TRACTOARE ROMÂNEȘTI

Primul tractor românesc s-a numit IAR-22 şi a fost realizat la 26 noiembrie 1946 la fostele uzine de avioane, IAR, devenite în final “Tractorul”, din Braşov. În primul an de fabricaţie, 1947 s-au construit 280 de tractoare, iar în timp, capacitatea de producţie de tractoare a crescut, în România la cca 60.000 bucăţi/an, in vremurile bune când fabricaţia de tractoare s-a extins şi la Craiova, Miercurea-Ciuc, Timişoara şi Codlea.

In anul 1951 a început fabricaţia în serie a tractorului pe şenile KD-35 cu destinaţie generalã, care realiza cinci viteze pentru mersul înainte cuprinse între 3,81 şi 9,11 km/h şi era echipat cu un motor Diesel în patru timpi cu puterea de 37 CP la 1400 rot/min. Tractorul era realizat după licență sovitică și ea copiată din producția americană dinainte de războiul al doilea mondial.

In anul 1955 a început fabricaţia tractorului Universal-2 (U-2) pe roţi, echipat cu acelaşi motor D-35 al tractoarelor KD-35, tractor ce realiza cinci viteze de mers înainte cuprinse între 4,56 şi 12,95 Km/h, având un domeniu de utilizare mai larg. Ulterior, la începutul anilor 60, s-a trecut la fabricarea tractorului U-26, U-27, U-29, U-450, cu prizã de putere semiindependentã şi instalaţie hidraulicã pentru acţionarea diferitelor maşini agricole purtate şi remorcate. Aceste tractoare realizau 10 viteze de mers înainte, cuprinse în intervalul 2,83-22,40 km/h şi erau echipate cu motor Diesel de 45 CP la turaţia de 1500 rot/min.

Un pas important în dezvoltarea industriei româneşti de tractoare l-a constituit trecerea în anul 1963 la fabricarea în serie a tractoarelor pe roţi U-650 cu varianta U-651 (cu patru roţi motoare), destinate sã execute majoritatea lucrãrilor agricole, inclusiv lucrãrile de întreţinere a culturilor prãşitoare, precum şi lucrãrile de transport. Aceste tractoare au fost echipate cu motor Diesel (D-103) cu injecţie directã şi pornire electricã, cu puterea de 65 CP la turaţia de 1800 rot/min, dezvoltând 10 viteze de mers înainte cuprinse între 2,58-26,94 km/h. Aceste tractoare s-au produs și în variante modernizate U-650M , U-651M, U-650 super şi U-650 DT super, echipate cu motor Diesel D-110.

In perioada 1963-1968 s-a început fabricaţia altor tipuri de tractoare cum ar fi: S-1300 tractor pe şenile cu putere de 130 CP ( anul 1963); S-650 tractor pe şenile echipat cu motor D-104 (anul 1965), Pe parcurs s-au produs variante modernizate S-651 LS şi IF-650 E.

In anul 1969 a început construcţia tractoarelor pe roţi şi şenile din familia U-445 (licență italiană FIAT), cu motor de 45 CP în variantele Universal (U-445, U-445 DT, U-445 DTE, U-445 SD, U-445 DTSD, S-445), legumicol (U-445 L), viticol (U-445 V, SV-445, U-445 HCV), pomicol (U-445 HCP), pentru lucrãri în pante (SM-445) şi pentru lucrãri multiple (U-445 TIH), cu performanţe la nivelul tehnicii mondiale. In anul 1970 a început fabricaţia tractorului S-1500, echipat cu motor Diesel supraalimentat cu puterea de 150 CP, continuând cu tractoarele S-1800 IF şi S-1800 LS pentru lucrãri în construcţii şi industriale, echipate cu motoare de 180 CP.

Ulterior, au fost realizate noi tipuri de tractoare agricole cu performanţe îmbunătăţite (U-350, U-500 cu diverse variante, U-530 cu variante, U-550 cu variante și A-1800 A, cu ramă articulată ), precum şi noi tipuri de tractoare industriale cu transmisii hidrodinamice şi ramă articulată (A-1801 IF, A-1801 L, A-3602 IF). In ultimul timp al României industrializate s-au fabricat în România peste 53 de tipuri de tractoare, pe roţi şi pe şenile, în peste 300 de variante, în 12 grupe de puteri: 25-300 CP.

U-26

S-1800 LS

KD-35

HRUȘCIOV și JOVANKA BROZ (TITO)

In 1955 Nikita Hrușciov a efectuat o vizită Iugoslavia lui Tito. In timpul vizitei a fost primit și la complexul prezidențial din insulele Brioni. Odată, fiind noapte și amețit de țuica de prune, Hrusciov a încercat, fără succes, .să o sărute pe gură pe Jovanka Broz. Păstrându-și umorul, Hrușciov a comentat că noul Acord comercial dintre Iugoslavia și URSS va intra în vigoare doar dacă va fi inserată o pevedere conform căreia să se facă schimb de soții între el și Tito.

Tito și Jovanka Broz

Deşi şi-a sprijinit pe deplin soţul, Tito nu i-a acordat Jovankăi vreo funcţie în aparatul 

de partid şi de stat, nu i-a permis să ia decizii de ordin politic.

In anul 1956  Nikita Hrușciov a rostit o frază faimoasă adresandu-se 

ambasadorilor occidentali la recepția dată la ambasada Poloniei de la 

Moscova și anume "Vă vom îngropa!".

Nikita Sergheevici Hrusciov

CASELE DIANU - A.I.CUZA

In centrul Craiovei, la intersecţia străzilor Alexandru Ioan Cuza cu Panait Moşoiu clădirea pe care scrie “Casele Dianu”?  Este una dintre cele mai impunătoare clădiri, care a fost deţinută de familia Dumitru şi Sofia Dianu şi a avut, de-a lungul timpului, mai multe destinaţii. Centrul istoric al Craiovei, pe care municipalitatea l-a introdus într-un proces de modernizare, are zeci de clădiri impunătoare, fiecare dintre ele cu o poveste aparte

Pe colţul dintre străzile Alexandru Ioan Cuza şi Panit Moşoiu, pe partea stângă, la etaj, se află casaDianu. Inscripţia se mai obsevă încă pe ambele laterale ale clădirii.
s
Casele Dianu înainte de renovare - 2013

Una dintre faţade este pe strada Alexandru Ioan Cuza. Casa are un gang de acces în curtea interioară.  Această curte a fost rău întreţinută sub regimul comunist, deoarece clădirea intrase în proprietatea statului. Mulţi ani, în acea curte au funcţionat un atelier foto mărunt şi un atelier de ceasornicărie, ambele cooptate probabil în cooperative meşteşugăreşti ale vremurilor socialiste. Exact pe colţ, vizavi de Teatrul Naţional, clădirea adăpostea până în anul 1980, la parter, un magazin de confecţii de femei şi bărbaţi, numit “Elegant”. Apoi magazinul a devenit mercerie sub numele de “Mosorelul”.

Clădirea Dianu are o latură şi pe partea de răsărit a str. Panait Moşoiu, dar faţada se îndreaptă spre str. A. I. Cuza, cu intrări în magazinele principale. Înainte de 1990, după magazinele “Elegant” sau “Mosorelul”, spre răsărit, urmau gangul de acces spre curtea interioară, apoi un magazin de mezeluri şi brânzeturi, apoi o florărie.

