sâmbătă, 29 iulie 2017

ABDICAREA CU PROBLEME


Imagine similară
Regele Mihai I a abdicat în schimbul tablourilor şi banilor? De ce 
s-au simţit românii trădaţi pe 30 decembrie 1947 ?

PRIMUL 1 MAI LIBER - 1946

Imagine similară
Gheorghe Gheorghiu Dej, Petru Groza şi alte persoane în tribuna din Piaţa Victoriei cu 
prilejul sărbătoririi primului 1 Mai liber (Romulus Zăroni, Gheorghe Gheorghiu Dej, Teohari
Georgescu, Petru Groza, general colonel Susaikov)

REGELE MIHAI LA TERMINAREA PARADEI DE 9 MAI 1945


Imagine similară
Ultima poza cu tribuna oficiala il arata in continuare pe Suveran salutand trupele. Aceiasi Susaikov, 
Groza si Gheorghiu-Dej apar si ei. Tribuna oficială s-a golit, semn al finalului manifestatiei.

REGELE MIHAI LA PARADA DE 9 MAI 1945


Imagini pentru Poșta Predeal
De pe scaun, Regele, incadrat de Groza (st.) si Susaikov (dr.) este atent la parada.




RUSII AU INTRAT IN BUCUREȘTI CU CAMIOANE AMERICAHNE


Imagine similară

Imagine similară
Mareșalul antonescu și regele Mihai la Chișinău - 1941
Imagini pentru Poșta Predeal
Regele Mihai între Groza (stânga) și Susaikov (dreapta), privește defilarea de 9 mai 1945
Imagine similară
Finalul manifestației. Groza, Susaikov, regele Mihai și Gheorghe Gheorghiu-Dej au părăsit tribuna oficială și salută trupele ce încheiau manifestația - 9 mai 1945
Imagine similară
Churchill, Roosvelt și Stalin
Imagine similară
Gheorghe Gheorghiu Dej, Petru Groza şi alte persoane în tribuna din Piaţa Victoriei cu 
prilejul sărbătoririi primului 1 Mai liber (Romulus Zăroni, Gheorghe Gheorghiu Dej, Teohari 
Georgescu, Petru Groza, general colonel Susaikov).
Imagine similară
Regele Mihai I a abdicat în schimbul tablourilor şi banilor? De ce s-au simţit românii
 trădaţi pe 30 decembrie 1947 ?
Imagine similară
Ion Antonescu și Hitler
Imagine similară
Regele și Petru Groza - 6 martie 1945

ADULAREA CRIMINALULUI STALIN DE COMUNIȘTII ROMÂNI


Imagini pentru Poșta Predeal

INTRAREA RUȘILOR IN BUCUREȘTI


Imagine similară
Rușinea regelui trădător care a fost de acord cu despărțirea frontului nostru din Moldova în înmțelegere cu trădătorii comuniști care serveau URSS

