ROMA - TEMPLUL ZEIȚEI ISIS XXXX

Templul zeiței Isis numit Iseum în vorbirea curentă romană a fost un sanctuar vechi, acum dispărut. Templul dedicat zeiței egiptene a fost situat în Campus Martius (Câmpul lui Marte), în Roma, între Saepta și Templul zeiței Minerva, la stânga Pantheonului.

Curtea sa interioară a fost decorată cu obeliscuri mici din granit de culoare roșie sau roz, granit de Syena (Assuan). Obeliscurile s-au importat în primul secol al erei noi și s-au alăturat în perechi. Sanctuarul era impresionant prin dimensiuni și prin numărul de obeliscuri, astfel ca el să reproducă atmosfera egipteană. Multe dintre obeliscuri s-au găsit, rupte și, uneori, foarte incomplete, în preajma bisericii Santa Maria sopra Minerva, ridicată la stânga Pantheonului.

In evul mediu, obeliscurile decopertate, totuși, în număr mare, au fost destinate a orna diverse noi obiective ale Romei papilor. Acestea și altele de dimensiuni mai mari au avut darul de a reda prestanță unei Rome devastate în evul mediu timpuriu.

Cultul zeiței Isis a pătruns în Imperiul Roman pe la sfârșitul celui de al doilea secol e.A.

Pe timpul celui de al doilea triumvirat s-a construit un templu dedicat zeiței străine, Isis, pe Campus Martius, chiar în inima Imperiului Roman. Cultul zeiței străine nu a fost agreat de o mare parte a populației și a conducătorilor. Era îmbrățișat în special, de liberții proveniți din Egipt. Ca urmare, a fost distrus de mai multe ori (în anii, 58, 53, 50 și 48 e.A). In acele situații erau distruse capelele și statuile zeiței. In anul 43 e.A, după moartea lui Caesar, noii triumviri au acceptat ridicarea unui adevărat templu al zeiței pe cheltuiala stastului. Mai târziu, însă, împăratul Tiberius (14-37e.N.) a dispus distrugerea Iseum-ului și aruncarea statuii zeiței în Tibru.

In anul 38 e.N., Caligula a permis cultul și construirea unui nou Iseum în Câmpul lui Marte, probabil pe vechiul lui amplasament. Acesta s-a construit pe modelul unui templu classic, cu o parte deschisă la intrare și o curte în aer liber, spre sud. La capătul aleii din curtea deschisă, decorată cu obeliscuri aliniate de o parte și de alta a drumului de acces, se ajungea la templul în sine. Acesta era dreptunghiular, la capătul dromos-ului central, străjuit de obeliscuri. Templul dreptunghiular era locuința divinității și adăpostea statuia sa. Templul a avut  aproximativ 100 m lungime și 60 m lățime.

Templul a fost distrus în anul 80 e.N, dar împăratul Domitianus a construit unul nou.

Mai exista un templu al zeiței Isis la Pompei (Iseum Pompei). Acela data din secolul 2 e.A.

Descoperirile arheologice din Pannonia au sugerat existența unui Iseum în orașul Poetovio (curent Ptuj) și un altul la Siscia.

La Roma, Iseum și Serapeum (templul lui Serapis) apareau strâns legate. Clădirea semicirculară, depistată sub absida bisericii Santa Maria sopra Minerva, oferea o fațadă principală spre nord (în prezent Via del Seminario). Este posibil să fie identificată ca Iseum.

Conform unei alte ipoteze, clădirea ar putea fi porțiunea semicirculară a Serapeum-lui. In acest caz, clădirea dreptunghiulară, care se extinde la nord poate fi identificată drept Iseum. Se presupune că exista o piscină lungă în curtea sanctuarului, iar obeliscurile erau aliniate pe două rânduri pe fiecare parte a bazinului.

Oricum, în absența unei excavări științifice recente, este dificil să se imagineze cum erau organizate o astfel de abundență de obeliscuri (din care cunoaștem cel puțin zece reamplsate) Cum ar putea găsi un loc într-un spațiu relative mic.