Casa Dianu are un singur etaj, este frumos ornamentată cu acadramente la ferestre, cu un balcon de zidărie pe colţ şi cu un altul de fier forjat spre str. A. I. Cuza, deasupra florăriei amintite. Are un acoperiş cu pantă abruptă, cu o cupolă trunchi de piramidă pe colţ şi o alta piramidală deasupra gangului, spre str. A. I. Cuza.

Casele Dianu - str. Panait Moșoiu după renovarea din 2014

Pe latura dinspre str. Panait Moşoiu mai există o cupolă trunchi de piramidă exact pe mijlocul laturii. Pe latura aceasta se găseşte încă un balcon de fier forjat şi un altul de zidărie înspre zona numită “Răscrucii Mici”.

La parterul acestei laturi au existat mereu două - trei magazine de mică importanţă, vizitate de cei ce coborau spre “Răscrucii Mici”.

In vara anului 1934, la Craiova a avut loc procesul ceferiştilor şi petroliştilor care organizaseră puternice greve în anul anterior, 1933.

In perioada procesului s-a constituit un “comitet de apărare” şi a apărut ziarul “Apărarea ceferiştilor”. Sediul redacţiei s-a aflat pentru început în casa avocatului Costel Dianu (str. A. I. Cuza, nr.16), vizavi de Teatrul Naţional de azi.

Casa Dianu a mai fost ulterior şi sediul Comitetului craiovean contra războiului imperialist de jaf şi cotropire, comitet din care au făcut parte Mihail Cruceanu, Eugen Constant, av. Nicu Popilian şi av. Costel Dianu.

Casele Dianu  - 2014 - latura dinspre Str. A,I.Cuza și gangul de intrare, după renovarea fațadei (2014)

Casa Dianu este monument istoric şi se află pe lista clădirilor protejate de lege.

Casele Dianu sunt o mică bijuterie arhitecturală a Craiovei. Situate chiar în buricul orașului, au fost dintotdeauna unele dintre cele mai arătoase imobile ale Băniei. Spațioase și solide, și-au uimit concitadinii atunci când au fost terminate, la anul 1902. Fațadele încărcate cu ornamente florale și balcoanele în stilul art nouveau, cu balustrade din fier forjat, au plăcut așa de mult protipendadei din urbe încât au început să fie copiate, iar familia Dianu să fie invidiată. Învăluite în aroma picantă a sandwich-urilor și a gogoșilor vanilate, casele Dianu își trăiesc și astăzi povestea, care, în ciuda anilor, continuă să fie tot una aparte.

In Casa Dianu de la intersecția străzilor „Unirii” și „Panait Moșoiu” se pătrunde printr-un gang. Incadrat, în 2014, de magazine în care se vând de la mezeluri și până la dulciuri – vara este aproape blocat de lăzile cu înghețată –, culoarul de acces nu este unul foarte mare.

Gangul de acces este pavat cu piatră de râu. Lată și umed-uleioasă, pardoseala se întinde cât ține lățimea camerelor de la stradă. Culoarul gangului se parcurge din câțiva pași și se ajunge într-o curte interioară, cu o suprafață de pătrat mic în care soarele își face de cap, inundând-o pur și simplu de lumină. 

Casele Dianu latura dinspre Str. Panait Moșoiu după renovarea din 2014. S-au schimbat și destinașiile comerciale de la parter. Str. Panait Moșoiu cu vedere spre Piața Buzești

Acum, în 2014, casa este deținută de mai mulți proprietari. Fiecare a cumpărat câte o locuință în timp și apoi toți au tot închiriat. In casă a rămas o singură proprietară tradițională care mai locuiește propriu-zis în marea clădire Dianu de când ele au fost naționalizate, recâștigate și apoi vândute de moștenitori.

In restul apartamentelor sunt sedii de firmă. Patronii care au magazinele la stradă le folosesc doar ca să își păstreze marfa”. Apartamentele cu acces din interiorul clădirii nu seamănă deloc cu fațadele încărcate cu decorațiuni, coloane și balcoane cu fier forjat, impregnate adică de stilul anilor 1900. Spațiile din spate sunt dispuse într-un pătrat, dar au forme neregulate, unele dintre ele prelungindu-se mult în spate. Ceea ce frapează este aspectul exterior. Există mai multe intrări – una chiar în stilul blocurilor de locuințe, cu ușă din fier forjat – și fiecare are câte o scară din beton curat. La etaj sunt balcoane executate din fier și geam. E vizibil faptul că locatarii ce au locuit aici au căutat să își asigure un confort și nimeni nu i-a împiedicat să facă tot felul de lucrări. Au folosit diferite materiale de construcții și acum nici o fațadă nu mai seamănă cu alta. Nu se vede nici-un ghiveci de flori, rufe întinse la uscat sau o perdea fâlfâind dintr-o fereastră.

Proprietarii care au ridicat casa și-au dorit un complex de apartamente, cu o curte interioară și prăvălii la stradă, așa cum era moda construcțiilor din acea vreme din 1902. Imobilul a fost unul dintre cele mai frumos realizate, cu chenare de decorațiuni care încadrează toate ferestrele – unele înalte, și balcoane cu balustrade din lemn forjat, o adevărată revelație în epocă. Familia Dianu nu s-a uitat la bani, fiindcă apartamentele au costat o avere. Bugetul era asigurat din rentele pe pământurile pe care familia le deținea în județ. După ce au fost terminate, casele au fost locuite de întreaga familie care a fost una numeroasă, cu mulți frați, verișori și nepoți. În mijlocul lor, frații Constantin N. Dianu și Dumitru N. Dianu, magistrați în Craiova, primul aplecat spre scris. Spiritul epocii cerea ca oamenii să socializeze, întâlnindu-se la reuniuni dansante și tot felul de evenimente culturale din viața urbei. Atunci când nu existau, ele se creau, întâlnirile fiind programate în câte o astfel de casă impunătoare. Se pare că familia Dianu nu a agreat astfel de întâlniri, fiind cunoscută ca o familie retrasă, la evenimentele de dincolo de ziduri fiind părtași doar membrii familiei și rareori invitați.

Ultimii membri ai familiei Dianu nu au mai ținut de aceste case. Moștenitorii – care acum sunt stabiliți în Elveția – le-au vândut, iar cumpărătorii respectivi le-au vândut mai departe. În decursul anilor, casele au fost dezmembrate în acte și sunt deținute acum de mai mulți proprietari care, la rândul lor, au închiriat. Atracția lor nu o mai reprezintă fațadele valoroase și camere spațioase din spate, ci prăvăliile de la parter. Pentru că au vad la cea mai circulată și centrală stradă din Craiova – strada „Al.I. Cuza” –, patronii se înghesuie să achite chirii dintre cele mai scumpe în schimbul unui spațiu la parter, plus un loc mare de depozitare în spate. Așa se face că nici un loc de la parterul acestora – care se întinde sub formă literei L, răsfrântă și pe strada „Panait Moșoiu” – nu este liber. Pe o lătură, cea dinspre strada „A.I. Cuza” se află trei magazine, iar pe cealaltă funcționează un magazin și un bar deschis la subsol. Valoarea arhitecturală a acestor imobile a fost ignorată total, vânzătorii din spatele tejghelelor neștiind nici măcar cum se mai numesc aceste case.

