duminică, 9 decembrie 2012

MANEVRA LUI STALIN PRIVIND O NOUĂ BASARABIE - BBB - X


            
După toate eșecurile din luptele de gherilă și mai ales după eșecul de la Tatar Bunar, Stalin a decis un fals politic, respectiv înființarea R.S.S. Moldovenească la 11 octombrie 1924, în stânga Nistrului (în Transnistria), pentru a servi ca un punct de referință la pretențiile viitoare sovietice asupra Basarabiei și a României. Falsul stat moldovenesc avea 8 434 kmp, cu o populație de 576 306 locuitori, din care 60% moldoveni, chiar după statisticile sovietice. Aceasta însemna o populație de peste 500 000 de moldoveni la stânga Nistrului. Capitala a fost inițial la Balta, apoi, din 1928, la Bârzula (Kotovsk) și mai târziu la Tiraspol. Chiar la prima ședință a Comitetului Central, la 9 noiembrie 1924, secretarul general al acestei false republici, un ucrainean, a dezvăluit sensul întemeierii acestei republici sovietice moldovenești scandând: "Trăiască Republica Moldovenească autonomă, leagănul României Sovietice".
Basarabia a rămas a României până la 1940, când tot echilibrul european s-a prăbușit prin alianța dintre Stalin și Hitler. Iar răzbunarea bolșevică pentru umilințele îndurate prin blocarea timp de  două decenii a pătrunderii comunismului spre centrul și sudul Europei ,de către eroica Românie, va fi cumplită și nu va ocoli pe nimeni.

ATACURI BOLȘEVICE DUPĂ UNIREA BASARABIEI - BBB - X

Frontiera de răsărit a României a rămas o problemă chiar după desființarea Ungariei bolșevice de către trupele române. De-a lungul acestei frontiere luptele și provocările bolșevice au continuat fără încetare câțiva ani. Se vor da numai câteva exemple.
Noaptea de 6 spre 7 ianuarie 1919, în județul Hotin, 83 de soldați bolșevici înarmați au trecut Nistrul, au împărțit arme populației rusofone și au îndeamnat la răscoală, în zona localității Atachi. Coducătorii grupului de atac au fost Liscun și Tocan. Noi treceri de trupe și de arme au făcut să se extindă mișcarea antiromânească și la Bârnova, Romancăuți, Ocnița (Lipnic), sub conducerea unui anume Maievski. Regimentul 40 Călugăreni, regimentul 35 Matei Basarab și un batalion condus de ofițerul Lascăr au intervenit. Luptele au durat mai multe zile, bolșevicii fiind aruncați peste Nistru. In aceste lupte a căzut eroic generalul Stan Poetaș, eroul de la Topraisar, Neajlov și Mărășești. Ulterior i s-a ridicat o statuie la Atachi, dispărută după 1940.
După câteva zile, s-a produs un nou atac prin surprindere asupra Hotinului. Bolșevicii, trecuți peste Nistru, îmbrăcați ca și oamenii locului, au surprins pichetele de grăniceri. Soldații români schingiuți, mutilați, cu limbile tăiate și ochii scoși au fost spânzurați de copacii înghețați. Șeful siguranței din Hotin a fost aruncat în puțul fortăreței. Armata română condusă de generalul Davidoglu a intervenit și a aruncat bolșevicii, care au scăpat, înapoi dincolo de Nistru.
