sâmbătă, 30 martie 2013

ROMA - BASILICA LUI NEPTUN XXXX


                Basilica lui Neptun (Basilica Neptuni) a fost construită de către Marcus Vipsanius Agrippa în anul 25 e.A. Edificiul a fost menționat în catalogul celor 14 mari cartiere în care a împărțăt Roma împăratul Augustus. S-a aflat în Regio IX – Circus Flaminius și situată în Câmpul lui Marte, între Termele lui Agrippa și Pantheonul lui Agrippa. Era alăturată Porticului Argonauților (Porticus Argonautarum), construit în același an tot de Agrippa. Basilica a avut un plan alungit și îngust, datorită restricțiilor dictate de teren.

Ea a fost distrusă de un mare incendiu, sub domnia împăratului Titus (79-81 e.N.) și reconstruită de către împăratul Hadrianus la începutul sec.al II-lea e.N. Se bănuiește că basilica ar fi avut și rolul Bibliotecii Pantheonului.

Astăzi există vestigii ale Basilicii lui Neptun în spatele Pantheonului și se poate deduce structura ei rectangulară dintr-un număr de desene din sec.al 16-lea. Se presupune că în mijlocul basilicii se afla o statuie a lui Neptun și o cupolă semicirculară cu rol de Exedră. In fiecare parte a Exedrei se găseau patru piloni, dintre care unul a fost înlocuit în ultimul secol.

Basilica a fost continuu jefuită de materiale sale între secolele 13 și 16. Papa Nicolae al V-lea a mutat multe dintre decorațiunile basilicii antice la Vatican, iar alte părți ale ei au ajuns material de construcție pentru Palazzo dell Academia Ecclesiastica.

Agrippa a construit mult în Câmpul lui Marte, cunoscând bine dorința prietenului său Augustus de a înfrumuseța Roma pe toate căile de finanțare, insistând pe inițiativa și aportul  oamenilor bogați și apropiați domniei sale. In afara celor menționate mai sus, se pot menționa Termele lui Agrippa și Saepta, ambele dispărute sub nivelul de astăzi al terenului.

vineri, 29 martie 2013

ROMA - BASILICA LUI JUNIUS BASSUS XXXX


   Basilica lui Junius Bassus (Basilica Junii Bassi) este basilica construită de Junius Annius Bassus. Junius Bassus (317 – 359 e.N) a fost un politician roman care a câștigat titlurile ilustre de Vir clarissimus (un titlu senatorial care indică starea),  Vicarius (deputat urban al Prefectului) și Prefect al Romei (Praefectus Urbi). S-a aflat în cele mai înalte cercuri ale aristrocrației.


A murit în anul 359 e.N, la numai 42 de ani dar de la el au pervenit până la noi somptuoase decoruri opus sectile (perete realizat, sau decorat, din bucăți și plăcuțe, pietre colorate, plăcuțe de sticlă, decupate și asamblate într-un mod din care să rezulte un desen adesea figurativ) în basilica pe care a construit-o. Acest mod de construcție decorativă s-a extins în ultimile secole ale Imperiului Roman și apoi spre Renașterea medievală. La Ostia s-au descoperit lucrări opus sectile de mare valoare.
Basilica lui Junius Bassus a fost situată pe colina Esquilin, pe movila Cispius. Această movilă a format împreună cu cea numită Oppius, platoul Esquilin chiar lângă Zidul servian, la interior.
Locul ocupat de basilică se afla la răsărit de actuala basilică creștină Santa Maria Maggiore, Via Napoleon al III-lea nr. 3, loc ocupat acum de un seminar.
Basilica civilă (nu religioasă) din sec. al 4-lea era un edificiu cu absidă. Era prevăzută și cu un atrium, ale cărui laturi necurbate erau în totalitate acoperite în opus sectile.
Edificiul civil a fost transformat, în sec.al 5-lea e.N, de papa Simplicius (468-483 e.N) într-o biserică creștină, cu numele de Sant’Andrea Cantabarbara.
Vestigiile au fost scoase la lumină în anul 1930, în același timp cu elemente ale unei case anterioare, din epoca lui Augustus.


Elementele de décor în opus sectile sunt păstrate la muzeul Conservatorilor și la palatul Massimo alle Terme.
La moarte, Junius Bassus a fost depus într-un sarcofag intens sculptat pe toate laturile. Subiectele sculptate sunt dovada că el s-a creștinat în preajma morții sau chiar pe patul de moarte, ele combinând elemente creștine și păgâne. Ornamentele arată interacțiunea dintre iconografia creștină biblică și iconografia păgână tradițională.


                                          
Sarcofagul a fost depus în vechea basilică Sf. Petru (construită pe timpul lui Constantin cel Mare) și a fost regăsit în anul 1597. El constituie un artefact de mare valoare al muzeului de la Vatican. Bassus a servit sub Constantius al II-lea, fiul lui Constantin cel Mare.



miercuri, 27 martie 2013

ROMA - BASILICA ARGENTARIA XXXX


Basilica Argentaria (Basilica Argentaria) a fost edificată în anul 113 e.N, pe timp ce împăratul Traian a restaurat și extins Forul lui Caesar. Ea era, în relitate un portic care înconjura templul Venera Genetrix, în Forul lui Caesar.
Această basilică nu s-a bucurat de renume în lucrărie autorilor antici, deoarece a avut o mai mică importanță în viața orașului și nu a fost o basilică adevărată, ci un adaos perimetral la un templu. Numele ei nu a fost menționat decât foarte târziu.
Traian a plănuit acest edificiu pentru a aranja estetic baza colinei Capitoliu, după ce excavase mult din colina vecină Quirinal, pentru Forul propriu. Terasa basilicii a fost mai înălțată, echipată cu două rânduri de pilaștri din tuf, cu aleile acoperite de bolți. Construcția a beneficiat de o suprafață  delimitată, așa că a rezultat un plan neregulat, nu un dreptunghi perfect.
Fiind așezată într-un spațiu central al Romei, noua construcție a slujit bine unui anumit tip de comerț. A devenit sediul social al artizanilor în bronz și loc de vânzare al produselor fabricate de ei.



