ROMA V - COLINA PALATIN

Dintre cele șapte coline ale Romei, Platinul, a fost leagănul Orașului Etern și suscită una dintre cele mai mari emoții vizitatorilor. Pe lângă interesul arheologic de primă importanță, Palatinul constituie și un loc de plimbare deosebit de plăcut, cu multe flori și cu arbori venerabili de pe timpul Renașterii.

Patrulater neregulat, înalt de 70 de metri, și cu un perimetru de circa 2 kilometri, colina are două vârfuri, Germal la apus și Palatual la răsărit. Ea ocupa un loc central în vechea Romă, cu latura nordică spre Forum Romanum și cu cea sudică spre Circus Maximus. Este un magnific muzeu în are liber.

Legenda susține că Roma a fost întemeiată pe Palatin. Săpăturile recente au dovedit existența unei locuiri umane încă din jurul anului 1000 e.A. Legenda spune că sub un ficus sălbatic, situat în fața grotei Lupercal, la baza colinei, o lupoaică a descoperit pe Remus și Romulus și i-a hrănit. Copii au fost găsiți în grotă de păstorul Faustulus și i-a crescut împreună cu soția sa Acca Larentia. Mai târziu, Romulus a decis să fondeze orașul chiar pe colină, astfel că aceasta a devenit zona cea mai veche a orașului. Aici a luat naștere Roma Quadrata, lucrare la care Romulus a fost ajutat de păstorii din Albalonga. După răpirea sabinelor și alierea cu agricultorii, noua așezare a început să crească fără încetare.

Arheologii susțin că în anul 2007 au descoperit grota legendară. Tot așa, în anul 1907, în sectorul Germal, aproape de Casa Liviei, s-au depistat trei fundații de case rudimentare, săpate în tuf. Acestea au fost aduse la lumina zilei abia în anul 1948. Au fost datate ca aparținând sec.al 8-lea e.A. Niște cisterne alăturate săpate în tuf și parțial acoperite de o cupolă, au fost atribuite sec.al 7-lea e.A.

Săpături recente au demonstrat că Palatinul era locuit de o populație italică încă din sec.al 10-lea e.A. S-a dedus acest fapt prin descoperirea fundațiilor a două sate preistorice pe cele două vârfuri ale colinei, sate care probabil s-au unit odată cu creșterea populației. S-a găsit și un mormânt de incinerație între cele două grupuri de case, fapt ce a presupus existența unei suprafețe libere între cele două așazări, probabil o necropolă.

Mai târziu, pe timpul republicii, Palatinul a început sădevină locul preferat de locuire pentru nobil și cei bogați, atrași de poziția splendidă și de izolarea față de plebe. Ei și-au construit aici vilele și palatele.

In anul 294 e.A, consulul Lucius Postumius Megellus a dedicat un templu Victoriei pe Palatin, după victoria asupra samniților. Pe timpul celui de al doilea război punic, în 204 e.A, în Roma a fost adoptat cultul zeiței Magna Mater, la origine numită Cybele. La sugestia Cărților Sibiline, romanii au importat statuia zeiței din orașul Pessinous (Galatia, Asia Mică) și i-au ridicat un templu pe Palatin, inaugurat în anul 191 e.A. Templul a fost distru de două incendii, în anul 111 e.A. și anul 2 e.N, dar a fost restaurat de fiecare dată. Vestigiile lui se pot vedea astăzi în apropierea caselor arhaice și a locuinței lui Augutus.

In ultimile secole ale republicii, Palatinul a fost acoperit de reședințe ale patricienilor și ale unor cavaleri înstăriți. Din mărturii scrise se pot aminti următoarele personalități care au locuit colina: Gnaeus Octavius, Tiberius Sempronius Gracchus, tatăl fraților Gracchus, Marcus Fulvius Flaccus, oratorii Lucius Licinius Crassus și Quintus Hortensius Hortalus, tribunul Marcus Livius Drusus, etc. Din motive de prestigiu, Cicero, venit de la Arpium, a cumpărat o casă pe Palatin, la fel ca și fratele său, precum și Millon, Marcus Antonius, Tiberius Claudius Nero, tatăl împăratului Tiberius, etc.

