joi, 2 mai 2013

ROMA SUBTERANĂ - BASILICA SANTA MARIA MAGGIORE YYY


                  In lucrarea Liber Pontificalis se găsesc referințe la Bazilica Romană Santa Maria Maggiore, ridicată pentru prima dată, potrivit legendei, de către Papa Liberius (352-366 e.N.). Pe timpul construcției s-a produs o ninsoare miraculoasă în mijlocul verii, pe data de 5 august, 352 e.N.
Basilica, urmând instrucțiunile din Cartea papilor, a fost construită în apropiere (juxta) de Macellum Liviae, un fel de piață abator cu mare întindere. Despre locația ei exactă nu se cunoaște încă nimic precis. Se bănuiește că s-ar fi aflat în apropiere de Forum Esquilinum, dar paralel cu Zidul servian, ca structură de referință pentru Biserica Sf. Vitus, din abatorul de lângă Arcul de Gallienus.
 
Această teorie a fost confirmată în mare măsură atunci când, începând din 1964 și până în 1971, Vaticanul a decis să ia măsuri pentru a rezolva definitiv problema de umiditate în basilica Santa Maria Maggiore, umiditate care pornea din podea și se răspândea în toată clădirea: S-a demontat complet pardoseala de marmură a bazilicii și s-a creat un imens pavaj de beton armat. Cu acea ocazie s-a procedat la înlăturarea pământului care acoperise complet structurile inferioare, precum și pe cele referitoare la prima biserică, cele mai vechi structuri. Săpăturile au pătruns la o adâncime de șase metri sub nivelul bazilicii, ajungându-se la vestigii romane, datând din secolele 2 e.A. și 4 e.N.. Diferitele construcții găsite, sunt compuse din mai multe spații dispuse în jurul unei curți, la diferite niveluri. Vestigiile nu au fost ușor de interpretat. 

Camera principală aparține epocii lui Augustus, sau chiar unor timpuri mai vechi. și a fost în mare parte reconstruită în perioada romană dintre Hadrianus și Constantin. Edificiul a fost înconjurat de un zid de-a lungul căruia există urmele unui calendar de sezon, "un extraordinar Menologium, însoțit, lună de lună , de o serie de scene grandioase cu peisaje, care, după cum se poate deduce în părțile conservate, ilustrează munca romanilor în concordanță cu preocupările fiecărui sezon. "
In lungul căii subterane, se pot vedea, de asemenea, urmele unei mici băi, cu mozaicuri și cavități pentru încălzire și urme de fresce geometrice. O cameră mică, cu o nișă semicirculară, resturi de podea în opus sectil cu suspensurae (probabil relevant pentru mediul termic) și un perete deschis scrijelat cu graffiti romane. Printre acestea există o gravură a celebrului  palindrom  din piața Sator din Pompei, similar cu acela..
Construcția Bazilicii Patriarhale nu poate să fi existat mai devreme de papa Sixtus al III-lea, care a dedicat-o maternitaății divine a Fecioarei Maria, maternitate divină stabilită de Conciliul de la Efes, în 431 e.N.

miercuri, 1 mai 2013

ROMA SUBTERANĂ - SUBTERANELE VATICANULUI XXXX


               
 Mons Vaticanus, situat pe partea etruscă a Tibrului (Transtiberim), a fost, în vremurile imperiale, o zonă îndepărtată de nucleul Romei. Aici se aflau vaste grădini ale lui Caligula, suprafață pe care împăratul a amenajat un circ pentru curse de cai.
Trecerea Tibrului pe Podul Aelius ducea în afară de pomerium – suprafața reală a  orașului și zonă în care legea a interzis înmormântările de toate tipurile.  De-a lungul drumurilor principale care părăseau orașul, precum Via Cornelia-Aurelia care ducea spre vest și Via Triumphalis, îndreptată spre nord, erau aranjate șiruri neîntrerupte de morminte. Acestea erau drumuri ce părăseau orașul prin Transtiberium, dar și pe alte drumuri ce părăseau prin alte zone se înșiruiau morminte mai bogate, mai sărace și mausolee familiale. Pe Via Appia sau extins cele mai lungi șiruri de monumente funerare.





