schimbul retrocedarii aurului cuprins in Tezaur, Romania renunta definitiv la pretentii asupra Basarabiei, Moldovei si Insulei Serpilor, dar si asupra unor localitati din Ucraina". Cele doua haimanale politice semnasera, asadar, sentinta la moarte a ISTORIEI Romaniei mari, in schimbul unor lingouri de aur ce ar fi intrat direct in vistieria PSD! Planul le-a fost insa dejucat de profesionalistii din SIE. In asemenea cazuri, conlucrarea cu alte servicii secrete straine este necesara, asa ca au intrat pe fir si agenti CIA. Hayssam nu s-a mai putut intalni cu Troitky pentru ca acesta fusese ridicat, cu o ora inaintea intalnirii, de catre serviciul secret american, pentru audieri referitoare la actiuni de spionaj pe care Troitky le savarsise, cu o luna inainte, pe teritoriul SUA. Pentru a evita un scandal diplomatic, Moscova a acceptat arestarea lui Troitky, acordand Statelor Unite extradarea lui.


Pentru cei care nu stiu, prezentam mai jos un istoric al intregului Tezaur al Romaniei:


Tezaurul de la 1917

In august 1916 Carol I moare, iar Romania ia decizia intrarii in razboi alaturi de Antanta Dar eram slab inarmati, bazandu-ne, ca si astazi, mai mult pe tratatele cu marile puteri decat pe propriile tunuri. Desi campania a debutat favorabil, prin patrunderea trupelor romane in Transilvania, in scurt timp, trupele germane, austro-ungare si bulgare au preluat initiativa ocupand, in toamna aceluiasi an, Dobrogea, Oltenia si Muntenia, conducerea Romaniei fiind nevoita sa mute capitala tarii de la Bucuresti la Iasi. In luna noiembrie, s-a decis si mutarea sediului Bancii Nationale a Romaniei, inclusiv tezaurul, la Iasi . Din cauza ca trupele austro-ungare inaintau, la 12 decembrie 1916, Consiliul de Ministri aproba transferul tezaurului in Rusia, spre pastrare, pana la terminarea conflagratiei mondiale. Tezaurul care urma sa ia drumul Moscovei era compus din: acte, documente, manuscrise , monede vechi, tablouri, carti rare, odoarele manastiresti din Moldova si Muntenia (printre care si osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir), arhive, depozite, colectii ale multor institutii publice si particulare, actiuni, obligatiuni, titluri de credit, dar si aur, in cea mai mare parte proprietate a Bancii Nationale a Romaniei. Bunurile au fost incarcate intr-un tren cu 24 de vagoane care a dus tezaurul in beciurile Kremlinului, unde se afla si tezaurul Rusiei. Valoarea declarata a bunurilor romanesti din acel tren era de 1.594.836.721,09 lei (la valoarea leului de atunci - n.r.) din care aur efectiv in valoare de 574.523,57 lei, arhiva evaluata la 500.000 de lei, iar restul, adica 1.593.762.197,52 lei, erau obligatiuni, titluri de credit, tablouri, carti rare etc. In 1917, izbucneste revolutia bolsevica la Petrograd , comunistii preiau controlul fostului stat tarist, iar Rusia iese din razboi si confisca tezaurul Romaniei. Imediat, Lenin incepe sa toace depozitele romanesti de la Kremlin. Conform documentelor aflate la Arhivele Nationale din Bucuresti, in adresa nr. 116 din 16 ianuarie 1918, Lenin trimite urmatorul ordin: "Stimate tovarase, Consiliul Comisarilor Poporului a hotarat alocarea sumei de 5.000.000 de ruble Colegiului suprem Ruso-Roman pentru problemele Romaniei si Basarabiei, cu amortizarea acestor sume din fondul romanesc arestat la Moscova". Cu alte cuvinte, isi formau retele de spionaj impotriva noastra cu propriii nostri bani. Intre timp se termina razboiul si Regatul Romaniei se intregeste cu Transilvania, Basarabia si Bucovina . In 1921, guvernul de la Washington il anunta pe cel de la Bucuresti ca pe piata aurului din Statele Unite au aparut piese cu marca tezaurului romanesc depozitat la Kremlin. Adica sovieticii isi faceau linistiti cumparaturile din SUA, ca bani aveau de la romani. Incepe scandalul international, iar rusii ne propun sa le cedam tezaurul contra recunoasterii alipirii Basarabiei la Romania. Bucurestiul refuza propunerea si cere insistent tezaurul.

