FLORIAN BOGDAN - SPION IN SLUJBA REGATULUI ROMÂNIEI BBB X

                   Florian Bogdan a fost ofițer in armata austro-ungară, dar a refuzat să lupte într-un război care nu era al lui. La scurt timp după începerea Primei mari conflagrații a secolului al XX-lea, aflat pe frontul din Galiția, a dezertat ajungând apoi în România. Florian Bogdan, un mureșean cu o biografie atipică, fost inginer în viața civilă, după dezertarea sa din armata imperială a fost cooptat ca ofițer de informații și contraspionaj în Armata regală română. La terminarea războiului, Bogdan a fost desemnat parlamentar în primul Parlament al României reîntregite. In timpul războiului, acțiunile sale pe linie de informații și contraspionaj s-au dovedit deosebit de utile pentru pregătirea acțiunii din data 14 august 1916, moment în care Marele Cartier General al Armatei romane, conform Conventiei politico-militare încheiate cu puterile Antantei, a pus în aplicare Planul de operații \"Ipoteza Z\".

                 Momentul ales - 14 august 1916 - era nefavorabil atât României, cât și Antantei, mai ales datorită situației precare a acesteia din urmă pe fronturile europene. Totuși, conform înțelegerilor convenite anterior, în noaptea de 14/15 august 1916, importante efective ale armatei romane au trecut Carpații în Transilvania, unde au eliberat mai multe orașe, printre care Brașov si Toplița. Fară a fi fost pregătită în mod deosebit, operațiunea din zona Borsec, condusă de Florian Bogdan, a fost una exemplară, deoarece s-a desfășurat fără niciun fel de incidente. Ea ar putea figura în orice manual de specialitate pentru cei ce se pregătesc pentru misiuni speciale în adâncimea dispozitivului inamic.

Din armata austro-ungară peste Carpați, în România

               Născut la 19 martie 1876, la Fărăgău, langa Reghin, Florian Bogdan a absolvit în 1899, cu rezultate de exceptie, Politehnica Regală din Budapesta, fiind declarat \"diplomat în matematică, geodezie, construcții de case, poduri, șosele, căi ferate, arhitectură și topografie\". Timp de aproape doi ani, până în 1901, a lucrat în Ungaria la amenajarea lacului Balaton. Din anul 1901 și până în 1902 a urmat Școala militară de pioneri din Praga, la absolvirea acesteia fiindu-i acordat gradul de ofițer în armata austro-ungară. 

                In anul 1902, Florian Bogdan a deschis un birou tehnic privat la Reghin. Acesta va funcționa timp de 12 ani, pentru amenajari funciare, îndiguiri și irigări de terenuri, ridicări topografice pentru birourile cadastrale și notariale, planuri de moșii, harți de parchetare a pădurilor pentru societațile de exploatare forestieră. Fiind un om deosebit de activ, in deplasarile sale prin Transilvania, pe jos, calare sau, cu trenul, Florian Bogdan a cunoscut si a lucrat cu foarte mulți oameni, țărani români si maghiari, în special pădurari, paznici de vânătoare, tăietori de lemne, muncitori la fabricile de cherestea. Aceste relații se vor dovedi deosebit de utile după ce va intra în serviciul de informații al armatei române, putând astfel să dezvolte o vastă rețea informativă pe teritoriul Transilvaniei. In perioada premergătoare războiului, împreună cu alți intelectuali, a organizat la Reghin, banca \"Cerbul\", după model maghiar, destinată să vină în ajutorul țaranilor și a micilor întreprinzatori români, categorii paupere în Transilvania datorită politicii de discriminare practicată de autoritațile maghiare.
             Inteligență nativă și spirit deschis, Florian Bogdan cunoștea foarte bine mai multe limbi străine: maghiara, germana, latina, franceza, ceha si rusa. In iulie 1914 a fost mobilizat în armata austro-ungară și încadrat ca sublocotenent în Regimentul 22 honvezi din Tîrgu-Mureș, iar la scurt timp a plecat pe frontul din Galiția. Luptator într-un razboi care nu era al lui și rănit încă din primele zile, Bogdan nu a ezitat prea mult și s-a hotărât să dezerteze și să treacă Carpații în Regatul României. Bun cunoscator al munților și al psihologiei oamenilor de la munte, Florian Bogdan a trecut Carpații fără peripeții. La scurt timp, a reușit să-și aducă de la Reghin, în Regatul României, soția și pe cei doi copii, Romul și Delia.

