duminică, 20 octombrie 2013

CEAUȘESCU FERM ȘI INSISTENT IN READUCEREA BASARABIEI LA ROMÂNIA



In multe ocazii Nicolae Ceaușescu a dat dovadă de un patriotism ferm. In problema Basarabiei nu a lăsat lucrurile să decurgă fără o opoziție permanentă a despărțirii ei de țară. Atitudinea lui a fost bine conturată și declarată deschis.

Nicolae Ceauşescu dorea nici mai mult, nici mai puţin decât anularea Pactului Ribbentrop-Molotov.


Oamenii din Basarabia nu au avut posibilitatea să ia o decizie cu privire la soarta lor. Nici în 1940, nici în 1944. Până şi în 1989, din punctul de vedere al lui Nicolae Ceauşescu era ccă revenirea Basarabiei în graniţele româneşti trebuia să se producă în mod automat pur şi simplu prin anularea Pactului Ribbentrop-Molotov. Fostul dictator al României rămâne un dictator, însă documentele dovedesc faptul că el se gândea la Basarabia şi nu era un comunist dogmatic înfeudat Moscovei, ba chiar dimpotrivă. Românii de aici au supravieţuit fără sprijin din afară – sau cu un sprijin minim
Hrusciov ar fi fost dispus să discute problema Basarabiei
dar a fost înlăturat de la putere

Cel mai spectaculos document ieşit la iveală cu referire la relaţiile dintre România şi Basarabia în perioada comunistă mi se pare a fi stenograma Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român din 13 noiembrie 1989. În ea, Nicolae Ceauşescu pune toate cărţile pe masă şi se referă direct la Basarabia ca la un teritoriu românesc ocupat de sovietici.
Nicolae Ceaușescu la Chișinău în 1875
Ceauşescu îşi începe prezentarea, referindu-se la „evenimentele” de la Chişinău din anul 1989 şi spune: „Am atras atenţia tovarăşilor că trebuie să le publicăm în presă” (deşi Ceauşescu dorea şi cerea să fie publicate la Bucureşti detalii despre evenimentele din stânga Prutului, totuşi, presa nu o făcea – semn că ceva nu funcţiona). Apoi urmează fraza-cheie a stenogramei: „Problema Basarabiei este legată de acordul cu Hitler, adică de Uniunea Sovietică şi Hitler. Anularea acestui acord, în mod inevitabil, trebuie să pună şi problema anulării tuturor acordurilor care au avut loc… inclusiv să se soluţioneze în mod corespunzător problema Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Va trebui să discutăm în Uniunea Sovietică această problemă în perioada următoare”. Ceauşescu dorea nici mai mult, nici mai puţin decât anularea Pactului Ribbentrop-Molotov şi unirea Basarabiei cu România – ce alt sens ar putea avea expresia „să se soluţioneze în mod corespunzător”?
Prin anii ’80: la o masă încărcată şedeau alături Petru Lucinschi şi Nicu Ceauşescu, fiul lui Nicolae Ceauşescu. Tineri şi frumoşi amândoi, zâmbindu-şi unul celuilalt, Nicu Ceauşescu – uşor occidental, cu helancă pe gât şi sacou, perciuni şi părul ceva mai lung în conformitate cu canoanele modei de pe atunci, Petru Lucinschi – tuns scurt, la costum cu cravată, în stilul neutru al activiştilor de prin tot blocul sovietic.

Petru Lucinschi (1993-1996 – preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova. 1996-2001 –preşedintele Republicii Moldova) şi Nicu Ceauşescu  august 1975.