Casa se renovează la fațadă, în 2014, conform deciziei Primăriei de renovare a aspectului întregului centru istoric al Craiovei

CASA "ENGLEZU"

Casa “Englezu”, edificiu istoric aflat în apropierea zonei centrale a orașului Craiova, pe Calea Unirii, la numărul 80, a fost construită în secolul al 19-lea. Clădirea este situată pe partea dreaptă a străzii, conform sensului de circulație (coborând dinspre Biserica Mântuleasa înspre Parcul Nicolae Romanescu), chiar înainte de grădina de vară a Cinematografului Patria. La fel ca un număr mare de case din centrul Craiovei (casele Eskenazy și Zwillinger de pe Calea Unirii, Casa Eskenazy de pe str. Știrbei Vodă, Casa dr. Mendel de pe str. Simion Bărnuțiu), și Casa “Englezu” aparține patrimoniului civic construit de influenta comunitate evreiască ce a înflorit în Craiova în cea de-a doua jumătate a secolului al 19-lea și prima jumătate a secolului al 20-lea.

Despre Casa “Englezu” se știe că a aparținut familiei Dunkelblum, care deținea aici în perioada interbelică magazinul La “Englez”, aflat atunci pe str. Unirii la numărul 70.

Familia Dunkelblum mai avea depozite de bumbac și magazine de manufactură „La Englez” în centrul Bucureștiului, pe străzile Lipscani și Gabroveni. Conform unor procese verbale publicate în Monitorul Oficial din anul 1945, din acționariatul societății „La Englez” ce gestiona magazinul din Craiova făceau parte Lazar Dunkelblum (președinte), Carol Dunkelblum (ulterior Dunea), Iosif Dunkelblum, David Iser, Iosif Iser și Ion Ungureanu. Odată cu terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, magazinul și-a lărgit paleta de produse comercializate, la obiectele comerțului deja existente adăugându-se noi articole, precum import și export de chimicale, mașini, diferite articole tehnice, cereale, coloniale, automobile, articole de pielărie, produse agricole, diverse metale, cherestea.

Despre proprietarul magazinului se știe că a fost, pe lângă un bun negustor, și un filantrop, așa cum erau toți evreii înstăriți din Craiova. În articolul „Scurta istorie a Comunității Evreilor din Craiova” de Albert Zimbler am găsit următoarea declarație a domnului Solomon Finkel: „Exista un magazin cu firma “Englezul” al cărui patron era Lazar Dunkelblum. În fiecare an, în săptămâna dinaintea Crăciunului, patronul aducea la magazin toată școala israelită (adică circa 15 elevi) și toată Școala “Deleanu”, unde erau mai ales copii din “țigănie” (circa 70-80 de elevi) și îi îmbrăca pe toți, din cap până în picioare, cu haine, pantofi, lenjerie de corp.”

 Casa “Englezu” este construită din cărămidă, într-un stil asemănător cu alte clădiri de-a lungul Căii Unirii, cu locuințe identice construite la dreapta-stânga unui perete comun, după un plan simetric. Clădirea are trei etaje (subsol, parter și etaj). Axa de simetrie este marcată de poarta de intrare, prin intermediul culoarului (gangului) central, care oferă de asemenea acces la curtea interioară. Deasupra porții există un balcon spațios, împodobit cu o balustrada din fier forjat.

De-a lungul timpului, fațada bogat ornată s-a degradat, iar lucrările de restaurare / reparare și de înlocuire a tâmplăriei s-au făcut fără să se respecte normele în vigoare pentru clădiri incluse pe Lista Monumentelor Istorice. De asemenea, pe clădire nu există o plăcuță care să indice faptul că aceasta face parte din patrimoniul arhitectural, cultural și istoric al orașului.

COLEGIUL CAROL I IN PERICOL GRAV

Situațiaîn 2016

Corpul Central al Colegiului Național „Carol I“ din Craiova nu mai este utilizat ca spațiu de învățământ, încăperile existente atât la parter, cât și cele două etaje fiind foarte degradate. Mutarea elevilor a fost făcută în urmă cu doi ani, când tavanul unei clase a cedat, elevii fiind în momentul respectiv la cursuri. Copiii învață în corpul 5 de clădiri, unde în anii anteriori erau laboratoarele de informatică, această construcție fiind modernizată.

Tot ca spații de învățământ sunt utilizate și cele două aripi construite în prelungirea corpului central, care au fost reabilitate în urmă cu opt ani.
Elevii de la clasele pregătitoare învață în căminul colegiului, clasele lor fiind amenajate la parter, pe etaje fiind Centrul de Excelență, și din acest an școlar și birourile directorilor, secretariatul și contabilitatea, care se aflau la parterul corpului central.

Decizia de a elibera clădirea centrală de personal a fost luată pentru că fisurile în pereți și pardoseală s-au adâncit, iar mirosul de igrasie a devenit înțepător. În plus, scara profesorilor s-a fisurat, iar balustrada s-a rupt la un capăt cât să intre un lat de palmă. Deasupra scării profesorilor, tencuiala boltei s-a exfoliat în bucăți mari, ce stau să cadă. Degradarea se accentuează pe măsură ce se urcă la un nivel superior. Astfel că la etajul I, unde se afla „sala de daruri“ a colegiului, ce păstra obiectele oferite de diverse personalități care au trecut pragul unității de învățământ de-a lungul timpului, tavanul s-a prăbușit, o parte din obiecte fiind afectate. Pe acest etaj însă a rămas biblioteca, unde sunt peste 80.000 de volume, și nu poate fi mutată foarte ușor, precum și muzeele cu fluturi și roci, locații brăzdate și ele de fisuri atât pe pereți, cât și în planșee.
Cel mai avariat este însă etajul II al corpului central. În fosta sală de muzică, tavanul este desprins de pereți. Altă clasă are mari infiltrații de apă. În plus, podelele trepidează în toate clasele. Ferestrele au tocărie foare veche, iar geamurile sunt, în mare parte, sparte. Directorul Colegiului, Luminița Torwachter, susține că situația actuală a clădirii centrale a fost mereu motiv de dispută în consiliile profesorale și în consiliile de administrație, fapt care ar fi dus și la scrierea demisiei din funcția de conducere.

„Mi se cerea mereu să mut elevii în corpul central și nu îmi puteam asuma riscul de a duce din nou elevii și cadrele didactice în acele spații. Am preferat să îmi dau demisia. Nu puteam să mai rezist scandalurilor din consiliile profesorale și din consiliile de administrație ale școlii pe această temă. Profesorii spun că nu sunt mulțumiți că se învață în spațiile adiacente. Dar acestea sunt renovate și nu prezintă pericol. Ei vor lux, eu nu am cum să fac corpul central funcțional în condițiile actuale“, a precizat directorul Luminița Torwachter. Doamna director a părăsit funcția între timp.

Expertiza seismică: pereți ce pot ceda și la un cutremur mic

De altfel, probleme de structură ale colegiului sunt trecute și în expertiza seismică primită de primărie la sfârșitul săptămânii trecute. La parter sunt semnalate fisuri pronunțate la nivelul planșeului în cabinetul directorului, precum și fisuri și crăpături în zona holului de trecere semnalate la nivelul planșeelor și zidurilor structurale, degradări la nivelul bolților și inelului de reazem în sala rotundă. La etajul I sunt semnalate fisuri și crăpături verticale în zona intrând a coridorului.

