CEAUȘESCU - EVREII DIN ROMÂNIA ȘI SUA

Documente oficiale declasificate recent de Departamentul de Stat american certifică felul în care România comunistă a obţinut, în 1975, clauza naţiunii celei mai favorizate: printr- o serie de concesii făcute Washington-ului, inclusiv acceptul de a permite emigrarea evreilor către Israel sau Statele Unite ale Americii. 

In anii socialismului  lui Ceașescu circulau, pe ascuns, informaţii legate de emigrări autorizate și preferențiale. Acele informații, speculate după 1990 numai de unii istorici mai liberi în atitudine, sau de presă, au fost confirmate oficial pentru prima dată de arhivele americane. In esență, cele care se referă la primirea de avantaje economice din partea Statelor Unite se referă la faptul că ele aveau la bază schimbul eliberării din România a mii de pesoane, în majoritate covârșitoare de altă etnie decât cea română.

In perioada 1974-1975, aproape fiecare discuţie la nivel înalt între Ceauşescu şi liderii americani ajungea la acest schimb, de poziții, Clauza contra evrei. Era o perioadă în care Statele Unite cultivau public legăturile cu dictatorul român, inclusiv prin vizitele oficiale şi îndelung pregătite la Bucureşti ale preşedinţilor Richard Nixon şi Gerald Ford. 
Problema evreilor a fost abordată direct de preşedintele Ford, într-o întâlnire cu Ceauşescu desfăşurată în Biroul Oval al Casei Albe. în iunie 1975.

„Noi vrem să dăm României Clauza. Vrem să vă dăm credite şi beneficii comerciale. Dar trebuie să fiu foarte direct şi să vă spun: Congresul vă va adresa întrebări dificile. Pe congresmeni îi interesează foarte mult emigrarea evreilor în Israel şi Statele Unite“. 
Răspunsul lui Ceauşescu a fost la fel de franc: „In ceea ce priveşte Statele Unite, nu este nicio problemă. Mai există, încă, nişte cazuri umanitare. Le vom rezolva şi pe acestea, aşa cum le-am rezolvat şi pe altele. In ceea ce priveşte Israelul, nu mai sunt prea mulţi cetăţeni români de naţionalitate evreiască. In acest moment, mai sunt 2.000 de cereri aprobate. Dar, din cauza războiului din zonă, mulţi au renunţat, sau şi-au amânat pleca rea. De aceea, aceasta nu mai este o problemă majoră. Vom încerca să rezolvăm şi cazurile rămase încă nerezolvate favorabil“. 

 In august 1975, când Președintele American, Ford, a venit în România, problema evreilor  nu a mai fost discutată. Cei doi preşedinţi au vorbit, în schimb, despre avantajele economice pe care România le dorea de la SUA: credite cu dobândă preferenţială şi încurajarea investiţiilor private ale firmelor americane.

Kissinger a fost „maestru de ceremonii“. Indiferent dacă era vorba despre emigranţi sau despre economie, omul din spatele tuturor negocierilor era de fiecare dată acelaşi, indiferent dacă la preşedinţia SUA era Nixon, Ford sau Lyndon Johnson: Henry Kissinger, a fost legendarul diplomat care a supravieţuit schimbărilor din administraţia americană.
Celebru pentru pragmatismul aplicat în relaţiile internaţionale, Kissinger apare în stenogramele Departamentului de Stat ca un personaj dispus să tranzacţioneze favorurile acordate de capitaliştii americani către socialiştii români, dar de fiecare dată contra unui preţ. 
In vizita sa la Bucureşti din noiembrie 1974, Kissinger i-a adus lui Ceauşescu două veşti bune şi o condiţie. In primul rând, îl asigura că relaţiile România-SUA rămân în picioare şi sub noua administraţie Ford, care a urmat la conducerea SUA după prăbuşirea lui Nixon în urma scandalului Watergate. In ceea ce priveşte clauza naţiunii celei mai favorizate, diplomatul american era, de asemenea, optimist: „Sperăm că legislaţia va trece în două sau trei săptămâni. Imediat ce va fi aprobată, România va primi clauza“. 

Exista, însă, ceea ce chiar Kissinger numea „o mică problemă“: amendamentul Jackson - Vanik, respectiv condiţia de a fi exceptate de la acordarea clauzei ţările care nu permiteau libera circulaţie a persoanelor. „Vom accepta orice gest prin care România se conformează amendamentului“, îi spunea Kissinger lui Ceauşescu.

Secretarul de stat american a simţit nevoia să apese şi mai mult pe subiect: „Nu cred că emigrarea evreilor ar fi o problemă majoră, dar ceva simbolic cu privire la cei cu dublă cetăţenie şi familiile de americani ar elimina orice dubiu în această privinţă. Intenţia noastră este să acordăm clauza României la câteva săptămâni după aprobarea legislaţiei şi înaintea oricărei alte ţări din Europa de Est“.

Lucrurile au decurs așa cum au stability tacit cei doi diplomați. In perioada imediat următoare, România a primit Clauza, iar mulțime de familii evreiești, sau parțial evreiști, adică mixte, au putut părăsi țara pe direcția Israel, sau spre alte centre ale lumii. Pentru mulți dintre acei evrei, plecarea în Israel a fost numai o “Trambulină” spre lumea liberă.