De la plansetă în serviciul de informații și contraspionaj

In București, Florian Bogdan a devenit o persoană foarte activă în cadrul "Ligii Culturale a Românilor Ardeleni" ce funcționa aici și milita pentru eliberarea Transilvaniei și alipirea ei la Regatul României. In Transilvania, dar mai ales dupa ce a trecut Carpații, a cunoscut personalități importante ale timpului său, printre care Vasile Lucaciu, Liviu Rebreanu, Simion Mândrescu, Octavian Goga, Octavian Tăslăuanu, Ion I.C. Bratianu, regele Ferdinand I, Onisifor Ghibu, Nicolae Iorga și mulți alții, bucurându-se de aprecierea lor sinceră. A fost încadrat ca inginer civil în Servicul cadastral al armatei române, fiind subordonat unor militari de carieră. Cu această ocazie l-a cunoscut și a legat o sinceră prietenie cu maiorul Eliade, tatăl filozofului de mai tarziu, Mircea Eliade. Ca fapt divers, înainte de a fi angajat în armata română, Bogdan a realizat primul plan cadastral al orașului București. Intrat în serviciul armatei, Bogdan a fost remarcat rapid pentru inteligența sa nativă, cunoștințele pe care le avea în diverse domenii, dar mai ales pentru faptul că vorbea fluent mai multe limbi străine și cunoștea foarte bine din punct de vedere geografic spațiul transilvănean și avea multe cunoștințe în regiune. După mai puțin de trei luni, Bogdan a fost mutat, tot ca civil, în cadrul Biroului Informațiilor, unde se ocupa de realizarea sintezelor informative pe baza informațiilor culese din presa straină. După alte câteva luni, Florian Bogdan a fost reactivat ca militar și încadrat în servicul de informații si contrainformații, cu gradul de locotenent.

Comandant al Detasamentului "Borsec"

              Prima și cea mai importantă misiune a sa a fost cea din zilele premergatoare începerii operațiunilor armatei romane pe frontul din Transilvania. Detașamentul precursor încadrat cu 10 oameni și condus de lt.Florian Bogdan a actionat inițial ca o subunitate de infanterie - cercetare în adâncimea dispozitivului inamic, in zona Borsec, Toplița, Gheorgheni, Bilbor. In aceasta calitate a reușit să creeze breșa necesară în dispozitivul austro-ungar, anihiland dispozitivul de pază de pe frontiera cu Romania, fapt ce a facilitat patrunderea rapidă și prin surprindere pe acea direcție a unitaților regulate ale armatei romane. După primele succese ale armatei române, "Detasamentul "Borsec" și-a stabilit punctul de comandă la Toplița, în castelul baronului Urmanczy.            
                Prin oamenii săi, Bogdan a luat legatura cu rețelele informative create de serviciile speciale române in Transilvania încă din timp de pace. Una dintre cele mai eficiente rețele de informații aflată în adâncimea dispozitivului armatei austo-ungare, rețea care opera in zona Clujului, și pe care Bogdan a reușit să o contacteze imediat după intrarea României in război, a fost cea condusă de avocatul Amos Frâncu.
           In acelaș timp, Bogdan a desfășurat și acțiuni de contraspionaj, participand în mod direct la interogarea suspecților de spionaj arestați de armata română. Intr-o astfel de ocazie a fost recunoscut de un ofiter austriac, fost camarad de arme care, vadit surprins să-l vadă în uniforma armatei române, i-a comunicat ca pe frontul din Galiția fusese dat dispărut in misiune și nu dezertor. Bogdan a trăit intens și amar momentul în care, într-un timp foarte scurt, a trebuit ca împreună cu "Detasamentul "Borsec" și întreaga armată română participantă la operațiunile din Transilvania să se retragă peste Carpați. Detașamentul său a fost desființat, iar cei 10 membrii ai acestuia au trebuit să se reîntoarcă la unitațile de care aparțineau și de la care fuseseră detașați pe o perioada limitată de timp.
              Florian Bogdan a mai indeplinit alte doua misiuni de informații, dar în mod individual. Cu documente false și echipat cu uniforma armatei austro-ungare, Bogdan a reușit ca pe timpul retragerii armatei române din Transilvania să se infiltreze în dispozitivul inamic în zona Sighișoara și Sibiu și să afle valoarea, componența și dotarea tehnică a unităților militare care se aflau la contact (in luptă directă) cu armata română, dar și a celor de sprijin și de întărire.

Aparator fara succes al Lt.Ciulei

               Dupa retragerea armatei române, a guvernului, Parlamentului și a familiei regale în Moldova, Florian Bogdan, avansat între timp căpitan, împreună cu familia sa a părăsit Bucureștiul stabilindu-se la Iași. A participat apoi la operațiunile militare din Moldova, dar tot ca ofiter de informații. Intr-unul din cele patru caiete de memorii ale sale sunt consemnate si impresiile referitoare la cazul lt.Ciulei, un ofițer român condamnat la moarte ca suspect de tradare și dezertare la inamic. Un caz destul de complicat, dar al carui mister a putut fi ințeles abia dupa ce doi ofițeri români, lt. Ciulei si lt. col. Crăiniceanu, au fost condamnați la moarte si executați. Ciulei a murit nevinovat, Crăiniceanu, în schimb, si-a recunoscut vinovația. In februarie 1917, cpt. Florian Bogdan a fost desemnat inițial ca anchetator al cazului lt. Ciulei și ulterior ca aparator al acestuia. Din pacate, în ciuda eforturilor depuse. Acest lucru îl va apăsa toată viața, n-a reusit sa-l salveze pe Lt. Ciulei, iar pe 10 februarie locotenetul a fost împușcat.
              A doua zi, pe 11 februarie 1917, colonelul Sturdza a dezertat la germani și s-a dovedit ca era în legatura cu lt. col. Crăiniceanu care, în anchetă a recunoscut că intenționa sa dezerteze și el la germani, iar lt. Ciulei nu avea nicio legatură cu cazul de trădare al colonelului Sturdza, murind nevinovat. Ca fapt divers, colonelul (trădator) Sturdza, comandant de unitate pe frontul din Moldova și fost profesor la Academia Militară era admirat de foarte mulți ofițeri tineri pentru nivelul său de pregătire deosebit. Din păcate, așa cum s-a văzut, la capitolul conștiință patriotică colonelul Sturdza era sub orice critică. Printre tinerii ofițeri admiratori ai acestuia era și ofițerul de stat major, (maior pe atunci), viitor mareșal și conducător al României, Ion Antonescu.

