duminică, 10 noiembrie 2013

CEAUȘESCU ȘI ETNICII GERMANI



Republica Federală Germania plătea, printr-o operașiune secretă, bani României pentru eliberarea vizelor de plecare definitivă din ţară a saşilor din Banat şi din Transilvania. Astfel, au putut emigra peste 230.000 de etnici germani, în perioada 1962-1989. Pe acest fond s-au derulat negocieri secrete cu fosta Securitate și s-a recurs la trocuri cu spioni reținuți de ambele părți. Au existat familii care au depus cereri de emigrare o data la 2-3 ani timp de 20 de ani, fara sa li se aprobe. Sunt drame intregi ascunse de un acord pe care nici Germania si nici Romania nu l-au oficializat niciodata. "Implicarea masiva a Securitatii in activitatea de eliberare a vizelor de iesire definitiva din tara pentru cetatenii romani de etnie germana a debutat in primele luni ale anului 1962.
Legatura intre serviciile secrete ale celor doua state a fost mentinuta, initial, prin agentul de profesie, avocat Șerbanescu Crăciun și avocatul Garlepp Ewald din Stuttgart. Pentru primele persoane de etnie germană repatriate, partea germană a platit pentru fiecare 5-6.000 de marci.
Documentele arată că, în 1969, negocierile au vizat si "compensarea plecării germanilor din Romania si prin alte mijloace decat cele strict financiare". Este vorba despre conexiuni intre firme vest-germane si Combinatul Siderurgic de la Galați, care să introducă in Romania un procedeu nou de obținere a fontei. Pe langa acestea, partea romana a primit pe 7 martie 1969, fara plata, doua autoturisme Mercedes 230 (propuse spre a fi puse la dispozitia conducerii C.S.S.), doua autoturisme Ford Taunus (unul pentru Mihai Pacepa si unul pentru Gheorghe Marcu) si un BMW 2000 (care urma sa fie repartizat Serviciului VII din D.G.I.E.) 
In acelasi an, s-a decis ca sumele primite de la RFG pentru persoanele care emigreaza dupa 15 martie 1970 sa fie urmatoarele: 