                            Brejnev nu a acceptat discuții pe tema Tezaurului și a Basarabiei 
Intenţia lui Ceauşescu de a pune în discuţie chestiunea Basarabiei în termenii reunificării cu România este dincolo de orice îndoială. Cât şi ce ştia Nicolae Ceauşescu despre evenimentele de la Chişinău din cursul anului 1989? Doar arhivele secrete pot răspunde la această întrebare şi cel mai probabil peste mulţi ani de acum înainte. Ce şi cât ştiau sovieticii despre intenţiile lui Ceauşescu? Vezi răspunsul la întrebarea anterioară… Cu o mică remarcă: Gogu Rădulescu a fost suspectat şi urmărit de Securitate ca agent sovietic.
Mai avem în spaţiul public un document cert: stenograma discuţiei dintre Nicolae Ceauşescu şi Mihail Gorbaciov din 4 decembrie 1989 - la puţin mai mult de două săptămâni de la decizia lui Ceauşescu de a ridica chestiunea Basarabiei şi cu două săptămâni înainte de izbucnirea Revoluţiei române.
Gorbaciov a respins o discuție pe tema Basarabiei 
și din cauza antipatiei față de Ceaușescu
Textul acestei stenograme nu conţine nicio referire la Basarabia. Este o continuă înfruntare între Ceauşescu şi Gorbaciov pe toate temele posibile, de la cooperarea dintre partidele comuniste (aici Ceauşescu propunea un comitet de iniţiativă pentru pregătirea unei conferinţe generale din care să nu facă parte sovieticii!) până la politica internă şi pacea mondială. Asupra niciunei chestiuni nu s-a căzut de acord. Ceauşescu lansa săgeţi şi acuzaţii mascate, Gorbaciov răspundea ironic. Dar textul stenogramei nu conţine nicio referire la Basarabia – şi greu de crezut că Ceauşescu s-a abţinut asupra acestei chestiuni. Cel mai probabil, a existat un dialog pe această temă, însă doar participanţii (sau martorii, dacă ei au fost) pot confirma. Îndrăznesc să mă gândesc la posibilitatea ca violenţa revoluţiei de la Bucureşti şi execuţia lui Ceauşescu să se datoreze în mare măsură problemei basarabene…
Stenograma Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român din 13 noiembrie 1989.
In şedinţa Comitetului Politic Executiv de la 13 noiembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a propus un subiect neobişnuit dezbaterii plenului – “probleme legate de Moldova sovietică”.
Criticat tot mai des de Mihail Gorbaciov pentru faptul că nu era adept al Peres­troicii, secretarul general al PCR încerca să intimideze conducerea sovietică prin readucerea în dezbatere a Pactului Hitler-Stalin din 1939 şi statutului etnicilor români dintre Prut şi Nistru.
In cadrul discuţiei, Ceauşescu a făcut un istoric al convorbirilor sale cu li­derii de la Kremlin pe tema Basarabiei, din care reieşea că Gorbaciov era la fel de “refractar” ca şi Hruş­ciov sau Brejnev.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Vreau să ridic, în faţa Comitetului Politic Executiv, încă o problemă, care nu urmează s-o punem în Congres, nici public, deocamdată, dar faţă de care trebuie să adoptăm o poziţie mai clară. Este vorba despre probleme legate de Moldova sovie­tică.
Aţi citit cu toţii informaţiile şi ce se întâmplă acolo. Am atras atenţia tovarăşilor că trebuia să le publice în presă şi va trebui să publicăm, dar noi nu putem să nu luăm nici un fel de poziţie în această problemă, având în vedere în primul rând, că problema Basarabiei este legată de acordul cu Hitler, de acordul dintre Uniunea Sovietică şi Hitler. Anularea acestui acord, în mod inevitabil, trebuie să pună şi problema anulării tuturor acordurilor care au avut loc, inclusiv să se soluţioneze, în mod corespunzător, problema Basarabiei şi Bucovinei de Nord.
Va trebui să discutăm în Uniunea Sovietică această problemă în perioada imediat următoare.
De altfel, în timpul lui Hruşciov am mai discutat această problemă. Când ne-am întors din China, în martie 1964, ne-am întâlnit cu el. Şi, între alte probleme, legate de relaţiile cu China, am discutat şi problema Basarabiei. El nu a respins-o, dar am convenit, de altfel, să se întâlnească delegaţiile celor două partide – şi s-au întâlit -, dar au intervenit probleme cunoscute în legătură cu Hruşciov şi nu s-a făcut nimic. Asta a fost.
În 1965 în întâlnirea pe care am avut-o cu Brejnev, am discutat, de asemenea, problema aurului şi a tezaurului nostru, pe care România îl are în Uniunea Sovietică şi despre care există un decret semnat de Lenin, prin care se spune că aparţine poporului român şi că va fi restituit atunci când în România va fi pu­terea muncitorilor şi ţăranilor.
Am întrebat, sunt şi ste­no­gra­mele, dacă consideră că în Ro­mânia nu este încă puterea muncitorilor şi a ţăranilor?! Sigur, atunci a avut o poziţie favorabilă Sealeapin, care a spus că tovarăşii români au dreptate, dar trebuie să se analizeze şi să vedem cum să soluţionăm această problemă. Ceilalţi, inclusiv Brejnev au spus că aurul s-a pierdut. Pe mine nu mă interesează că s-a pierdut sau ce au făcut cu el, pentru că la un moment dat, ne-au spus că l-au luat “albii”.
● Tov. Elena Ceauşescu: Albii erau tot acolo.
● Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu mă interesează cine l-a luat.
● Tov. Elena Ceauşescu: Să ne dea de la ei.
● Tov Nicolae Ceauşescu: Pe noi nu ne interesează asta.
În primul rând că Lenin a semnat acest decret în 1921, după ce s-a terminat cu albii. Este adevărat că nu am mai reluat această discuţie.
Am vrut, la un moment dat, să discutăm această problemă şi cu Mihail Gorbaciov, dar nu au fost condiţii şi am spus s-o lăsăm ceva mai târziu. Sigur, într-o formă sau alta va trebui să reluăm şi problema Basarabiei.
Trebuie oricum să ridicăm pro­blema populaţiei din Republica Mol­dovenească, în concordanţă cu constituţia sovietică şi cu ceea ce afirmă acum ei. Trebuie să le asi­gure folosirea limbii, să le asigure, pentru că ei sunt o republică, sunt un popor. Ei însuşi (sic!) spun că sunt un popor moldovenesc. Sunt români şi nu-i lasă să folosească limba pe care o doresc ei şi, cel puţin, în prima etapă, să se asigure legături corespunzătoare între Moldova şi România.
Sigur, nu dorim acum să ridicăm, într-o formă schimbarea imediată a graniţelor, dar soluţionarea acestei probleme trebuie gândită şi trebuie s-o discutăm. Să avem în vedere, în primul rând să publicăm poziţiile care sunt, mai cu seamă că ei le pu­blică şi să avem lunile următoare o discuţie specială pe această pro­blemă.
De altfel în 1970-1975 am avut câteva discuţii cu secretarul cu pro­blemele internaţionale de atunci – Katuşev – trimis de conducere, prin care ne cereau ca noi să recu­noaştem în mod deschis, că Basarabia este a lor.
● Tov. Elena Ceauşescu: Asta nu se poate niciodată.
● Tov. Nicolae Ceauşescu: În programul partidului avem o referire generală şi am spus că nu vom putea să recunoaştem. Una este problema graniţelor, ca rezultat al forţei, dar alta este să recunoaştem că poporul moldovenesc este un popor care nu are strânse legături cu poporul ro­mân, este un nonsens. Aceasta ar fi o altă problemă. Sigur punându-se problema anulării înţelegerii cu Hitler, este evident că în mod cores­punzător intervine şi aici anularea. Noi vrem ca după Congres să avem o discuţie pe această problemă, pentru că nu se poate să acceptăm această situaţie şi felul cum ei acţionează.
Vin şi fac o plenară şi anunţă că vor să îndrepte lucrurile, ce a fost în trecut, dar de fapt adoptă măsuri mai brutale decât în trecut şi continuă să-i împiedice să-şi pună în valoare problemele lor.
Asta ar fi o altă problemă pe care am vrut s-o ridic în Comitetul Politic Executiv şi este de fapt o problemă strict internă, dar am vrut să vedem care este părerea Comitetului Politic Executiv în această problemă.
Dacă sunteţi de altă părere, vă rog spuneţi?
● Tov. Gheorghe Rădulescu: Este foarte bine cum aţi propus.
● Tov. Manea Mănescu: Asta este realitatea şi nu se poate altfel.
● Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci sun­teţi de acord?
(Toţi tovarăşii sunt de accord).
Aici nu este vorba despre existenţa unei naţionalităţi, sau a unor oameni care sunt de origine română şi se găsesc în Uniunea Sovietică, ci este vorba despre o parte a Ro­mâ­niei, care a fost cedată datorită acordului cu Hitler. Cum s-au publicat aceste acorduri în altă parte va trebui să le publicăm şi noi. S-au publicat şi în Uniunea Sovietică.
I-am spus şi lui Matei şi lui Olteanu, pentru că este legat şi de partea internaţională – i-am chemat pe amândoi pentru că, şi din punct de vedere internaţional, trebuie să lucreze împreună. Să publicăm aceste probleme, aceste acorduri, pentru că acolo se spune foarte clar că Uniunea Sovietică manifesta interes – asta este formula, în acordul semnat aparte, nu numai în acordul general, în care se pune că Uniunea manifesta interes faţă de Basarabia şi Bucovina. Este vorba de acordul dintre Molotov şi Ribbentrop şi unde se spune că Germania nu are interes şi nu are obiecţiuni faţă de acest lucru.
Un asemenea punct este şi în legătră cu Polonia, că în problema Poloniei şi Uniunea Sovietică ma­nifesta anumite interese, adică îm­părţirea Poloniei.
În realitate, de fapt, sovieticii au vrut să depăşească înţelegerea cu Hitler şi au cerut iniţial întreaga Bucovină şi Hitler s-a opus “ne-am înţeles numai atât”.
● Tov. Ion Stoian: Toate acestea sunt în stenogramele lui Hitler.
● Tov. Nicolae Ceauşescu: Este un protocol semnat de ministrul Afa­cerilor Externe de atunci al Ro­mâ­niei.
● Tov. Elena Ceauşescu: Şi ne-au luat şi Insula Şerpilor.
● Tov. Nicolae Ceauşescu: Acestea ar fi unele probleme interne ale României, pe care trebuie să le avem în vedere.
In legătură cu Raportul, în conti­nuare, este prezentată poziţia Ro­mâ­niei în problemele inter­na­ţio­na­le, în care reluăm problema distru­gerii armelor nucleare şi am introdus aici că ţările europene trebuie să realizeze un acord pentru înfăp­tui­rea până în 1995 a distrugerii ar­melor nucleare din Europa, având în vedere că folosirea lor ar duce la distrugerea întregii Europe, în cadrul măsurilor generale de distrugere a armelor nucleare.



