EVREUL BELA KUN - MARE DUSMAN AL ROMÂNIEI BBB - X

         

Bela Kun a fost de origine transilvăneană. Din cîte se cunoaşte s-a născut în Nimijea ungurească, în actualul judeţ Bistriţa-Năsăud. Unii autori susţin că ar fi fost originardin Cluj, lucru ce nu se confirmă. Familia Kun (Kuhn, originar Cohen) era una de evrei maghiarizaţi, de profesie mici comercianţi săteşti, lucru la modă în secolul al XIX-lea în nordul Transilvaniei.

Există și o altă variantă a provenientei sale transilvane:

S-ar născut în 1886 într-o familie de funcționari din comuna Lelei (SJ), lângă orașul Cehu Silvaniei, în Transilvania. Părinții lui erau atei. Tatăl lui era evreu renegat și activa ca notar public, iar mama lui era protestantă renegată. Béla Kuhn a urmat mai întâi cursurile școlii reformate, continuându-și apoi studiile la universitatea din Cluj. După absolvirea studiilor a devenit avocat, apoi a abandonat avocatura și a început cariera de ziarist. În 1906 și-a maghiarizat numele din Cohen (maghiarizat Kohn), în Kun. În 1913 s-a căsătorit cu Irén Gál. Înainte de a porni primul război mondial, a fost ziarist la Cluj într-un grup de simpatizanți ai partidului Social Democrat ungar. A fost de mai multe ori judecat din cauza articolelor anarhiste pe care le-a publicat. În 1907 a stat în închisoare timp de un an jumătate, s-a lăsat de jurnalism și a ales să fie mic funcționar. Kun a fost și casier al Comitetului de Asigurări Sociale al Sindicatelor din Cluj, care l-au acuzat ulterior de delapidare, scăpând de judecată doar prin fuga în Budapesta și înrolare în armata austro-ungară. În 1916 a fost luat prizonier de ruși, care l-au trimis într-un campament militar special din Munții Ural, unde a devenit comunist. În revoluția civilă rusă din 1918, Kun a luptat pentru bolșevici, timp în care și-a făcut planuri detaliate pentru a exporta comunismul în Ungaria.

                                                   Troțki în centru și Bela Kun în stânga

Cum era şi firesc, soţii Kuhn şi-au dorit un urmaş, fapt ce s-a împlinit şi fiind băiat i-au dat numele de Bela, după bunicul său. Părinţii şi-au crescut copilul cu multă grijă şi l-au dat la şcoala primară de stat din localitate. Pe măsură ce trecea timpul, au constatat însă că fiul lor are deviaţii comportamentale intrigante cu accent de violenţă, motiv pentru care a intrat în dificultate cu dascălii şi numai cu greu şi-a putut obţine actul de absolvire. Trecînd peste accidentele din şcoala primară, părinţii l-au trimis mai departe la învăţătură în Gherla, cu scopul de a-l forma în meseria lor.

Nu au avut noroc, întrucît copilul provoca tot felul de scandaluri cu ceilalţi elevi şi era preocupat de treburi amoroase încălcînd regulile comportamentale instituite în aşezămîntul de învăţămînt. Pînă la urmă a fost silit să părăsească şcoala din considerente de comportament. Încercările lui ulterioare de a-şi continua pregătirea au dat greş de fiecare dată din cauza trăsăturilor sale de caracter, iar părinţii nu l-au mai primit acasă.

Rămas pe drumuri, a plecat la Cluj să-şi încerce norocul şi, pînă la urmă, a reuşit să-şi găsească un loc în ziaristică, chiar pe placul apucăturilor lui. Materialele pe care le publica depăşeau însă deontologia meseriei. Mînat de spiritul său aventuros şi de nesocotinţă, a abordat diferite exemple intime de familie, provocînd nenumărate scandaluri. Manipulînd date din viaţa cotidiană clujeană, îşi dă seama că acestea pot să-i asigure o sursă de cîştig. Ca urmare, pune la cale o serie de şantaje şi escrocherii ameninţînd cu dezvăluiri senzaţionale compromiţătoare. Luat în supraveghere de autorităţi, este pus sub urmărire pregătindu-i-se un dosar de anchetă, riscînd să ajungă pe mîna justiţiei locale. Astfel, lansarea lui în presă s-a încheiat cu un eşec total.

Are noroc. La 28 iulie 1914, începe primul război mondial. Austro-Ungaria declară război Serbiei. Urmărit de justiţie, Bela Kun priveşte evenimentul ca pe o gură de aer salvator. Se prezintă la comandamentul militar din Cluj căruia îi adresează cerearea de a fi primit voluntar să plece pe front. Prezentările lui patriotarde îi determină pe ofiţerii din comisie să-i aprecieze devotamentul faţă de Patrie, aprobîndu-i solicitarea şi acordîndu-i potrivit pregătirii un grad militar de subofiţer.

Bela Kun omagiat filatelic

Bucurîndu-se de asemenea aprecieri, pleacă pe frontul din Galiţia cu primul eşalon.

Ajuns în prima linie a frontului, timp de doi ani, se remarcă în ofensivele şi contraofensivele beligeranţilor, iar pentru merite deosebite este decorat şi trecut în corpul ofiţerilor. În 1916 cade prizonier la ruşi, care îl internează în lagărul siberian de la Tomsk. Este anul în care bolşevicii lui Lenin se înfiltrează în toate lagărele de prizonieri din Rusia. Pentru a cîştiga încrederea prizonierilor bolşevici agenţii promit acestora că dacă trec de partea “revoluţiei” vor fi eliberaţi din prizonerat, în schimbul încadrării lor în detaşamentele roşii secrete.

La 7 noiembrie 1917 din Rusia, începe revoluţia bolşevică Bela Kun a înţeles încă din 1916 că pentru el se iveşte o nouă şansă şi se încadrează în mişcarea clandestină a conspiratorilor din lagăr. Îmbrăţişînd cu ardoare cauza bolşevismului, el a devenit în scurt timp cel mai apreciat activist comunist din regiunea Tomscului, el manifestînd un fanatism dus pînă la extrem şi o ură fără margini împotriva “duşmanilor revoluţiei mondiale”. Noua lui credinţă este însoţită de un comportament de extremă duritate faţă de deţinuţii din lagăr, un om de temut ce-şi reducea la tăcere adversarii vederilor sale.

