Germania s-a înşelat când a
crezut că are să mențină blocada economică a Franței și Angliei cu ajutorul
submarinelor și va izola SUA. In timp ce pentru Germania şi Austro-Ungaria
lipsa acută de alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte şi materii prime pentru
arsenalul de război nu mai putea fi rezolvată, în tabăra adversă venea SUA cu
un potenţial economic şi militar de nebănuit.
Cei mai cuprinşi de panică au fost austriecii şi ungurii cărora li se destrama un imperiu. Guvernanţii s-au gândit în ultima clipă să acorde popoarelor obidite ale monarhiei "deplină viaţă naţională" în cadrul unei "autoguvernări federative".
Impăratul Austro-Ungariei, care se credea iubit de popoarele sale, a publicat la 3/16 oct. 1918 un manifest către "Popoarele mele credincioase", prin care se anunţa că: "Austria va deveni, în sensul dorinţei popoarelor ei, un stat federativ, în care fiecare popor să formeze o comunitate de stat proprie în cuprinsul teritoriului său". Acest stat avea dreptul "să conlucreze prin sfaturi naţionale compuse din parlamentul fiecărei naţiuni care să reprezinte interesele popoarelor unul faţă de altul şi faţă de guvernul meu".
La acest apel au răspuns românii ardeleni şi bucovineni refugiaţi la Iaşi în 6/18 oct. 1918 declarând: "Românii ardeleni şi bucovineni, aflaţi pe teritoriul Regatului român, în numele nostru şi al fraţilor subjugaţi de acasă, a căror conştiinţă e siluită şi deci în imposibilitate de a se manifesta liber, declarăm cele ce urmează: 1. Cerem să fim liberi de sub jugul monarhiei Austro-Ungare şi suntem hotărâţi să luptăm prin toate mijloacele şi pe toate căile, ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat naţional şi liber. Nu recunoaştem monarhiei austro-ungare dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Ardeal şi Bucovina, deoarece veacuri de-a rândul ne-a ţinut în cea mai ruşinoasă robie. Toate încercările de federalizare ale casei de habsburg sunt gesturi disperate ale unei împărăţii osândite să se descompună şi să piară".
La 11/24 oct. 1918 românii din Bucovina în frunte cu Sextil Puşcariu de la Universitatea din Cernăuţi cer: "Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoşesc şi să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre româneşti. Nu mai vrem să cerşim de la nimeni drepturile care ni se cuvin, ci în schimbul jertfelor de sânge aduse în acest război - jertfe mai dureroase decât ale altor popoare. Pretindem: ca împreună cu fraţii noştrii din Transilvania şi Ungaria, cu care ne găsim în aceeaşi situaţie, să ne plăsmuim viitorul, care ne convine nouă în cadrul românismului. Cerem să putem aduce la Congresul de pace postulate ale noastre prin reprezentanţii aleşi de noi înşine din mijlocul naţiunii noastre".
In 12 oct. 1918 are loc şedinţa Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român care a formulat o "Declaraţie de principii" în care se spunea că: "nu recunoaştem îndreptăţirea acestui parlament (de la Budapesta) şi acestui guvern să se considere ca reprezentant al naţiunii române". Apărarea intereselor ei "naţiunea română o poate încredinţa numai unor factori desemnaţi de propria lor adunare naţională... Aşadar afară de Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, nimenea nu poate fi îndreptăţit să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române"... Toate deciziile luate fără aprobarea românilor "le declarăm ca nule şi fără valoare care nu leagă întru nimic naţiunea română".
Alexandru Vaida-Voievod declara în parlamentul de la Budapesta că: "problema noastră nu e altceva decât o latură a democraţiei; dar adevărata democraţie nicăieri în lume nu se poate înfăptui înainte de a se soluţiona chestiunile naţionale, pentru că numai pe baze naţionale şi în cadre naţionale e cu putinţă o dezvoltare în direcţia normală a acestei consolidări"... Dorinţa popoarelor de eliberare naţională... "e acum o problemă internaţională, e problema de onoare a omenirii, care trebuie cinstit rezolvată"... "Şi atunci când cu drepturi egale fiind, ne vom întâlni ca naţiuni egale, vom putea să ne întindem mâna şi pentru viitor, dar între oprimatori şi oprimaţi de când e lumea n-au putut să fie raporturi sincere"
Ca urmare a notei ultimative dată de români guvernului de la Budapesta pentru predarea administraţiei teritoriilor lucuite de români au început la 13 nov. 1918 tratativele de la Arad.
