MAMAIA 1 Istoric de la începuturi până în 1920

Istoricul stabilimentului de băi de la Mamaia

După ce în anul 1889 s-au început lucrările de extindere a Portului Constanţa, sub conducerea inginerului Anghel Saligny a devenit tot mai evident că Băile de la Vii nu mai puteau să funcţioneze. Era neapărat necesar să se dezvolte capacitatea Constanţei de a se transforma într-o staţiune estivală de băi de mare. La nivelul plajelor din oraş nu existau posibilităţi pe măsură.  Reputatul inginer aprecia încă din anul 1904:
"Pentru ca zona să prospereze ca staţiune balneară, va trebui ca oraşul Constanţa să aibă o plajă în apropiere, unde vizitatorii băilor să poată petrece toată ziua şi chiar să locuiască în case de vară în apropierea mării, lucru care se impune mai cu seamă pentru copii şi cum este cazul pentru plajele renumite din străinătate ca Ostende, Scheveningen şi altele."

Profesorul Ion Bănescu, primar al Constanţei între anii 1905-1907, unul dintre edilii de seama ai oraşului luând contact cu acest deziderat s-a implicat activ şi a preluat efortul de a da Constanţei calea spre afirmare spre ceea ce avea ea să devină ea în ziua de azi. El este considerat întemeietorul staţiunii Mamaia. Din iniţiativa şi la insistenţele sale în anul 1905 Consiliul Comunal a hotărât amenajarea unei viitoare staţiuni la nord de Constanţa. Aceasta avea să fie construită pe porţiunea de perisip dintre Siutghiol şi mare şi urma să aibă o suprafaţă de 192 ha. Au fost efectuate demersurile necesare şi s-a achiziţionat suprafaţa respectivă. Suprafaţa a fost concesionată de la cătunul Mamaia Sat. Plaja staţiunii urma să aibă o suprafaţă de peste 10 ha. şi se întindea de la Capul Singol (Pescărie) până la coada lacului (Hanul Piraţilor). Lăţimea plajei era apreciabilă şi oferea avantajul unei expuneri la soare de la răsărit şi până la apusul soarelui.
Zona a fost parcelată în câtva sute de locuri şi pusă la dispoziţie pentru achiziţie. Ideea lui Bănescu a prins repede. 130 de personalităţi ale ţării au cumpărat loturi de pământ în noua staţiune, cu preţul de 30 de bani metrul patrat, dar şi de către localnicii cu stare.
Iniţiativa primarului a fost bine primită de constănţeni, turişti, precum şi de presa: "Apogeul sezonului de băi din Constanţa a fost atins şi datorită lăudabilei iniţiative a primarului Ion Banescu, de a muta băile la superba plajă Mamaia", scria ziarul bucureştean "Dimineata" la 21 august 1905.

În Albumul Naţional al Dobrogei redactat de jurnalistul Petru Vulcan în anul 1906 cu prilejul Deschiderii Marii Expoziţii de la Bucureşti, la pagina 52 apare ca notabilitate a Dobrogei Ion Bănescu, primarul Constanţei.

Staţiunea (Băile Mamaia, cum începeau a fi denumite) urma să fie arendată prin licitaţie publica, unui antreprenor. Primul antreprenor al Mamaiei a fost o femeie, Ecaterina D. Ionescu. Administraţia oraşului avea obligaţia să supravegheze asigurarea condiţiilor eminamente necesare unei bune funcţionări. Autoritatile au contractat cu arhitectul francez Eduard Redon întocmirea planului de sistematizare si parcelare a plajei, în vederea valorificării complete a posibilităţilor viitoarei staţiuni, prin constructia de hoteluri de lux, vile-palate, parcuri.
Dar planul publicat de ziarul "La Roumanie", la 27 august 1906, nu a prins contur. În afara pavilionului de băi până la primul razboi mondial, nu s-a înălţat nimic. Inaugurarea oficiala a statiunii a avut loc la data de 28 august 1906, când două trenuri au strabatut drumul de la Constanta până la Mamaia având traseul de o ora si jumatate.

Proiectul aşezământului de băi a fost realizat de arhitectul Petre Antonescu. Stabilimentul era construit din lemn şi îndeplinea cu precădere şi funcţia de gară.

Construcţia avea aspectul unei case de munte româneşti.  Era de remarcat acoperişul destul de înalt cu toate că regimul de precipitaţii al zonei de litoral nu solicita o înclinaţie atât de evidentă.