DEMONSTRAȚIE COMUNISTĂ FALSĂ


Imagini pentru Poșta Predeal

MAREȘALUL ANTONESCU - CUVÂNTARE


Imagini pentru Poșta Predeal

AFIȘ MILITAR 2


Imagine similară

AFIȘ MILITAR 1


Imagini pentru Poșta Predeal

CARTE POȘTALĂ MILITARĂ 9


Imagini pentru Poșta Predeal

AFIȘ MILITAR


Imagine similară

CARTE POSTALĂ MILITARĂ 8


Imagini pentru Poșta Predeal

CARTE POȘTALĂ MILITARĂ 7


Imagine similară

CARTE POSTALĂ MILITARĂ 6


Imagini pentru Poșta Predeal

CARTE POȘTALĂ MILITARĂ 5


Imagine similară

CARTE POȘTALĂ MILITARĂ 4


Imagine similară

CARTE POȘTALĂ MILITARĂ 3


Imagine similară

CARTE POȘTALĂ MILITARĂ 2


Imagine similară

CARTE POȘTALĂ MILITARĂ 1


Imagini pentru Poșta Predeal

vineri, 28 iulie 2017

CRAIOVA - LOCALUL BAROULUI DE AVOCAȚI


In ceea ce priveşte localul sunt demn de relevat peripeţiile prin care el a trecut. Baroul Dolj, înfiinţat prin legea din 1864, nu şi-a avut un local propriu al lui cum îl are azi colegiu, cu atât mai mult înainte de această lege, ştiut fiind că au existat şi pe atunci avocaţi numiţi „vechili”. Ei s-au aciuiat pe lângă instanţele de judecată cu care de fapt erau în strânsă legătură, cum era şi firesc, instanţe care în tot acest timp au ocupat mai multe localuri. Astfel, înainte de 1864, localul Tribunalelor şi al curţilor de Apel, erau în Casele lui Bibescu Ion, din str. fostă C.A. Rosetti, azi strada Griviţa Roşie. Aici mai târziu a fost Prefectura Jud. Dolj, apoi Teatrul Naţional după arderea lui în 1928, iar după mutarea Teatrului Naţional în actualul Colegiu Naţional Nicole Bălcescu, aici a fost instalat cinematograful Rio, azi cinematograful 23 August. Mai târziu, după 1864, localurile judecătoreşti au ocupat casele Calamgiu, care au devenit proprietatea apoi a Dr. Atanasescu Ion, instalându-se aici Gimnaziul real de băieţi, iar azi ocupat de 63 unitatea de Pompieri, din str. fostă Gabriel Pery, actualmente strada Oneşti. De asemenea ele au ocupat şi casele din fosta stradă D.A. Sturzda apoi Molotov, azi Karl Marx, unde şi-a avut sediul Ospătăria şcolară, azi Căminul şcoalei tehnice de maeştri. După 1868,şi până la 1889, Curţile de apel şi parte din secţiile tribunalului, s-au mutat în chiliile călugăreşti din localul fostei episcopii a Craiovei (Biserica Sft. Nicolae - Gănescu) ridicată de Biv Vel Stolnicu – Barbu Gănescu, care a fost dărâmată împreună cu chiliile ei pe la 1889, clădindu-se de către fosta Prefectură a Jud. Dolj, pe acel loc fostul Palat de Justiţie, ocupat azi de Sfatul Raional Craiova şi Sfatul Regional Oltenia. Construcţia acelui Palat a fost hotărâtă de Consiliul General al jud. Dolj, în 1884 numindu-se o comisiune pentru studierea lucrării, din care au făcut parte avocaţii: August Peşacov, care era şi Preşedintele consiliului judeţean şi Ion Pazu, care era consilier judeţean.
In proectul lucrării acestui Palat, s-a prevăzut câte o cameră pentru avocaţi, ataşată pe lângă fiecare sală, a „Paşilor pierduţi”, adică o cameră jos unde erau tribunalele şi alta sus unde erau Curţile de apel având fiecare sala sa „Paşilor pierduţi”. Până la clădirea acestui măreţ local, avocaţii neavând camere speciale amenajate pentru ei şi ca atare nici dulapuri pentru arhiva lor, au trebuit să se mulţumească cu nişte camere mici şi improprii, pe care de abia le puteau obţine de la localurile judecătoreşti. Din această cauză hârtiile şi dosarele erau păstrate prin sertarul vreunei mese, ele pierzându-se cu ocazia mutării, fie că erau păstrate de avocaţii însărcinaţi anume cu aceasta, la domiciliul lor de unde de asemenea s-au pierdut. Aşa se face că, din actuala arhivă a fostului Barou de Dolj, azi Colegiu lipsesc toate actele între 1864 – data înfiinţării legale a Baroului şi până la 1875.
In timpul cât a durat construcţia fostului Palat de Justiţie adică de la 1889-1894, instanţele judecătoreşti au fost mutate provizoriu în vechile case băneşti, unde a fost după aceia Gimnaziul Real, apoi Seminarul, din fosta stradă Sf. Dumitru apoi Grigore Prioteasa și iar Sf. Dumitru. Ele au fost dărâmate pentru degajarea actualei Mitropolii.
In acest local insuficient şi impropriu, Corpul de avocaţi a avut o mică cameră de aşteptare pentru avocaţi. Datorită acestui fapt, când Baroul avea vre-o întrunire, sau alte nevoi mai mari, Decanul trebuia să se adreseze Curţilor de apel, pentru ca să ceară o sală de şedinţă, ceea ce de altfel, astfel de cereri rămăsese tradiţie şi în fostul Palat de Justiţie, din cauza numărului mare de avocaţi din barou. Tot în acest timp, localul judecătoriei a fost mutat provizoriu în casele Puţureanu din fosta stradă St. Dumitru actualmente str. Matei Basarab No 11. După anul 1894, data când s-a terminat construcţia fostului Palat de Justiţie, toate instanţele judecătoreşti au fost mutate în el, activând până în anul 1945, când în urma ocupării de către armata sovietică a acestui Palat ocazionate de război, ele s-au mutat în fostul liceu Regina Elisabeta, actualmente ocupat de Facultatea de Agronomie până în anul 1947 când aceste instanţe s-au reîntors la sediul lor în fostul Palat de Justiţie.
