ROMA - TEMPLUL FERONIA

După unificarea Italiei, s-a decis reconstituirea unei părți din Roma (1909), acțiune care cuprindea și demolarea zonei Torre Argentina. In timpul lucrărilor de demolare din 1927, au fost descoperite capul și brațele colosale ale unei statui de marmură. Investigațiile arheologice au scos la iveală prezența unei zone sfinte, datând din epoca republicană, cu patru temple și o parte din Teatrul lui Pompei.

Cele patru temple descoperite, au fost inițial desemnate prin literele A, B, C și D. Ele se află pe o stradă pavată, reconstruită în epoca imperială, după incendiul din anii 80 e.N. Zona a fost delimitată la nord de Hecatostylum (peristilul a o sută de coloane verandă) și de băile lui Agrippa, iar la sud de clădirile legate de Circul Flaminius, la est cu marginea mare a Porticus Minucia Frumentaria și spre vest de Teatrul Pompei.

Templul C este cel mai vechi dintre cele patru, datând din sec.al 4-lea sau al 3-lea e.A. și a fost probabil dedicat vechii zeițe italiene a fertilității, Feronia. După incendiul din anii 80 e.N, acest templu a fost restaurat, iar mozaicul alb și negru din interiorul cellei datează de la această restaurare, deci de aproape 2000 de ani..

ROMA - TEMPLUL LUI CLAUDIUS

         Templul lui Claudius, cunoscut și sub numele de Templul lui Divus Claudius, (Templul lui Claudius divin) a fost o structură veche care a acoperit o zonă vastă la sud de Colosseum. In prezent au rămas urme foarte puțin vizibile.

          Construcția templului dedicat lui Claudius pe Colina Caelius a fost începută de Agrippina Minor Iulia, a patra soție și nepoată a împăratului Claudius, la moartea sa în anul 54 e.N. A fost ulterior distrusă de Marele Foc din Roma, din anul 64 e.N. și distrus în continuare de fiul lui Agrippina, Nero, dar ulterior reconstruit de împăratul Vespasian, care a devenit împărat în anul 69 d.Hr. Distrugerea de către Nero a fost probabil datorată extinderii apeductului Aqua Claudia spre Colina Caelius, dar o parte se poate să fi fost de eliminată pentru a face loc palatului magnific conceput de Nero, Domus Aurea. Ultima menționare a templului s-a păstrat din sec.al 4-lea și nu se știe nimic despre ceea ce sa întâmplat după reconstrucția lui Vespasian. Dacă ar fi rămas în uz până la sfârșitul sec.al 4-lea, templul ar fi fost închis în timpul persecuției păgânilor în Imperiul Roman târziu.

Vedere a templului dinspre via Claudia

            Creștinismul a fost ridicat la rangul de singură religie oficială și obligatorie în Imperiul Roman prin edictul din 28 fefruarie 380, cunoscut sub numele de Edictul de la Thwssalonic, decizie a împăraților Theodosius I-ul, pentru imperiul de Răsărit și Gratianus, pentru imperiul de Apus. Această schimbare abuzivă în domeniul religiei a atras și o politică de distrugere a templelor credinței clasice.

Zona ocupată de templu este limitată de străzile actuale Via Claudia, Viale del Parco del Celio și Clivus Scauri. Templul avea o suprafață dreptunghiulară (180 x 200 metri), susținută de ziduri puternice de susținere de 15 metri înălțime sau mai mult, care sunt încă parțial vizibile. Templul a fost construit pe un podium cu 6 metri deasupra platformei înconjurătoare. Intrarea în curte se făcvea dinspre sud, printr-o intrare centrală monumentală, cu o scară impunătoare, orientată spre Colina Palatin. Platforma însăși a fost greu de interpretat de arheologi, dar se crede că a inclus statui ecvestre ale lui Claudius.

Resturi ale templului de la biserica San Giovanni e Paolo

             Rămășițele cunoscute sunt cele patru laturi ale platformei și din templul de deasupra nu a mai rămas nimic. Partea de vest a platformei a fost construită cu travertin și câteva rămășițe au fost încorporate în turnul clopotniță al bazilicii lui Santi Giovanni e Paolo. Partea de nord era compusă dintr-un rând de camere boltite. In timpul lui Nero acolo erau fântâni, iar rămășițele uneia dintre acestea, constând dintr-un arc de navă cu capul unui mistret, au fost găsite și se află acum în Muzeele Capitoline. Vespasian a redus ulterior consumul de apă, returnându-l în folosință civilă. Partea de est este cea mai bine conservată, iar schimbările efectuate de Nero pot fi depistate aici. Zona a fost redescoperită când un nou drum, Via Claudia, a fost construit în 1880. Sub zona templului există tuneluri prin tuf care au fost recent cartografiate de autoritățile italiene.