De asemenea, tot pe acest etaj există deteriorări structurale în cabinetul de limba franceză, fisuri orizontale înclinate, fisuri deschise în zona de naștere a bolților. Peretele longitudinal în zona colț dreapta a sălii este desprins de peretele transversal și prezintă o înclinare de 1,5-2 cm, putând să producă prăbușirea peretelui spre stradă și la un cutremur de mică intensitate. Fisuri pronunțate în zona de colț plașeu și în zona boltită sunt și deasupra ușii de intrare din încăperea muzeului de roci. Este semnalat planșeul desprins și căzut în „sala de daruri“. Laboratorul biologie are elementele structurale (placă și grinzi de beton armat) putrenic degradate și posibile cedări la solicitări dinamice mediu reduse sau la sarcini gravitaționale crescute nejustificat, cum ar fi mărirea sarcinii utile la etajul superior.

În ceea ce privește etajul II, în expertiza seismică sunt trecute degradări prin prezența fisurilor și crăpăturilor de profunzime semnlate în zona de trecere, casa scării colț cu curtea interioară. Și cabinetul de muzică este prezentat ca fiind foarte degradat, „zid portant latura dreaptă a cabinetului de muzică cu partea superioară desprinsă de planșeu și zid longitudinal prezentând pericol de prăbușire“, după cum scrie în documente. Deplasarea zidului din cabinetul de muzică spre sala de geografie a generat și deplasarea tronsonului de zid longitudinal spre exteriorul clădirii, favorizând evoluția accelerată a degradărilor. Sala de clasă numită și „sala hipodrom“ are peretele de capăt dreapta desprins și fisurat pe trei laturi, prezentând pericol de prăbușire cu posibila antrenare a zonelor de racord aferente zidurilor longitudinale. Sunt vizibile și fisuri orizontale continue, apărute sub reazemele grinzilor radiale de beton din sala de clasă semirotundă. De asemenea, sala de clasă semirotundă prezintă degradări asemănătoare, dar mai pronunțate din cauza deschiderii mai mari.

Clădiri cu vulnerabilitate ridicată

Aceleași probleme se întâlnesc și la clădirea Operei Române, care face legătura între corpul central al colegiului și aripa de nord, pe unde intră elevii în curtea unității de învățământ. Fisurile de pe pereți sunt evidente. După evaluarea clădirii Colegiului „Carol I“, concluziile au fost că „din punct de vedere al riscului seismic, în sensul probabil al unor cutremure caracteristice amplasamentului, asupra construcției existente în acest caz, expertul încadrează clădirea reprezentând corpul central al Colegiului «Carol I» și Opera Română Craiova, situată în strada Ion Maiorescu, nr. 6, Craiova, în clasa de risc seismic II, corespunzând construcțiilor care sub efectul cutremurului de proiectare pot suferi degradări structurale majore, dar la care pierderea stabilității este puțin probabilă“. În plus, vulnerabilitatea clădirii este catalogată ca fiind „foarte ridicată“.

În urma analizei efectuate, expertul a menționat că „structura clădirii care are destinația de Colegiul «Carol I» și a Operei Române Craiova nu poate fi utilizată în continuare“. În plus, pentru lucrările de consolidare ale Operei Române ar fi nevoie de săpături de până la zece metri adâncime.

„Pentru faza de PT și DE este necesară completarea studiului geotehnic cu analizarea stratificației terenului până la adâncimea de 10 m și dezvelire de fundații, întrucât studiul geotehnic actual este realizat numai până la adâncimea de 4 m, iar prin proiect adâncimea maximă a fundației ajunge până la 7 m măsurată de la nivelul terenului natural. Funcție de concluziile studiului geotehnic, de coeziunea terenului întâlnit, săpătura în etape, prevăzută pentru subfundarea pereților scenei, comportă sprijiniri, posibile injectări ale terenului sau schimbări de soluție, funcție de propunerile inginerului geotehnician“, se arată în expertiza seismiscă.

Colegiul „Carol I“, reabilitat… un pic

Clădirea Colegiului „Carol I“ se lasă cu greu consolidată și reabilitată. Primii pași în această direcție i-a făcut primăria sub conducerea lui Antonie Solomon.

În anul 2008, primăria a lansat prima licitație pentru reabilitarea și modernizarea colegiului. Era vorba despre serviciile de proiectare care au fost atribuite firmei Getrix contra sumei de 247.000 de lei fără TVA. Un an mai târziu, municipalitatea atribuia și contractul de execuție a lucrărilor. Asocierea de firme Recon, Polystart și Prohaus a câștigat contractul de 6,5 milioane de lei fără TVA pentru reabilitarea corpului de pe strada Mihail Viteazul. Firmele au semnat, în 2010, un contract pentru lucrări suplimentare în valoare de 230.000 de lei fără TVA. Iar lucrurile s-au oprit aici din punctul de vedere al construirii propriu-zise. Conducerea primăriei s-a schimbat, iar câteva luni după alegerile locale, în octombrie, municipalitatea a scos la licitație reactualizarea expertizei tehnice legată de reabilitarea și consolidarea corpului central al Colegiului „Carol I“ și a Teatrului Liric, cum se numea atunci. Durata de valabilitate a contractului era de 30 de zile.

În august 2013, primăria a scos la licitație realizarea proiectului tehnic și a DALI (datele tehnice și economice ale execuției – n.r.). Firma care a câștigat licitația, SC HACHIKO DESIGN SRL, din București, urma să primească 341.760 de lei fără TVA și avea șase luni la dispoziție să predea lucrarea. Documentele au venit abia la sfârșitul săptămânii trecute. Potrivit acestora, costul estimat al lucrărilor este de aproximativ 15 milioane de euro, din care două milioane de euro pentru consolidare și restul pentru reabilitare. Datele din proiect legate de sursa de finanțare s-au schimbat și ele.

Primăria plănuia în 2013 ca banii să vină de la guvern și din fonduri europene. De la guvern nu există un răspuns în acest sens, iar fondurile europene sunt deja istorie, deoarece primăria a aflat că valoarea unui proiect trebuie să fie de maximum cinci milioane de euro, cu tot cu partea sa de cofinanțare, ceea ce nu este cazul la clădirea Colegiului „Carol I“, oricât ar tăia municipalitatea din investițiile de pe listă. Și atunci, de unde vor veni banii? Nu se știe. Bugetul local ar putea suporta cele două milioane de euro pentru consolidare, dar nu și restul de 12-13 milioane, în condițiile în care bugetul pentru dezvoltare din taxe și impozite locale nu depășește 35 de milioane de euro. Varianta ar fi o bugetare multianuală, întinsă pe doi-trei ani, dar acest lucru înseamnă disconfort prelungit atât pentru profesori, cât și pentru elevi.

