MAMAIA 2 Istoric al băilor şi al cazinoului

Primii ani ai perioadei interbelice au fost ”vremea Băilor fără de hoteluri”. Mamaia a apărut ca voinţă şi faptă a lui Ion Bănescu în anul 1906. Se ridicase sub forma unei halte şi a unui stabiliment de cabine  undeva la nord de oraş la mai mult de o oră de mers cu trenul sau birja.

Cât timp se punea problema funcţionării băilor în Constanţa, cazarea turiştilor sosiţi pentru sezonul de băi nu era o dificultate. Existau suficiente hoteluri pentru toate buzunarele. Poate că situaţia ar fi cunoscut o devenire firească spre o extindere echilibrată din toate punctele de vedere ale facilităţilor de băi dacă România alături de foarte multe state ale lumii nu ar fi trecut prin Primului Război Mondial.

O întâmplare deloc fericită a fost şi aceea că la începutul anilor 1920 pavilionul Băilor Mamaia a căzut pradă unui incendiu care a mistuit clădirea centrală şi o bună parte a  aripilor laterale unde funcţionau cabinele de plajă.

Mamachioi (Mamai Kyoi (tr) = Mamaia Sat)

Numele de ”Mamaia” a fost consemnat pentru prima dată de către Alexandre de Launay, care în drumul său spre Constantinopol a traversa Dobrogea în anul 1799 . El scrie despre  localitatea ”Mammay” denumită astfel conform unei harţi ruseşti din 1855. Numele turcesc era al localităţii era ”Mamakioi” ceea ce însemna Mamai Sat (Mamay Kyoi).

Conform lui Nicolae Iorga la Conferinţa ”Politica Mării Negre”, publicată în „Neamul Românesc”, numele de Mamaia este de origine tătară şi vine de la Hanul Crimeii, pe nume Mamai, conducătorul Hoardei Albastre la din timpul anilor 1370.

Este posibil ca tătarul să fi avut tabără vremelnică pe aceste locuri şi de atunci cătunul ce a rămas să fi luat numele de Mamachioi.

Palatul Regal (1923 - 1926)

După 1920, familia regală a acceptat un cadou din partea notabilităţilor constănţene sub forma unei suprafeţe de  4 hectare de teren între lacul Siutghiol şi mare. Aici s-a construit în scurt timp un mic palat în stil românesc. La nord şi la sud de acesta, primăria oraşului a parcelat câteva sute de terenuri, pe care, până în anul 1940 le-a vândut şi cu timpul au apărut mai multe vile şi mici palate.

Regina Maria a început construirea reşedinţei de vara de la Mamaia. Palatul avea o forma destul de neregulată, semănând mai mult cu o vilă cu mai multe corpuri şi era situat in mijlocul unui parc de 34968 m patrati, înconjurat de o lizieră. Constructia avea o suprafata de 1200 m patrati şi a fost ridicată în doi ani si jumatate.

Proiectul şi planurile palatului au fost executate de arhitectul Mario Stoppa. Acesta a semnat la data de 4 aprilie 1924 un contract cu generalul Paul Angelescu, prin care primea un onorariu de 4% din valoarea efectivă a lucrărilor. Lucrarile de construcţie au fost executate în antrepriza lui Carlo Actis, sub directa conducere si supraveghere a arhitectului Constantin D. Dobrescu. Lucrările de construcţie ale palatului au la  data de 1 decembrie 1923. Construcţia s-a finalizat în vara anului 1926. Materialele de constructie au fost furnizate de firme renumite în acea epocă: antrepriza Constantin Kirilescu (pentru piatra de fundaţie), Societatea "Reconstructia Dobrogeană" şi fabricile Petculescu Ferdinand Koska &Co. şi altele, fiind achizitionate prin licitatie.

Palatul a fost dotat cu toate cuceririle tehnicii din acea vreme, instalaţie de aer condiţionat cu ventilatoare, furnizată, ca şi lustrele, de la firma "Siemens Schukert Werke", încalzire centrală şi electrică realizată de atelierul Ilie Popescu &Gh. Creţu. Antreprenorul italian Antonio Moraldo s-a ocupat de asfaltarea teraselor palatului, iar Carlo Actis a facut fântâna, trotuarele şi lacul din parc.

Palatul era compus din: subsol ( 16 camere, baie, spalatorie, cafegerie, garaj), parter (12 camere, bufet, garderoba, 3 terase, 8 bai , WC -uri) şi un etaj ( 7camere si baie).