Existența acestei basilici nu a fost menționată decât în catalogul celor 14 regiuni (regio) în care Augustus împărțise Roma, fiind menționată în Regio VIII- Forum Romanum, care cuprindea și Forum Romanum. Basilica folosea din suprafața cuprinsă între templul Concordiei și cazarma celei de a cincea cohorte Vigiles (cohortele Vigiles aveau trei roluri: gardă de onoare în Roma, poliție municipală și forță militară locală).
Basilica era alăturată Forului lui Traian (la sud-vest de exedra acelui for), în continuarea Forului lui Caesar, în fața Capitoliului, pe strada numită Clivus Argentarius. Vestigiile ei se văd și astăzi remarcabil sub strada Clivus Argentarius, cu magazinele ei boltite și cu două rânduri de coloane recondiționate. .


marți, 26 martie 2013

ROMA - ALTARUL DOMITIUS AHENOBARBUS XXXX


           
 Baza grupului statuar al lui Domitius Ahenobarbus, mai comun numit Altarul lui Domitius Ahenobarbus (Ara Domitii Ahenobarbi) a fost edificat către anul 114 e.A, mai sigur după consulatul lui Gnaeus Domitius Ahenobarbus (122 e.A) în onoarea unei victorii navale a consulului. Opera lucrată în basorelief era situată în apropiere de Circus Flaminius, în templul dedicat lui Neptun.



 Baza grupului statuar al lui Domitius Ahenobarbus, mai comun numit Altarul lui Domitius Ahenobarbus (Ara Domitii Ahenobarbi) a fost edificat către anul 114 e.A, mai sigur după consulatul lui Gnaeus Domitius Ahenobarbus (122 e.A) în onoarea unei victorii navale a consulului. Opera era situată în apropiere de Circus Flaminius, în templul dedicat lui Neptun.
Ca vechime este vorba de al doilea exemplu de basorelief roman cunoscut până acum, primul fiind realizat de consulul Paulus Emilius în onoarea victoriei sale în bătălia de la Pydna, la 22 iunie 168 e.A.
Altarul a fost compus din patru fețe din care două sunt păstrate astăzi în Glyptoteca de la Munchen, fața mitologică și două mici flancuri și la Muzeul Luvru, fața istorică.




ROMA - ALTARUL LUI DIS PATER ȘI PROSERPINA XXXX


                Altarul lui Dis Pater și Proserpina (Ara Ditis Patris et Proserpine) era dedicat unor divinități ale infernului în Tarentum (extremitatea vestică a Câmpului lui Marte.) Dis Pater a fost numele roman original al unui zeu al infernului, care a devenit pe firul timpului zeul Pluton. Proserpina a fost asimilată zeiței grecești Persephona.
Altarul a fost amenajat la extremitatea Câmpului lui Marte de către un membru al gintei Valeria. După aceia, Publius Valerius Publicola a celebrat aici Jocuri care au devenit Jocuri seculare (Ludi saeculares). Aceste jocuri deschideau, la Roma, fiecare centenar, pe data de 21 aprilie, zi aniversară a fondării orașului. Vestitorul public, care invita populația să participe la acele jocuri le prezenta cu formula care a devenit tradițională: Jocuri pe care nimeni nu le-a văzut și pe care nimeni nu le va revedea”. In ciuda denumirii lor, aceste jocuri s-au celebrat la intervale neregulate, după cum o demonstrează o recapitulație a ultimelor opt jocuri seculare stabilite de gramaticianul Censorius, în anul 238 e.N.
Altarul se afla subteran la 20 de picioare profunzime și nu era degajat decât cu ocazia acelor jocuri.

ROMA - ALTARUL LUI CONSUS XXXX


               Altarul lui Consus (Ara Consi) este legat prin tradiție de celebrarea jocurilor în onoarea divinității arhaice Consus (asimilat cu Neptun) în cursul cărora, pe timpul epocii lui Romulus, a avut loc răpirea sabinelor. Cultul era, deci, foarte vechi și se adresa unei vechi divinități italice.
Altarul era subteran, situat în sec.al 3-lea e.A.în apropiere de bornele murciene”, adică la sud de Circus Maximus, în valea Murcia, între colinele Palatin și Aventin. El marca în această parte limita primului pomerium. Pomerium era limita sacră care separa orașul de teritoriul său (ager), formând o limită juridică și religioasă, limită a autorității tribunilor plebei și puterii militare (imperium militiae) și limită care nu trebuia depășită de armată. Pomerium s-a extins de mai multe ori pe parcursul istoriei Romei.
Acest altar arhaic era subteran și acoperit, cu excepția timpului în care se celebrau sărbătorile Consualia, celebrate la 21 august și 15 septembrie în fiecare an, în onoarea lui Consus.
Sărbătoarea se desfășura în Circus Maximus. Pe acea perioadă se dezgropa altarul ținut acoperit , se făceau libațiuni și se organizau curse de cai și de care. Pe timpul acelor jocuri festive caii și catârii nu trebuiau puși muncă și erau decorați cu flori. Cu timpul această sărbătoare s-a stins.

ROMA - ATHENAEUM XXXX

Athenaeum este un edificiu ridicat de Hdrianus, cu destinație de școală pentru promovarea studiilor literare, științifice și de retorică, chiar un fel de universitate. Edificiul a fost construit sub formă de teatru, sau mic amfiteatru, spațiu ce reprezenta un auditoriu și mai cuprindea o bibliotecă, probabil Biblioteca Capitoliului. Era situat lângă Curie, în Forum Rmanum, în fața templului lui Augustus. Vestigiile sale s-au redescoperit în anul 2009.

In sec.al 4-lea, auditoriumul Athenaeului și Biblioteca (Biblioteca Capitoliului), au devenit prima universitate a Romei antice, fără a purta acest titlu. Circa treizeci de profesori asigurau cursuri de retorică, greacă antică, gramatică,filozofie, drept și literastură. Elevii cei mai săraci puteau primi o bursă. După ce terminau cursurile unor alte școli din Roma sau din provincie, unii tineri veneau să-și completeze studiile la Athenaeul din Roma, ca la o universitate.
Athenaeul și-a păstrat reputația până în sec.al 6-lea e.N.



