marți, 29 noiembrie 2016

TERITORIUL STĂPÂNIT DE MIHAI VITEAZUL - 1600


Imagini pentru Statuia Mihai Viteazul Giurgiu

Imagini pentru Statuia Mihai Viteazul Giurgiu

Imagini pentru Statuia Mihai Viteazul Giurgiu

Imagini pentru Statuia Mihai Viteazul Giurgiu

luni, 28 noiembrie 2016

MAUSOLEUL DIN PARCUL CAROL I ȘI MORMÂNTUL OSTAȘULUI NECUNOSCUT


In 17 mai 1923, în Parcul Carol I de pe Dealul Filaretului din Bucureşti, în faţa Palatului Artelor, care găzduia Muzeul Militar, a fost inaugurat Mormântul Ostaşului Necunoscut, în prezenţa familiei regale, a membrilor guvernului, a corpurilor legiuitoare și a unui public numeros. Monumentul, operă a sculptorului Emil Wilhelm Becker, avea să devină locul naţional de pelerinaj şi de reculegere în memoria soldaţilor români care s-au jertfit pentru întregirea Neamului.  Tot atunci,  în holul de onoare al Muzeului Militar a fost aşezat, în scop memorial, un grup statuar reprezentându-l pe Regele Ferdinand I al României, iar pe pereţi au fost gravate numele ofiţerilor morţi în război.
(w380) Mormîntul
Palatul Muzeului Militar, grav afectat de incendiul din anul 1938 și de cutremurul din 1940, a fost demolat în anul 1943, iar pe locul său s-a amenajat un nou complex care urma să cuprindă: Monumentul Eroilor Neamului, Muzeul Militar şi cimitirul propriu-zis, dar în toamna anului 1944 lucrările au fost sistate.
Actualul Mausoleu din Parcul Carol, realizat în anii 1959-1963 după planurile arhitecţilor Horia Maicu şi Nicolae Cucu, a fost inaugurat la 30 decembrie 1963. Mormântul Ostaşului Necunoscut a fost atunci strămutat la Mausoleul de la Mărăşeşti unde a rămas timp de aproape trei decenii. În 1991 a fost însă readus în Parcul Carol I şi amplasat provizoriu, iar în noiembrie 2006  a avut loc ceremonia oficială a strămutării Mormântului Ostașului Necunoscut, pe locul original din 1923, pe esplanada din fața actualului Memorial al Eroilor Neamului.

CATEDRALA REINTREGIRII NEAMULUI ȘI A ÎNCORONĂRII


Naşterea României Mari impunea şi săvârşirea actului În­coronării regilor României şi, la propunerea lui Nicolae Iorga, s-a ales oraşul Alba Iulia, prima capitală, de la 1 no­iem­­brie 1600, a celor trei ţări unite sub sceptrul lui Mi­hai Viteazul.
(w400) Catedrala
Pe locul fostei biserici ctitorită de marele vo­ie­vod la Alba Iulia a fost înălţată o mare catedrală, cu sprijinul financiar al familiei regale, iar la 8 oc­­­­tombrie 1922 a avut loc sfinţirea şi primirea hramului Sfin­­ţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, în memoria pri­mului întregitor al românilor.

O săptămână mai târziu, la 15 octombrie 1922, a avut aici loc ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, în prezenţa unei mulţimi alese: Ion I.C. Brătianu, preşedintele Con­siliului de Miniştri, pre­şe­din­ţii celor două Ca­me­re şi guvernul ţării, alături de Elisabeta Regina Greciei, Maria Regina Iugos­laviei, principele moştenitor Carol şi principii Ileana şi Ni­co­lae, 40 de înalţi demnitari şi sute de invitaţi străini.
Ceremonia s-a făcut în curtea catedralei deoarece Ferdinand, care era de religie catolică, nu a dorit să fie încoronat de un membru al Bisericii Ortodoxe şi şi-a aşezat singur pe cap Coroana de Oţel, turnată din tunurile de la Plevna, după care a pus coroana de aur pe capul soţiei sale, devenită Regina Maria.
(w400) Încoronar
Încoronarea a fost aclamată de popor şi prilej de mare bucurie, iar zia­rele timpului au scris şi despre bucuria ţăranilor veniţi la Alba Iulia, fericiţi că sunt români.  Sărbătorile s-au prelungit şi la Bucureşti timp de în­că două zile, în prezenţa reprezentanţilor din mai mult de 20 de state europene, din Statele Unite ale Americii şi Japonia.
La 1 decembrie 1948, după interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, a fost organizată aici o ceremonie dedicată „reîntregirii Bisericii Ortodoxe Române”, iar numele lăcașului a fost schimbat atunci în Catedrala Reîntregirii Bisericii Ortodoxe Române.
Din 1975 lăcaşul religios serveşte drept catedrală a Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia.  Catedrala Încoronării din Alba-Iulia este considerată simbol al unitaţii naţionale a poporului român, realizata prin actul Unirii din 1 decembrie 1918, este inclusă în Lista monumentelor istorice din România.