Circul Vaticanului (al lui Caligula) a fost folosit și ca un loc de execuție al primilor creștini, în timpul persecuției declanșate de Nero. Tradiția spune că în acest loc a fost răstignit apostolul Petru, în urma incendiului devastator din anul 64 e.N. Atunci au fost făcuți vinovați de incendiu evreii stabiliți la Roma, dar și extrem de puținii creștini, asimilați evreilor.
Ca urmare, s-a crezut plauzibil că trupul lui Petru fost îngropat în zonă, pe Via Cornelia, unde exista o capelă mică și simplă, învecinată cu alte morminte la fel de umile dar și cu alte morminte importante ce aveau încăperi decorate cu mozaicuri, fresce și stucaturi. In jurul acestui nucleu funerar au fost masate sute de alte morminte, până când, în 319, Constantin, primul imparat favorabil creștinilor, a început construcția unei bazilici creștine. La acea dată cimitirul era încă în uz, dar mormintele nu au  fost distruse intenționat, ci doar au dispărut sub o terasare cu înălțimea de până la 7 metri. Terasarea a deteriorat și a distrus o mulțime de morminte antice. 
De-a lungul timpului, amintirea acestui vast oraș de morminte a dispărut.
Lucrările de excavație arheologică pentru cercetarea acestui vast complex a fost prelungită timp de 70 de ani, începând cu prima campanie deliberată a Papei Pius al XII-lea, care a avut loc între anii 1940 și 1949. Excavarea sub Basilica Vatican începută în 1940 a avut loc pentru căutarea de dovezi care ar pututut confirma prezența rămășițelor Sfântului Petru.
Lucrarea nu a fost prea complexă și totuși a permis evidențierea unui număr de morminte conservate aproape perfect. Pe timpul lui Constantin nu s-au demolat brutal vestigiile  necropolei în care se bănuia că a fost îngropat Sf. Petru. Nu s-au demolat structurile ce au putut fi folosite ca bază pentru biserică. S-a construit o bază susținută de stâlpi puternici, conectați prin arce care au trecut peste morminte fără a le deteriora, chiar dacă, în unele cazuri, plafoanele și bolțile acelora au fost demolate, apoi umple tot cu pământ. Prin terasare, însă, foarte multe vestigii funerare s-au distrus, prin împingere spre vale și îngropate.
Este important de menționat că necropola a fost utilizată în mod continuu mai mult de 350 de ani, de la Augustus la Constantin I-ul. Perioada de tranziție de la păgânism la creștinism este bine remarcată în multe reprezentări iconografice, din multe mausolee. Foarte multe morminte au fost inițial construite și utilizate de către romanii păgâni, pentru ca apoi să devină locurile de înmormântare creștinilor.


Secțiunea subterană  S. Petru

Sub basilică se ajunge la primul nivel subteran, la așa-numitele Grote ale Vaticanului, în care există multe capele și morminte de regi, regine și de papi, începând cu secolul al zecelea. Cel mai sacru loc este evident mormântul lui Petru, cu inscripții din timpul lui Constantin.
Mai jos se accede la nivelul Necropolei anterioare lui Constantin, situată între 4 și 11 de metri de la nivelul al bazilicii. Mormintele sunt situate de-a lungul vechii artere Via Cornelia. Aici, arheologii au descoperit un rând dublu de clădiri funerare, aranjate cu grijă pe marginea unui drum îngust de pământ care ducea în sus pe dealul Vatican, pe direcția est-vest, paralel cu Circul lui Caligula și aproape paralel cu bazilica de deasupra.