După moartea Regelui Ferdinand, în anul 1927, clădirea a fost donată de catre Regina Maria şi patru din copiii sai (Nicolae, Ileana, Elisabeta si Marioara), printesei Elena, mama Regelui Mihai.

Noua proprietară a ordonat transformarea parcului regal, prin instalarea conductelor de apă, modificarea drumurilor şi peluzelor. Ea a instituit din 22 ian. 1928 un nou regulament, care stabilea atributiile precise ale fiecarui angajat.

După 1930, palatul va intra în posesia Regelui Carol al II lea, care l-a folosit ca resedinţă de vară. Regina Maria şi-a oprit 2780 m patrati din parc, unde a dispus construirea unei moderne vile, "Vila Stirbey", dotată cu ascensor francez, marca "G. Houplain Paris", de 4 persoane, cu centrală electrică proprie şi o pompă centrifugală ce alimenta turnul cu apă. La 6 iunie 1932, din ordinul lui Carol al II lea, vila ridicată de Regina Maria a fost predată Flotilei de Hidroaviaţie din Mamaia.

Pentru reluarea funcţionării stabilimentului Băilor Mamaia s-a ridicat o locaţie cu caracter aşa-zis ”provizoriu” unde  se putea desfăşura pe perioada estivală funcţiunea turistică a stabilimentului. Au fost repuse în funcţiune cele două aripi ale cabinelor de plajă de la nord şi sud ale Băilor şi s-a procedat la reconfigurarea terenului şi mutarea căii ferate. Prin faţa  Băilor trecea acum şoseaua ce venea dinspre Constanţa, iar linia ferată a fost construită spre malul lacului Siutghiol. Parcul Cazinoului a fost amenajat între clădirea stabilimentului de băi şi noua cale ferată. Se poate remarca felul ordonat şi ”talentul” peisagistilor vremii.

Evolutia în ceea ce priveste devenirea modei costumelor de plajă se observă cu uşurinţă. Cel puţin în zona centrală a băilor delimitarea pe sexe devenea de prisos

Pasarela de lemn îşi păstrase din perioada anterioară structura şi oferea un placut loc de baie. 

Pavilioanele laterale au fost menţinute în funcţiune dar cu timpul accesul în ”zona aferentă” nu a mai fost restricţionat de bariera gardurilor de separaţie.

In 1924 exista un bufet, un restaurant de clasă, o bodegă-patiserie, o şalupă confortabilă şi luxoasă. In ”Ghidul Constanţei şi al Techirghiolului”, din anul 1924, se făcea referire la Mamaia (plajă). ... dar, nu aparea nicăieri informaţia că în zonă s*-ar găsi cazare la vreun hotel.

Tarifele nu erau chiar la îndemână şi a face plajă la Mamaia venind de la Constanţa era destul de costisitor.

In 1930 a început construirea Cazinoului Mamaia şi a clădirii băilor. Proiectul, după mai multe faze de discuţii i-a fost atribuit spre execuţie arhitectului Victor G. Stephănescu, care, anterior, realizase în Constanţa Moscheea şi Clădirea Primăriei din Piaţa Ovidiu. La 15 august 1935 Cazinoul Mamaia fost inaugurat în prezenţa Regelui Carol al II-lea, a membrilor Guvernului și a notabilităţilor Constanței.

In primele zile ale anului 1936 a început executarea celor 600 de cabine de băi, precum şi a pasarelei din beton, cu tobogan maritim, la capătul căruia era proiectat un bar. Pasarela de la Casinoul din Mamaia reconstruită din beton şi cu o platformă de o formă inconfundabilă a devenit un punct de atracție de necontestat.  Cazinoul dispunea de  spații moderne, svelte, aerate, cu o notă discretă de eleganță şi confort.

Fotografiile pun în evidenţă construcţia noului local al Cazinoului Mamaia (a treia clădire succesivă începând cu anul 1906) Fotografiile arată faptul că ridicarea Cazinoului actual a fost făcută cu păstrarea în funcţiune a clădirilor anterioare până la momentul la care s-a impus demolarea definitivă a acestora.

Modul sub care a fost deschis localul nou al stabilimentului a fost acela de a prelua aripile laterala ale cabinelor şi construirea celor noi din beton fără a afecta major rolul deţinut de vechile construcţii.

Imaginile următoare surprind aspecte ale ridicării Noului Cazinou, aspecte de detaliu şi instantanee de la inaugurarea  clădirii şi ulterior a pasarelei cu tobogan si platformă bar.