Pe laturile dinspre nord şi sud ale cădirii a fost ridicat câte un pavilion lung terminat cu un foişor; fiecare aripa adapostea câte 56 de cabine.

Pentru uzul celor pudici aşezământul băilor avea în dotare si 80 de cabine mobile  pentru băi de mare (45 pentru barbati si 35 pentru femei). Pentru evitarea accidentelor, atât băile damelor, cât si cele ale bărbaţilor erau prevăzute în aria de îmbăiere cu funii de siguranţă.  Instalatii de început ale statiuni Mamaia erau  importante pentru perioada respectivă. Ziarul bucureştean "La Roumanie" afirma: "Constanta dispune azi de o plajă care o va pune în rândul marilor staţiuni din Orient".

”La Mamaia se ajungea cu trenul: multă aglomeraţie, o lume colorată vorbind franţuzeşte si nemţeste, mulţi copii, guvernante, vagoane comode, căldura mare, halte numeroase pentru a lua lumea de pe drum...” aşa descria Cella Serghi atmosfera de vară a Constanţei de atunci . Ea îşi amintea că, la nivelul anului 1914, nu putea merge zilnic de la Constanţa la Mamaia din cauza preturilor cam ridicate ale calatoriei cu trenul. Cei avuţi luau trăsurile, aşa încât acestea cu zecile însoteau trenul in drumul lui spre mare.
Se ducea atunci la mare doar lumea bună, rareori şi alţii. Cei mai mulţi plecau spre Mamaia la sfârşit de săptămână.

Din gara Constanţei...

sau bunăoară de la Halta Tomis (capătul Bd. Elisabeta spre intrarea în port - Poarta 1)

Se puteau urca în trenul spre Mamaia care parcurgea distanţa până la Băi într-o oră şi jumătate.

Traseul cuprindea un număr de câteva staţii şi mai multe halte.

În monografia întocmită de Ion Adam la solicitarea notabilităţilor Constanţei, acesta a  consemnat pentru prima dată impresii despre Mamaia anului 1906:

„La Mamaia, orizontul se roteşte larg şi cufundat în albastru. - Acolo cerul şi cu apa sunt tot una. Trenul pare obosit şi el de căldura care toropeşte oraşul şi-n sforţarea şi năduful lui se sileşte să ia cât mai în grabă lumea de prin micile staţii din drum, ca s-ajungă odată afară, pe culmea de sus, unde se simte cum vine boarea răcoroasă din necuprinsul mării.”

„Lumea grăbită şi plină de înviorare vine pe toate drumurile şi se strânge grămadă sub umbrarele haltelor. Fluieratul trenului îndeamnă mai mult încă pe întârziaţii care se văd iuţind paşii. - La Mamaia… În îmbulzeala de câteva minute, oamenii îşi strâng mâna, se cheamă pe nume şi vagoanele comode, cu obloanele largi lăsate, pare că duc un convoi de lume dezrobită.”

Cum era şi firesc, locul a început să devină interesant pentru diverşi investitori. Primele oferte de distracţie s-au materializat prin instalarea de către Giovani Macri a unui joc de noroc şi a unui joc de căluşei lângă halta de la băi. Acesta depusese anterior o sumă considerabilă în contul comunităţii. Încă din 1905 fanfara formată din 42 de oameni ai Regimentului de Infanterie 34 cântă săptămânal la Mamaia.

Grupuri mai mari sau mai mici de turişti estivali soseau din mai toate colţurile tării. În imagine un mare grup de transilvăneni sosiţi la pavilionul de băi din Mamaia.

În 1906 plaja de la Mamaia fusese vizitata de peste 45.000 de persoane, din care aproximativ 34.000 au facut si baie.

Nisipul fin al plajei lua uneori pe nepregătite pe cei sosiţi pentru prima dată la mare. Se insinua cu atâta uşurinţă în încălţări şi convenienţele vremii nu permiteau ca damele şi domnii să se lepede de încălţări.

Copertinele umbrarelor şi umbrelele sub care se aşezau mese încercau fără prea mult spor să facă şederea pe plaja suportabilă pentru cei ce etalau cu stoicism o îmbrăcăminte adecvată cu mult mai bine promenadei prin parcuri.