ROMA - STADIONUL LUI DOMITIANUS

         Stadionul Domitian a fost dedicat în anul 86 e. N., ca parte a unui program imperial de construcție la Câmpul Marte și ca urmare a distrugerii sau degradării majorității clădirilor din zonă prin incendiul în anul 79. Acesta a fost primul loc permanent al Romei pentru atletism competitiv. A fost realizat după modelul grec și a putut cuprinde aproximativ 15.000-20.000 de spectatori. 

           Ocupa un loc mai restrâns și mai potrivit pentru cursele de picior decât Circus Maximus. Substructurile și cadrele de susținere au fost realizate din cărămidă și beton - un material robust, ignifug și relativ ieftin - îmbrăcat în marmură. Din punct de vedere stilistic, fațadele stadionului s-ar asemăna cu cele de la Colosseum. Planul său a urmat aceeași formă alungită,  de U ca și Circus Maximus, deși la o scară mult mai mică. Diverse estimări moderne judecă lungimea arenei la aproximativ 200 - 250 de metri, înălțimea tribunelor perimetrale exterioare la 30 de metri deasupra nivelului solului și marginile sale perimetrice interioare, către terenul de întreceri, la 4,5 metri deasupra podelei arenei. Acest aranjament a oferit o vedere clară de la majoritatea locurilor. Modul tipic grecesc a dat Stadionului numele său grecesc latinizat, în agones (locul concursurilor). 

Subterane ale stadionului

            Capătul aplatizat a fost etanșat de două galerii de intrare pe verticală și perimetrul a fost arcuit sub nivelele de ședere, cu pilaștri de travertin de susținere. Formarea unei linii continue de concurs s-a asigurat cojunctural printr-o "spina" sau o bandă ridicată.

Stadionul Domitian a fost edificiul cel mai nordic dintr-o serie impresionantă de clădiri publice din Campus Martius. La sud s-a aflat micul și intimul Odeon al lui Domitian, utilizat pentru recitaluri, teatru și muzică. Cel mai sudic capăt al campusului a fost dominat de Teatrul lui Pompei, restaurat de Domitian în timpul aceluiași program de reconstrucție.

            Stadionul a fost folosit aproape în permanență pentru concursuri sportive. Pentru "câțiva ani", în urma pagubelor provocate de foc în Colosseum, în anul 217 e.N., a fost folosit pentru spectacole de gladiatori. Conform Historiei Augusta, împăratul Elagabal a folosit arcadele ca bordeluri, iar împăratul Severus Alexander, urmașul său, și-a finanțat restaurarea stadionului, parțial cu venituri fiscale din partea acestuia.

          In legenda creștinei martir, Sfânta Agnes, reiese că a fost omorâtă acolo în timpul domniei împăratului Diocletianus, în sau lângă una dintre arcadele stadionului. Odată cu crizele economice și politice din epoca imperială și post-imperială ulterioară, stadiul pare să fi căzut din folosință. Arcadele de sub tribune au oferit locuințe pentru săraci și arena ca loc de întâlnire.

            S-ar putea ca zona să fi fost populată dens: "Odată cu declinul orașului după invaziile barbare, populația care se împuțina încet a abandonat treptat dealurile înconjurătoare și s-a concentrat în Campus Martius, care constituia, atunci, partea principală a Romei până la noile evoluții din sec.al 19-lea" Porțiuni semnificative ale structurii au supraviețuit în epoca renascentistă, când au fost ruinate și jefuite pentru materiale de construcție.

             Piazza Navona se află pe arena interioară a stadionului lui Domitianus. Amplasarea clădirilor care îmbrățișează Piazza încorporează arcadele inferioare originale ale stadionului. Acestea includ cea mai recentă reconstrucție a Bisericii Sant'Agnese din Agone, fondată pentru prima dată în sec.al 9-lea, în locul tradițional al martiriului Sfintei Agnes.