Parcarea din faţa Cazinoului, deşi oferea suficient de multe locuri de parcare devenea uneori neîncăpătoare.

Parcul ce despărţea clădirea de gară era proiectat şi realizat cu atenţie şi oferea o imagine inedită atât din fotografiile aeriene cât şi de la nivelul solului.

Cazinoul Mamaia - la finalizare (detalii)

Cabinele de bai - 2 aripi, 2 niveluri cu deschiderea spre plajă.

Cazinoul Mamaia - la finalizare (detalii)

Pasarela şi toboganul. În fotografia de sus apare şi barul de pe platformă (în poziţie centrală).

Diverse unghiuri şi detalii ale pavilionului central si ale pasarelei de la Cazinoul din Mamaia.

Pasarela Cazinoului în construcţie (1936)

La inaugurare...

şi după....

Toboganele acvatice.

poziţionate simetric, din beton şi cu aducţiune de apă pe ”calea de rulare”...

Aglomeraţia era o stare cvasipermanentă.

Noaptea terasa restaurantului era de un farmec deosebit. Numele de atunci era ”Delta”. Prin 1965 orchestra de la teatrul Fantasio, condusă de chitaristul Sandu Avramovici era discretă şi se făcea auzită la malul apei predispunând la galante preumblări sub clarul de lună.

 

Reclamele pentru Noul Cazinou erau tentante, dar, erau în cea mai mare măsură şi reale.

Parcarea de la Cazinou servea şi pentru autobuzele decapotabile care îşi aveau aici capul de linie când soseau din oraş.

Accesul turiştilor ”de rând” se putea face fie cu autobuzul fie cu trenul care oprea în noua gară dată şi ea în folosinţă în anul 1938.

Casa Vapor

"Casa Vapor" din Mamaia a fost ridicată ca staţiune nautică şi sportivă, de către Societatea de salvare a naufragiaţilor în apele teritoriale româneşti - SALVAMAR pe malul lacului Siutghiol în anul 1935.

Clădirea avea pe lângă aspectul deosebit şi o funcţie de asigurare a diverselor evenimente organizate de Societatea  SALVAMAR.

Putea găzdui frecvent diverse festivităţi. Seara, prin oferta de servicii funcţiona chiar ca un club privat.

Baza logistică a staţiunii de pregătire era bine reprezentată.

In urma unor lucrări de reparaţii, din anul 1960, structura de rezistenţă a clădirii a fost afectată, s-a produs o degradare severă şi clădirea nu a mai fost reconstruită sub forma iniţială. (era atipică faţă de aspectul staţiunii Mamaia care tocmai era în construcţie).

Hotel ALBATROS

Odată cu ridicarea noii clădiri a Cazinoului, a Casei Vapor (”Casa Bărcilor”), în anul 1935 a fost ridicată şi vila Albatros care a început să funcţioneze în regim hotelier.

Cu timpul clădirea a fost extinsă şi a început să se folosească de propria terasa restaurant.

Ca toate construcţiile staţiunii, faţada principală era orientată spre sud şi era (pe atunci) de culoare deschisă. Ulterior a fost renovată şi s-a optat pentru culoarea cimentului fără a mai fi folosită pigmentaţie.

Spre a asigura un minim de protecţie pentru  lumina puternică erau folosite diversele paravane din beton care creau un decor specific.

Clădirea a intrat în uzul ONT Carpaţi după anii 1950 şi a fost parţial chiar un sediu de birouri.

Hotel REX

Inceperea  construcţiei Hotelului REX - 15 August 1936 - Participă Regele Carol al II-lea.

Piatra fundamentală a hotelului Rex a fost pusă la 15 august 1936 de către M.S. Regele Carol al II-lea. Hotelul este ridicat la 600 m. depărtare de instalaţiile de plajă. Se întinde pe 2.000 m. pătraţi, în lungul plăjii. Sunt 120 de camere cu băi pe palier.

Prin Inaltul Decret Regal 322 din 29 februarie 1936, modificat prin Decretul Lege 3047 din 31 august 1938, s-a promulgat "Legea pentru Organizarea Turismului". Această lege a creat un organ menit să activeze în domeniul construcţiilor de hoteluri şi să dea o cât mai pronunţată dezvoltare turismului în România, organ denumit mai întâi "Comitetul Hotelurilor C.F.R." şi apoi "Comitetul Special al Hotelurilor". Acest organ, prezidat de Ministerul Propagandei Naţionale, cuprindea în sânul său delegaţi ai Direcţiei Turismului, ai Regiei Autonome C.F.R. şi ai Ministerului Aerului şi Marinei.