——


1968 - ANUL UNEI POSIBILE INVADĂRI A ROMÂNIEI DE URSS ȘI ȚĂRI SOCIALISTE



Invadarea ţării noastre de către trupele Pactului de la Varşovia era programată, conform arhivelor NATO, pentru ziua de 22 noiembrie 1968. Fusesem înconjuraţi, în toamna acelui an, de peste 40 de divizii sovietice, maghiare, bulgare şi poloneze. România nu-şi mobilizează totuşi armata, pentru a se apăra. Am fost cu 
adevărat în pericol? Controversele asupra acelui moment se menţin şi azi.
Se împlinesc 45 de ani de la momentul în care, în noaptea de 20 spre 21
august 1968, se producea un fapt care a zguduit întreaga Europă, dacă nu
cumva şi lumea - Cehoslovacia invadată de trupele Pactului de la Varşovia,
în frunte cu Uniunea Sovietică. A doua zi, aproape de orele prânzului, un
alt episod al istoriei, la fel de amplu, are loc în Bucureşti. Conducătorul
statului, Nicolae Ceauşescu, rosteşte un discurs considerat, pe de-o parte,
vârful carierei sale politice, iar pe de altă parte un act de curaj prin
care România deschidea o fisură în angrenajul blocului comunist din Europa
de Est. Motiv pentru care liderul de la Bucureşti va fi apreciat, în anii
următori, de Occident.

Arhivele româneşti şi ale NATO vorbesc. Cele ruseşti încă tac.


A rămas până azi o controversă a istoriei, legată de acelaşi an 1968, anume
ţara noastră s-a aflat în pericol de-a fi invadată. Nu e român, dintre
cei care au trăit acele vremuri, care să nu-şi amintească de zilele când la
tot pasul se vorbea de război, şi mai ales că vin ruşii peste noi. Am fi
avut oare soarta Cehoslovaciei? Ceea ce se ştie cu precizie este că Pactul
de Varşovia a concentrat în jurul României, în toamna lui '68, zeci de
divizii din toate categoriile de arme. Puteam fi atacaţi din aer, de pe
uscat şi dinspre Marea Neagră. Trupe ostile erau şi la vest, şi la sud, dar
mai ales în nord şi est. Arhivele arată că invadarea României era programată
pentru ziua de 22 noiembrie 1968. Deşi părea să fie pregătită de război
împotriva României, Uniunea Sovietică n-a apăsat totuşi pe trăgaci. Dacă
documentele militare ale României şi NATO s-au deschis deja, cu privire la
acel moment, în schimb, arată istoricii români, seifurile ruseşti cu datele
anului 1968 rămân în continuare sub lacăt. Poate că tocmai la Moscova există
răspunsul la întrebarea - de ce nu ne-a atacat URSS în 1968? Teama ruşilor
faţă de reacţia Occidentului nu pare un răspuns plauzibil, aşa cum se vede
în prăfuitele dosare care au fost de curând scoase la lumină.

Ţara noastră exclusă de ruşi de la operaţiunile contra Cehoslovaciei


De multe ori s-a spus la noi, mai degrabă ca o legendă răspândită în rândul
publicului, că România a refuzat să participe la invadarea Cehoslovaciei, în
1968. Lucrurile au stat atunci în cu totul alt mod, arată profesorul
universitar Petre Otu, doctor în Istorie, preşedintele Comisiei Române de
Istorie Militară, director adjunct al Institutului de Studii Politice de
Apărare şi Istorie Militară. "România a fost exclusă de la toate pregătirile
pentru invadarea Cehoslovaciei", subliniază expertul.


Relaţii tot mai reci între Bucureşti şi Moscova


Motivul acestei situaţii este legat de faptul că Bucureştiul şi Moscova nu
mai erau pe aceeaşi lungime de undă. Relaţiile între cele două capitale se
răciseră încă de pe vremea lui Gheorghiu-Dej. Cel mai bun exemplu este al
aşa-numitului plan Valev, apărut în 1964, prin care s-ar fi dat fiecărei
ţări comuniste o anumită atribuţie, în plan economic. România se opune
categoric destinului care i se pregătise, acela de a se ocupa doar de
agricultură. Planul nu va mai fi pus în aplicare. Bucureştiul are, şi din
punct de vedere militar, o altă viziune, faţă de voinţa Moscovei, în ceea ce
priveşte reorganizarea Pactului de la Varşovia. Noi solicitam, de pildă,
principiul rotaţiei în cadrul alianţei, astfel încât statele membre să aibă
dreptul, pe rând, la comanda Pactului.


