CRAIOVA - CĂRĂMIZI ROMANE

             

Cărămizi de proveniență romană s-au găsit în temeliile bisericii și ale chiliilor mănăstirii Coșuna (com. Mofleni), din vestul Craiovei. Mănăstirea s-a ctitorit pe malul răsăritean al Jiului, pe suprafața pe care s-a ridicat cetatea romană Pelendava, cetate consemnată pe harta de proveniență romană, Tabula Peutingeriana. Cărămizi de aceeași proveniență s-au mai găsit în “visteriile” cișmelelor ce se aflau sub coasta pe care dăinuie biserica Sf. Dumitru, loc numit “cele șapte fântâni”, la Fântâna Popova de pe “drumul Diului” (drumul Vidinului, în cartierul Romanești de astăzi), pe locul de azi al Hotelului Minerva. Pe locul hotelului s-au mai descoperit, la săparea fundațiilor, galerii despre care s-a presupus a fi de origine romană, dar cercetările nu s-au continuat. Alte surse presupun că acele galerii ar fi, totuși, de proveniență medievală. Ele au fost depistate și în jurul anului 1980, când s-a amenajat Crama Minerva, cu intrarea prin str. 24 februarie (str. Nicolăescu-Plopșor după 1990), adică prin spatele hotelului.

In temeliile  vechii clopotnițe a bisericii Sf. Dumitru a fost  găsită o cărămidă romană ștampilată cu inițialele NM, ștampila unui “Numerus Maurorum”, unitate auxiliară romană cu componenți din Muritania, provincia romană din nordul Africii, care cuprindea nordul Algeriei  și Marocului de astăzi.
Unitățile auxiliare din armata romană, numite “numerus” erau formate atât din pedeștri cât și din cavaleriști. Ele aveau rol de unități de susținere a efortului militar, în special pentru amenajări și construcții în spatele și în ajutorul trupelor combative, sau pe teritoriile cucerite. Prin prezența și lucrările lor contribuiau la consolidarea ocupației romane. La Răcari, la circa 30 de Km de Craiova a staționat, un timp, o unitate auxiliară similară, care a construit un mic castru. Aceea și-a inscripționat cărămizile cu inițialele NME (litera E semnifica termenul de ecvestră). “Numerii” erau formațiuni de de trupe neregulate, recrutate de romani din ținuturi mai puțin romanizate ale imperiului și care își păstrau armamentul și modul lor de luptă. Numai comandanții erau romani.
Faptul că s-au găsit la Craiova câteva cărămizi cu inițialele NME denotă legătura dintre unitatea de la Pelendava cu cea de la Răcari, sau trimiterea unui detațament de luptători de la Răcari pentru paza și pentru lucrări la Pelendava. Cărămizi provenite din castrul Pelendava au mai fost găsite și în temeliile unor vechi clădiri civile din Craiova.

EROUL CONSTANTIN MUȘAT - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB X

            

Constantin Mușat s-a născut la data de 10 septembrie 1890 în satul Domnești, astăzi în comuna Clinceni (județul Ilfov), în familia lui Ivan Mușat – plugar și al Chirei Ivan Mușat. Familia sa s-a mutat apoi în satul Smârdan din județul Călărași. Plecarea în Bărăgan poate fi legată de împroprietăririle ce au urmat războiului de independență. A terminat studiile primare de 5 clase în satul Bogata (comuna Rasa) din județul Călărași, absolvind în iunie 1903, când a obținut media 8,65, în fața unei comisii.

După moartea tatălui său, familia sa s-a mutat în satul Floroaica din județul Călărași. La scurtă vreme după ce s-a mutat în satul Floroaica, Constantin Mușat a plecat la București pentru a învăța meseria de croitor. Acest lucru este confirmat și de menționarea mașinii de cusut între bunurile deținute ca avere, dar și de înscrierea croitorului Costică Ivan Mușat în Tabelul de meseriași ai satului Ciocănești – Mihai Vodă (viitorul sat Floroaica), pe anul financiar 1910/1911.