Faţada dinspre Plajă. Se pot remarca siglele de pe frontoanele aripilor laterale (ONT) dar care au ca semn distinct coroana regală.

După anii 1950  prin Hotărârea nr. 908 din 19 noiembrie 1964 privind organizarea si functionarea Oficiului National de Turism "Carpati" Abrevierea ONT a rămas însă  proprietarul  de data aceasta era statul român iar Oficiul a fost denumit ”Carpaţi”.

Cladirea a fost într-o vreme funcţională sub numele de ”1 Mai” şi era casa de odihnă a muncitorilor şi ţăranilor.

Mai târziu avea să reintre în circuitul turistic al perioadei socialiste sub numele de ”Hotel Internaţional”.

Tehnica şi decoraţia dau apartamentelor, hall-ului, sălii de lectură şi sălii de restaurant un farmec deosebit, încât acest hotel va fi cea mai modernă şi mai confortabilă clădire de pe litoralul Mării Negre. (din comentariile presei).

Fotografii la interior din anul deschiderii hotelului.

Fotografii la interior din anul deschiderii hotelului.

Confuzia între ONT-ul regelui Carol al II-lea şi ONT-ul devenit în 1964 nu a fost de natură să afecteze condiţia de lux a hotelului.

Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial Hotelul REX a fost gazda pentru diverse delegaţii sau oficialităţi militare sau civile.

Se poate observa că plaja din jurul hotelului nu prezenta semne de amenajare deosebită.

Din circuitul vizitelor delegaţiilor nu lipsea  un prânz şi o plimbare pe pasarela de la Cazinou.

După al Doilea Război Mondial Mamaia a început un circuit ascendent şi a devenit cu adevărat o staţiune turistică.

                                                               Cazinoul Mamaia  1935

Cazinoul mamaia  1938

 

MAMAIA

Mamaia a apărut din necesitatea ca oraşul Constanța să aibă o plajă modernă, ținând cont că fosta plajă ("La Vii") devenise impracticabilă odată cu construirea, din 1899, a noului port maritim.
Intemeietorul Mamaiei se consideră a fi prof. Ion Bănescu, primar al Constanței, sub a cărui conducere, din 1905, s-au amenajat primele spații turistice, pe cordonul de nisip dintre Mare și Siutghiol. Anghel Saligny vorbea de necesitatea realizării infrastructurii unei noi stațiuni și a facilităților adiacente activității de turism încă din 9 ianuarie 1904.

Mamaia anii ' 60

Statiunea Mamaia a fost amenajată în anul 1906, pe limba de uscat nisipos situată între Lacul Siutghiol, la apus, şi Marea Neagră, la răsărit. Totuşi, amenajările se reduceau doar la două pavilioane terminate cu câte un foişor, dispunând fiecare de 56 de cabine, precum și 80 de gherete mobile (45 pentru bărbați și 35 pentru femei).

Mamaia  anii '60

Lacul Siutghiol este unul dintre cele mai mari lacuri cu apă dulce care bordează litoralul Mării Negre, Se află la 2 metri deasupra nivelului Marii Negre şi începe la 1 km nord de Municipiul Constanţa. Se intinde pe o lungime de 8 km pe directia N-S şi are o lăţime variabilă între 700 şi 4000 de metri. Este alimentat de izvoare subterane, care i-au dat caracterul preponderent de lac cu apă dulce.

Plaja Mamaia 1964 - era mult mai lată ca în prezent

Primele construcţii din noul amplasament turistic de la Mamaia s-au ridicat în 1906 şi erau constituite din cabine din lemn, reunite sub două pavilioane, terminate cu câte un foişor şi o punte care înainta în mare. Amenajările se reduceau doar la cele două pavilioane terminate cu câte un foişor, dispunând fiecare de 56 de cabine, precum şi la 80 de gherete mobile (45 pentru bărbați și 35 pentru femei).

Mamaia Hotel Rex - interbelic

Mamaia Hotel Rex - interbelic

Inaugurarea a avut loc pe 22 august 1906, construcţiile fiind amenajate după planurile arhitectului peisagist E. Recont. Primele oportunități de distracție şi deconectare cotidiană au apărut pe aceste locuri când Giovani Macri ş-ai instalat aici primul joc de noroc şi apoi un joc de căluşei lângă halta de la băi. Fanfara formată din 42 de oameni ai Regimentului de Infanterie 34 cântă săptămânal la Mamaia, încă din 1905. Pe la 1906 existau deja amenajări de lemn şi restaurante cu profil pescăresc. Până la Primul Război Mondial câteva zeci de mii de români vizitau anual Mamaia.

