sâmbătă, 19 octombrie 2013

MAREȘALUL ION ANTONESCU - EROU AL ROMÂNIEI


In toate momentele grele ale istoriei unei țari a fost nevoie ca soarta să aducă bărbați adevărați, bărbați care să ia în mâini și cuget, soarta lor și a celor pe care i-au condos. Acei bărbați au scris istoria prin lupta lor. Poporul roman a avut mulți bărbați bravi care au rămas necunoscuți, alții au intrat în panteonul eroilor români, unii mai des amintiți, iar  alții uitați. Numele lor sunt întipărite pe socluri, plăci memoriale, au dat numele lor unor  străzi sau instituții. Poporul roman nu poate uita de Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Ioan Vodă cel Cumplit, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Radu Șerban, Iancu de Hunedoara, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Ferdinand I-ul etc. Aceștia au făcut multe pentru neamul românesc, unii au avut o soartă tragică, dar numele lor a rămas înscris în memoria românilor ca eroi ai unor timpuri dure, când s-au ridicat și au făcut față vremurilor, i-au inspirat și condus pe români în luptă 

împotriva dușmanilor mult mai numeroși, au învins, sau au fost învinși, dar au rămas în memoria poporului nostru ca adevărați lideri și ca exemple de urmat pentru alte vremuri grele ce au venit și vor mai veni, fie că le prevedem sau nu.
Ultimul glonț al călăului.
In istoria noastră a existat de curând o personalitate tragică și eroică, care s-a ridicat la nivelul celor mai sus menționați, dar al cărui nume nu este cu adevărat respectat, nu este înscris pe bulevarde sau străzi, nu a dat numele unor instituții sau școli, nu este amintit în cărțile de istorie ca un erou al neamului său. Nu are nici măcar un mormânt unde să i se pună o floare din când în când, nu are nimic în afară de amintirea câtorva conaționali care se încăpățânează să-l considere erou al neamului românesc.
Mareșalul și trădătorul Mihai I în vizită pe front
Fiindcă chiar asta a fost, un erou al neamului românesc, a trăit ca un erou, a luptat ca un erou și a murit ca un erou. A murit ca un erou adevărat, fără să ceară nimic în schimb, a ridicat brațul în fața plutonului de execuție și a strigat: Trăiască România!
Nu a acceptat niciodată să-și trădeze aliații, deși prevedea căderea lor
Mareșalul Ion Antonescu și Hitler
Dintre aliați, Hitler avea încrederea cea mai mare în Antonescu
deși nu și în capacitatea și dotarea armatei.
Mareșalul  Ion Antonescu primind bastonul din mâna lui Hitler

Ion Antonescu a fost un om adevărat care și-a dedicat viața și moartea României.. Adulat între anii 1940-1944, hulit în perioada comunistă, controversat în perioada post-comunistă, Mareșalul Ion Antonescu a intrat în istoria noastră ca o personalitate militară  de prim rang, care s-a evidențiat din timpul primului război mondial, ca șef de stat major al viitorului mareșal Prezan, autorul multor planuri de luptă pentru armata română care s-au concretizat în mari victorii, dar prea puțin cunoscute și recunoscute astăzi.


Când Moldova stătea sub amenințarea bandelor bolșevice care urmăreau asasinarea primului ministru Ion I. C. Brătianu și arestarea regelui Ferdinand pentru a proclama Republica Bolșevică Română, la finele anului 1917, la ședința de guvern din ajunul Crăciunului, când unii membri ai guvernului se gândeau să își dea demisia, de frica bolșevicilor ale căror sloganuri se auzeau sub ferestrele palatului din Iași, generalul Prezan a pus pe masă planul de contracarare a mișcării bolșevice. Atunci puțini au știut că acele planuri de acțiune au fost concepute de un maior din statul major al generalului Prezan, un necunoscut pe atunci, pe nume Ion Antonescu. Acele planuri, puse în aplicare, au avut drept rezultat alungarea trupelor bolșevizate ruse peste Prut, trupe trădătoare, care în unele cazuri au fost umilite, dezarmate și izgonite uneori prin luptă. Fără acea acțiune și a coeziunii armatei române ostilă, bolșevismului, unirea cu Basarabia, din 23 martie 1918, ar fi fost practic imposibilă.
In 1919, în războiul româno-ungar, condos de generalul Mărdărescu, a fost respins atacul bolșevic ungar peste Tisa și s-a trecut la contraatac. După zdrobirea ungurilor bolșevizați de la est de Tisa, s-a trecut marele râu pe la Tisza-Bo, în prezența regelui Ferdinand. Soldații români trececeau voioși podul de vase, însuflețiți de prezența suveranului și hotărâți să ocupe Budapesta. In acele momente a existat un eveniment uitat de istoriografie. Regele Ferdinand l-a observat pe Antonescu stând modest de o parte. S-a dus la el, l-a îmbrățișat și i-a pus pe piept propria decorație, ordinul Mihai Viteazul, spunându-i că acest rezultat military este datorat lui. Regele aflase că planurile contraatacului românesc de pe Tisa erau concepute tot de acest Ion Antonescu.