Cele douăzeci și două mausolee, care se întind pe o suprafață de aproximativ 70 x 18 metri, sunt mormintele de plebei înstăriți: au elevații elegante din cărămidă, iar la interior sunt decorate minunat. Fiecare dintre ele a aparținut unei familii, al cărei nume este amintit, în multe cazuri, pe placa dedicativă,  plasată deasupra ușii de la intrare. Numeroase sarcofage au fost datate pentru perioada dintre al doilea și al patrulea secol, e.N, cu diverse scene sculptate, în care predomină figura lui Dionysos-Bacchus. Bine conservate, ele au fost identificate de studiul arheologic cu litere.
La capătul estic al șirului de mausolee, cel la care a fost decopertată doar fațada, a aparținut lui  G. Heracla Pompilius, care, printr-o inscripție a lăsat moștenitorilor săi șase mii de piese de aur pentru a construi mormântul său, “în Vatican lângă Circ." Acest mormânt, împreună cu cele adiacente de pe același rând, face parte din prima fază a necropolei și datează din timpul împăratului Hadrianus (117-138 e.N.).
Mausoleul B, are două camere și este frumos pictat. O inscripție amintește că aici este îngropată Fabia Redempta.
Mausoleul C, decorat cu stucaturi pe fațadă, conține o inscripție cu numele proprietarului, L. Zethus Tullius. Podeaua este realizată cu mozaic alb-negru. In interior au fost găsite multe sarcofage, aruncate aici în timpul construcției bazilicii Sfântului Petru ridicată pe timpul împăratului Constantin.
Și în mausoleul, construit de libertul Tyrannus Urban, libert al lui Hadrianus, există o frescă cu doi păuni, așezați pe laturile unui coș cu flori și fructe.
Mausoleul F a aparținut familiilor  Caetemnii și Tullii, de asemenea familii de oameni liberi, și este decorat cu stucaturi si picturi murale, inclusiv descrierea nașterii zeiței Venus, în curs de ieșire din mare.
In mausoleul G există o reprezentare a unui sclav care a livrat banii stăpânului său, stând lângă o masă.
Mausoleul H este unul dintre cele mai mari din întregul complex. A aparținut familiei Valerii. Prezintă măști funerare și decorațiuni bogate de stuc și reliefuri care reprezintă pe proprietari în scenele de familie din viața de zi cu zi. Fondator a fost Gayus Valerius Herma cu soția lui Flavia Olympia. Aici sunt reprezentate zeități legate de tradiția clasică. In acest mormânt a fost descoperită o inscripție "Petrus Roga Isus Christus pro Sanctis hominibus chrestianis ad corpus suum sepultis" ("Petru, roagă-te lui Isus Hristos, pentru oamenii sfinți îngropați în preajma lui") .
Absida centrală a mausoleului este încadrată de coloane de teracotă. Pe pereti, două tablouri reprezintă mitul privind pe Alcesta. Mai sus, un mozaic de gresie alb-negru reprezintă pe Mercur participând la răpirea Proserpinei.
Mausoleul L, al familiei Caetenni are un decor interior bogat.
Mausoleul M a aparținut familiei Iulii și a fost construit în jurul secolului al 3-lea e.N și are multe decorațiuni legate de teme creștine: un pescar cu un pește în cârlig, în timp ce un altul scapă, Iona în gura balenei și descrierea Bunului Păstor, în timp ce este reprezentat și un Hristos Apollo descris ca Sol Invictus, cu un glob în mâna stângă, conducând un car tras de cai albi pe un fundal de aur cu viță de vie. Referire la festivalul (Saturnaliile) păgân ce cădea pe 25 decembrie.
Mausoleul N este încă în mare măsură îngropat.
Mausoleul T, constituie partea finală a necropolei și a aparținut lui Trebellena Flaccilla. Urna conținând cenușa persoanei decedate a fost datată între anii 317 și 318 e.N, datorită unei monede din timpul lui Constantin plasată în interior Chiar și acest mausoleu este bogat decorat cu stucaturi și vopsea.

La capătul estic se află un așa-numit câmp "P", de 4x8 metri, situat direct sub altarul papal al bazilicii din timpul renașterii. Acestă suprafață, pavată cu mozaicuri, este delimitată spre spate (partea de vest), de un perete, cunoscut sub numele de "peretele roșu" pentru culoarea tencuielii sale. In centrul peretelui roșu există o structură ca un chioșc de ziare, format din două nișe suprapuse, împărțit de o placă de travertin susținută de două coloane: așa-numitul "Trofeul lui Gaius," care marchează ceea ce studii recente au indicat că ar fi mormântul original al lui Petru . Mai jos de chioșc s-a găsit o nișă goală, care, probabil, a găzduit într-o prima perioadă, oasele apostolului. Pentru a delimita parcela din dreapta există un zid, în care a fost sculptată o nișă. In ea au fost găsite oase umane și o pânză țesută violet cu fire de aur. Interpretând un graffiti (inscripție) în limba greacă găsit pe peretele roșu adiacent, care spunea: "PETROS ENI", adică "Peter este aici.", se consideră că rămășițele sfântului au fost depuse aici, în timpul lui Constantin. Graffitiul s-a găsit pe peretele roșu, ca adiacent la un graffiti datând din anul 160 e.N.
Necropola Vaticanului este extinsă și complexă. De fapt, au fost excavate cel puțin șapte nuclee diferite de morminte și nenumărate descoperiri minore. Cel puțin cinci domenii pot fi vizitate: unul sub Bazilica Sfântul Petru, cel descris, cel numit dell'Autoparco (săpături între 1956 și 1958), Annona, adică cel de sub supermarketul Vatican (săpături din anii '40), Fântâna lui Galera ( săpături din anii 40 și 1994), iar ultimele săpături (din 2003) de la parcarea S. Rosa.
Siturile arheologice excavate în Annona, all'Autoparco, Fântâna Galera și parcarea Sf. Rosa fac parte toate dintr-o necropolă mare care s-a prelungit din partea jos a Viei Trimphalis (astăzi Via Leone IV) și au fost folosite până în secolul al cincilea e.N. Mormintele, atât de incinerație, cât și de înmormântare, sunt în mare parte umile, și au înlocuit un imens cimitir păgân.
Necropola de la Sf. Rosa este cu siguranță una dintre ele mai fascinante. Deschisă pentru public din 2006, ea se întinde pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați In ea există, aproape să se suprapună, patruzeci de structuri de înmormântare mai mult sau mai puțin bogate, unele cu sarcofage. Sunt și mai mult de două sute de morminte simple, decorate cu pietre, dale și tije. Un aspect de mare impact este cel legat de lămpi cu ulei, mozaicuri, vaze, urne și lucrări mărunte care au rămas aproape toate pe loc. Restaurarea cimitirului s-a făcut ca să arăte ca în urmă cu 1700 de ani, înaite de a fi afectat de o alunecare de teren.