CRUCEA DE PE CARAIMAN


Monumentul Crucea Eroilor Neamului a fost construit la inişiativa Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand I al României, între anii 1926 şi 1928, pentru a cinsti memoria eroilor căzuţi la datorie în Primul Război Mondial.
(w300) Crucea Car
Crucea a fost înălţată, cu scopul de a fi văzută de la o distanţă cât mai mare, pe Vârful Caraiman la altitudinea de 2291 m,  chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă.

Monumentul este unic în lume atât prin altitudinea amplasării, cât şi prin dimensiuni: crucea propriu-zisă are o înălțime de 28 m şi două brațe de câte 7 m fiecare.
Crucea de pe Caraiman este cel mai valoros monument istoric montan din România şi a fost desemnată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, potrivit site-ului Guinness World Record.
Regina Maria nu a avut doar ideea ridicării monumentului, dar a şi urmărit îndeaproape lucările de construcţie, finanţate şi prin donaţii de la firme particulare sau de la instituţii de stat. Întregul proiect a fost opera arhitecţilor români Georges Cristinel şi Constantin Procopiu, a doi mari ingineri care au realizat studiile de rezistenţă ale monumentului, Alfred Pilder şi Teofil Revici, dar şi ale celor care au urmărit ridicarea mnonumentului, dirigintele de şantier Nicolae Stănescu şi şeful de şantier V. Bumbulescu.
Execuţia monumentului a fost realizată de lucrătorilor de la Direcţia de Poduri din cadrul C.F.R. şi prin eforturile întregii comunităţi din Buşteni şi a unui număr mare de elevi şi studenţi mobilizaţi de Societatea Cultul Eroilor, care au contribuit benevol la transportul materialelor de construcţie. Ridicarea materialelor s-a facut cu funicularul Schiel al fabricii de hârtie, iar transportul pe platoul Bucegi, cu ajutorul cailor şi a carelor trase de boi.
Construcţia a fost finalizată în doi ani şi a fost sfiinţita în anul 1928, la 14 Septembrie de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.
Crucea,  executată din profile de oțel, a fost montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 7,5 m, în interiorul căruia se află o încăpere care a adăpostit iniţial generatorul de energie electrică care alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.  Crucea era iluminată în fiecare an în noaptea de 5 iunie, de Inălţarea Domnului, când este şi Ziua Eroilor, şi în noaptea de 15 august de Sfântă Marie Mare.
Instalaţia electrică a fost afectată de vreme, dar şi vandalizată repetat, şi cu timpul s-a renunţat la propriul generator ca sursă de iluminare şi s-a apelat la sursa cu care era dotată staţia de la Coştila.  După instalarea regimului comunist, monumentul a fost neglijat şi Crucea ameninţată chiar cu dispariţia, când  a existat intenţia de  a secţiona braţele laterale ale monumentului şi de a se monta o stea roşie în vârful coloanei metalice, sau a fost vandalizată şi murdărită cu înscrisuri sau grafitti.
(w400) Crucea car
Din anul 1991 Crucea a fost din nou iluminată, dar instalaţia electrică a fost din nou vandalizată şi în 2003, pentru repararea instalaţiei electrice au lucrat echipe de salvamontişti care au transportat pe Caraiman sute de kilograme de materiale.

Astăzi, odată cu lăsarea întunericului, Crucea de pe Caraiman este iluminată cu 300 de becuri de câte 500 W fiecare şi poate fi văzută de la zeci de km depărtare.
Există şi un nou proiect de iluminare, care îşi propune să acopere Crucea Eroilor cu o vopsea fluorescentă, iar asupra ei să fie proiectat un spot laser, iar un parteneriat recent încheiat între Consiliul Local al oraşului Buşteni şi Asociaţia Rotary Club Valea Prahovei îşi propune restaurarea completă a Monumentului Crucea Eroilor Neamului şi introducerea sa în circuitul turistic mondial.

