CASA CĂNCIULESCU - CRAIOVA

Un monument architectonic și istoric de la începutul sec.al 20-lea este situat la intersecția dintre Str. Simion Bărnuțiu și Str. 24 Ianuarie, vis-à-vis de biserica Sfinții Ahangheli Mihail și Gavril, Este vorba de casa doctorului Mihail Cănciulescu, un personaj remarcabil al lumii medicale craiovene în perioada interbelică.

Mihail Cănciulescu s-a născut pe 22 februarie 1885 în comuna Poiana Mare, județul Dolj, într-o familie modestă: tatăl – Câncea Savu (zis Savonici) era un mic comerciant, iar mama – Constantina, fostă Dragu – casnică. A avut o soră, Elena – pictoriță, și un frate, Petre – general de armată. A urmat cinci clase primare (1890 – 1896) la școala din Poiana Mare, după care, în perioada 1897 – 1904, a fost elev al Liceului Carol I din Craiova, pe care l-a absolvit cu laude.

Absolvent al Facultății de Medicină din București, Cănciulescu a fost medic intern la sanatoriul Techerghiol, la spitalul din Sinaia și la Spitalele Civile din București și medic extern al Spitalului Brâncovenesc din capitală. Între anii 1916 – 1918 a fost director al Spitalului din Dorohoi. A revenit în Craiova, în 1919 a fost ales bibliotecar la Cercul Medico-Farmaceutic (înființat de dr. Dumitru Vernescu și dr. Charles Laugier în 1902) și din anul 1920 a devenit medic secundar stagiar al Spitalului Filantropia, ulterior medic primar al secției de copii, medic primar al Secției Medicale și chiar director. După 1948, dr. Cănciulescu a fost numit director al Centrului TBC din județul Dolj, calitate în care a organizat ample acțiuni de profilaxie a acestei maladii și a contribuit la înființarea dispensarelor T.B.C. din Filiași, Băilești și Maglavit și a dispensarului materno-infantil din Brădești.

În 1928, dr. Mihail Cănciulescu a fondat revista medicală „Acta Medica Romana” („Mișcarea Medicală Română”), a cărei apariție a coordonat-o timp de douăzeci de ani, până în 1948. În perioada interbelică, dr. Cănciulescu a fost unul dintre promotorii inițiativelor pentru înființarea învățământului medical în Craiova, pledând pentru necesitatea înființării unei facultăți de medicină.


Dr. Cănciulescu a fost o personalitatea complexă și o figură importantă a lumii medicale românești din perioada interbelică, cu o activitate medicală impresionantă. Pentru activitatea sa, el a fost răsplătit cu numeroase titluri, ordine și medalii. A primit ordinul Coroana României cu spade pentru zelul și devotamentul excepțional cu care a îngrijit bolnavii și răniții în 1917 (1918), titlul de doctor docent în medicină (1925), a fost numit prin decret regal membru al ordinului Steaua României (1929), a primit Medalia de aur a Fundației Al. Christescu și Premiul Dr. L. L. Russ al Academiei de Medicină. A fost președinte al Asociației docenților de la Facultatea de Medicină din București și membru corespondent al Academiei de Medicină din Romania (1937), membru in Comitetul de conducere al Secției de istoria medicinii pe țară a Societății Medicale din România (1961), a primit ordinul muncii clasa a II-a (1956), iar în 1957 titlul de medic emerit.

Dr. Cănciulescu s-a pensionat în 1957, dar a continuat să profeseze la propriul cabinet privat. Din 1960, cabinetele medicale din România au fost suprimate, iar Cănciulescu a trebuit să se descurce cu o pensie mică și cu o stare precară de sănătate. Abia în 1967, cu trei ani înainte de moarte, i-a fost aprobată solicitarea pentru o pensie mărită, după 60 de ani de activitate medicală și științifică la cel mai înalt nivel.
Pentru contribuția lui Mihail Cănciulescu la dezvoltarea medicinei, autoritățile din Craiova au dat numele doctorului unei străzi din cartierul 1 Mai.