Evidenţiindu-se prin calităţile oratorice-propangadistice revoluţionare, Kun va fi remarcat de liderii bolşevici siberieni şi prin ei de către conducătorii lor supremi de la Moscova, care îi vor pune la dispoziţie fonduri substanţiale pentru a-şi continua activitatea. Ca urmare a încrederii de care se bucura, după 7 noiembrie 1917, “revoluţionarului Kun” i se vor crea condiţii să părăsească lagărul de la Tomsk, iar Lenin, deşi cunoştea că acesta a profitat în scop personal de fondurile puse la dispoziţie de partid, dispune să fie adus la Moscova, la dispoziţia internaţionalei comuniste, unde primeşte însărcinarea să se ocupe de extinderea revoluţiei în Ungaria.

Sfîrşitul războiului mondial îi aduce lui Kun o nouă şansă de afirmare revoluţionară. La 4 şi 6 octombrie 1918, Germania şi Austro-Ungaria capitulează. La 29 octombrie este asasinat primul ministru ungar Tissa Istvan (Pişta), acţiune de care nu sînt străini nici agenţii bolşevici din agentura maghiară. La o zi după acest eveniment, în 30 octombrie, 1918, este ales un nou guvern în frunte cu contele Karoly. Guvernul Sovietelor analizează posibilitatea extinderii revoluţiei bolşevice în centrul Europei. În acest sens, Lenin dispune ca Bela Kun să plece imediat în Ungaria, pentru a conduce campania de trecere a acestei ţări de la republică burghezo-democratică la o republică a sovietelor. Pentru înfăptuirea acestei schimbări de regim se pun la dispoziţia lui Kun mari sume de bani cu care să poată manipula schimbarea ungurească de regim. Misiunea era punctuală şi consta în instaurarea sovietelor în Ungaria şi Transilvania pînă la începutul anului 1919. Sosit în Ţara Ungurească, înainte de 3 noiembrie 1918, cînd are loc declararea independenţei Ungariei faţă de Austria, el nu întîrzie să-şi afirme vocaţia şi începe să-şi formeze o reţea largă de colaboratori, recrutată din rîndul elementelor maghiare fanatice şi rău famate. Cu ajutorul acestei agenturi se lansează într-o vastă campanie propagandistică, după un slogan ultranaţionalist legat de nedreptatea istorică la care a fost supusă teritorial ţara de către învingători. Prin angajamentul său de a aduce Ungaria în vechile ei hotare îşi crează o largă popularitate pe toate planurile, fiind văzut ca omul salvator. Prima sa victorie va fi armata. Pătrunzînd cu agenţii săi în unităţile militare el va fi sprijinit în multe locuri de către cadrele de comandă ofensate de umilirea înfrîngerii de pe front şi de capitularea ce a avut loc. Peste tot unde este acceptat recrutează oameni nemulţumiţi, ori dornici de căpătuială şi constituie din ei gărzile roşii.

In Transilvania, Bela Kun penetrează cu bolşevicii lui unităţile secuieşti care constituiau o forţă de 10-12 mii de militari şi jandarmi. Pînă şi împuternicitul guvernului pentru Transilvania Apaty Istvan va fi transformat în “Postav roşu”. De la început, guvernul coabitează cu elementele comuniste din ţară care se afirmau consecvente în lupta pentru integritatea teritorială a Ungariei. Aflîndu-se pe poziţii comune naţionaliste, conducătorii politici de la Budapesta nu vor lua nici o măsură pentru a stăvili consolidarea puterii militare a lui Bela Kun. După ce atrage de partea lui divizia de secui care aparţinea armatei de nord-est a Ungariei, încearcă să-şi impună autoritatea şi asupra regimentelor din Budapesta. Acestea îl primesc cu ostilitate şi în cele din urmă îl alungă.

Pentru a face dovada ataşamentului său pentru reclădirea Marii Ungarii, Kun susţine o vastă campanie teroristă, mai ales în Transilvania unde, începînd cu luna decembrie 1918 şi pînă în aprilie 1919, cad victime ale detaşamentelor militare maghiare bolşevice mii de români aflaţi la nord-vest de alianiamentul de contact dintre trupele române şi maghiare. Campania de terorizare a românilor a dus la creşterea prestigiului liderului comunist în cercurile politice maghiare, de susţinere a aceastuia.

Simţind încurajarea politică, Bela Kun profită de situaţie căutînd să-şi consolideze calea către luarea puterii. Pentru aceasta însă trebuia înfrînt conservatorismul garnizoanei din Budapesta, refractară faţă de lozincile comuniste. Kun nu se lasă şi în luna ianuarie 1919 îşi înfiltrează sute de adepţi în regimentele budapestane, pentru a le determina să-l urmeze şi să se răscoale. Încercînd să forţeze lucrurile şi pe calea armelor, totul se transformă într-o mare nereuşită, soldată din nou cu alungarea lui şi a adepţilor săi unguri, evrei şi străini, din unităţi şi oraş. Şi de data aceasta, politicienii şi autorităţile rămîn pasive, fără a avea nici un fel de reacţie.

Poziţia autorităţilor din capitala ungară îl încurajează şi mai tare pe liderul comunist. El nu se dă bătut şi îşi regrupează toate forţele în zona Salgotarian, o guvernare bolşevică prin care ţine sub control partea nord-estică a Ungariei. Acolo îşi încropeşte un corp de voluntari format din militari, revoluţionari şi tot felul de aventurieri cu care începe sovietizarea în zonă. Apoi, însoţit de o mie de rebeli, intră în Budapesta unde ocupă toate punctele strategice ale oraşului, distruge sediile ziarelor şi sub privirile îngăduitoare ale autorităţilor, îl obligă pe Karoly Mihaly să renunţe la conducerea statului. Nu va trece mult şi, în Italia, Musolinii se va inspira din acest complot ocupînd Roma cu o mie de “cămăşi negre”.