ARCUL DE TRIUMF


În București au mai fost ridicate mai multe Arcuri de Triumf, cu existență temporară, în 1846 - în onoarea vizitei domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza, în 1877 în onoarea regelui Carol I întors de pe câmpul de luptă, în 1878 – pentru a marca victoria României în Războiul de Independenţă, în 1906 – la jubileul celor 40 ani de domnie ai regelui Carol I şi în 1918, la revenirea familiei regale române din exilul de la Iaşi.
In 1922, în contextul încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria ca suverani ai României Mari, comisia pentru organizarea serbărilor încoronării a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu pentru construi un nou Arc de Triumf, pe şoseaua Kiseleff. Arcul de Triumf, cu schelet din beton armat şi basoreliefuri exterioare realizate din ipsos, a fost în centrul serbărilor de încoronare, dar, în timp s-a degradat din cauza intemperiilor.
Prin 1932, situaţia deplorabilă a Arcului de Triumf a revenit în atenţia opiniei publice şi primăria Bucureştiului a decis înlocuirea basoreliefurilor din stuc cu unele mult mai rezistente, din piatră sau marmură de Ruşchiţa. 
(w400) Arcul de T
La subscripţia publică, lansată în 1935, de edificare a Arcului de Triumf au contribuit cu donaţii, de peste 7 milioane de lei, populaţia şi numeroase asociații şi societăți ale foştilor combatanți din Primul Război Mondial.

Un an mai târziu,  a fost construit monumentul, din granit de Deva, în stil clasic, după modelul marelui Arc de Triumf de la Paris. Arcul este un paralelipiped, cu o lungime de 11 metri, o lățime de 9,5 metri şi o înălțime de 27 de metri, iar boltă este sprijinita pe doi stâlpii cu scări interioare care duc spre terasă. Arhitectul Petre Antonescu, a cerut artiştilor pe care i-a cooptat la lucrări, Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea şi Costin Petrescu, toți nume cunoscute în perioada interbelică, să dea monumentului o notă mult mai sobră.
Pe faţada sudică, sculptorii Mac Constantinescu și Constantin Baraschi au realizat câte o reprezentare simbolică a Victoriei, iar pe faţada de nord au fost plasate alegoriile Bărbăţie de Ion Jalea, Credinţă de Constantin Baraschi, şi alte două Victorii create de Cornel Medrea şi Dimitrie Onofrei.
Ceremonia inaugurării a avut loc la 1 decembrie 1936, când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România, în prezenţa regelui Carol al II-lea, a mamei sale, regina Maria, a prinţului moţtenitor Mihai, a membrilor guvernului României şi a numeroşi invitaţi de onoare din ţară şi din străinătate.
După instalarea regimului comunist, Arcul de Triumf a fost afectat prin scoaterea de pe părţile laterale a celor două texte ale proclamațiilor regelui Ferdinand către țară, cu ocazia intrării României în războiul de întregire şi cu prilejul încoronării de la Alba Iulia din 1922, şi prin scoaterea de pe frontispici a efigiilor  regelui Ferdinand şi a reginei Maria, substituite de două mari flori de piatră. După anul 1989, florile de piatră au fost înlocuite cu două medalioane din bronz care înfăţişează chipurile regelui Ferdinand şi al reginei Maria.
(w400) Arcul de T
Astăzi, Arcul de Triumf este unul din simbolurile Bucureştiului şi o atracţie turistică importantă. În spaţiile scărilor interioare şi în sala de pe terasă este adăpostit un mic muzeu, care poate fi vizitat cu anumite ocazii speciale, cu patru expoziţii permanente: Marele Război al Reîntregirii Neamului , Heraldica Marilor Familii Boierești,  Arcul de Triumf în Imagini şi Marea Unire de la 1918.

In prezent Arcul de Triumf se afla într-un proiect de reabilitare cu fonduri europene care va fi incheiat în 2016. Elementele ornamentale vor fi refăcute, iar monumentul va fi iluminat.

luni, 21 noiembrie 2016

STATUIA MIHAI VITEAZU - BUCUREȘTI


Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, prima din România, a fost opera sculptorului francez Albert Ernest Carriere Belleuse și, la timpul respectiv, amplasamentul ei s-a realizat pe un soclu din marmură. Domnitorul primei Uniri a fost înfățișat de artistul plastic călare, poziția sa ilustrând un avânt majestuos, ținând brațul stâng ridicat în sus și strângând în palmă o secure destinată pentru luptă.
Imagini pentru Statui ecvestre Romania