Mamaia - Plaja 1910

In 1906 au sosit la Mamaia peste 45.000 turiști, un număr fabulos pentru timpurile respective.

După 1920, familia regală a intuit potențialul turistic al Mamaiei. Ea acceptă un cadou al primăriei de atunci, reprezentat de 4 hectare de teren între lacul Siutghiol şi mare, unde s-a construit un mic palat în stil românesc. La nord și la sud de acestea, primăria oraşului a parcelat câteva sute de terenuri, pe care au apărut zeci de vile până în 1940.
Pentru a înlesni accesul turiştilor către Mamaia (sau ceea ce acum înseamnă zona Cazinoului din Mamaia), între gara Constanţa şi staţiune s-a montat o linie de cale ferată pe traseul de astăzi se al Bulevardului Mamaia. Aceste construcţii au reprezentat centrul activităţilor turistice până la dispariţia lor într-un incendiu în 1920. Inaine fuseseră devastate de trupele germane, bulgare, turceşti şi ruseşti care se luptaseră pentru Dobrogea în Primul Război Mondial.

Extinderea staţiunii

Imediat după încheierea Primului Război Mondial, staţiunea s-a dezvoltat şi a început amenajarea ei, o dată cu construirea rezidenţei de vară a familiei regale, în actualul Club Castel. In anul 1925 s-a construit Cazinoul, iar în anul 1934 a apărut primul hotel, de fapt o vilă. Primul hotel în adevăratul sens al cuvântului, a fost „Rex” (1936), iar abia în 1957 a apărut şi hotelul „Bucureşti” (actual IAKI), care şi astăzi reprezintă unul dintre hotelurile deosebite din staţiune. După 1959, la Mamaia s-a trecut la revigorarea turismului pe litoralul românesc, astfel încât să fie suportată avalanşa de turişti atraşi de nisipul fin.

Mamaia Cazinoul vechi

Până prin 1957 accesul românilor pe litoral era restricţionat de faptul că Dobrogea era considerată "teritoriu de zonă" militară. Oricine dorea să călătorească în Dobrogea, chiar la eude, trebuia să posede un act de trecere la răsărit de Dunăre. In trenurile spre Constanţa, în anii '50, înaite de Cernavodă, actele călătorilor erau controlate de militari din trupele de securitate. Liberalizarea trecerii în Dobrogea s-a realizat după retragerea trupelor de ocupaţie sovietice, retragere aprobată de Nikita Hruşciov, urmaşul lui Stalin.
In perioada de după război, plaja sălbatică dintre Constanţa şi Năvodari a reprezentat teren de aplicaţii militare şi trageri pentru trupele sovietice şi, mai rar, române. Plaja era sălbatică pentru că era ondulată de dune şi acoperită de o veegetaţie dominată de plante cu ghimpi. Prin acei ani '50, hotelul Rex era ocupat numai de ofiţeri ruşi şi păzit cu străşnicie de santinele.
Dezvoltarea staţiunii s-a produs în două etape: între 1959–1965 în partea sudică (de lângă Constanţa), începând de la hotelul „Parc”, iar partea nordică a fost ridicată în timpul lui Ceauşescu, adică între anii 1982 – 1985 (dincolo de hotelul Rex). In anul 1968 a fost inaugurat cel mai modern, dar totodata şi cel mai mare complex hotelier român, în componenţa căruia ai intrat hotelurile: Venus, Riviera, Astoria, Metropol, Majestic, Mercur şi Minerva, oferind un total de 2700 locuri de cazare. Mamaia a avut o perioada de glorie până în anii 1980, aceasta fiind o staţiune preferată şi de straini, mai ales de cei din "Lagărul socialist". Staţiunea a avut o perioadă mai putin favorabilă dupa anii 1990, însa in ultimii ani şi-a recuperat preferinţa turiştilor români, deşi nu oferă condiţiile staţiunilor bulgare, mult mai bine organizate turistic şi mai ieftine.

Mamaia  2012

Reclama din ziarul „Dimi­neaţa”, din 30 august 1912, promovată de Agenţia de publicitate Carol Shulder & Comp, ne indică o serie de aspecte interesante pentru acel moment. Primul ar fi acela că promovarea unei destinaţii turistice nu era făcută prin agenţiile de voiaj cum ne-am fi aşteptat, ci de agenţiile de publicitate.

