luni, 8 aprilie 2013

ROMA - BIBLIOTECA LUI ASINIUS POLLIO XXXX


Biblioteca lui Asinius Pollio (Bibliotheca Asini Pollionis), a fost construită în anul 38 e.A, devenind prima bibliotecă publică din Roma.
Gaius Asinius Pollio (Asinius Pollion) (76 e.A.-4 e.N.) a fost un om politic și militar de la sfârșitul Republicii și din timpul domniei lui Augustus, orator, istoric și poet, membru al ginții plebeiene a Asinii-lor. A fost prieten al poetului Catullus. Istoricul Velleius Parteculus l-a așezat între spiritele cele mai distinse al epocii sale. Valerius Maximus l-a citat drept un frumos exemplu al unei bătrâneți robuste.
Proiectul lui Caesar de a înfiinţa o Bibliotecă a Romei, a fost reluat de către Asinius Pollio (proiect care încolțise în mintea lui Caesar după exemplul Bibliotecii din Alexandria, la a cărei incendiere participaseră trupele sale). Asinius Pollio a folosit prada acumulată cu ocazia victoriei lui asupra parților pentru a restaura Atrium Libertatis, de la templul Libertății de pe colina Aventin, templu care adăpostea odinioară arhivele cenzorilor. Aici a instalat prima bibliotecă publică romană, în anul 38 e.A, bibliotecă divizată în două secțiuni, una greacă și una latină, conform programului lui Caesar. El a fixat astfel planul general al tuturor bibliotecilor publice romane, care urmau a fi construite mai târziu, adică a influențat planul de organizare. Există mărturii că acest templu a adăpostit odinioară arhivele cenzorilor. Departe de a se limita la o linie pur utilitară, Pollio a elaborat și un program iconografic, vizând creșterea valorii edificiului și celebrarea marilor figuri ale culturii grecești și romane.
A luat parte și la marile lucrări de renovare a Romei, inițiate de Augustus.
Cu ocazia amenajării bibliotecii și-a expus colecțiile de artă, bogate în statui grecești. A făcut cunoscute operele bibliotecii prin recitări și lectură publică, modalități devenite curând la modă.
A deținut lucrările lui Aristotel, reeditate recent, darși lucrări de poezie romană. Biblioteca a servit și ca muzeu general de de artă.
Arta sa oratorică a fost mult apreciată, astfel că Seneca l-a plasat la nivelul lui Cicero, în ciuda diferențelor de stil.

ROMA - BIBLIOTECA TEMPLULUI LUI APOLLO DE PE PALATIN XXXX


           După ce Asinius Pollio a dat Romei prima bibliotecă publică prin efort financiar propriu, cele care au urmat au fost ridicate de împărați pe cheltuiala proprie, sau a statului. Diferitele biblioteci construite de împărați pot fi clasificate după ansamblurile monumentale în care au fost cuprinse. O bibliotecă publică romană nu s-a prezentat niciodată ca un edificiu izolat și autonom, ci a făcut parte, în mod necesar, dintr-un complex arhitectural cu funcțiune bine definită. De la Augustus, la Diocletianus, s-a observat evoluția topografică a bibliotecilor, de la asocierea pe lângă temple (servind uneori ca locuri pentru arhive, sau pentru publicații ale documentelor oficiale) și sfârșind prin a fi incluse sistematic în termele imperiale.

Biblioteca atașată Templului lui Apollo de pe Palatin (Bibliotheca Apollinis Palatini) a fost înființată de împăratul Augustus în partea de sud Templului lui Apollo de pe Palatin, templu dedicat de el, în anul 28 e.A.
Această primă bibliotecă cu adevărat publică a subliniat dubla ambiție a împăratului. Prima era de natură arhitecturală, vizând de a da Romei edificii de prestigiu după modelul Pergamului și Alexandriei. Cea de a doua ambiție era culturală și politică, în măsura în care biblioteca publică dădea împăratului o formă de control asupra vieții intelectuale și literare.

Ea a mai fost cunoscută sub numele de Biblioteca Palatină (Bibliotheca Palatina) și a dispus e un spaţiu suficient de mare pentru a găzdui chiar ședințele Senatului roman.
Biblioteca a avut două secții, una pentru lucrări grecești și una pentru cărți latine. Pe  pereții bibliotecii au fost atașate portrete, în medalion, ale unor autori celebri.
Biblioteca a fost complet reconstruită de împăratul Domitianus un secol mai târziu. Au rămas puține vestigii de la acest edificiu.

ROMA - CONSTRUCȚII ANTICE DE PE VICUS CAPRARIUS - SUBTERANE XXXX


         
Renovarea fostului Cinema di Trevi, la câțiva pași faimoasa fântână (Fontana di Trevi), au permis Superintendenței arheologice de la Roma să întreprindă o campanie de cercetare arheologică fructuoasă, între anii 1999 și 2001. 
Săpăturile arheologice, finanțate integral de Grupul Cremonini, proprietarul cladirii, a făcut posibil să se admire unul dintre cel mai bune compromisuri între necesitatea de a păstra vestigiile vechi și dorința de a utiliza spațiul recuperat.


Investigațiile sunt răspândite pe o suprafață totală de aproximativ 350 de metri pătrați și pe o adâncime maximă de aproximativ 9 m. Ele au scos la lumină un vast complex de clădiri din epoca imperială, care constituie o mărturie remarcabilă a structurii urbane vechi.