Bela Kun - memorial la Budapesta

Preluînd puterea, Bela Kun dîndu-se drept urmaş vrednic, al marilor revoluţionari maghiari: Kossuth, Petöfi sau Bem (unul croat altul rutean şi altul polonez) instaurează în Ungaria dictatura proletariatului, colectivizînd pînă şi găinile. Instaurînd sovietele ca formă de conducere administrativă, dă frîu liber extremismului naţionalist la care îl incită în toată ţara. În acelaşi timp se declară mentorul salvării “Ungariei Mari”, scop în care întreprinde măsuri radicale de recuperare a Transilvaniei şi Slovaciei. Pentru a-şi consolida puterea Kun îşi subordonează armata şi forţele de represiune internă pe care le reorganizează pe principiile armatei roşii. Cadrele militare nesigure sînt înlăturate şi în locul lor sînt promovate cele radicale. Kun ordonă ca forţele de ordine din Transilvania să se constituie în detaşamente de represalii. El anulează ordinul lui Karoly ca aparatul administrativ din Transilvania să nu se mai prezinte la slujbe şi dispune reocuparea tuturor posturilor administrative ale statului maghiar. El sprijină constituirea formaţiunilor de represalii împotriva românilor. Apelează la toate “forţele patriotice” să se încadreze în armată, “pentru salvarea patriei.Toate scursurile societăţii, pînă şi recidiviştii au răspuns chemării, dînd fuga în armată şi gărzile bolşevice unde era rost de aventură sau chilipir. În urma măsurilor luate, într-o lună de zile Kun a reuşit să pună pe picioare o armată ungurească roşie de 150 de mii de oameni, dintre care aproximativ 70.000 soldaţi cu 150 de tunari au fost concentraţi pe Tisa, la Sighet şi pe Crişul Repede, iar 80.000 în aceeaşi zonă, în raioane de concentrare situate pe malul drept al Tisei, gata în orice moment să intre în acţiune.

După primele două săptămîni ale lunii, efectivele noii armate maghiare depăşeau 200.000 de soldaţi. Pentru înzestrarea acestui corp de oaste au fost golite toate depozitele de armament şi miniţie de pe teritoriul Ungarie şi au fost dezarmate trupele austriece, în retragere peste teritoriul unguresc. Concomitent cu formarea noi armate, Bela Kun purta tratative cu guvernul sovietelor din Rusia, în vederea unor operaţiuni comune împotriva României şi Cehoslovaciei pentru realizarea unei joncţiuni între cele două armate revoluţionare.

Pe teritoriul Transilvaniei nucleul militar a lui Kun îl constituia divizia secuiască, formată din trei brigăzi, care avea în compunere 10-12 mii de oameni. Lor li se adăugau numeroasele detaşamente de represalii constituite din jandarmerie, oameni din administraţia nobiliară şi aventurieri voluntari din toate naţiile, între care predominau evreii care îl urmau pe Kun datorită originii sale etnice şi erau dornici de căpătuială. Liderul bolşevic era însă nemulţumit că evreii cu stare materială bună nu l-au îndrăgit şi i-au tratat ca atare.

Toate aceste forţe au desfăşurat acţiuni de represalii împotriva românilor, în spatele celor trei aliniamente ungureşti de demarcaţie din Transilvania cu trupele române. Acolo unde însă situaţia o impunea, atît Karoly cît şi Kun s-au întrecut să trimită în Transilvania detaşamente de represalii din Ungaria. Exemple sînt cele ale detaşamentului “Pataky” trimis peste Mureş, pentru pacificarea satului Mihalţ, al detaşamentului trimis din Budapesta să pacifice satul moţesc Beliş sub comanda căpitanului Ditrikh Antal, pentru a pacifica valea Beiuşului, acelui trimis de Regimentul 39 Debreţin care a ocupat depresiunea Lăpuşului etc.

Pregătirea armatei sovietice maghiare pentru ofensivă contra românilor este precedată de convorbirile telefonice dintre V.I. Lenin şeful guvernului Rusiei sovietice, din care rezultă că un “atac conjugat împotriva României din spre est şi din spre vest este iminent. Dintr-o telegramă trimisă de Bella Kun lui Lenin, la 22 martie, rezultă planurile comune ale acestora de a ataca România. “Republica Sovietică ungară – afirmă Kun – roagă să se încheie cu guvernul sovietiv rus o alianţă ofensivă. Cu armele în mîini, declarăm că ne vom opune tuturor duşmanilor proletariatului şi vă cerem să ne daţi imediat preciziuni asupra situaţiei militare”.

Nu se cunoaşte care a fost răspunsul lui Lenin la această telegramă, dar dintr-o altă telegramă al acestuia transmisă la 25 aprilie 1919, comandamentului armatei roşii ucrainene rezultă direcţiile de înaintare de pe teritoriul Galiţiei şi Bucovine. “Forţele unei armate din Ucraina sovietică trebuie să dea lovitura prin Bucovina pentru a realiza legătura directă cu armate roşie maghiară, iar alte grupări să treacă la ofensivă pentru a rupe poziţiile forţelor regale ale României şi încercuirea lor lîngă Nistru”. Ca urmare a acestui ordin, la 26 aprilie 1919, statul major al trupelor bolşevice de la Kiev a ordonat trupelor sale “să înainteze rapid şi să stabilească legătura cu armata roşie ungară”. Înaintarea acestor forţe a fost întîziată însă de rezistenţa trupelor cehoslovace, atacate din vest de unguri. De asemenea, în bătălia de pe Nistru, ucrainenii au fost alungaţi de armata română încă de la primul contact.

Armata română în Budapesta

Acţiunile trupelor maghiare bolşevice, în Transilvania, începute încă din luna decembrie 1918, s-au intesificat gradual în lunile ianuarie-martie şi la 16 aprilie au trecut la acţiuni ofensive împotriva trupelor române. Încă de la sfîrşitul lunii ianuarie 1919, aliniamentul de apărare a fost atacat în diferite sectoare. Astfel au fost lovite avanposturile româneşti din Valea Drăganului, pe valea Crişului Repede. În noaptea de 21 spre 22 februarie, trupe ungureşti de tăria unui regiment au atacat poziţiile româneşti de la Ciucea, Zalău şi Şimleul Silvaniei. Simţind pulsul unui succes al armatei roşii pe frontul ucrainean, Bella Kun a considerat că a sosit timpul să treacă la o ofensivă generală în Transilvania.

Ofensiva armatei maghiare în Transilvania a început îndată după convorbirile dintre Lenin şi Kun. Ea este marcată de ordinile date de Kun, în 22 şi 24 martie 1919, adresate diviziei de secui de a face pregătirile pentru a ataca pe direcţia Satu Mare – Dej. Acelaşi ordin l-a primit şi Divizia 3 ungară. În adîncime făceau pregătiri ofensive alte mari unităţi. Aceasta, în condiţiile în care noul guvern maghiar este somat de aliţi să-şi retragă trupele din Transilvania şi să le dezermeze. La Paris, se cunoştea că odată cu intensificarea operaţiunilor militare, în Transilvania s-au luat şi măsuri de mobilizare a rezerveştilor.

