vineri, 22 februarie 2019

ROMA-2 SANTI QUATRO CORONATI



          Prin prelunga Piazza Celimontana se urcă ușor spre venerabila biserică Santi Quatro Coronati, ridicată pe drumul spre biserica San Clemente.
          Biserica ridicată, conform legendei de papa Miltiades în sec.al 4-lea, a fost așezată peste titulus Aemilinae, adică peste vila romană evidentă în subsol. In evul mediu această biserică a făcut parte intr-un ansamblu fortificat menit să protejeze palatal pontifical de la Latran contra atacurilor mereu posibile dinspre fortărețele familiilor nobile instalate pe Palatin și la Colosseum. Era timpul care s-a numit Roma turitta, când în oraș se ridicaseră fortăreșe particulare într-o continuă luptă a faililor nobiliare pentru supremație și diverse interese politice.
          Din biserica măruntă ridicată în primele timpuri ale creștinismului (sec.4), papa Leon al IV-lea făcut un edificiu ce a durat până în 1084, anul marelui jaf al normanzilor lui Robert Guiscard. Acelui nou edificiu, papa Leon al IV-lea i-a adăugat cripta sub naos, a închis curtea din fața fațadei, a costruit clopotnița și capelele destinate Sf. Barbara și Sf. Nicolae.
        In urma nordicilor sălbatici nu au rămas decât ruine.. Papa Pascal al II-lea (1099-1118) a reconstruit o biserică mult mai mică, reducând lungimea și suprimând navele laterale. Intre secolele 12-15 lăcașul a aparținut călugărilor benedictini, iar în sec.al 16-lea a trecut în grija călugărițelor Augustine. Intre timp papalitatea a înglobat-oîntr-o puternică fortăreață.
            Arheologii și istoricii n-au putut identifica pe cei patru sfinți cărora le-a fost dedicată biserica. La patru soldați martirizați au fost amestecați și cinci sculptori din Pannonia Urmând o listă  de martiri stabilită de papa Leon al IV-lea, resturile tuturor au fost în cripta bisericii.
Potrivit Sfântului Sebastian, cei patru sfinți erau soldați care refuzau să aducă sacrificii zeului Aesculapius și, prin urmare, au fost uciși prin ordinul împăratului Diocletianus (284-305). Trupurile martirilor au fost îngropate în cimitirul de la Santi Marcellino e Pietro, la mila a patra de pe Via Labicana, de Papa Miltiades și de Sf. Sebastian (al cărui craniu este păstrat în biserică). Miltiades a decis că martirii ar trebui să fie venerați cu numele lui Claudius, Nicostratus, Simpronianus și Castorius; acestor nume li s-a adăugat un al cincelea, Simplicius – care reprezenta pe cei cinci pietrari martiri din Pannonia.
Imagine similară
           Cei patru soldați martiri au fost numiți Severus, Severinus, Victorinus și Carpoforus după o listă creată de papa Leon al IV-lea. Potrivit unei pietre cu inscripții, datată din 1123, capul unuia dintre cei patru martiri este îngropat în Santa Maria in Cosmedin.
           Cât despre sculptorii sacificați, tăietorii de piatră din Roma au salutat prin ei pe proprii lor patroni și le-au construit aici o capelă care le-a rămas în proprietate și pentru pioase rugăciuni.
Spre biserica din fortăreață se intră pe sub un turn foarte masiv care a servit drept campanilă din sec.al 9–lea. In partea lui terminală se văd patru deschideri prelungi din cărămidă, separate de colonete albe composite, fără legătură tipică cu cele tradiționale antice
       Se ajunge într-o primă curte interioară de dimensiuni reduse. Peretele opus acestei intrări reprezintă limita bisericii primitive. De la acel perete se trece apoi într-o altă curte în care, la dreapta, se văd coloanele inserate în zid. Este vorba de coloanele ce separau odată nava principal a bisericii anterioare de nava din dreapta. Ambele curți sunt anoste, strâmpte și cu pereți înalți de superînchisoare.
            Interiorul oferă aspectul dat de papa Pascal al II-lea. Cele trei nave actuale corespund spațiului ocupat de nava principal a vechii biseici. Absida a păstrat dimensiunile inițiale și pare mult prea amplă. In zidurile navelor laterale, ca și în curtea precedentă, coloanele care separă nava principal de laterale au rămas prizoniere în construcția de zidărie a lui Pascal al II-lea.
           In sec.al 16-lea, biserica a primit plafonul de lemn și matroneele (galeriile superioare rezervate femeilor). In sec.al 17–lea absida a fost decorată cu picturi și stuc. Absida conține frescele (1630) ale lui Giovanni da San Giovanni pentru cei patru sfinți martiri. A fost reprezentată istoria sfinților venerați în biserică, iar pe calota absidei pictura s-a dedicat gloriei tuturor sfinților. Pe pilastrul din stânga al arcului triumphal s-a așazat un tabernacol din sec.al 15-lea, cu sculpturi fine puse în evidență de trăsături din aur. Picturile care-l înconjoară au fost realizate în sec.al 17-lea și nu aparțin unui artist renumit.
         Pavimentul bisericii este executat din marmură într-o perioadă influențată de arta Cosmas. In schimb exteriorul înalt și din cărămidă original este rece și inospitalier, ca și curțile interioare ansamblului. Este o structură dominatoare și totiși tributară vremurilor.
       Cripta provine, după cum am spus, din epoca papei Leon al IV-lea. Aici au fost găsite patru sarcofage pentru martiri și un relicvariu de argint conținând capul Sfântului Sebastian.

