ROMA V - USTRINUM



Ustrinum - Hadianus

In Roma antică termenul de ustrinum se folosea pentru incintele speciale în care erau permise incinerările celor decedați. Acele incinte nu aveau legătură cu locurile de depunere a rămășițelor.

Ustrinum se deosebea de bustum, termen care desemna locul unui rug aprins de incinta funerară propriu-zisă. Ustrinum era un teren public care putea fi folosit pentru incinerarea decedaților. Acolo erau duse corpurile decedaților care nu erau destul de bogați pentru a achiziționa un mic teren pentru propriul mormânt. Decedații erau duși la un ustrinum de către rude sau prieteni. Resturile incinerării erau apoi duse la mormântul familiei, care era, de cele mai multe ori o casetă zidită în care se depunea urna, casetă plasată pe un perete de cimitir alături de alte sute de astfel de casete.

Ustrinum - Antoninus Pius

Pentru astfel de cazuri de sărăcie, un loc public pentru incinerare era absolut necesar. Legea interzicea incinerarea unui decedat pe un teren pe care familia nu avea stăpânire și nu era destul de larg pentru o incinerare.

La o distanță de circa 8 kilometri de Roma, pe Via Appia, exista unul dintre marile locuri publice de incinerare, un ustrinum. Acesta era înconjurat pe două laturi de un zid înalt, construit în stil etrusc, cu piatră de un gri întunecat sau roșietic, piatră care, astăzi, este numită peperin. Ustrinum-ul era pavat cu piatră de aceeași calitate, care rezista bine la acțiunea focului de la ruguri.

Unul din ziduri avea 106 metri lungime, iar celălalt 60 de metri. Pe partea dinspre drum erau amenajate porticuri speciale, destinate a adăposti pe cei veniți să asiste la funerarii, sau pe cei care formau cortegiul funerar. O altă folosință a porticului era de a adăposti pe cei ce serveau și păzeau locul, precum și pentru a cuprinde magazii cu lemne și cu unelte folosite în timpul arderii rugului.

Mausoleul și Ustrinum-ul Augustus

Un alt ustrinum era cel construit de Antoninus Pius, în 141 e.N, în nordul Câmpului lui Marte, la nord-vest de piața Montecitorio. Era constiuit din trei incinte patrulatere concentrice. Incintele interioare erau realizate din travertin, iar cea exterioară avea un trotuar din travertin pe care se găseau stâlpi din același material uniți cu grilaj de fier. Cea mai profundă incintă avea latura de 13 metri, cea de a doua avea latura de 23 de matri, iar ultima de 30 de metri. Intrarea se făcea prin partea de sud. Ustrinum-ul era plasat exact la sud de coloana lui Antoninus Pius.  Pe acest loc a fost incinerată Faustina, soția împăratului, în anul 141 e.N. și apoi el, în 161 e.N.

Cu o suprafață mai mică decât ustrinum-ul lui Antoninus Pius, în apropierea aceluia s-a aflat un alt ustrinum construit de Marus Aurelius, care era totuşi un monument important al Câmpului lui Marte, tot cu trei incinte concentrice. Lîngă acesta nu se afla nici-o coloană.
A mai existat un ustrinum al familiei lui Augustus, în imediata apropiere de mausoleul lui Augustus, pe Via Flaminia. Deşi era construit din patrulatere concentrice, acesta nu a dispus de mari incinte sau porticuri.

Un ustrinum construit de Hadrianus se afla în marginea cea mai vestică a Câmpului lui Marte. Acesta avea un plan de labirint, cu trei incinte sub formă de potcoavă patrulateră cu capetele închise pe un perete de fund. Spaţiile dintre acestea aveau tot formă de potcoavă patrulateră.

Toate ustrinum-urile construite de împăraţi erau rezervate membrilor familiilor imperiale şi probabil unor apropiaţi foarte apreciaţi.

ROMA V - TEMPLUL LUI VENUS ȘI ROMA

Prin dimensiunile sale exterioare și prin suprafața acoperită, este cel mai mare templu al Romei antice. Construcția lui a fost inițiată de Hadrianus, în anul 121 e.N și terminată între anii 135-138 e.N. Inauguarea a avut loc într-o zi de 21 aprilie, ziua de aniversare a fondării Romei. Decorarea interioară s-a terminat între anii 141-143 e.N, sub domnia lui Antoninus Pius (138-161 e.N).
Primele planuri pentru templu au fost concepute de însuși împăratul Hadrianus care se considera priceput în construcții, dar care avea niște limite. Planurile sale au fost criticate de marele arhitect Apolodor din Damasc, fapt ce a jignit pe împărat și a atras moartea celui ce a contribuit la grandoarea împăratului Traianus.