Mamaia 1935 Pasarele din faţa Cazinoului

Al doilea, că sexualitatea era încă de atunci o componentă a marketing-ului – afişul era însoţit de un slogan în partea de jos – „Băi de mare la Mamaia, unde cele două sexe se pot admira reciproc!”. Dincolo de afişul publicitar se mai poate citi şi faptul că nu neapărat staţiunea Mamaia stă în centrul mesajului, ci o formă nouă de a petrece timpul liber pe durata unei vacanţe de vară. În fond, întrucât publicul ziarului „Dimineaţa” este unul deosebit de eclectic, avem de-a face cu o liberalizare şi o încercare de generalizare a concediului la mare.

Gara din Mamaia, o amintire a unor altfel de concedii la mare

Puţini dintre cei care-şi perindă astăzi paşii pe nisipul fierbinte al plajelor româneşti ştiu că în staţiunea Mamaia exista o mică gară unde, în zilele calde de vară, trenurile îi debarcau pe amatorii „băilor de soare”… Infiinţată în 1905, gara Mamaia „a trăit” până la începutul anilor ’60, iar azi n-o mai regăseşti decât în vederile vechi şi frumoase ale colecţionarilor.

La sfârşitul secolului XIX, această mică localitate a devenit rapid un loc preferat pentru petrecerea vacanţelor estivale ale protipendadei acelor vremuri, motiv pentru care, în anul 1905, după desfiinţarea căii ferate Constanţa-Băile de la Vii (3,1 km), cu o parte din materialele recuperate, Direcţia Linii-Serviciul de Linii Constanţa a construit calea ferată Constanţa-Băile Mamaia (8 km). Inaugurată în ziua de 2 octombrie 1905, mica linie a fost folosită numai în sezonul de vară, pentru transportul turiştilor. În anul 1928, în scopuri strategice, Direcţia Generală C.F.R., împreună cu unităţile militare de căi ferate, au prelungit calea ferată, cu încă 11,5 kilometri, pe traseul Băile Mamaia-Mamaia Sat-Şcoala de Tragere şi Bombardament, linia urmând să deservească şi Portul Militar Taşaul.

La începuturi, linia trecea prin Constanţa

Traseul iniţial pornea din vechea gară Constanţa, traversa zona centrală a oraşului, pe Calea Mangaliei (prin apropierea Cimitirului Musulman), iar de la intersecţia actualelor bulevarde Tomis şi Mamaia se orienta către Nord, prin cartierul Tăbăcărie şi pe malul mării, oprindu-se la Băile Mamaia. Deoarece linia devenise o frână în calea dezvoltării urbane, în anul 1938, micile trenuri turistice au fost scoase de pe străzile Constanţei, ele continuând să circule pe un nou traseu, ce a fost deschis în ziua de 14 iulie 1938.

Tot în anul 1938, vechea staţie de debarcare de la Băile Mamaia a fost mutată pe un nou amplasament (situat la kilometrul 9 al liniei), iar la kilometrul 10 s-a înfiinţat Halta Rex, ce urma să deservească hotelul cu acelaşi nume, proaspăt inaugurat de Direcţia Generală C.F.R.

Între anii 1944-1960, calea ferată Constanţa-Mamaia a fost folosită doar pentru transportul de mărfuri, iar în anul 1949 a fost legată cu calea ferată Palas-Capul Midia, traseu folosit pentru construcţia Canalului Poarta Albă-Midia. În anul 1960, linia a fost desfiinţată, o mică porţiune a sa, cuprinsă între Ramificaţia Mamaia şi Mamaia Sat, fiind folosită până în anul 1962, pentru transportul materialelor utilizate la ridicarea blocurilor de locuinţe din cartierul Tăbăcărie.
Incepând cu anul 1964, la Mamaia s-a desfăţurat Festivalul de Muzică Uşoară în Teatrul de vară. Aici s-au lansat o mulţime de solişti români (Masrgareta Pâslaru, Angele Similea, erc.) Din anul 1966, de la mamaia emite postul de radio "Vacanţa", pentru tot litoralul românesc. Emite între luna mai şi octombrie. In 2012 va emite între 11 iunuie şi 16 septembrie. Pentru toţi românii care au ajuns pe litoral în cele patru decenii şi jumătate este cunoscută şi familiară formula de adresare a emisiunii: “Aici Radio Vacanţa”, “Hier Spricht Der Ferienfunk!”, “This is Radio Holidays!”, “Govorit Radiostanţia Otdîh!”, “Qui Radio Vacanţa!” şi “Ici Radio Vacances!”.