Luptatori pe frontul invizibil

               Situația de tensiune diplomatică existentă între Regatul României și Austro-Ungaria, tensiune născută încă de dinaintea izbucnirii Primului Razboi Mondial a determinat factorii politici responsabili din România să creeze rețele informative eficiente pe acest teritoriu românesc încă din timp de pace. Faptul în sine era mult ușurat și datorită specificului zonei, locuită preponderent de etnici români, fiecare dintre ei putând fi, în opinia servicilor de informații române, un prezumtiv colaborator. După retragerea armatei române din Transilvania (toamna anului 1916), rețelele de informații constituite aici au continuat să furnizeze informații, dar ele și-au reluat activitatea cu o și mai mare intensitate în anul 1918, în condițiile reintrării României în război de partea Antantei.
                Serviciul de informații și propagandă politică al Marelui Cartier General român, condus de Octavian Tăslăuanu. din Toplița, a activat întreaga sa rețea din Ardeal și a acționat acum împotriva grupurilor paramilitare bolșevice maghiare, asigurând operațiunea tactică de curățire a terenului în fața trupelor de linie române, activitatea informativă și eliminarea fizică a unor inamici. Această vastă acțiune a fost coordonată de Octavian Tăslăuanu, secondat de lt. Ion Agârbiceanu si slt. aviator Aurel Esca.
                     Tot în Transilvania a mai actionat "Secția Militară Secretă" a armatei romane, serviciu special compus din 31 de membri interni și 41 de colaboratori organizați în rețele operative cu un rol deosebit în pregătirea Marii Uniri: spionaj si culegerea de informații politice (șef  fiind medicul Carol I. Sotel, evreu), procurarea de informații cu caracter militar (șef col. Emilian Savu), propagandă în favoarea Unirii (șef inginerul de origine maghiară Gh. Chelemen), infiltrarea și acțiunea în mișcarea muncitorească din Transilvania (șef preotul militar Iuliu Florian). Prin capacitatea lor personală, inteligență, spirit de sacrificiu și patriotism, toți acești luptători pe frontul invizibil, inclusiv cpt. Florian Bogdan, au contribuit la realizarea României Mari. Au pus apoi primele "cărămizi" la ceea ce avea să însemne democrația română interbelică. După război, Bogdan a revenit în viața civilă și a fost desemnat să facă parte din primul Parlament al Romaniei reîntregite, dar a preferat să se retragă din politică și să facă ceea ce știa cel mai bine: ingineria la biroul tehnic din Reghin. Bogdan a asistat neputincios ți la raptul teritorial din 1940, dar și la intrarea sovieticilor în Romania si la înscrierea acestei țări pe orbita Moscovei. Florian Bogdan, care a inchis ochii pe data de 9 noiembrie 1965, la o venerabilă vârstă, a făcut parte dintr-o generație care s-a identificat total și necondiționat cu destinul nefericit al unei țări și al unei generații de luptători.

Marele Cartier General Sectia I

Biroul Informațiilor nr. 59 / 12 august 1916

- SECRET -

Lt. Bogdan Florian

Sunteti insarcinat a organiza in regiunea Borsec un centru de informatii si contraspionaj in care scop veti pleca imediat in acea regiune. In baza acestui ordin, toate autoritatile militare, civile si posturile de paza sunt datoare a lasa libera trecere d-lui Bogdan Florian si agentilor sai, precum si de a-i da la cerere tot concursul de care are nevoie.

Seful Statului  Major General

Gl. D. Iliescu

Seful Sectiei I

Colonel Rășcanu

TRĂDAREA COLONELULUI A. D. STURDZA - PRIMUL RĂZBOI BBB X

   

Fapta de trădare militară a colonelului A.D.Sturdza a provocat consternare atât în cadrul armatei, cât și în lumea politică românească. Lucru normal, dacă se are în vedere proveniența trădătorului..