In 1947, ultimul an de viaţă a fostului Barou de Dolj, se găseau înscrişi în el, 321 de avocaţi şi anume 228 av. definitivi, 32 avocaţi stagiari, un apărător şi 53 avocaţi definitivi, avocaţi stagiari şi apărători refugiaţi, începând din anul 1940 din fostele barouri Basarabia şi Bucovina. Din acest număr global de 321 persoane au fost 307 bărbaţi, şi 14 femei. 65
De asemenea este interesant de ştiut că toţi aceşti avocaţi,circa 25 % nu profesau, ei fiind înscrişi numai cu numele ţinând ca să aibă titlul de avocat şi să figureze pe tabelul avocaţilor, întrucât unii aveau venituri fie de la moşie, fie din alte ocupaţii ca profesori, pensionari, cum erau foştii magistraţi, foşti funcţionari publici, etc. Ei ţineau în acelaşi timp să beneficieze de cota legală pe care o aveau avocaţii de la sindicat, cotă pe drept cuvenită pentru munca prestată, ei fiind numai beneficiarii celorlalţi colegi care munceau şi pentru ei. Astfel se explică acest număr excesiv de mare pe care îl avea pe atunci fostul Barou de Dolj. Acesta este pe scurt istoricul fostului barou de Dolj, care a împlinit în 1948, - 84 de ani de existenţă.
            Se credea că localul colegiului de avocaţi îşi găsise ultimul său domiciliu în fostul Palat de Justiţie. Această stabilitate însă a fost de scurtă durată /patru ani/ fiindcă ceea ce s-a întâmplat cu localul fostului Barou de Dolj, s-a întâmplat şi cu localul colegiului. Intervenind alte împrejurări de forţă majoră şi în viaţa colegiului, el a fost silit să se mute din nou din localul său, de data aceasta însă definitiv, după cum se va vedea mai jos. În 1951 a luat naştere la Craiova, o a doua facultate venită prin mutare de la Iaşi şi anume Institutul de Aparate şi Maşini 79 Electrice, care neavând un local mai adecvat unei astfel de meniri, Palatul de Justiţie era singurul care corespundea scopului său, de aceea el a fost şi ocupat de acest institut. Oraşul nostru având acum 2 facultăţi, între care se număra şi Facultatea de Agronomie, s-a înfiinţat şi un rectorat care s-a stabilit tot în Palatul Justiţiei. Facultatea având o bibliotecă vastă de specialitate mai ales având nevoe de întreg Palatul Justiţiei şi deci şi de camerele ocupate de colegiu cu biblioteca lui. Din cauza acestei situaţii create, instanţele judecătoreşti şi ca atare şi Colegiul de avocaţi, în luna octombrie 1951 ele au părăsit Palatul de Justiţie. În ceea ce priveşte Colegiul avocaţilor Dolj, a fost mutat în imobilul fost al Dr. Poenaru din str. Brestei nr. 32. casă spaţioasă care se preta pentru această instituţie. În 1952 luna iulie, în vederea alegerilor de deputaţi din Marea Adunare Naţională, s-a înfiinţat Frontul Democraţiei Populare, care neavând un local propriu, Colegiul a trebuit ca să cedeze Frontului imobilul său, el mutându-se în Calea Unirii nr. 81. După o lună de zile însă, localul trebuind să fie ocupat de U.C.F.S. (Uniunea de Cultură Fizică şi Sport), colegiul a fost mutat din nou în casele din str. Severinului nr. 35, ale tov. Bărbulescu. Cum însă camerele ocupate de el, erau insuficiente pentru nevoile colegiului, biroul colectiv de asistenţă juridică Craiova, a fost nevoit să se mute în 2 cămăruţe din imobilul fostului preşedinte al Curţii de Apel Craiova, C. Poenaru, iar arhiva colegiului a fost mutată în pivniţa acestor cămăruţe, care fiind igrasioase, multe din dosare s-au deteriorat. Terminându-se alegerile de deputaţi, Frontul Democrat Popular încheindu-şi operaţiile şi imobilul Dr. Poenaru devenind iar liber, Colegiul avocaţilor şi-a reluat reşedinţa după câtva timp de peregrinare.
Dar nici în acest imobil colegiul n-a stat mult, deoarece în vederea înfiinţării cetăţii universitare, el a fost solicitat şi apoi ocupat de Institutul de Agronomie, în raza căruia cădea acest imobil. Colegiul mutându-se în 1956 din această cauză în imobilul fostului Nicu Popp din str. Mihai Viteazu nr. 11, ocupat până atunci de Procuratura Militară. În 1958, Institutul de Maşini şi Aparate Electrice, mutânduse din Craiova, instanţele judecătoreşti, deci şi Colegiul s-au înapoiat în fostul Palat de Justiţie, unde n-a apucat bine ca să se instaleze, când acest Palat a fost ocupat de sfaturile populare Regional, al Raionului Craiova şi al Oraşului Craiova, precum şi de Institutul de Proectări Regional, rămânând totuşi aripa Palatului dinspre Bdul Republicii în folosinţa Rectoratului Universitar. Aşa se face că, Colegiul avocaţilor s-a reîntors în fostul său sediu din str. Mihai Viteazu nr. 11 în care s-a găsit până după 1990 şi care mutare pare să fie definitivă. Din cauza atâtor mutări pe care le-a suferit colegiul în localuri necorespunzătoare, de multe ori pe timp ploios, multe din dosarele avocaţilor, dosare de arhivă, cărţi şi alte materiale din inventarul colegiului s-au deteriorat iar altele s-au şi pierdut.

