Căsătoria
dintre Mihrimah și Rustem s-a transformat într-una de atașament și de iubire,
conform celor afirmate de istoricii vremii. Aceasta cu toate că la început ea a
fost una de aranjament uneltit de sultana Hurem (Roxelana), soția de
nedespărțit a sultanului Suleyman I-ul Magnificul. Mihrimah a fost singura
fiică a cuplului imperial ottoman, născută în ziua echinocțiului de primăvară a
anului 1522 (21 martie). Numele ei semnifică această dată de naștere, însemnând
Soare și Lună.
Sultanul
Suleyman avea o sensibilitate deosebită pentru singura sa fiică. Mihrimah a călătorit în întregul
Imperiu Otoman cu tatăl ei și
alături de el a supravegheat posesiunile și a cucerit unele noi. Este menționat
în literatura persană că a călărit
alături de Suleyman pe un armăsar pur sânge arab, numit Batal, în bătălia de la Gizeh, în nordul
Egiptului.
Alegerea
lui Rustem ca ginere a făcut-o experimentata mamă Hurem, care a intuit
calitățile lui politice și de ambiție. Sultanul Suleyman a fost convins de
Hurem, care avea deosebite calități diplomatice și o influență hotărâtoare
asupra lui.
Rustem
Opukovici, de origine croat creștin, venise la Constantinopol (numit Istanbul
din 1923) la vârsta de 11 ani, fiind unul dintre copiii luați ca tribut de
către turci. Odată sosit în capitala otomană nu a fost destinat instrucției de
ienicer ci celei de devchime, adică
instruirii pentru a servi în administrația imperiului. Toți copiii luați ca
sclavi prin tribut erau convertiți la Islam, indifferent de direcția în care
erau instruiți.
Inteligent,
perseverent și abil, Rustem a reușit să se ridice de la condiția de simplu
sclav la cea de guvernator a unei provincii și, mai târziu la cea mai înaltă
demnitate în stat, cea de Mare Vizir.
Mihrimah și Rustem s-au căsătorit la 26 noiembrie 1539, în
timpul fastuoasei ceremonii organizate pentru circumcizia prinților imperiali
Baiazid și Cihangir. Impreună au reușit să construiască o avere uriașă (Rustem
a fost cotat ca fiind aproape tot atât de bogat ca și sultanul Suleyman) și un
formidabil capital de putere. La data căsătoriei Rustem avea 39 de ani, iar
Mihrimah numai 17 ani.
Dotați amândoi cu o inteligență superioară, au devenit două
personalități redutabile, care nu ar fi precupețit nimic în goana lor pentru
putere. În inima lui Mihrimah n-a mai fost loc multă vreme de altă iubire decât
cea pentru Rustem, dar s-a vorbit și despre o anumită slăbiciune pentru
arhitectul șef al imperiului, Mimar Sinan. Acesta, născut în 1489/1490, avea
totuși o vârstă foarte înaintată în anul căsătoriei lui Mihrimah, așa că nu a
putut fi vorba de o afecțiune, ci numai de o bunăvoință a prințesei.
În calitate de soț al fiicei
sultanului, a primit titlul de „Damat” (ginerele Dinastiei), de aceea istoria
îl va cunoaște și sub numele de Damat Rustem Pașa.
In copilărie și în adolescență, Mihrimah
purtase un atașament puternic față de fratele său mai vârstnic, Mustafa, fiul
altei mame, Mahidevran, și cel care, de drept, ar fi trebuit să moștenească
tronul ottoman. După căsătorie tânăra Hihrimah și-a schimbat atitudinea. A
devenit, cu încetul, părtașă la uneltirea mamei sale pentru uciderea și
eliminarea lui Mustafa. Profitând de dragostea pe care i-o purta tatăl său,
Padișahul, Sultana Mihrimah a reușit să-și împingă soțul cât se poate de sus,
pentru ca din poziția de Mare Vizir (1544) să aibă puterea de a schimba
destinul prinților.
Complotul învinovățirii lui Mustafa a
reușit și prințul a fost executat, însă revolta ienicerilor dat peste cap, de
moment, planurile triumviratului Hurem, Rustem și Mihrimah. Suleyman i-a
restrâns lui Rustem Pașa prerogativele și chiar l-a schimbat din funcție, în
1553. Insă în 1555, cele două puternice femei au reușit să-l impună din nou la
conducerea divanului, pentru încă 6 ani, până la sfârșitul vieții (1561).
Cuplul Rustem-Mihrimah a reușit să
adune o avere colosală în cei doi ani de convițuire. Au deținut 5 seraiuri, 815 ferme, 476
de mori de apă, 1.700 de sclavi, 2.900 de cai, 1.106 de cămile și încă o
mulțime de alte animale. La acestea s-au adăugat bani, bijuterii, haine brodate
cu fir de aur, veselă de aur și argint, etc.
Fragment de ornamentație în moscheea Rustem Pașa
Înainte de intra în ultimul său an
de viață și de Mare Vizir, în 1560, Rustem Pașa i-a cerut arhitectului Sinan
Mimar să-i construiască o moschee, una atât de frumoasă cum nu era alta la
Istanbul. Construcția și împodobirea acestei clădiri impunătoare cunoscută sub
numele de Rustem Pașa Camii, a durat patru ani. Moscheea este situată în
cartierul Eminou și este faimoasă pentru valoroasa ei faianță cu glazură
albastră de Iznik (vechea Niceea bizantină), desenată cu garoafe, lalele,
lăcrămioare și crini, ca și pentru terasa de unde se consideră că se cuprinde
cea mai frumoasă priveliște asupra Cornului de Aur. Din păcate, Rustem nu avea
să o vadă finalizată. Marele Vizir, ginerele Dinastiei otomane, a murit în iulie
în 1561, iar moscheea a fost inaugurată abia în 1564.
Rustem și Mihrimah au avut împreună o
fiică, numită Ayșe Humașah (după numele bunicei sale, mama lui Suleyman
Magnificul) și doi fii, Murad și Mehmet.