        Colonelul A.D. Sturdza era fiul lui Dimitrie Sturdza, fost lider al Partidului National Liberal, de mai multe ori prim-ministru al României, unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai regelui Carol I. De asemenea, era ginerele cunoscutului om politic conservator P.P. Carp. Facuse studiile militare în Germania, si înca de atunci daduse dovada germanofilismului sau. Aflat în calitate de atasat militar la Berlin, Alexandru Averescu solicitase lui Sturdza niste regulamente care nu se gaseau în comert. Acesta a refuzat pe motiv ca nu ceruse voie sefilor sai germani. Înainte de razboi, A.D. Sturdza fusese numit director al Scolii de Ofiteri, pentru ca dupa începerea ostilitatilor sa-i fie încredintata comanda brigazii a 7-a mixta, care operase în muntii Vrancei.

        Multi s-au îndoit la început de fapta lui Sturdza. Vintila Bratianu nu putea concepe cum poate "sa-si tradeze tara el, un om care a fost viata întreaga personificarea cinstei, a scrupulozitatii morale, el, fiul lui Mitita Sturdza - asta nu se poate, nu se poate, e o greseala, o razbunare. La gândul numai ca ar putea fi adevarat, mintea îmi sta în loc. Emil Costinescu, membru al guvernului, spunea la rândul lui: Aceste zvonuri sunt o infamie. Cunosc pe acest om de când era copil, stiu în ce principii a fost crescut, e un atentat la memoria venerabila a tatalui sau. Sa vad si tot nu voi crede". Daca mai avem în vedere si faptul ca regele Ferdinand îl decorase cu patru zile înainte de dezertare, aceste îndoieli ni se par întemeiate.

         S-a dovedit însa ca informatiile erau cât se poate de adevarate, ba, mai mult, ca Sturdza îsi planuise foarte bine actiunea. În ultimul timp trupele comandate de el facusera unele miscari suspecte, de care profitasera germanii. Averescu, aflat la comanda Armatei a 2-a, a cerut Marelui Cartier General sa-l mute pe colonelul Sturdza, pe care-l caracteriza drept un înfumurat, de la comanda Brigazii a 7-a mixte. Pentru a deruta banuielile, Sturdza a aruncat vina asupra locotenentului Ciulei, care a fost condamnat la moarte si executat. Au iesit la iveala si alte fapte reprobabile ale acestui ofiter-dezertor.

         I.G. Duca relateaza ca "Averescu îsi dadea acum seama si de ce cu prilejul ultimei vizite a Regelui pe front, Sturdza înaintase atât de mult cu el înspre transeele inamice. Încerca, se vede, sa-l expuie gloantelor germane sau chiar sa-l predea prizonier dusmanului. Asadar, fiul lui Dimitrie Sturdza era nu numai tradator, dar si asasin".

Cât despre aghiotantul lui Sturdza, locotentul Wachmann (fiul fostului director al Conservatorului din Bucuresti), acesta fusese banuit în trecut ca ar fi agent german. Generalul Radu Rosetti, în memoriile sale spune ca"se aflase la Cartierul General de câteva zile ca Wachmann se învârtea la cartierul rusesc si se dadusera ordine ca sa nu mai fie acolo. Si cum am vazut ca Moruzi (ofiterul de legatura cu Cartierul General, n.m.) bun si îndatoritor din fire, sovaia, imediat ce am sosit a doua zi la Peris i-am trimis un ordin telegrafic, semnat de Iliescu sau de Rascanu, ca sa trimita pe Wachmann imediat la unitatea sa. Este lucru stiut ca, ulterior, Wachmann, ajuns prin nu stiu ce minune adjutant al colonelului Sturdza, a dezertat odata cu acesta".

Un plan scrupulos de trecere la inamicul german

          Asadar, în seara zilei de 6 februarie 1917, Sturdza, mutat de la divizia 8 la divizia 10, soseste în sectorul diviziei pe care o comandase, sub pretextul ca doreste sa-si ia ramas bun de la fostii camarazi. Aici, la piciorul dealului Voloscani, cei doi, Sturdza si Wachmann, trec peste liniile transeelor si retelelor, la inamic.

Trecut în tabara germana, colonelul încearca sa-si explice si sa-si motiveze fapta, în fata ofiterului Kapri, cel care îl întâmpinase la Putna:"Patria mea, România, este pierduta: o parte a tarii este ocupata de Germani, iar alta de Rusi. Modul cum Rusii se poarta în Moldova este neînchipuit de îngrozitor. Ei nu sunt aliati, ci niste adevarati dusmani. Prada tara, necinstesc femeile si fetele, omoara copiii si nu ne dau nici o mâna de ajutor. Cu ofiterii nostri se poarta foarte rau si dispun de avutul nostru ca si când ar fi al lor.
"Adjutantul meu poate sa va vorbeasca de o lovitura de picior, pe care a primit-o zilele acestea de la un colonel rus în tren. Acum câteva zile a fost împuscat un ofiter român la Manastirea Casin, pentru motivul unei neîntelegeri la distributia zaharului pentru trupă.
Vazând toate acestea, precum si prapastia în care este gata sa cada biata si scumpa mea patrie, m-am hotarât la o actiune. Dincolo, la noi, am pregatit totul si m-am sfatuit cu camaradul meu, colonelul Crainiceanu, pentru o întâlnire în ziua de 10 februarie 1917, între orele 10 si 11 dimineata, unde urmeaza sa-i dau raspunsul, daca planul actiunei mele va fi aprobat aici".

