ROMA - BASILICA HILARIANA XXXX

                Construcția a fost identificată, parțial, pe o străduță îngustă, în anul 1889, apoi a fost excavat pe o suprafață mut mai amplă între anii 1987-1989, dar a fost decopertat aproape în totalitate în anul 1997, odată cu lucrările de cercetate legate de repararea Spitalului militar de pe colina Coelius, la intersecția dintre Via Celimontana cu Via Claudia.

Basilica s-a născut în epoca Antoninilor și a fost identificată drept loc de cult față al zeițelor Cybele și  Attis și drept sediu al congregației religioase a celor recrutați. Edificiul aparținea secolului al 2-lea e.N. El deținea o curte centrală, înconjurată de portic și precedată de un vestibul din care se putea trece în diverse încăperi necesare nevoilor congregației. Din inscripția de pe baza unei foste statui s-a putut deduce că cel ce a realizat edificiul a fost un oarecare Manius Publicius Hilarius, comerciant de perle și discipol al cultului zeiței orientale Cybele.

Forma originală a edificiului era caracteristică templelor colegiale, cunoscute prin multe exemple în portul Ostia. Drumul public din apropiere se afla la un nivel mai ridicat așa că se coborau câteva trepte până la nivelul vestibulului edificiului

Pe podeaua vestibulului exista un mozaic cu un desen menit să îndepărteze relele. Este vorba de diverse animale care înconjoară un ochi uman străpuns de o lance (mozaic păstrat la Antiquarium Comunal).

Pornind de la descoperiri din vestigii asemănătoare a fost posibil de înțeles că edificiul adăpostea un colegiu al recruților ce voiau să se dedice cultului zeiței străine Cybele, cult promovat de fondatorul stabilimentului. Partea superioară a basilicii nu s-a conservat.

In sec.al 3-lea, pe timpul lucrărilor de renovare, care au modificat în parte amplasamentul încăperilor, s-a construit o capelă, concepută pentru a păstra pinul sacru pentru Attis (Arbor Sacra) de al cărui cult s-a vorbit în sursele antice. Se pare că pinul sacru (real sau simbolic) era păstrat în rezervorul patrat de la intarea în curtea interioară. Odată pe an acesta era purtat în procesiune.

Cu ocazia renovării, spațiul curții, cu mozaic alb-negru, a fost restrâns în avantajul camerelor care îl flancau. In sec.al 4-lea suprafața unora dintre încăperile de serviciu au fost ocupate cu plante pentru activităte de producție. Plantele acelea au invadat o serie de alte încăperi. O parte din acele suprafețe productive au fost abandonate progresiv în sec.al 5-lea. In final stabilimentul a fost confiscat de la cei care se mențineau în practicarea cultului asiatic. Ca atare rolul religios al complexului a încetat. Abandonul definitiv al clădirii s-a produs în sec.al 6-lea. 

ROMA - BASILICA ULPIA XXXX

               Basilica Upia (Basilica Ulpia) este o basilică construită din bogăție între anii 106 și 113 e.N, dată la care a fost inaugurat Forul lui Traian, construit de arhitectul de renume Apollodor din Damasc. Impăratul a dat forului numele familiei sale (Marcus Upius Traianus).

Astăzi, nu a mai rămas aproape nimic din această basilică, exceptând unele elemente dispersate, precum cele două sculpturi situate sub arcul central al Arcului de Triumf al lui Constantin. Ea se găsea în nord-vestul forului lui Traian, între Templul lui Traian, Columna lui Traian și forum, înconjurată de Libertatis și de Atrium.

Cu cei 170 de metri lungime (120 de metri fără abside) și 60 de metri lățime, aceasta era cea mai mare basilică din Roma. Avea o formă rectangulară cu câte o absidă la fiecare extremitate.

Intrarea principală se afla la mijlocul laturii de est, unde se orgaizase și o fațadă decorată. Ea era compusă dintr-un rând de zece coloane, probabil din marmură gălbuie, în linie cu zidul, și un alt rând de șase, în față. 

Aceste coloane susțineau un antablament și aticele pe care erau așezate quadrigele și statui de triumfători. Quadriga centrală era escortată de statui de Victorii. Holul cel mare al basilicii a fost înconjurat de o dublă colonsadă, 96 de coloane în total, probabil din marmură albă sau gălbuie, cu capiteluri corintice, care formau două aripi largi de 5 metri. Nava avea 25 de metri lățime. Zidurile erau lucrate din marmură, iar acoperișul era construit din lemn și acoperit cu plăci de bronz.

Basilca, al cărei interor era strălucitor, se deosebea de cele vechi prin măreție. Ea putea servi, ca și celelalte basilici publice romane, drept tribunal, bursă, loc de plimbare și de comerț.

ROMA - BASILICA SEMPRONIA XXXX

           Basilica Sempronia (Basilica Sempronia) a fost ridicată, în anul 170 e.A, de către cenzorul Tiberius Sempronius Grcchus. Edificiul s-a înălțat pe amplasamentul ocupat odinioară de locuința lui Scipio Africanul și peste magazine adiacente, construcții pe care cenzorul le-a eliminat cu ajutorul fondurilor alocate de questori pentru lucrări publice.

Basilica se găsea acolo unde Vicus Tuscus pătrundea în Forum Romanum, fiind înconjurată de Templul lui Saturn și de Templul lui Castor și Polux (locația se poate analiza în planul Forului Roman dinainte de Julius Caesar).

Bătrâna basilică Sempronia a fost distrusă de un incendiu, pe locul ei fiind construită basilica Julia, în anul 55 e.A, în Forum Romanum. De construcție s-a ocupat edilul Lucius Aemilius Paullus, fratele triumvirului Marcus Aemilius Lepidus (din al doilea triumvirat), în numele lui Caesar. Conform tradiției constructive romane vechi, basilica Sempronia a fost și ea un edificiu dominat de o structuă de lemn, cu ornamente de argilă arsă.