marți, 2 aprilie 2019

ROMA - TEMPLUL JUNONA MONETA



Templul zeiței Juno Moneta (latină: Templum Iunonis Monetæ) a fost un templu roman antic care se afla pe vârful Arx colinei Capitoliului, sau în cetatea de pe colină, cu vedere spre Forumul Roman. Situat în centrul Romei, lângă el se afla locul unde s-au bătut pentru prima dată monedele romane și unde s-au stocat metalul și monedele produse. De aici s-a inițiat practica antică de asociere a monetăriilor cu diverse temple. In plus, a fost locul în care au fost depuse cărțile magistraților.
In templul Juno Moneta au fost associate numele a două zeități, cel al zeitei romane Juno (Junona) cu zeița Moneta, care a fost venerată în unele locuri din afara Romei. Templul a fost considerat protectorul fondurilor orașului. Banii au fostproduși lângă acest templu timp de peste patru secole, înainte ca monetăria să fie mutată într-o nouă locație lângă Colosseum în timpul domniei împăratului Domitian. Astfel, moneta a însemnat în latină "monetărie" (monetăria în sine fiind o corupție a monetei), termen care a fost folosit în lucrări scrise ale scriitorilor romani vechi cum ar fi Ovidius, Martial, Juvenal și Cicero și a stat la originea cuvintelor din limbile europene medievale.
Cicero a sugerat că numele Moneta a derivat din verbul "monere", pentru că, în timpul unui cutremur, o voce din acest templu ceruse sacrificiul expiator al unei scroafe însărcinate, legându-se de legenda veche romană, că gâștele sacre ale Junonei au avertizat pe comandantul roman Marcus Manlius Capitolinus apropierea galilor, în anul 390 e.A. Dar cercetătorii moderni resping această explicație, pentru că este clar că "Moneta" era numele unei zeițe care era venerată în unele locuri în afara Romei și când închinarea ei a fost transferată la Roma, ea a fost asimilată cu Junona.
Moneta este, de asemenea, un nume folosit pentru Mnemosyne, mama Muselor, de Livius Andronicus în traducerea sa în latină a Odiseei, și citarea lui Jupiter și al Monetei de către Hyginus, ca părinți ai muzeelor. Numele Mnemosyne sau Memoria a fost conectat la Juno Moneta, care a păstrat în templul său o înregistrare impecabilă a evenimentelor istorice.
La începutul ostilităților cu tribul Aurunci-lor, în 345 e.A., Camillus a hotărât să cheme ajutorul zeilor pentru conflict, făcând jurământul de a construi un templu pentru Juno Moneta. După ce s-a întors victorios la Roma, a demisionat din funcția sa, iar senatul a numit doi comisari pentru construirea templului. Ei au ales ca locul templului să se afle în cetate chiar acolo unde  fusese casa lui Marcus Manlius Capitolinus și l-au dedicat la un an după jurământ. Această acțiune a fost înregistrată în istoria lui Titus Livius Ab urbe condita și în Fasti a lui Ovidius.
Templul a păstrat Libri Lintei, înregistrările consulatelor alese anual, datând din anul 444 e.A., până în anul 428 e.A. Din 273 e.A., monetaria romană de argint și atelierele sale au fost atașate la templu. Monopostul lui Moneta a încurajat pe deținătorii de argint romani să folosească acest mijloc ca un adevărat record pentru a-și glorifica familiile prin comemorarea legendelor eroice ale familiei.
Potrivit legendei, aici o sybilă romană a prezis venirea lui Hristos împăratului August, care a primit o viziune cerească a Fecioarei Maria stând pe un altar deținând copilul Hristos. Se presupune că Augustus a construit un altar pe acel loc - altarul cerului sau ara coeli – Mai târziu biserica Santa Maria Aracoeli s-a ridicat în jurul acelui altar. Structura inițială a bisericii nu putea să dateze din vremea lui Augustus, deoarece  Roma nu a devenit oficial creștină până în sec.al 4-lea. Dar până în sec.al 6-lea biserica existentă era deja considerată veche. Mai târziu a fost reconstruită, structura actuală datând din sec.al 13-lea.