Tactica bolșevicilor s-a diversificat, îmbinând activitatea subversivă, atacurile armate cu presiunile internaționale. Permanent, în Basarabia, Siguranța statului descoperea și aresta nuclee teroriste care depozitau arme și împărțeau materiale de propagandă bolșevică. După calculul ministrului de interne, Gheorghe Tătărăscu, în perioada 1919 - 1924 au fost descoperite 118 filiale teroriste și efectuate 3002 de arestări. Odată la câteva zile se producea câte un incident în care erau implicați agenții bolșevici, așa cum a fost de exemplu aruncarea în aer, la 10 decembrie 1922,. a clădirii siguranței din Tighina. In rest acești agenți asasinau, aruncau în aer poduri și alte obiective, jefuiau, provocau deraieri de trenuri, atacau pichete de grăniceri, sau patrule românești. Ciocnirile la graniță cu teroriștii ce încercau să treacă Nistrul deveniseră ceva obișnuit. In grupuri de 15-30, uneori mai mulți, treceau înarmați cu pistoale, grenade, explozivi, chiar cu mitraliere. Deseori se dădeau adevărate lupte cu durată variabilă, până la câteva zile, între grănicerii, jandarmii români sau chiar unități ale armatei române cu aceste bande. Un exemplu al unei astfel de lupte a fost publicat în ziarul Timpul (Atacuri bolșevice după unire) sub forma raportului prefectului județului Cetatea Albă referitor la atacul bolșevic din 6 - 7 octombrie 1921.
Cea mai spectaculoasă acțiune teroristă bolșevică a fost plasarea unei bombe în Senatul României la 8 decembrie 1920. Bomba, plasată cu o seară înainte între scaunul prezidențial și cel al principelui moștenitor a explodat la ora 14.30 înaintea începerii ședinței, mai devreme decât era programat, și a ucis pe episcopul greco-catolic de Oradea, Demetru Radu, pe ministrul justiției, Dimitrie Greceanu, și pe senatorul Spirea Gheorghiu, ultimii doi murind câteva zile mai târziu în urma rănilor. Șeful anarhiștilor bolșevici care au pus bomba era evreul Max Goldstein, care încercase în luna precedentă asasinarea lui Constantin Argetoianu, unul dintre cei mai anticomuniști politicieni români ai vremii, dar atentatul a eșuat, sărind în aer doar o parte a vagonului cu care se deplasa Argetoianu. Max Goldstein, care avea legături cu soții Pauker, a fost arestat și a murit de pneumonie la închisoarea Doftana în 1924.

Incercarea de revoltă de laTatar Bunar
O altă acțiune de referință a bolșevicilor în Basarabia a fost tentativa de organizare a unei răscoale la Tatar Bunar, în sudul Basarabiei, în 1924. Aceasta a fost cea mai mare acțiune subversivă bolșevică în Basarabia română..
Inițial bolșevicii au tatonat terenul, mai întâi în reginea de nord, care avea avantajul pentru ei că era populată în parte cu ucraineni. In noaptea de 3 spre 4 iunie 1924, o barcă a soldaților bolșevici din stânga Nistrului a trecut la Lopatna, atacând postul de grăniceri români cu 15 grenade și peste 400 gloanțe trase din stânga Nistrului. Atacatorii au fost respinși. La 13 august 1924, un detașament de 150 de călăreți sovietici, din Armata Roșie, a trecut Nistrul la 30 kilometri de Hotin și jefuind satul Ianouți. Au fost respinși după o luptă cu cavaleria română.
Bolșevicii au tatonat și în sud, la Limanul Nistrului, la sfârșitul lunii iulie, trei tentative de atac fiind respinse de grănicerii români. Până la urmă, bolșevicii s-au decis asupra sudului basarabean, datorită amestecului etnic din zonă, considerat favorabil de conducerea sovietică. In secret au fost transportate arme și muniții pe mare, sau pe lacul Sărățica și au fost depozitate în ascunzători, mai ales în zona localității Tatar Bunar. Acțiunea trebuia coordonată cu una din nord, dar la 1 septembrie 1924 a fost descoperită de Siguranța română o organizație teroristă la Chelmenenț, în județul Hotin. După o luptă aprigă, teroriștii au fost arestați și s-a descoperit o mare cantitate de armament, această acțiune anihilând planurile bolșevice din nord.
