vineri, 27 ianuarie 2012

ROMA - PODUL AEMILIUS XXXX

Podul Æmilius (în latină pons Æmilius),  sau numit astăzi Ponte Rotto (podul distrus), este cel mai vechi pod de piatră din Roma. El traversa Tibrul în aval de insula Tiberina, puţin mai la nord de amplasamentul primului pod al Romei, Pons Sublicius. El unea Forum Boarium cu locuirea de la apus de Tibru, Transtiberium (Transtevere) şi  cu Via Aurelia. Până în sec.al 2-lea e.A la Roma exista un singur pod peste Tibru, construit din grinzi de lemn legate prin cuie de bronz, acel pod a fost înlocuit cu podul Aemilius.

Construcţia podului este atribuită, în general, cenzorilor Marcus Aemilius Lepidus şi Marcus Fulvius Nobilorus, în anul 179 e.A. O ipoteză mai recentă, bazată pe scrierile lui Plutarh şi Titus Livius şi pe studiul monedelor, susține că podul ar fi putut fi construit de Manlius Armilius Lepidus, în momentul construirii Viei Aurelia, în anul 241 e.A, apoi fiind recostruit după o viitură a Tibrului, sau după o extindere a portului fluvial al Romei, aproape de Forum Boarium. El se sprijinea pe şapte pile de piatră străpunse de urechi pentru susţinerea tablierului din lemn şi larg de 8 metri.
In anul 142 e.A, beneficiind de experienţa edificării apeductului lui Marcius, cenzorii Scipio Emilianus şi Lucius Mummius Achaicus au înlocuit tablierul din lemn cu bolte din masonerie (amestec de materiale unite prin beton), cu arhivolte largi. Importante restaurări le-a realizat Augustus, în anul 12 e.A.
In evul mediu podul a fost numit pons Lepidi sau pons Lapideus, sau marele pod (în latină pons Maior) , începând din sec.al 8-lea, sau podul senatorilor (în latină pons Senatorum), în 1144. In 1763, în descrierea sa, Giuseppe Vasi l-a numit podul Sfintei Maria, zis şi  "podul distrus". Tot el a amintit de numirile mai vechi de podul Senatorilor, sau podul Janiculus." Podul a fost restaurat în întregime în vremea lui Augustus.
Lucrarea a suferit distrugeri importante pe timpul revărsărilor din anii 1230 şi 1422. Papa Julius al III-lea a dispus reconstruirea totală a arcurilor de către Nanni di Baccio Bigio, în 1552, după planurile lui Michelangelo. Două dintre arcuri au fost distruse de ape imediat, în 1557. Acestea au fost reconstruite sub papa Grigore al XIII-lea de către Matteo di Castello, între anii 1573-1575.
Marea revărsare din anul 1598 a distrus trei din cele şase arcuri  ale lucrării. Podul nu a mai fost reparat și a rămas cu numele de "podul distrus" (Ponte Rotto). In 1853, s-a realizat o pasarelă metalică, lungă de 63 de metri, care să-l unească cu ţărmul stâng al râului, în ideea se a-i reda utilitatea. Puntea metalică a fost opera inginerului Pietro Lanciani.
Imagine similară
Lucrarea şi-a făcut datoria până în anul 1875. In final, cu intenția de a se permite construirea noului pod al Palatinului, cele două arcuri de apus au fost distruse. In acest fel, din vechiul monument nu a mai rămas decât un singur arc, în mijlocul Tibrului, în aval de insula lui Aesculapius (Tiberina). In schimb s-a păstrat aproape integral podul Fabricius, construit în anul 62 e.A., care lega zona forului Boarium cu insula Tiberina, continuat fiind către celălalt mal al Tibrului cu podul Cestius (sec. 1 e.A, refăcut în anul 370 e.N). Destinul Podului Aemilius a fost cel al distrugerii succesive, probabil datorate și unor erori de construcție sau  de amplasament în albia Tibrului Oricum, singura lui boltă rămasă să se lupte cu apele Tibrului transmite venerabilitate și mister noilor vizitatori. A dost un pod urmărit de ghinion constructiv, de lucrări mai slabe și de vicistitudini. A rămas model interesant petru pictori amatori.


