REABILITARE BARBARĂ - CRAIOVA

Avea nevoie Parcul „Romanescu“ de modernizare? O întrebare la care tot mai mulți craioveni încearcă să găsească un răspuns, mai ales după ce în spațiul public au început să apară imagini dezolante cu spații verzi distruse de buldozere și cu anomalii arhitecturale, cum ar fi împrejmuirea cu gard a insulei de la intrarea în parc. Privit prin ochii unui nespecialist, ceea ce se întâmplă în parc pare un dezastru. Pe această idee a marșat și Primăria Craiova care a justificat abundența utilajelor printre copacii vechi de zeci de ani care dau frumusețea celui mai mare parc natural din Sud-Estul Europei, spunând că proiectul are toate semnăturile și avizele necesare și că el va respecta întru totul ideea arhitectului Edouard Redont de acum mai bine de o sută de ani. Și, totuși, primăria a primit o lovitură de unde se aștepta mai puțin. Doi dintre arhitecții care au lucrat la proiect au spus că gardul din jurul insulei nu are ce căuta acolo. În plus, proiectul studiat de GdS, așa cum a fost el publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, conține o mulțime de lucrări de infrastructură care distrug tocmai esența parcului: naturalețea. Proiectul prevede înlocuirea a zeci de kilometri de asfalt și conducte și montarea unui sistem de supraveghere video ultraperformant, ale cărui caracteristici par desprinse din filmele cu spioni. Cui folosește?

Considerat cel mai mare parc natural din această parte a Europei, Parcul „Nicolae Romanescu“ din Craiova este încadrat ca monument istoric de categoria A. Cu o vechime de peste o sută de ani, parcul din ziua de azi poartă amprenta celebrului arhitect peisagist Edouard Redont al cărui proiect a fost medaliat cu aur la Paris. Cu mici excepții, ceea ce văd craiovenii astăzi au văzut și înaintașii lor la începutul secolului trecut. De unde, atunci, nevoia actualei conduceri a Primăriei Craiova de a moderniza un obiectiv care, prin spiritul său, se plasează în afara timpului? De ce să înlocuiești mobilierul urban deja schimbat acum câțiva ani sau să introduci kilometri de conducte răvășind pământul și distrugând iarba și rădăcinile copacilor, unii dintre ei seculari și, în plus, să mai cheltuiești și aproape nouă milioane de euro din bugetul local? Un posibil răspuns, chiar dacă unul de formă, se găsește în proiectul tehnic întocmit de firma de arhitectură SC 360 Inginerie – Urbanism – Arhitectură SRL din București: „Programul de modernizare derulat de Consiliul Local Craiova are drept scop remedierea uzurii fizice și morale a Parcului «Romanescu» și prelungirea duratei de viață prin readucerea lor la starea normală de exploatare“. Proiectul nu explică modul în care un monument istoric de talia Parcului „Romanescu“ se poate uza moral în condițiile în care tocmai trecerea timpului îi crește valoarea. Parcul „Romanescu“ nu este o mașină pe care să o casezi prin Programul Rabla.

Avea nevoie Parcul „Romanescu“ de modernizare? O întrebare la care tot mai mulți craioveni încearcă să găsească un răspuns, mai ales după ce în spațiul public au început să apară imagini dezolante cu spații verzi distruse de buldozere și cu anomalii arhitecturale, cum ar fi împrejmuirea cu gard a insulei de la intrarea în parc. Privit prin ochii unui nespecialist, ceea ce se întâmplă în parc pare un dezastru. Pe această idee a marșat și Primăria Craiova care a justificat abundența utilajelor printre copacii vechi de zeci de ani care dau frumusețea celui mai mare parc natural din Sud-Estul Europei, spunând că proiectul are toate semnăturile și avizele necesare și că el va respecta întru totul ideea arhitectului Edouard Redont de acum mai bine de o sută de ani. Și, totuși, primăria a primit o lovitură de unde se aștepta mai puțin. Doi dintre arhitecții care au lucrat la proiect au spus că gardul din jurul insulei nu are ce căuta acolo. În plus, proiectul studiat de GdS, așa cum a fost el publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, conține o mulțime de lucrări de infrastructură care distrug tocmai esența parcului: naturalețea. Proiectul prevede înlocuirea a zeci de kilometri de asfalt și conducte și montarea unui sistem de supraveghere video ultraperformant, ale cărui caracteristici par desprinse din filmele cu spioni. Cui folosește?

Considerat cel mai mare parc natural din această parte a Europei, Parcul „Nicolae Romanescu“ din Craiova este încadrat ca monument istoric de categoria A. Cu o vechime de peste o sută de ani, parcul din ziua de azi poartă amprenta celebrului arhitect peisagist Edouard Redont al cărui proiect a fost medaliat cu aur la Paris. Cu mici excepții, ceea ce văd craiovenii astăzi au văzut și înaintașii lor la începutul secolului trecut. De unde, atunci, nevoia actualei conduceri a Primăriei Craiova de a moderniza un obiectiv care, prin spiritul său, se plasează în afara timpului? De ce să înlocuiești mobilierul urban deja schimbat acum câțiva ani sau să introduci kilometri de conducte răvășind pământul și distrugând iarba și rădăcinile copacilor, unii dintre ei seculari și, în plus, să mai cheltuiești și aproape nouă milioane de euro din bugetul local? Un posibil răspuns, chiar dacă unul de formă, se găsește în proiectul tehnic întocmit de firma de arhitectură SC 360 Inginerie – Urbanism – Arhitectură SRL din București: „Programul de modernizare derulat de Consiliul Local Craiova are drept scop remedierea uzurii fizice și morale a Parcului «Romanescu» și prelungirea duratei de viață prin readucerea lor la starea normală de exploatare“. Proiectul nu explică modul în care un monument istoric de talia Parcului „Romanescu“ se poate uza moral în condițiile în care tocmai trecerea timpului îi crește valoarea. Parcul „Romanescu“ nu este o mașină pe care să o casezi prin Programul Rabla.

Ceea ce a scandalizat recent opinia publică a fost montarea unui gard în jurul insulei de la intrarea în parc. Primăria s-a justificat spunând că este în stilul proiectului de la 1900 și că, oricum, arată mai bine decât gardul din sârmă care exista înainte. Aici apar două probleme. Prima are legătură cu partea peisagistică. În parcurile din Europa nu se găsesc astfel de garduri, ci se merge pe ideea de spațiu deschis pentru a pune în valoare frumusețea naturii. A doua problemă. Doi dintre arhitecții care au lucrat la proiect s-au declarat surprinși de apariția gardului și au declarat că el nu figurează în proiect. Este vorba despre dr. arh. Răzvan Lăcraru și dr. habil. Hanna Derer, consultant, ambii cadre didactice la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București. Iată ce au răspuns aceștia într-o corespondență purtată cu Ordinul Arhitecților din România, filiala Oltenia. „Azi, luni, 14 martie 2016, ne-a fost semnalat un articol publicat în Gazeta de Sud, sub titlul «Închisoarea lebedei», semnat de către Bogdan Groșereanu, articol care atrage atenția, inclusiv prin fotografia care îl însoțește, asupra unor parapete realizate pe malurile Pârâului Fetei din Parcul «Romanescu» din Craiova. În calitate de autor și, respectiv, consultant de specialitate pentru partea de arhitectură din proiectul intitulat Amenajarea de parcuri și grădini în municipiul Craiova – Parcul «Romanescu», elaborat în cadrul SC 360 Inginerie – Arhitectură – Urbanism SRL în anul 2014, precizăm faptul că parapetele semnalate în articolul menționat nu au fost prevăzute în proiectul respectiv. De asemenea, menționăm faptul că inițiatorii și/sau executanții parapetelor în cauză nu ne-au solicitat opinia, opinie pe care, în baza principiilor de deontologie profesională, am fi oferit-o cu certitudine, chiar și în absența oricăror obligații contractuale cu privire la execuția proiectului. Încheiem prin a sublinia că însuși semnatarul articolului în cauză atrage atenția asupra faptului că aceste parapete nu se regăsesc în caietul de sarcini. Cu mulțumiri pentru atenție, dr. arh. Răzvan Lăcraru – proiectant, dr. habil. Hanna Derer – consultant“. Confruntat cu declarația arhitecților, primarul Olguța Vasilescu a întrebat inițial cine sunt arhitecții, apoi a spus că verifică și a precizat următoarele: „Am verificat. Este în proiect, semnat de amândoi, și gard, și refacere adăpost păsări insula de la intrare“. Figurează gardul în proiect, așa cum a declarat primarul? Nu, cel puțin nu în proiectele postate obligatoriu în Sistemul Electronic de Achiziții Publice acolo unde sunt publicate cele trei părți scrise și două desenate ale proiectului tehnic.