Timpul a trecut, iar vremurile veneau tot mai grele în Europa. Ion Antonescu a conceput un memoriu care a fost folosit la negocierile de pace de la Paris, precum și un altul destinat regelui Carol al II-lea despre dotarea precară a armatei în pragul următoarei conflagrații europene, care urma să devină un război mondial. Carol al II-lea l-a închis în mănăstirea Arnota din nordul Olteniei, dar în 1940, după raporturile teritoriale, Basarabia, nordul Bucovinei și nordul Ardealului, regele trufaș și corrupt l-a chemat pe Ion Antonescu ca singur salvator și ca om providențial. La vremuri grele, e nevoie de bărbați adevărați. Printr-un exercițiu de imaginație, se poate aprecia ce s-ar fi întâmplat dacă România ar fi avut la cârmă atunci un politician.
Din 6 septembrie 1940, după ce a forțat abdicarea lui Carol al II-lea și de când a obținut puterea în stat, au început polemicile dintre apărătorii și detractorii lui Antonescu. De la 6 septembrie 1940 și până la 23 august 1944, fiecare gest și ordin al lui a fost analizat, criticat sau lăudat, uneori cu prea multă pasiune și prea puțină logică și reflecție asupra cadrului internațional sau mobilurilor din spatele unei decizii sau alteia. Unii au susținut că deciziile mareșalului au avut ca scop și efect interesul României, iar alții că nu, dimpotrivă. Va fi nevoie de calm și de o dezbatere serioasă, atât asupra măsurilor bune, cât și asupra greșelilor strategico-politice. Dar nimeni nu a aruncat vreo umbră de îndoială asupra meritelor sale, a integrității, a respectului său privind cuvântul dat, a intrasigenței împotriva profitorilor și a corupției.
La 1 iunie 2013, s-au împlinit 67 de ani de la executarea sa. Românii ar fi trebuit să-ți amintintească că a murit ca un adevărat român care și-a făcut datoria.
Un fost deținut politic sub communism a relatat despre modul cum au fost formate pe teritoriul sovietic diviziile Tudor Vladimirescu și Horia, Cloșca și Crișan, din prizonieri români considerați suficient de îndoctrinați politic pentru a lupta alături de ruși. Chiar Ana Pauker făcea propagandă cutreierând lagărele pentru înscrierea prizonierilor români. Au fost unii care au acceptat doar pentru condiții mai bune față de cele din lagăr și pentru a se putea întoarce mai repede acasă. Pentru a testa fidelitatea acestor divizii, rușii le-au pus să lupte împotriva trupelor române de pe front. Au fost șase ofițeri din divizia Tudor Vladimirescu care au refuzat categoric, iar rușii i-au pus în fața plutonului de execuție. Cei șase ofițeri au murit strigând Trăiască România! Au fost cu adevărat eroi, dar nimeni nu i-a onorat post-mortem, sau nu le-a propagate numele. Nu am găsit încă confirmarea acestui episod și nici numele celor șase ofițeri români, dar dacă este real, exemplul este grăitor și înălțător.

Rămâne un lucru cu totul adevărat, acela că în fața plutonului de execuție, Mareșalul Ion Antonescu a strigat Trăiască România!. După prima salvă nu a murit, ci s-a ridicat într-un genuchi și le-a cerut clăilor să tragă mai bine.  In afara locului de execuție de la câteva sute de metri de închisoarea Jilava, soldații români și-au scos căștile și unii nu s-au putut abține să verse licrimi.