ROMA - PODUL SUBLICIUS (PONS SUBLICIUS) XXXX

Podul Sublicius (termenul Sublica provenea din limba volscilor, un vechi popor italic, şi însemna "scânduri de lemn"). Acesta a fost primul şi cel mai vechi pod roman peste Tibru. Era plasat în aval de insula Tiberina, unind Forum Boarium ( și csartierul Velabru) cu Transtiberium, ţinutul de la apus de Tibru, unde a luat naştere cartierul numit astăzi Transtevere. Podul a fost construit pe timpul regelui Ancus Marcius (640-616 e.A). Fiind distrus de mai multe ori, s-a trecut mereu la reconstruire din lemn și fără îmbinări metalice. Aceasta, atât din motive strategice, cât şi religioase, trebuind să poată fi distrus cât mai repede atunci când se anunţau atacuri dinspre apus, mai ales din partea etruscilor după proclamarea Republicii, în anul 509 e.A.
Reconstituire
De o astfel de distrugere vorbea și o legendă romană, care avea drept erou pe un tânăr războinic, pe nume Horatius Cocles. Legenda spunea că în anul 507 e.A, etruscii conduși de regele Porsenna au ocupat colina Janiculus de la apus de Tibru şi se îndreptau spre Roma după ce puseseră pe fugă forțele romane. Acel erou, Horatius Cocles, a rămas să apere singur accesul duşmanului pe pod, pînă colegii săi au reuşit să provoace prăbuşirea lui. In ultima clipă eroul s-a aruncat în apele Tibrului, cu arme cu tot, şi a reuşit să ajungă nevătămat la ai săi.
Reconstituire
Ultima distrugere a podului Sublicius s-a consemnat în anul 69 e.N, dar se spune că a mai existat până târziu în sec.al 5-lea e.N. El s-a aflat în grija colegiului pontifilor, păstrarea lui constituind o condiție religioasă, iar eventuala lui distrugere un semn rău. Aceasta cu toate că a fost distrus de multe ori, mai puţin din motive de apărare, cât mai ales din cauza inundaţiilor.
De podul Sublicius este legat şi numele marelui om politic roman Caius Gracchus. Pe timp ce fugea de inamicii săi politici, acesta s-a refugiat prin trcerea podului. Doi dintre prietenii lui au barat trecerea inamicilor la intrare pe pod, până când au căzut răpuși. Caius Gracchus a reuşit să scape atunci, dar a murit puţin după aceea, asasinat de sclavii proprii. 

joi, 26 ianuarie 2012

ROMA - ZIDUL LUI AURELIANUS XXXX

Reorganizarea teritorială şi militară de la Dunăre, cu părăsirea Daciei, nu a reprezentat decât o parte a planurilor defensive ale împăratului Aurelianus (270-275 e.N). Incursiunile barbare până în Italia de nord sub împăratul Gallianus (260-268 e.N), sub Claudius al II-lea Ghoticus (268-270 e.N) şi chiar la începutul domniei sale, l-au determinat pe Aurelianus să se teamă de un atac asupra Romei. Aşa-zisul  Zid al lui Servius Tullius nu mai era apt să apere capitala extinsă mult dincolo de traseul lui.
Pericolele crescânde ale invaziilor barbare din sec.al 3-lea e.N, au detreminat pe împăratul Aurelianus (270-275 e.N) să pună în operă o nouă incintă fortificată, mult mai puternică şi mai extinsă, care să cuprindă toate cartierele ce se dezvoltaseră timp de peste o jumătate de mileniu dincolo de Zidul servian. Noul zid era construit din cărămidă, avea 19 kilometri şi atingea în anumite porţiuni o înălţime de 10 metri. Zidul traversa Tibrul şi cuprindea colina Janiculus şi cartierul Trastevere (Transtiberium). Colina Vatican a rămas fără protecţie. Lucrările au început în anul 272 e.N şi au durat 11 ani, până sub împăratul Probus (276-282 e.N).
Zidul comporta o fundaţie de beton roman, opus caementicium, cu înălţimea de 8 metri peste care se găseau incăperi boltite şi sprijinite pe un zid cu o grosime de un metru.