Rebelul din blocul estic


România se implică tot mai puţin, şi pe plan politic, în relaţiile cu
aliaţii din est, după 1965. Delegaţia noastră se retrage, în februarie 1968,
de la reuniunea pregătitoare a Conferinţei Comuniste Internaţionale, după
ce, în 1967, boicotasem Conferinţa Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti de
la Karlovy Vary. Ca să nu mai spunem că Bucureştiul nu semnează, în martie
1968, un tratat de cooperare între ţările socialiste, la Sofia. Românii nu
sunt invitaţi la reuniunile statelor socialiste care au loc în primăvara şi
vara lui 1968, la Dresda, Varşovia şi Bratislava.



Mica Antantă. A încercat România să iasă din Pactul de la Varşovia?


Moscova este iritată de încercarea lui Ceauşescu de-a se apropia foarte mult
de Cehoslovacia şi Iugoslavia, încât Leonid Breşnev, liderul sovietic de la
acea vreme, vorbeşte despre "cârdăşia dunăreană". Deşi pe acest plan nu e
încă nimic sigur, se pare că Ceauşescu ar fi încercat refacerea "Micii
Antante", organizaţie care existase, în perioada 1921-1938, între România,
Iugoslavia şi Cehoslovacia. Trebuie subliniat totuşi că nu există, cel puţin
până în prezent, documente care să ateste că Ceauşescu ar fi avut intenţia
să scoată România din Pactul de la Varşovia.


Vizita lui Ceauşescu la Praga, cu câteva zile înainte de ocuparea Cehoslovaciei

Este cunoscut, în schimb, că liderul de la Bucureşti face o vizită în
Cehoslovacia, între 15-17 august 1968, la câteva zile după ce la Praga se
aflase Iosip Broz Tito, conducătorul Iugoslaviei. Se mai ştie şi că
Cehoslovacia n-a vrut să se apropie de România, cel puţin până în iulie
1968, Bucureştiul fiind considerat un rebel în cadrul alianţei roşii.
Relaţiile se schimbă după aceea, astfel că România şi Cehoslovacia
reînnoiesc, cu ocazia vizitei lui Ceauşescu la Praga, Tratatul de prietenie,
colaborare şi asistenţă mutuală.


Scurgere de informaţii către România din partea unui ofiţer polonez


România este totuşi informată despre intenţiile Pactului de la Varşovia faţă
de Cehoslovacia. Nu vorbim însă de canalele oficiale de comunicare. Un
ofiţer polonez trimite informaţia autorităţilor de la Bucureşti. El dorea în
acest fel să-şi exprime recunoştinţa faţă de ţara noastră. Se ştie că în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Polonia trece prin cumplite
momente ale istoriei sale, peste 100.000 de familii din acea ţară s-au
refugiat în România. Şi familia acestui ofiţer îşi găsise liniştea pe
teritoriul nostru. Aşa se explică gestul polonezului. Atunci când se află în
vizită la Praga, Ceauşescu spune liderului Cehoslovac, Alexander Dubcek, ce
se pregăteşte împotriva ţării sale. Se pare că reacţia gazdei a fost de
neîncredere. Conform mărturiilor, la întoarcerea în Bucureşti, Ceauşescu ar
fi exclamat la adresa lui Dubcek - "nu înţelege ce i se întâmplă!".


Ţara noastră nu-şi mobilizează armata.

Se pune ]ntrebarea dac[ existat cu adevărat pericolul invaziei
Un element foarte important pe care istoricul Petre Otu îl scoate în
evidenţă este că România nu ia măsuri pentru mobilizarea Armatei în toamna
anului 1968. Singura mişcare pe care o facem atunci, din punct de vedere
strategic, este să concentrăm trei divizii în partea de est a ţării. Armata
română fusese organizată, încă din anii '50, după necesităţile Pactului de
la Varşovia. Militarii noştri erau masaţi pe trei direcţii, două în sudul
ţării şi una în sud-est. Rolul nostru era să contracarăm atacuri venite din
flancul sudic al NATO, dinspre Italia, Grecia sau Turcia, în caz de război
cu Occidentul.

 
Securitatea lăsată fără armamentul de înaltă precizie


Pare mai degrabă o legendă faptul că Securitatea ar fi continuat lupta în
munţi, după eventuala ocupare a României. Nu poţi explica altfel ceea ce
spune azi un fost ofiţer din Comandamentul de Tehnică Operativă şi
Transmisiuni din cadrul Departamentului Securităţii Statului - trupelor din
această structură li se oferă armament de mai slabă calitate, în schimbul
pistoalelor de mare precizie pe care le avuseseră până atunci, spune
locotenent-colonelul Dumitru Prichici. Asta se întâmplă cu doar câteva
săptămâni înainte ca sovieticii şi aliaţii lor să intre în Cehoslovacia. La
antrenamentele uzuale pe care le fac, ofiţerii de Securitate constată cu
stupoare că noile pistoale n-au niciun fel de precizie, ci mai degrabă
prezintă grave probleme tehnice. Interlocutorul meu recunoaşte că fuseseră
puse la punct planuri de redislocare a unităţilor de Securitate în zonele
montane, în cazul unei agresiuni externe. "Totul fusese programat în
amănunt, unităţi întregi urmau să se retragă în munţi, trupele de Securitate
făcuseră exerciţii în zonele montane", adaugă colonelul Prichici. Atunci te
poţi întreba de ce Securitatea e practic dezarmată, tocmai în momentul în
care ţara avea nevoie de fiecare soldat al său, pentru a se apăra? Un mister
încă nedezlegat până acum.