Presupusa salvarea a țării de ruși

        Primit de superiorul lui Kapri, generalul Ruiz, Sturdza îsi expune planul si anume acela "de a atrage restul armatei române aici si de a organiza împreuna cu ea si cu prizonierii români, care se afla în numar mare la Germani si Austriaci în taberile lor, un corp de voluntari, care, sub comanda mea, sa lupte pe lânga armata germana spre a goni din Moldova armata rusa, salvându-si astfel tara".

        Au urmat alte discutii cu ofiteri superiori germani - colonelul Waldau, generalul von Gerok - pe care Sturdza a încercat sa-i convinga de viabilitatea planului sau. Acestia si-au informat la rândul lor superiorii. De la Cartierul General Austriac de la Baden vine recomandarea ca Sturdza"cunoscut ca prietenul puterilor centrale, trebuie bine tratat, nu ca prizonier" si sunt solicitate rapoarte amanuntite despre intentiile si actiunile dezertorului. Alte telegrame asemanatoare sunt trimise de arhiducele Iosif - comandantului frontului din Transilvania, de generalii Hindenburg si Ludendorff și de contele Czernin, ministrul de externe al Austro-Ungariei.

        Pentru început, Sturdza a redactat un manifest, care urma sa fie împrastiat printre ostasii români, spre a-i determina sa treaca în tabara germana, iar Wachmann si-a luat însarcinarea de a se ocupa de tiparirea acestuia în 15.000 de exemplare. O parte a manifestelor urma sa fie împrastiata în Moldova din avioane, iar alta trebuia sa se încredinteze colonelului Crainiceanu, ce urma sa le împarta trupelor de pe frontul român.

Intre Sturdza si Crăiniceanu detaliile operatiunii erau deja stabilite, începând cu distribuirea manifestelor, distrugerea legaturilor telefonice din spatele frontului, arestarea ofiterilor straini ce se gaseau atasati pe lânga Crainiceanu si culminând cu trecerea trupelor comandate de acesta - circa 2.000 de oameni - la germani, în muntii Vrancei.

         Comandantii germani au crezut în planul expus de Sturdza, din moment ce s-a stabilit ca, în momentul în care se va produce trecerea, românilor sa le fie lasate armele, însa fara munitie si grenade. De asemenea, s-au dat dispozitii pentru asigurarea hranei, în acest scop taindu-se câteva sute de oi si boi, stabilindu-se si locul în care vor fi cantonate trupele române.

Complotul eșuat

         Pe 10 februarie 1917, a avut loc întâlnirea dintre Sturdza si Crăiniceanu pe dealul Cirlan, când au fost înmânate manifestele. Numai ca evenimentele ulterioare nu s-au petrecut dupa cum preconizasera complotistii. Din relatarea lui Valeriu Kapri, reiese ca românii au știut de planurile celor doi. "La câtiva ani dupa acest episod, am avut ocaziunea sa vorbesc cu un ofiter din armata româna, care pe timpul si chiar în ziua întâlnirii ambilor colonei, era postat pe dealul Cirlan, ca observator de artilerie si mi-a spus urmatoarele: Noi am stiut ca colonelul Sturdza a trecut dincolo la Germani, caci s-a gasit ordonanta sa personala mort, fiind împuscat în regiunea Voloscani, si din buletinul zilnic al colonelului Sturdza, care s-a gasit în bagajul sau si care era purtat de ordonanta sa, am aflat noi ca între coloneii Sturdza si Crăiniceanu se petrec fapte si întâlniri ce dadeau de banuit, asa ca din momentul când colonelul Sturdza a trecut la Germani, sefii nostri au început a urmari si observa atitudinea Colonelului Crăiniceanu... Deci când în ziua de 10 februarie, ora 12, Crăiniceanu se înapoia din sectorul inamicului, a fost suspectat, si atunci un Locotenent român i-a pus întrebarea: de unde veniti, Domnule Colonel?"
Colonelul Crainiceanu nu i-a dat nici un raspuns, tratându-l cu indiferenta. Atunci, Locotenentul l-a rugat sa-l urmeze la Brigadă, unde a fost arestat, gasindu-se la el manifestele Colonelului Sturdza".

         De partea cealalta a liniilor, asteptarea se transforma în dezamagire. Nici macar un soldat român nu a trecut în tabara germana! Colonelul Sturdza realizeaza ca planul sau a esuat asa ca încearca sa puna în aplicare varianta de rezerva: organizarea unui corp de voluntari din rândul prizonierilor aflati în taberele austriece si germane. Numai ca si acest plan s-a dovedit a fi de nerealizat. Din cei 180 de prizonieri pusi la dispozitia lui Sturdza, doar 22 s-au oferit ca voluntari pentru a raspândi manifeste în rândul trupelor române, iar dintre acestia, majoritatea a preferat sa predea manifestele comandantilor români, dupa ce au trecut liniile, fiind ulterior decorati pentru fapta lor.

