DOMNULE FILDERMAN
In
două petiţii succesive îmi scrieţi de "tragedia zguduitoare" şi mă
"imploraţi" în cuvinte impresionante, reamintind de
"conştiinţă" şi de "omenie" şi subliniind că sunteţi
"dator" să apelaţi "la mine" şi "numai" la mine,
pentru evreii din România, care sunt trecuţi în ghetouri pregătite pentru ei pe
Bug.
Pentru
a amesteca tragicul în intervenţia Dvs., subliniaţi că această măsură
"este moartea, moartea, moartea fără vină, fără altă altă vină, decât
aceea de a fi evrei".
Domnule
Filderman, nimeni nu poate să fie mai sensibil ca mine la suferinţele celor
umili şi fără apărare. Înţelegem durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia să
înţelegeţi şi Dvs., toţi la timp, durerea mea, care era aceea a unui neam
întreg.
Vă
gândiţi, v-aţi gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la
evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, când zi de zi şi ceas de ceas
plătim cu mărinimie şi sânge, cu foarte mult sânge, ura cu care coreligionarii
Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit
la reîntoarcere şi ne-au tratat de la Nistru până la Odessa şi pe meleagurile
Mării de Azov?
Dar
potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de astă dată din acuzaţi în
acuzatori, făcându-vă că uitaţi pricinele care au determinat situaţiile pe care
le plângeţi. Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs. să-i întreb pe toţi
coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cât suferinţele şi
loviturile primite de noi erau mai mari.
Ce-aţi
făcut Dvs., anul trecut, când aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi
Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt
uniformele şi când au putut au omorît mişeleşte soldaţii cu bâte. Avem
dovezi. (s.n.)
Aceiaşi
ticăloşi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit cu
exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.
In
timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe
bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus doliul în multe familii
româneşti.
Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic,
oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi
fiindcă 20 de ani au întins o mână prietenească acestor fiare ingrate.
Sunt fapte ce se cunosc, pe care le
cunoaşteţi desigur şi Dvs. şi pe care le puteţi afla în amănunt.
Cel care a trădat România și Armata română
la 23 august 1944
V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat
evreii casele înainte de a se retrage? Vă puteţi explica de ce în înaintarea
noastră am găsit copii de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade?
V-aţi întrebat câţi din ai noştri au
căzut omorîţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., câţi din ei au fost îngropaţi înainte
de a fi morţi? Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea.
Sunt acte de ură, împinsă până la
nebunie, pe care evreii Dvs. au afişat-o împotriva poporului nostru tolerant şi
ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.
Drept răspuns la mărinimia cu care au
fost primiţi în mijlocul nostru şi trataţi, evreii Dvs., ajunşi comisari
sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr-o teroare fără
seamăn, mărturisită de prizonierii ruşi, la un masacru inutil, numai pentru a
ne provoca nouă pierderi.
Ultimul mare erou al românilor
Mareșalul Ion Antonescu
In regiunea Mării de Azov, trupele
noastre retrăgându-se temporar şi-au lăsat câţiva ofiţeri şi soldaţi răniţi pe
loc. Când au reluat înaintarea şi-au regăsit răniţii mutilaţi îngrozitor.
Oamenii care puteau fi salvaţi şi-au dat
ultimul suspin în chinuri groaznice.
Li s-au scos ochii, li s-au tăiat limba,
nasul şi urechile.
Iţi dai, Domnule Filderman, seama de
spectacol?
Te îngrozeşti? Te înduioşezi?
Te întrebi, de ce atâta ură, din partea
unor evrei ruşi cu care nu am avut niciodată nimic de împărţit.
Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.
Nu vă înduioşaţi, dacă aveţi cu adevărat
suflete, de cei ce nu merită, înduioşaţi-vă de cei ce merită.
Plângeţi cu mamele care şi-au pierdut în astfel de chinuri copiii
sau cu aceia care şi-au făcut şi lor şi vă fac şi Dvs atâta rău.
MAREŞAL ANTONESCU
19.X.1941
P.S.
Un soldat rănit din P. Neamţ a fost îngropat de viu din ordinul şi sub ochii
comisarilor sovietici jidani, deşi nenorocitul implora să nu-l îngroape,
arătându-le că are 4 copii.