O tradiţie a României monarhice resuscitată de Ceauşescu – Gărzile Patriotice


Se produce la noi, în schimb, altă mobilizare. Sunt reînfiinţate gărzile
patriotice. Acestea nu erau totuşi "invenţia" comunismului, apărând prima
oară în perioada monarhiei, mai precis în 1940. Gărzile patriotice fuseseră
desfiinţate în 1958. Iată însă că după exact zece ani Ceauşescu reînnoadă
această tradiţie, tipică regimului "burghezo-moşieresc". Sub noua lor formă,
din 1968, gărzile patriotice se aflau sub directa subordonare a Partidului
Comunist, mai precis a Comitetului Central. Câteva mii de oameni "ai muncii"
se înrolează în aceste gărzi, primind arme. Noua structură va fi prezentată
oficial pe 23 august 1968, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Gărzile
patriotice participă la defilare. "Pericolul invaziei sovietice în România,
în anul 1968, este o idee încă discutată. Unii susţin că acest pericol a
existat. Eu nu împărtăşesc această viziune. Era puţin probabil ca, imediat
după invadarea Cehoslovaciei, Uniunea Sovietică să procedeze la fel şi în
privinţa României. Ar fi fost catastrofal pentru imaginea URSS în faţa
întregii lumi".


Primul istoric român în arhivele NATO


Specialistul recunoaşte, în schimb, că în toamna anului 1968 se strânsese un
adevărat cleşte de foc în jurul României. Arhivele noastre confirmă
dramatismul acelor momente. Mi se indică o sursă foarte importantă de
informaţii, culese de un alt istoric, Liana Radu, despre care ulterior am
aflat că nu s-ar mai afla în ţară. Este primul istoric român care pătrunde
în arhivele NATO, descoperind documente de o copleşitoare valoare în
legătură cu ce s-a întâmplat cu 45 de ani în urmă. "A reuşit acest lucru
datorită tenacităţii sale", e caracterizarea pe care profesorul Mihai
Retegan, de la Universitatea din Bucureşti, o face la adresa Lianei Radu. Cu
atât mai mult cu cât tânăra l-a avut pe profesorul Retegan drept coordonator
al lucrării ei de Doctorat, în care se regăsesc, între altele, şi datele
referitoare la cumplitul an 1968. Evidenţiez sprijinul acordat de revista
"Magazin istoric", în paginile căreia Liana Radu şi-a publicat, în 2009 şi
2010, rezultatele cercetărilor sale. "Pericolul a existat cu adevărat pentru
România, în toamna anului 1968, iar arhivele dovedesc acest lucru",
concluzionează profesorul Mihai Retegan. Voi relata, în continuare, cele mai
importante momente ale unui trecut despre care copiii noştri încă nu învaţă
la şcoală. 


22 noiembrie - ziua cea mai lungă pentru România, în 1968


Să ne întoarcem cu aproape o jumătate de secol în urmă. Mai precis în
noaptea de 21 spre 22 noiembrie 1968, când Bucureştiul primeşte o telegramă
de la Ministerul de Externe al Marii Britanii. România e anunţată de
iminenţa atacului la care va fi supusă din partea trupelor Pactului de la
Varşovia. Era precizată şi ora - patru dimineaţa. Important de spus că
ministrul de Externe de la Londra vizitase deja România, în zilele de 8 şi 9
septembrie, acelaşi an, fiind primit de Nicolae Ceauşescu. Liderul român a
fost informat în detaliu despre concentrările de trupe din apropierea
graniţelor noastre, în condiţiile în care NATO începuse deja strângerea de
informaţii referitoare la acest aspect, implicate în această operaţiune
fiind serviciile speciale franceze, britanice, daneze, olandeze şi greceşti.


Peste 40 de divizii ne-au înconjurat ţara

Moscova a mobilizat o imensă armată care înconjurase România. Numai trupele
sovietice numărau aproape 20 de divizii, dintre care trei pentru desant
aerian. La acestea se adăugau 21 de divizii asigurate de Polonia, Ungaria şi
Bulgaria. Fusese pus la punct şi atacul dinspre Marea Neagră, trei divizii
sovietice şi bulgare asigurând desantul amfibiu. Forţele terestre erau
sprijinite de 890 de avioane ruseşti şi 1.265 de aeronave ale celorlalte
trei ţări care urmau să participe la măcelărirea României

.

Prea slabi în faţa duşmanilor


Era clar că ţara noastră n-avea nicio şansă în faţa iadului care i se
pregătea. Am fi fost copleşiţi nu doar de numărul imens de soldaţi, dar mai
ales de atacul venit din mai multe direcţii, în acelaşi timp. Singura
noastră graniţă liniştită era numai cu Iugoslavia. Un document, ce-i drept
mai vechi, din 1952, al NATO, arăta că România avea o capacitate militară
insignifiantă - 260.000 de militari din diverse categorii de arme, la care
se adăugau 26.000 de grăniceri şi 30.000 de soldaţi din trupele de
Securitate. Cât priveşte dotarea cu tehnică militară, aceasta era în mare
parte de origine sovietică, rămasă la nivelul celui de-al Doilea Război
Mondial. România era tratată ca o ţară de rang inferior în planurile
strategice ale Moscovei, în cazul unui război între Est şi Vest.


Avertismentul NATO dat ruşilor


Declasificate abia după anul 2000, documentele NATO referitoare la anul 1968
arată că Alianţa Nord-Atlantică s-a poziţionat, într-o oarecare măsură, de
partea României, ţară expusă, culmea, atacului propriilor "fraţi" din Pactul
de la Varşovia. Cel mai important moment se petrece în 16 noiembrie, cu
numai şase zile înainte de atacul pe care Moscova îl pregătise împotriva
ţării noastre. Atunci se desfăşoară Reuniunea Comitetului Militar NATO, de
unde rezultă un avertisment, mai degrabă voalat, transmis URSS - "Alianţa
solicită Uniunii Sovietice, în interesul păcii mondiale, să se abţină de la
folosirea forţei şi de la amestecul în afacerile interne ale altor state. În
mod clar, orice intervenţie sovietică, directă sau indirectă, afectând
situaţia din Europa sau din Mediterana, va crea o criză internaţională cu
grave consecinţe".