Nelăsându-se impresionat de competențele în arhitectură pe care pretindea că le avea Hadrianus, Apolodor a apreciat negativ talia statuilor, în poziție așezată, proiectate de împărat. Acele statui urmau a fi așezate în cella. Dar dacă personajele s-ar fi ridicat în picioare ar fi lovit cu capul de plafon, fapt inadmisibil pentru Apolodor.

O altă versiune arata că împăratul Hadrianus ar fi dorit, inițial, ca cele două temple să fie suprapuse, proiect contestat de Apolodor cu argumente întemeiate.

Templul, numit în latină Templum Veneria et Romae,era situat între Forum Romanum și Colosseum, pe mica colină Velia. Era un templu dublu, consacrat atât zeiței Venus Felix, mama lui Eneas, strămoșul mitic al romanilor, cât și zeiței Roma Aeterna (Roma Eternă).

Configurația dublă, cu absidele cap la cap, și cu intrările opuse, a fost inedită pentru Roma. In aceeași epocă mai exista un templu asemănător în Orient, la Sardes, în Asia Mică, dedicat lui Zeus și lui Cybele.

Edificiul a fost construit pe o pantă dulce ce cobora spre Colosseum, pe un teren care costituise vestibulul palatului Domus Aureus al lui Nero. Pentru construcție a trebuit să fie deplasată statuia colosală din bronz a lui Nero, înaltă de 35 de metri, statuie care reprezenta pe împărat aureolat cu raze de soare, ca un zeu al Soarelui.

Construcția a necesitat  realizarea unui postament care să compenseze diferența de nivel dinspre Colosseum cu 9 metri. Postamentul (stilobat) rectangular avea 145 de metri lungime și 100 de metri lățimr, iar templul cel dublu, așezat deasupra, avea lungimea de 108 metri și lățimea de 54 de metri. Două colonade duble mărgineau laturile lungi ale terasei.

Fiecare templu avea în componența sa o cella cu plan aproape patrat, cu latura de 25,70 metri și cu acoperiș cu șarpantă. Fiecare cella era precedată de un portic cu patru coloane. Templul în întregimea sa era încojurat de trepte de acces. Absența unui podium în fața fiecărei cella constituia o abatere de planul tradițional al templelor romane, temple care aveau scară de acces numai pe o latură spre un nelipsit podim de fațadă.

Ansamblul central al fiecărei cella din acest templu, era înconjurat de 10 coloane la fațadă și de câte 20 pe laturi, după forma clasică a unui templu grecesc peripter (decastil). Toate coloanele erau din granit și aveau un diametru de 1,80 metri, conferind edificiului o mai mare impozanță.

Cella zeiței Roma era îndreptată spre Forum Romanum și s-a păstrat cel mai bine, fiind înglobată în vechea mănăstire San Francesca Romana a cărei biserică se vizitează și astăzi. Cealaltă cella, a zeiței Venus, era îndreptată cu fața spre Colosseum.

Cu o abilă subtilitate, Hadrianus a unit pe Venus, care reprezenta iubirea (Amor în limba latină), cu “Amor”, cuvânt ce rezultă din citirea inversă a cuvântului ROMA. Plasând cele două divinități, Venus și Roma, spate în spate, într-un templu unic, a realizat și o simetrie a celor două nume.

In cella lui Venus exista un altar la care cuplurile nou căsătorite puteau aduce sacrificii speciale. Alături de acel altar se găseau statuile gigantice de argint ale lui Marcus Aurelius și al Faustinei celei tinere, soția imperială.

In anul 283 e.N, cele două cella au fost distruse de un incendiu și restaurate, începând cu anul 308 e.N, de către împăratul Maxentius. Acela a refăcut absidele sub aspectul în care se pot vedea astăzi și un acoperiș în boltă.

O altă restaurare s-a realizat sub Eugenius, un uzurpator al drepturilor lui Theodosius I-ul la Roma. Eugenius a dus politica revigorării cultului clasic roman şi a refacerii templelor antice, în detrimentul creştinismului apărat de Theodosius I-ul, cu tronul la Constantinopol.