Spaţiul de promenadă al plajei era destul de limitat mai ales în zilele de aglomeraţie.

Pare foarte curios în ziua de azi cât de stoici erau turiştii de sezon ai acelor vremuri în a se preumbla în veşmintele ce îi acopereau fără a lăsa expusă nici o parte a trupului.

Pe la 1906 existau deja amenajări de lemn: restaurante cu profil pescăresc şi cabine în care domni cu haine negre şi doamne cu rochii şi pălării imense, după moda La Belle Epoque, se schimbau în costume de baie cu mâneci. Până la primul război mondial câteva zeci de mii de români vizitau anual Mamaia.

În toiul zilelor caniculare doar cei curajoşi se încumetau să se preumble prin spaţiul deschis din zona pavilionului central al băilor.

Discuţiile se purtau între domni şi între doamne pe problemele de veşnică actualitate: politica evenimentele mondene şi comentariile la adresa celor ocazional întâlniţi în promenada pe plajă.

Cum este şi firesc, majoritatea fotografiilor rămase de atunci sunt din zilele calme şi senine. Posibil ca pe timpul vremelnicelor furtuni de vară stabilimentul băilor să nu fi avut mulţi vizitatori.

In anumite fotografii surprinde chiar numărul redus de persoane aflate pe plajă.

Oricum, orele apusului se pare că aduceau mai multă animaţie la mesele de sub umbrele şi pe bănci.

După cum este de observat pe plajă existau şi stâlpi de iluminat ceea ce arată că era la îndemână şi plimbarea la orele când soarele părăsea cerul spre a se arăta în ziua următoare de la larg într-un nou răsărit.

La orele apusului în umbra pavilionului central unele doamne îşi puteau permite îndrăzneala de a da jos botinele şi a se aşeza cu plăcere pe nisipul fin la discuţii chiar şi cu domnii ce deveneau afabili şi galanţi.

După cum se remarcă, în zilele cu vânt şi mare agitată băncile puteau fi protejate cu copertine şi aşezate cu spatele spre vânt.

Fotografiile de familie de pe plajă erau ca şi acum prilej de aduceri aminte şi evocare.

Personajele ce veneau pe plajă erau de cele mai multe ori familii unde chestiunea copiilor era bine rezolvată de prezenţa guvernantelor.

În rest, doamnele şi domnii se puteau deda la plăcute conversaţii. Se observă că mesele de sub umbrele ofereau locul potrivit unor flirturi şi nicidecum pentru berea sau răcoritoarele din zilele de azi. E greu de presupus că atunci exista stridenţa sau vehemenţa manelelor. Fanfara avea program de muzică de cîteva ori pe săptămână şi reprezenta deliciul unor după-amieze de neuitat.

Cu ocazia unor vizite la Constanţa Regele Carol I şi Familia Regală a  poposit la Stabilimentul Băilor din Mamaia. (se observă că vizita Majestăţilor a avut loc în anotimpul rece, cel mai probabil cu ocazia manifestarilor ocazionate de aniversarea zilei Dobrogei din luna Noiembrie)

File de legendă: Legenda Mamaiei

In anul 1908 notabilităţile locale au solicitat scriitorului de autentică vocaţie jurnalistică Ion Adam realizarea unei monografii a Constanţei. Prin evocarea acestuia s-a dat tiparului o frumoasă transpunere a legendei Mamaiei. Ea capătă pentru noi, cei de acum, o deosebită rezonanţă plină de fior, farmec şi nostalgie.

”... Pe valea de la Canara trăsura mergea în pasul oprit al cailor.
Prin întunericul ce împânzise cuprinsul, abea se vedeau drumeţii, ca să se ferească de ei.
Unele căruţe treceau mânate nebuneşte, de mai să dea în roatele trăsurii noastre.
Drumeţii mai cu chef, cântau şi chiuiau, lovind în cai, ca să se întreacă din mers.
De la cârciuma din Canara se aude un sdrângănit de dairı şi versul prelungit şi plâns al unui cântăreţ turc. Ağlı çiogiuc, aglıAğla Mamaia...

Am rămas cu toţii nedumeriţi de frântura de vers, care după cât înţelegeam noi turceşte, trebuia să aibă legătură cu duna noastră fermecată.
Am tras în bătătura hanului şi ne-am apropiat de cântăreţ.
Dairaua zornăia de bătătura degetului, întărind plânsul cuvintelor lungite şi tremurate.
Turcul slab, spânatic şi cu ochii imobili, căsca gura larg şi sbătea cuvintele între fălci, de par^’ că se frigea cu ele, până când la urmă, le termina cu un ison prelung, de ai fi crezut că le dă drumul din cimpoi.