Un drum de rond încorona lucrarea. Camerele boltite serveau drept depozite de arme şi magazii, diminuând volumul ce trebuia construit.Din 30 în 30 de metri zidul era întărit de turnuri cu secţiune patrulateră. Traseul noilor fortificaţii trecea şi se sprijinea pe unele construcţii deja existente, precum cazarma gărzii pretoriene, un mic amfitetru, arcurile şi apeductele de pe colina Esquilin, fundaţiile grădinilor în terasă de pe colina Pincio.
Poarta Asinaria
Zidurile lui Aurelianus nu au fost destinate a face faţă unui asediu îndelungat, deoarece barbarii nu erau organizaţi pentru aşa ceva. Ele erau destinate să apere Roma de atacurile prin surprindere, până la primirea de ajutoare din teritoriu. El nu şi-a mai dovedit eficienţa în sec. al 5-lea e.N, când Roma a fost jefuită de vizigoţi şi vandali. Totuși, aceleaşi ziduri au avut un rol principal în confruntarea dintre ostrogoţi şi generalul bizantin Belizarie, în timpul recuceririi imperiului sub împăratul Justinian. Ele au protrjat eficient Roma în evul mediu, împotriva raidurilor sarazinilor.

Poarta Tiburtina
Cea mai mare parte a zidului lui Aurelianus subzistă încă în zilele noastre şi înconjoară ceea ce este denumit astăzi Centro Storico.  
Zidul Aurelian era străpuns de 17-18 porţi distincte, construite în funcţie de importanţa lor şi de epoca de amenajare. Cele mai importante erau construite din două arcuri alăturate, flacate de două turnuri cilindrice şi erau placate cu travertin. Porţile cu mai puţină importanţă erau construite cu un singur arc, flancat de două turnuri cilindrice şi placate cu opus latericium. Porţile cu totul minore erau compuse dintr-un singur arc şi două turnuri patrulatere comune. Poata Maggiore, cu apeductul său nu a fost supusă acestor reguli.

Pe parcursul timpului, unele porţi şi-au schimpat numele, sau amplasamentul, precum Porta Pia care a fost reconstruită, între anii 1561-1565, de către Michelangelo, la o sută de metri distanţă de vechea poartă, din ordinul papei Pius al IV-lea.

Lista porţilor, pornind de la cea mai de nord este:
  • Porta del Popolo (Porta Flaminia) – unde începe Via Flaminia
  • Porta Pinciana
  • Porta Salaria – unde începe Via Salaria
  • Porta Pia – unde începe noua Via Nomentana
  • Porta Nomentana – unde începe vechea Via Nomentana
  • Porta Praetoriana – vechea intrare în ancienne Castra Praetoria, tabăra Garzii prétoriene
  • Porta Tiburtina – unde începe Via Tiburtina
  • Porta Maggiore (Porta Praenestina) – punct de întâlnire a trei apeducte ale oraşului şi unde începea  Via Praenestina
  • Porta San Giovanni – alături de Arhibasilica Sfântul Ioan de Latran.
  • Porta Asinaria – unde începe vechea Via Tuscolana
  • Porta Metronia
  • Porta Latina – unde începe Via Latina
  • Porta San Sebastiano (Porta Appia) – unde începe Via Appia
  • Porta Ardeatina
  • Porta San Paolo (vechea Porta Ostiensis), alături de Piramida lui Cesius, conducând la basilica Sfântul Paul din afara zidurilor, unde începe Via Ostiensis
  • Imagini pentru Zidul lui Aurelianus
Porţile din Trastevere (la punctul cel mai de sud în sensul orar):
  • Porta Portuensis
  • Porta Aurelia Pancraziana
  • Porta Settimiana
  • Porta Aurelia-Sancti Petri