PROGRAMUL SERBĂRILOR INCORONĂRII LA BRAȘOV - 1922

Programul Serbărilor Incoronării la Braşov

          La aceste manifestări au participat toţi primarii din Transilvania, inclusiv cei din fostul judeţ Treiscaune, ocazie cu care au primit medalia jubiliară emisă. Concomitent, în fiecare judeţ din Ardeal, au avut loc ample manifestări culturale, artistice şi sportive. Pentru exemplificare, reproducem programul „serbărilor încoronărei Suveranilor în oraşul şi judeţul Braşov”, program semnat de prefectul judeţului menţionat, dr. Alexandru Sulică, şi de către comandantul Garnizoanei, colonel I. Opran. „Cu această ocazie măreaţă care încununează în mod simbolic opera de gigantică muncă a unui popor viguros ce tinde spre un sublim ideal naţional, populaţia oraşului şi judeţului Braşov cu mic cu mare, fără deosebire de situaţie socială, de naţionalitate sau confesiune, în mod spontan, doreşte a se manifesta în concertul bucuriei şi fericirei generale a ţărei în modul cel mai impunător. In acest sens, emitem următoarele dispoziţii generale:
         I. Toate trei zilele: 15, 16 şi 17 octombrie se consideră ca zile de sărbătoare, când orice activitate, ca şi cu ocazia sărbătorilor celor mai mari, va înceta.

         II. Intreg oraşul şi comunele rurale, atât edificiile publice cât şi casele particulare, vor fi pavoazate cu drapelele statului şi covoare naţionale în toate trei zielele.

         III. In toate trei zilele se va face retragere cu torţe şi cu muzica pe străzile principale ale oraşului.

            Ziua întâi (15 octombrie 1922): In şcoli, cazărmi şi institute de creştere, de la ora 8-9.30 a.m. se vor ţine elevilor şi soldaţilor cuvântări, arătându-se însemnătatea actului încoronării Suveranilor şi explicându-se momentele cele mai importante din luptele seculare ale neamului, care au dus la actul realizării unităţii naţionale, simbolizat de încoronarea de azi.

             La ora 10 a.m. toate şcolile de stat şi confesionale, primare, secundare şi de meserii, precum şi armata vor fi întrunite în oraşul Braşov, în piaţa Libertăţii, unde se va oficia „Te-deum-ul” de către toţi preoţii ortodocşi din oraş. Toate autorităţile civile şi militare vor asista aici la Tedeum. La aceiaşi oră la toate bisericile confesionale din oraş şi la toate bisericile din comunele rurale încă se va ofi cia „Tedeumul”. În comunele rurale autorităţile vor asista la Tedeumul ofi ciat la bisericile ortodoxe.
           Preoţii vor citi şi o pastorală trimisă de I.P.S. Mitropoliţi respectivi.

           La ora 10 şi 30 minute vor începe şi vor suna timp de o oră toate clopotele de la toate bisericile din oraş şi comunele rurale. În oraşul Braşov se vor trage în acelaşi timp şi 101 lovituri de tun. De la 10 şi 30 de minute până la ora 11, după terminarea Tedeumului, se vor ţine publicului cuvântări ocazionale despre însemnătatea zilei. La ora 11 a.m. Prefectul judeţului şi comandantul Garnizoanei vor primi defi larea şcolilor şi delegaţilor în haine naţionale din comunele rurale, corporaţiunilor şi armatei pe Bulevardul Ferdinand, în faţa Liceului „Dr. Ion Meşotă”.

         După defilare va fi recepţie la Prefectura judeţului unde reprezentanţii tuturor autorităţilor, ai societăţilor, corporaţiunilor, breslelor, confesiunilor şi naţionalităţilor vor prezenta înaintea Prefectului judeţului omagiile lor de credinţă, supunere şi supremă dragoste M.M.L.L. Regelui Ferdinand I şi Reginei Maria, Suveranii încoronaţi ai Marei Românii. După recepţie se va servi o gustare în sala cea mare a Palatului Prefecturei. In timpul recepţiei muzica militară va întona în faţa Palatului Prefecturei Imnul Regal, Imnul încoronărei şi diferite arii naţionale. In comunele rurale, după cuvântările ocazionale ce urmează după Tedeum, publicul îmbrăcat de sărbătoare în portul naţional local cu mic cu mare, se va prinde în horă şi la alte jocuri naţionale.