Ağlı çiogiuc, aglı
Ağla Mamaia...

În jurul cântăreţului erau strânşi căruţaşi tătari, lucrători dela carieră şi ţărani veniţi dela muncă.
Ne-am dat pe lângă un turc care o rupeı româneşte şi care ne spiona din ochi, cu intenţia vădită de a se arătă de folos.
- Ce zici de cântecul acesta, bre ciorbagiu?
- Asta frumos este!
- Ce-i cu voba Mamaia?
- Asta... Mamaia...
- Care Mamaie?
- Mamaia – numai una este – care altă Mamaie? Mamaia unde merge boerii la scăldat...
- Şi ce zice cântecul de Mamaia?
- Asta vechi cântec este, dela bătrâni.
- Şi cum vine pe româneşte?
- Ei, Mamaia este frumos numai pe turceşte... eu nu ştiu să spun tot aşa frumos, pe româneşte...
- Spune atâta cât ştii...
- Mamaia este o creştină... ea a fost nevasta unui bei dela Moldova. Beiul acela s’a bătut cu Turcii şi eră voinic tare. El ţinea tunul în braţe şi da foc. Da turcii tot l-a bătut pe el şi l-a prins şi l-a rupt în bucăţi cu cămilele (n.b. - Ioan Vodă cel Cumplit Ioan al III-lea sau Ioan Vodă cel Cumplit sau Ioan Vodă Armeanul sau Ioan Voda cel Viteaz (1521; 1574), a fost domnitor al Moldovei. Era fiul lui Ștefăniță Vodă cel Tânăr (1517-1527) cu armeanca Serpega. A domnit din februarie 1572 până în iunie 1574.. Ioan Vodă a fost căsătorit înainte de domnie cu Maria Rostowski și ca domn, cu Maria Huru, fiica boierului L. Huru, Pârcălab de Hotin) Nevasta lui s’a bătut şi ea cu Turcii şi la urmă a fost roabă.
Paşa dela Silistra, când s’a întors înapoi cu oastea, a luat şi pe nevasta aceea de beiu Moldovan.
Ce-a vrut el, n’a vrut la ea.
E avea o fetiţă de lapte.
Asta Moldovancă eră creştin tare şi scuipă la Turci.
Paşa a lăsat-o aici, unde este Constanţa, cu parale multe şi cu slugi tot Moldovani.
Fata ei a crecut mare şi trăia cu măsa şi nu se despărţia una de alta.
Ea la măsa a ei zicea Mamaiă – asta vorbă Moldovenească este, tu ştii la tine, că eşti Moldovan... şi pe fată Dina – Constandina chemat.
Alah iubea mult casa lor.
Fata eram bălană şi cu păr ca aurul; mamaiı a ei eram tristă şi bună.
Toţi oamenii şi turcii şi creştinii, da respect mare la ele.
Când veniau dela biserică, turcii eşia în drum şi desmerdam la fată: - Ghiuzel Kiustanda... Şi Grecii lacomi ziceau: Psihimu Cuştanda...
Oraşul tot erı numai o vorbă; la toate părţile ai auzit:
- Kiustenge şi Cuştanda.
Noi când mergeam la târg, zicem mergem la Kiustenge. Şi voi moldovanii ziceţi azi mai frumos, Constanţa, tot după cum chemat fata lui beiul dela Moldova. Da paşa cela dela Silistra, tare a dorit la el pe roaba care a lăsat aici, pe femeia beiului.
El vine câte odată şi eram bun şi aducea dar la moldovanca... cât aur şi cercei este la Stambul, tot...
Dar moldovanca poartă haine negre şi este trist tare şi face cruce multă la Dumnezeu.
Paşa înciudat este peste tot.
El vreă acum să fure pe Mamaia, dacă a văut că ea nu se lasă singură.
Casa la moldovancă eră pe mal lângă mare.
Fata nu este afară, Mamaia este şi spălat lână acolo la apă.
Eră ziuă şi cald mult.
Nimeni nu este, numai moldovanca spălat la apa de pe mal.
A venit atunci tâlhari cu luntre dela paşă, a prins şi a suit la ei pe Mamaia şi a fugit.
Moldovanca atunci tare strigat, că este la tâlhari.
Fata cea bălan şi bun la Alah, a fugit din casă şi când s’a văzut la mumasă, tare ţipat: - Mamaia... Mamaia...
Şi ea mititel şi frumos a sărit la apă, să prindă la luntre.