La 16 aprilie, Bella Kun declară război României şi declanşează ostilităţi pe tot frontul românesc. În această situaţie, trupele române, fără a mai aştepta consimţămîntul aliaţilor, trec la contraofensivă cu diviziile 6 şi 7 infanterie. Detaşamentul “General Olteanu” şi două divizii de vînători de munte care spulberă ofensiva trupelor bolşevice atingînd la sfîrşitul lunii rîul Tisa. Forţînd Tisa din mişcare, trupele române distrug rezistenţele inamice întîlnite, printr-o învăluire obligînd, la 29 aprilie, divizia secuiască să capitulează, armata ungurească pierzîndu-şi marea sa unitate de elită. Armata română îşi continuă operaţiunile în Cîmpia Panoniei, iar la nord Detaşamentul Olteanu despresoară trupele cehoslovace, încercuite de ucraineni şi trupele lui Bela Kun. Prin această acţiune joncţiunea dintre cele două armate bolşevice eşuează. Aflîndu-se în faţa dezastrului militar, Bela Kun încearcă să iniţieze tratative cu românii, dar guvernul României refuză orice tratative. In aceste condiţii, conducătorul boleşvicilor unguri îşi reorganizează din nou forţele şi la 20 iulie îşi încearcă din nou norocul printr-o ofensivă obţinînd în primele zile unele succese.

Trecerea Tisei de către armata română

In 24 iulie, trupele române trec la contraofensivă pe tot frontul de la vest de Tisa şi pînă la 3 august întreaga armată ungară este scoasă din luptă. La 4 august, românii ocupă Budapesta arborînd drapelul României pe clădirea Parlamentului. Bela Kun nu a putut fi capturat, întrucît, în după amiaza zilei de 2 august, împreună cu colaboratorii săi cei mai apropiaţi fuge către Viena într-un tren blindat.

Revenit în Rusia Sovietică, Bela Kun a supravieţuit pînă după moartea lui Lenin. Stalin însă a făcut contabilitatea la fondurile “revoluţionare” pe care Kun le-a devalizat în interes personal şi a ordonat executarea lui.

După ocuparea Budapestei, Consiliul Antantei a dispus oprirea ofensivei române, la hotarul cu Austria. Era o nouă gogomănie cu iz de desconsiderare a României. Aici, în acest colţ al Ungariei neocupat de trupele române, puterile Antantei au creat condiţiile pentru instaurarea primei dictaturi fasciste din Europa a contraamiralului Horthy Miklos de Baia Mare, strănepotul unei familii de renegaţi români, care la începuturi purta numele de Horotan. Era un ofiţer renumit, care trebuia să fie condamnat pentru că în timpul războiului a scufundat în Adriatica la strîmtoarea Otranto flota navală a aliaţilor. Era personajul prin care occidentul european pălmuia România, încă odată, ca răsplată că a înlăturat puterea sovietică din mijlocul continentului. Socotelile aliaţilor de al ajuta pe Horthy să ajungă în fruntea Ungariei au fost cu totul nefericite nu numai pentru România, ci pentru întreaga Europă.

Intrînd în Budapesta, românii au acceptat constituirea unui guvern maghiar sub conducerea social-democratului Gyula Peidel, dar acesta a fost înlăturat de un grup de oameni înarmaţi veniţi în capitală, din zona de control a lui Horthy. Românilor li se interzice, de la Paris, să intervină. Ba mai mult, în aria geografică controlată de Horthy, aliaţii admit acestui să organizaze o nouă armată, recrutată din nobilime şi ţărănimea înstărită, ameninţată de bolşevici cu naţionalizarea pămînturilor.

Cu această armată, Horthy înlocuieşte “dictatura proletariatului” cu “Teroarea albă”. Foştii comunişti şi simpatizanţii lor erau arestaţi, împuşcaţi ori spînzuraţi. Evreii cad în masă în acţiunile de represalii. Horthy îşi extinde represiunea în Budapesta şi partea Ungariei ocupată de armata română. Unităţile române intervin pentru a opri masacrul ordonat de Horthy, dar acesta se plînge Apusului. Aliaţii trimit la Budapesta o comisie care dă deslegare acestuia a institui o “nouă ordine”, iar trupele române sînt obligate, la 16 noiembrie, să părăsească capitala ungară şi la 22 ale aceleaşi luni, aliaţii cer acestora să se regrupeze la est de Tisa, pe aliniamentul convenţiei din 1916. Şi acesta a fost doar un vis, întrucît, în urma tratatelor de la Paris, soldaţii români, vor fi siliţi să părăsească aliniamentul şi să ocupe un altul, mai în interior, care corespunde cu frontiera de astăzi.

Epopeea românească a primului război mondial se încheie aici. Tot atunci însă, începe epopeea celui de al doilea război mondial, iar România cade din nou victima uşurinţei cu care puterile apusene tratau problemele şi în primul război mondial.

In urma retragerii trupelor române din Ungaria, Horthy a preluat puterea în calitate de regent şi prin terorism a instaurat prima dictatură fascistă din lume, un regim reacţionar despre care omul politic italian Francesco Nitti afirma: “Este greu să găseşti în istoria modernă un guvern mai ticălos ca dictatura ungară, un guvern de jaf, de tortură, de asasinat… de oameni corupţi, de hoţi şi de mîrlani”. Tot vestul european care domina lumea ştia acest lucru, dar tăcea conciliant. Exemplul luării puterii de către Horthy în Ungaria, de a instaura dictatura fascistă l-a inspirat pe Mussolini în Italia, pe Hitler în Germania şi Stalin, toţi patru care au decapitat România în 1940 şi au bulversat întreaga Europă.

BELA KUN - CRIMINAL BOLȘEVIC UNGUR BBB - X

       

Odată cu trecerea Tisei de cître armata română, la sfârșitul lunii iulie 1919 și zdrobirea armatei ungare bolșevice în pusta maghiară, principalii lideri bolșevici unguri au fugit din Ungaria. Bela Kun si alți adepți s-au refugiat in Austria, unde se afla la putere un guvern social-democrat.

Au fost însă arestați si au rămas într-un lagar până în iulie 1920, când un acord privind schimbul de prizonieri intervenit între Austria si Rusia sovietică, a permis unui numar de 415 de bolșevici să se refugieze la Moscova.