După 1990 Baroul avocaților și-a cumpărat un local corespunzător și generos într-un bloc nou la intersecția dintre Calea București și Str. Carol I.

CRAIOVA - COLEGIU AVOCAȚI


Incă de la punerea mâinii pe puterea politică, comuniștii au avut ca un țel principal subordonarea justiției în întregul ei. La 19 ianuarie 1948, a intervenit legea nr.3 prin care au fost desfiinţate Barourile de avocaţi pe judeţe, înfiinţându-se Colegiile de avocaţi din România, la început tot pe judeţe. Această lege, a fost opera noului regim de democraţie populară, instaurat în urma înlăturării regimului burghezo-moşieresc, prin care şi barourile luaseră drumul socialist ca şi celelalte instituţiuni din ţară, Această lege, a fost opera noului regim de teroare politică numit de democraţie populară, instaurat în urma înlăturării regimului burghezo-moşieresc, prin care şi barourile au luat drumul socialist ca și celelalte instituţii din ţară.
Aceste colegii sunt conduse de un preşedinte care a luat locul decanului şi de membrii consiliului ca şi mai înainte. De asemenea fosta Uniunea a Barourilor de Avocaţi din România a devenit Uniunea Colegiilor de avocaţi din R.P.R. Prin decizia Ministerului de Justiţie nr. 2033 din 11 martie 1948, s-au fixat numărul membrilor la Colegiul de avocaţi Dolj la 100 avocaţi definitivi şi 15 avocaţi stagiari; iar prin decizia Ministerului de Justiţie din 6 mai 1948 s-a fixat numărul avocaţilor de pe lângă cele 12 judecătorii din judeţul Dolj, la 50 de avocaţi definitivi şi stagiari.
Ca rezultat al legii din 19 ianuarie 1948, Ministerul Justiţiei prin decizia din 28 ianuarie 1948 a numit la conducerea colegiului, o comisie interimară, compusă dintr-un preşedinte şi 6 membrii în 69 persoanele: Tov.av. Cornel Magheţu ca preşedinte, iar ca membrii: Popescu Nicolae (Niculcea), Popilian Nicolae, Liberman Lupu, Vlăsceanu Xenofon şi Eschenasi Marcel. Numirea lui Cornel Maghețu ca preşedinte al Colegiului s-a datorat faptului că în acel timp făcea politică social-democratică, pe care comuniștii încă o acceptau.
Av. Popescu N. Niculcea, unul din membrii Colegiului de mai sus, a fost înscris în fostul Barou Dolj, ca avocat în 1938, ca licenţiat în drept din Iaşi. El activase la formarea grupelor de partizani în sudul judeţului Dolj, în legătură cu P.C.R, iar după 1944, a făcut parte din Partidul Comunist Român. In 1945-1946 a fost ajutor de primar al oraşului Craiova. In 1948 ianuarie 19, Ministerul de Justiţie l-a numit în Comisia Interimară a Colegiului de Avocaţi Jud. Dolj, ca membru, sub prezidenţia av. Cornel Magheţu. In 1948 iunie 15, a fost numit de Ministerul Justiţiei ca preşedinte al Colegiului de avocaţi Dolj, activând în această calitate până la 1950. Mai târziu acest Popescu Niculcea a fost numit profesor la catedra de Ştiinţe – sociale = marxism la Institutul de maşini şi aparate electrice din Craiova. N-a mai făcut parte din Colegiul avocaţilor din cauză de incompatibilitate între profesiunea de avocat şi aceia de professor
In 1935 a fost înscris în Baroul Dolj, ca avocat,Vlăşceanu Xenofon, având doctoratul în drept de la Universitatea din Cluj. El avea idei comuniste, ca şi fratele său mai mic Vlăşceanu Aurel, Datorită acestui fapt se explică gestul plin de aroganță făcut cu ocazia numirii sale de către Ministerul Justiţiei ca membru în prima Comisie Interimară a Colegiului de Avocaţi Dolj, la 19 ianuarie 1948, când a demisionat în scris chiar a doua zi de la numire, pe motivul că nu poate sta „alături de preşedintele colegiului care s-a dovedit de a fi avut o atitudine anti-democratică”. A avut de asemenea o atitudine crâncenă când Mareşalul Antonescu, întrebând intelectualii dacă îi aprobă actele sale de guvernare, el a fost printre puţinii avocaţi care au răspuns „NU” categoric. Gestul său de atunci a fost mult şi viu comentat de toţi colegii şi magistraţii tribunalului.