  • un titrat - 11.000 de marci vest-germane (aproximativ 3.000 de dolari)
  • un student - 5.500 de marci vest-germane (aproximativ 1.506 de dolari)  
  • un tehnician - 2.900 de marci vest-germane (aproximativ 792 de dolari)
  • fara pregatire - 1.800 de marci vest-germane (aproximativ 490 de dolari)
Florian Banu, istoric de la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si unul dintre autorii volumului "Acţiunea «Recuperarea». Securitatea şi emigrarea germanilor din România (1962-1989)", a declarat ca nu Romania a initiat actiunea aceasta, asa cum s-a tot vehiculat. "Initiativa a venit din exterior. Banii nu intrau in conturi personale, nici ale lui Gheorghiu Dej, nici ale lui Nicolae Ceausescu, ci intrau in conturi ale statului roman si erau folosite pentru necesitatile economiei, in prima etapa, si ulterior pentru plata datoriei externe. Nicidecum nu se poate spune ca Ceausescu i-a vandut pe svabi si pe sasi", adeclarat Florian Banu.  In ce priveste motivele pentru care RFG a depus aceste eforturi pentru a-si readuce cetatenii in tara, printre cele mai importante sunt presiunile pe care le faceau familiile care fusesera despartite de razboi. Potrivit lui Florin Banu, acesta este si momentul in care "autoritatile din RFG au initiat demersuri pe langa toate statele est-europene care aveau minoritati germane". De partea cealaltă a baricadei, Romania a pierdut de pe urma acestei ințelegeri "in primul rand niste cetaățeni care aveau o etica a muncii deosebita. In al doilea rand, regimul de la Bucuresti suferea o lovitură, pentru ca regimul comunist proclamase oficial ca este cel mai bun posibil, ca le asigura toate conditiile cetatenilor sai, ori o emigrare masiva afecta aceasta imagine. Daca aici este asa de bine, de ce oamenii pleacă? Si atunci, firesc ca acest lucru nu era convenabil".  "Dincolo de propaganda si de nivelul evident mai ridicat de viata din RFG, existau si o serie intreaga de lucruri mai putin placute, pana te integrai in societatea germana. Nu era totul chiar atat de roz. In dosare se pastreaza si scrisori interceptate ale unora care au plecat si care le scriau rudelor, iar multi dintre ei recunosteau: este bine, dar ganditi-va de doua ori inainte de a emigra", precizează istoricul nostru.
In primul deceniu, avocatul Ewald Garlepp a fost cel care a gestionat aceasta situatie. Treptat, catre 1969-1970, se pare ca pierdut increderea germanilor si a fost inlocuit cu un alt avocat, Heinz-Gunther Husch, care a preluat acest canal pana in 1989. In realitate și avocații germani nu erau numai simpli avocați, ci lucrau cu aprobarea Ministerului de Externe german și Serviciilor secrete.  
Avocatul Heinz Hüsch a reprezentat, o perioadă mai lungă statul german în acțiunea secretă care viza repatrierea etnicilor germani (1970-1989). "Era un specialist care se ocupa de problemele sensibile. Nu doar din Romania, ci si din alte areale geografice. Germania, ca orice stat serios, avea oameni care puteau sa gestioneze niste chestiuni spinoase, cum era si aceasta, si acesti oameni faceau o adevarata naveta pe mapamond, mergand acolo unde interesele Germaniei o reclamau". In ultii ani, Hüsch avea mandat din partea cancelarului Helmut Kohl pentru a negocia cu reprezentanţii statului român repatrierea saşilor din România. Treaba lui era să folosească banii ca să cumpere libertatea pentru cât mai mulţi etnici germani din România. "Am fost un negociator secret", a mărturisit el, adăugând că nu a fost contactat niciodată direct de cei care voiau să emigreze.
In ceea ce priveste declaratia generalului de securitate Mihai Pacepa, care il cita pe Ceausescu spunand: "petrolul, evreii si germanii sunt marfurile noastre cele mai bune la export", totul este "propagandistică", sustine Florian Banu. "Generalul Pacepa in general a excelat cu afirmatii gratuite, afirmatii denigratoare la adresa Romaniei, la comanda, scrise in 1987, in contextul de atunci, cand regimul de la Bucuresti era supus unui adevarat bombardament mediatic pentru discreditarea lui totală și pregătirea evenimentelor din 1989"
Heinz Günther Hüsch s-a lăudat că : "A fost, într-adevăr, o măsură unică şi extrem de umanitară să oferi libertate oamenilor care trăiau fără libertate şi în nevoi. Ca să fiu mai drastic, i-am ajutat să se elibereze din punct de vedere politic".Hüsch a susținut că nu negocia nume, ci numere: câţi saşi pot emigra anual şi ce sume urmează să se plătească pentru aceştia. În perioada martie-decembrie 1970, de exemplu, s-a negociat plecarea a 4.000 de persoane. În următorii doi ani s-a mai discutat despre repatrierea a încă 12.000 de saşi.
La început, preţul a fost diferit, în funcţie de pregătirea persoanei repatriate, şi pornea de la 1.800 de mărci pentru cei cu studii medii, ca să ajungă până la 7.000 de mărci pentru cei cu studii superioare finalizate. Din 1988, s-a instituit un preţ unic, de 8.950 de mărci, pentru fiecare persoană repatriată, indiferent de studiile pe care le avea.

Banii obţinuţi astfel de Ceauşescu se aflau sub cea mai strictă supraveghere. Valuta ajungea într-un cont al Băncii Române de Comerţ Exterior care avea un regim special. Ceauşescu nu putea umbla la acest cont, iar sumele puteau fi extrase numai prin hotărârea Consiliului de Miniştri. Atitudine ce nu s-a mai regăsit la conducătorii României după  asasinarea lui. Documentele desecretizate au dovedit că cea mai mare parte din bani au fost folosiţi pentru plata datoriei externe a României.