      La 1 noiembrie 1911, Constantin Mușat a fost recrutat la Cercul de Recrutare Ialomița din Călărași, în registrul cu tinerii contingentului 1912, fiind repartizat inițial la Regimentul de Infanterie „Matei Basarab” – Dobrogea și apoi la Regimentul 2 Grăniceri în ale cărui scripte se afla și în momentul decesului său. Trebuia să fie lăsat la vatră la 1 noiembrie 1914, dar declanșarea primului război mondial i-a schimbat cursul vieții. In momentul începerii primului război mondial se afla concentrat în batalionul 1 al Regimentului 2 Grăniceri, dispus în sectorul Muntelui Susai. Intrarea țării in război, în august 1916, l-a purtat dincolo de graniță, luptând în defileul de la Predeal, participand la luptele pentru eliberarea Brașovului și la Câineni (Vâlcea), frontul de la Olt, unde a murit și generalul David Praporgescu.

      Odată cu înfrângerile suferite de armata română, a participat la confruntările cu inamicul de-a lungul defileului Oltului, iar apoi, cu regimentul din care făcea parte s-a retras în Munții Vrancei.
In bătăliile date la Rapa Rosie, a fost rănit de mai multe ori, dar a refuzat să fie îndepărtat de pe câmpul de luptă. Intr-unul din atacuri o schija i-a străpuns brațul stâng.

       A fost operat de urgență, dar severitatea rănii a făcut necesară amputarea mâinii. După o perioadă de recuperare, la Iași, s-a prezentat în fața comisiei medicale. Deși pentru oricare alt soldat pierderea unui membru ar fi însemnat indiscutabil lăsarea la vatră, Constantin Mușat a insistat să îi fie permis să își servească în continuare țara, cu sarcina de grenadier.
Nezdruncinat în dorința sa, în ciuda faptului că tocmai suferise o traumă gravă, s-a aruncat din nou in valtoarea războiului. A fost citat prin înalt ordin de zi și avansat la gradul de caporal.
        Incă de pe atunci devenise o legendă printre ceilalți ostași, dar și un exemplu. Nefiindu-i în putință a trage cu arma, Constantin Mușat arunca grenade cu brațul drept, spre admirația camarazilor săi care se îmbărbătau văzându-l pe acesta cum luptă în primele rânduri. Cu un picior înfipt ferm în pământ, cerând să i se dea grenade, așa și-a găsit și obștescul sfârșit, pe timpul confruntărilor de la Oituz, în august 1917.
        A murit in timpul apărării dealului Coșna, într-una din cele mai brutale încleștări ce s-au dat în timpul razboiului, mii de ostași români dându-și viața pentru această culme.

Cu mai mult de trei sferturi din țară cotropită, armata română a opus o dârză și ultimă rezistență în timpul luptelor din așa-numitul "triunghi de foc".

        Din aceasta cauză, bataliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, din vara lui 1917, pot fi considerate punctul de cotitură al războiului românilor, un miracol ce s-a înfăptuit datorită voinței de fier a acelor români ce au încleștat cu dârzenie glia strămoșească și au refuzat a-i da drumul. Jertfa lui Constantin Mușat nu a rămas fără ecou. In 1923, ostasii Regimentului 2 Graniceri au ridicat o cruce pe locul unde caporalul Mușat și-a pierdut viața.
      Crucea ridicată de foștii camarazi a fost apoi mutată, în 1977, lângă Monumentul Eroilor de pe dealul Magura, închinat celor 14.000 de ostași morți în timpul Bătăliei de la Oituz. Pe amplasamentul vechii cruci a fost ridicată o alta asemănătoare.
    O contribuție importantă a avut-o și sculptorul Ion Dimitriu-Bârlad, acesta fiind însărcinat cu realizarea a trei statui dedicate eroului, aceste monumente luând toate numele de "Ultima grenadă a caporalului Mușat".
      Una dintre ele se află la Bârlad, una la Brăila și ultima la Bușteni. La dezvelirea celei din urmă, la data de 9 septembrie 1928, a luat parte și Regina Maria, venită pentru a omagia memoria caporalului.
In prezent, tot în Bușteni, au început să aibă loc anual ceremonii dedicate intrării Romaniei în razboi, un moment special fiind acordat cinstirii personalității eroului Constantin Musat.