Incercarea românilor de a-l captura pe tradator

        Din relatarile lui Kapri reiese ca românii au încercat sa-l captureze pe Sturzda printr-un viclesug. Un grup de ofiteri, în frunte cu capitanul Bălăița l-au informat pe dezertor ca sunt gata sa-l urmeze, dar cu conditia sa vina personal sa le vorbeasca, pentru a-i convinge: "Ma gasesc cu ofiterii din aceste sectoare si trebuie sa avem cu dvs. imediat o convorbire. Trebuie sa hotarâm despre toate detaliile. Dvs. sa ne explicati modul de urmat si consecintele lor. Neîncrederea aci n-are nici un rost. Mai târziu va fi o încredere si mai mare, caci numai Dvs., D-le Colonel, cunoasteti tot frontul nostru, altii s-au multumit sa-l studieze pe harta; daca Dvs. îi veti convinge în modul cum v-am spus mai sus, actiunea Dvs. are sa mearga repede. În 24 de ore va veni cu noi si frontul de la Oituz si acel de la Focsani si-n doua zile se va vedea efectul pâna la Siret". "Aveti o uniforma româna acolo? Aveti nevoie sa va trimit eu una?" scria Bălăița într-una din depeșele sale . Din fericire pentru el, colonelul Sturdza n-a cazut în capcana întinsă de români, dar decepționat si rușinat, a plecat de pe linia frontului.

Judecarea și condamnarea dezertorilor

Pe 26 februarie 1917, Consiliul de Razboi al Armatei a 2-a i-a declarat pe Sturdza si Wachmann vinovati de dezertare la inamic si tradare si i-a condamnat în contumacie la moarte si degradare militara. Totodata, averea lor a fost confiscata, lui Sturdza fiindu-i imputate daune catre stat, în valoare de 10.000 de lei.

In privinta lui Constantin Crăiniceanu trebuie spus ca inițial a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică. Prin aceasta hotarâre, Consiliul de Razboi urmarise sa faca o favoare tatalui acuzatului, generalul Grigore Crainiceanu si unchiului acestuia, nimeni altul decât generalul Prezan (Constantin Crainiceanu era fiul surorii sale). Prezan a casat sentinta initiala, l-a trimis din nou la judecata si a semnat sentinta de condamnare la moarte. Aceasta a fost pusa în aplicare chiar în vinerea Pastelui, de un pluton de soldati din propriul regiment, în fata unitatii pe care o comandase colonelul Crăiniceanu.

         In ceea ce-l priveste pe Sturdza, destinul sau a fost destul de tragic. Refugiat în Germania, a lucrat ca functionar la o banca, încercând mai târziu sa fie primit în garzile ardelene, pentru a se reabilita. I s-a raspuns însa ca, pe pamântul tarii si sub steag românesc, nu e loc pentru tradatori.

         Dupa razboi, informatiile despre A.D. Sturdza sunt confuze. S-a spus ca se afla ba în Elvetia, ba în Germania, ba s-ar ocupa de conducerea unui cazino la Danzig, ba chiar ca s-ar fi sinucis. Cert este ca, dupa ce planurile sale au dat gres, a plecat la Bucuresti sa-l vada pe socrul sau, marele om de stat Petre P. Carp. Acesta însa nu l-a primit si i-a interzis sa-i mai treaca pragul casei. Si daca n-a putut obtine iertarea socrului sau, un germanofil convins, cum ar fi putut sa fie iertat de tara pe care a tradat-o într-un moment critic al istoriei sale?

Manifestul trădătorului către armată

Eu, Colonelul D.Surdza, cu care v-ati luptat cot la cot, va trimit urmatoarea vorba:

In fruntea voastra vreau sa fac o ostire noua, bine înzestrata cu masinile razboiului si bine condusa de sefi inimosi. Cu ea vreau sa scapam ceea ce s-a perdut, sa alungam din tara pe jefuitorul rus si sa facem ca mai repede sa ne reîntoarcem la vetrele noastre. Ne vor ajuta la aceasta cei doua sute de mii de prizonieri Români, pe care îi voiu scapa.

Repede trebuie sa va hotarâti, caci iata cum stam acum:Tara noastra si ostirea a ratacit sub conducerea nepriceputa a unor capete slabe: doua treimi din tinutul ei s-au pierdut. Cealalta treime este pradata de Rusi; ei îsi bat joc de ofiterii si de soldatii nostri si de sarmanii locuitori; ei necinstesc nepedepsiti femeile noastre; ei ne rapesc ultimele vite pe cari le avem si ne-au împiedecat sa ne lucram pamântul. Averea tarei s-a risipit si înstrainat; daca nu ne hotarâm de pe acum, vom muri de foame, cu copii si nepoti. Ni se pregateste pribegia, în strainatatea neagra: este vorba ca armata noastra sa treaca Prutul, ca guvernul sa fuga rusinos la Cherson în Rusia, iar celor bogati sa li se înlesneasca asezarea în orase departate rusesti, robite de legi asupritoare. Ati fost amagiti de cei mari prin cuvinte înselatoare despre un ideal national; ati vazut, cum acest ideal s-a prabusit din cauza usurintei si ticalosiei lor. Treziti-va si nu mai credeti minciunele ce vi se spun. Victoria Rusilor nu ne poate scapa, caci ea nu poate fi. Dispretuiti pe acei, cari se încapatâneaza a lega soarta voastra de armate streine, cari nicaieri nu reusesc sa fie învingatoare. Mai bine sa mergem cu cei putini, dar vrednici, cinstiti si tari.