Viitorul împărat Augustus, s-a născut pe Palastin în anul 63 e.A, pe când purta numele de Caius Octavius Thurius, în cea de a noua zi înainte de calendele lui octombrie, puțin înainte de apusul soarelui. Atașamentul de acest loc l-a determinat să-și construiască tot aici locuința de conducător unic al Romei. El a cumpărat locuința oratorului Hortensius, situată aproape de casa lui Romulus, care conform tradiției exista încă în anul 31 e.A. A mai cumpărat și casele vecine pentru a putea ridica o locuință ce putea fi considerată un adevărat palat, locuință numită Domus Augustana, și terminată în anul 26 e.A. Aceasta avea atât funcțiuni private cât și publice. Palatul a ars în anul 3 e.N, dar a fost reconstruit și mărit. In apropiere, Augustus a construit un templu pentru Apollo, identificat pe nedrept drept templu al lui Jupiter Invingător. Săpăturile din acest sector au scos la iveală resturi de picturi de mare calitate din din cel de al doilea stil pompeian.

Tiberius, primul succesor la tron, Cligula, Claudius și Nero au locuit au locuit, la rândul lor, pe Palatin, colina devenind locul favorit al familiilor impriale. Tiberius a fost primul casre a construit un adevărat palat, Dumus Tiberiana, în spațiul dintre templul Cybele și Forum. Acesta a fost reconstruit și modificat radical de Domitianus.

Pe timpul marelui incendiu din timpul lui Nero (64 e.N), construcțiile de pe Palatin au avu și ele de suferit, dar acesta a început construcția noului său palat grandios, Domus Aurea, pe pantele colinelor Oppius și Caelius, proiect abandonat într-o fază foarte avansată datorită căderii lui de la putere.

Domitianus (81-96 e.N), ultimul dintre Flavieni, a fost cel care a bulversat colina, transformând-o în reședință imperială grandioasă. Depresiunea dintre cele două vârfuri a fost acoperită de noile sale construcții. Ruinele lor ocupă partea centrală a colinei, formând Domus Flavia, Domus Augustana și Stadionul. Prelungirea de către Domitianus a apeductului lui Claudius până la Palatin, prin traversarea depresiunii dintre Caelis și Palatin a permis aprovizionarea colinei imperiale cu apă, problematică până atunci.

Edificiile bogate de pe timpul lui Domitianus au fost restaurate atât pe timpul domniei lui Hadrianus (117-138 e.N), a lui Antoninus (138/161 e.N), cât și, mai ales, pe timpul lui Septimius Severus (193-211) și o mare parte sunt acoperite de grădinile Farnese. Ca atare n-au putut fi decopertate decât la periferii.

După incendiul din anul 191 e.N, care a distrus grav edificiile de pe Palatin, împăratul Septimuis Severus a trecut la o amplă restaurare. El a mărit palatul imperial spre sud și i-a dat o fațadă monumentală, Septizonium, situată pe axa Viei Appia. In acest fel, călătorii care soseau la Roma pe această cale sesizau iomediat grandoarea capitalei. Această construcție prestigioasă a putut fi admirată până când, la sfârșitul sec.al 16-lea, papa Sixtus al V-lea (Quintus) a distrus-o în căutare de materiale de construcție.

Ruinele palatelor lui Augustus, Tiberius și Domus Augustana pot fi vizitate în prezent.

Palatinul a intrat în declin de la sfârșitul sec.al 3-lea e.N, atunci când Diocletianus, Galerius, Maximianus și Constantius au părăsit Roma pentru a se instala în reședințe imperiale mai apropiate de provincii, la Nicomedia, la Sirmium, la Mediolanum (Milano), sau la Augusta Treverorum (azi Trier). Apoi Constantin I-ul a transferat capitala la Byzantion, viitorul Constantinopol. Palatinul a fost abandonat.

