sâmbătă, 7 aprilie 2012

ROMA - VIA PRAENESTINA XXXX

Via Praenestina este unul dintre drumurile romane antice ce porneau din capitală, pe timpul Republicii. Ea leagă Roma de Palestrina - fostul Praeneste.
Iniţial s-a numit Via Gabia, de la anticul oraş Gabii, din Latium. Ulterior Via a fost prelungită până la Praeneste (azi Palestrina) şi a luat noul nume. De acolo pornea o derivaţie spre Via Labicana. Avea un pavaj valoros şi pe margine era însoţit de morminte interesante, printre care era special Casa Tonda, dar a rămas un drum de interes local.
Via Praenestina. Mormânt din sec. 1e.A
Traseul pornea de la Porta Maggiore spre răsărit, trecea pe lângă Villa Gordiani, traversa Praeneste şi se termina după Fiuggi, aproape în teritoriul Torre Cajetani (s-a mai numit și Via principală de sud).

ROMA - VIA TIBURTINA XXXX

Via Tiburtina est un cale romană antică din Italia, care lega Roma cu oraşul Tibur (astăzi Tivoli), spre est pe cursul râului Anio.
A fost construită către anul 286 e.A, de către consulul Marcus Valerius Maximus Potitus şi a fost prelungită în anul 154 e.A sub numele de Via Tiburtina Valeriană, sau Tiburtina Valeria, de către censorul Marcus Valerius Messalla, tot din ginta Valeria.
Poarta Tiburtina
Pornea din Roma prin poarta Tiburtina din Zidul lui Aurelianus și prin poarta Esquilina din Zidul servian, porți aflate în nord-vestul oraşului, pe colina Esquilin. Via era divizată în două variante după trecerea râului Anio. Traseul cel mai vechi, Via Tiburtina vetus, urca spre nord pentru a ajunge la Tibur prin nord-vest. Varianta cea mai nouă, Via Tiburtina novus, ajungea la Tibur prin sud, retraversând râul Anio, chiar în aval de Vila lui Hadrianus.
Dincolo de Tibur, Via se prelungea în lungul văii râului Anio, apoi traversa Apenunii prin Via Valeria.
Via Valeria avea şi ea două tronsoane separate. Primul tronson trecea prin Carseoli, Alba Fucens, Corfinium şi ajungea la Teate (azi Chieti), pe o colină în apropiere de Marea Adriatică.
Cel de al doilea traseu urmărea coasta adriatică, pornind de la Pescara. Ea se unea cu Via Salaria, la Castrum Truentium până la Ancona. Acolo se încrucișa cu Via Flaminia.

ROMA - VIA LATINA XXXX

Via Latina a fost un drum roman antic care pornea de la Roma și urmărea un traseu spre sud-est pe circa 200 km .
Spre deosebire de cele mai multe trasee romane din peninsula italică, această Via a fost una dintre cele mai vechi artere italice, mai veche decât Via Appia care a urmat aceeași direcție, dar după principiul traseului cât mai drept și, desigur, mai costisitor. Traseul său a fost urmărit și îmbunătățit definitiv în sec. 4-3 e.A. Acest drum a existat în formă naturală încă din preistorie și de pe timpul etruscilor, care au urmărit colonizarea Campaniei. 
Acestă cale începea, în Roma, de la Porta Capena şi pornea de-a lungul Viei Appia . Cele două deumuri se despărţeau foarte repede, astfel că, în zidul lui Aurelian fiecare avea propria poartă, respectiv Porta Latina şi Porta Appia (mai târziu Porta San Sebastiano ).
Porţiune din Via Latina
în parcul arheologic funerar
Via Latina a condus la trecerea peste Pasul Algido , care a fost important în istoria militară de începuturi a Romei. Se consideră că a precedat Via Appia drept cale ce conducea spre Campania, spre colonia latină de la Cales ( fondată în 334 e.A) Astfel s-a consemnat că era o cale rutieră accesibilă dinspre Roma cu 22 de ani înainte să se realizeze Via Appia.
Rezultă, de asemenea, că era o linie de comunicare mult mai naturală, cu nici o dificultate de inginerie, cu care s-a confruntat Via Appia. In prima parte a existenţei sale modernizate a avut întâietate, fără îndoială, față de  Via Labicana , deşi aceasta a fost preferată mai târziu.
Târziu, partea terminală dinspre Roma s-a numit Via Casilina. Unele porţiuni ale vechiului traseu sunt încă vizibile în parcul de apeducte din Roma , la Universitatea din Cinecittà şi aproape de Apeductul Claudius.