In sec.al 8-lea e.N, papa Paul I-ul a ridicat în partea dinspre Forum Romanum a templului un oratoriu consacrat apostolilor Petru şi Paul, oratoriu peste care s-a construit, în sec.al 9-lea, biserica Santa Maria Nova. Un cutremur violent, din anul 847 e.N, a distrus grav templul aşa că papa Leon al IV-lea a folosit momentul să trecă la construirea bisericii Santa Maria Nova peste ruine. Biserica era destinată să înlocuiască biserica Santa Maria Antiqua din Forum distrusă de alunecătrile de teren de pe Palatin în acelaşi cutremur.

Alături s-a construit o campanilă (clopotniţă) în sec. al 12-lea, care a acoperit o parte din rămăşiţele templului.

După o reconstrucţie majoră, începută în anul 1612, această biserică a fost reatribuită şi rebotezată Santa Franccesca Romana.

In cursul secolelor, cae mai mare parte a coloanelor ce înconjurau templele au dispărut. Numai câteva au rămas în preajma poziţiei lor, altele au dispărut, sau au fost reamplasate.

Edificiul a fost intim legat de celebrarea aniversării Romei, la data de 21 aprilie a fiecărui an, pe timpul sărbătorilor Palilia.

Antoninus Pius a celebrat aici cea de a 900-a aniversare A Romei în anul 148 e.N. Monedele emise cu acea ocazie prezentau faţada decastil a templului, care a devenit cea mai desăvârşită reprezentare a eternităţii Romei.

In anul 248 e.N, împăratul Filip Arabul a celebrat aniversarea milenară a Romei, templul lui Venus şi al Romei constituind centrul ceremoniilor, punctul care rezuma toată religia romană.

Astăzi din grandiosul edificiu a mai rămas terasa (stilobatul), o parte din din coloanele de granit ale peristilului şi a absida din cella templului Venus, cu bolta ornată cu casete. Coloanele rămase au fost repuse în picioare de către Benito Mussolini. Cele lipsă au fost înlocuite  cu arbori (molin negru, dafin, merişor). Elementele de marmură au fost recuperate în timp, sau transformate în var. Sub stilobat se vad, dinspre Colosseum, nişte deschideri ce conduc în spaţii subterane.

ROMA V - COLINA PALATIN

Dintre cele șapte coline ale Romei, Platinul, a fost leagănul Orașului Etern și suscită una dintre cele mai mari emoții vizitatorilor. Pe lângă interesul arheologic de primă importanță, Palatinul constituie și un loc de plimbare deosebit de plăcut, cu multe flori și cu arbori venerabili de pe timpul Renașterii.

Patrulater neregulat, înalt de 70 de metri, și cu un perimetru de circa 2 kilometri, colina are două vârfuri, Germal la apus și Palatual la răsărit. Ea ocupa un loc central în vechea Romă, cu latura nordică spre Forum Romanum și cu cea sudică spre Circus Maximus. Este un magnific muzeu în are liber.

Legenda susține că Roma a fost întemeiată pe Palatin. Săpăturile recente au dovedit existența unei locuiri umane încă din jurul anului 1000 e.A. Legenda spune că sub un ficus sălbatic, situat în fața grotei Lupercal, la baza colinei, o lupoaică a descoperit pe Remus și Romulus și i-a hrănit. Copii au fost găsiți în grotă de păstorul Faustulus și i-a crescut împreună cu soția sa Acca Larentia. Mai târziu, Romulus a decis să fondeze orașul chiar pe colină, astfel că aceasta a devenit zona cea mai veche a orașului. Aici a luat naștere Roma Quadrata, lucrare la care Romulus a fost ajutat de păstorii din Albalonga. După răpirea sabinelor și alierea cu agricultorii, noua așezare a început să crească fără încetare.

Arheologii susțin că în anul 2007 au descoperit grota legendară. Tot așa, în anul 1907, în sectorul Germal, aproape de Casa Liviei, s-au depistat trei fundații de case rudimentare, săpate în tuf. Acestea au fost aduse la lumina zilei abia în anul 1948. Au fost datate ca aparținând sec.al 8-lea e.A. Niște cisterne alăturate săpate în tuf și parțial acoperite de o cupolă, au fost atribuite sec.al 7-lea e.A.

Săpături recente au demonstrat că Palatinul era locuit de o populație italică încă din sec.al 10-lea e.A. S-a dedus acest fapt prin descoperirea fundațiilor a două sate preistorice pe cele două vârfuri ale colinei, sate care probabil s-au unit odată cu creșterea populației. S-a găsit și un mormânt de incinerație între cele două grupuri de case, fapt ce a presupus existența unei suprafețe libere între cele două așazări, probabil o necropolă.

Mai târziu, pe timpul republicii, Palatinul a început sădevină locul preferat de locuire pentru nobil și cei bogați, atrași de poziția splendidă și de izolarea față de plebe. Ei și-au construit aici vilele și palatele.