Lepadati-va de acei ce v-au înselat amar. Ati jurat credinta Tarei Românesti, iar nu unor netrebnici care va conduc la pieire.Daca aveti încredere în bratul vostru, în mintea si sfatul meu, veniti îndata la mine. Va astept în muntii Vrancei. Veti capata semne de la mine. Voiu elibera pe prizonierii nostri. Totul este pregatit. Cu ei vom forma o oaste noua si, cu ajutorul lui Dumnezeu, vitejeasca, cu care vom recuceri ce s-a perdut, vom reîntregi ce s-a stricat si vom da afara pentru totdeauna pe netrebnicii cari ne-au adus în starea de azi.

Treceti fara întârziere cu arme cu tot spre mine. Sa scapam România. Dumnezeu va binecuvânta fapta noastra.

Colonelul Alexandru D. Sturdza

Generalul Eremia Grigorescu a reacționat imediat cu un ordin către armata comandată:

Ordinul Generalului Grigorescu

Soldati!

O parte din voi sta de aproape 6 luni sub ordinele mele, o alta parte de un timp mai scurt; totusi fiecare din voi v-ati convins ca am luat parte împreuna cu voi si la bucuriile voastre, cât si la zilele voastre grele si pline de griji, si ca întotdeauna v-am spus adevarul.Ati fost deprinsi prin ordinele zilnice ce vi le-am dat si care le-am adus la cunostinta voastra, ca lumea-ntreaga a admirat capacitatea voastra si ati fost deprinsi a auzi de la mine numai stiri bune si îmbucuratoare.

Astazi însa trebue cu sufletul îndurerat sa va spun despre o fapta murdara, care a fost comisa de catre unul care pâna-n ziua de 24 ianuarie a stat în mijlocul vostru, lipsit de rusine, si care, sub frumoasa uniforma româneasca, a ascuns un suflet strain si murdar.

E vorba de un tradator, de fostul Colonel A.D. Sturdza.

Nascut si crescut pe pamântul românesc, cu avere, renume si îmbogatit prin sudoarea muncei voastre, a gasit de cale, tocmai acum, când scumpa noastra tara se afla în pericol, sa calce juramântul dat Regelui, drapelului si patriei si sa treaca în rândurile inamicului.

Fapta fostului Colonel Sturdza este o crima, comisa de un om fara minte, de un nebun. Acest criminal însa, nu se multumeste numai de a trece în rândurile inamicului; el cauta sa mareasca crima, din momentul ce ameninta scumpa noastra tara si ne pune viata în pericol. El nu se multumeste sa se vânda, nu se multumeste sa tradeze planul nostru de razboi inamicului, ci intentioneaza ceva mai mult: voeste, din soldatii nostri ce se gasesc prizonieri la inamic si din dezertori, sa formeze o noua armata si cu aceasta sa lupte contra voastra si astfel sa stropeasca cu sângele fratesc pamântul nostru românesc.

Voeste din lupta frateasca sa aduca inamicului victorie. Victorie pentru Germani, pentru Unguri, pentru Bulgari si pentru Turci, inamicii nostri de astazi, inamici de secoli.

In rătăcirea lui, fostul Colonel Sturdza cauta pe pamântul nostru si prin manifeste aruncate din aeroplane, sa va sfatuiasca sa-l urmati; el vrea sa va miste la asemenea pas, sa faceti la fel cu el acest miselesc fapt, cu credinta ca, cu cât mai multi îl vor face, cu atât mai bine pentru el. El va chiama ca sa luptati alaturi de inamic si va fagadueste cerul si pamântul.Bravi soldati! Nu va lasati amagiti de vorbele unui criminal si tradator de tara. Nu uitati ca ati jurat credinta Majestatei Sale, Regelui, tarei si drapelului.

Fiți si rămâneti credincioși juramântului vostru! (...)

Comandantul Corp. 4 Armata, general Grigorescu

MANOLACHE COSTACHE EPUREANU - ÎNTEMEIETORUL PARTIDULUI CONSERVATOR

     

        Manolache Costache Epureanu s-a născut la 22 august 1820, la Bârlad și a decedat la 7 septembrie 1880, la Wiesbaden, în Germania) A fost primul-ministru al României, din partea partidului Conservator, în două rânduri: în 1870 (1 mai - 26 decembrie) şi în 1876 (6 mai - 5 august).

