marți, 12 februarie 2019

ROMA 2 SAN GIOVANNI E PAOLO



Biserica a fost construită în 398 de către senatorul Bizante, sau de către fiul său Pammachius, peste o clădire durabilă din secolele 1-2 e.N, folosită la început drept domus ecclesiae de către o comunitate creștină și apoi ca loc de înmormântare a martirilor soldați, Ioan și Pavel, martirizați sub împăratul Iulianus, în 362. Legenda spune că cei doi martiri, Ioan și Paul au locuit și ei pe acest loc, unde au și fost uciși. Ei erau, pe atunci, demnitari la Curtea împăratului Iulianus, numit de creștini, Apostatul.
 Tot în acea casă, sau palat particular, au fost uciși și prietenii lor, Crepus și Crepinus, dar și Sfânta Benedicta, veniți pentru pentru a le duce corpul în catacombe. Cei doi martiri au fost demnitari la Curtea împăratului Iulianus, numit de creștini, Apostatul.
Biserica a fost numită Titulus Pammachii și a fost înregistrată, ca atare, în actele a sinodului deținut de Papa Symmachus în anul 499.
Lăcașul a avut un trecut frământat. A fost distrusă în timpul jafului vizigoților lui Alaric I-ul (410) și, apoi, din cauza unui cutremur (442). A fost restaurat de Papa Pascal I-ul (824) și devastat din nou de normanzi (1084). Papa Pascal al II-lea (1099-1118) a promovat lucrările de restaurare, adăugând frumosul turn clopotniță (campanila) și porticul, care a înlocuit pronaosul original. Campanila, care urcă senină spre cer este una dintre cele mai frumose din Roma.
Biserica este casa pasioniștilor (din congregașia Pasione di Gesu Cristo) și locul de înmormântare al Sfântului Paul al Crucii, fondatorul Congregașiei Passione di Gesu Cristo. Este biserica slujbei din prima vineri din Postul Mare.
Imagini pentru sAN GIOVANNI E pAOLO Roma