Occidentul evită intervenţia armată


Se poate pune totuşi întrebarea dacă NATO ar fi intrat în război cu Uniunea
Sovietică pentru apărarea României. Răspunsul poate fi găsit în discuţiile
care s-au purtat în dimineaţa zilei de 22 noiembrie, cu ocazia unei şedinţe
de urgenţă a Comitetului Militar al alianţei occidentale, la care participă
- foarte interesant - şi un reprezentant al Franţei. Să nu uităm că această
ţară părăsise NATO încă din 1966, urmând să revină în acest cadru abia în
1995. Reuniunea are pe ordinea de zi un singur punct - "ameninţarea militară
sovietică la adresa României". Concluzia a fost că situaţia din Europa de
Est nu reprezintă un risc major pentru ţările occidentale. Ca urmare,
membrii Comitetului Militar exclud posibilitatea ca NATO să ia măsuri
războinice din cauza a ceea ce se întâmplă dincolo de "cortina de fier", iar
Consiliul Nord-Atlantic va decide, în zilele următoare, că Occidentul nu se
va angaja în acţiuni militare contra URSS, decât în situaţia în care s-ar fi
încălcat linia între Est şi Vest. Aşa se explică şi prudenţa Vestului faţă
de intervenţia militară a Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia.


Marea Britanie îşi sporeşte prezenţa militară în Mediterană


Un element care nu poate fi trecut cu vederea este modul în care a gândit
atunci Marea Britanie, guvernul de la Londra având o cu totul altă atitudine
faţă de criza din Est. Asta se vede dintr-un articol publicat cu câţiva ani
în urmă de Martin Bright în "The Observer". Englezii intră în alertă încă
din ziua de 6 septembrie 1968, obţinând informaţii despre mişcările de trupe
ale Pactului de la Varşovia. Londra ţine permanent legătura cu Bucureştiul.
Dar teama cea mai mare a britanicilor era legată nu de faptul că România ar
putea fi ocupată, ci mai ales de ceea ce s-ar fi putut întâmpla după aceea -
invadarea Iugoslaviei, considerată la acea vreme "inima strategică a
Europei". Londra face un pas neagreat atunci de NATO - consolidarea
prezenţei militare engleze în Mediterana, sub paravanul unor exerciţii.

Decizia Moscovei de-a nu ataca România - moment crucial al secolului trecut

Concluzia pe care o trage istoricul britanic Ben Pimlott este că în 1968
omenirea a trăit un moment de cotitură al secolului al XX-lea, iar asta mai
ales datorită deciziei URSS de-a nu ataca România. Specialistul crede că
această hotărâre ar putea fi considerata "mai importantă decât decizia de-a nu zdrobi
Solidaritatea din Polonia"’



Washingtonul întreabă Moscova dacă atacă România. Ruşii răspund - doar
zvonuri

Se poate spune şi altfel - Moscova a preferat "să nu dezlege câinii
războiului", după cum avertizase, pe 30 august 1968, preşedintele SUA,
Lyndon Johnson, expresie intrată în istorie. Era aceeaşi zi în care
ambasadorul URSS la Washington, Anatoli Dobrînin, este întrebat direct de
secretarul de stat Dean Rusk - "aveţi un temei în baza căruia ne-aţi putea
da asigurări că nu se intenţionează o acţiune împotriva României?". Rusul
s-a fâstâcit pe moment, fiind luat prin surprindere într-o chestiune la care
nu avea un răspuns oficial. Abia a doua zi vine clarificarea pentru
americani = Doar zvonuri!


GALERIE DE FOTOGRAFII DE PE FRONTUL DE RĂSĂRIT






Obuzier Schneider md.1917, cal.155 mm, remorcat de autotractor Skoda
in mars spre Krasnodar, august 1942.

Un tun Vickers/Resita de 75 mm langa Tohan in mai 1943. 
Teava este pictata in culori de camuflaj, 
un procedeu rar in armata romana in timpul razboiului

Un tun Rheinmetall model1936 de calibrul 37 mm langa Brasov

Un proiector langa Brasov in octombrie 1943

O baterie Rheinmetall de 37 mm in Batalia de la Odessa

Servanti ai unei baterii AA in Basarabia in 1941. 
Se observa castile Adrian model 1916 folosite de trupele din a doua lini

Regele Mihai I si gen. de armata Ion Antonescu
in timpul unei inspectii pe front, iulie 1941

Generalul Ion Antonescu, impreuna cu Mihai Antonescu (stanga) 
si ofiteri, in timpul unei slujbe religioase. 
Antonescu poarta Ordinul “Mihai Viteazul” clasa a III-a

Un Potez 633B2 din Escadrila 74 la Cotul Donului, pe 14 noiembrie 1942

IAR-80B din Grupul 6 Vanatoare pe Popesti-Leordeni in noiembrie 1943

O formatie de Bf-109G din Escadrila 53, pregatindu-se de decolare; 
se observa emblema unitatii, Mickey Mouse calare cu lancea in mana

Efecte ale unui bombardament USAAF asupra Ploiestiului

Un IAR-39 din Escadrila 17

Un tun Skoda model 1928 de 75 mm, apartinand 
Regimentului 1 Artilerie Garda, in una din garile Bucurestiului 
la intoarcerea de pe front in toamna 1941

O baterie de obuziere Skoda model 1934 de 150 mm langa Odesa

Un tun Schneider model 1936 de calibrul 105 mm, 
tractat de un camion Skoda 6STP6L, 
apartinand unui regiment de artilerie grea motorizat

Obuzier De Bange model 1878 de 120 mm, folosit in 1944.

Aruncator de grenade calibrul 60 mm in pozitie de tragere la Cotul Donului.

Ofiteri ai Batalionului 15 din Divizia 2 Munte, in 1942.

Elemente ale Diviziei 1 Blindate in apropierea Chisinaului. 
Pe mana stanga a ofiterului din masina de comandament se observa 
brasarda alba, pe care o purtau soldatii romani 
pentru a evita sa fie confundati cu sovieticii

Cavalerie romaneasca in Cernauti

Tanc R-35 din Regimentul 2 Care de Lupta

Cavalerie marsaluind spre front, in Basarabia. Se observa sabiile, 
pe care cavaleristii romani le au agatate de sa

Prizonieri sovietici escortati de soldati romani. 
Se observa brasardele albe de pe bratul stang pentru a nu fi 
confundati de germani cu inamicul.

Tarani romani intampinand trupele romane in Basarabia

Baterie de artilerie grea sovietica capturata in centrul Chinaului de 
Compania 3 Care de Lupta

Infanterie romana ataca sub fumigene

Motociclist roman in repaus. Se observa brasarda alba de pe brat, 
purtata pentru a nu fi confundat de aliatii germani cu un soldat sovietic

Tun anticar Bofors al trupelor de cavalerie. Capul de pod Taman, mai 1943.