Prin numirea în magistratură a preşedintelui Cornel Magheţu, Comisia Interimară a Colegiului descompletându-se, Ministerul Justiţiei prin decizia din 15 iunie 1948 a numit o Comisie Interimară cu următoarea compunere: Popescu N. Niculcea, ca preşedinte, Gabrielescu Valentin ca vicepreşedinte, iar ca membrii: Eschinasy Marcel, Iancu Zimel, Gh. Socoteanu şi Victor Popescu. Acestei comisiuni i-a revenit importanta sarcină de a primi înscrierile în colegiu a foştilor avocaţi din Baroul Dolj conform legii în vigoare când au fost primiţi în colegiu 95 avocaţi şi 16 stagiari. În 1950, Ministerul Justiţiei a numit o nouă comisie interimară la Colegiul de Avocaţi Dolj în persoanele: Popilian Nicolae ca preşedinte, iar ca membrii: Vlăşceanu Xenofon, Stănescu Iulian, Victor Popescu, Badea Viaşu şi Popescu Niculcea, iar în 1951, av. Victor Popescu a fost înlocuit cu av. I. Bratu. Ministerul Justiţiei prin adresa nr. 60782/952, a numit o nouă Comisie interimară la conducerea Colegiului Avocaţilor Dolj, compusă dintr-un preşedinte şi din 8 membrii în loc de 6, în persoana lui Popilian Nicolae ca preşedinte, iar ca membrii avocaţii: Bratu Ion, Colhon Octavian, Titus Constantinescu, Dumitrescu Mircea, 71 Mohoşeanu Tudor, Păunescu Gh., Spiridonescu Aurel şi Vlăşceanu Xenofon.
Popilian Nicolae, ocupase locul de consilier şi în fostul Barou de Dolj, când a fost însărcinat cu poliţia profesională al cărui director a şi fost, dovedindu-se în această direcţie un activist emerit. Ca preşedinte, a avut o activitate prodigioasă. A obligat pe avocaţi să ţină conferinţe în cadrul Societăţii pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii, depunând referatele respective. A luat dispoziţii ca să facă de securitate la colegiu, avocaţii şi salariaţii la zilele festive. A dispus ca în fiecare dimineaţă înainte de începerea proceselor să se citească la colegiu, articolul de fond al ziarului „Scânteea”. De asemenea a obligat pe avocaţi să ţină conferinţe în cadrul „Luptei pentru pace”. A instituit procesul modern. A instituit schimbul de experienţe cu alte colegii şi în mod efectiv întrecerea în muncă după sistemul socialist. a instituit diferite sisteme de învăţătură şi cursuri pentru cultura politică juridică şi culturală marxistă. De asemenea cursuri de limbă rusă cu frumoase realizări. În ceea ce priveşte latura politică extra-profesională d-sa a avut o situaţie excepţională. A fost apărătorul în procesele celebre de 72 la Consiliile de răsboi (Tribunalul Militar Craiova, a tov. GheorghiuDej, Chivu Stoica, Moghioroş, Ceauşescu şi alţii) în anul 1936. Gazeta ceferiştilor apărută cu această ocazie, a fost redactată şi administrată în casa sa din Craiova, din str. Alex. I. Cuza.
A prezidat A.P. din regiunea Oltenia, ajutând pe acei înapoiaţi din lagăre şi din spitale, instituind campaniile şi caravanele pentru frontul de apus împreună cu tov.Macavei, Roşianu ş.a. D-sa a fost numit Preşedinte al comisiei electorale pentru alegerea primelor sfaturi populare din Craiova. Ca preşedinte, a condus Colegiul de Avocaţi de la 1950- 1953, luptând ca să menţină şi colegiul la înălţimea ajunsă de fostul Barou de Dolj, lucrând pentru el cu demnitate şi sârguinţă şi reuşind în parte ca să creeze prin măsurile luate un avocat de tip nou. Prin comportarea sa în noua politică a ţării, ca luptător şi apărător al fruntaşilor comunişti în frunte cu tov. Gheorghe Gheorghiu-Dej, la Tribunalul Militar din Craiova, i s-a acordat la ieşirea sa din profesie pentru limita de vârstă (75 ani) pensia de merit.
La 1 iunie 1950, s-a realizat o transformare structurală a prefacerii în ceea ce priveşte raporturile avocaţilor între ei, care din individualiste au devenit tovărăşeşti, cât şi în ceea ce priveşte raporturile avocaţilor cu împricinaţii. Într-adevăr, la 1 iunie 1950, birourile particulare ale avocaţilor au fost desfiinţate, înfiinţându-se în locul lor birouri colective de avocaţi. Avocaţii de la această dată nu au mai avut voe să mai primească clientelă acasă, care le era dată numai prin birourile colective de către directorul lor, ei depunând muncă în colectiv. Prin această lege, Colegiile de avocaţi au fost asimilate cu organizaţiile obşteşti. În 1952, înfiinţându-se colegiile de avocaţi pe regiuni, Colegiului de avocaţi regiunea Craiova, i s-au atribuit 20 de birouri colective de avocaţi şi anume: BCAJ Craiova, Balş, Băileşti, Amaradia, Bălceşti, Baia de Aramă, Bechet, Caracal, Corabia, Cărbuneşti, Calafat, Cujmir, Filiaşi, Novaci, Pleniţa, Strehaia, Segarcea, Tg. Jiu, Tr. Severin, Vînju Mare.