Moldovanca tare speriat din luntre că îneacă fata şi ea atunci face cruce lui Alah a ei...
Fata în loc de apă, găseşte la mare o punte de nisip, care duce tot drumul până la alt mal.
Moldovanca atunci nu mai este.
Fata plânge şi fuge pe nisip, care a crescut sub picioarele a ei şi nu ştie ce să creadă la ea.
Oamenii din târg vin aici la mare şi văd minunea cea mare şi pe Kiustenge plângând.
Ei întreabă la dânsa cu mirare: Kiustenge, ce cauţi tu acolo la mare? Da’ Kiustenge, mititel şi frumos, plânge tare: Mamaia... Mamaia... Vezi... moldovanca a făcut cruce la Alah a ei şi Alah ca s’o scape şi pe ea de ruşine, a prefăcut-o în punte de nisip şi a aşternut-o ca drum între ape, ca să nu i se înece fata...
Mamaia... a făcut Alah şi minune mare este...
Turceşte, cântec frumos, - ama româneşte, nu este frumos.
Şi turcul nostru încălzit se întoarce la cântăreţ.
- Hai, Mustafa, mai zi odată, că domnul are să dea cafea la noi...
Dairaua tresaltă şi zornăe, pe când cântăreţii se bocesc în tremurări prelungite... Am plătit cafelele la toţi şi-am plecat goniţi de noapte.
Din urmă ne ajungeau frânturile cântecului plâns

Ağlı çiogiuc, ağlı
Ağla Mamaia...
Emoţiunea ne stinsese glasul şi îndemnam caii numai din biciu, cu graba oamenilor care duc acasă o comoară.”

MAMAIA 2 Istoric al băilor şi al cazinoului

Primii ani ai perioadei interbelice au fost ”vremea Băilor fără de hoteluri”. Mamaia a apărut ca voinţă şi faptă a lui Ion Bănescu în anul 1906. Se ridicase sub forma unei halte şi a unui stabiliment de cabine  undeva la nord de oraş la mai mult de o oră de mers cu trenul sau birja.

Cât timp se punea problema funcţionării băilor în Constanţa, cazarea turiştilor sosiţi pentru sezonul de băi nu era o dificultate. Existau suficiente hoteluri pentru toate buzunarele. Poate că situaţia ar fi cunoscut o devenire firească spre o extindere echilibrată din toate punctele de vedere ale facilităţilor de băi dacă România alături de foarte multe state ale lumii nu ar fi trecut prin Primului Război Mondial.

O întâmplare deloc fericită a fost şi aceea că la începutul anilor 1920 pavilionul Băilor Mamaia a căzut pradă unui incendiu care a mistuit clădirea centrală şi o bună parte a  aripilor laterale unde funcţionau cabinele de plajă.

Mamachioi (Mamai Kyoi (tr) = Mamaia Sat)

Numele de ”Mamaia” a fost consemnat pentru prima dată de către Alexandre de Launay, care în drumul său spre Constantinopol a traversa Dobrogea în anul 1799 . El scrie despre  localitatea ”Mammay” denumită astfel conform unei harţi ruseşti din 1855. Numele turcesc era al localităţii era ”Mamakioi” ceea ce însemna Mamai Sat (Mamay Kyoi).

Conform lui Nicolae Iorga la Conferinţa ”Politica Mării Negre”, publicată în „Neamul Românesc”, numele de Mamaia este de origine tătară şi vine de la Hanul Crimeii, pe nume Mamai, conducătorul Hoardei Albastre la din timpul anilor 1370.

Este posibil ca tătarul să fi avut tabără vremelnică pe aceste locuri şi de atunci cătunul ce a rămas să fi luat numele de Mamachioi.

Palatul Regal (1923 - 1926)

După 1920, familia regală a acceptat un cadou din partea notabilităţilor constănţene sub forma unei suprafeţe de  4 hectare de teren între lacul Siutghiol şi mare. Aici s-a construit în scurt timp un mic palat în stil românesc. La nord şi la sud de acesta, primăria oraşului a parcelat câteva sute de terenuri, pe care, până în anul 1940 le-a vândut şi cu timpul au apărut mai multe vile şi mici palate.