ARMATA ROMÂNĂ IN CAUCAZ - 1942



      Frontul de răsărit a fost de departe cea mai largă și sângeroasă scenă a celui de-al doilea război mondial, Axa, fără a socoti Japonia, a mobilizat aproximativ zece milioane de militari, dintre care două până la trei milioane au murit pe frontul de est, iar Uniunea Sovietică a mobilizat aproximativ douăsprezece milioane de oameni, din care șase până la nouă milioane au murit. Pierderile generale ale Germaniei naziste se cifrează la peste 6 milioane de morți, răniți și dispăruți (din cei peste 9 milioane pe care Germania i-a pierdut în total), iar pierderile URSS-ului la peste 20 de milioane de oameni (unii autori consideră că aici se pot socoti și victimele atrocităților comise de către Stalin contra concetățenilor săi).
Ostași români înspre Groznâi 


Vânătorii de munte au reprezentat pe toată durata Campaniei din Est trupe de elită ale infanteriei române. Cea mai cunoscută dintre acestea a fost fără îndoială Divizia 2 Munte. În timp ce marea majoritate a Armatei Române lupta alături de aliaţi în bătălia de la Stalingrad, o divizie românească era angajată în lupte feroce în Munţii Caucazului. Prin profesionalismul arătat, dar şi prin forţa de luptă, Divizia 2 Munte avea să câştige admiraţia ofiţerilor germani şi respectul sovieticilor.La 12 august 1942 este redactat ordinul Corpului 49 munte german pentru străpungerea Caucazului spre Marea Neagră. Divizia 1 Munte Germană şi Divizia 2 Munte Română vor declanşa un atac prin trecătorile Caucazului de Vest, între valea râului Laba şi Elbrus, pătrunzând pe coasta Mării Negre spre Suhumi-Poti. Dată fiind constatarea slabelor rezistenţe din zonă, în noaptea de 13/14 august a fost trimis un ordin special generalului Dumitrache prin care misiunile diviziei au fost schimbate, fiind trecută sub ordinele Corpului 40 blindat al lui von Kleist, în Caucazul de Est.
Tun anticar Bohler în stepa Kalmucă
Replierea constantă a trupelor sovietice din Caucaz l-a determinat pe Hitler să ia decizia de a muta de aici şi îndrepta Armata 4 Tancuri a lui von Hoth înspre Stalingrad, oraşul cu o puternică rezonanţă simbolică atât pentru sovietici, cât şi pentru germani, la cucerirea căruia se întrebuinţau din ce în ce mai multe forţe. Intre timp, Divizia 2 Munte s-a deplasat dinspre Amavir către Pitiagorsk, în urma blindatelor germane, într-un marş de 7 etape. La data de 20 august, unităţile Diviziei 2 Munte ajung să se grupeze în zona dintre localităţile Malka şi Baksan. Ziua următoare sunt făcute recunoaşteri pentru trecerea la ofensivă în zona Baksan-Nalcik, iar comandantul Divizionului 4 Colonelul Neacşu Victor, trecut în linia I-a în vederea acestora, este ucis. Divizia va avea de-a face în continuare cu un război de poziţii în zona râului Baksan până în luna octombrie, reuşind să ocupe un important cap de pod la sud de râu în zona cotei 910.
 Bătălia pentru Nalcik (17-28 octombrie 1942)
La 17 octombrie, Divizia 2 Munte declanşează o ofensivă puternică şi ocupă întregul sat Saiukovo. O zi mai târziu, generalul von Kleist vine personal pe înălţimile cucerite de militarii români şi îi decorează pe soldaţii Diviziei ce s-au evidenţiat în luptă, declarând: „Marea faptă de arme săvârşită de Divizia 2 Munte Română dă posibilitatea Armatei I Blindate să treacă la operaţiuni decisive”    
Vânători de munte cu o pușcă mitralieră ZB-30 în Munții Iaila
                   Planurile germane prevedeau lichidarea inamicului din zona Nalcik şi pătrunderea către Est, între izvoarele Terek-ului, ocupând localitatea Ordjonikidze, apoi cucerirea centrului petrolier Groznîi, iar în ultimă fază, executarea unui atac pe malul Mării Caspice până la Baku. Pentru prima fază a bătăliei se aveau în vedere două ipoteze de atac ale Diviziei 2 Munte: Sajukovo-Nalcik şi Baksan-Nalcik de-a lungul şoselei dintre cele două localităţi. Atacul începe în zorii zilei de 25 octombrie printr-un bombardament al escadrilelor aviaţiei germane, urmat de lovituri pregătitoare de artilerie ale tunurilor vânătorilor de munte. La ora 8 se trage o salvă de aruncătoare grele ca semnal al începerii atacului. Spre seară are loc un puternic contraatac sovietic cu rachete Katiuşa, ceea ce arată că inamicul se aşteaptă la un atac din partea forţelor aflate la nord de râu. În acest bombardament este ucis locotenentul Oltei cu şapte soldaţi care pregăteau materialele pentru trecerea Batalionului I Pionieri Munte.
Vânătorinde Munte lângă un tanc sovietic abandinat
In zilele următoare, Divizia s-a îndreaptat spre oraşul Nalcik atacând puternic trupele sovietic cu pierderi numeroase de efectiv. La data de 26 octombrie, trupele române ating periferia oraşului. Pentru ziua de 27 octombrie, misiunile Diviziei 2 Munte erau de a cuceri Nalcikul şi de a contribui la strângerea trupelor încercuite aici. 
Vânători de munte aliniați petru inspecție, aprilie 1942, în Crimeea
Artileria de sprijin va trage numai la cererea observatorilor tereştri din linia I, pentru a evita lovirea trupelor proprii. Inverşunarea luptei este descrisă astfel de jurnalul de operaţii al diviziei: „Acţiunea progresează cu destulă uşurinţă în tot sectorul diviziei, în afară de oraşul Nalcik unde sunt întâmpinate rezistenţe puternice cu cât atacatorii se apropie de centru. Fiecare casă este pusă în stare de apărare. Prin fiecare geam sau perete este scoasă ţeava unei arme. Blocurile mari şi grupele de case constituie adevărate centre de rezistenţă. Străzile sunt baricadate cu obstacole contra infanteriei şi tancurilor, obligând pătrunderea pe direcţia armelor automate şi a tunurilor anticar inamice. La fiecare încrucişare de străzi sau piaţă publică este o cazemată din beton cu posibilităţi de tragere în mai multe direcţii în lungul străzilor şi cu şanţuri adânci de comunicaţie. În grădinile caselor şi parcuri lucrări de campanie le completează pe cele de fortificaţie permanentă. Înălţimile care domină oraşul de pe malul de Sud al pârâului Nalcik, sunt împânzite de artilerie şi brandturi inamice”.
Soldați din escasdronul 2 Călări din divizia 2 Munte
Oraşul este încercuit, însă luptele continuă şi în ziua următoare. In data de 28 octombrie 1942, Corpul 3 Blindat german avea în vedere lichidarea tuturor forţelor din încercuirea de la Nalcik . Divizia 2 Munte ocupă poziţii din ce în ce mai solide la Nalcik, inclusiv în localitatea Alexandrovskaia, şi strâmtează încercuirea trupelor sovietice prin înaintarea până la Urban.
Vânători de munte pozândpebun tanc T-38
La ora 7.30, după o pregătire de artilerie de 20 de minute, trupele române primesc misiunea de a cuceri Nalcikul, de a trece valea Nalcik şi de a ocupa localitatea Casania ajungând pe râul Cerek. Faţă de pregătirea puternică de artilerie, rezistenţa inamicului este din ce în ce mai slabă, obiectivele sunt puternic lovite atât de artileria de însoţire, cât şi de tunurile de asalt, care pătrund între clădiri şi lovesc artileria apărării. Oraşul este cucerit, însă pentru fructificarea victoriei luptele continuă şi în zonele adiacente.
Vânătorul de care T-35
In ziua de 29 octombrie se primesc la comandamentul diviziei următoarele felicitări:
 - de la comandantul Armatei I Blindate, generalul Von Kleist: 
„Exprim recunoştinţa şi mulţumirile mele diviziei condusă de dumneavoastră, cu ocazia ocupării oraşului, puternic fortificat, Nalcik. Mai departe până la VICTORIA FINALĂ!”                                               
- de la comandantul Corpului 3 Blindate, generalul von Mackensen: „Calde mulţumiri dumneavoastră şi bravei dumneavoastră divizii. Sunt mândru că am condus trupe române la victorie”.         
- de la comandamentul Flotei a IV a Aeriană Richthofen: „Sincere felicitări pentru succesul de la Nalcik”
Grup de ofițeri de vânători de munte de labun batalion