In anul 294 e.A, consulul Lucius Postumius Megellus a dedicat un templu Victoriei pe Palatin, după victoria asupra samniților. Pe timpul celui de al doilea război punic, în 204 e.A, în Roma a fost adoptat cultul zeiței Magna Mater, la origine numită Cybele. La sugestia Cărților Sibiline, romanii au importat statuia zeiței din orașul Pessinous (Galatia, Asia Mică) și i-au ridicat un templu pe Palatin, inaugurat în anul 191 e.A. Templul a fost distru de două incendii, în anul 111 e.A. și anul 2 e.N, dar a fost restaurat de fiecare dată. Vestigiile lui se pot vedea astăzi în apropierea caselor arhaice și a locuinței lui Augutus.

In ultimile secole ale republicii, Palatinul a fost acoperit de reședințe ale patricienilor și ale unor cavaleri înstăriți. Din mărturii scrise se pot aminti următoarele personalități care au locuit colina: Gnaeus Octavius, Tiberius Sempronius Gracchus, tatăl fraților Gracchus, Marcus Fulvius Flaccus, oratorii Lucius Licinius Crassus și Quintus Hortensius Hortalus, tribunul Marcus Livius Drusus, etc. Din motive de prestigiu, Cicero, venit de la Arpium, a cumpărat o casă pe Palatin, la fel ca și fratele său, precum și Millon, Marcus Antonius, Tiberius Claudius Nero, tatăl împăratului Tiberius, etc.

Viitorul împărat Augustus, s-a născut pe Palastin în anul 63 e.A, pe când purta numele de Caius Octavius Thurius, în cea de a noua zi înainte de calendele lui octombrie, puțin înainte de apusul soarelui. Atașamentul de acest loc l-a determinat să-și construiască tot aici locuința de conducător unic al Romei. El a cumpărat locuința oratorului Hortensius, situată aproape de casa lui Romulus, care conform tradiției exista încă în anul 31 e.A. A mai cumpărat și casele vecine pentru a putea ridica o locuință ce putea fi considerată un adevărat palat, locuință numită Domus Augustana, și terminată în anul 26 e.A. Aceasta avea atât funcțiuni private cât și publice. Palatul a ars în anul 3 e.N, dar a fost reconstruit și mărit. In apropiere, Augustus a construit un templu pentru Apollo, identificat pe nedrept drept templu al lui Jupiter Invingător. Săpăturile din acest sector au scos la iveală resturi de picturi de mare calitate din din cel de al doilea stil pompeian.

Tiberius, primul succesor la tron, Cligula, Claudius și Nero au locuit au locuit, la rândul lor, pe Palatin, colina devenind locul favorit al familiilor impriale. Tiberius a fost primul casre a construit un adevărat palat, Dumus Tiberiana, în spațiul dintre templul Cybele și Forum. Acesta a fost reconstruit și modificat radical de Domitianus.

Pe timpul marelui incendiu din timpul lui Nero (64 e.N), construcțiile de pe Palatin au avu și ele de suferit, dar acesta a început construcția noului său palat grandios, Domus Aurea, pe pantele colinelor Oppius și Caelius, proiect abandonat într-o fază foarte avansată datorită căderii lui de la putere.

Domitianus (81-96 e.N), ultimul dintre Flavieni, a fost cel care a bulversat colina, transformând-o în reședință imperială grandioasă. Depresiunea dintre cele două vârfuri a fost acoperită de noile sale construcții. Ruinele lor ocupă partea centrală a colinei, formând Domus Flavia, Domus Augustana și Stadionul. Prelungirea de către Domitianus a apeductului lui Claudius până la Palatin, prin traversarea depresiunii dintre Caelis și Palatin a permis aprovizionarea colinei imperiale cu apă, problematică până atunci.

Edificiile bogate de pe timpul lui Domitianus au fost restaurate atât pe timpul domniei lui Hadrianus (117-138 e.N), a lui Antoninus (138/161 e.N), cât și, mai ales, pe timpul lui Septimius Severus (193-211) și o mare parte sunt acoperite de grădinile Farnese. Ca atare n-au putut fi decopertate decât la periferii.

După incendiul din anul 191 e.N, care a distrus grav edificiile de pe Palatin, împăratul Septimuis Severus a trecut la o amplă restaurare. El a mărit palatul imperial spre sud și i-a dat o fațadă monumentală, Septizonium, situată pe axa Viei Appia. In acest fel, călătorii care soseau la Roma pe această cale sesizau iomediat grandoarea capitalei. Această construcție prestigioasă a putut fi admirată până când, la sfârșitul sec.al 16-lea, papa Sixtus al V-lea (Quintus) a distrus-o în căutare de materiale de construcție.

