sâmbătă, 23 martie 2013

ROMA - COLOANA ROSTRALĂ A LUI MAXIMUS YYYY



             Coloana rostrală a lui Maximus (Columna rostrata maximii) a fost ridicată în Forum Romanum. A fost edificată după anul 338 e.A., în onoarea unui anume Maximus în urma victoriei asupra navelor oraşului Antium, an în care acel oraş inamic a fost ras, după prima rebeliune. S-au adus podiumurile navelor pentru a orna rostrele romane (podiumul oratorilor). Transformările suferite de Forum Romanum de-a lungul secolelor au dus la dispariția multor monumente vechi, printre și această coloană ce a intrat în uitare.

ROMA - COLOANELE ROSTRALE ALE LUI DUILIUS XXXX 2


              Coloanele rostrale ale lui Duilius (Columnae Rostratae Duilii) au fost ridicate în Forum Romanum de către Caius Duilius Nepos, cu acordul Senatului roman, în onoarea victoriei sale la Mylae, prima bătălie navală victorioasă a romanilor împotriva cartaginezilor, în anul 260 e.A.
Una dintre coloane mai subzistă parţial. Inscripţia care figurează pe ea este unul dintre monumentele cele mai vechi ale linbii latine, limbă care a fost de multe ori readaptată de către diverşi împăraţi romani. Ea se află acum în Palatul Conservatorilor.

ROMA - COLOANA ROSTRALĂ A LUI AUGUSTUS XXXX 2



   Coloana rostrală a lui Augustus  (Columna rostrata Augusti) a fost ridicată în Forum romanum după întoarcerea lui Octavius din războiul civil, către anul 36 e.A. Era menită să comemoreze victoria lui asupra lui Sextus Pompeius şi purta deasupra statuia viitorului împărat. Octavius, viitorul împărat Octavianus Augustus s-a aflat într-o permanentă stare de beligeranță cu opozantul Sextus Pompeius, Chiar după ce învinsese coaliția republicană la Philippi, condusă de Brutus și Cassius, triumvirii din cel de al doilea triumvirat au mai avut de înfruntat opoziția lui Sextus Pompeius, care se întărise militar și, mai ales naval, în Sicilia. Primele două bătălii navale purtate de trimvirat împotriva rebelului, în anii 37 și 36 e.A, au fost înfrângeri, dar în cea de a treia Sextus a pierdut puterea mării și a trebuit să se refugieze din Sicilia . Victoria navală decisivă a aparținut lui Agrippa, iar Sextus a fost capturat la Milet și executat în anul următor, 35 e.A. Coloana a trebuit ridicată în onoarea generalului învingător, în onoarea lui Agrippa, așa că ea a putut dispărea cu ușurință în perioadele ulterioare de transformări din Forumul romanum, nefiind legată direct de faptele lui Augustus.