           De la ora 3 până la ora 6 p.m. muzica militară va întona arii naţionale în Piaţa Libertăţii unde publicul se va prinde în joc. Pe locul de „Sub Straje” va începe concursul între cele 6 societăţi sportive din oraşul Braşov pentru câştigarea premiului „Cupa Încoronărei”. Seara, retragere cu torţe, cu muzica militară şi joc de artifi cii în diferite puncte ale oraşului. Festival artistic cu un program ales, urmat de un „Bal” aranjat de un comitet de Doamne şi Domni din societatea de elită a oraşului Braşov.

           Ziua doua (16 octombrie 1922): De la 10 a.m.-1 p.m. continuarea concursului între societăţile sportive, pentru câştigarea premiului „Cupa Încoronărei” pe platoul de „Sub Straje”. Între 3 şi 6 p.m. Festival artistic, aranjat de un comitet cu concursul şcoalelor şi al Soc. Filarmonică în sala Teatrului Naţional. Seara, retragere cu torţe şi muzică militară. Muzica va cânta arii naţionale în Piaţa Libertăţii. Vor fi dansuri naţionale.

           Ziua treia (17 octombrie 1922): Programul va fi ca în ziua a doua.

           Programul manifestărilor „marilor serbări ale încoronării suveranilor României Mari” vorbeşte grăitor despre starea de spirit a românilor în anii care au urmat Marii Uniri şi despre faptul că idealul Unirii a fost prezent în sufletul tuturor românilor, spulberând opiniile unor cârcotaşi care susţin că Unirea reprezintă un „cadou” făcut românilor de către marile puteri învingătoare în primul război mondial. Unirea de la 1 Decembrie 1918, realizată cu atâtea sacrifi cii de înaintaşii noştri, trebuie păstrată şi consolidată ca o comoară de nepreţuit, pe care avem obligaţia morală să o trasmitem urmaşilor urmaşilor noştri, în vecii vecilor! Amin.

SULEYMAN MAGNIFICUL - PASIUNE DE BIJUTIER XXXX

Sultanii otomani, ca și alte capete încoronate, se ocupau atent de educația copiilor, influențați fiind de lumea bizantină cucerită, dar și de lumea califatelor arabe, a Persiei și a țărilor europene din Apus. In ceea ce îl privește pe Suleyman Magnificul, pe când era prinț a fost trimis de tatăl său, Selim I-ul (1512-1520) să învețe o meserie, folositoare în viață. Arta mânuirii armelor, se vafla pe primul loc, dar era o meserie pentru vreme de război Selim I Viteazul (Yavuz) și-a trimis fiul să deprindă o profesie și pentru timpuri de pace. Și-așa a ajuns la Trabzon (fostul Trapezunt), cel mai mare centru de giuvaergie din Imperiu, unde-a ucenicit la un bijutier. După un timp de inițiere meșterul care l-a l-instruit a venit el la palat, cu toate sculele și cu calfele lui. Suleyman a fost atât de atent la lecțiile pe care le-a primit și atât de atras încât se zice că și-a întrecut cu mult maestrul.

Se presupune că Selim I-ul avea și el o pasiune pentru arta fină a bijuteritului. Selim I care a extins enorm imperiul spre răsărit, spre Arabia și Egipt și a dus o viață de războaie  nu doar că lucra niște bijuterii superbe (unele dintre ele – ca și dintre cele făurite de Suleyman – pot fi admirate în muzeele Istanbulului, unde se precizează clar că au fost create de el), dar era și protectorul oficial al breslei bijutierilor, cunoascută sub numele de Ehl-i  Hiref.

Metalele prețioase, precum aurul și argintul, intraseră în palatul sultanilor otomani încă din veacul al XV-lea, o dată cu așezarea capitalei în Constantinopolul abia cucerit. Aurul și gemele prețioase erau semn al puterii, al unei puteri ce nu se cădea a fi contestată de nimeni.