Pe lângă discursurile de învățământ ale maeștrilor angajați, în Atheneum s-a obișnuit ca și diverși oratori, poeți, sau critici să dea citire propriilor creații. La unele astfel de pre-lecturări au asistat uneori chiar împărații.

ROMA - ARCUL LUI SEPTIMIUS SEVERUS DIN FORUM BOARIUM XXXX


                       In afară de arcul trimfal dedicat lui Septimius Severus în Forum Romanum se mai găsește un altul, mult mai mic (Arcus Septimi Severi), numit și Arcul Argintarilor (Arcus Argentariorum). Acesta este amplasat în vechiul carier Velabru și este lipit astăzi de biserica San Georgio din Velabru. Locația amintită este foarte aproape de Forum Boarium.
Arcul servea probabil drept intrare în Forum Boarium dinspre cartierul Velabru și adăpostea unii negustori care se ocupau cu schimbul de monede. De la această ocupație i-a venit numele de Arcul Argintarilor. A fost ridicat în anul 204 e.N, în onoarea împăratului Septimius Severus, de către soția sa și de către fii săi, Caracalla (cu soția sa Plautilla) și Publius Septimius Geta, dar și de Gaius Fulvius Plautianus, prieten al lui Septimius Severus, tatăl Plautillei.


Inscripția de pe fronton a fost schimbată de trei ori: la asasinarea lui Gaius Fulvius Plautianus, bănuit de trădare de către Septimius Severus și Caracalla, în anul 205 e.N, la asasinarea Plautillei de către soțul ei Caracalla, în anul 211 e.N și la asasinarea lui Publius Septimius Geta de către fratele său Caracalla, care a și schimbat inscripția fratelui său (damnatio memoriae), a soției sale și socrului de pe monumentele Romei.
Lucrarea este în întregime de marmură în partea superioară, iar baza este executată din travertin. Arcul măsura 6,15 metri înălțime și 3,30 metri lățime de trecere. Constituit din pilaștri cu capiteluri corintice, are suprafața exterioară ornată total cu basoreliefuri. La interior sunt reprezentate figurile familiei imperiale (cele ale Plautilliei și Geta au fost șterse).

Acest mic arc a fost dedicat, de comercianții de carne și de bancheri, familiei lui Septimius Severus. Intre pilaștri, arcul prezenta figurile și scenele, înconjurate într-un decor vegetal exuberant. La interior, Septimius Severus și soția sa, Julia Domna și preoteasa zeiței Ceres, sunt reprezentați în timpul uni sacrificiu, întorși către spectatori și invitând pe privitor să participe la actul religios. In față, Caracalla făcea deasemenea un sacrificiu.




luni, 25 martie 2013

ROMA - ARCURILE LUI CLAUDIUS XXXX


                  
Cele trei arcuri ale împăratului Claudius (Arcus Claudii) au fost construite pentru comemorarea victoriilor sale asupra barbarilor.
Unul dintre arcurile lui Claudius a fost la origine una din bolțile Apeductului Aqua Virgo, care a fost reconstruită monumental de Claudius, în anul 46 e.N. Arcul era situat la baza colinei Quirinal, aproape de Forum Suarium. Acest arc poate fi încă admirat astăzi la intrarea pe via Nazareno.



Un alt arc a fost edificat de Claudius către anii 51 și 52 e.N, pentru a comemora victoriile sale din insula britanică. Și acesta făcea parte din Apeductul Virgo și încăleca Via Lata pe Câmpul lui Marte, chiar la nord de Septa Julia. El s-a prăbușit în jurul sec.al 8-lea e.N. Fragmente din arc s-au găsit în anii 1562, 1641 și 1869, printre care o parte din marea inscripție de pe atic.

TI CLAVDIO DRVSI F CAISARI
AVGVSTO GERMANICO
PONTIFICI MAXIM TRIB POTESTAT XI
COS V IMP XXII CENS PATRI PATRIAI
SENATVS POPVLVSQVE ROMANVS QVOD
REGES BRITANNORVM XI DEVICTOS SINE
VLLA IACTVRA IN DEDITIONEM ACCEPERIT
GENTESQVE ARBARAS TRANS OCEANVM
PRIMVS INDICIONEM POPVLI ROMANI REDEGERIT

In traducere: Senatul si poporul roman lui Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus, fiul lui Drusus, Pontifex, deținător al puterii tribuniciare de unsprezece ori, de cinci ori consul, Imperator aclamat de douăzeci și două de ori, cenzor, tatăl al patriei, pentru că a primit predarea a unsprezece regi ai britanicii învinși fără pierderi, și pentru primii barbari aduți de dincolo de ocean sub dominația poporului roman.


Ultimul arc de triumf a fost construit în onoarea victoriilor lui Claudius contra germanilor, se pare că s-a aflat pe Câmpul lui Marte. Acestuia nu i se cunoaște amplasamentul din mărturiile scrise și nici din cele arheologice.