Imagini pentru Santi Quattro Coronati

Benedictinii au adăugat edificiului un claustru delicious, sprijinit pe șiruri de colonete duble, în sec.al 13-lea. Călugărițele Augustine au înlocuit acoperișul simplu al galeriilor cu bolți. In central grădinii a fost așezat un vas de piatră din timpul papei Pascal al II-lea. Am remarcat, împreună cu Carmen, simplitatea colonetelor cu capitele decorate cu frunze de nufăr și le-am comparat cu cele foarte multe pe care le văzusem de-a latul Europei, mai toate realizări constructive de excepție. Deasupra claustrului s-a adugat, probabil mai e curănd, un fel de loggie înaltă, pe trei laturi cu pilaștri dreptughiulari robuști și cu deschideri foarte mari.
Imagini pentru Santi Quattro Coronati
        Sub prticul care separă cele două curți ce preced biserica se găsește Oratoriul Sfântului Silvestru. Construită în sec.al 13-lea, ea a fost decorată cu un curios ansamblu de picturi în frescă, de factură foarte naivă. Sub reprezentarea lui Christos, înconjurat de Sfânta Fecioră, de Sfântul Ioan Botezătorul și de apostoli, este ilustrată legenda papei Silvestru (314-335), de la lepra împăratului Constantin până la vindecarea lui de către papă, la donarea puterii sale Suveranului Pontif și intrarea aceluia în Roma condus de către împărat.
          Nesiguranța în determinarea celor ce li s-a dedicate o biserică și legendele atașate mă fac să mă îndoiesc de cinstea creștină a celor care au născut poveștile și au ridicat unele lăcașuri. Pelerinajul meu touristic prin biserici vechi nu m-a determinat să cred Viața Sfinților.ca pe o realitate, dar am acceptat că legendele s-au lipit de substratul real. La timpul lor vechi legendele au prins o oarecare valoare datorită fricii oamenilor de necunoscut, da și prin crearea unor capodopere, chiar construcții care să le întărească.