Gardul nu este singura ciudățenie din respectivul proiect. La solicitarea Primăriei Craiova, firma de proiectare a întocmit în detaliu toate planurile pentru lucrările care se vor efectua în Parcul „Romanescu“. Și nu sunt puține.
În ansamblu, reabilitarea și modernizarea parcului constau în următoarele lucrări: reabilitare și modernizare alei carosabile și pietonale, podețe, pasarele, poduri, reabilitare rețea de alimentare cu apă, rețea de canalizare menajeră și pluvială și rețea de canalizare, sistem de iluminat nou, sistem de supraveghere video nou, reabilitare spații verzi. Potrivit proiectului, lucrările au urmărit să respecte anumite principii. Este vorba despre reabilitarea/recondiționarea cascadelor și căderilor de apă existente, igienizarea (decolmatarea) pârâului în aval de lacul mare, de reabilitarea și reintegrarea variatelor elemente specifice de mobilier urban, chioșcuri, panotaje de informare, bănci, pubele, stâlpi de iluminat, grupuri sanitare, montarea sistemelor de irigare automate, de fântâni cu apă potabilă cu model din fontă și recondiționarea celor existente. De asemenea, proiectul amintește de realizarea rețelelor de drenuri, de reamenajarea/recondiționarea intrărilor în parc și împrejurimi, de reabilitarea elementelor de construcție existente (chioșcuri, cabine pază, casa grădinarului, pavilioane rustice, glorieta, pavilionul debarcarder), iar ca element de noutate, instalarea unui sistem de supraveghere video cu dispecerat, precum și signalistica de siguranță și securitate în exploatare, rețea WI-FI pentru vizitatori și un portal de prezentare a parcului pentru creșterea atractivității.
„Vor fi restaurate toate obiectele de arhitectură care sunt parte integrantă a acestui proiect și contribuie la atmosfera parcului, păstrând caracterul romantic și istoric al parcului. Mobilierul urban va fi completat într-o manieră coerentă (…) în linia stilistică setată de cele două elemente de mobilier urban care persistă de la inaugurarea parcului: banca și stâlpul de iluminat (modelul prezent lângă Casa Bibescu). Împrejmuirea stradală va fi refăcută în același spirit coerent și preluând același tip de elemente stilistice ca mobilierul urban“, se arată în proiect. Vorbe frumoase, ce-i drept, dar trase la șablon.

46 de kilometri de conducte pe sub Parcul „Romanescu“

Să începem cu aleile. De ce a dorit primăria să le reabiliteze? Pentru că sunt vechi, nu arată bine, iar cele din beton mai au și găuri în ele. „Aleile pietonale din beton prezintă o serie de defecțiuni ce împiedică desfășurarea normală a circulației pietonale și conduce la scăderea atractivității turistice a parcului“, spune proiectul. Deci, s-a găsit explicația pentru aglomerația din parc din zilele de vară: ca să nu dea în gropi, craiovenii se înghesuie unii într-alții. Mai departe, proiectul detaliază cât de frumos vor arăta aleile și pe ce suprafață. De exemplu, primăria va plăti pentru modernizarea unui hectar (10.000 de metri pătrați) de alei carosabile cu îmbrăcătură asfaltică. Iar compoziția lor va fi următoarea: 4 cm beton asfaltic, geocompozit antifisură, 6 cm anrobat bituminos, 15 cm piatră spartă, 25 cm fundație din balast. În total, o înălțime de 50 de centimetri, de zici că trec tirurile prin parc. Alți 37.634 de metri pătrați de alei carosabile cu îmbrăcăminte asfaltică vor fi reabilitate, dar aici compoziția constă în patru centimetri de beton asfaltic și geocompozit asfaltic, iar aleile cu piatră cubică vor fi reabilitate pe o suprafață de 6.766 de metri pătrați.
La capitolul alei pietonale, proiectul vorbește de o suprafață de 4.202 metri pătrați, dar structura ei uimește: 10 cm piatră cubică, 3 cm mortar de ciment, 10 cm beton ciment, 15 cm fundație de balast și 25 cm fundație din balast. În total, o înălțime de 63 de centimetri.
Parcul „Romanescu“ va fi brăzdat de o rețea de conducte de peste 46 de kilometri. În primul rând, se va reabilita rețeaua existentă de alimentare cu apă – 953 de metri și se va realiza un inel cu lungimea de 4.587 de metri pentru a alimenta atât construcțiile din interiorul parcului, cât și cișmelele. Pentru irigații se va realiza o rețea de distribuție în inel pe o lungime de 8.100 de metri pătrați, se vor amplasa 4.361 de aspersoare. Recordul îl dețin cei 46.600 de metri liniari de țeavă necesară pentru branșarea aspersoarelor la inelul principal. Conductele de canalizare pentru ape pluviale și ape uzate vor fi introduse la o adâncime cuprinsă între 1,5 și 6 metri. Proiectul prevede și montarea a 505 stâlpi ornamentali pentru iluminatul public cu o înălțime de 5,5 metri, fiecare dotat cu lămpi de 70 de wați.
De-a dreptul surprinzător este sistemul video și de supraveghere, potrivit mai degrabă pentru obiective militarizate decât pentru un parc natural. Sistemul conține 77 de camere fixe și 22 mobile, pe stâlpi, senzori meteo, modul crepuscul, senzori de analiză a calității apei, senzori de fum/dioxid de carbon, sirene, senzori de prezență și senzori de temperatură. Aceste date vor fi afișate pe 16 ecrane deservite de șase operatori.
Sistemul de stație meteo va raporta temperatura, umiditatea, precipitațiile, viteza și direcția vântului. Cu siguranță, este indispensabil ca primăria să știe din ce direcție bate vântul. (articol preluat de pe internet

CASA CĂNCIULESCU - CRAIOVA

Un monument architectonic și istoric de la începutul sec.al 20-lea este situat la intersecția dintre Str. Simion Bărnuțiu și Str. 24 Ianuarie, vis-à-vis de biserica Sfinții Ahangheli Mihail și Gavril, Este vorba de casa doctorului Mihail Cănciulescu, un personaj remarcabil al lumii medicale craiovene în perioada interbelică.

Mihail Cănciulescu s-a născut pe 22 februarie 1885 în comuna Poiana Mare, județul Dolj, într-o familie modestă: tatăl – Câncea Savu (zis Savonici) era un mic comerciant, iar mama – Constantina, fostă Dragu – casnică. A avut o soră, Elena – pictoriță, și un frate, Petre – general de armată. A urmat cinci clase primare (1890 – 1896) la școala din Poiana Mare, după care, în perioada 1897 – 1904, a fost elev al Liceului Carol I din Craiova, pe care l-a absolvit cu laude.