Regina Maria a început construirea reşedinţei de vara de la Mamaia. Palatul avea o forma destul de neregulată, semănând mai mult cu o vilă cu mai multe corpuri şi era situat in mijlocul unui parc de 34968 m patrati, înconjurat de o lizieră. Constructia avea o suprafata de 1200 m patrati şi a fost ridicată în doi ani si jumatate.

Proiectul şi planurile palatului au fost executate de arhitectul Mario Stoppa. Acesta a semnat la data de 4 aprilie 1924 un contract cu generalul Paul Angelescu, prin care primea un onorariu de 4% din valoarea efectivă a lucrărilor. Lucrarile de construcţie au fost executate în antrepriza lui Carlo Actis, sub directa conducere si supraveghere a arhitectului Constantin D. Dobrescu. Lucrările de construcţie ale palatului au la  data de 1 decembrie 1923. Construcţia s-a finalizat în vara anului 1926. Materialele de constructie au fost furnizate de firme renumite în acea epocă: antrepriza Constantin Kirilescu (pentru piatra de fundaţie), Societatea "Reconstructia Dobrogeană" şi fabricile Petculescu Ferdinand Koska &Co. şi altele, fiind achizitionate prin licitatie.

Palatul a fost dotat cu toate cuceririle tehnicii din acea vreme, instalaţie de aer condiţionat cu ventilatoare, furnizată, ca şi lustrele, de la firma "Siemens Schukert Werke", încalzire centrală şi electrică realizată de atelierul Ilie Popescu &Gh. Creţu. Antreprenorul italian Antonio Moraldo s-a ocupat de asfaltarea teraselor palatului, iar Carlo Actis a facut fântâna, trotuarele şi lacul din parc.

Palatul era compus din: subsol ( 16 camere, baie, spalatorie, cafegerie, garaj), parter (12 camere, bufet, garderoba, 3 terase, 8 bai , WC -uri) şi un etaj ( 7camere si baie).

După moartea Regelui Ferdinand, în anul 1927, clădirea a fost donată de catre Regina Maria şi patru din copiii sai (Nicolae, Ileana, Elisabeta si Marioara), printesei Elena, mama Regelui Mihai.

Noua proprietară a ordonat transformarea parcului regal, prin instalarea conductelor de apă, modificarea drumurilor şi peluzelor. Ea a instituit din 22 ian. 1928 un nou regulament, care stabilea atributiile precise ale fiecarui angajat.

După 1930, palatul va intra în posesia Regelui Carol al II lea, care l-a folosit ca resedinţă de vară. Regina Maria şi-a oprit 2780 m patrati din parc, unde a dispus construirea unei moderne vile, "Vila Stirbey", dotată cu ascensor francez, marca "G. Houplain Paris", de 4 persoane, cu centrală electrică proprie şi o pompă centrifugală ce alimenta turnul cu apă. La 6 iunie 1932, din ordinul lui Carol al II lea, vila ridicată de Regina Maria a fost predată Flotilei de Hidroaviaţie din Mamaia.

Pentru reluarea funcţionării stabilimentului Băilor Mamaia s-a ridicat o locaţie cu caracter aşa-zis ”provizoriu” unde  se putea desfăşura pe perioada estivală funcţiunea turistică a stabilimentului. Au fost repuse în funcţiune cele două aripi ale cabinelor de plajă de la nord şi sud ale Băilor şi s-a procedat la reconfigurarea terenului şi mutarea căii ferate. Prin faţa  Băilor trecea acum şoseaua ce venea dinspre Constanţa, iar linia ferată a fost construită spre malul lacului Siutghiol. Parcul Cazinoului a fost amenajat între clădirea stabilimentului de băi şi noua cale ferată. Se poate remarca felul ordonat şi ”talentul” peisagistilor vremii.

Evolutia în ceea ce priveste devenirea modei costumelor de plajă se observă cu uşurinţă. Cel puţin în zona centrală a băilor delimitarea pe sexe devenea de prisos

Pasarela de lemn îşi păstrase din perioada anterioară structura şi oferea un placut loc de baie. 