La Moscova, Bela Kun a intrat in rândul Partidului Comunist (bolșevic) din Rusia sovietică. A primit cetățenia sovietică și a fost numit în conducerea Komiternului, răspunzând de Germania, Austria, Cehoslovacia si…Romania. Prima sarcină a lui Kuhn (Kun) în Rusia sovietică a fost conducerea “Comitetului Revolutionar” din Crimeea (1920).

Bela Kun a ordonat executarea a 10.000 de prizonieri albi. Victor Serge afirma in “Memoriile unui revolutionar” ca Bela Kun este vinovat de masacrarea a 10.000 de alb-gardiști, care formau detașamentele generalului Piotr Nikolaevici Wrangel.

Victor Serge spunea ca Bela Kun le-a promis acestora amnistierea dacă se vor preda. Ulterior, după ce trupele lui Wrangel s-au predat conform întelegerii, Bela Kun a ordonat executarea lor.

Același lucru l-a confirmat și Gyorgy Borsany în “The Life of a Communist revolutionary, Bela Kun” (Columbia University Press, 1993).

In Komitern, Bela Kun a fost un apropiat colaborator al lui Grigori Zimoviev. Pe 27 martie 1921, Kun, în virtutea “Teoriei ofensivei”, a condus un puci eșuat, al minerilor din centrul Germaniei (Communist Marzaction Putsch).

Lenin l-a acuzat de iresponsabilitate politică. Victor Serge scrie ca Lenin a numit acțiunea puciștilor din Germania “les betises de Bela Kun” (prostiile lui Bela Kun), în ședința secretă a “Comitetului Operativ” bolșevic de la Moscova.

Discuțiile cu ceilalți membri ai exilului maghiar din Rusia faceau obiectul “notelor” înaintate, cu mare conștiinciozitate, de Bela Kun, catre OGPU. (fosta CEKA, poliția politică).

Astfel mai mulți exilați unguri au fost arestați la sfârșitul anilor ’20 și începutul anilor ’30 și executați.

Acuzat de legături cu “troțkismul”, Bela Kun, împreună cu soția, fiica și ginerele, au fost arestați în mai 1937 și trimiși in GULAG.

In 1989, guvernul sovietic a anunțat că Bela Kun a fost executat în GULAG, pe 29 august 1938.

Criminalul ungur a fost totuși reabilitat in 1956.

Surprinzător, Bela Kun, cel care a practicat “Teroarea Rosie” (Baietii lui Lenin), a fost reabilitat, odată cu Laszlo Rajk (creatorul Securitatii ungare, AVO). In procesul numit de mass-media occidentală “destalinizarea și dezghețul” hrușciovist, acei criminali politici au devenit “martiri ai Ungariei”.

                                                            Troțki și Bela Kun în stânga

Celalalt mare adept al lui Kun, Tibor Szamueli (Comisar pentru Afacerile Militare), șeful “Băieților lui Lenin”, care aplicau legea “Terorii Roșii”,s-a refugiat la 1 august 1919, în Austria, când armata română era pe cale să intre în Budapesta.

Tibor Szamueli, în automobilul personal, a încercat să treacă clandestin granița, dar a fost observat de grănicierii austrieci. Intr-un schimb de focuri, Tibor Szamueli a fost ucis. (Dupa alte surse, s-ar fi sinucis).

Jeno Ländler, “Comisar pentru Afacerile Interne” sub regimul Bela Kun, s-a refugiat tot în Austria, unde a continuat sa fie unul dintre liderii exilaților bolșevici unguri.

A murit in 1928 la Cannes. A fost incinerat, iar urna cu cenușa lui a fost depusă la Moscova, în zidul Kremlinului, unde se afla și astăzi. In 1956, Landler a fost reabilitat și el în așa-numitul proces de“destalinizare” al lui Hrusciov.

Un grup statuar îl imortalizeaza pe Bela Kun, având în dreapta pe Tibor Szamueli și în stânga pe Jenö Ländler. Monumentul poate fi admirat si astazi, în anul de gratie 2012, la Budapesta.

                                                                         Miklos Horthy

Prăbușirea puterii bolșevice din Ungaria, în urma intervenției armatei regale române a permis forțelor conservatoare conduse de Istvan Bethlem și Miklos Horthy să preia controlul începand din Ungaria de Vest. Detașamentele lui Miklos Horthy și-au luat revansa împotriva bolșevicilor, dezlantuind “Teroarea Alba”, în stilul propriu al barbarismului ungar. Susținătorii Republicii Sovietice Ungare, comuniștii, intelectualii cu vederi de stânga, evreii și țiganii, au fost arestați, sau executați sumar.

Actualități

Bustul în piatră al lui Miklos Horthy, figură contestată și aliat al dictatorului german Adolf Hitler, a fost dezvelit în localitatea ungară Csókakő, premierul Viktor Orban declarând că nu se amestecă în deciziile comunităților locale. 

”Horthy ne-a arătat drumul”, a declarat primarul György Furesz în fața celor 800 de persoane care au asistat la ceremonie. Mai mulți participanți purtau tricouri cu harta Ungariei Mari. Intrebat înainte de inaugurare de ce nu a blocat această inițiativă a unei asociații civile, primarul a declarat că ”societatea ungară trebuie să se maturizeze și să accepte că există fel și fel de oameni”. Inițiativa nu este una singulară, luna trecută o statuie a liderului antisemit fiind ridicată la Kereki, în sud-vestul Ungariei. Mai multe străzi din întreaga țară au fost numite după Miklos Horthy.

Premierul Viktor Orban a condamnat în trecut atitudinile antisemite, dar în prezent organizațiile evreiești și analiștii politici îl acuză că preia teme extremiste pentru a beneficia de o susținere puternică din partea populației, în contextul crizei economice. De altfel, Orban a declarat, duminică, pentru cotidianul austriac Die Presse că ridicarea statuii este o decizie exclusiv a autorităților locale.

Intrebat ce poziția ar avea, dacă în comunitatea sa s-ar lua decizia construirii unui monument dedicat lui Horthy, premierul a declarat că ar respecta ”decizia alegătorilor”. ”Dacă ar dori să ridice o statuie a lui Lenin, Stalin sau Hitler, aș fi categoric împotrivă”, a completat Orban, care nu-l consideră pe Miklos Horthy un dictator, ci doar pe Ferenc Szálasi (1944-1945).