CRAIOVA - VASILE CÂRLOVA

           

Până în anul 1871 cimitirele Craiovei se aflau în preajma bisericilor, sau a mănăstirilor. Incepând cu acel an s-a hotărât scoaterea cimitirelor în afara orașului, după modelul apusean, din motive de ordin sanitar, al sistematizării urbane și al liniștii publice (deoarece pe atunci jelitul, sau bocitul era un obicei foarte uzitat și chiar exagerat). Pe deasupra acele cimitire erau locuri de adunare ale cerșetorilor, care agresau pe trecători și deveniseră foarte înghesuite, cu multe morminte neîngrijite, care creiau un aspect neplăcut și trist.

Un astfel de cimitir bisericesc se afla și la biserica ”Maica Precista de la dud” (Madona Dudu), întinzându-se mult la răsărit de absida altarului, spre centrul orașului de atunci, adică spre “Răscrucii Mici” (intersecția dintre dintre actuala str. Unirii și str. Lipscani.

Atunci s-au creat în Craiova cimitirele Sineasca și Ungureni, ambele la margine de oraș. Locul pentru cimitirul Sineasca a fost donat de boieroaica Sinescu, de unde i-a provenit și numele.

Osemintele celor înmormântați în cimitirele mici ale bisericilor au fost mutate în noile cimitire, cu respectarea normelor tradiționale de vechime a mormintelor. La mutarea osemintelor și ale monumentelor funerare unde răposau personae cunoscute, urmașii s-au ocupat după posibilități, cu atenția cuvenită și cu noi slujbe religioase. Au existat, însă, o mulțime de morminte neîngrijite și nerevendicate de nici un urmaș.

In cimitirul de la biserica Madona Dudu a fost înmormântat și Vasile Cârlova, unul dintre primii poeți români. El fusese ofițer de ”călăreți” (1809-1831) aflat în garnizoană la Craiova, la data morții lui premature. Osemintele sale au fost transferate, fără nici o grijă, în cimitirul Sineasca unde au avut parte de o groapă comună. Nici locul acelei gropi nu a fost cunoscut după mai mulți ani. Nimeni nu s-a gândit să înalțe măcar un monument al său în orașul în care și-a sfârșit zilele.
Vasile Cârlova, poet și ofițer român, a scris numai cinci poezi, dar a intrat în Istoria Literaturii Române pentru că a introdus în literatura noastră faimoasa temă a preromantismului european. S-a  născut la 4 februarie 1809 la Buzău ca fiu al medelnicerului Ioniță Cârlova, fost ispravnic de Buzău. A a vut ca înaintaș, pe linia tatălui, pe Luca, episcop de Buzău, trimis în misiuni diplomatice de Mihai Viteazul. Pe linia mamei se trăgea din familia Lăcustenilor, din Locusteni, Dolj (azi com. Lăcusteni).
La 6 iulie 1830 a fost al treizecișitreilea dintre voluntarii angajați în miliția națională, unde va servi cu gradul de sublocotenent.
In 1831 a scris „Marșul românilor” sau „Odă oștirei române cu ocazia înălțării steagului național”, versuri ce au circulat tipărite pe foi volante (cenzura a făcut să nu poată fi tipărite decât postum, în 1839, în „Curierul Românesc”).
La 18 septembrie 1831, Vasile Cârlova a murit la Craiova, în urma unei boli infecțioase. A fost îngropat în curtea bisericii Madona Dudu, după cum s-a amintit. A mai scris Păstorul întristat, Ruinurile Târgoviștei și Rugăciune.