Conducătorii acțiunii subversive de la Tatar Bunar au fost Andrei Kliușnikov (cunoscut sub pseudonimul Ninin, rus născut în gubernia Reazan, fost sanitar pe frontul moldovean, apoi conducător al mișcării bolșevice din sudul Basarabiei în 1917-1918), Iustin Batiscev (pseudonim Almazov), Alexandru Dobrovolski (Gromov), Simion Koba (Krasnâi), Statstenco (rus din Ucraina), Barbalat (evreu) și Kolțov (rus).
Acțiunea a început la 11 septembrie 1924. O bandă înarmată condusă de Kolțov a ocupat satul Nicolaevna, 30 km de Cetatea Albă. Au fost uciși primarul, soția lui, un țăran și doi jandarmi. Au început jafurile și distrugerile. Nenin a ocupat Tatar Bunarul, un târg de vreo 10 000 de locuitori și localitățile împrejmuitoare, și a anunțat că Rusia a pornit războiul împotriva României și el este aici să pornească revoluția. A împărțit arme populației rusești și lipovene, silindu-i pe oameni să ia parte la revoltă. Unii au luat parte de bunăvoie, alții siliți. Au fost tăiate firele de telefon și telegraf, pentru a izola localitatea și s-au dispus patrule pentru ca nimeni să nu poată fugi. Cruzimea a fost fără margini. Sediul primăriei a fost incendiat pentru a carboniza cadavrele. Au fost jefuiți comercianții de mărfuri, bani, iar mijloacele de transport au fost "rechiziționate". Postul de jandarmi a fost atacat de un grup de bandiți conduși de Grigorie Cernenco, comandantul. In această acțiune doi jandarmi au fost uciși. Nenin a răspândit vestea că urmează să sosească două regimente de cavalerie sovietice, dinspre Tighina și Cetatea Albă.
Un grup de teroriști a fost trimis la Acmanghit, dar șeful postului de jandarmi a reușit să fugă la Sărata, de unde a adunat 40 de civili voluntari și împreună cu ei a pornit împotriva teroriștilor. I-a blocat câteva ore până la sosirea a două companii de soldați români, însoțiți de țărani voluntari. In lupta de la Acmanghit, Kolțov a fost ucis.
Armata română și teroriștii s-au confruntat la Tatar Bunar la 17 septembrie 1924. Când rândurile teroriștilor s-au mai rărit, Nenin a dat ordin de retragere spre Nerusai, apoi în dimineața următoare spre Galilești, de unde să ajungă la Vâlcov, pe Dunăre. Un detașament de soldați români i-a încercuit pe bolșevici și a capturat 120 dintre ei. Nenin și Batișcev s-au ascuns într-un câmp de porumb, iar în timp ce Nenin dormea, Batișcev i-a furat o valiză cu 200 000 lei și a fugit. In timp ce Nenin se strecura printre saline, un jandarm l-a recunoscut și l-a împușcat. Mai târziu a fost arestat și Batișcev.
Au fost arestate peste 500 de persoane, dintre care doar 9 români. Au fost inculpate 279 de persoane, procesul începând la 24 august 1925 și încheindu-se la 2 decembrie 1925. Sentința a fost confirmată în 1926. Printre avocați au fost prezenți și Henri Barbusse și Henri Torres. Din 279 de inculpați, 85 au fost condamnați la închisoare de la 6 luni la 6 ani, 2 persoane la 15 ani muncă silnică și una (Batișcev) la muncă silnică pe viață.
După eșecul de la Tatar Bunar, Stalin a decis înființarea R.S.S. Moldovenească la 11 octombrie 1924, în stânga Nistrului, pentru a servi ca un punct de referință la pretențile sovietice asupra Basarabiei și a României. Era vorba de 8 434 kmp cu o populație de 576 306 locuitori, 60% moldoveni, chiar după statisticile sovietice, care dădeau o populație de peste 500 000 de moldoveni la stânga Nistrului. Numărul mare de moldoveni comunicat de sovietici era menit să jutifice noua republică moldovenească. Capitala s-a stabilit inițial la Balta, apoi, în 1928, la Bârzula (Kotovsk) și mai târziu la Tiraspol. Chiar la prima ședință a Comitetului Central, la 9 noiembrie 1924, secretarul general al acestei republici fantomă, un ucrainean, a dezvăluit sensul întemeierii acestei republici sovietice moldovenești: "Trăiască Republica Moldovenească autonomă, leagănul României Sovietice".
