ROMA V - TERMELE LUI TRAIANUS

Aceste terme au avut dimensiuni enorme, asemănător tuturor realizărilor din construcții de pe vremea domniei lui Traianus. Au fost, practic, un complex de plăceri și de baie, care urma a deschide seria de mari terme din Roma antică, pe lângă sutele băi de mică dimensiune care împânzeau orașul. In momentul edificăă aceste terme au fost ce le mari din lume. Partea lor centrală (structurile termale propriu-zise) măsura 190 X 212 metri (40.280 mp), iar partea periferică 330 X315 metri (10 hectare). Numai comparând aceste dimensiuni cu cele ale Termelor Lui Titus, se constată gigantismul lor. In termeni utili, tremele lui Traianus puteau folosi mai mult de 700 de metri Cubi de apă.

Lucrările la aceste terme au început în anul 104 și s-au terminat în anul 109 e.N, în cursul calendelor lui iulie. Construcția a ocupat o suprafață foarte apropiată de Termele lui Titus, spre sudul micii coline Oppius, la periferia, de atunci, a zonei celei mai populate și în interiorul Zidului servian. Au ocupat mare parte din ruinele palatului Domus Aurea al lui Nero. Arhitectul lucrării a fost Apolodor din Damasc, arhitectul de curte al lui Traianus.

Termele au fost folosite atât de bărbați cât și de femei pe o perioadă îndelungată, fiind abandonate abia în anul 537 e.N, după ce vizigoții, conduși de Vitiges, au distrus apeductele de alimentarte cu apă ale Romei. In Roma se retrăsese generalul bizantin Belizarie, venit să cucerească Italia cu forțe foarte mici. Pentru a se apăra până la sosirea unor ajutoare, Belizarie a distrus și el din apeducte pentru a inunda șanțul de apărare al Romei și a îngreuna asalturile inamice. Acel an poate fi socotit anul încetării funcționării tuturor marilor terme din Roma și intrarea într-un ev mediu inimaginabil de murdar pentru persoană și colectivitate.

Locul aplasării Termelor lui Traian fusese ocupat anterior de palatul grandios al lui Nero, Domus Aurea. După sinuciderea aceluia, împărații Flavieni, Vespasianus, Titus și Domitianus au căutat să construiască peste acel palat alte forme de arhitectură. Impăratul Traianus a acoperit ultimele urme ale palatului cu o plat-formă pe care a construit termele sale. Deoarece acesta au servit ca model pentru viitoarele complexe de băi pe parcursul perioadei imperiale, ele pot fi considerate dret un exemplu foarte important al începutului arhitecturii romane imperiale.

            Complexul urmărește o axă nord-sud, cu edificiul principal fixat la peretele de nord-est. Orientarea era contrară altor edificii similare, dar s-a sugerat că ea fusese aleasă de arhitect pentru a maximiza exptnerea la soare.

Intrarea se făcea părin partea de nord, printr-o structură ce se asemăna cu Propileele de tip grecesc. Dincolo de intrare se ajungea la piscina (natatio) cu dimensiuni în jur de 53,3 metri și 50 de metri, care era un spațiu fub cer liber și avea o apă la temperatura ambiantă sau rece.

In interiorul complexului, edificiul era înconjurat de un larg teren cu gazon. Băile se compuneau din piscine, printre care și tepidarium (spațiu cald și primul vizitat de cei ce veneau la baie), din caldarium (piscină cu apă caldă și atmosferă uscată, semănând cu spațiu de saună modern), din frigidarium (piscină utilizată după cele două precedente) și din gymnases și apodyteria (vestiare). Complexul de baie avea un sistem de treceri subterane și de  spații pentru sclavii și muncitorii care întrețineau instalațiile. Tot subteran se găsea și un imens rezervor, cu o capacitate de 8 milioane de litri de apă, care supraviețuit până azi, numit vente Sette (cele șapte camere). Acest obiectiv a aparținut, într-o anumită formă palatului lui Nero și a fost adaptat termelor. El stoca o mare parte din apa folosită de terme. Exista o mare exedră la sud, în partea din față a termelor. Două exedre serveau biblioteca (sud-est și sid-vest), iar un nimfeum completa exedra la nord-est. Se găseau numeroase spații adâncite în zidărie care serveau ca bibliotecă și loc de păstrare al pergamentelor și manuscriselor.

Deși termele au fost împrumutate de greci, ca element de lux și rafinamet, ele au fost ridicate pe cele mai înalte trepte ale perfecțiunii și bogăției de către romani.