Absolvent al Facultății de Medicină din București, Cănciulescu a fost medic intern la sanatoriul Techerghiol, la spitalul din Sinaia și la Spitalele Civile din București și medic extern al Spitalului Brâncovenesc din capitală. Între anii 1916 – 1918 a fost director al Spitalului din Dorohoi. A revenit în Craiova, în 1919 a fost ales bibliotecar la Cercul Medico-Farmaceutic (înființat de dr. Dumitru Vernescu și dr. Charles Laugier în 1902) și din anul 1920 a devenit medic secundar stagiar al Spitalului Filantropia, ulterior medic primar al secției de copii, medic primar al Secției Medicale și chiar director. După 1948, dr. Cănciulescu a fost numit director al Centrului TBC din județul Dolj, calitate în care a organizat ample acțiuni de profilaxie a acestei maladii și a contribuit la înființarea dispensarelor T.B.C. din Filiași, Băilești și Maglavit și a dispensarului materno-infantil din Brădești.

În 1928, dr. Mihail Cănciulescu a fondat revista medicală „Acta Medica Romana” („Mișcarea Medicală Română”), a cărei apariție a coordonat-o timp de douăzeci de ani, până în 1948. În perioada interbelică, dr. Cănciulescu a fost unul dintre promotorii inițiativelor pentru înființarea învățământului medical în Craiova, pledând pentru necesitatea înființării unei facultăți de medicină.


Dr. Cănciulescu a fost o personalitatea complexă și o figură importantă a lumii medicale românești din perioada interbelică, cu o activitate medicală impresionantă. Pentru activitatea sa, el a fost răsplătit cu numeroase titluri, ordine și medalii. A primit ordinul Coroana României cu spade pentru zelul și devotamentul excepțional cu care a îngrijit bolnavii și răniții în 1917 (1918), titlul de doctor docent în medicină (1925), a fost numit prin decret regal membru al ordinului Steaua României (1929), a primit Medalia de aur a Fundației Al. Christescu și Premiul Dr. L. L. Russ al Academiei de Medicină. A fost președinte al Asociației docenților de la Facultatea de Medicină din București și membru corespondent al Academiei de Medicină din Romania (1937), membru in Comitetul de conducere al Secției de istoria medicinii pe țară a Societății Medicale din România (1961), a primit ordinul muncii clasa a II-a (1956), iar în 1957 titlul de medic emerit.

Dr. Cănciulescu s-a pensionat în 1957, dar a continuat să profeseze la propriul cabinet privat. Din 1960, cabinetele medicale din România au fost suprimate, iar Cănciulescu a trebuit să se descurce cu o pensie mică și cu o stare precară de sănătate. Abia în 1967, cu trei ani înainte de moarte, i-a fost aprobată solicitarea pentru o pensie mărită, după 60 de ani de activitate medicală și științifică la cel mai înalt nivel.
Pentru contribuția lui Mihail Cănciulescu la dezvoltarea medicinei, autoritățile din Craiova au dat numele doctorului unei străzi din cartierul 1 Mai.

.

BĂILE COMUNALE - CRAIOVA

Băile Comunale din Craiova au fost un punct de reper pentru cetăţenii oraşului, dar în momentul de faţă sunt o ruină. Oamenii vorbesc cu nostalgie despre locul de întâlnire al oamenilor înstăriţi.

Imobilul situat pe strada Mihai Viteazul din Craiova a fost construit în anul 1880, vis-à-vis de curtea foarte largă a Licului Carol I, iar timp de mulţi ani în această locaţie au funcţionat Băile Comunale. La sfârșitul sec.al 19-lea și începutul secal 20-lea era la modă ca în fiecare oraş mare să existe o clădire în care să fie adăpostite băile comunale. Era o moştenire a civilizaţie romană a fiecărei urbe de altădată. Puţine case aveau băi proprii şi atunci foarte multă lume venea aici. Se plătea. 

Chiar Regele Carol I era fidel acestui loc, iar de fiecare dată când trecea prin Bănie se oprea să facă o baie fierbinte la Băile Comunale.

Oamenii stăteau ore în şir la coadă pentru a se relaxa la Băile Comunale din Craiova. Acest loc era catalogat ca o bază de agrement unde te puteai relaxa în voie. Se putea spune că era şi locul de întâlnire al persoanelor înstărite, iar la etaj aveau loc periodic serate muzicale. Lumea bună venea să îşi etaleze, garderoba și avuția

Spasțiile clădirii erau împărțite pe ranguri, cei mai înstăriţi dispuneau de o anumită zonă unde aveau şi paturi pentru masaj. Era un fel de club. Puteau să bea un ceai, o cafea, să stea la taclale. Şi mai exista o zonă pentru oamenii mai sărăcuţi.

Clădirea a fost retrocedată, dar actualul proprietar nu a făcut investiţii, iar clădirea declarată monument istoric a rămas în paragină.

Imediat după ce Băile Comunale din Craiova au fost desfiinţate, în imobilul situat pe strada Mihai Viteazul din Craiova s-a mutat Regia Autonomă a Domeniului Public şi Fondului Locativ din subordinea Primăriei. Acum la locul de întâlnire al oltenilor nu a mai rămas decât o plăcută pe care scrie mare: monument Istoric.

 Astăzi, moştenitorul proprietar are aceeaşi dorinţă: să o vândă. Nu are puterea financiară să o reconsolideze, să-i redea strălucirea de altădată, iar clădirea se degradează.

CASA VRĂBIESCU - CRAIOVA

Un monument istoric și architectonic grațios se află pe Calea Unirii Nr. 100, aproape de întersecția cu bulevardele Gheorghe Chițu (la est) și Tabaci (la vest) și la intersecția Str. Gheorghe Doja cu Calea Unirii. Este vorba de Casa Vrăbiescu învecinată cu alt monument architectonic craivean, Casa Calețeanu. Casa i-a aparținut familiei Vrăbiescu, cel mai reprezentativ proprietar al ei fiind Iulian Vrăbiescu, jurist și om politic, prefect de Dolj, deputat și vicepreședinte al Senatului în 1931.

 Iulian Vrăbiescu (20 feb. 1862, Craiova – 1940, Craiova) a fost un jurist și politician craiovean, fiul lui Constantin Vrăbiescu, deputat de Craiova în Divanul Ad-Hoc de la București. După absolvirea Facultății de Drept din Paris și obținerea doctoratului în drept la Paris (1890), Iulian Vrăbiescu a revenit în țară, unde a activat ca procuror al Tribunalului Dolj și prefect al județului de două ori (în 1897 și 1901). Prin funcțiile pe care le-a ocupat, el s-a îngrijit de drumurile din județ, a contribuit la ridicarea de școli și spitale și a favorizat înființarea unor societăți economice. Fiind el însuși mare proprietar de pământ, Vrăbiescu a acordat atenție sporită plantațiilor din județ, ceea ce i-a atras o mare popularitate în rândul țărănimii.