ROMA - ARCURILE DRUSUS XXXX


                Arcurile Drusus (Arcus Drusi) au fost ridicate, unul în anul 9 e.N și al doilea în anul 23 e.N. Primul a fost construit în onoarea lui Nero Claudius Drusus. Acesta era din marmură și ornat cu trofee. Era amplasat pe Via Appia, la joncțiunea sa cu Via Latina. Cel de al doilea a fost ridicat în onoarea lui Julius Caesar Drusus, fiul lui Nero Claudius Drusus, după moartea sa, în anul 23 e.N. El se afla probabil la extremitatea de nord a Rostrelor, în Forum Romanum. Nu s-au p[strat vestigii din acesta.
Arcul dedicat lui Nero Claudius Drusus

ROMA - FORUM SUARIUM XXXX


             
Prezența pieței de carne de porc în acel loc a fost transmisă de două inscripții datate în sec.al 2-lea e.N și de documente mai târzii. Administrația locului era încredințată unui prefect, sau unuia din ofițerii lui.
Incă de la sfârșitul Republicii și începutul perioadei imperiale Forum Romanum a devenit neîncăpător pentru toate activitățile comerciale, el devenind locul unor comerțuri mai elevate, cu produse mai fine, loc puclic aglomarat și loc pentru întâlniri politice. Ca urmare s-au dezvoltat o serie de Foruri Venalium (pl. Forums Venala), piețe alimentare specializate.  Printre aceste piețe specializate se pot enumera Forum Suarium, pentru carnea de porc Forum Boarium, pentru vite, Forum Cuppedinis, pentru preparate din carne - mezeluri. Forum Holitorium, pentru legume și fructe, Forum Piscarium, pentru pește, Forum Pistorium, pentru pâine și cereale
, Forum Vinarium, pentru vin, etc. Unele erau întinse pe malul Tibrului, în care aruncau dejecțiile de la sacrifică, sau alte gunoaie produse.
Forum Romanum și Forurile imperiale aveau destinația de Forum Civilia.

Forum Holitorium

Forum piscarium

Forum vinarium



Forum Vinarium

ROMA - AMFITEATRUL LUI STATILIUS TAURUS XXXX


               Amfiteatrul lui Statilius Taurus (Amphitheatrum Statilii Tauri) a fost primul amfiteatru permanent construit la Roma. El a fost edificat în anul 29 e.A în Câmpul lui Marte de către Titus Statilius Taurus din propria avere.
Statilius a deținut demnitatea de consul de două ori, cea de a doua oară împreună cu Augustus. Totodată s-a afirmat ca un mare general și ca politician de la începuturile perioadei imperiale, adunând o mare avere.
A inaugurat amfiteatrul cu o luptă de gladiatori. Drept mulțumire, romanii i-au recunoscut dreptul de a numi anual pe unul dintre pretori. Se presupune că Statilius a construit acest monument la cererea prietenului său Octavianus, viitorul Augustus. Acesta din urmă își încuraja prietenii bogați de a înfrumuseța orașul pe propria cheltuială.
Conform celor afirmate de Suetonius, împăratul Caligula (37-41 e.N) a organizat în arena amfiteatrului lupte de glaiatori, ceea ce a contrazis pe Dio Cassius, care considera că împăratul Caligula disprețuia acest amfiteatru.
Era un amfiteatru din piatră, dar cu o parte a sa executată din lemn, precum arena și gradenele superioare.
Amfiteatrul lui Statilius a fost total devastat pe timpul marelui incendiu din Roma, din anul 64 e.A, iar Nero a construit peste ruine un alt amfiteatru din lemn. Această informație a fost uneori respinsă, dar este cert că amfiteatrul lui Nero a existat în Câmpul lui Marte. In acela nu a permis ca nimeni să fie ucis, nici măcar criminalii. In schimb a organizat lupte ale unor sute de senatori și de cavaeri.
Localizarea precisă a amfiteatrului lui Statilius și apoi a lui Nero este incertă. A fost totuși localizat în partea de sud-vest a Câmpului lui Marte. Putea fi situat în fața insulei Tiberina, în apropiere de Circus Flaminius, sau putea fi mai la vest în apropiere de stadionul lui Domitianus. Conform părerii autorului modern Ernest Breton, resturile amfiteatrului au format mica ridicătură ocupată astăzi de piața Montecitorio, ceea ce ar însemna că el se afla la nord-est de Pantheonul lui Agrippa și de cele două amplasamente ale Obeliscului Montecitorio.




ROMA - AMFITEATRUL LUI NERO XXXX


                 Amfiteatrul lui Nero (Amphitheatrum Neronis) a fost construit de către împăratul Nero între anii 57-64 e.N. Amplasamentul său a avut legătură cu amfiteatrul neterminat al lui Caligula, situat tot în proximitatea edificiului Septa  de pe Câmpul lui Marte. A fost respinsă ipoteza ridicării sale în locul amfiteatrului lui Statilius Taurus, distrus de incendiul din anul 64 e.N, dar nu este imposibilă.
Nero a organizat aici lupte de gladiatori, dar nu a lăsat să fie ucis nimeni, nici criminalii. In schimb a organizat lupte între 400 de senatori și 600 de cavaleri (rang social). Amfiteatrul era construit în întregime din lemn și de aceea era foarte efemer. A fost distrus, cu siguranță de un incendiu, cel mai probabil de cel din anul 80 e.N, sub împăratul Titus.
Plinius cel Bătrân a citat de două ori acest amfiteatru în opera sa Istoria naturală. Unul din comrntarii se referea și la un arbore gigantic adus pe Câmpul lui Marte sub formă de bârnă, iar celălalt comentariu se referea la pânzele ce se croiseră pentru anfitearul lui Nero, pânze azurii, ornate cu stele, pânze care se întindeau cu cordaje.

Se crede că cel mai mare arbore care a existat vreodată este cel pe care l-a văzut Roma, și pe care împăratul Tiberius l-a expus ca obiect de curiozitate pe podul naumahiei, despre care s-a vorbit. Acest arbore a fost adus împreună cu alți arbori. El a  fost păstrat până la construcția amfiteatrului lui Nero. Erta o bârnă de o sută douăzeci de picioare cu grosimea uniformă de două picioare. Dacă se calculează cât a avut arborele până la vârf, se  ajunge la o evaluare de necrezut.” (Cartea XVI,76)

“Foarte recent pânze de culoarea cerului, ornate cu stele, au fost întinse cu ajutorul cordajelor în amfiteatrul împăratului Nero” (Cartea XIX,6)



ROMA - AMFITEATRUL LUI CALIGULA XXXX



                  Amfiteatrul lui Caligula (Amphitheatrum Caligulae) a fost început de către împăratul Caligula pe timpul domniei sale dintre anii 37-41 e.N. Urmașul său la domnie, Claudius a abandonat construcția  și l-a distrus în starea sa neterminată. A reparat apeductul Aqua Virgo pe care construcția amfiteatrului îl deteriorase. Acest amfitetru este luat în considerație numai din punct de vedere statistic pentru Roma.