Mamaia anilor 60

Preşedintele Băsescu cu discreta lui soţie

Mare grup de transilvăneni sosiţi la Băile Mamaia

Mamaia 1910

Mamaia  1910 - cu faţa la mare

Mamaia - Hotel Rex

Mamaia Pasarela veche - inzrtbelică

Mamaia anii 70

Mamaia anii 60

Mamaia Restaurantul "Pescarus" anii 70

Mamaia Telegondola - investiţie stupidă

                                                      Duşuri de pe plaja de la Mamaia  1964

                                                               Mamaia 1964 - Ilustrată

                                              Mamaia 1964 - O plală foarte lată faţă de 2012

                                    ONT-ul lui Carol al II-lea modificat mai târziu sub regimul comunist 

                                                        Naiada de pe lacul Siutghiol  1964

                                                                     Hotel Rex  1964

                                 Mamaia după primul război mondial - pe timpul pavilioanelor - circa 1920

                                         Mamaia  Vechiul Hotel Bucureşti devenit IAKY  2012

                                        Mamaia 1962 Hotelul Rex se numea Hotel Internaţional

 

CONVENŢIA MILITARĂ DINTRE ROMANIA ŞI ANTANTĂ 4/17 AUGUST 1916 BBB X

1. Pentru a da urmare Tratatului de Alianţă încheiat la 4/17 august 1916 între România, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Rusia, România se angajează să atace Austro-Ungaria, mobilizând toate forţele sale de uscat şi maritime, cel mai târziu la 1/14 august.

Operaţiile ofensive ale armatei române vor începe chiar în ziua declaraţiei de război.

2. Mobilizarea generală a armatei române va fi precedată de o acţiune viguroasă a armatelor ruse vecine frontierei române şi printr-o întărire a trupelor care operează pe direcţia Sighetului Maramureşului - Munkács (valea superioară a Tisei), care vor trebui să împiedice trupele inamice să tulbure operaţiile de mobilizare şi concentrare ale forţelor româneşti, menţinându-şi efectivele şi linia de luptă actuală pentru a acoperi aripa dreaptă a acestor armate. Cu două zile înainte de mobilizarea armatei române, ca şi pe timpul operaţiilor militare flota rusă din Marea Neagră va patrula cu forţe necesare în apropierea apelor teritoriale româneşti, în scopul de a împiedica bombardarea Constanţei, ca şi o eventuală debarcare în Dobrogea, în amontele Dunării (sic!). La rândul său, România recunoaşte dreptul flotei ruse din Marea Neagră de a utiliza portul de război Constanţa şi de a lua toate măsurile necesare împotriva flotelor submarine inamice. Navele de război ruseşti vor avea dreptul de a servi pe Dunăre atât pentru a garanta coasta rusă, cât pentru a-şi da concursul armatei române şi flotei române. Sub ordinele comandantului de căpetenie al armatelor române, ele vor coopera pe Dunăre cu escadra monitoarelor române. Detaliile acestei operaţii vor fi stabilite în conformitate cu articolele prezentei convenţii.

3. Rusia se angajează ca în momentul mobilizării armatei române să pună la dispoziţia comandantului de căpetenie al armatelor române cel puţin 50.000 oameni, două divizii de infanterie şi o divizie de cavalerie, pentru a coopera eventual împotriva armatei bulgare în Dobrogea. Aliaţii se angajează să preceadă cu cel puţin zece zile, printr-o «offensive afflrmée» la Salonic, intrarea în război a României, în scopul de a facilita mobilizarea şi concentrarea tuturor forţelor sale militare. Dacă în cursul operaţiilor militare Puterile Aliate, după o înţelegere între Statele Majore respective, s-ar hotărî să sporească ajutorul militar în cooperarea cu armata română, această sporire de forţe nu va modifica cu nimic stipulaţiile convenţiilor încheiate.

4. Marea Britanie, Franţa, Italia şi Rusia se angajează să furnizeze României muniţiile şi materialul de război, care vor fi transportate de navele româneşti sau aliate şi tranzitate prin Rusia.

Aceste livrări şi transporturi vor trebui efectuate în maniera de a se asigura ca un curent continuu de minimum 300 tone pe zi de muniţii să sosească în România; în cazul în care Aliaţii ar avea la dispoziţie o nouă cale de acces sau de a facilita transporturile de muniţii către România, se va putea profita de aceasta.