Comentariu:
Textul de mai sus este răspunsul prin care generalul Ion Antonescu îl pune la
punct pe Wilhelm Filderman, autorul unui memoriu încărcat de invenţii şi
exagerări cu privire la evreii deportaţi în Transnistria "fără altă vină
decât aceea de a fi evrei". O formulă prezentă în mai toate textele despre
Holocaust, despre suferinţele evreilor de pretutindeni. S-o fi potrivind în
alte părţi, dar pentru evreii din România nu are nicio acoperire în fapte. In
România nu a existat vina de a fi evreu, dovadă fiind faptul că majoritatea
copleşitoare a evreilor nu au fost afectaţi de legile aşa zis anti-semite, ceea
ce a declanşat un veritabil exod al evreilor din toată Europa ocupată de Hitler
către România. Nu i-a speriat pe acei evrei perspectiva de a fi supuşi unui
regim de izolare în Transnistria, unde au ajuns toţi evreii apatrizi, care nu
aveau cetăţenie română şi despre care nu se putea şti cu ce intenţii, în vreme
de război, se refugiau la noi. Alături de aceşti evrei care nu aveau actele în
regulă, în Transnistria au fost deportaţi câteva sute de evrei comunişti sau
ştiuţi a fi agenţi anglo-americani (spioni).
Așa arată acum cel care putea să semneze
comutarea pedepsei cu moartea a Mareșalului Antonescu
Fireşte, probabil că cei mai mulţi evrei
nu se făcuseră vinovaţi de crime sau activităţi anti-româneşti, iar cei mai
mulţi dintre evreii vinovaţi fugiseră deja în Uniunea Sovietică. De aceea,
evreii nu au fost încarceraţi, ca nişte criminali, aşa cum mulţi dintre ei ar
fi meritat, ci, pentru că printre ei se aflau şi oameni nevinovaţi, au fost
numai strămutaţi cu familia şi izolaţi, în localităţi şi locuinţe din care
populaţia civilă se refugiase în interiorul Uniunii Sovietice. Asemenea
procedeu este acceptat de legile internaţionale ale războiului.
Evreii duşi în Transnistria au fost
cazaţi în locuinţe omeneşti, au avut o largă libertate de mişcare. Interdicţia
impusă era să nu se intre în acele localităţi fără permis special! Era o măsură
care îi proteja pe evrei de localnicii ucrainieni dornici să se răzbune pentru
crimele evreilor care au "gestionat" înfometarea Ucrainei şi uciderea
prin inaniţie a milioane de ţărani din Ucraina în anii 30. Se aud şi azi voci
în Ucraina care le reproşează autorităţilor româneşti din Transnistria că i-au
apărat şi protejat pe evrei în urmă cu 70 de ani! Inclusiv pe evreii autohtoni
din Transnistria!
Li s-au oferit evreilor din Transnistria
locuri de muncă plătite. Ideea a fost că statul român nu se simte obligat să le
poarte de grijă unor persoane care nu sunt loiale faţă de România, faţă de
români!
Evreii au fost lăsaţi să se descurce
singuri, au avut dreptul să primească orice bunuri ca ajutoare, inclusiv bani,
de oriunde, de la oricine! Din păcate, peste ani, acest regim de izolare, de
minimă izolare, în condiţii relativ acceptabile, civilizate, a căpătat numele
de exterminare, iar românii au fost acuzaţi de genocid anti-evreiesc, de
holocaust!
Este nu numai o minciună şi un fals, cel
mai grosolan fals de care am avut parte noi, românii, vreodată, în istorie!
Dar mai presus de orice este o nedreptate
care se face comportamentului românesc, prostesc de generos, de omenos! Dacă
avem ceva să ne reproşăm pentru acei ani este faptul că ne-am arătat oameni cu
nişte ne-oameni, care nu meritau generozitatea noastră.