ROMANIA - CAROL AL II-lea SI ELENA LUPESCU

Pasiunea regelui Carol al II lea pentru Elena Lupescu a dat multe bătăi de cap istoricilor. Carol al II lea era în stare să sacrifice orice pentru amanta sa. Ataşamentul său faţă de ea a fost explicat prin cauze fizice: bine dotat de la natură, regele cu greu îşi putea găsi o parteneră care să-l rabde. Când a dat de Elena Lupescu (despre care se zice că ar fi fost mai înainte să-l cunoască pe rege, dacă nu prostituată de bordel, cel puţin damă de consumaţie pentru ofiţeri) Carol al II lea nu şi-a mai dorit altă femeie. Cert este că Elena Lupescu ştia să-l manipuleze pe rege.

Când a fugit din România în 1940, Carol al II lea a luat-o cu el pe Elena Lupescu şi nu s-a mai despărţit de ea până la moarte. Au fost însoţiţi în exilul lor de fostul mareşal al Palatului, Ernest Urdăreanu (poreclit de contemporani Murdăreanu pentru rolul său în marea corupţie). Generalul Gavrilă Marinescu, un intim al camarilei regale, îi spunea lui Constantin Argetoianu că regele, Elena Lupescu şi Ernest Urdăreanu “făceau figuri în trei” şi că nu doar regele era infidel şi se culca cu diverse prostituate, dar şi Elena Lupescu îşi înşela regalul amant ori de câte ori avea ocazia.

A fost Elena Lupescu o femeie frumoasă? Greu de spus. Din imaginile pe care le-am găsit nu aş zice aşa ceva despre ea. Probabil că standardele s-au schimbat din 1940 până acum, însă cu siguranţă Elena Lupescu are ceva al ei, care transpare dincolo de clişeele de acum jumătate de secol. Prin 1938 serviciile secrete româneşti au intrat în alertă maximă: la Paris ar fi existat nişte fotografii cu Elena Lupescu nud. Exista pericolul ca aceste imagini să apară în presă, aşa că agenţii de la Bucureşti au împânzit redacţiile şi au plătit din greu pentru a pune mâna pe fotografii. Se pare că au reuşit şi amanta regală a evitat să apară goală în presă.

ROMANIA - TRATATUL RIBBENTROP - MOLOTOV - INCEPUTURI

Pe 22 septembrie 1939 la Brest-Litovsk trupele Germaniei naziste mărşăluiau alături de cele ale Uniunii Sovietice în cea mai ciudată paradă din întreaga istorie. Soldaţii a două ideologii autodeclarate ca inamice îşi dădeau mâna şi făceau schimb de ţigări după ce sfâşiaseră Polonia. Părintele trupelor de tancuri naziste, generalul Heinz Guderian se saluta şi primea această ciudată paradă alături de unul dintre cei mai valoroşi comandanţi de blindate ai sovieticilor, generalul Semion Moiseevici Krivoşein. Sovieticii salutau steagul cu svastică, iar arcul de triumf al paradei reunea secera şi ciocanul cu svastica. Hitler şi Stalin îşi dădeau mâna zîmbind peste cadavrul Poloniei. O paradă aproape necunoscută în istorie, ale cărei imagini au ieşit cu greu din arhive – şi este vorba de imagini provenind exclusiv din arhivele germane. Probabil că sovieticii nu au făcut fotografii la Brest-Litovsk pe 22 septembrie 1939 – sau dacă au făcut, atunci fotograful a murit prin cine ştie ce lagăr iar imaginile au fost distruse.

Toată această poveste a venit ca o concluzie logică a pactului încheiat între Hitler şi Stalin prin miniştrii lor de externe, Joachim von Ribbentrop şi Viaceslav Molotov, semnat la Moscova pe 23 august 1939. Cei doi dictatori şi-au împărţit atunci Europa, Polonia a fost sfâşiată în două, iar Basarabia românească a fost dată cadou sovieticilor. După ce Germania a atacat Polonia pe 1 septembrie 1939, generalul Heinz Guderian a ajuns pe 17 septembrie la Brest Litovsk, dincolo de linia de demarcaţie de pe râul Bug. Guderian a aşteptat aici sosirea sovieticilor, care au ajuns la Brest pe 22 septembrie sub comanda generalului Semion Moiseevici Krivoşein. Cei doi generali au căzut de acord pentru desfăşurarea unei parade comune în oraşul Brest, care a început la orele 16:00. Krivoşein a exprimat în timpul discuţiilor speranţa că Germania nazistă şi Uniunea Sovietică vor reuşi să înfrângă inamicul comun – respectiv imperialista Mare Britanie. Un eveniment istoric ocultat care exprimă un adevăr geopolitic: când Rusia şi Germania îşi dau mâna, ţările din Europa de est dispar, iar Marea Britanie este izolată şi pusă în pericol. Generalul polonez Plisowski, comandantul trupelor care au apărat Brestul, a fost luat prizonier de sovietici şi mai apoi executat în masacrul de la Katyn.