Intrebat dacă nu are o problemă față de glorificarea unui personaj ca Horthy, care în 1938 a emis o lege prin care evreii erau discriminați, premierul de la Budapesta a precizat că nu este treaba sa să dea un verdict.

”Aceasta este o discuție lungă și foarte complicată. Și nu este treaba mea ca premier să dau un verdict final”, a spus Orban.

TERORIZAREA ROMÂNILOR IN ZONA TRANSILVANIEI OCUPATĂ INCĂ DE UNGURI LA ÎNEPUTUL ANULUI 1919 BBB - X

     

"Ca principală metodă de protest împotriva unirii Transilvaniei cu România, conducătorii maghiari şi secui au folosit asasinatul. Fie că erau de stânga sau de dreapta, aceştia au folosit această practică. Mai mult, pentru a-şi atinge scopul comun, liderii maghiari de stânga şi de dreapta colaborau în acţiunile antiromâneşti. Acest aspect - doar aparent cunoscut - era bine marcat în epocă, fiind chiar subliniat de presa de peste Atlantic. "The New York Times", în 1919, menţiona: "Toţi aceşti «granzi», aceşti «Măria Sa» de unguri sunt unul ca şi celălalt. Nici mai buni nici mai răi. Dacă cochetează cu bolşevismul o fac cu scopul să frângă, dacă pot, pe cehoslovaci, români şi slavii de sud şi din distrugerea generală să recreeze vechiul stat unguresc, atâta de intolerant şi de meşteşugit, cu un guvern din, prin şi pentru unguri" (articol reluat în "America", an XIV, nr. 73, din 29 martie 1919)