Fiecare din aceste birouri colective, erau conduse de câte un director, care repartiza procesele avocaţilor. Ei erau puşi sub directa supraveghere a tov. Preşedinte al Colegiului.

joi, 27 iulie 2017

LEGIONARISM - ROMÂNIA


Imagine similară
Guvernul legionar - reculegere - mareșalul Ion Antonescu în stânga în genunuchi - 1940
Imagine similară
Imagine similară
Mareșalul Antonescu primea raport din tranșeu - 1941
Imagine similară
Reculegere - în centru Mareșalul Ion Antonescu - 1940
Imagine similară
Protocol româno -german - 1940-1941 - Regele Mihai în centru
Imagini pentru Catedrala Predeal
Spre cimitirul legionar din Predeal - 1940
Imagine similară
Noaptea de 21 spre 22 septembrie a anului 1939 s-a dovedit a fi una neagră și bine meritată pentru o bună parte a elitei Mișcăcrii Legionare. Acestia au fost executați ca represiune, fară judecată, în lagăre si pe tot cuprinsul țării, din ordinul regelui Carol al II-lea, decis să-i pedepsească pentru crimele lor, în acea zi  252 de legionari. In zorii zilei de 22 septembrie, fiecare județ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari marcanți, pe care polițiștii și jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos in stradă și i-au impuscat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile.
Elevii de scoala generala si liceu erau dusi in mod organizat sa vada cadavrele aruncate pe caldaram si pazite de jandarmi! Prigoana impotriva legionarilor a continuat cu salbaticie pana in toamna anului 1940, cand regele Mihai pămpălău a proclamat Statul National Legionar.

Pretextul acestui pogrom, care a distrus o bună parte a elitei Mișcării, a fost pedepsirea asasinării premierului Armand Calinescu in 21 septembrie 1939, la Bucuresti, de catre o echipa legionară. Acesta a fost împușcat pentru responsabilitatea sa în asasinarea prin strangulare, a lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul si liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, si a Nicadorilor si Decemvirilor, din ordinul lui Carol al II-lea. Codreanu fusese și el un asasin cu altă ocazie și scăpase de condamnare.
Armand Călinescu a fost membru in Partidul National Țăranesc si a fost ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa dreaptă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne. In 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de munca silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdașie cu șeful unei puteri străine”. Lui Armand Călinescu i s-a atribuit responsabilitatea comenzii asasinarii necesare a liderilor legionarilor arestati, inclusiv a lui Codreanu, în 30 noiembrie 1938. In decembrie același an, a fost membru fondator al partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea l-a numit Prim Ministru al Romaniei. A fost pedepsit pentru crimele sale de echipa legionară de asasini denumita “Răzbunătorii“, condusă de Miti Dumitrescu.
După așa zisa pedepsire a lui Armand Călinescu, “Razbunatorii” au intrat în cladirea Radioului, au intrat în direct, anunțând “pieirea tiranului”. Apoi s-au predat Poliției, fiind omorați a doua zi chiar în locul atacului.asupra lui Armand Călinescu Legionarii au socotit acea zi drept Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii

In 1940, când Mișcarea Legionară a venit la guvernare, ziua de 22 Septembrie a fost proclamată Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii iar cei peste 80 de fruntași legionari asasinați în lagarele de concentrare de la Vaslui, Miercurea Ciuc și Ramnicu Sarat au fost dezgropați din cimitirele lagărelor și înhumați cum nu trebuia creștinește în cimitirul Mănăstirii Predeal, în cadrul unei mari solemnități la care au participat Fabricius, Ministrul Germaniei, si Ghigi, Ministrul Italiei.