duminică, 24 martie 2013

ROMA - COMITIUM XXXX


                   Comitium a fost un edificiu circular în care se făcea justiție la Roma și în coloniile latine. Acolo se mai celebrau și unele sărbători religioase, precum un dans și lustrația (purificarea) armelor la 19 martie, pentru începutul perioade războinice a anului. El era totdeauna asociat Curiei. Era, de faspt, un spațiu de adunare și de discuții politice. Prima Curie a fost Curia Hostilia care a lăsat loc, ulterior, pentru Curia Julia, sau curiei juliene.
Acest edificiu a apărut la Roma sub influența unui tip de edificiu asemănător din Grecia, numit Pnyx. Urbanismul roman din sec.al 3-lea e.A încerca să imite pe cel din Grecia. In interiorul spațiului ocupat de Comitium se găsea Rostra, sau tribuna oratorilor
Pe timpul Republicii romane, comitiile se reuneau în Comitium, care a devenit, către sec.al 2-lea e.A, centrul puterii romane. El se găsea între Curie și Rostre, în Forum Romanum.
Pe timpul Republicii comitiile erau adunări care exprimau voința poporului roman în domenii electorale, legilative și judiciare. Aceste adunări erau în număr de trei, sau patru, dacă nu se exceptează concilium plebis. Ele reuneau pe toți cetățenii, dar difereau prin compoziție lor, prin competență și prin funcționare.
Au existat:
-cimitii curiate, care datau de pe timpul monaehiei, în care poporul se reunea pe curii (deci în funcție de ginta căreia aparțineau prin naștere, fapt care dădea o influență certă patricienilor. S-au găsit și comitii calate, formații speciale ale comitiilor curiate, dar numai cu rol de reprezentare și fără drept de vot. Comitiile curiate au devenit numai vestigii ale Republicii.
-Comitii centuriate în care poporul era reunit pe centurii (în funcție de bogăție, ceea ce dădea o voce prepondrentă celor mai bogți).
-Comitii tributes, apărute tot sub Republică, în care poporul era adunat în tribus (triburi). Triburile reprezentau o situație arhaică  a Romei antice, care cobora de pe timpul perioadei regale. Ele au fost create pentru regruparea cetățenilor în funcție de domiciliul lor urban, sau rural (circonscripții inițial teritoriale care avantajeau pe propietarii funciari).
-Concilius plebis, constituite tot prin adunarea de triburi, dar fără participarea patricienilor. Ele s-au confundat, la sfârșitul Republicii cu comitiile tributes.



ROMA - DOMUS AUREA - SUBTERANE XXXX


 Domus Aurea, în traducere Casa de Aur,a fost un palat imens construit de Nero după marele incendiu din anul 64 e.N, când împăratul a putut acapara o mare intindere de teren devastat şi părăsit de vechii locuitori. Palatul a ocupat o parte importantă a terenului dintre zidurile vechi ale Romei. Domus Aurea a constat din mai multe clădiri separate, grădini întinse, un lac artificial, dar şi o sală de banchet cu plafon sub forma bolţii cereşti. După moartea lui Nero, terenul a fost redat romanilor şi pe o porţiune din el s-a ridicat grandiosul amfiteatru al lui Vespasianus, terminat de fiul său Titus, amfiteatru care a împrumutat numele de Colosseum de la statuia gigantică, de bronz, ridicată de Nero pentru gloria sa, ca zeu al soarelui.. Colosseum-ul a fost ridicat pe locul unui lac. Ingropat timp de secole, palatul Domus Aurea a fost redescoperit în timpul Renaşterii, dar atunci nu a fost săpat şi decopertat.

Săpăturile moderne şi munca de restaurare, care s-au întins în timp de douăzeci de ani, au permis deschiderea vizitelor publice în anul 1999. Urmele de degradare ce au urmat au condus la o nouă închidere în 2005. In toamna lui 2009, un comunicat de presă a anunţat descoperirea unui element central al surselor literare pe timpul săpăturilor din situl Barberini Vinga pe Palatin. La 30 martie 2010, plafonul subteran din camera 15 s-a prăbuşit peste zeci de muncitori.



Imediat după incendiul din anul 64 e.N, incendiu de care a fost acuzat, Nero a conferit la doi arhitecţi, Severus şi Celer, construcţia unui palat somtuos, care trebuia să se întindă de la colina Palatin la colina Caelius, şi pe partea avansată a colinei Esquilin. Constituit din apartamente vaste şi săli de recepţie, ansamblul cuprindea în plus băi, case rustice, criptoporticuri şi grădini în care se găseau colonade care se oglindeau în nymphee (fântâni ornamentale cu bazine).




Suetonius,cu toate că nu l-a putut vedea personal, căci a scris pe timpul lui Hadrianus, a transmis o descriere bogată în superlative:
- “Nero…a construit o casă care se întindea de la Palain la Esquilin, pe care a numit-o la început Domus Trasitoria (trecerea), construcţie care apoi a fost distrusă de un incendiu, aşa că a reconstruit acolo o alta sub numele de Domus Aurea….. In vestibulul său s-a putut ridica o statuie colosală a lui Nero, înaltă de 120 de picioare; construcţia era atât de vastă încât cuprindea porticuri cu trei rânduri de coloane, lungi de o mie de paşi; un spaţiu cu apă, asemănător cu marea, înconjurată de case care formau sate şi pe deasupra o întindere de câmpie pe care se vedeau culture, vii, păşuni şi păduri, în care trăiau o multitudine de animale domestice şi sălbatice. In restul edificiului totul era acoperit de aurituri înfrumuseţate de pietre preţioase şi sidef. Plafonul sălilor de ospeţe erau făcute din tablete de fildeş mobile şi străpunse de găuri prin care să se poată răspândi asupra convivilor parfum şi flori. Sala principală era rotundă şi şi se rotea continuu, alternând ziua cu noaptea ca şi în univers. In sălile de baie curgea apă de mare sau de la Albula. ”


- Tacitus a confirmat această descriere: “pietrele prețioase și aurul…..mirau mai mult decât câmpiile, iazurile  așa cum se văd în câmpiile deschse, pădurile, spații deschise, perspective… ”
 - Pentru decorațiunile unor numeroase săli, Plinius cel Bătrân menționează picturi în fresca Fabullus, care se asocia cu cromatismul și efectele fastuoase ale stucului aurit.