Soldati romani tragand cu un aruncator de mine de 60 mm

Tun anticar Breda pe tarmul Marii Azov. Iunie 1942

Escadronul 1 din Grupul 52 Cercetare pe 12 mai 1942 la Dnepropetrovsk

Soldati romani in Caucaz, folosind un mijloc inedit de deplasare

Platforma antiaeriana mobila improvizata prin montarea 
a doua mitraliere cal. 7,62 mm pe un autocamion GAZ, 
de provenienta sovietica.

Mitraliere capturate de la trupele sovietice

Piese de artilerie capturate de la trupele sovietice

Catarul a fost un adevarat “camion” pentru vanatorii de munte romani 
si a dat rezultsate bune pe in conditii relief accidentat

Artilerie motorizata dintr-o baterie divizionara; piesa tractata este 
un obuzier Skoda de 150 mm model 1933

Infanterie romana avanseaza printr-un teren mlastinos. Soldatul 
din prim plan cara o pusca-mitraliera ZB 30

Soldati romani deplaseaza un tun AT Bofors model 1936 
spre o noua pozitie de tragere

Vanatori de munte in Caucaz

Cercetasi dintr-o unitate de cavalerie motorizata, pregatindu-se de masa

Soldati din Regimentul 2 Rosiori in Ungaria. 
Se poate observa marea varietate de pistoale-mitraliera folosite 
de cavaleristii romani atunci: MP 40, MP 41, PPS-41, Orita, Beretta 38A

Subunitate de cavalerie in actiune, 
probabil intr-o fotografie de propaganda

Regiment de cavalerie pregatindu-se de inspectie pe front.

Cimitir militar la Dalnik.


Covoi sub bombe


Submarin clasa CB


Convoi parasind Sevastopol


Coloana de cavalerie purtata


Asteptand un atac sovietic


Servanti romani ai unui mortier Stokes Brandt model 1931

 de 81,4 mm, in iulie 1942, langa Sevastopol

Fortul Maxim Gorki II


Sevastopolul sub bombe


Sevostopol


Generalul Avramescu, comandantul Corpului de Munte, impreuna 

cu ofiteri din statul major. Se observa caciulile turcane folosite i
n primele doua ierni de razboi


Soldati romani care iau parte la parastasul camarazilor lor cazuti


Vanatori de munte observa pozitiile sovietice, inaintea unui atac


Vanatori de munte in Crimeea in 1941. Se observa bastile specifice armei


Generalii Dragalina (stanga) si Avramescu (dreapta) la vanatoare


Generalul Avramescu, comandantul Corpului de Munte, 

trece in revista trupele. Se observa tinuta specifica a vanatorilor de munte

Generalul Avramescu si ofiteri de stat major

 langa un automobil Horch 901 in Crimeea in 1942

Soldati romani in Sevastopol


Puntea puitorului de mine NMS Dacia 

in timpul unei operatiuni pe 5 noiembrie 1942

SMR Dacia


NMS Delfinul


NMSDelfinul


Submarinul Delfinul la sosirea in tara.


Generalii Dragalina (stanga) si Avramescu (dreapta) la vanatoare


Generalul Corneliu Dragalina, comandantul Corpului 6, 

in toamna anului 1941 la Odessa.

Generalul Petre Dumitrescu (stanga) si generalul Corneliu Dragalina 

(dreapta) in Rusia in 1942

Pod peste Nistru, construit de pontonierii romani in 1941


Vanatori de munte in timpul primului asalt asupra Sevastopolului.


Tun de munte executand foc.


Cuib de pusca-mitraliera la cota 42. Sablokova, septembrie 1941.


Observatori de artilerie.


Detasamente romane forteaza Prutul.


Ostasii romani se folosesc de camile pentru transport în tinuturile desertice.



Pe campul de lupta N-E Vigoda este cazuta grupa de comanda 

a maiorului Filimon (R. 2 dorobanti). 10 octombrie 1941.

Militari din Regimentul 2 graniceri in mars la Kapalieva (est Odessa), 

18 august 1941.
Ostasi romani si germani avansand in Basarabia, iulie 1941.


Traversand un sant anticar. Octombrie 1941.


Ostasi romani in actiune. Basarabia, iulie 1941.


Pozitie de mitraliera in Muntii Iaila in iarna 1941/42.


Pionieri romani in asalt.


Baterie romaneasca de Pak 97/38 in decembrie 1943 in Crimeea. 

Se observa camuflajul special de iarna

Serbari marine la Constanta. In fundal: nava baza Constanta.


Infanteristi romani traversand Donetul. Soldatul din prim plan 

cara o pusca mitraliera ZB 30


Infaterist in uniforma de campanie din 1941


Infanterie romana si o coloana de StuG IIIE germane


Infanterie romana pe front in Ucraina


Soldati romani in apropiere de Chisinau, iulie 1941.


Grupa de infanterie inarmata cu pusti Mannlicher model 1895


Pluton de infanterie in 1941, cu o saptamana inainte de plecarea pe front. 

Unul din soldati tine o pusca mitraliera ZB-30 fara incarcator

Senilete ‘Ford rusesc de captura’ la parada, Bucuresti, 10 mai 1943.


NMS Marsuinul


Masa trupei la Cotul Donului, octombrie 1942.


Pozitie de mitraliera ZB-53. Kuban, mai 1943.


Gen. de brigada Leonard Mociulschi impreuna cu ofiteri 

si subofiteri neidentificati

Gen. de brigada Leonard Mociulschi in 1942, 

purtand Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a si Crucea de Fier clasele II si I

Militari romani cazuti in luptele pentru cucerirea Odesei, 15 octombrie 1941.


Vanatori de munte in timpul antrenamentelor.


Tunul Bofors de 102 mm al submarinului NMS Delfinul


Monitorul NMS Mihail Kogalniceanu pe Dunare


Puitorul de mine NMS Dacia in misiune


Doua vedete torpiloare romane si un submarin german la Constanta


Gen. de brigada Grigore Nicolau, comandantul Diviziei 2 Garda, 

impreuna cu ofiteri ai Regimentului 4 Graniceri

Obuzier greu Skoda model 1934, calibrul 150 mm, in pozitie de tragere.


Tun de camp Skoda model 1928, calibrul 75 mm, in mars.