In cimitirul Mănăstirii “Sf. Nicolae” din Predeal odihnesc rămășițele oribilei elite legionare, între care Gheorghe Clime, Alexandru Cantacuzino, Nicolae Totu, Alexandru Christian-Tell, Gheorghe Furdui , Banica Dobre, Mihail Polihroniade, Paul Craja, Gheorghe Istrate, Ion Banea, Iordache Nicoara, Ion Belgea, Victor Gărniceanu, ca și cenușa celor incinerați de autoritatile asasine la crematoriul din Capitala: Vasile Christescu, Nicoleta Nicolescu, Victor Dragomirescu, grupul Nadoleanu si grupul Miti Dumitrescu.După instaurarea comunismului, cimitirul legionar de la Predeal a fost profanat pe drept de noile autorități atee, troitele ridicate în memoria lor distruse, crucile arse și pângărite.

 

Păcat că acum nu cunosc mai multe despre această asociație de derbedei.



Imagine similară
Și aceștia au sfârșit prin pușcăriile comuniste
Imagini pentru Catedrala Predeal
Unii au scăpat și comemorează pe ucigași și pe trădătorii care nu s-au
aflat pe fronturile românești
Imagini pentru Catedrala Predeal
Tot comemorare de legionari în cimitirul de la Predeal

          Legionarii au presat abdicarea regelui și atașarea generalulii Ion Antonescu la mișcarea lor, în calitate de conducător al statului. Generalul nu era un om care să accepte puterea, sau alăturarea unui egal. Actul constituțional semnat pe 14 septembrie 1940 de el si de rege îl stânjenea și împotriva acestui act va atenta nu numai o data, desconsiderându-l și încâlcindu-l de mai multe ori. În intimitatea lui Ion Antonescu a rămas fidel democrațiilor occidentale și a cautat fără succes să se acomodeze condițiilor create de acceptarea colaborării cu forțele Axei. El era un militar ferm și hotărât. Era omul care nu accepta concurenta, nu suporta să împartă puterea cu cei care-l ajutaseră să vină la putere în septembrie 1940. Oricare ar fi fost aceștia.
               Coabitarea dintre Ion Antonescu și Horia Sima a slăbit treptat, pe măsură ce legionarii deveneau tot mai impertinenți, agresivi, hrăpăreți și înclinați spre crime politice.
Simțind intențiile agresive și pregătirile armate ale legionarilor, organizați pe "cuiburi", generalul a făcut o călătorie politică în Germania și a obținut acordul lui Hitler pentru anihilarea Mișcării Legionare. Hitler avea nevoie de o Românie liniștită în vederea intențiilor sale de expnsiune spre răsărit.
                  Acțiunea legionară de masă a fost pregătită pentru ziua e 21 ianuarie 1941, dar ăn aceeași zi generalul a trecut la contraatac ferm. A dispus înlocuirea tuturor prefectilor si chestorilor legionari, concomitent cu eliberarea din functie a prefectului Capitalei, Radu Mironovici, care asigura ordinea publică, și a lui Alexandru Ghica, seful Directiei generale a Politiei. Antonescu a dat un ordin general ca armata sa ocupe toate instituțiile publice punând în fruntea lor ofițeri, dintre coloneii cei mai în vârstă. In acest fel, normativul legal al numirilor în înaltele funcții ale statului a fost ignorat, luând prin surprindere pe legionari. Noii numiți nu au fost desemnați prin vreun decret semnat de conducătorul statului, decret care să fi fost publicat în prealabil în Monitorul Oficial. Ofițerii care se prezentau la prefecturi si chesturi nu dispuneau decât de ordine verbale, emanate de la garnizoanele militare locale. Singura lor justificare era forța de care dispuneau, întrucât veneau însoțiți de un pluton, o companie sau chiar de un regiment, după necesitățile locului și momentului. In plus, pretenția lor de a li se ceda locul se baza exclusiv pe amenințarea că vor trage în caz de nesupunere.
             Prefecții și chestorii fuseseră convocați primii la București chiar de către general, ceilalți la inspectoratele generale respective încă din 19 ianuarie, iar dispozițiile de convocare a lor au fost strict secrete ale lui Antonescu, de ele nefiind înștiințat nici Horia Sima, nici vreun alt ministru legionar. Prefecții fuseseră chemați la București pentru a se discuta importante „chestiuni economice”, iar chestorii la „reuniuni curente de informare si consfătuire”. Subalternii lor, care se aflau în clădirile vizate de armata, au opus o fireasca rezistenta unităților militare înarmate. Celor asediați li se alaturasera peste tot numeroase grupuri spontane de săteni și orășeni care fraternizau cu ei. Aceasta rezistenta inițiala a fost considerata un al doilea act de rebeliune de catre generalul Antonescu, după protestul de la demiterea ministrului Petrovicescu. Incidentele armate au fost putin numeroase întrucât, în cele mai multe locuri, armata, în special soldații și ofițerii tineri, simpatiza pe legionari și s-au evitat vărsările de sânge. Mai ales ca, spre cinstea lor, generalii de armata Coroama, Dragalina, Avramescu, Leventi, Atanasiu și Popescu, de la Corpurile de armata IV, VI, VII si III, precum si cei de la Timișoara, au fraternizat cu legionarii din instituțiile ce urmau să fie asediate.
         Ion Antonescu, militar precaut, a dispus consemnarea regimentelor în cazarmi, pâna când se va limpezi pozitia armatei germane. Aceasta limpezire nu a întârziat. Pe de o parte, încă din 14 ianuarie, când Antonescu se întâlnise cu Hitler, primise de la acesta acceptul de a lua măsuri „pentru restabilirea ordinii interne, adică de a stârpi anarhia legionare”. Pe de altă parte, informațiile lui Fabricius erau total defavorabile Mișcăii Legionare și-l recomandau pe Antonescu ca garantul liniștii, a stabilității de care Reichul german avea nevoie în România, plină de petrol, în perspectiva apropiatei campanii împotriva URSS. Astfel că, în dimineața zilei de 23 ianuarie, ministrul german Neubacher l-a înștiinșat pe comandantul Horia Sima că Hitler îi somează pur și simplu pe legionari să înceteze orice rezistență. 
        Generalul Antonescu a fost de acord să făgăduiasca că, dacă rezistența legionară va înceta imediat, nici un legionar nu va fi urmărit și Mișcarea Legionară nu va fi trasă la răspundere. In fața acestui adevarat ultimatum, Horia Sima a redactat împreună cu Neubacher ordinul de încetare a oricărei lupte și de părăsire a localurilor asediate de armată. De fapt, trupele germane erau autorizate să facă uz de arme. Ultimul comunicat dat de Hitler echivala cu un act de ocupație. Ofițerii germani chiar au intervenit pe 24 ianuarie la Timișoara, Arad, Deva, Sibiu, Tulcea, somând pe legionarii care erau deținătorii legali ai administrației să părăsească și să predea clădirile. 