Sunt aşa de puţine vocile evreieşti care
au spus adevărul!. Una dintre aceste voci a fost a lui Marius Mircu, publicist
evreu care a sintetizat toată povestea din Transnistria prin formula
"exerciţiu de auto-guvernare", formulă pe care o considerăm a fi cea
mai potrivită cu realitatea: obligându-i pe evreii deportaţi (strămutaţi) în
Transnistria să se descurce singuri, Antonescu i-a obligat la un exerciţiu de
auto-guvernare care le-a fost extrem de util apoi, în Palestina.
Evreii din România având, cum bine se
ştie, un rol important în constituirea şi succesul Israelului. La vremea
respectivă, printre românii ai căror feciori mureau pe front, circula vorba că Antonescu
le-a făcut evreilor ţară în Transnistria!
Se pare că Ion Antonescu a ştiut cu cine
are de-a face. În scrisoarea reprodusă mai sus, Ion Antonescu vorbeşte de mai
multe ori despredovezile pe care le are cu privire la crimele şi
fărădelegile săvărşite de evrei împotriva românilor. Implicit dovezile privind
regimul aplicat evreilor în România. Citind scrisoarea Mareşalului te alegi cu
o întrebare: unde sunt dovezile de care vorbeşte Antonescu?
Suntem în măsură azi să le oferim
cititorilor noştri următoarea informaţie:
Cu gândul la discuţiile ce se vor purta
la sfârşitul războiului, la tratativele şi negocierile ce vor urma luptelor de
pe front, mareşalul Ion Antonescu a avut grijă să adune o bogată documentaţie
privind "problema evreiască". Sub acest titlu s-a adunat un
vast şi explicit material documentar pe acest subiect. Documente care conţineau
dovada corectitudinii guvernului Ion Antonescu şi a omeniei românilor.
Documente care vorbeau despre lipsa de loialitate a evreilor.
Aceste documente - mă gândesc eu, puteau
să argumenteze capitolul probabil cel mai cuprinzător şi mai convingător din
ISTORIA OMENIEI ROMÂNEŞTI. O istorie încă nescrisă de istoriografii noştri,
deşi ar avea cu prisosinţă material din care s-o întocmească, chiar şi fără
documentele adunate de Ion Antonescu.
Căci, din păcate, acele documente nu le
mai avem. Una dintre consecinţele trădării de la 23 august 1944 a fost şi jaful
la care ocupantul sovietic s-a dedat în arhivele României. Un jaf metodic, bine
organizat, care nu a ocolit principalele arhive româneşti, inclusiv cele privitoare
la soarta evreilor sub Antonescu. Aceste arhive au ajuns la Moscova, furate (nu
am alt termen mai potrivit!) imediat după "eliberarea" din august
1944. Repet, printre documentele sustrase samavolnic s-au numărat şi
documentele privitoare la evrei, şase lăzi dedicate "problemei
evreieşti". Chiar aşa erau înregistrate cele şase lăzi cu documente:
Problema evreiască.
Asta s-a întâmplat după 23 august 1944,
în primele luni. După aproape cincizeci de ani, în 1991, pe fondul
"demontării comunismului" de către urmaşii celor care îl montaseră în
1917, o delegaţie de specialişti din Israel, specialişti în Holocaust probabil,
a mers la Moscova şi a tratat cu autorităţile soarta celor şase lăzi de
documente. Probabil pe ideea că acele documente, deoarece priveau problema
evreiască, era drept să fie date pe mâna evreilor, ca un capitol important de
istorie evreiască. La acest argument s-a adăugat o sumă frumoasă, cu care s-au
acoperit, probabil, cheltuielile de conservare şi depozitare, başca eventualele
remuşcări sovietice ori scrupule.
Lăsăm pentru alt prilej comentariul
dedicat acestei mârşăvii. Deocamdată ne mărginim la a ne declara neputinţa de a
stabili cu obiectivitate a cui a fost abjecţia acestui gest mai mare: a ruşilor
sau a evreilor?
Probabil că nu vom şti niciodată
detaliile acestei tranzacţii. Cunoaştem bine rezultatul: imediat după 1991-92,
au început să apară în presă acuzaţiile de genocid şi Holocaust, încununate cu
recunoaşterea oficială a acestui Holocaust de către guvernul aşa zis românesc!