Bătălia de la Nalcik s-a încheiat ca una dintre cele mai mari victorii române pe Frontul de Est. Divizia a capturat pe parcursul ei un număr de 3.079 de prizonieri, o mare cantitate de armament şi material de război. La rândul său, Divizia 2 Munte a pierdut 30 de ofiţeri, 22 de subofiţeri, 768 de soldaţi (morţi, răniţi şi dispăruţi)..
Trupe germane spre Caucaz
Trupele româno-germane au continuat înaintarea spre Groznâi
Ofensiva ce a urmat după cucerirea oraşului Nalcik se înscrie în continuare în planurile armatei germane, trupele Diviziei 2 Munte ocupând poziţii în flancul înaintării acesteia. Operaţiunile încep la data de 2 noiembrie, trupele române mărşăluind în spatele coloanelor de blindate germane pentru continuarea ofensivei către localităţile Alagir şi Ordjonikidze. Divizia 2 Munte atinge cel mai estic punct al întregii campanii din Est, ajungând la aproximativ 20 de kilometri de centrul petrolifer Groznîi. Profitând de ceaţa din zilele de 14 şi 15 noiembrie, Divizia 2 Munte îşi pregăteşte sistemul defensiv pentru iarnă. Inamicul lansează un prim atac în ziua de 16 noiembrie, când reuşeşte să pătrundă în satul Kora-Ursdon, pe care îl ocupă. 