Despre eşecul tratativelor de la Arad prefectul jud. Arad, dr. Varjossi Lajos a spus: "Eu găsesc cât se poate de natural ca un popor plin de demnitate să nu mai vrea să tolereze robia - cum nici noi (ungurii) nu am tolarat-o faţă de Austria. Întreaga mea convingere sociologică s-ar revolta la gândul ca vreuna dintre naţionalităţi să trăiască în dependenţă şi servitute faţă de Ungaria"
După eşuarea tratativelor româno-ungare de la Arad, Consiliul Naţional Român Central a elaborat "regulamentul pentru alegerea deputaţilor Adunării Naţionale".
Desăvârşirea formării statului naţional unitar începea să intre în faza finală, "celelalte deziderate se vor rezolva când vom vorbi de o singură naţiune română, de un singur teritoriu românesc, când o singură stăpânire va lua frânele ocârmuirii în mână şi nici un român nu va mai fi sub oblăduirea străină... Un singur program şi o singură ţintă urmărim: "elaborarea tuturor energiilor de sub jugul sub care gem azi şi concentrarea tuturor forţelor în serviciul acestei ţări", spuneau cei din Blaj.
La 1 dec. 1918, cei 1228 delegaţi aleşi în circumscripţiile electorale din judeţele Transilvaniei, din Banat, Bihor și Maramureș, cât şi delegaţi ai tuturor organizaţiilor economice, politice, culturale, religioase, militare şi sportive româneşti de pe întreg teritoriul Transilvaniei, au hotărât Unirea Transilvaniei cu România. Hotărârea delegaţilor a fost primită cu mare entuziasm de către cei peste 100.000 de români sosiţi la Alba Iulia.
Adunarea de la Alba Iulia s-a desfăşurat în linişte. Gărzile naţionale române, care aveau sarcina să asigure ordinea, nu au avut probleme.
"Un obstacol cu totul nedorit în pregătirile, şi mai ales în acţiunile concrete de preluare şi apoi de organizare a administraţiei româneşti în Transilvania l-a constituit convenţia militară încheiată la Belgrad, la 13 noiembrie 1918, între generalul francez Franchet d’Esperey, comandantul trupelor aliate din Orient şi guvernul maghiar, condus de contele Károlyi.
Convenţia militară de la Belgrad care se voise, în concepţia guleneralului francez, o completare a armistiţiului general încheiat cu monarhia dualistă la 13 noiembrie 1918 la Villa Giusti, în Italia, prin prevederile sale, nu numai militare, a cauzat multe neajunsuri poporului romăn în următoarele luni de luptă pentru întregirea neamului.
Cei mai cuprinşi de panică au fost austriecii şi ungurii cărora li se destrama un imperiu. Guvernanţii s-au gândit în ultima clipă să acorde popoarelor obidite ale monarhiei "deplină viaţă naţională" în cadrul unei "autoguvernări federative".
Impăratul Austro-Ungariei, care se credea iubit de popoarele sale, a publicat la 3/16 oct. 1918 un manifest către "Popoarele mele credincioase", prin care se anunţa că: "Austria va deveni, în sensul dorinţei popoarelor ei, un stat federativ, în care fiecare popor să formeze o comunitate de stat proprie în cuprinsul teritoriului său". Acest stat avea dreptul "să conlucreze prin sfaturi naţionale compuse din parlamentul fiecărei naţiuni care să reprezinte interesele popoarelor unul faţă de altul şi faţă de guvernul meu".
La acest apel au răspuns românii ardeleni şi bucovineni refugiaţi la Iaşi în 6/18 oct. 1918 declarând: "Românii ardeleni şi bucovineni, aflaţi pe teritoriul Regatului român, în numele nostru şi al fraţilor subjugaţi de acasă, a căror conştiinţă e siluită şi deci în imposibilitate de a se manifesta liber, declarăm cele ce urmează: 1. Cerem să fim liberi de sub jugul monarhiei Austro-Ungare şi suntem hotărâţi să luptăm prin toate mijloacele şi pe toate căile, ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat naţional şi liber. Nu recunoaştem monarhiei austro-ungare dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Ardeal şi Bucovina, deoarece veacuri de-a rândul ne-a ţinut în cea mai ruşinoasă robie. Toate încercările de federalizare ale casei de habsburg sunt gesturi disperate ale unei împărăţii osândite să se descompună şi să piară".