Tezaurul maresalului Antonescu

In 1935, Uniunea Sovietica ne restituie, din tot ce aveam la ei, doar arhivele si osemintele lui Dimitrie Cantemir. In 1939, incepe al Doilea Razboi Mondial, iar Romania se aliaza cu Germania . Maresalul Ion Antonescu incheie un pact cu Hitler, iar tara noastra incepe sa vanda statului nazist diferite produse, in special grau si petrol, contra aur. In urma acestui comert, rezerva de metal pretios a Bancii Nationale a Romaniei ajunge in 1944 la 244,9 tone, cea mai mare din toata istoria tarii noastre. In 1944, de frica invaziei sovietice, aceasta rezerva uriasa e ascunsa intr-o grota de la manastirea Tismana. Ea reapare in documente in februarie 1947, cand este readusa la Bucuresti sub supravegherea armatei sovietice. Dupa care se asterne tacerea pana in 1953, cand se consemneaza ca rezerva de aur a Romaniei este de 53,1 tone. Fata de 1947 avem un minus de 191,8 tone. "Acest aur a fost luat de rusi ca plata a datoriei de razboi", ne-a spus Adrian Vasilescu, consilier si purtator de cuvant al guvernatorului Bancii Nationale. Informatia e infirmata insa de documente. Potrivit acordului sovieto-roman pentru pagubele de razboi, semnat la Moscova in 16 ianuarie 1945, Romania a fost obligata sa plateasca URSS-ului, intre 12 septembrie 1944 si 12 septembrie 1950, 300 milioane dolari, adica 50 milioane dolari anual timp de 6 ani, in produse petroliere, cherestea, vite, grane, vase maritime si fluviale, material mecanic si feroviar etc. Deci, cele aproape 200 de tone de aur de la Tismana nu au fost luate de rusi ca despagubire de razboi. Dar in ce mod? Surse din Ministerul de Externe al Romaniei sustin ca acel tezaur a fost luat in custodie de Moscova, adica in pastrare (cu de-a sila, desigur), iar Romania poate si trebuie sa puna problema recuperarii acestui al doilea tezaur, de doua ori mai consistent decat primul. In 1995, statul roman reia cererea de retrocedare a tezaurului "arestat" in 1917. Ulterior, se formeaza o comisie romano-rusa de istorici care sa studiaze chestiunea, adica valoarea datoriei Rusiei fata de Romania. Oficial trebuie sa recuperam 93,4 tone de aur, in valoare actuala de 2.668.000.000 de dolari din tezaurul trimis la Moscova in 1917. Despre celelalte bunuri ale acelui tezaur - actiuni, obligatiuni, titluri de credit etc., cele mai valoroase de altfel - nu se mai vorbeste nimic si nici despre cele aproape 200 de tone de aur luate de rusi in 1947. Revenim in 1956, cand URSS ne restituie "Closca cu puii de aur", un numar de piese din tezaurele bisericilor si 1.350 de picture si gravure. Cantitatea de aur restituita in acel moment cantarea 33 de kilograme. In 1965, Ceusescu merge la Brejnev, presedintele de atunci al URSS, si cere restul tezaurului din 1917. Brejnev se enerveaza si spune ca acel tezaur a fost plimbat prin toata Rusia si s-a mai pierdut din el pe drum. Citam: "O parte din aur a fost jefuit de armatele tariste, care probabil l-au dat tarilor straine". Liderul sovietic a cerut insistent renuntarea la acest litigiu, spunand ca, daca dezgroapa el mortii, poate scoate Romania cu mari datorii fata de URSS. Dar Ceausescu nu s-a lasat, litigiul a ramas deschis.

De la al Doilea Razboi Mondial si pana astazi, cantitatea de aur detinuta de Banca Nationala a Romaniei a avut urmatoarea fluctuatie:

1944: 244,9 tone

1953: 53,1 tone,

1969: 111 tone

1972: 64,4 tone

1983: 118,7 tone

1987: 42,2 tone

1997: 93,4 tone

2008: 107 tone.