.

BĂILE COMUNALE - CRAIOVA

Băile Comunale din Craiova au fost un punct de reper pentru cetăţenii oraşului, dar în momentul de faţă sunt o ruină. Oamenii vorbesc cu nostalgie despre locul de întâlnire al oamenilor înstăriţi.

Imobilul situat pe strada Mihai Viteazul din Craiova a fost construit în anul 1880, vis-à-vis de curtea foarte largă a Licului Carol I, iar timp de mulţi ani în această locaţie au funcţionat Băile Comunale. La sfârșitul sec.al 19-lea și începutul secal 20-lea era la modă ca în fiecare oraş mare să existe o clădire în care să fie adăpostite băile comunale. Era o moştenire a civilizaţie romană a fiecărei urbe de altădată. Puţine case aveau băi proprii şi atunci foarte multă lume venea aici. Se plătea. 

Chiar Regele Carol I era fidel acestui loc, iar de fiecare dată când trecea prin Bănie se oprea să facă o baie fierbinte la Băile Comunale.

Oamenii stăteau ore în şir la coadă pentru a se relaxa la Băile Comunale din Craiova. Acest loc era catalogat ca o bază de agrement unde te puteai relaxa în voie. Se putea spune că era şi locul de întâlnire al persoanelor înstărite, iar la etaj aveau loc periodic serate muzicale. Lumea bună venea să îşi etaleze, garderoba și avuția

Spasțiile clădirii erau împărțite pe ranguri, cei mai înstăriţi dispuneau de o anumită zonă unde aveau şi paturi pentru masaj. Era un fel de club. Puteau să bea un ceai, o cafea, să stea la taclale. Şi mai exista o zonă pentru oamenii mai sărăcuţi.

Clădirea a fost retrocedată, dar actualul proprietar nu a făcut investiţii, iar clădirea declarată monument istoric a rămas în paragină.

Imediat după ce Băile Comunale din Craiova au fost desfiinţate, în imobilul situat pe strada Mihai Viteazul din Craiova s-a mutat Regia Autonomă a Domeniului Public şi Fondului Locativ din subordinea Primăriei. Acum la locul de întâlnire al oltenilor nu a mai rămas decât o plăcută pe care scrie mare: monument Istoric.

 Astăzi, moştenitorul proprietar are aceeaşi dorinţă: să o vândă. Nu are puterea financiară să o reconsolideze, să-i redea strălucirea de altădată, iar clădirea se degradează.

CASA VRĂBIESCU - CRAIOVA

Un monument istoric și architectonic grațios se află pe Calea Unirii Nr. 100, aproape de întersecția cu bulevardele Gheorghe Chițu (la est) și Tabaci (la vest) și la intersecția Str. Gheorghe Doja cu Calea Unirii. Este vorba de Casa Vrăbiescu învecinată cu alt monument architectonic craivean, Casa Calețeanu. Casa i-a aparținut familiei Vrăbiescu, cel mai reprezentativ proprietar al ei fiind Iulian Vrăbiescu, jurist și om politic, prefect de Dolj, deputat și vicepreședinte al Senatului în 1931.

 Iulian Vrăbiescu (20 feb. 1862, Craiova – 1940, Craiova) a fost un jurist și politician craiovean, fiul lui Constantin Vrăbiescu, deputat de Craiova în Divanul Ad-Hoc de la București. După absolvirea Facultății de Drept din Paris și obținerea doctoratului în drept la Paris (1890), Iulian Vrăbiescu a revenit în țară, unde a activat ca procuror al Tribunalului Dolj și prefect al județului de două ori (în 1897 și 1901). Prin funcțiile pe care le-a ocupat, el s-a îngrijit de drumurile din județ, a contribuit la ridicarea de școli și spitale și a favorizat înființarea unor societăți economice. Fiind el însuși mare proprietar de pământ, Vrăbiescu a acordat atenție sporită plantațiilor din județ, ceea ce i-a atras o mare popularitate în rândul țărănimii.