Construcția celor două complexe arhitectonice, Domus Transitoria și Domus Aurea au prilejuit introducerea în lumea romană de inovații arhitecturale și artistice remarcabile:
-multiplicarea sălilor cu boltă și cupolă. Sala de banchet rotunjită cu cupola sa de 13 metri diametru, deschisă în centru printr-un oculus și suportată de 8 pilaștri, prefigura arhitectura Pantheonului.
-fântânile monumentale din interior (nimphee) difuzau răcoarea și reflecții luminoase ce dansau prin săli.
-mozaicuri plasate pentru prima dată în lumea antică pe pereți verticali, sau pe bolte, tehnică care s-a răspândit după Nero și s-a perpetuat de-a lungul secolelor.

-fresce murale de inspirație fantastică, reprezentând tablouri care dădeau aparența naturii, prefigurare a ultimelor stiluri ale picturii pompeiene.


Termele lui Traian construite peste Domus Aurea
Edificiile de la Domus Aurea atingeau un gigantism de neegalat și extraordinar: săpăturile din sec.al 20-lea, realizate pe pantele micii coline Oppius, au permis degajarea unui ansamblu monumental de 240 de metri lungime (lungimea de la origine estimată la 370 de metri) construit din cărămidă și beton, cuprinzând circa 200 de încăperi (în jur de 150 deja degajate). Bolțile interioare atingeau 10 metri înălțime. Curios este faptul că nu a fost reperată nici o instalație necesară locuirii (bucătării, latrine), ceea ce lasă să se presupună că această parte a palatului, alipită colinei, era numai de décor, sau spațiu vast de reprezentare, nu o reședință imperială permanentă.

Acapararea unei asemenea suprafețe a fost văzută nefavorabil de locuitori, astfel că au circulat diverse glume, printre care și cea transmisă  de Suetonius:
“Roma va deveni casa sa. Cetățeni, emigrați la Veies, dacă această casă blestemată nu va ajunge                                                               până la Veies.”


Otho, unul dintre succesorii lui Nero, a reușit să obínțină votul Senatului, în anul 69 e.N, pentru un credit de 50 de milioane de sesterți, în vederea terminării lucrărilor de la Domus Aurea. Dar după anul acela suprafața a fost redată publicului roman și reamenajată progresiv. Vespasianus a creat într-o parte o vastă gădină publică, apoi a construit Forumul Păcii. Partea adosată colinei Caelius a fost acoperită cu ocazia edificării Termelor lui Titus și ale lui Traian pe platoul colinei Caelius. Pe locul lacului, Vespasianus a construit amfiteatrul care a luat numele de Colosseum, nume inspirit de statuia colosală a lui Nero, păstrată ca statuie a lui Helios și mutată de Hadrianus în apropierea amfiteatrului. Pe amplasamentul vestibulului de care dispunea Domus Aurea, Hadrianus a construit marele templu dedicat zeităților Venus și Roma.
Așa, progresiv, Domus Aurea a dispărut din privirile romanilor, dar a fost protejată în mod involuntar.


La sfârșitul sec.al 15-lea un tânăr a căzut printr-o gaură pe pantele micii coline Oppius și s-a găsit într-un fel de grotă acoperită de picturi surprinzătoare. Alți tineri artiști au explorat și ei sălile miraculoase. Frescele descoperite astfel au inspirit un stil nou de decorare plin de fantezie, pe care l-au botezat “grotesc”. Celebrii artiști Domenico Ghirlandaio, Rafael și Michelangelo au coborât și ei în grotă, având, astfel, revelația artei antice uitate. Se presupune că Rafael a datorat o parte din inspirația sa pentru decorarea faimoaselor încăperi pictate la Vatican.
Aici și-au lăsat semnătura o serie de vizitatori celebri, precum marchizul de Sade, Giacomo Casanova și pictorul Filippino Lippi. Aceste vizite au fost însoțite, din păcate, de umiditate, până la asigurarea protecției și au provocat un process lent de degradare a frescelor.






sâmbătă, 23 martie 2013

ROMA - COLOANA ROSTRALĂ A LUI MAXIMUS YYYY



             Coloana rostrală a lui Maximus (Columna rostrata maximii) a fost ridicată în Forum Romanum. A fost edificată după anul 338 e.A., în onoarea unui anume Maximus în urma victoriei asupra navelor oraşului Antium, an în care acel oraş inamic a fost ras, după prima rebeliune. S-au adus podiumurile navelor pentru a orna rostrele romane (podiumul oratorilor). Transformările suferite de Forum Romanum de-a lungul secolelor au dus la dispariția multor monumente vechi, printre și această coloană ce a intrat în uitare.

ROMA - COLOANELE ROSTRALE ALE LUI DUILIUS XXXX 2


              Coloanele rostrale ale lui Duilius (Columnae Rostratae Duilii) au fost ridicate în Forum Romanum de către Caius Duilius Nepos, cu acordul Senatului roman, în onoarea victoriei sale la Mylae, prima bătălie navală victorioasă a romanilor împotriva cartaginezilor, în anul 260 e.A.
Una dintre coloane mai subzistă parţial. Inscripţia care figurează pe ea este unul dintre monumentele cele mai vechi ale linbii latine, care a fost de multe ori readaptată de către diverşi împăraţi romani. Ea se află acum în Palatul Conservatorilor.