Clădirea a fost remodelată în mod continuu în secolele următoare ce au urmat sec.al 12-lea. In special, intervențiile promovate, în 1715, de Cardinalul Fabrizio Paolucci au fost remarcabile. In 1951, Cardinalul Francis Joseph Spellman a refăcut fațada creștină timpurie a bisericii.
Fațada este amplă, cu un portic cu șapte spații și șase coloane subțiri. Deasupra porticului se întinde un spațiu închis și cu ferestre. Fațada se continuă în sus și în sptte față de portic cu o loggie cu cinci arcuri, cel de centri fiind mai înalt.  Arcurile sunt despărțite de coloane corintice albe.Pe intradosuri s-au găsit urme ale picturilor originale.
Biserica este de tip bazilical, având o navă centrală și șase goluri cu coridoare laterale. Nu există transept, dar nava centrală conduce direct într-o mare absidă semi-circulară.
Intre nave, stâlpii sunt îmbinați cu coloanele originale. Altarul este construit pe o adâncitură care deține rămășițele celor doi martiri. Absida este pictată cu o frescă ce prezintă pe Christos în Glorie (1588), de Cristoforo Roncalli (unul dintre pictorii numit Pomarancio); iar sub această frescă se află trei picturi: mucenicia Sfântului Ioan, mucenicia Sfântului Paul și convertirea lui Terenziano (1726), realizări ale lui Giovanni Domenico Piastrini, Giacomo Triga și, respectiv, Pietro Andrea Barbieri.
In sacristie există o pânză de Antoniazzo Roman, reprezentând pe Fecioara cu Pruncul, cu Sfinții Ioan Evanghelistul și Ioan Botezătorul și Sfinții Ieronim și Pavel.
Interiorul bisericii este amplu și elegant, cu un pavement lucios de marmură cu inseții largi de tip Cosmas. Din pavimentul sec.al 13-lea s-a păstrat mult, dar restauratorii din secal 18-lea au recostituit cu marmură gri și roșie după un desen propriu. In zona de la intrare, care este cea mai importantă supraviețuitoare a pavimentului vechi prezintă o largă rondelă de granit gri de la o coloană veche și alta de porfir.
Pe o placă înconjurată de o balustradă flexibilă se poate citi: Locus martyrii SS Ioannis et Pauli în aedibus propriis. Această placă a fost instalată în 1677 când locul a fost folosit de altarul medieval, loc considerat ca fiind mormântul martirilor.
Plafonul plat de lemn a fost instalat în 1589 și elaborat cu rozete aurite în careui. Există un panou central octogonal care conține sculpturi de lemn aurit ale lui Ioan și Pavel, cu un text care adeverea că au fost "cu adevărat gemeni". Panourile octogonale corespunzătoare din secțiunile apropiate și îndepărtate conțin heraldică. S-a executat o restaurare în 1904.
Suprafețele pereților arată ca și cum ar fi îmbrăcate în marmură policromă, dar ele au fost pictate de fapt, în acest fel, în 1911. Tot atunci s-au executat și tablouri biblice separate pe pereții navei central.
 Ferestrele aflate în partea de sus a navei centrale asigură o lumină îndestulătoare și liniștitoare. Dacă exteriorul te poartă cu gândul la începuturile creștinismului Romei, interiorul te impresionează prin eleganța unui baroc reținut. Ne-a impresionat setul de candelabre suspendate, folosite mai ales cu ocazia nunților.
Spațiile subterane ale bazilicii au fost descoperite în 1887 de către părintele Germano Sfântului Stanislaus, fost rector al Bazilicii, care a căutat mormintele martirilor Ioan și Pavel. Au fost găsite cel puțin cinci spații diferite. Acestea au constituit unul dintre cele mai bune exemple ale arhitecturii unei case romane de oameni avuți. Era o locuire vastă și frumoasă, cu fresce pompeiene, cărora cei doi frați, după convertire, le-au adăugat un lăcaș creștin și un oratoriu, unde s-au pictat simboluri evanghelice. Spațiile subterane sunt accesate din afara bisericii pe străduța îngustă și pavată cu piatră cubică, Clivus Scauri. Străduța este traversată pe deasupra  de contraforturi boltite ce sprijină latura stângă a bisericii, sprijinite de un zid vecin, tot de cărămidă
Intr-o sală, care era un spațiu de Nymphaeum, se găsește o elegantă frescă din sec.al 3-lea  ilustrând pe Persefona și alte divinități, printre Heruvimi într-o barcă (3 m x 5 m) precum  și urme ale unei alte proaspete marine și mozaicuri în arcade de fereastră. Există și teme creștine (genii înaripate, ghirlande, păsări etc.), într-un pasaj din spatele ieșirii spre Clivus Scauri. Pereții confesiunii au fost decorați cu fresce cu teme creștine (de exemplu, decapitarea Sfinților Crispus, Crispinus și Benedicta, figuri feminine și o „persoană în rugăciune“.
O piațetă, tot pietruită, păstrează o deschidere optimă către fațada bisericii și către cea a mănăstirii alăturate în partea dreaptă. Zidăria mănăstirii se ridică pe cinci etaje și are alăturată campanilla sveltă și mult mai înaltă. Campanilla are o bază paralelipipedică înaltă după care urmează șase etaje. Primul are pe latura vizibilă două fante prelungi. Al doilea etaj are două deschideri din cărămidă rotujite în partea superioară. Următoarele patru etaje au câte două deschideri despărțite de câte o colonetă albă, delicată. Pe sub faâaa mănăstirii este străpuns un gang larg de acces, închis cu un grilaj pe toată suprafața.
Piațeta complexului religios cu pereți numai din cărămidă aparentă este despărțită de Via Clivus Scauri printr-un șir de glastre mari ceramice plantate cu niște plante ce par a fi ferigi palmieri pitici. Ambientul degajă liniște și îndeamnă la reculegere.
Această biserică, minunat întreținută în exterior și elegant decorată în interior ne-a surprins în calitatea ei de moștenitoare a unui titulus. Calitățile ei artistice o detașază de izolarea în care se află într-un cartier destul de retras și de puțin populat.