Provenite de la templul lui Isis se pot enumera următoarele obeliscuri reamplasate: obeliscul de la Pantheon, cel de la villa Celimontana, cel din piața Minerva, cel de la monumentul Dogali, cel din piața Boboli din Florența, cel din fața bisericii Santo Domingo din Urbino, cel care este încă îngropat în preajma bisericii Sfântul Ludovic al Francezilor, cel de la Munchen, cel ce se află încă îngropat în preajma bisericii Santa Maria della Minerva și cel din Piața Navona (obelisc de talie mijlocie care s-a aflat, probabil, între templele lui Isis și Serapis și a fost incorporat în Fântâna celor patru Fluvii).

Cultul lui Isis era exercitat de către preoți, care erau, în cea mai mare parte, veniți din Egipt. Unele documente iconografice prezintă preoții lui Isis impodobiți cu pene de vultur. Picturi murale înfățisand scene din cultul lui Isis au fost descoperite la Herculaneum.

. 

ROMA - LISTA FÂNTÂNILOR ORNAMENTALE XXXX

Pe parcursul tuturor epocilor istorice la Roma a existat o înclinație deosebită pentru fântâni. Acestea au împânzit încă din antichitate orașul supraaglomerat și suprapopulat. Fântânile din epoca antică s-au folosit intens și în evul mediu, cu toate că întreținerea lor a lăsat mult de dorit. In epoca modernă, odată cu modernizarea distribuirii apei, fântânile stradale și-au pierdut rapid importanța, dar în locul lor romanii au creat fântâni ornamentale. In acest fel s-a perpetuat tradiția fântânilor stradale, cu efect benefic pentru ambient și estetică urbană. Astăzi Roma este bogată în fântâni publice ornamentale, fântâni care îi îmbogățesc zestrea artistică. Lista fântânilor moderne poate constitui un obiectiv de traseu turistic de-a lungul câtorva zile. Multe dintre acestea au fost amintite în lucrare prin capitole separate. Se dă mai jos o listă instructivă pentru un tuist:

• Fontana dell'Acea (piazzale Ostiense)
• Fontana dell'Acqua Acetosa (piazzale dell'Acqua Acetosa)
• Fontana dell'Acqua Felice ou Fontana di Moïse (piazza San Bernardo)
• Fontana dell'Acqua Paola (Gianicolo, via Garibaldi)
• Fontana delle Anfore (piazza dell'Emporio)
• Fontanella delle Api (via Veneto)
• Fontana degli Artisti (via Margutta)
• Fontana del Babuino (via del Babuino)
• Fontaine Barcaccia (piazza di Spagna)
• Fontana della Botte (via della Cisterna)
• Fontana del Cortile (via Margutta)
• Fontana della dea Roma (piazza Capitol)
• Fontana della Dea Roma (piazza del Popolo)
• Fontana dei Dioscuri (piazza del Quirinale)
• Fontana del Facchino (via Lata)
• Fontanelle dei Leoni (piazza du Capitole)
• Fontana dei Libri (via Straderari)
• Fontana dei Monti (via di San Vito)
• Fontana del Moro (piazza Navona)
• Fontana delle Naiadi (piazza della Repubblica)
• Fontaine de la Navicella (via della Navicella)
• Fontana dei Navigatori (piazza del Porto di Ripetta)
• Fontana del Nettuno (piazza del Popolo)
• Fontana del Nettuno (piazza Navona)
• Fontana dell'Obelisco (piazza del Popolo)
• Fontana della palla di cannone (viale della Trinità dei Monti)
• Fontana del Pantheon (piazza della Rotonda)
• Fontana della piazza d'Aracoeli (piazza d'Aracoeli)
• Fontana della piazza Campitelli (piazza Campitelli)
• Fontana della piazza delle Cinque Scole (piazza delle Cinque Scole)
• Fontana della piazza Colonna (piazza Colonna)
• Fontana della piazza Nicosia (piazza Nicosia)
• Fontana della piazza dei Quiriti (piazza dei Quiriti)
• Fontane della Piazza San Pietro (piazza San Pietro)
• Fontana della piazza Sant'Andrea della Valle (piazza Sant'Andrea della Valle)