In general, edificiile creștine nu au ocupat platoul Palatin, ci numai pantele. In sec.al 4-lea e.N, un sanctuar a fost dedicat sfintei Anastasia la sud. La nord s-a ridicat biserica Sfântul Sebastian pe locul unde împăratul Heliogabal (Elagabal) (218-222) ridicase un templu dedicat Soarelui, zeu căruia i-a fost instituit un mare preot. Elagabal, o rușine pentru Imperiul Roman era originar din Emesa, în Siria.

In secolele 11 și 12, Roma a fost teatrul luptelor dintre papă și împăratul german și s-a acoperit de fortărețe și de turnuri ale caselor nobiliare care susțineau cele două părți. Aceea a fost epoca numită Roma turrita. Atunci familia Frangipani, partizană a împăratului, a fortificat toată partea de sud-est a colinei. Pe timpul Renașterii, edificiile vechi de pe Palatin au fost numai niște ruine. Familiila bogate și-au construit aici casele lor de odihnă rurală, înconjurate de vii și de grădini, familia Barberini aproape de biserica Sfântul Sebastian, iar familia Farnese în partea de nord-vest a colinei, între palatele lui Tiberius și Caligula. In sec.al 19-lea, englezul Charles Mills a transformat villa pe care Mattei o construise în sec.al 16-lea peste Domus Augustana, într-un fel de castel romantic, de inspirație gotică. Acea construcție extravagantă a fost distrusă la sfârșitul sec.al 19-lea, la inițiativa arheologului P. Rosa, care dirija săpăturile.

In 1812, Hippolyte Nectoux, membru al expediției lui Napoleon în Egipt, dar și botanist și grădinar șef al parcurilor și grădinilor de la palatul Fontainebleau, a fost trimis la Roma pentru a crea grădini publice. El a  trasat Grădina Capitoliului, pe Palatin și Grădina Marelui Caesar pe colina Pincius. Papa Pius al VII-lea i-a conferit Ordinul Pintemul de Aur.

Astăzi Palatinul este extrem de ruinat așa că trebuie făcute eforturi de imaginație pentru evocarea splendorii colinei antice.

Un periplu pe Palatin trebuie să înceapă prin Clivus Palatinus, cale care urcă din dreptul arcului de triumf al lui Titus și acede în dreptul fostei depresiuni dintre cele două vârfuri ale Palatinului. Pe parcursul urcușului se trece pe lângă o fosă care marchează locul fostului arc de trimf al lui Domitianus, spre dreapta și pe lângă Vinga Barberini, cu biserica Sfântul Sebastian și temeliile fostului templu al lui Elagabal, dedicat Soarelui.

Pe platou spre dreapta se trece pe la Domus Flavia, prin sălile subterane ale acesteia, pe la templul lui Apollo, pe lângă niște cisterne vechi din sec.al 6-lea e.A, pe la scara lui Cacus (una dintre cele trei căi de acces spre colină, pe lângă casa presupă a fi fost a lui Romulus, pe la templul zeiței Cybele, pe la casa Liviei, pe la bazinul oval, pe lângă criptoporticul semisubteran, prin grădina Farnese și pe deasupra palatului lui Tiberius.

De la Clivus Palatinus, spre stînga, se trece peste ruinele reședinței private ale împăraților, desemnate drept Domus Augustana, pe la Antuquarium (muzeu amenajat într-un spațiu antic), pe la Stadionul lui Domitianus, rezervat împăraților, pe la termele și palatul lui Septimis Severus.

Cae mai spectaculoasă priveliște spre ruinele Palatinului se deschide dinspre sud, dinspre colina Aventin și dinspre Circus Maximus aflat la poalele sudice ale Palatinului.

ROMA V - BISERICA SANTA FRANCESCA ROMANA

Este biserica care a purtat la început numele de Santa Maria Nova și se găsește aproape de Forum Romanum, în partea de apus, pe structura apuseană a fostului templu roman dedicat zeiței Venus și zeiței Roma. Ea a avut rolul de a suplini, la un mament dat, biserica distrusă paleocreștină Santa Maria Antiqua, din Forum Romanum.