Escadronul 2 Vânători Călări împreună cu Escadronul de Cercetaşi Călări încearcă să reocupe localitatea, dar sunt respinse. Recunoaşteri inamice au loc şi în celelalte sectoare ale diviziei, însă, din cauza ceţii dense, astfel de patrule sunt capturate. In zilele marii ofensive sovietice de la Stalingrad situaţia pe frontul Diviziei 2 Munte este una liniştită, cu excepţia unui atac din zona Grupului 4 Vânători Munte dat de Brigada 37 sovietică. În zilele de 20 şi 21 nu se înregistrează decât schimburi sporadice de focuri.
In Caucaz pe o poziție de observație
Incepând de la jumătatea lunii noiembrie, trupele române încep să se confrunte şi cu vremea nefavorabilă, îşi fac simţită prezenţa ninsorile şi îngheţul, temperaturile sunt permanent sub 0 grade Celsius. În uşoarele schimburi de focuri cu inamicul se răspunde cu mai puţine lovituri pentru economisirea muniţiilor. La 24 noiembrie, la comandamentul diviziei din Digora, are loc acordarea de decoraţii pentru ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii ce s-au distins în bătălia de la Nalcik. Comandantul Diviziei 2 Munte, generalul Ion Dumitrache, primeşte pentru faptele sale „Medalia de cavaler a Crucii de Fier”.
Vânători de munte cu mitralieră ZB-53 în munții Iaila

 Bătălia de la Stalingrad a determinat retragerea trupelor române şi germane din Caucaz
După bătălia de la Stalingrad exista permanentul pericol de a se putea realiza o pătrundere a forţelor sovietice prin spatele trupelor din Caucaz, fapt ce a determinat şi începutul retragerii armatelor germane şi române din regiune. Sfârşitul anului 1942 reprezintă pentru armata sovietică o perioadă în care sunt întrerupte atacurile, pentru organizarea forţelor, mai ales a marilor unităţi venite de peste munţi. Armata lui von Kleist şi Corpul 3 Blindat profită de ocazie şi execută o retragere a forţelor, pe o poziţie mai avantajoasă apărării. În noaptea dintre 21/ 22 decembrie, în urma primirii unui ordin, Divizia 2 Munte începe să îşi replieze dispozitivul. 

După marşuri de 30-40 km pe timp de noapte, starea armatei devine una precară, mai ales din cauza gerului şi a lipsei de cantonament, iar caii sunt extrem de slăbiţi. La 28 ianuarie, Divizia este trecută în flancul stâng al capului de pod „Kuban” şi mai târziu în peninsula „Taman” pe ţărmul Mării de Azov.
Inspre Caucaz

La luptele pentru Caucaz au luptat eroic și alte unități române
Un lucru prea puțin cunoscut, au fost și alte mari unități române care au luptat în Caucaz, cum ar fi Corpul de Cavalerie (diviziile 5, 6 și 9 Cavalerie) care care au avansat pe litoralul nordic al Mării de Azov și au pătruns în vestul Caucazului, ocupând Anapa, apoi înaintând alături de Armata 17 Germană, facilitând pătrunderea prin istumul Kerci și peninsula Taman a altor unități germane și a trei divizii române (Divizia 3 Munte, Diviziile 10 și 19 infaterie). Acestea au dus lupte grele pentru securizarea liniei, mai ales în prima parte a anului 1943, până în februarie, când au rezistat eroic asigurând culoarul de retragere din Caucaz al trupelor germane și române (Divizia 2 Munte). Dar cea care a pătruns adânc în teritoriul muntos al Caucazului alături de germani a fost eroica Divizie 2 Munte.