Pe măsură ce crimele au fost cunoscute, ele au fost redate în diferite publicaţii.
"Neamul Românesc", din 8 ianuarie 1919, sub semnătura lui Volbură Poiană, publică articolul "Crima din Lăpuş": "În ziua de 5 decembrie 1918 (stil nou), era adunare mare la Lăpuş. Suflarea românească din împrejurimi cu înalt avânt lua parte la sărbătoare. Urechile tuturor s-au deschis să asculte ceea ce n-au ascultat părinţii de veacuri. Se comunicau hotărârile de la Adunarea de la Alba Iulia. Şi era zi de târg în Lăpuş. Îmbrăcaţi în haine mândre de paradă, păşeau stegarii în fruntea mulţimii. Ai fi zis că această mulţime vine să întâmpine pe Isus Hristos. Ea vine pentru ca să se audă bătaia ceasului Învierii celei de obşte. Părintele Ludu, protopopul, vorbeşte întâiul. El este cel primit şi ascultat cu lacrimi în ochi. Mii de glasuri strigau: «Aşa să trăiască neamul nostru». Şi s-au înţeles, şi sufletele tuturor s-au umplut de bucurie mare... Dar, ochiul dracului pândeşte în umbră. Stegarii se prăbuşesc la pământ. Ţipete, vaiete şi mitraliere răpăiesc. Se prăbuşesc unii peste alţii, sânge pe piatra rece. Cad preoţi, cad învăţători, cad femei şi copii. Mor în marii zori ai luminii. Secuii s-au coborât din Băiuţ. Au ştiut de acea zi mare. Viermele părerii de rău le-a ros inima şi n-o puteau vindeca cu sângele vărsat nevinovat... Peste 40 (patruzeci) de morţi, mare parte din ei rostogoliţi în apa Lăpuşului, şi mai bine de o sută de răniţi, Se ridică umbra lui Vasile Filip. Om tânăr, român adevărat, ostaş vrednic, şi-o dat sfârşitul de-o potrivă cu Horea şi Cloşca. L-au prins în noaptea aceea, spre 6 decembrie... El striga: «Trăiască România Mare». Şi l-au dus în bătăi şi ghionteli până la şcoală. Pălmuit şi scuipat. Acolo lângă morţii întinşi pe pietre, i-au cerut să strige: «Jos România Mare!» Dar el tot mai tare striga dimpotrivă: «Trăiască România Mare!» Şi i-au scos ochii şi el mai tare striga: «Trăiască România Mare!». Şi i-au sfârtecat buzele şi el: «Trăiască România Mare!» Patruzeci şi patru de împunsături de baionetă în tot curatul lui trup l-au făcut să strige de patruzeci şi patru de ori: «Trăiască România Mare!»... Un glonte l-a culcat peste cadavre».
"Neamul Românesc" din 20 februarie 1919, aducea ştirea arestării vicarului Romulus Marchiş, din Careii Mari, şi a protopopului Anton Băliban, din Unimăt, jud. Satu Mare, de către secui şi încarcerarea lor la Debreţin, împreună cu alţi 16 preoţi din zonă. Acelaşi ziar, la 21 februarie 1919, menţiona faptul că, în Banat, acolo unde armata sârbească se retrăgea, autorităţile ungureşti îşi ocupau vechile locuri în administraţie "săvârşind fărădelegi şi masacre asupra populaţiei româneşti". Se dădea ca exemplu satul Sardimat, unde fuseseră ucişi trei români şi alţi câteva sute schingiuiţi. În "Neamul Românesc", din 23 februarie 1919 apare un interviu al lui Ion Clopoţel, redactor şef al ziarului "Românul", din Arad, refugiat la Bucureşti. Menţiona: "Până sâmbăta trecută, Consiliul Naţional Român de ka Arad a putut avea date complete despre 68 cazuri de ucidere, fie prin glonte, fie prin înjunghiere cu baioneta. Răniţii sunt mult mai mulţi şi nu sunt încă număraţi. Măcelurile cele mai mari s-au comis în Şiria, Hălmagiu şi Chişinău (Criş), din judeţul Arad.
In "Neamul Românesc", din 26 februarie 1919 se anunţa că trupele regulate maghiare au atacat comuna românească Săgeţel, din comitatul Bihorului, jefuind şi măcelărind populaţia. Garda Naţională Română a rezistat cu bărbăţie, luptându-se cu trupele ungureşti pe viaţă şi pe moarte. Măcelul a fost groaznic. Sunt peste 50 de români morţi şi 100 răniţi. Din Săgeţel, maghiarii au trecut, jefuind şi omorând la Şerbeşti: "Marea comună românească a avut aceeaşi soartă. Românii din jurul Beiuşului se refugiază îngroziţi în munţi".
Teritorii întinse care s-au unit la 1 Decembrie 1918 cu România se aflau, încă sub ocupaţia ungurilor. "Contele Karoly, preşedintele guvernului ungar a refuzat să-şi retragă trupele din această zonă, profitând de convenţia încheiată în 13 noiembrie 1918, la Belgrad, considerând Mureşul linie demarcaţională"...
In zona ocupată de unguri "au fost urmăriţi şi vânaţi cei care au participat la adunarea de la Alba Iulia, aşa cum au declarat în ianuarie şi februarie 1919, Petru Tămaş din Poieni, Gheorghe Resteman din Bologa, Aurel Munteanu din Valea Drăganului, acesta din urmă descriind atrocităţile la care s-au dedat duşmanii, "mai cu seamă împotriva preoţilor, învăţătorilor şi gardiştilor (români)".
In urma protestelor româneşti a fost mutată linia de demarcaţie pe aliniamentul căii ferate Satu Mare - Oradea - Arad. "Dar guvernul lui Karoly mai bine a demisionat, decât să se retragă. Noul guvern prezidat de Şandor Garbai a emis un decret de moblizare generală trimiţând noi forţe militare în zonă, provocând ciocniri şi vărsări de sânge, declarând că Ungaria se află în stare de război cu toate statele vecine de la care are ceva de revendicat".
Ungurii înarmaţi au devenit tot mai duri "iar gărzile româneşti nu le puteau ţine piept. Poienarii, bologanii, sebişenii şi ciucenii au căutat să-şi apere avutul". Teroarea avea să înceapă în aceste localităţi de către soldaţii din "Gărzile de oţel", "Gărzile roşii" şi alte elemente care aveau însemnul "Erdelyert" ("Pentru Ardeal"). Trimisul Parisului la faţa locului a aflat, din informări, rapoarte şi declaraţii, că în localităţile Valea Drăganului, Poieni, Ciucea, Bologa şi Huedin, au săvârşit atrocităţi soldaţii din Regimentul 21 ungar, Batalionul secuiesc şi foştii jandarmi".
"Aurel Munteanu, preot în Valea Drăganului scria în 1/14 februarie 1919: "S-au început vremuri grele, din cauza vandalismului săvârşit, ce încă se continuă de trupele ungureşti în retragere spre ţara ungurească". Documentele din acele zile prezintă liste cu zeci de familii de la care s-au luat alimente, ţesături, îmbrăcăminte, numele celor bătuţi, precum şi a celor omorâţi. Primele victime, care au căzut în 2 ianuarie 1919 au fost doi ţărani din Morlaca, Ioan Cobârzan, un tânăr abia scăpat de armată şi Ioan Lucaciu al Dascălului, omorâţi în Huedin, unu din ei fiind "aruncat în focul locomotivei deşi era pe jumătate viu". Alţi morlăcani au rămas cu sechele adânci pentru tot restul vieţii: Teodor Andro bătut până la desfigurare, Anuţa Deac rămasă fără vedere".
"Armata română aflând de aceste acte de cruzime şi-a grăbit înaintarea spre Huedin, iar armata ungară s-a retras la Poieni, Valea Drăganului, Ciucea şi Bucea. În Ciucea un grup de ţărani din Valea Drăganului a fost prins. aptivii au fost duși în biserică unde au fost dezbrăcaţi şi bătuţi până la sânge, printre ei fiind Nuţu Giurgiu, Luca Giurgiu, Pavel Stanciu şi Petru Giurgiu".
"În aceeaşi zi, în Poieni armata duşmană s-a izbit de rezistenţa gărzii naţionale româneşti şi 20 de «roşiori» comandaţi de sergentul Nemeş. A doua zi, la 6 ianuarie 1919, la cererea sublocotenentului român I. Cadar din Ciucea, garda din Valea Drăganului s-a deplasat acolo deoarece câţiva români au fost schingiuiţi. Intervenţia energică a acestora a dus la retragerea armatelor ungureşti la Negreni. Dar în 7 ianuarie garda română şi militarii au făcut imprudenţa de a se retrage, ceea ce a adus la reocuparea localităţii în 8 ianuarie, cu consecinţe dure pentru ciuceni. De aici, ungurii au înaintat la Poieni şi Valea Drăganului. În Drăgan l-au prins pe sergentul Ioan Buce "l-au bătut şi l-au pus să-şi sape singur groapa, i-au tăiat mâinile, l-au străpuns cu baionetele, scoţându-i ochii, l-au lovit peste cap sărindu-i creerii, apoi tâindu-l bucăţi l-au îngropat".