Biserica cea veche a fost închisă în timpul persecuției păgânilor în Imperiul Roman târziu, în urma Edictului de la Thessalonic din 392 e.N.
Templul zeiței Juno Moneta (latină: Templum Iunonis Monetæ) a fost un templu roman antic care se afla pe vârful Arx colinei Capitoliului, sau în cetatea de pe colină, cu vedere spre Forumul Roman. Situat în centrul Romei, lângă el se afla locul unde s-au bătut pentru prima dată monedele romane și unde s-au stocat metalul și monedele produse. De aici s-a inițiat practica antică de asociere a monetăriilor cu diverse temple. In plus, a fost locul în care au fost depuse cărțile magistraților.
In templul Juno Moneta au fost associate numele a două zeități, cel al zeitei romane Juno (Junona) cu zeița Moneta, care a fost venerată în unele locuri din afara Romei. Templul a fost considerat protectorul fondurilor orașului. Banii au fostproduși lângă acest templu timp de peste patru secole, înainte ca monetăria să fie mutată într-o nouă locație lângă Colosseum în timpul domniei împăratului Domitian. Astfel, moneta a însemnat în latină "monetărie" (monetăria în sine fiind o corupție a monetei), termen care a fost folosit în lucrări scrise ale scriitorilor romani vechi cum ar fi Ovidius, Martial, Juvenal și Cicero și a stat la originea cuvintelor din limbile europene medievale.
Cicero a sugerat că numele Moneta a derivat din verbul "monere", pentru că, în timpul unui cutremur, o voce din acest templu ceruse sacrificiul expiator al unei scroafe însărcinate, legându-se de legenda veche romană, că gâștele sacre ale Junonei au avertizat pe comandantul roman Marcus Manlius Capitolinus apropierea galilor, în anul 390 e.A. Dar cercetătorii moderni resping această explicație, pentru că este clar că "Moneta" era numele unei zeițe care era venerată în unele locuri în afara Romei și când închinarea ei a fost transferată la Roma, ea a fost asimilată cu Junona.
Moneta este, de asemenea, un nume folosit pentru Mnemosyne, mama Muselor, de Livius Andronicus în traducerea sa în latină a Odiseei, și citarea lui Jupiter și al Monetei de către Hyginus, ca părinți ai muzeelor. Numele Mnemosyne sau Memoria a fost conectat la Juno Moneta, care a păstrat în templul său o înregistrare impecabilă a evenimentelor istorice.
La începutul ostilităților cu tribul Aurunci-lor, în 345 e.A., Camillus a hotărât să cheme ajutorul zeilor pentru conflict, făcând jurământul de a construi un templu pentru Juno Moneta. După ce s-a întors victorios la Roma, a demisionat din funcția sa, iar senatul a numit doi comisari pentru construirea templului. Ei au ales ca locul templului să se afle în cetate chiar acolo unde  fusese casa lui Marcus Manlius Capitolinus și l-au dedicat la un an după jurământ. Această acțiune a fost înregistrată în istoria lui Titus Livius Ab urbe condita și în Fasti a lui Ovidius.
Templul a păstrat Libri Lintei, înregistrările consulatelor alese anual, datând din anul 444 e.A., până în anul 428 e.A. Din 273 e.A., monetaria romană de argint și atelierele sale au fost atașate la templu. Monopostul lui Moneta a încurajat pe deținătorii de argint romani să folosească acest mijloc ca un adevărat record pentru a-și glorifica familiile prin comemorarea legendelor eroice ale familiei.
Potrivit legendei, aici o sybilă romană a prezis venirea lui Hristos împăratului August, care a primit o viziune cerească a Fecioarei Maria stând pe un altar deținând copilul Hristos. Se presupune că Augustus a construit un altar pe acel loc - altarul cerului sau ara coeli – Mai târziu biserica Santa Maria Aracoeli s-a ridicat în jurul acelui altar. Structura inițială a bisericii nu putea să dateze din vremea lui Augustus, deoarece  Roma nu a devenit oficial creștină până în sec.al 4-lea. Dar până în sec.al 6-lea biserica existentă era deja considerată veche. Mai târziu a fost reconstruită, structura actuală datând din sec.al 13-lea.