La 11/24 oct. 1918 românii din Bucovina în frunte cu Sextil Puşcariu de la Universitatea din Cernăuţi cer: "Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoşesc şi să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre româneşti. Nu mai vrem să cerşim de la nimeni drepturile care ni se cuvin, ci în schimbul jertfelor de sânge aduse în acest război - jertfe mai dureroase decât ale altor popoare. Pretindem: ca împreună cu fraţii noştrii din Transilvania şi Ungaria, cu care ne găsim în aceeaşi situaţie, să ne plăsmuim viitorul, care ne convine nouă în cadrul românismului. Cerem să putem aduce la Congresul de pace postulate ale noastre prin reprezentanţii aleşi de noi înşine din mijlocul naţiunii noastre".
In 12 oct. 1918 are loc şedinţa Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român care a formulat o "Declaraţie de principii" în care se spunea că: "nu recunoaştem îndreptăţirea acestui parlament (de la Budapesta) şi acestui guvern să se considere ca reprezentant al naţiunii române". Apărarea intereselor ei "naţiunea română o poate încredinţa numai unor factori desemnaţi de propria lor adunare naţională... Aşadar afară de Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, nimenea nu poate fi îndreptăţit să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române"... Toate deciziile luate fără aprobarea românilor "le declarăm ca nule şi fără valoare care nu leagă întru nimic naţiunea română".
Alexandru Vaida-Voievod declara în parlamentul de la Budapesta că: "problema noastră nu e altceva decât o latură a democraţiei; dar adevărata democraţie nicăieri în lume nu se poate înfăptui înainte de a se soluţiona chestiunile naţionale, pentru că numai pe baze naţionale şi în cadre naţionale e cu putinţă o dezvoltare în direcţia normală a acestei consolidări"... Dorinţa popoarelor de eliberare naţională... "e acum o problemă internaţională, e problema de onoare a omenirii, care trebuie cinstit rezolvată"... "Şi atunci când cu drepturi egale fiind, ne vom întâlni ca naţiuni egale, vom putea să ne întindem mâna şi pentru viitor, dar între oprimatori şi oprimaţi de când e lumea n-au putut să fie raporturi sincere"
Ca urmare a notei ultimative dată de români guvernului de la Budapesta pentru predarea administraţiei teritoriilor lucuite de români au început la 13 nov. 1918 tratativele de la Arad.
Despre eşecul tratativelor de la Arad prefectul jud. Arad, dr. Varjossi Lajos a spus: "Eu găsesc cât se poate de natural ca un popor plin de demnitate să nu mai vrea să tolereze robia - cum nici noi (ungurii) nu am tolarat-o faţă de Austria. Întreaga mea convingere sociologică s-ar revolta la gândul ca vreuna dintre naţionalităţi să trăiască în dependenţă şi servitute faţă de Ungaria"
După eşuarea tratativelor româno-ungare de la Arad, Consiliul Naţional Român Central a elaborat "regulamentul pentru alegerea deputaţilor Adunării Naţionale".
Desăvârşirea formării statului naţional unitar începea să intre în faza finală, "celelalte deziderate se vor rezolva când vom vorbi de o singură naţiune română, de un singur teritoriu românesc, când o singură stăpânire va lua frânele ocârmuirii în mână şi nici un român nu va mai fi sub oblăduirea străină... Un singur program şi o singură ţintă urmărim: "elaborarea tuturor energiilor de sub jugul sub care gem azi şi concentrarea tuturor forţelor în serviciul acestei ţări", spuneau cei din Blaj.
La 1 dec. 1918, cei 1228 delegaţi aleşi în circumscripţiile electorale din judeţele Transilvaniei, din Banat, Bihor și Maramureș, cât şi delegaţi ai tuturor organizaţiilor economice, politice, culturale, religioase, militare şi sportive româneşti de pe întreg teritoriul Transilvaniei, au hotărât Unirea Transilvaniei cu România. Hotărârea delegaţilor a fost primită cu mare entuziasm de către cei peste 100.000 de români sosiţi la Alba Iulia.
Adunarea de la Alba Iulia s-a desfăşurat în linişte. Gărzile naţionale române, care aveau sarcina să asigure ordinea, nu au avut probleme.
"Un obstacol cu totul nedorit în pregătirile, şi mai ales în acţiunile concrete de preluare şi apoi de organizare a administraţiei româneşti în Transilvania l-a constituit convenţia militară încheiată la Belgrad, la 13 noiembrie 1918, între generalul francez Franchet d’Esperey, comandantul trupelor aliate din Orient şi guvernul maghiar, condus de contele Károlyi.
Convenţia militară de la Belgrad care se voise, în concepţia guleneralului francez, o completare a armistiţiului general încheiat cu monarhia dualistă la 13 noiembrie 1918 la Villa Giusti, în Italia, prin prevederile sale, nu numai militare, a cauzat multe neajunsuri poporului romăn în următoarele luni de luptă pentru întregirea neamului.