Infanterie in defensiva langa Odesa, tragand cu o mitraliera ZB-53


Tancuri R-2 din Divizia 1 Blindata langa Odesa


Soldati romani tragand asupra pozitiilor sovietice cu un mortier 

Stokes Brandt de 60 mm

Tun AA romanesc pazind un pod de vase peste Nistru; de remarcat 

castile Adrian model 1916 ale servantilor

Soldati romani in Odesa


Soldati romani in timpul bataliei de la Odesa


Prizonieri sovietici escortati de soldati romani. 

Se observa brasardele albe de pe bratul stang 
pentru a nu fi confundati de germani cu inamicul.

Soldati romani in Odesa


Soldati romani traversand un curs de apa. Se observa ca au 

inca emblemele cu cifrul lui Carol II pe casti

Soldati romani pe malul marii in Odesa


Fotografie aeriana a orasului Odesa, octombrie 1941.


Gara Odesa.


Portul Odesa.


Ofiter de graniceri


Generalul Pantazi inspecteaza pozitii de artilerie pe frontul de est.


Parasutisti romani langa un avion de transport Potez 56


Garda de onoare la inmormantarea asului aviatiei de vanatoare 

cpt. av. Alexandru Serbanescu pe 19 august 1944. 
Se observa castile germane model 1938

Parasutisti defiland de 10 Mai in fata M. S. Regele Mihai I


Soldat purtand insigna de parasutist


Grup de parasutisi romani in primavara anului 1944


Pionieri romani la parada de 10 Mai (1942). 

Sunt echipati cu aruncatoare de flacari Pignone model 1937

Soldati romani traverseaza un curs de apa inotand sub protectia 
unei pusti-mitraliere ZB 30

Generalul Pantazi inspectand Escadronul 5 mecanizat 
al Diviziei 8 cavalerie in Crimeea, la 8 august 1942.

Car de lupta R-2 la parada. Se observa crucea de identificare 
aeriana model ARR de pe capota motorului.

R-2 lovit de artileria antitanc sovietica. Karpova (Odesa), 18 august 1941.

Tancuri R-35 din Regimentul 2 care de lupta se intorc de la Odessa pe ploaie. 
Octombrie 1941.

Doua tancuri R-35 tractand un tanc sovietic BT-2 capturat in Basarabia. 
Iulie 1941.

Tanc R-35 cu model de camuflaj francez.

Tancuri R-35 din Regimentul 2 care de lupta, Bucuresti, 1940.

NMS Rechinul (S1) si NMS Marsuinul (S2) in port

Echipa de recunoastere.

Ofiteri ai Regimentului 3 Graniceri ucisi in timpul luptelor de la Odesa

Regimentul 4 Graniceri aliniat pentru inspectia colonelului comandant

Regimentul 4 Graniceri in tinuta de campanie

Pluton din Regimentului 12 Rosiori in 1940. Unul din soldati are o pusca
 mitraliera ZB-30

Tun anticar Schneider în poziţie de tragere. Usatovo, 17 octombrie 1941.

Gen. de corp de armata Hugo Schwab in Crimeea

Servanti la un obuzier greu Skoda, md. 1934, calibrul 150 mm. 
Acestia poarta casti de tip Adrian, md. 1916, specifice trupelor auxiliare. 
Basarabia, iulie 1941.

Ofiteri in ispectie pe front la Sevastopol in iunie 1942

SMR Regele Carol I

10 octombrie 1941. SMR Regele Carol I se scufunda.

SRD Aurora la Constanta, 1940.

Pentru a se incalzi in timpul iernii, pe front la Stalingrad, 
soldatii au recurs la solutii foarte diverse

Gen. Constantin Pantazi, ministrul apararii, viziteaza trupele 
de pe frontul de la Stalingrad

Obuzier de munte Skoda model 1939 (D9) de 105 mm in actiune.

Tanc R-2 din Divizia 1 Blindata la Stalingrad

Tractor de artilerie sovietic Komsomolet 
capturat de trupele romane in Crimeea, 1942.

T-4 de tip Panzerkampfwagen IV Ausf H, la un atelier de reparatii 
din spatele frontului. Tancul pastreaza schema de camuflaj originala, 
provenind din materialul Diviziei 23 Panzer.

Instructia cu tancul T-38.

TACAM T-60 la parada din 10 mai 1943, in Bucuresti.

Soldati romani tragand cu o pusca mitraliera ZB in timpul luptelor 
din peninsula Taman, in vara lui 1943

Tanc sovietic T-34/76 avariat de apararea AT, folosit ca punct de 
observatie de catre soldatii romani in luptele din Peninsula Taman

Soldati romani si germani bucurandu-se de o pauza intre lupte

Cimitirul eroilor din Taman

Tun antitanc Pak 38 de 50 mm in actiune pe frontul din Kuban 
in vara anului 1943

Echipajul unui tanc R-2 impreuna cu un instructor german in iunie 1941

Prima aparitie publica a TACAM T-60, la parada de 10 mai 1943

Un T-4 (Pz IV G) la parada de 10 mai 1943. 
Era singurul supravietuitor din cele 11 cu care Divizia 1 Blindata 
plecase pe front in septembrie 1942

Comandantul si soferul unui tanc R-2 in Basarabia

Transmisionisti afectati unei unitati de cavalerie in Kuban in 1942

Ostasi in transee la Cotul Donului, octombrie 1942. Se observa 
caciula turcana, standard pentru iarna lui 1942.

Tun anticar Bohler, calibrul 47 mm, in Stepa Calmuca.

Vanatori de munte aliniati pentru inspectie in aprilie 1942, 
in Crimea. Se observa ciorapii albi regulamentari, 
numai la ofiterul din prim plan

O patrula de schiori din Batalionul 25 in iarna 1941/42

Vanatori de munte langa un tanc sovietic BT-5 abandonat.

Soldati din Escadronul 2 Vanatori Calari (din Divizia 2 Munte)

Vanatori de munte pozand pe un tanc T-38.

Vanatorul de care R-35 (transformat)

Grup de ofiteri de vanatori de munte al unuia dintre batalioane

Ofiteri de vanatori de munte langa o centrala dintr-un cort de comanda. Probabil inainte de razboi

Unitate de vanatori de munte la parada.

Avioane sovietice distruse la sol de bombardamentele Axei pe 22 iunie 1941

Vanatori de munte cu o pusca mitraliera ZB-30 in Muntii Iaila

Vanatori de munte cu o mitraliera ZB-53 in Muntii Iaila