ROMA - FÂNTÂNA JUTURNA XXXX

Fântâna nimfei Juturna s-a aflat în colțul de sud-vest al Forului Roman, la baza colinei Palatin, între templul lui Castor și Polux și cel al zeiței Vesta. Inainte de construirea primului apeduct, izvorul nimfei Juturna era unul dintre cele mai vechi și importante din Roma. Se considera că apa izvorului avea proprietăți curative. Cei bătrâni și cei bolnavi veneau să depună ofrande lângă fântână pentru a se asigura de binefacerile nimfei Juturna în vederea însănătoșirii.

Fântâna construită peste sursa de apă era asociată și unui altar dedicat nimfei. In latină fântâna se numea lacus Iuturnae, nume cu care se desemna atât izvorul, cât și altarul amenajat alături.

Conform legendei, altarul marchează locul în care, în anul 498 e.A, gemenii Castor și Pollux au făcut o oprire pentru a lăsa caii să bea, pe timp ce veneau la Roma pentru a anunța victoria romană în bătălia de la Lacul Regillus, prima mare victorie militară a romanilor. Un templu a fost dedicat lor în Forul Roman. Tot potrivit legendei, zeitatea în sine ar fi apărut deasupra izvorului după victoria romană de la Pydna, în 168 e:A.

In sec.al II-lea e.A, pe timpul când era cenzor Lucius Aemilius Paulus, izvorul a fost amenajat și împodobit cu un grup statuar care îi reprezenta pe Dioscuri și caii lor, pentru a se comemora evenimentul legendar. In 117 e.A, fântâna a fost reconstruită de către Lucius Caecilius Metellus.

Fântâna a fost deteriorată de un incendiu și restaurată în anul 14 e.N de împăratul Tiberius(14-37 e.N). In timpul Imperiului, atunci când o altă sursă (izvor) a secat, Vestalele au folosit fântâna Juturna pentru alimentarea cu apa necesară efectuării ceremoniilor religioase. Fântâna a fost modificată în sec.al 4-lea e.N pentru a face loc construirii unei statio aquarum.

In Evul Mediu, izvorul a continuat să fie folosit și mulți pelerini au continuat să vină la ea pentru a beneficia de proprietațile sale de vindecare.

Partea de sud a Forumului a fost degajată începând din anul 1900. Au fost descoperite vestigii ale fântânii, majoritatea datând din timpul Imperiului, dar și resturi de pe timpul Republicii. Fântâna a fost mai bine degajată și pusă în evidență.

Ea constă dintr-un bazin pătrat de aproape 5,13 metri lungime , 5,04 metri lățime și 2,12 metri adâncime. Cavitatea este pavată cu dale de marmură. In mijlocul bazinului se află un altar dreptunghiular de 1,78 metri înălțime, a cărui bază are aproximativ 3 metri lungime de 2 metri lățime. Pe acestă bază se sprijineau, probabil, statuile de marmură reprezentand pe Dioscuri cu caii lor .

In apropiere se află un altar ce poartă reprezentări ale Dioscurilor și a Herei cu Jupiter, pe o parte și cu Leda de cealaltă. Altarul acesta a fost așezat acolo de timpul împăratului Hadrianus .

La aproximativ 4 metri sud de bazin se află un alt altar constând dintr-o cella pentru o statuie a nimfei Juturna și un mic pronaos cu două coloane . In față se află un altar pe care figurează un relief ce reprezintă pe Juturna și pe fratele ei Turnus. Intre cei doi a fost construit un arbore circular cu o inscripție reamintind că sanctuarul a fost restaurat de către Barbatius Pollio, edil în a doua jumătate a sec. 1 e.A.