Basarabia a rămas a României până la 1940, când tot echilibrul european s-a prăbușit prin alianța dintre Stalin și Hitler. Iar răzbunarea bolșevică pentru umilințele îndurate prin blocarea atât timp a pătrunderii comunismului spre centrul și sudul Europei de către eroica Românie va fi cumplită și nu va ocoli pe nimeni.

RECUNOAȘTEREA UNIRII BASARABIEI CU ROMÂNIA DE RUȘI BBB - X

Rusia bolșevică, la fel cum ar fi făcut și Rusia țaristă, nu s-a împăcat niciodată cu pierderea Basarabiei, ci a încercat prin orice mijloace să o recupereze. Pentru început, a confiscat tezaurul României depus la Petersburg cu garanția Aliaților, pentru a nu fi însușit de germani în cazul în care aceștia ar fi ocupat nordul Moldovei. Această sechestrare nerezolvată nici până astăzi reprezintă un act de brigandaj, de tâlhărie internațională. Spre comparație, în 1939, Polonia este atacată și ocupată din două părți, de Germania lui Hitler și U.R.S.S.-ul lui Stalin. O parte din populație, chiar și din armata înfrântă, guvernul și alți ofciali se refugiază în România. Oficialitățile vor pleca mai departe, către Marea Britanie, dar o mare parte dintre civili vor rămâne în România până la sfârșitul războiului. Odată cu guvernul, prin România a trecut și o mare parte din tezaurul polonez. Oficialitățile române au avut grijă să nu se întâmple nimic pe timpul transportului, astfel că tezaurul polonez a fost îmbarcat la Constanța și expediat cu bine în Anglia, cu concursul generos al oficialităților române.
In 1918, pe lângă confiscarea tezaurului, la intrarea trupelor române în Basarabia guvernul bolșevbic l-a arestat pe ministrul plenipotențiar român la Petrograd, Constantin Diamandy. Acesta a fost eliberat la intervenția insistentă și fermă a celorlalți ambasadori aliați. Bolșevicii nu mai respectau nici imunitatea diplomatică a ambasadorilor. Printr-o radiogramă, Troțky a anunțat confiscarea tezaurului, ruperea relațiilor cu România și expulzarea diplomaților, când de fapt ei fuseseră arestați, la fel cum s-a întâmplat cu generalul Coandă și însoțitorii lui, la Odessa. La 1 mai 1918, Lenin a transmis Regatului Român un ultimatum, ca în trei zile să evacueze Basarabia și Bucovina (pe care nu o stăpâniseră niciodată rușii).
La Conferința de Pace de la Paris, rușii, de fapt reprezentanții vechii Rusii, ai țarismului, deoarece bolșevicii nu erau recunoscuți ca reprezentanți legitimi ai Rusiei, au încercat să conteste prin toate mijloacele valabilitatea Unirii, dar fără succes. De aici se vede convergența de păreri și aspirații internaționale ale țarismului și comunismului bolșevic, ambele înclinate spre expansiune și dominație regională, chiar globală, prin intermediul ideologiei, în cel din urmă caz.