Pe fiecare dintre cele patru cornișe ale soclului este plasată câte o stemă confecționată din bronz, două așezate în fața și în spatele acestuia, evidențiind simbolul heraldic al Țării Românești: vulturul; celelalte două părți laterale expun zimbrul moldovenesc și stema Transilvaniei. Statuia împlinește în 2014, 143 de ani de la ridicare (1874).
Statuia a fost adusă la București, în primele luni ale anului 1874, și montată pe locul ce-i fusese destinat. Întrucât existența statuii lui Mihai însemna, în viziunea guvernelor de la Viena și Istanbul, o manifestare de independență a României, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu a trebuit sa adopte o atitudine de tărăgănare a inaugurării monumentului, pentru a evita o posibilă încordare diplomatică în relația cu cele două imperii. Statuia a fost amplasată pe locul unde a existat biserica Sf. Sava, demolată în 1873 din rațiuni exclusiv edilitare, instituția respectivă reprezentând ultimul așezământ al vechii mănăstiri din această zonă centrală a orașului.
La puțin timp după dezvelirea statuii, momentul a fost reflectat într-o serie de creații literare, cea mai cunoscută fiind poemul ''Odă statuei lui Mihai Viteazul'' de Vasile Alecsandri, care a apărut în ''Convorbiri literare'' nr. 9 din 1 decembrie 1874.
Evenimente importante, majore din istoria României au adus monumentul în centrul atenției publice. Participarea României la Războiul pentru cucerirea Independenței de Stat în anii 1877-1878 a însemnat și scrierea unor pagini de neșters în cronica eroismului individual și colectiv, una dintre acestea fiind bătălia din 30 august 1877, când a fost cucerită reduta otomană Grivița I din complexul fortificațiilor turcești de la Plevna, reprezentând o victorie de prestigiu asupra inamicului.
Imagini pentru Statui ecvestre Mihai Viteazul


In Ordinul de zi din 5/17 septembrie 1877 dat și semnat de Carol I, după ce se sublinia contribuția remarcabilă a Regimentului 14 Dorobanți și a Batalionului 2 de Vânători, alături de trei batalioane rusești în cucerirea unui drapel și a trei tunuri de către armata română, suveranul a hotărât: "Aceste trofee ordon a se trimite în Capitala țărei și a se păstra acolo ca o veșnică dovadă a vitejiei armatei românești. Drapelul se va păstra deocamdată în Arsenal. Iar tunurile luate de la vrăjmaș, două se vor așeza de ambele părți ale statuei lui Mihai Viteazul. Umbra măreață a gloriosului domn va vedea astfel că oștenii români rămân până astăzi fii ai eroilor de la Călugăreni". La 11/23 septembrie, tunurile au fost amplasate lângă statuie, în prezența principesei Elisabeta, soția domnitorului Carol I.
Imagini pentru Statui ecvestre Mihai Viteazul

Anii care au urmat momentului 1877 s-au caracterizat prin numeroase și ample manifestări, care decurgeau din firescul mers al istoriei naționale, cu evidente raportări la trecutul nostru istoric. Astfel, în timpul ocupației germane și a aliaților lor — bulgarii și turcii — tunurile cucerite la Grivița au fost ridicate de inamic de la locul lor și, după cum scria I. G. Duca în ''Memoriile'' sale: ''Tunurile, care după 1877 fuseseră așezate lângă statuia lui Mihai Viteazul, au fost cele dintâi trimise la Constantinopol''. 
 Un autor consacrat participării României la Primul Război Mondial, Constantin Kirițescu, scria cu îndreptățită mâhnire despre acest moment: ''Până și turcii găsiră prilejul să capete o satisfacție. Au ridicat de la statuia lui Mihai Viteazul și de la Palatul Regal vechile tunuri de la Plevna și le-au trimis la Constantinopol. Poate că-și închipuiau că au smuls cu aceasta și pagina Plevnei din istoria războiului româno-turc''.
Imagine similară
Anii 1980-1985. Se vede în stânga Teatrul Național modificat de Ceaușescu

Și regina Maria, fidelă observatoare a semnificației istorice a Marii Uniri, nota în ''Însemnările'' sale zilnice, despre atmosfera de mare sărbătoare, care a domnit în București, în momentul intrării familiei regale în Capitala țării întregite în ziua de 1 Decembrie 1918, în fruntea Armatei Române: ''Orașul era în delir. Noi lipsisem doi ani, timp în care populația orașului cunoscuse ororile ocupației și ce însemna ea, iar acum ne întoarcem victorioși în ciuda nenorocirilor, revenind cu împlinirea visului de secole, visul de aur al României. Ne întorceam cu România Mare ca 'Regele și Regina tuturor românilor', este de necrezut și totuși așa este. Procesiunea noastră a înaintat până la Piața tradițională de lângă statuia lui Mihai Viteazul, unde în fiecare an de 10 Mai se desfășurau altădată parade, oprindu-ne acolo, iar toate trupele au defilat prin fața noastră. Este greu de descris încântarea frenetică a întregii populații''.

Imagine similară

Și în vara anului 1940, în lunile iunie și august, românii s-au strâns în jurul statuii lui Mihai Viteazul, protestând față de samavolnicele cotropiri teritoriale săvârșite de URSS și Ungaria horthystă, împotriva politicii de dictat și de agresiune la adresa unității noastre naționale.