In sec.al 8-lea, papa Paul I-ul a ridicat, în partea apuseană a templului Venus și Roma, un oratoriu dedicat sfinților Petru și Paul. Apoi, în secolul următor, oratoriul a fost înlocuit cu biserica Santa Maria Nova, deoarece vechea Santa Maria Antiqua devenise vetustă. Aceasta din urmă a devenit Santa Francesca Romana când Francesca Buzzi a fost canonizată, în 1608.

Biserica a fost reconstruită de papa Honorius al III-lea, în sec.al 13-lea, ocazie cu care s-a ridicat campanila și s-a decorat absida cu un mozaic numit Maesta, în care Fecioara tronează cu Pruncul în brațe, înconjurată de sfinți. Campanila este cotată drept cea mai elegantă din Roma.

Din anul 1352, biserica a fost coferită ordinului olivetanilor (ordinul monastic Nostra Seniora de Monte Oliveto), iar în sec.al 16-lea a fost atribuită Sfintei Francesca Romana, sfântă de origine romană, canonizată în 1608 și ale cărei relicve sunt păstrate în criptă.

Porticul bisericii și fațada din travertin, au fost terminate, în 1615, de Carlo Lombardi, în stil contra-reformă. Fațada afirmă o oarecare solemnitate, prin folosirea unui singur rând de pilaștri plați, plasați pe o structură înaltă. Interiorul oferă un frumos plafon cu casete, din sec.al 17-lea. și este compus dintr-o singură navă cu capele laterale. El a fost reconstruit de Lombardiîn anul precedent canonizării sfintei Francesca Romana.

In mijlocul navei rectangulare se găsește o schola cantorum de la vechea biserică, acoperită cu mozaicuri de tip Cosmas. Un alt element interesant este confesionalul realizat de Gian Lorenzo Bernini, între 1638-1649, din marmură policromă și cu patru coloane placate cu japs (mineral semiprețios de culoare roșie, galbenă, brună, sau verde). Biserica adăpostește și prețioasa icoană Madonna Glycophilousa (Madona tandreței), din sec.al 5-lea (sau al 8-lea), adusă de la Santa Maria Antiqua. Tabloul în frescă, Fecioara și Pruncul, pictat în sec.al 12-lea a fost meticulos detașat în anul 1950 și reamplasat în sacristie.

Mozaicul din absidă reprezintă Fecioara și Pruncul tronând între sfinții Petru și Andrei, Iacob și Ioan. Opera datează din jurul anului 1160, epocă care  arta mozaicului s-a caracterizat printr-un oarecare eclectism. Se remarcă o exuberanță a culorilor, proprie artei antice, și o apropiere de rigiditatea personajelor bizantine.

In brațul din dreapta al transeptului, în spatele unui grilaj se păstrează două pietre cu amprentele genunchilor sfânților Petru și Paul, care s-au rugat,în genunchi, lui Dumnezeu pentru ca să oprească zborul Mgicianului Simon. Legeda spune că Simon Magicianul a vrut să demonstreze că deține puteri mai mari decât ale apostolilor și a început să plutească în aer prin fața lor. Apostolii au îngenuncheat și s-au rugat ca acea levitație să înceteze. Ruga le-a fost ascultată și Simon s-a prăbușit în apropiere de actuala biserică. Tot în acea parte a transeptului se găsește și mormântul papei Grigore al XI-lea, cel care a readus Sfântul Scaun de la Avignon la Roma, în 1377. Mormântul a fost reconstruit de către Per Paolo Olivieri, fiind semnat și datat în 1584. Baso-relieful central al mormântului reprezintă intrarea în Roma a Sfântului Petru. Pe laturi se prezintă statuile  Credinței și Prudenței.

In fața rămășițelor Sfintei Francesca Romana din cripta bisericii se află un basorelief  din marmură, care figurează pe sfântă și un înger. Lucrarea aparține sec.al 17-lea și a fost executată de un elev al lui Bernini.