ROMA -2 SAN GREGORIO MAGNO



La câțiva pași de la frumoasa absidă lombardă a basilicii minor San Giovanni e Paolo, în față cu Palatinul, se află micul grup de lăcașuri ce au acoperit locul iubit de papa Grigore cel Mare, o biserică cu trecut vechi și trei capele construite mai târziu. Legenda spune că în sec.al 6-lea viitorul papă, Grigore, și-a transformat locuința în mănăstire și biserică. In sec.al 12-lea biserica a fost reconstruită și dedicată sfântului papă.
Imagini pentru san gregorio magno roma
La început se remarcă biserica care poartă numele său și pe care a clădit-o chiar el pe amplasamentul casei natale. Aici, în acea străbună biserică, se vedea încă tronul său și piatra pe care dormea, dar și Madona în stil naiv despre care, se zice, că îi vorbea. Alături se văd reunite între chiparoși și ruine antice, capelele Sfintei Silvia, mama marelui papă, a Sfântului Andrei și a Sfintei Barba, cu masa de piatră unde Grigore, în mod zilnic, servea masa la diosprezece săraci și unde a venit într-o zi un înger. Dar toate acele mărturii ale legendei, care ar fi făcut un subiect strălucit pentru un pictor, au fost înfrumusețate în sec.al 18-lea cu picturi în linii moderne ale lui Guido și Dominiquin.
Edificiul actual a fost refăcut în secolele 17 și 18. Impozanta sa fațadă, din sec.al 17-lea se ridică în partea cea mai înaltă a unei scări late, impuse de de înclinarea terenului, într-un atrăgător peisaj roman de chiparoși și de pini umbrelă. Biserica mai apropiată în timp a fost comandată în 1633 lui G.B. Soria de cardinalul Scipione Borghese ( vulturul și dragonul blazonului său se văd deasupra arcadelor inferioare.
Imagini pentru san gregorio magno roma
In capela de la extremitatea navei din dreapta, se află altarul lui Grigore, ornate cu basoreliefuri ce redau legenda sa, o operă din sec.al 15-lea. La dreapta acelei capele, o mică celulă este dotată cu un tron antic, tron ce trece drept cel ce era ocupat de sfânt cu cincisprezece secole în urmă.
In capătul navei din stânga se află o capelă decorată cu picture din secolele 16 și 17. Ea deține pe perete o curioasă pictură a Fecioarei datând din sec.al 13-lea și, în față, un tabernacol din sec.al 15-lea. Prin atrium se ajunge la o mică piațetă din stânga bisericii. In acea piațetă se ridică trei capele minunate, reunite printr-un portic cu coloane antice. Două au fost ridicate în secal 17-lea. Absida capelei Sfintei Silvia (dreapta), cea dedicată mamei sfântului Grigore, a fost decorată de către Guido Reni (1608) cu un grup de îngeri. In capela St. Andrei (centru) pereții sunt ornați cu Flagelarea St. Andrei (1608), pictură datorată lui Domichino, dar și cu o operă a lui Guido Reni, care prezintă pe sfânt condus spre martiriu. Capela Sfintei Barba (stânga) a fost restaurată în sec.al 17-lea. O legendă susține că masa plasată în central său este cea la care sfântul Grigore oferea mâncare săracilor. OP fresco prezintă mpmentul din legend în care un înger s-a așezat la acea masă.



joi, 24 ianuarie 2019

ROMA 2 - Santa Anastasia al Palatino



Intr-o dimineață strălucitoare, asemănătoare cu toate cele petrecute la Roma, am pornit spre prima țintă a zilei. Din Piazza Venezia am ocolit Capitoliul pe la baza scării Cordonata, concepută de magnificul Michelangelo Buonarroti, am trecut prin Piazza Boarium, lăsând la dreapta vașnica și demna biserică Santa Maria in Cosmedin, cu renumita Bocca de la Verita. Am pătruns pe Via dei Cerchi, la capătul de nord-vest al enormului Circus Maximus. Acolo, lipită de poalele Palatinului am remarcat ușor fațada bisericii Sant'Anastasia, bătrână și trecută prin grija a multor papi și artiști, dar puțin căutată de turiști.
Sant'Anastasia a fost construită la sfârșitul sec.al 3-lea și începutul sec.al 4-lea, posibil de către o femeie romană numită Anastasia. Biserica a fost listată în legătură cu titulusul Anastasiae în consemnările sinodului di 499. Mai târziu, biserica a fost legată de martira cu același nume, Anastasia de Sirmium.
Minunata biserică a fost creată la picioarele colinei Palatin într-un loc plin de tradiții religioase. Aici se găsesc "Lupercale", grota unde, potrivit legendei, s-a oprit coșul cu gemenii Romulus și Remus care au fondat Roma. Pe parcursul sec.al 4-lea e.N., grota a reprezentat primul nucleu creștin timpuriu din interiorul acestei clădiri, care este prima clădire religioasă creștină care a fdst ridicată în centrul păgân al orașului.
O legendă spune că inițial lăcațul a fost dedicat cultului Anastasis (Invierea) și numai din sec.al 6-lea a fost asociat cu numele Anastasiei, o femeie martiră romană care a fost răstignită în Illyria, la 25 decembrie 304 e.N și a cărei sărbătoare a fost conectată la primul Crăciun creștin de la Roma.
Biserica a fost restaurată de mai multe ori: Papa Damas I (366-383), Papa Hilarius (461-468), Papa Ioan al VII-lea (705-707), Papa Leon III (795-816) și Papa Grigorie al IV-lea (827-844) ). Actuala biserică datează din sec.al XVI-lea, renovată de către Papa Urban VII, cel care a interzis, primul din lume, fumatul și a fost remarcat pentru grija arătată săracilor și pentru subvenționari a multor lucrări publice.
Biserica Santa Anastasia al Palatino a fost decorată cu mozaicuri în sec.al 5-lea și restaurată de ostrogotul Teodoric și de papi al sec.al 8-lea și al 9-lea. In timpul dominației bizantine de la Roma, în sec.al 6-lea a servit ca biserică oficială a reprezentanților Imperiului Roman de Răsărit, care locuiau pe Colina Palatului. Alte modificări ale aspectului construcției au fost aduse în timpul lucrărilor din sec.al 13-lea și pe timpul restaurării din sec.al 15-lea, la ordinul papei Sixt al IV-lea, care a construit o clopotniță (Campanilă).
După prăbușirea fatadei și porticului din fața lăcașului, în 1636, papa Urban al VIII-lea a ordonat crearea unei noi fațade lui Luigi Arrigucci. Prezentul aspect al bisericii aparține în întregime din secolului al 18-lea (cu excepția fațadei), deoarece a fost rearanjată între 1721 și 1722 de către Carlo Gimacchi da Malta la inițiativa cardinalului portughez Da Cunha.