 Aurarii din vremea lui Suleyman Magnificul își afirmau din ce în ce mai mult meseria, atât în capitală, cât și în mari orașe, dând naștere la o emulație pe întinsul imperiului

Suleyman, care a domnit 46 de ani, între 1520 și 1566, aproape de 6 ori mai mult decât tatăl său, a deprins arta orfevăriei de la meșteri din Trabzon șin din capitală. O dată ajuns în capitală, o dată urcat pe tron, a luat sub protecția sa pe bijutieri. Mai mult decât atât, vreme de aproape o jumătate de secol, el avea să fie cel care dădea tonul modei podoabelor, nu doar printre femeile lui (mama, surorile, favoritele, între care una, Hurrem/- Roxelanna avea să-i devină nevastă cu acte-n regulă), ci în tot imperiul. Modelele create de el îi inspirau pe ceilalți meșteri membri ai breslei. Se pare că mareke sultn era foarte dotat și cu gust artistic de mare migală în alegerea formelor, a culorilor și a materialelor îmbinate.

Aurarilor li se spunea „zergeran” sau „zernișani”, iar celor care foloseau pietre prețioase (în monturi de aur sau argint) li se zicea „hakkakan”. Cel mai cunoscut dintre meșterii bijutieri din epoca lui Suleyman Magnificul a fost Mehmet Usta. Din păcate, în vremea aceea, bijutierii nu-și însemnau creațiile, așa că nu se pot identifica prea multe nume și cui anume a aparținut un model sau altul.

O explicație a dezvoltării artei bijuteriilor ar fi cucerirea de vaste teritorii euro-asiatice și îmbogățirea otomanilor prin jafuri.Venea atât de mult metal prețios din noile provincii, încât Istanbulul nu putea să rămână singurul centru de prelucrare din Imperiu. La Damasc, la Alep, la Diyarbakîr breasla bijutierilor s-a dezvoltat până-ntr-atât încât s-au deschis adevărate școli. Centrele vechi și centrele noi ale giuvaergiilor și-au dau mâna: Trabzon, Diyarbakîr, Erzincan, Kayseri, Erzurum, Sivas, Van și Gumuşhane. Un alt fapt interesant este acela că bijutierii,cei mai mulți dintre ei, nu erau turci, ci se ridicau dintre celelalte neamuri care locuiau în aceste teritorii: armenii, grecii, iranienii, arabii, slavii și evreii, cre aveau să devină majoritari între aurari și argintari.

Și pentru că tot mai mulți voiau să poarte podoabe, către sfârșitul vieții lui Suleyman au apărut și faslificatorii. Ei lucrau diferite obiecte din cupru, bronz sau fier, pe care le poleiau cu „tombac”, aur fals, obținut din 8 părți aur și o parte mercur. Acesta dădea bijuteriilor aspectul aurului. Insă pe lângă faptul că erau false, ele erau și toxice, din pricina mercurului. Ca un fel de răzbunare divină, tombacul îi ataca întâi de toate pe cei care lucrau cu el.

Modelul preferat al sultanului era Hayati. In trezoreria Palatului Topkapî se păstrează o mulțime de bijuterii care au aparținut casei imperiale otomane, unele dintre ele lucrate chiar de cei doi sultani, Suleyman Magnificul și tatăl lui, Selim I. Viteazul. Setul de bijuterii creat de Selim I pentru Sultana Ayșe, mama tătăroaică a lui Suleyman, poate fi admirat într-o vitrină a Palatului Topkapî. La fel alte câteva zeci de piese semnate de cei doi și dăruite femeilor din harem, slugilor devotate ori purtate chiar de ei.

Ele sunt dovada unei lumi elegante și a unei epoci în care giuvaergia și-a câștigat locul binemeritat pe podiumul artelor. Alături de obiecte de podoabă și obiecte decorative, s-au remarcat ca bijuterii și mânerele iataganelor sau unele componente ale armurilor. Cele mai interesante piese sunt însă cele care au fost descoperite în camera în care era păstrată mantia Profetului Mohamed, la Topkapî, între care cheile din Kaaba, sabia Profetului și o mulțime de casete cu relicve sfinte, toate obiecte din metal cu decorații superbe, despre care se spune că l-ar fi inspirat pe Suleyman atunci când gândea propriile podoabe.