Pavilioanele laterale au fost menţinute în funcţiune dar cu timpul accesul în ”zona aferentă” nu a mai fost restricţionat de bariera gardurilor de separaţie.

In 1924 exista un bufet, un restaurant de clasă, o bodegă-patiserie, o şalupă confortabilă şi luxoasă. In ”Ghidul Constanţei şi al Techirghiolului”, din anul 1924, se făcea referire la Mamaia (plajă). ... dar, nu aparea nicăieri informaţia că în zonă s*-ar găsi cazare la vreun hotel.

Tarifele nu erau chiar la îndemână şi a face plajă la Mamaia venind de la Constanţa era destul de costisitor.

In 1930 a început construirea Cazinoului Mamaia şi a clădirii băilor. Proiectul, după mai multe faze de discuţii i-a fost atribuit spre execuţie arhitectului Victor G. Stephănescu, care, anterior, realizase în Constanţa Moscheea şi Clădirea Primăriei din Piaţa Ovidiu. La 15 august 1935 Cazinoul Mamaia fost inaugurat în prezenţa Regelui Carol al II-lea, a membrilor Guvernului și a notabilităţilor Constanței.

In primele zile ale anului 1936 a început executarea celor 600 de cabine de băi, precum şi a pasarelei din beton, cu tobogan maritim, la capătul căruia era proiectat un bar. Pasarela de la Casinoul din Mamaia reconstruită din beton şi cu o platformă de o formă inconfundabilă a devenit un punct de atracție de necontestat.  Cazinoul dispunea de  spații moderne, svelte, aerate, cu o notă discretă de eleganță şi confort.

Fotografiile pun în evidenţă construcţia noului local al Cazinoului Mamaia (a treia clădire succesivă începând cu anul 1906) Fotografiile arată faptul că ridicarea Cazinoului actual a fost făcută cu păstrarea în funcţiune a clădirilor anterioare până la momentul la care s-a impus demolarea definitivă a acestora.

Modul sub care a fost deschis localul nou al stabilimentului a fost acela de a prelua aripile laterala ale cabinelor şi construirea celor noi din beton fără a afecta major rolul deţinut de vechile construcţii.

Imaginile următoare surprind aspecte ale ridicării Noului Cazinou, aspecte de detaliu şi instantanee de la inaugurarea  clădirii şi ulterior a pasarelei cu tobogan si platformă bar.

Parcarea din faţa Cazinoului, deşi oferea suficient de multe locuri de parcare devenea uneori neîncăpătoare.

Parcul ce despărţea clădirea de gară era proiectat şi realizat cu atenţie şi oferea o imagine inedită atât din fotografiile aeriene cât şi de la nivelul solului.

Cazinoul Mamaia - la finalizare (detalii)

Cabinele de bai - 2 aripi, 2 niveluri cu deschiderea spre plajă.

Cazinoul Mamaia - la finalizare (detalii)

Pasarela şi toboganul. În fotografia de sus apare şi barul de pe platformă (în poziţie centrală).

Diverse unghiuri şi detalii ale pavilionului central si ale pasarelei de la Cazinoul din Mamaia.

Pasarela Cazinoului în construcţie (1936)

La inaugurare...

şi după....

Toboganele acvatice.

poziţionate simetric, din beton şi cu aducţiune de apă pe ”calea de rulare”...

Aglomeraţia era o stare cvasipermanentă.

Noaptea terasa restaurantului era de un farmec deosebit. Numele de atunci era ”Delta”. Prin 1965 orchestra de la teatrul Fantasio, condusă de chitaristul Sandu Avramovici era discretă şi se făcea auzită la malul apei predispunând la galante preumblări sub clarul de lună.

 

Reclamele pentru Noul Cazinou erau tentante, dar, erau în cea mai mare măsură şi reale.

Parcarea de la Cazinou servea şi pentru autobuzele decapotabile care îşi aveau aici capul de linie când soseau din oraş.

Accesul turiştilor ”de rând” se putea face fie cu autobuzul fie cu trenul care oprea în noua gară dată şi ea în folosinţă în anul 1938.

Casa Vapor

"Casa Vapor" din Mamaia a fost ridicată ca staţiune nautică şi sportivă, de către Societatea de salvare a naufragiaţilor în apele teritoriale româneşti - SALVAMAR pe malul lacului Siutghiol în anul 1935.

Clădirea avea pe lângă aspectul deosebit şi o funcţie de asigurare a diverselor evenimente organizate de Societatea  SALVAMAR.