5. Aliaţii se angajează să furnizeze României caii, cauciucul, medicamentele, articolele de subzistenţă, echipamentele pe care ea le va cere, în cantităţile şi categoriile ce se vor fixa de comun acord.

6. Aliaţii vor pune la dispoziţia României personalul tehnic necesar fabricării în ţară a muniţiilor şi materialelor de război.

7. Din momentul încheierii prezentei convenţii, Statele Majore rus şi român, ca şi Statul Major al Armatei de la Salonic, se vor pune de acord pentru a stabili modalităţile cooperării lor.

Acordul în timpul operaţiilor armatei ruse şi armatei române, ca şi toate schimbările, precizările şi suplimentările în vederea unei livrări permanente se vor stabili la Marile Cartiere respective, aşa cum va fi spus aici mai jos.

8. Cooperarea armatelor aliate nu implică subordonarea uneia din părţile contractante faţă de cealaltă; ea nu implică decât numai o liberă acceptare a dispoziţiilor sau a modificărilor datorate situaţiei generale, necesităţilor cerute de scopul urmărit şi de camaraderia de arme.

9. In principiu, armatele ruse şi armata română îşi vor păstra comandamentele proprii, propriile lor zone de operaţii şi o completă independenţă în conducerea operaţiilor. Linia de demarcaţie între armate va trece de la Vatra Dornei, Bistriţa şi văile râurilor Sájo şi Someş la Debrecen. Ţinta principală a acţiunii româneşti, în măsura în care situaţia militară din sudul Dunării o va permite, va fi prin Transilvania în direcţia Budapesta.

Toate trupele care operează în România şi în Bulgaria, între Dunăre şi Balcani, vor fi puse sub comandamentul comandantului de căpetenie român. Dacă, în vederea scopului urmărit, vor trebui să aibă loc operaţii militare cu forţe combinate româno-ruse, comandamentul acestor forţe va fi indicat de către zona de operaţii respectivă; toate ordinele şi instrucţiunile relative la conducerea acestei operaţii vor fi redactate în româneşte şi în ruseşte.

10. In principiu, în teritoriul naţional, ca şi în teritoriul ocupat de armata uneia dintre părţile contractante, armatele celeilalte părţi nu vor putea să pătrundă decât dacă acest lucru este cerut de interesul general şi de obiectivul comun şi numai cu consimţământul scris şi în prealabil pentru fiecare caz particular.

11. De fiecare dată când în cursul operaţiilor armatele aliate vor avea nevoie să utilizeze, pentru transportarea trupelor, a proviziilor şi a furniturilor militare, una sau mai multe căi ferate de pe teritoriul statului aliat, aceasta va fi stabilită pentru fiecare caz parti­cular de către delegaţii M.C.G. Administrarea, organizarea transpor­turilor şi aprovizionarea cu resurse locale vor reveni, în toate cazurile, autorităţilor teritoriale.

12. Prizonierii şi prada de război vor reveni armatei care le-a făcut. Prada de război luată în timpul luptelor comune şi de pe aceleaşi câmpuri de bătălie va fi împărţită în mod proporţional cu efectivele care au luat parte la aceste lupte. Totodată, în scopul de a facilita aprovizionarea armatei române, Rusia îi va ceda materialele şi muniţiile de care ea ar avea nevoie urgentă.

13. Pentru a coordona acţiunile armatelor română, rusă şi aliate şi a atinge mai sigur scopurile militare, un reprezentant al armatei române, ajutat la nevoie de un ofiţer adjutant, va fi prezent la Cartierele Generale rus şi aliate în momentul deschiderii ostilităţilor de către România; la fel, reprezentanţi ai armatelor rusă şi aliate şi adjuncţii lor vor trebui să se informeze reciproc în timp util asupra împrejurărilor militare, repartizărilor trupelor şi mersului operaţiilor.

14. Dacă în cursul operaţiilor vor interveni unele situaţii care să necesite luarea de noi măsuri şi să ridice probleme neprevăzute în convenţie, toate acestea vor fi notate la fiecare Cartier General împreună cu delegatul armatei aliate, dar nu vor deveni definitive decât după acordul comandanţilor şefi.

15. Pentru a se putea lua în timp util, la comandament, măsurile pregătitoare pentru operaţii, părţile contractante vor trebui să se înţeleagă asupra unui plan de acţiune militară înainte de ziua deschiderii ostilităţilor de către armata română.

16. Problema unui armistiţiu va fi decisă de comun acord de către comandamentele supreme ale armatelor care cooperează.

17. Prezenta convenţie rămâne în vigoare din ziua semnării până la pacea generală.