La Paris, rușii alb-gardiști au încercat fără succes să acrediteze ideea anexării Basarabiei de către România drept un rapt, jugul sub care zăcea poporul basarabean sub ocupația românească și multe altele. Au adus chiar și câțiva "țărani basarabeni", dovediți ulterior ca ucraineni, care să se plângă de ocupația românească. Acești ruși îi aveau în frunte pe A.N. Krupenski (dintr-o familie de polonezi moldovenizați în secolul XVII, apoi rusificați în secolul XIX, fost mareșal provincial al nobilimii din Basarabia până în 1918), pe A.K. Schmidt (evreu de origine germană, fost primar al Chișinăului) și pe Vladimir N. Țiganco (rus, fost conducător al fracțiunii țărănești din Sfatul Țării, politician care s-a abținut de la votarea unirii). Lor li s-a opus delegația basarabeanăcea adevărată, atașată pe lângă delegația românească la negocieri. Această delegație basarabeană, formată din Ion Pelivan, Ion Codreanu, Sergiu Victor Cujbă (scriitor cunoscut mai mult sub pseudonimul Ștefan Basarabescu) și Emanoil Catelli. Ei au demonstrat românitatea Basarabiei și au demontat propaganda rusă prin conferințe, articole de presă, editarea de broșuri, discuții cu factorii responsabili ai Aliaților, care, în final, au recunoscut unirea Basarabiei cu România.
Bolșevicii nu au recunoscut noile granițe ale României Mari, dar acestea au fost recunoscute de aliații din Antantă. Nu au recunoscut unirea Basarabiei, deși în 1920, în preajma și timpul războiului sovieto-polonez, când aveau nevoie de neutralitatea României, erau gata să o facă, doar pentru această neutralitate. Ar fi sacrificat Basarabia pentru această neutralitate, dar de fapt nu asta le era intenția vicleană. Românii care au participat la luptele din Siberia în cursul războiului civil dintre albi și roșii au povestit că încheiau acorduri de încetare a focului cu bolșevicii, pentru ca a doua zi să fie atacați de aceștia, pe motiv că nu recunosc nicio înțelegere cu burjuii. La fel au procedat rușii și mai aproape de zilele noastre, în anii 90, în timpul conflictelor din Georgia și Transnistria.
U.R.S.S. a recunoscut granițele țărilor baltice, ale Poloniei și ale Finlandei, dar nu a fost împiedicată de aceste tratate să ocupe țările respective, pe unele total, pe unele parțial, începând cu 1939. Stalin  nu a fost împiedicat să ocupe teritorii pe care rușii nu le-au stăpânit niciodată, cum ar fi Rutenia subcarpatică, Bucovia de nord sau ținutul Herța. De altfel, Stalin spunea că tratatele nu valoarează nici măcar cât bucata de hârtie pe care sunt scrise. In concluzie, chiar dacă U.R.S.S. și Stalin ar fi recunoscut unirea Basarabiei și granițele României Mari, asta nu ar fi împiedicat să fie cotropite atunci când momentul ar fi fost favorabil. Și asta indiferent dacă este vorba de Stalin, Hrusciov, Brejnev sau alți urmași comuniști, dacă este vorba de U.R.S.S., Rusia țaristă, sau de cea postcomunistă. Ce dovadă mai bună decât faptul că Rusia nu lasă nici astăzi Republica Moldova pe drumul ei, ba mai mult și-a păstrat și trupele într-o regiune smulsă din teritoriul recunoscut de O.N.U, pentru Republica Moldova.
Rusia nu s-a mulțumit cu nerecunoașterea Unirii, ci a încercat să o reocupe prin forță. In același timp făcea același lucru de-a lungul fostului imperiu al țarilor: Siberia, Ucraina, Georgia, Armenia și multe altele.
Dar ambițiile sovietice erau mai mari. Cu ajutorul bolșevicilor unguri, urmăreau întreaga Europă centrală. Un atac masiv, concomitent, din două părți, de la est prin Basarabia de către bolșevicii ruși, și de la vest, prin Transilvania, de către bolșevicii unguri, ar fi avut drept rezultat dezmembrarea României, noua graniță între bolșevicii unguri și cei ruși devenind Carpații Orientali din România. Schimbul de telegrame între Lenin și Bela Kuhn este edificator. Dar românii au rezolvat problema bolșevismului maghiar prin războiul din 1919, ocupând Budapesta și restul Ungariei până la Gyor.