Zona de studiu antică a cuprins fostul regio VII (unul dintre cele 14 regiuni sau cartiere delimitate de Augustus). Regio VII a inclus partea de est a Câmpului lui Marte (Campus Martius), arie delimitată și prin zidului lui Aurelian, Via Salaria Vetus - Pinciana, cu extensia sa numită Vicus Caprarius, și Via Lata .Dezvoltarea urbană a regio VII  a început cu Agrippa care a adus apa Virgo de la Salone, pe Via Collatina în Roma. Rămășițe de la apeductul construit în anul 19 e.N  de Agrippa, pentru a aduce apa la termele sale, situate in spatele Pantheon-ului, au fost găsite în mai multe locuri.

Săpăturile recente de sub cinematograf au degajat două clădiri învecinate și contemporane, aliniate pe latura de vest, de-a lungul căii Vicus Caprarius, sau Capralicus.Numele este atestat sub ambele forme din surse ecleziastice din secolul al XII-lea. Numele provine, probabil de la prezența unei aedicula Capraria, probabil, o zonă de cult legată de Juno Caprotina

Cladirea de nord poate fi identificată ca un complex de locuințe intensive, aparținând unei așa-numite insula. De fapt, se pare că a fost vorba de un bloc dintr-un cartier rezidențial, nu pentru săraci. Imobilul este păstrat arheologic pe o înălțime de aproximativ 8 metri. și a fost ridicat la cel puțin trei niveluri.
Prima fază de construcție este atribuită perioadei lui Nero: Acest edificiu are structura uneia dintre cele mai vechi case cu apartamente din Roma, o mărturie a noului oraș al lui Nero (Nova urbs Nero), clădit după incendiul din 64 e.N. 


O primă restructurare a imobilului s-a excutat în prima jumătate a secolului al 2-lea eN. și a fost urmată de o a doua pe timpul împăratului Marcus Aurelius. Potrivit unui fenomen larg atestat la Roma pe la mijlocul sec.al 4-lea, zona a fost transformată într-o domus de lux, de la care sunt încă păstrate în resturi in situ de învelitori din marmură pentru pereți și o podea mozaic din plăci de marmură colorată.


In jurul perioadei de la mijlocul sec.al 5-lea, zidurile au păstrat urmele unui incendiu violent, posibil legat de cucerirea Romei de către vandalii lui Genseric (455 e.N).  Incendiul a lăsat urme numai la parterul casei.
Construcția antică din sudul șantierului care este și ea bine conservată în elevație, se presupune că a fost destinată utilizării publice, utilizare încă nedefinită având în vedere prezența de camere foarte mari, acoperite cu o boltă nediferențiată. Faza de construcție inițială poate fi atribuită, în acest caz, tot perioadei lui Nero.
Se recunoaște o a doua etapă constructivă, din timpul lui Hadrianus, în care cele două împrejurimi, adiacente la Vicus Caprarius, au fost transformate într-un singur mare rezervor de apă, cu capacitatea de 150.000 de mc, rezervor ce beneficia de apropierea apeductului Virgo. Pentru aceasta s-a procedat la dublarea grosimii pereților structurilor mai vechi, pentru a face față cu presiunea apei, și la acoperirea tuturor suprafețelor cu un strat gros de lut, pentru impermeabilizare. Se remarcă absența depozitelor calcaroase pe marginile rezervorului, absență neobișnuită pentru un rezervor urban.


De fapt Aqua Virgo s-a caracterizat prin conținutul său extrem de scăzut în calciu. Caracteristicile structurii identifică aproape sigur acest rezervor cu un  castellum aquae de Virgo
In prima jumătate a secolului al 6-lea. rezervorul a fost abandonat, probabil din cauza tăierii de apeductului de către regele ostrogot Vitiges, în anul 537 e.N., pe timpul asediului Romei ocupate de bizantini. De asemenea, abandonul a urmat și unui mare incendiu, bine pus în evidență prin excavare.
Peste vestigiile antice s-au suprapus edificii din secolele 12 și 13. Săpăturile au dovedit că nivelul antic al terenului era, înacea zonă, cu 5 metri mai coborât.


Spațiul arheologic Cremonini Trevi s-a îmbogățit prin noi descoperiri arheologice. Este vorba de un grup de peste 800 de monede datând din secolele al patrulea și al cincilea e,N, un adevărat tezaur de monede găsite în timpul săpăturilor de Caprarius Vicus, la câțiva metri de Fântâna Trevi. Monedele, restaurate cu grijă, în ultimele luni, vor fi puse în Antiquarium , adăpostite în zona arheologică, cunoscută sub numele de "Orasul de Apa".
Termenul de "Orasul de Apa", folosit în prezent pentru a defini zona arheologică de la Vicus Caprarius, se datorează prezenței elementului natural care va caracterizeaza, fără îndoială, locul antic. In primul rând, apa care curge de la Fontana di  Trevi, monumentul baroc în care se revarsă Aqua Virgo a apeductului, fântână care se află în imediata apropiere de zona arheologică. In aceasta, săpăturile au descoperit, de asemenea, un rezervor mare de distribuție a apei apeductului antic, care a furnizat apă (prin țevi de plumb încă ținute în loc) și rezervoare de la un conac de lux din apropiere. În al doilea rând, apa de la un puternc izvor care curge în subteran filtrat prin zidaria din zona arheologică.