"La 10 ianuarie 1919 l-au căutat pe preotul Aurel Munteanu care participase la Adunarea de la Alba Iulia ca delegat al Despărţământului Hudin al Astrei, cu gândul să-l lichideze dar negăsindu-l acasă au luat ceea ce se putea lua, iar restul au distrus provocându-i o pagubă de 300.000 coroane. Apoi s-au dedat la prădarea satului luând cereale, haine, obiecte de valore, pe care le-au trimis la Ciucea, Punându-le în vagoane le-au trimis spre vest. Cei care au opus rezistenţă au fost bătuţi, unii omorâţi. Au împuşcat pe tănărul de 17 ani Gavril Giurgiu, pe Gavril Urs de 60 de ani, iar o văduvă de 70 de ani au străpuns-o în inimă cu baioneta pentru că n-a voit să dea ultimul ţol. Au mai fost împuşcaţi, scăpând cu răni adânci: Teodor Giurgiu, Vasile Teuca a Codrii, Teodor Blaga, Ioan Giurgiu şi Ioan Roşca".
"Ajunşi în comuna Poieni au procedat similar. Printre cei împuşcaţi s-a aflat şi tânărul Mihai Petruţ, despre care, tatăl său declara în 7 februarie 1919: "scotea vitele la apă şi l-au împuşcat în faţa casei". La data de 1 februarie 1919 ţăranca Irina Tămaş şi-a pierdut doi copii, pe Floarea şi Leontin. Ea a declarat în faţa a 7 martori: "Săcuii... ne-au ameninţat zi de zi... că vor nimici satul cu tunurile", In 1 februarie de pe dealul Pleş "grănadele şi obuzele răscoleau pământul", "un obuz a nimerit casa noastră nimicind-o. În casă era fata mea Floarea, fiul meu Leontin şi bărbatul meu Teodor. Atât Floarea cât şi Leontin au rămas morţi pe loc, bărbatul meu a primit o rană grea la cap şi în partea dreaptă a grumazului. În sat artileria ungurească a nimicit o mulţime de case şi grajduri".
"Cea mai cutremurătoare moarte au provocat-o sublocotenentului Gheorghe Tămaş. Acesta încercând să se refugieze a fost prins, şi lângă gară a fost maltratat în mod barbar. Tatăl scrie în declaraţia dată că băiatul său la un moment dat "a cerut mai bine să-l împuşte şi să scape mai uşor de chinuri", nu l-au lăsat nici să zică rugăciunea, ba i-a luat şi 3.000 de coroane şi ceasul de aur. A doua zi, declară tatăl "mi-am găsit fiul îngropat până la brâu, partea superioară a capului era aplecată ajungând fruntea pe pământ. Era acoperit cu pietre, uscături şi gunoi. După ce a fost scos de aici s-a constatat că avea 7 împuşcături în piept şi foale şi cel puţin 20 de împunsături cu baioneta pe întreg corpul... Nu mi-au permis să plâng în jurul cadavrului, nici să-i facem înmormântare creştinească". Când s-a plâns comandantului ungur a primit replica: "No, vă mai trebuie România Mare? Acum voi veniţi la rând". Declaraţia este semnată de părinţii victimei şi de 10 martori, din care 3 unguri".
"Şi în satul Bologa s-au săvârşit jafuri, bătăi şi schingiuiri, ba şi omoruri, ele fiind descrise într-un proces-verbal din 25 ianuarie 1919, semnat de Aurel Petrişor. Sunt înşirate 16 familii prădate, iar autenticitatea celor înscrise este adeverită cu 10 de semnături,"Întreaga purtare a ungurilor a fost scandaloasă, când luau banii ne ziceau "aceştia sunt bani ungureşti, încoace cu ei, iar voi mergeţi în România Mare să vă dea alţi bani".
Pagubele realizate prin confiscarea bunurilor au fost evaluate la 600.000 coroane.
"Un alt proces verbal se referă la maltratările, schingiuirile şi omorurile săvârşite în Bologa. George Reșteman, la cei 70 de ani ai săi a fost bătut cu patul puştii până a căzut în nesimţire. Ioan Potra și Ştefan Resteman, la fel.
Pe tânărul Dumitru Baci, la care a fost găsit un tricolor "l-au silit să-l mănânce, iar apoi l-au dus legat, la vale şi l-au silit să bea apă după el. L-au lăsat să-şi revină cât de cât îndemându-l să ia calea cadrului, ca să-l împuşte în cap".
"In casa lui Ioan Brazdă au intrat să pedepsească întreaga familie deoarece a încartiruit membri ai gărzii româneşti. Întrucât Ioan Brazdă şi cei trei copii s-au refugiat în pădure au împuşcat-o pe Maria Brazdă, care cu răni adânci a ajuns la spitalul din Huedin unde a fost vizitată de generalul Petain, căruia i-a relatat ororile săvârşite la Bologa. Au mai fost bătuţi: Anica Potra, Anuţa Potra, Crăciun Potra, Ioan Mezei, Teodor Junc, iar pe Teodor Potra a Luchii "l-au împuns de 10 ori cu baioneta, apoi l-au scos în grădină şi l-au împuşcat în cap". În pădure a fost găsiţi împuşcaţi Gavrilă Urs, Gavril Brazdă şi Simion Pământaş, căruia i-au pus la cap sub formă de cruce puşca. La Bologa bilanţul sinistrului a fost următorul: 8 morţi, 14 bătuţi grav, 15 familii bătute şi jefuite, datele rezultând dintr-un proces-verbal semnat de 27 bologani, cu specificarea: "că cele de mai sus corespund adevărului întărim cu subscrierea proprie şi gata de a depune jurământ".
Prin intervenţia armatei române localităţile Bologa, Poieni şi Valea Drăganului au fost eliberate şi scutite de coşmar. Armatele române au ajuns la Ciucea unde au instalat 18 militari din Regimentul 11 "Siret". Aceştia, fără să bănuiască o nouă răbufnire a urii ungurilor, pentru că trebuia să se retragă din Transilvania, au căzut în capcană în ziua de 15 aprilie 1919. Pe înălţimea numită "Parincii", garda roşie de la Budapesta "au ciuruit şi ucis pe cei 18 militari români" - declaraţie semnată de "doi martori oculari" din Ciucea.. Petru Brudaşcu - preşedintele Consiliului naţional local şi Sabin Truţia au descris sinistrul: "Unuia i-au tăiat urechile, străpungându-l cu baioneta. Altuia i-au scos ochii şi l-au străpuns apoi prin gât... La doi le-au tăiat urechile şi nasul. Pe alţi patru i-au chinuit în modul următor: le-au rupt fălcile, le-au sfâşiat picioarele şi mâinile... iar la alţi doi le-au sfâşiat stomacul scoţându-le intestinele şi întinzându-le peste gură"... "Cadavrele au stat aşa patru zile neînmormântate". "În ziua de Sfintele Paşti aproape tot satul a ieşit la locul unde zăceau trupurile schingiuite ale băieţilor noştri.
Lucreţia Barbul a relatat moartea tatălui său: "După ce ne-am instalat oarecum (la Vârfurile) ajutaţi de vecini şi prieteni, cu mobilă şi lucruri de împrumut, eu şi Eugen am plecat să-l căutăm pe tata. La Arad ni s-a spus c-a fost împuşcat în oraşul Mezötur de pe Câmpia ungurească, unde ne-am dus cu autobuzul pus la dispoziţie de vărul meu Eugen Costina. La primăria lui Mesötur am aflat că tata a fost prins în gara Chitihaza de către armata comunistă în retragere şi târât de ei până la Mesötur, unde tribunalul militar prezidat de ofiţerul Francisc Münich... (prim-ministru între 1958-1961) l-a condamnat la moarte prin glonţ, ca spion al armatei române, obligându-l să-şi sape singur groapa".
Se cuvine să se mai amintească încă un trist episod: "Când a murit regretatul George Pop de Băseşti (Badea Gheorghe), ungurii aflând această veste, şi, cum linia frontului trecea la câteva sute de metri de sat, au găsit de cuviinţă să tragă cu mitraliera în convoiul mortuar", în 26 februarie 1919.
Ura și sălbăticia acestui neam urma să se reafirme și pe parcursul celui de al doilea război mondial. Cu toate acestea românii nu au răspuns cu aceeași măsură nici pe timp de război și nici pe timp de pace.