Cele mai importante teme ale bijuteriilor lui Suleyman Magnificul au rămâs cele vegetale, flori, precum lalelele, garoafele și crinii, trandafirii și zambilele și apoi modelele zoomorfe, leul și păunul aflându-se în centrul de interes și arabescurile. Un cercetător cu ochi atent va descoperi ușor moștenirile arabe, iraniene și selgiucide, dar și elementele noi, care definesc timpul de glorie al neamului otoman. Unul dintre motivele preferate de sultanul Suleyman era „hayati”, un „arabesque” care constă în ramuri și frunze stilizate care se întrepătrund pe întreaga suprafață a desenului, cu mici rozete florale care par să se ițească din această încrengătură. Cuvântul provine din arabă și înseamnă „viață”. 

MAREȘALUL ION ANTONESCU - RĂSPUNS LA SCRISOAREA ȘEFULUI EVREILOR

Domnule Filderman

In două petiţii succesive îmi scrieţi „de tragedia zguduitoare“ şi mă „imploraţi“ în cuvinte impresionante, reamintind de „conştiinţă“ şi de „omenie“ şi subliniind că sînteţi „dator“ să apelaţi „la mine“ şi „numai“ la mine, pentru evreii din România, care sînt trecuţi în ghetouri pregătite pentru ei pe Bug.
Pentru a amesteca tragicul în intervenţia Dvs., subliniaţi că această măsură „este moartea, moartea, moartea fără vină, fără altă vină, decît aceea de a fi evrei“.

Domnule Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferinţa celor umili şi fără apărare. Înţeleg durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia să înţelegeţi şi Dvs., toţi, la timp, pe a mea , care era aceea a unui neam întreg.
Vă gîndiţi, v-aţi gîndit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, cînd zi de zi şi ceas de ceas plătim cu mărinimie şi în sînge, cu foarte mult sînge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reîntoarcere şi ne-au tratat de la Nistru pînă la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov?

Dar potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de astă dată din acuzaţi în acuzatori, făcîndu-vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plîngeţi. Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs. să întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atît mai frenetic cu cît suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari.
Ce-aţi făcut Dvs., anul trecut cînd aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi cînd au putut au omorît mişeleşte soldaţii cu bîte. Avem dovezi.

Aceiaşi ticăloşi au întîmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit-o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.
În timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus jalea şi doliul în multe familii româneşti.
Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mînă prietenească acestor fiare ingrate.
Sînt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs. şi pe care le puteţi afla în amănunt.
V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Vă puteţi explica de ce în înaintarea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade?

V-aţi întrebat cîţi din ai noştri au căzut omorîţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., cîţi din ei au fost îngropaţi înainte de a fi morţi? Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea.
Sînt acte de ură, împinsă pînă la nebunie, pe care evreii Dvs. au afişat-o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.
Drept răspuns la mărinimia cu care au fost primiţi în mijlocul nostru şi trataţi, evreii Dvs., ajunşi comisari sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr-o teroare fără seamăn, mărturisită de prizonierii ruşi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca nouă pierderi.
În regiunea Mării de Azov, trupele noastre retrăgîndu-se temporar şi-au lăsat cîţiva ofiţeri şi soldaţi răniţi pe loc. Cînd au reluat înaintarea şi-au regăsit răniţii mutilaţi îngrozitor.
Oamenii care puteau fi salvaţi şi-au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.
Li s-au scos ochii, li s-au tăiat limba, nasul şi urechile.
Îţi dai, Domnule Filderman, seama de spectacol?
Te îngrozeşti? Te înduioşezi?

Te întrebi, de ce atîta ură, din partea unor evrei ruşi cu care nu am avut niciodată nimic de împărţit.
Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.
Nu vă înduioşaţi, dacă aveţi cu adevărat suflete, de ceea ce nu merită, înduioşaţi-vă de ceea ce merită.
Plîngeţi cu mamele care şi-au pierdut în astfel de chinuri copiii sau cu aceia care şi-au făcut şi lor şi vă face şi Dvs. atîta rău.
MAREŞAL ANTONESCU
19.X.1941