ROMA - COLOANA ROSTRALĂ A LUI AUGUSTUS XXXX 2



   Coloana rostrală a lui Augustus  (Columna rostrata Augusti) a fost ridicată în Forum Romanum după întoarcerea lui Octavius din războiul civil, către anul 36 e.A. Era menită să comemoreze victoria lui asupra lui Sextus Pompeius şi purta deasupra statuia viitorului împărat. Octavius, viitorul împărat Octavianus Augustus s-a aflat într-o permanentă stare de beligeranță cu opozantul Sextus Pompeius, Chiar după ce învinsese coaliția republicană la Philippi, condusă de Brutus și Cassius, triumvirii din cel de al doilea triumvirat au mai avut de înfruntat opoziția lui Sextus Pompeius, care se întărise militar și, mai ales naval, în Sicilia. Primele două bătălii navale purtate de trimvirat împotriva rebelului, în anii 37 și 36 e.A, au fost înfrângeri, dar în cea de a treia Sextus a pierdut puterea mării și a trebuit să se refugieze din Sicilia . Victoria navală decisivă a aparținut lui Agrippa, iar Sextus a fost capturat la Milet și executat pe loc, în anul următor, 35 e.A. Coloana a trebuit ridicată în onoarea generalului învingător, în onoarea lui Agrippa, așa că ea a putut dispărea cu ușurință în perioadele ulterioare de transformări din Forumul Romanum, nefiind legată direct de faptele lui Augustus.

ROMA - COLOANA ROSTRALĂ A LUI AEMILIUS PAULLUS XXXX 2



          Coloana rostrală a lui Aemilius Paullus (Columna rostrata Aemilii Paulli) a fost ridicată în onoarea lui Marcus Aemilius Paullus pe Capitoliu. Era ornată cu prove de nave și a fost realizată în anul 255 e.A. Coloana a dispărut în anul 172 e.A, lovită de un fulger.
O coloană rostrală era, în Grecia și Roma antică, o coloană triumfală de mari dimensiuni destinată a comemora o victorie navală,  sau alte expediții maritime victorioase. In mod tradițional provele navelor capturate erau inserate în fusul coloanei.
Obiceiul înălțării unor astfel de coloane a fost preluat și de unele state moderne, precum coloana din fața bursei vechi de la Sankt Petersburg, cea de la Columbus Circle, la New York, sau cea din Place des Quinconces, de la Bordeaux.

vineri, 22 martie 2013

ROMA - STATUIA COLOS A LUI CONSTANTIN CEL MARE XXXX 1


       Colosul lui Constantin a fost o statuie colosală monolit a împăratului Constantin cel Mare (280-337 e.N.), statuie care ocupa odinioară absida de vest a basilicii lui Maxentius (terminată de Constantin cel Mare), basilică aflată în Forum Romanum în partea sud-estică. Diverse părți ale colosului sunt expuse în curtea Palatului Conservatorilor din Muzeele capitoline.

Capul enorm, brațele ți gambele au fost sculptate în marmură, în timp ce restul corpului se compunea dintr-un miez de cărămidă și un schelet de lemn, fiind acoperit, probabil, de bronz aurit. Dacă se judecă după piasele rămase, statuia putea atinge în jur de 12 metri, Capul are înălțimea de 2,50 metri și fiecare picior are mai mult de doi metri lungime.

Capul este sculptat în stilul tipic, abstract și hieratic al epocii constantiniene, în timp ce alte părți ale corpului sunt sculptate într-o manieră naturalistă, până la lobul urechilor și la venele aparente ale antebrațului. Expresia feței, impersonală, frontală, era, probabil destinată  să exprime natura divină a împăratului., în afara condiției umane. Nasul curbat, maxilarele, bărbia proeminentă sunt caracteristice tuturor imaginilor lui Constantin.

Destinația precisă a statuii a pus probleme cercetătorilor. S-a presupus că statuia a fost realizată către anii 312-315 e.N, apoi remaniată după 325 e.N.
Marea basilică de la limita de nord a Forului Romanum a fost începută în 307 e.N de către co-împăratul Maxentius și terminată de Constantin, după victoria sa asupra lui Maxentius în bătălia de la podul Milvius, în 312 e.N. Se pare că împăratul Constantin a reorientat edificiul, transferând în partea de sud intrarea principală și adăgând la nord o nouă absidă, cea care ar fi trebuit să adăpostească colosala statuie.
Colosul, a fost dedicat, probabil, lui Maxentius, înainte de a deveni al învingătorului Constantin. Colosul a fost jefuit în antichitatea tardivă, cu scopul probabil de a se recupera părțile de bronz.

Piesele de marmură mutilate au fost aduse la lumină în 1487. Vestigiile care au supraviețuit sunt depuse în curtea Palatului Conservatorilor, pe colina Capitoliu.  Se disting: brațul drept îndoit la cot, capul, genunchiul drept, o mână dreaptă, gamba stângă, talpa dreaptă, genunchiul stâng și talpa stângă. In mod straniu au subzistat două mâini drepte destul de diferite. S-a presupus că statuia a fost reprelucrată la un moment dat, către sfârșitul domniei lui Constantin, pentru a se înlocui o mână ce ținea un sceptru cu una care ținea un simbol creștin. Această schimbare a colosului nu a fost dispusă de însuși Constantin, deoarece deși s-a arătat favorabil creștinilor el nu s-a creștinat până la sfîrșitul vieții. A fost creștinat în stare de inconștiență pe patul de moarte, de către credinciosul episcop arian, Eusebios de Caesareea..
Părțile de marmură au fost restaurate în anii 2000-2001.