Putea găzdui frecvent diverse festivităţi. Seara, prin oferta de servicii funcţiona chiar ca un club privat.

Baza logistică a staţiunii de pregătire era bine reprezentată.

In urma unor lucrări de reparaţii, din anul 1960, structura de rezistenţă a clădirii a fost afectată, s-a produs o degradare severă şi clădirea nu a mai fost reconstruită sub forma iniţială. (era atipică faţă de aspectul staţiunii Mamaia care tocmai era în construcţie).

Hotel ALBATROS

Odată cu ridicarea noii clădiri a Cazinoului, a Casei Vapor (”Casa Bărcilor”), în anul 1935 a fost ridicată şi vila Albatros care a început să funcţioneze în regim hotelier.

Cu timpul clădirea a fost extinsă şi a început să se folosească de propria terasa restaurant.

Ca toate construcţiile staţiunii, faţada principală era orientată spre sud şi era (pe atunci) de culoare deschisă. Ulterior a fost renovată şi s-a optat pentru culoarea cimentului fără a mai fi folosită pigmentaţie.

Spre a asigura un minim de protecţie pentru  lumina puternică erau folosite diversele paravane din beton care creau un decor specific.

Clădirea a intrat în uzul ONT Carpaţi după anii 1950 şi a fost parţial chiar un sediu de birouri.

Hotel REX

Inceperea  construcţiei Hotelului REX - 15 August 1936 - Participă Regele Carol al II-lea.

Piatra fundamentală a hotelului Rex a fost pusă la 15 august 1936 de către M.S. Regele Carol al II-lea. Hotelul este ridicat la 600 m. depărtare de instalaţiile de plajă. Se întinde pe 2.000 m. pătraţi, în lungul plăjii. Sunt 120 de camere cu băi pe palier.

Prin Inaltul Decret Regal 322 din 29 februarie 1936, modificat prin Decretul Lege 3047 din 31 august 1938, s-a promulgat "Legea pentru Organizarea Turismului". Această lege a creat un organ menit să activeze în domeniul construcţiilor de hoteluri şi să dea o cât mai pronunţată dezvoltare turismului în România, organ denumit mai întâi "Comitetul Hotelurilor C.F.R." şi apoi "Comitetul Special al Hotelurilor". Acest organ, prezidat de Ministerul Propagandei Naţionale, cuprindea în sânul său delegaţi ai Direcţiei Turismului, ai Regiei Autonome C.F.R. şi ai Ministerului Aerului şi Marinei.

Faţada dinspre Plajă. Se pot remarca siglele de pe frontoanele aripilor laterale (ONT) dar care au ca semn distinct coroana regală.

După anii 1950  prin Hotărârea nr. 908 din 19 noiembrie 1964 privind organizarea si functionarea Oficiului National de Turism "Carpati" Abrevierea ONT a rămas însă  proprietarul  de data aceasta era statul român iar Oficiul a fost denumit ”Carpaţi”.

Cladirea a fost într-o vreme funcţională sub numele de ”1 Mai” şi era casa de odihnă a muncitorilor şi ţăranilor.

Mai târziu avea să reintre în circuitul turistic al perioadei socialiste sub numele de ”Hotel Internaţional”.

Tehnica şi decoraţia dau apartamentelor, hall-ului, sălii de lectură şi sălii de restaurant un farmec deosebit, încât acest hotel va fi cea mai modernă şi mai confortabilă clădire de pe litoralul Mării Negre. (din comentariile presei).

Fotografii la interior din anul deschiderii hotelului.

Fotografii la interior din anul deschiderii hotelului.

Confuzia între ONT-ul regelui Carol al II-lea şi ONT-ul devenit în 1964 nu a fost de natură să afecteze condiţia de lux a hotelului.

Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial Hotelul REX a fost gazda pentru diverse delegaţii sau oficialităţi militare sau civile.

Se poate observa că plaja din jurul hotelului nu prezenta semne de amenajare deosebită.

Din circuitul vizitelor delegaţiilor nu lipsea  un prânz şi o plimbare pe pasarela de la Cazinou.

După al Doilea Război Mondial Mamaia a început un circuit ascendent şi a devenit cu adevărat o staţiune turistică.

                                                               Cazinoul Mamaia  1935

Cazinoul mamaia  1938