Ruinele palatelor lui Augustus, Tiberius și Domus Augustana pot fi vizitate în prezent.

Palatinul a intrat în declin de la sfârșitul sec.al 3-lea e.N, atunci când Diocletianus, Galerius, Maximianus și Constantius au părăsit Roma pentru a se instala în reședințe imperiale mai apropiate de provincii, la Nicomedia, la Sirmium, la Mediolanum (Milano), sau la Augusta Treverorum (azi Trier). Apoi Constantin I-ul a transferat capitala la Byzantion, viitorul Constantinopol. Palatinul a fost abandonat.

In general, edificiile creștine nu au ocupat platoul Palatin, ci numai pantele. In sec.al 4-lea e.N, un sanctuar a fost dedicat sfintei Anastasia la sud. La nord s-a ridicat biserica Sfântul Sebastian pe locul unde împăratul Heliogabal (Elagabal) (218-222) ridicase un templu dedicat Soarelui, zeu căruia i-a fost instituit un mare preot. Elagabal, o rușine pentru Imperiul Roman era originar din Emesa, în Siria.

In secolele 11 și 12, Roma a fost teatrul luptelor dintre papă și împăratul german și s-a acoperit de fortărețe și de turnuri ale caselor nobiliare care susțineau cele două părți. Aceea a fost epoca numită Roma turrita. Atunci familia Frangipani, partizană a împăratului, a fortificat toată partea de sud-est a colinei. Pe timpul Renașterii, edificiile vechi de pe Palatin au fost numai niște ruine. Familiila bogate și-au construit aici casele lor de odihnă rurală, înconjurate de vii și de grădini, familia Barberini aproape de biserica Sfântul Sebastian, iar familia Farnese în partea de nord-vest a colinei, între palatele lui Tiberius și Caligula. In sec.al 19-lea, englezul Charles Mills a transformat villa pe care Mattei o construise în sec.al 16-lea peste Domus Augustana, într-un fel de castel romantic, de inspirație gotică. Acea construcție extravagantă a fost distrusă la sfârșitul sec.al 19-lea, la inițiativa arheologului P. Rosa, care dirija săpăturile.

In 1812, Hippolyte Nectoux, membru al expediției lui Napoleon în Egipt, dar și botanist și grădinar șef al parcurilor și grădinilor de la palatul Fontainebleau, a fost trimis la Roma pentru a crea grădini publice. El a  trasat Grădina Capitoliului, pe Palatin și Grădina Marelui Caesar pe colina Pincius. Papa Pius al VII-lea i-a conferit Ordinul Pintemul de Aur.

Astăzi Palatinul este extrem de ruinat așa că trebuie făcute eforturi de imaginație pentru evocarea splendorii colinei antice.

Un periplu pe Palatin trebuie să înceapă prin Clivus Palatinus, cale care urcă din dreptul arcului de triumf al lui Titus și acede în dreptul fostei depresiuni dintre cele două vârfuri ale Palatinului. Pe parcursul urcușului se trece pe lângă o fosă care marchează locul fostului arc de trimf al lui Domitianus, spre dreapta și pe lângă Vinga Barberini, cu biserica Sfântul Sebastian și temeliile fostului templu al lui Elagabal, dedicat Soarelui.

Pe platou spre dreapta se trece pe la Domus Flavia, prin sălile subterane ale acesteia, pe la templul lui Apollo, pe lângă niște cisterne vechi din sec.al 6-lea e.A, pe la scara lui Cacus (una dintre cele trei căi de acces spre colină, pe lângă casa presupă a fi fost a lui Romulus, pe la templul zeiței Cybele, pe la casa Liviei, pe la bazinul oval, pe lângă criptoporticul semisubteran, prin grădina Farnese și pe deasupra palatului lui Tiberius.

De la Clivus Palatinus, spre stînga, se trece peste ruinele reședinței private ale împăraților, desemnate drept Domus Augustana, pe la Antuquarium (muzeu amenajat într-un spațiu antic), pe la Stadionul lui Domitianus, rezervat împăraților, pe la termele și palatul lui Septimis Severus.

Cae mai spectaculoasă priveliște spre ruinele Palatinului se deschide dinspre sud, dinspre colina Aventin și dinspre Circus Maximus aflat la poalele sudice ale Palatinului.