ROMA - BISERICA SAN PAOLO ALLA REGOLA XXXX 2


         Biserica San Paolo alla Regola este situată cartierul Regola, într-o piață eponimă, Numele provine de la cuvântul arenula, care semnifică nisip, din cauza apropierii Tibrului cu maluri mlăștinoase. Deformarea cuvântului s-a produs, la început, în reula, ca să sfârșească în regola.
Menționarea unui așezământ creștin pe acest loc datează din primele secole ale creștinismului, ca dedicație față de Sfântul Paul, în memoria căruia exista un oratoriu. Papa Sfântul Sylvestru, în sec.al 4-lea, s-a îngrijit de construirea unei biserici în apropiere de oratoriu.
In 1619, părinții celui de al Treilea Ordin Franciscan au preluat biserica de la Augustini, împreună cu edificiile mănăstirești anexate. In 1687, biserica a fost renovată de Giovanni Battista Borgonzoni, iar în 1721 a primit aspectul dfinitiv prin lucrările lui Giacomo Cioli, apoi ale lui Giuseppe Sardi. Este un exemplu de arhitectură barocă tardivă romană.
Biserica are plan de cruce greacă. Altarul, situat în absidă, este ornat de trei mari opere ale lui Luigi Grazi, reprezentând în centru convertirea Sfântului Paul, la stânga predica sa la Roma și la dreapta martiriul său. Sub aceste picturi se găsesc staluri din nuc, din sec. al 18-lea. Altarul este din marmură de diferite culori. Cele două porți laterale sunt încadrate de decorațiuni din marmură galbenă și verde.


In prima capelă din stânga se găsește o operă a lui Giacinto Calandrucci, reprezentând pe Sfântul Anton din Padova, purtând pe pruncul Iisus în brațe. In cea de a doua, o pânză de același autor, reprezintă pe Sfânta Ana căreia Fecioara Maria îi întinde pe Iisus. In ultima capelă din stânga se găsește Virgine delle Grazie, operă din sec.al 14-lea reprezentând pe Fecioară alintând pruncul. Ea se găsea la intrarea vechii biserici, până la restaurarea din sec.al 17-lea. Atunci a fost mutată în această capelă.
Deasupra porții sacristiei este plasată o operă a unui artist roman, Biagio Puccini, Fecioara care întinde pruncul său Sfintei Clara de Assisi. Zidurile sacristiei sunt acoperite cu lemn de nuc, iar bolta este pictată de Ignaz Ster.


Prima capelă din dreapta este dedicată Sfintei Rosalia, pe tabloul de desupra altarului sunt reprezentate Sfânta Clara, Sfânta Rosa de Viterbo și Sfânta Rosalia. Cea de a doua capelă conține o operă a lui Michele Rocca din Parma, reprezentând pe Sfântul Francisc de Assisi primind stigmatele. In cea de a treia capelă se găsește un mare crucifix de bronz, din sec.al 17-lea, ralizat de sculptorul bolognez Alessandro Algardi.
Sub pânza lui Puccini se găsește poarta care conduce la Oratoriuul Sfânlui Paul, construit peste ruinele casei ocupate de sfânt pe timp ce era prizonier la Roma.. Acolo îi adăpostea pe toți cei ce veneau să-l vadă și le preda evanghelia. In acea casă a trăit între anii 61-66 e.N, supravegheat de un soldat roman. Acolo a scris scrisorile către Colossieni, către Philemon , către Ephesieni și Philippieni.





ROMA - BISERICA SAN PAOLO ALLA REGOLA - SUBTERANE XXXX 2


        Complexul arheologic de la biserica San Paolo alla Regola, excavat și și restaurat, este în prezent vizitabil la primul și al doilea nivel în subsolul Palazzo degli Specchi, palat ce aparține secolului al 15-lea și care este ocupat astăzi la primul etaj de Biblioteca comunală a tinerilor și la etajele superioare de locuințe private.


Fațada - San Paolo alla Regola
Complexul arheologic este orientat spre Via di San Paolo alla Regola, stradă ce urmează traiectul uneia antice republicană, care lega Circus Flaminius cu Câmpul lui Marte. Urbanizarea în Câmpul lui Marte, spre sud, pe timpul lui Augustus, a fost intensă, în special în zona clădirilor de la biserica Sf. Paul. Incepând cu podul Sisto realizat de Agrippa, s-a trasat o grilă de străzi paralele cu Tibrul, trasată asemănător cu Via modernă Zoccolette și Via di San Paul perpendicular pe acesta, dar și cu Via Conservator și Via dei Pettinari, care legau podul Sisto cu centrul Câmpului lui Marte.
Mozaic subteran
 In epoca lui Domitianus, zona a fost ocupată de un vast complex de magazine – antrepozite, care se întindeau paralel cu râul, între Via Pettinari și Arenula. In perioada Severilor zona a fost supusă unei transformări radicale, alături și peste antrepozite construindu-se  diverse case și edificii ce nu aveau mai puțin de patru etaje. Zona a fost distrusă ulterior de un incendiu.


Subterane
Pe timpul lui Constantin s-a pus în operă un plan de protejare a edificiilor contra inundațiilor Tibrului, zidurile fiind puternic consolidate. După o perioadă de utilizare, totuși, edificiile au fost abandonate, au căzut în ruină și s-au prăbușit. Ruinele au fost acoperite și de aluviunile inundațiilor.
Case romane sub biserica San Paolo alla Regola
In sec. al 11-lea și al 12-lea, în urma unei noi activități constructive intense, construcțiile romane au fost consolidate la sol și mai sus. S-a ridicat un edifiu de cărămidă cu turn și s-a amenajat un traseu de echitație între două edificii din timpul lui Domitianus. Apoi între sec.al 12-lea și al 13-lea întreaga zonă a fost ocupată de clădiri, cu 4-5 etaje, de formă alungită și îngustă, clădiri care  au saturat spațiul disponibil.


Subterane
Spațiul arheologic al bisericii San Paolo alla Regola începe dela nivelul al doilea, la 8 metri adâncime față de actulul nivel al străzii, de la două mari magazine din timpul lui Domitianus, cu structură de cărămidă, acoperite cu mari bolte cu vedere spre aleea paralelă cu Tibrul.
Subterane
Mai sus, la primul nivel al subsolului se receptează o serie de depozite din timpul Severilor, care se dezvoltă lângă o curte. Lângă restructurarea masivă din timpul lui Constantin apare o întărire masivă modernă de cărămidă pe care s-a dezvoltat deasupra Palazzo degli Specchi. Alte două zone, pardosite cu mozaic, completează suprafața până la primul etaj al clădirii, la al cărei parter se aflau spațiile din timpul lui Domitianus. Mozaicul din alb și negru aparține epocii dinastiei Serverus.