ROMA-2 SANTO STEFANO ROTONDO



          Lăcașul își ridică foarte izolat greoiul său cilindru de cărămidă aparentă și este puțin cunoscut de vizitatorii Romei. Istoricul lui a generat multe controverse înre arheologi și istorici, dacă a fost urmașul uni temple , sau a răsărit direct ca biserică.
         Celor trei colonade concentrice de care a dispus de la început, papii le-au inserat patru brațe constructive ca ale unei cruci grecești. Apoi au suprimat trei și au astupat spațiile dintre coloanele exterioare. S-a instalat în centru un altar, iat Grigore cel Mare a dorit să plaseze tronul său Episcopal la intrare. Timpul nu a lăsat, ca și alte numeroase cazuri, să se realizeze toate dorințele și planurile.
Bazilica San Stefano Rotondo (italiană: Basilica di Santo Stefano al Monte Celio, latină: Bazilica S. Stephani din Caelio Monte) este o biserică veche a Romei. Denumită în mod obișnuit Santo Stefano Rotondo, lăcașul este "biserica națională" a Ungariei, dedicată atât Sfântului Ștefan, primul martir creștin, cât și lui Ștefan I-ul, primul rege sfințit al Ungariei care a impus creștinismul supușilor săi. Bazilica minoră este, de asemenea, biserica retorică a Collegiumului Pontifical Germanicum et Hungaricum.
Imagini pentru sANTO sTEFANO rOTONDO
            Cea mai veche biserică de pe acest loc a fost consacrată de papa Simplicius între anii 468 și 483. A fost dedicată Sfântului Ștefan, al cărui corp a fost descoperit cu câteva decenii înainte în Țara Sfântă și adus la Roma. Biserica a fost prima în Roma care avea un plan circular, inspirat de Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Construirea bisericii San Stefano a fost probabil finanțată de familia bogată a lui Valerius, ale cărei moșii au acoperit o mare parte din Colina Coelius. Vila familiei lor se afla în apropiere. Sfântul Melanie cel Bătrân, membru al familiei, a fost un pelerin frecvent la Ierusalim și a murit acolo, astfel că familia avea legături cu Țara Sfântă.
            Biserica a fost inițial comandată de papa Leon I (440-461), data fiind confirmată de monede antice și dendrocronologie, care plasează lemnul folosit în grinzile acoperișului până în jurul anului 455 e.N., dar nu a fost consacrată decât după moartea sa. Biserica originală a avut trei ambulatorii concentrice, flancate de 22 de coloane ionice, înconjurând spațiul circular central, înconjurat de un tambur cu o înălțime de 22 mmetri și o lățime tot de 22 metri. In tambur existau 22 de ferestre, dar cele mai multe dintre ele au fost zidite la restaurarea din sec.al 15-lea. Ambulatorul central avea un diametru de 42 metri, iar cel exterior avea un diametru de 66 metri. Patru capele laterale s-au extins de la ambulatorul de mijloc până la ambulatorul exterior, formând o cruce grecească.
Imagini pentru sANTO sTEFANO rOTONDO
       Biserica a fost împodobită de Papa Ioan I-ul și de Papa Felix al IV-lea în sec.al 6-lea cu mozaicuri și marmură colorată. A fost restaurată în 1139-1143 de Papa Innocentius al II-lea, care a abandonat ambulatorul exterior și trei dintre cele patru capele laterale. A comandat trei arcuri transversale care sprijinea domul. A închis coloanele ambulatorului central cu cărămidă pentru a forma noul zid exterior și a zidit 14 ferestre din tambur.
          In Evul Mediu, Santo Stefano Rotondo era însărcinat cu Canoanele San Giovanni din Laterano, dar, pe măsură ce timpul a trecut, biserica s-a degradat. La mijlocul sec.al 15-lea, Flavio Biondo a lăudat coloanele din marmură, zidurile acoperite cu marmură și lucrările de tip Cosmas ale bisericii, dar a adăugat că, din nefericire, "Santo Stefano Rotondo nu are acoperiș". Blondus a susținut că biserica a fost construită pe rămășițele unui vechi templu dedicate lui Faunus. Excavațiile din 1969 până în 1975 au arătat că edificiul nu a fost niciodată convertit dintr-un templu păgân, ci a fost întotdeauna o biserică ridicată sub Constantin  cel Mare, în prima jumătate a sec.al 4-lea.
            In 1454, papa Nicholas al V-lea a încredințat biserica ruinată părinților paulini, singurul Ordin Catolic fondat de maghiari. Acesta este motivul pentru care Santo Stefano Rotondo a devenit ulterior biserica neoficială a maghiarilor din Roma. Biserica a fost restaurată în anii 1450 de Bernardo Rossellino, probabil sub îndrumarea lui Leon Battista Alberti.
In 1579, iezuiții maghiari s-au alăturat părinților paulinieni. Collegium Hungaricum, înființat de István Arator în 1579, a fost îmbinat cu Collegium Germanicum în 1580 și a devenit Collegium Germanicum et Hungaricum, deoarece foarte puțini studenți maghiari au putut călători în Roma din Regatul Ungariei ocupat de Turcia.
            Deși interiorul este circular, exteriorul are un plan cruciform.
          Astăzi interiorul bisericii este foarte elegant. Pereții bisericii sunt decorați cu numeroase fresce, realizate de Niccolò Circignani (Niccolò Pomarancio) și de Antonio Tempesta, care ilustrează 34 de scene de martiriu, comandate de papa Grigore al XIII-lea în sec.al 16-lea. Fiecare tablou are un titlu sau inscripție care explică scena și dă numele împăratului care a ordonat executarea, precum și un citat din Biblie. Această reclamă sângeroasă și neplăcută, mult obișnuită și în Spania, este aproape necunoscută în bisericile italiene. Gustul italian le-a proscris ca și realismul lor brutal. Italia a avut ca și Spania, asceții și misticii săi exagerați, dar aici blândețea a dominat, religiozitatea a rămas angelic indulgentă și surâzătoare.