Incercarea de mutilare a monumentului Casa Vrăbiescu - 2013. La stânga Str. Gheorghe Doja, iar la dreapta Calea Unirii

Iulian Vrăbiescu a fost un liberal convins și membru marcant al Partidului Liberal. A fost deputat în Cameră (1907), senator și vicepreședinte al Senatului (1931). Cariera sa politică de după Primul Război Mondial s-a legat de cea a lui Constantin Argetoianu, care, în “Însemnările zilnice”, îl caracteriza pe craiovean drept „Bățos, limitat în mijloacele sale intelectuale, era un om foarte cumsecade. A fost pe vremuri un excelent prefect de Dolj”. Pentru activitatea sa politică, Vrăbiescu a fost decorat cu Steaua României și Coroana României.
De asemenea, Vrăbiescu s-a aplecat asupra dezvoltării culturale a Craiovei. In 1908 a fost prezent la inaugurarea Fundației “Alexandru și Aristia onumentului Casa VrăbiescuAman”, alături de ministrul Instrucțiunii Publice de atunci, Spiru Haret. Vrăbiescu a mai vizitat fundația și în 1920, iar în 1928 i-a donat un tablou de I. Skalbert, pictor francez. In 1940, după moartea politicianului, soția sa, Elvira Vrăbiescu (născută Davidescu), a făcut fundației o importantă donație de cărți și obiecte de muzeu, conform dorinței răposatului său soț.

Casa Vrăbiescu a fost, cel mai probabil, construită de tatăl lui Iulian Vrăbiescu, Constantin Vrăbiescu, în jurul anilor 1850. La acea dată, pe locul actual al casei se ridicau trei clădiri comune, construite una lângă cealaltă. Conform lucrării “Asistența spitalicească a orașului Craiova în a doua jumătate a secolului al XIX lea – începutul secolului XX” de Dinu Elena Steluța, apărută la Cluj Napoca în 2014, în anii 1877-1878, casa lui C.  Vrăbiescu a găzduit un așezământ medical special, pentru a acorda îngrijire și tratament soldaților răniți pe front. Pe lângă spitalele existente și spitalele militare temporare înființate atunci (Independența, Maica Domnului Dudu, Central), s-a amenajat o serie de așezăminte medicale în clădiri sau case proprietate personală (Golfineanu, Brăiloiu, Vlădica, Dumba, Olteanu, Pața, Haralamb, Nae Chiciu, Dinu (Dini) Mihail, Stație Teodoru etc).

În jurul anului 1910, toate cele trei case au fost cumpărate de Vrăbiescu, care îl angajează pe tânărul arhitect Duiliu Marcu să unifice și să refacă fațada imobilelor respective într-un proiect unitar. Duiliu Marcu, născut la Calafat, cu studii la Liceul Carol I din Craiova și studii de specialitate la Școala de Arhitectură din București și la Școală de Arte Frumoase din Paris, lucrează în Craiova între 1913-1915 la Casa Vrăbiescu-Lescioreanu (Sescioreanu?) și între 1914-1915 la Casa Tudor Mărăscu. Alte realizări arhitecturale ale acestuia mai sunt și Gara Regală din Sinaia, Teatrul Orașului (Opera de Stat) și Cinematograful Capitol (Filarmonica Banatul) din Timișoara.
In prezent, Casa Vrăbiescu este deținută de o societate comercială din Craiova, care în 2009-2010 a efectuat lucrări neautorizate de extindere a clădirii în scopul transformării sale în hotel. Lucrările, care afectau fațada vestică, fundația și subsolul casei, au fost sistate la intervenția Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Dolj. In prezent, atât clădirea de patrimoniu cât și scheletul ce o parazitează pe latura de vest (spre Str. Gheorghe Doja) sunt abandonate.