Dacă mai ţinem cont şi de prăpădul făcut în Arhivele româneşti după 1990,
prăpăd organizat sub directa oblăduire a lui Petre Roman şi alţi demnitari
vânzători de ţară, ne dăm seama care a fost strategia acestei mascarade. Ea s-a
bazat în principal pe sustragerea sau/şi distrugerea tuturor documentelor care
puteau dovedi adevărul în "problema evreiască".
Minciuna nu are picioare lungi. Chiar şi
fără aceste documente, care puteau dovedi nevinovăţia lui Ion Antonescu şi a
românilor săi, Holocaustul rămâne o minciună neruşinată uşor de dovedit ca
minciună. Căci - ca să luăm un singur exemplu, uciderea a sute de mii de oameni
nu se poate invoca fără a face proba cadavrelor rezultate dintr-un asemenea
carnagiu! Nemţii au "finalizat" 6 milioane de destine evreieşti. Ce
au făcut cu 6 milioane de cadavre, se ştie: au făcut săpun şi abajururi, iar
cele mai multe au fost crematorizate. Căci au avut cu ce!
Dar românii, în Transnistria, nu aveau
nici urmă de crematoriu. Deci, ce au făcut românii cu 200 000 de cadavre de
evrei? Unde sunt cadavrele?
Din surse evreieşti autorizate primim
răspunsul: o parte dintre aceste cadavre de evrei au fost mâncate de ceilalţi
evrei, înfometaţi de regimul Antonescu până la stadiul de canibalism (apud
Matatias Carp, Cartea Neagră, vol. III), iar alţi evrei ucişi de români,
teoretic peste 100 000 (o sută de mii), au fost mâncaţi de câini, de câinii
comunitari. De maidanezii de peste Nistru! (Conform istoricilor evrei din
Chişinău şi împrejurimi, istorici care jură pe acest amestec canin în istoria evreimii!)
Da! În principal suntem acuzaţi fără
documente, dar acuzaţiile sunt considerate valabile, dovedite, prin faptul că
nu prea putem proba noi, românii, că acele crime nu s-au săvârşit! Aceasta este
logica Holocaustului din România, ca problemă şi capitol din istoria noastră.
Dacă mă acuză cineva că eu l-am ucis pe John Kennedy şi-mi cere un document
prin care să probez că nu eu l-am ucis, eu nu prea am de unde să scot acel act.
Aşadar, documentele pe care le invoca Ion
Antonescu în corespondenţa sa cu liderul evreilor din România au existat,
adunate cu grijă de români, de autorităţile naţionale. Documente cu valoare
probatorie definitivă, probabil.
Alte autorităţi, anti-naţionale, au
permis sustragerea acestor documente şi transferarea lor la Moscova. Sub ce
titlu, majestate? Conform cărei înţelegeri la care aţi ajuns cu inamicul
neamului românesc?!
Aceeaşi întrebare pentru guvernanţii de
la Jerusalim: cu ce drept v-aţi însuşit documente din Arhiva Naţională a
României? Simplul fapt că aţi ajuns la o înţelegere cu nişte devalizatori,
nişte infractori, că aţi avut cu ce bani să plătiţi nişte funcţionari uşor de
cumpărat cu un port-bagaj de vodcă, vă dă drept de a ascunde fapte şi
evenimente din Istoria României? Dreptul de a vă însuşi şi ascunde, de a distruge
chiar, documente extrem de importante pentru onoarea şi demnitatea poporului
român?!
Până când în arhivele Israelului să mai
zacă tăinuite nenumărate dovezi ale nevinovăţiei românilor, dovezi ale
netemeiniciei acuzaţiilor de Holocaust în România. Aceste arhive sunt
inaccesibile românilor. Până când?
Ne adresăm cititorilor acestui site
pentru a le cere părerea: cum am putea ca noi, societatea românească, să
intervenim pentru a normaliza situaţia măcar a acestor două depozite: Memoriile
lui Wilhelm Filderman şi cele şase lăzi "târguite" de evrei la
Moscova în 1991. Normalizarea, în acest caz, înseamnă readucerea în ţară a
acestor documente şi publicarea lor neîntârziată!
Unde sunt dovezile? Dovezile au fost sustrase după 1990 şi
dosite în Israel!
7 noiembrie 2011
Ion Coja