Templul cel vechi a fost închis în timpul persecuției păgânilor în Imperiul Roman târziu, în urma Edictului de la Thessalonic din 392 e.N.
Din cauza lipsei de vestigii și a informațiilor limitate privind locația exactă, templul este considerat a fi o enigmă în topografia vechii Rome. Cu toate acestea, cei mai mulți sunt de acord cu faptul că se afla pe centrul cetatii mai degrabă decât pe celelalte două zone ale colinei. Unii topografi au plasat locul templului sub biserica Santa Maria Aracoeli, în timp ce alții l-au așezat aproape de marginea colinei, în față cu Forumul și alături de scara ce urca până în spatele bisericii.
Deși tradiția vorbește despre construirea templului pe locul casei eroului patrician Manlius, sursele antice, referindu-se la perioada războaielor galice, din 390 e.A., sunt legate de două artefacte arhaice de pământ ars găsite în grădina Aracoeli care datează de la sfârșitul sec.al 6-lea până la începutul sec.al 5-lea e.A. Alte rămășițe de ziduri pătrate și pietre care au fost păstrate în grădină au fost atribuite de cărturari lucrării de fortificație de pe Arx, eventual revenind  presupuselor etape arhaice și mijlocii republicane ale templului.



ROMA - TEMPLUL FERONIA




După unificarea Italiei, s-a decis reconstituirea unei părți din Roma (1909), acțiune care cuprindea și demolarea zonei Torre Argentina. In timpul lucrărilor de demolare din 1927, au fost descoperite capul și brațele colosale ale unei statui de marmură. Investigațiile arheologice au scos la iveală prezența unei zone sfinte, datând din epoca republicană, cu patru temple și o parte din Teatrul lui Pompei.
Cele patru temple descoperite, au fost inițial desemnate prin literele A, B, C și D. Ele se află pe o stradă pavată, reconstruită în epoca imperială, după incendiul din anii 80 e.N. Zona a fost delimitată la nord de Hecatostylum (peristilul a o sută de coloane verandă) și de băile lui Agrippa, iar la sud de clădirile legate de Circul Flaminius, la est cu marginea mare a Porticus Minucia Frumentaria și spre vest de Teatrul Pompei.
Templul C este cel mai vechi dintre cele patru, datând din sec.al 4-lea sau al 3-lea e.A. și a fost probabil dedicat vechii zeițe italiene a fertilității, Feronia. După incendiul din anii 80 e.N, acest templu a fost restaurat, iar mozaicul alb și negru din interiorul cellei datează de la această restaurare, deci de aproape 2000 de ani..

luni, 1 aprilie 2019

ROMA - TEMPLUL LUI CLAUDIUS



         Templul lui Claudius, cunoscut și sub numele de Templul lui Divus Claudius, (Templul lui Claudius divin) a fost o structură veche care a acoperit o zonă vastă la sud de Colosseum. In prezent au rămas urme foarte puțin vizibile.
          Construcția templului dedicat lui Claudius pe Colina Caelius a fost începută de Agrippina Minor Iulia, a patra soție și nepoată a împăratului Claudius, la moartea sa în anul 54 e.N. A fost ulterior distrusă de Marele Foc din Roma, din anul 64 e.N. și distrus în continuare de fiul lui Agrippina, Nero, dar ulterior reconstruit de împăratul Vespasian, care a devenit împărat în anul 69 d.Hr. Distrugerea de către Nero a fost probabil datorată extinderii apeductului Aqua Claudia spre Colina Caelius, dar o parte se poate să fi fost de eliminată pentru a face loc palatului magnific conceput de Nero, Domus Aurea. Ultima menționare a templului s-a păstrat din sec.al 4-lea și nu se știe nimic despre ceea ce sa întâmplat după reconstrucția lui Vespasian. Dacă ar fi rămas în uz până la sfârșitul sec.al 4-lea, templul ar fi fost închis în timpul persecuției păgânilor în Imperiul Roman târziu.

Vedere a templului dinspre via Claudia
            Creștinismul a fost ridicat la rangul de singură religie oficială și obligatorie în Imperiul Roman prin edictul din 28 fefruarie 380, cunoscut sub numele de Edictul de la Thwssalonic, decizie a împăraților Theodosius I-ul, pentru imperiul de Răsărit și Gratianus, pentru imperiul de Apus. Această schimbare abuzivă în domeniul religiei a atras și o politică de distrugere a templelor credinței clasice.
Zona ocupată de templu este limitată de străzile actuale Via Claudia, Viale del Parco del Celio și Clivus Scauri. Templul avea o suprafață dreptunghiulară (180 x 200 metri), susținută de ziduri puternice de susținere de 15 metri înălțime sau mai mult, care sunt încă parțial vizibile. Templul a fost construit pe un podium cu 6 metri deasupra platformei înconjurătoare. Intrarea în curte se făcvea dinspre sud, printr-o intrare centrală monumentală, cu o scară impunătoare, orientată spre Colina Palatin. Platforma însăși a fost greu de interpretat de arheologi, dar se crede că a inclus statui ecvestre ale lui Claudius.
Resturi ale templului de la biserica San Giovanni e Paolo
             Rămășițele cunoscute sunt cele patru laturi ale platformei și din templul de deasupra nu a mai rămas nimic. Partea de vest a platformei a fost construită cu travertin și câteva rămășițe au fost încorporate în turnul clopotniță al bazilicii lui Santi Giovanni e Paolo. Partea de nord era compusă dintr-un rând de camere boltite. In timpul lui Nero acolo erau fântâni, iar rămășițele uneia dintre acestea, constând dintr-un arc de navă cu capul unui mistret, au fost găsite și se află acum în Muzeele Capitoline. Vespasian a redus ulterior consumul de apă, returnându-l în folosință civilă. Partea de est este cea mai bine conservată, iar schimbările efectuate de Nero pot fi depistate aici. Zona a fost redescoperită când un nou drum, Via Claudia, a fost construit în 1880. Sub zona templului există tuneluri prin tuf care au fost recent cartografiate de autoritățile italiene.