    După încercările nereușite ale legionarilor, zone întregi, ca de pilda cea dintre Palatul telefoanelor si Posta veche, de pe Calea Victoriei, au fost mitraliate, victimele, morți și răniți (între 300 si 800), provenind, în imensa lor majoritate, dintre curioșii din populația civilă care veniseră să urmărească desfășurarea evenimentelor. Nici termenul acordat pentru evacuarea instituțiilor și sediilor nu a fost respectat. Antonescu se declanșa cu o duritate care nu făcea decât să confirme pronosticurile cele mai sumbre lansate de cei care îl cunoșteau pe fermul general Antonescu. Pentru a demonstra cu încă un fapt atitudinea dezlănțuită a generalului, se amintește că Regele Mihai, aflat până atunci la Sinaia și pornind spre Capitală ca sa reinstituie ordinea prevazută în actul constitutional de la 14 septembrie 1940, a fost împiedicat cu forța de a veni la București de către Rioșanu, însoțit de un grup de ostași.
După restabilirea liniștii a urmat un val de sute si mii de arestări, mai ales din rândul tinerilor elevi si studenți inconștienți politic, supuși unor anchete dure. Au fost respinse intervențiile de reconciliere făcute de personalități legionare ori de simpatizanți legionari, profesori universitari cu mare audiență în opinia publică. Legionarii care se știau vizați de agenții serviciului lui Eugen Cristescu au ales exilul, cu tot ce însemna acesta, într-o Germanie care îl ajutase pe Antonescu. Sentințele, dintre care unele capitale, au fost aduse neîntârziat la îndeplinire. In aceste împrejurări a fost împuscat si colonelul Zăvoianu, Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul. Apoi, s-a decis trimiterea pe front în scopul unei ipotetice reabilitări, în linia I și în misiuni de sacrificiu, a unui număr de deținuți legionari încadrați mai întâi în batalioanele de la Sărata, alături de delincvenți periculoși de drept comun. Jertfele au fost numeroase.