ROMA-2 SANTA MARIA IN DOMNICA



          In fața bisericii Santa Maria in Domnica se află o piațetă dreptughiulară, cu un bazin peste care este plasată, mai sus, o barcă de marmură, realzată, fără îndoială, drept un ex-voto marin. De la această sculptură senină, bierica Santa Maria in Domnica a primit numele popular de “della Novicella”.
       In termeni locali lăcașul este amintit drept Bazilica Minori a Sfintei Maria din Domnica alla Navicella, sau pur si simplu Santa Maria in Domnica sau Santa Maria alla Navicella.
Imagini pentru Santa Maria in Domnica
       Denumirea "în Domnica" a fost explicată în mod diferit. O interpretare este derivarea de la "dominicum" ("a Domnului") și, prin extensie, "biserică". O altă interpretare este aceea că se referă la numele de Cyriaca, o femeie creștină care a locuit în apropiere și al cărei nume denota că "aparține Domnului": "Dominica" în latină. O a treia interpretare este că numele derivă din expresia latină din dominica (praedia) ("asupra proprietății imperiale"). Denumirea "alla Navicella", despre care am amintit, desemnează că lăcașul se afla "în apropierea navei mici" romane care a fost așezată în această locație încă din antichitate, posibil ca ofertă votivă unui templu antic și pe care Papa Leo al X-lea a transformat-o într-o fâtână.
         Lăcașul în formă bazilicală, a fost construit în vremuri străvechi, paleocreștine, aproape de cazarma celei de-a cincea cohorte a vigililor Romei de pe Colina Coelius. Bazilica este menționată în registrele sinodului lui Papa Symmachus din anul 499 e.N. In anul 678, a fost una dintre cele șapte biserici atribuite diaconilor de Papa Agathius.
         Bazilica a fost reconstruită între anii 818-22 de Papa Pascal I-ul și a inclus decorarea cu  mozaic. Papa Pacal I-ul este creditat cu epoca de renovare și splendoare artistică de la începutul secolul al 9-lea.
             Familia Medici a modificat extensiv interiorul în sec.al 16-lea, pentru că unii dintre membrii familiei erau deținătorii cardinali ai arhidiaconatei de-a lungul marelui secol.
           In 1513, Cardinalul Giovanni di Lorenzo de Medici, cu puțin timp înainte de a deveni Papa Leo al X-lea, împreună cu Andrea Sansovino, a adăugat porticul de fațadă cu coloane toscane și a activat fântâna antică. El a fost urmat de Giuliano de Medici, viitorul Papă Clement al VII-lea dintre 1513-7. Giovanni de Medici a devenit Cardinal-diacon la vârsta de 17 ani în 1560, dar a murit în 1562. El a fost urmat de fratele său Ferdinando I de Medici, care a devenit și Marele Duce al Toscanei. A adăugat tavanul cu casetoane.
            Fațada bazilicii actuale este realizată în stil renascentist și are o portic cu cinci arcade separate de pilaștri de travertin, cu două ferestre pătrat și una rotundă. Timpananul poartă stema Papei Innocentius al VIII-lea în centru și pe cele a cardinalilor Giovanni și Ferdinando de Medici pe laturi. Turnul clopotului (campanila) este nevăzută din față și găzduiește un clopot din 1288. Designul fațadei (1513) a fost atribuit lui Andrea Sansovino.
Interiorul bazilicii își păstrează planul din sec.al 9-lea și constă dintr-un naos și două coridoare laterale de o lungime egală și separate de 18 coloane de granit, care s-au aflat într-un templu antic și au fost încorporate cu capitele corintice. Zidul de deasupra ferestrelor a fost pictat în frescă de Perin del Vaga, pe baza modelelor lui Giulio Romano.
          Nava are fresce de Lazzaro Baldi, iar tavanul, cu casetoane, poartă stema Medici în centru, cu reprezentări simbolice ce privesc Arca lui Noe și templul lui Solomon.
Arcul triumfal este flancat de două coloane de porfir. Mozaicurile absidei din sec.al 9-lea îl prezintă pe Christos cu doi îngeri, iar pe cei doisprezece apostoli, împreună cu Moise și Elias, ilustrați dedesubt. In semicupola absidei, Papa Pascal (cu o aureolă pătrată) sărută piciorul Preafericitei Fecioare Maria, înveșmântată ca nobilă bizantină, așezată pe tron cu Pruncul Christos și înconjurată de o mulțime de îngeri.
            Am privit atent coloanele antice, surori ale frumoaselor coloane pe care le-am iubit totdeauna, ale Forumului roman, coloane ce se avântă liber spre cer. Cele din această biserică, precum și multe altele sunt nefericite, captive și trase în triumful unui Dumnezeu nou, sortite unei închisori perpetue în penunbra bisericilor, sau a basilicilor. Această după ce cu glorie au onorat pe Junona, sau Venus.
Gândind la coloanele din bisericile văzute mi s-a impus impresia pe care am regăsit-o adesea mai târziu, aceea a unei uniuni stranii, dar adevărate, a profanului cu sacrul, a unei concilieri a antichitășii cu misticul creștin, într-o simplitate majestoasă și odihnitoare. Am simțit și trăit o gravitate sacerdotală. Nu m-a ocolit gândul, purtat de mult, că în creștinism se regăsesc multe mărturii și practici, sau frânturi de obiceiuri ale antichității.