        Manolache Costache Epureanu a studiat în Germania, la Heidelberg, Berlin, Gottingen şi Jena. La această ultimă universiate şi-a susţinut, în 1839, doctoratul în drept. Intors în ţară, după o scurtă perioadă în care a locuit la Paris, s-a implicat în mişcarea de opoziţie împotriva politicii domnitorului Mihail Sturdza, mişcare aflată la originile revoluţiei de la 1848. Manolache Costache s-a aflat printre participanţii la revoluție, în Moldova, motiv pentru care a fost întemniţat şi apoi trimis către Turcia, sub escortă, împreună cu alţi cinci revoluţionari. A evadat la Galaţi, rămânând în exil, apoi, până în 1849, când a revenit în Moldova.
        După 1856, s-a implicat în luptele pentru Unire, în calitate de membru al Divanului Ad-hoc din Moldova (1857) şi al Adunării Elective a Principatului (1858). Cariera sa a luat o nouă întorsătură după alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească. Intre 27 aprilie 1859 şi 3 aprilie 1860, Manolache Costache a fost prim ministru în Moldova, calitate în care a făcut primii paşi către înlăturarea privilegiilor fiscale, a coordonat secularizarea averilor mănăstirilor neînchinate (chinoviilor), a luat măsuri de modernizare a armatei (înfiinţarea unui batalion de geniu) şi a încercat înfiinţarea unor instituţii de credit (bancă naţională şi credit funciar).
Guvernul Manolache Costache Epureanu, la Iași, a fost un consiliu de miniștri interimar, care a guvernat Principatul Moldovei în perioada 10 noiembrie 1859 - 3 aprilie 1860.  
 Intre 14 iulie 1860 şi 14 aprilie 1861 a devenit singurul prim ministru moldovean al Ţării Româneşti. Aici a elaborat un interesant proiect de înfiinţare a unei Bănci Naţionale, cu capital majoritar privat, dar controlată de stat. Conflictul cu Adunarea Legislativă munteană a făcut însă ca, la 14 aprilie 1861, cabinetul său să primească un vot de blam şi să fie dat în judecată, printre altele, pentru presupuse nereguli în alegeri şi abuzuri în administraţie. El a fost achitat de către Inalta Curte de Casaţie și Justiţie, la 18 septembrie 1862.
Dacă în perioada 1859 - 1861 Manolache Costache Epureanu a fost principalul colaborator al lui Alexandru Ioan Cuza, ulterior s-a îndepărtat treptat de acesta, apropiindu-se de conservatori. Dupa detronarea lui Cuza, la 11 februarie 1866, el a devenit unul dintre principalii lideri ai acestora.

 

        Majoritatea conservatoare din Adunarea Constituantă, convocată în 1866, pentru a adopta prima constituţie internă a ţării, l-a ales preşedinte al acesteia. In 1870, el a devenit prim ministru, neputând însă a se menţine din pricina tulburărilor interne cu care s-a confruntat. In guvernul Lascăr Catargiu, el a devenit, tot pentru o scurtă perioadă (28 octombrie 1872 - 31 martie 1873), ministru al justiţiei, funcţie din care s-a retras după ce Adunarea Deputaţilor şi Senatul au votat înfiinţarea unui Institut de Credit Funciar cu capital autohton (Manolache Costache susţinea înfiinţarea acestuia cu sprijinul capitalului străin).      

        Conflictul cu mai mulţi lideri conservatori, inclusiv cu primul ministru Lascăr Catargiu, l-a determinat pe Epureanu să se întoarcă spre liberali. In 1876, el a devenit primul şef de guvern, reprezentând Partidul Naţional Liberal, înfiinţat în 1875. S-a retras însă repede din această funcţie, dezaprobând punerea sub acuzare de către Camera Deputaţilor a majorităţii miniştrilor fostului cabinet conservator. Din 1878. Manoalche Costache a început să se apropie, din nou, de conservatori. Această apropiere a fost nu doar reuşită, dar politicianul a căpătat suficientă autoritate în rândul lor ca, la 3 februarie 1880, el să devină primul lider al Partidului Conservator şi autorul primului program politic al acestuia."

        Manolache Costacge Epureanu a rămas leadrul fondator al Partidului Conservator, partid care va disparea de pe scena politică prin greșala Partidului Liberal. Vor aparea taranistii....și apoi comuniștii....

 

 

        La Congresul din 7 mai 2005 al Partidului Umanist din România, fondat în 1991, delegaţii au adoptat în unanimitate moţiunea care marca reapariţia pe scena politică românească a Partidului Conservator. Inițiator a fost Dan Voiculescu un politician comunist și colaborator al Securității coministe, un  șarlatan veros, un mare profitor al căderii regimului lui Nicolae Ceaușescu, in îmbogățit prin furt din patrimoniul statului, un exemplu excrement al evolușiilor transformatoare de după 1989, o secătură poLitică cu tupeu de țigan, un șarpe veninos de apă tulbure, o piază rea pentru țară. Un astfel de specimen nu putea reînvian ținuta vechilor conservatori, nu avea prestanța lor și nici măcar o doctrină apropiată. A vrut numai să se folosească de blazonul fostului partid istoric, ca paravan al propriilor excrocherii politice și, mai ales, economico-penale.