ROMA V - BISERICA SANTA MARIA ANTIQUA (FORUM ROMANUM)

Este un edificiu religios paleo-creștin, care datorită amplasării a primit numirea italiană de Santa Maria Antiqua al Foro Romano. A fost amenajată în sec .al 5-lea e.N pe latura de sud a forumlui roman , la poalele colinei Palatin și spre sud-est față de templul Dioscurilor. Era o clădire modestă, rudimentară și lipsită de ornamente, o simplă clădire pentru întruniri și rugăciuni. La amenajarea ei s-au folosit, desigur, unele structuri antice preexistente, probabil anexe ale palatelor Palatinului. De altfel, a servit mult timp ca acces spre construcțiile monumentale ale colinei palatelor.

Avea plan dreptunghiular prelungit spre sud și cu o absidă puțin adâncă în acel capăt. Nu respecta principiul plasării altarului spre răsărit. In dreapta absidei se găsește capela sfinților medicali, iar în stânga capela sfântului Theodat. Intrarea se face prin partea opusă absidei, prin capătul nordic al planului dreptunghiular. Din exterior se pătrunde înt-un atrium (pronaos) cu pereți neregulați și apoi în naosul central. In centrul naosului, un spațiu delimitat de pereți cu largi spații goale, este înconjurat de un deambulatoriu dreptughiular strâmt. Suprafețele atriumului și al naosului sunt aproape egale. Spre absidă se trece prin presbiteriul comun cu deambulatoriul. La stânga bisericii se deschide un culoar sub formă de rampă, ce conduce spre Palatin.

Această biserică este cel mai vechi monument creștin din Forum Romanum și cuprinde cea mai veche reprezentare a Sfintei Maria Regina, adică Fecioarei Maria în chip de regină., ăn sec.al 6-lea e.N.

Papa Ioan al VII-lea (705-707) a folosit locașul în calitate de episcop al Romei. Este posibil ca Cyriaci Titulus, consemnat în actele sinodului din anul 499 e.N, săpoată fi identificat cu această biserică.

Lăcașul a fost parțial distrus de un curemur din anul 847, când o parte din structurile vechilor palate de pe Palatin s-au prăbușit peste o parte di forum. Se pare că același cutremur a devastat și ruinat întregul Forum Romanum. Biserica a fost acoperită de resturi de pământ și zidării. In 1084, pe timpul unui incendiu provocat de jaful normanzilor, lăcașul s-a pierdut cu totul sub dărâmături.

Incă din sec.al 10-lea vechea biserică intrase în desuetudine și avea o stare foarte proastă, așa că s-a construit o nouă biserică în apropiere, cunoscută sub numele de Santa Maria Nuova (astăzi Santa Francesca Romana). Aceasta a fost așezată pe fundațiile vechiului templu al zeiței Venus și al Romei.

In sec.al 12-lea deasupra vechii biserici Santa Maria Antiqua, în Forum Romanum, s-a construit o alta, numită Santa Maria Liberatrice. Acest edificiu a fost renovat de Onorio Longhi cel Bătrân, în anul 1617, urmând stilul baroc în cea mai mare parte. Acesta a lucrat și la biserica San Carlo a Corso, unde barocul a trimfat. A încercat să creeze, la scară mică, o imitație a fațadei de la biserica Gesu, realizată de Giacomo della Porta. In 1749, interiorul a fost înfrumusețat cu decorațiuni din stuc de Francesco Ferrari și picturi neo-clasice de Sebastiano Ceccarini și Lorenzo Gramiccia.

Acest inportant edificiu a rezistat până în anul 1900 când a fost demolată din rațiuni de a scoate la suprafață vestigiile antice înconjurătoare. Au putut fi descoperite, astfel, resturile bisricii inițiale.

S-au păstrat un număr de fresce valoroase din sec.al 7 și al 8-lea, comandate de papii Martin I-ul (649-655), Ioan al VII-lea (705-707) și Zacharia (741-752). Papa Martin I-ul a pus a fi înscrise pe pereși deciziile Consiliului de Latran.

Un sarcofag creștin se află între vestigiile ce îmbogățesc tezaurul artistic datorat locului.