marți, 30 aprilie 2013

ROMA - META SUDANS XXXX


                  Meta Sudans (în traducere Borna care picură) a fost o fântână monumentală a Romei, situată odinioară între Colosseum și Arcul lui Constantin, în imediata apropiere a celor două monumente. Numele de Meta (adică bornă) i-a venit de la forma sa conică, care amintea de bornele ce trebuiau ocolite de carele de curse la capetele pistelor de circ. Sudans semnifica picurătoare sau transpirantă. Se afla în punctul în care se întâlneau regiunile Romei numerotate II, III, IV, X și probabil I, regiuni trasate de împăratul Augustus. Fântâna data tot din timpul domniei lui Augustus și a fost distrusă pe timpul marelui incendiu al Romei din anul 64 e.N, pe timpul domniei lui Nero (54-68 e.N.). Cu toate acestea numeroase monede romane din timpul împăratului Titus atestă existența fântânii în anii ulteriori, 80-81 e.N. Este posibil ca să fi fost reconstruită, sau contemporană cu edificarea Colosseum-ului.

Fântâna Meta Sudans poate fi interpretată drept fântână specială a Colosseum-ului, implantată în imediata apropiere a marelui edificiu public, în partea cea mai joasă a întregii zone. Arcul de triumf al lui Constantin nu a apărut în peisaj, la câțiva metri de fântână, decât după două secole și jumătate mai târziu
Vestigiile mijlocului de cărămidă al bornei fântânei a rezistat până în sec.al 20-lea, când a fost distrus, între anii 1933-1936, în același timp cu vestigiile bazei statuii colosale a lui Nero, pentru a facilita defilările fasciștilor italieni. Un pasaj circular la sol a rămas să marcheze amplasamentul fântânii antice. Fundațiile rămase au fost săpate recent și puse în valoare atât cât a fost posibil, în acel peisaj.

Meta Sudans era o fântână în formă de con, înalt de 9 metri și cu un diametru de 5 metri. Apa curgea din vârf în lungul bornei (coloanei), după care era recuperată într-uin bazin circular de 16 metri în diametru, ornat cu statui de bronz. Conul (borna) era placat cu marmură, așa că ansamblul era strălucitor. Există numeroase vederi vechi ale fântânii. Centrul său din cărămidă a fost, din timpul Renașterii, un subiect obișnuit al pictorilor și gravorilor. Aceasta nu pentru că vestigiile rămase ar fi fost frumoase, ci pentru că acel con de cărămidă, cu o siluetă incertă, puncta spațiul gol dintre Arcul lui Constantin și Colosseum. Vechii fotografi ai epocii moderne l-au imortalizat și ei din toate unghiurile.
Nu se cunoaște prea bine, aspectul fântânii din timpurile splendorii sale. Monedele lui Titus, în care era reprezentată fântâna, nu sunt prea explicite. Ca atare au fost create numeroase schițe sau machete și reconstituiri informatice destul de diverse, toate având un conținut de subiectivism și inspirație divergentă.

Se cunoaște o fântână de același tip, dar mult mai modestă, într-o stare excelentă de conservare, în antica așezare romană Cuicul, din actuala Algerie (localitatea Djemila). Era o fântâna publică din piatră, cu un bazin de recepție circular și o coloană centrală conică. Coloana are o scobitură centrală verticală în care putea pătrunde o țeavă de apă din plumb.