In mod tradițional, biserica este legată de cultul Sfântului Ieronim, care probabil a celebrat mesa aici. Sfântul este prezentat deasupra altarului, de pictorul Domenichino. Plafonul, din 1722, cu fresca care prezintă "Martirio di Sant'Anastasia" apaeține lui Michelangelo Cerruti
Ultima restaurare, după restaurarea în timpul papalității lui Sixt IV, a avut loc în 1636, când fațada, cu ordin doric inferior și cu ordin ionic superior, a fost reconstruită în 1636, după ciclonul din 1634. Naosul a refolosit coloane antice.
Capela din dreapta are un tablou al Sfântului Ioan Botezătorul de Pier Francesco Mola, iar ultima capelă din dreapta are o frescă de scene ale vieții sfinților Carlo Borromeo și Filippo Neri executată de Lazzaro Baldi. Transeptul  din dreapta are un tablou al lui S.Toribio (1726) de Francesco Trevisani.
          Altarul înalt este decorat cu o Naștere de Lazzaro Baldi, iar sub altar se află o statuie a Sfântului Anastasie de Ercole Ferrata. Arată în mod clar influența lui Bernini de la sculptura Beata Ludovica Albertoni. Transeptul din stânga are o Madonna a Rozariului de Baldi și mormântul Cardinalului și filologului Angelo Mai, realizare a sculptorului neoclasic târziu, Giovanni Maria Benzoni. Ultima capela din stânga, realizată de Domenichino, ilustrează un sfântul Ieronim. Cealaltă capelă are o pictură Ss. Giorgio e Publio de Etienne Parrocel.
Interiorul are trei nave, un transept și absidă cu altar înalt. Tribuna absidei este bogat decorată cu marmură prețioasă. Decorurile de pictură sunt de L.Baldi. Culoarele sunt mai scurte decât naosul și au câte două capele.
Sub partea inferioară a bisericii se găsesc ruinele unei insule imperiale antice. Fatada prezintă două părți și două clopotnițe gemene. Interiorul are trei nave, iar pe tavan este descris "Martirio di Sant'Anastasia" de Michele Cerreti. Statuia sfintei, căruia îi este dedicată biserica, este situată sub altar.
Excavațiile de sub biserică au arătat că biserica a fost construită pe construcțiile adiacente Circului Maximus.
La plecare, mulțumiți că am pășit peste un titulus mai puțin cunoscut, am fost întâmpinați de un soare arzător ce încingea atroce vegetația crescută în locul fostelor gradene ale Circului Maximus. De vis-à-vis ne privea Aventinul înalt cu cupolele sale de biserici, care ne așteptau și minunata grădină botanică cu trandafiri din toată lumea. La bază se remarca și monumental lui Giuseppe Mazzini.
Pe toată lungimea circului am avut în dreapta fundamentele mărețe din cărămidă dezgoltă de ornamentații și, parcă, amenințătoare ale palatelor imperiale dispărute. Pe acea latură a Palatinului se impun cu adevărat privirilor urmele fostelor palate. Sunt covârșitoare și par indestructibile. La celălalt capăt al circului gigantic am privit, urmele asemănătoare unor turnuri, a două fortărețe nobiliare din timpul Romei Turriata. Pe vârful de corabie al Palatinului ce se afla în stânga noastră ar fi trebuit să se afle Septizonium, dar fusese ras complet, așa cum am mai amintit.
Agresați și încinși de căldură am decis să ne îndreptăm, la stânga, spre Colosseum și Arcul lui Constantin, Am urmat Via di San Gregorio, o arteră lată, cu patru benzi de circulație și stăjuită minunat de pini umbrelă mari și răcoroși. A fost trasată în 1833 de papa Gregorius al XVI-lea, împreună cu o Grădină Botanică, pe lângă mănăstirea San Bonaventura și biserica San Sebastiano al Palatino.
Ajunși în marea deschidere de la Colosseum a putut mânca de prânz la o terasă de colț de pe Via dei Fori Imperiali și reântremați am pornit spre biserica cea mai apropiată, San Pietro in Vincoli.