Incercarea de mutilare a monumentului Casa Vrăbiescu - 2013. La stânga Str. Gheorghe Doja, iar la dreapta Calea Unirii

Iulian Vrăbiescu a fost un liberal convins și membru marcant al Partidului Liberal. A fost deputat în Cameră (1907), senator și vicepreședinte al Senatului (1931). Cariera sa politică de după Primul Război Mondial s-a legat de cea a lui Constantin Argetoianu, care, în “Însemnările zilnice”, îl caracteriza pe craiovean drept „Bățos, limitat în mijloacele sale intelectuale, era un om foarte cumsecade. A fost pe vremuri un excelent prefect de Dolj”. Pentru activitatea sa politică, Vrăbiescu a fost decorat cu Steaua României și Coroana României.
De asemenea, Vrăbiescu s-a aplecat asupra dezvoltării culturale a Craiovei. In 1908 a fost prezent la inaugurarea Fundației “Alexandru și Aristia onumentului Casa VrăbiescuAman”, alături de ministrul Instrucțiunii Publice de atunci, Spiru Haret. Vrăbiescu a mai vizitat fundația și în 1920, iar în 1928 i-a donat un tablou de I. Skalbert, pictor francez. In 1940, după moartea politicianului, soția sa, Elvira Vrăbiescu (născută Davidescu), a făcut fundației o importantă donație de cărți și obiecte de muzeu, conform dorinței răposatului său soț.

Casa Vrăbiescu a fost, cel mai probabil, construită de tatăl lui Iulian Vrăbiescu, Constantin Vrăbiescu, în jurul anilor 1850. La acea dată, pe locul actual al casei se ridicau trei clădiri comune, construite una lângă cealaltă. Conform lucrării “Asistența spitalicească a orașului Craiova în a doua jumătate a secolului al XIX lea – începutul secolului XX” de Dinu Elena Steluța, apărută la Cluj Napoca în 2014, în anii 1877-1878, casa lui C.  Vrăbiescu a găzduit un așezământ medical special, pentru a acorda îngrijire și tratament soldaților răniți pe front. Pe lângă spitalele existente și spitalele militare temporare înființate atunci (Independența, Maica Domnului Dudu, Central), s-a amenajat o serie de așezăminte medicale în clădiri sau case proprietate personală (Golfineanu, Brăiloiu, Vlădica, Dumba, Olteanu, Pața, Haralamb, Nae Chiciu, Dinu (Dini) Mihail, Stație Teodoru etc).

În jurul anului 1910, toate cele trei case au fost cumpărate de Vrăbiescu, care îl angajează pe tânărul arhitect Duiliu Marcu să unifice și să refacă fațada imobilelor respective într-un proiect unitar. Duiliu Marcu, născut la Calafat, cu studii la Liceul Carol I din Craiova și studii de specialitate la Școala de Arhitectură din București și la Școală de Arte Frumoase din Paris, lucrează în Craiova între 1913-1915 la Casa Vrăbiescu-Lescioreanu (Sescioreanu?) și între 1914-1915 la Casa Tudor Mărăscu. Alte realizări arhitecturale ale acestuia mai sunt și Gara Regală din Sinaia, Teatrul Orașului (Opera de Stat) și Cinematograful Capitol (Filarmonica Banatul) din Timișoara.
In prezent, Casa Vrăbiescu este deținută de o societate comercială din Craiova, care în 2009-2010 a efectuat lucrări neautorizate de extindere a clădirii în scopul transformării sale în hotel. Lucrările, care afectau fațada vestică, fundația și subsolul casei, au fost sistate la intervenția Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Dolj. In prezent, atât clădirea de patrimoniu cât și scheletul ce o parazitează pe latura de vest (spre Str. Gheorghe Doja) sunt abandonate.

CASA NICOLAE TITULESCU - CRAIOVA

 Imobil impunător, supus mai puțin trecerii neiertătoare a timpului. Casa Băilişteanu completează galeria diamantelor arhitecturale din vechea Craiovă, care au astăzi aceeaşi poveste cu titlul: „Imobil de vânzare“. Pe acest loc, cu ani şi ani în urmă exista o casă modestă. „Casa Băileşteanu”cu proprietar funciar, unde a funcţionat Curtea de Apel Craiova o perioadă de circa 15 ani, începând din 1993 cu trecere peste anul 2000, a fost ridicată pe locul fostei case unde s-a născut și a copiărit câțiva ani Nicolae Titulescu, o casă modestă, un parter cu gârlici, un fel de casă ţărănească. Băileşteanu a cumpărat-o de la Tituleşti, a dărâmat-o şi a comandat construirea unui nou edificiu pe măsura averii lui. A început construcţia ei pe la 1905, după un proiect al unui arhitect italian. Demisolul şi parterul sunt realizate în stil italian. A venit răscoala din 1907, s-a schimbat proprietarul și s-a întâmplat ceva în viața proprietarului, astfel că timp de şapte ani nu s-a mai realizat nimic la clădirea începută. In 1914, s-a reluat construcţia după un proiect al altui arhitect. Parterul şi etajul s-au realizat într-un stil eclectic. Interiorul este în marmură. Are o scară asemenea celei din Muzeul de Artă, hol mare și înalt pentru o acasă cu două niveluri. La etaj holul este înconjurat de o cale elegantă protejată de grilaj cochet de fier forjat

Naţionalizarea din anii 1950-1952 a schimbat destinaţia imobilului, clădirea a fost, pe rând, Palatul Pionierilor,  Imobil impunător, supus mai puțin trecerii neiertătoare a timpului.

Casa Băilişteanu completează galeria diamantelor arhitecturale din vechea Craiovă, care au astăzi aceeaşi poveste cu titlul: „Imobil de vânzare“. Pe acest loc, cu ani şi ani în urmă exista o casă modestă. „Casa Băilişteanu”cu proprietar funciar, unde a funcţionat Curtea de Apel Craiova o perioadă de circa 15 ani la trecerea peste anul 200, a fost ridicată pe locul fostei case unde s-a născut și a copiărit câțiva ani Nicolae Titulescu, o casă modestă, un parter cu gârlici, un fel de casă ţărănească. Băilişteanu a cumpărat-o de la Tituleşti, a dărâmat-o şi a comandat construirea unui nou edificiu pe măsura averii lui. A început construcţia ei pe la 1905, după un proiect al unui arhitect italian. Demisolul şi parterul sunt realizate în stil italian. A venit răscoala din 1907, s-a schimbat proprietarul și s-a întâmplat ceva în viața proprietarului, astfel că timp de şapte ani nu s-a mai realizat nimic la clădirea începută. In 1914, s-a reluat construcţia după un proiect al altui arhitect. Parterul şi etajul s-au realizat într-un stil eclectic. Interiorul este în marmură. Are o scară asemenea celei din Muzeul de Artă, hol mare și înalt pentru o acasă cu două niveluri. La etaj holul este înconjurat de o cale elegantă protejată de grilaj cochet de fier forjat

Naţionalizarea din anii 1950-1952 a schimbat destinaţia imobilului, clădirea a fost, pe rând, Palatul Pionierilor, Casa Studenților mult timp și apoi închiriată, pe la sfârșitul anilor 1990 de Curtea de Apel Craiova.

Astăzi imobilul nu mai este închiriat de Curtea de Apel Craiova așa că a rămas zăvorât și de și pregătit pentru o improbabilă vânzare Se găsește pe B-ul Nicolae Titulescu la numărul 4 e. 

Curtea cu anexe din dreapta clădirii ce a servit drept Curte de Apel Craiova - 2014“

“